Si in ton cu mesajul de mai sus:

http://www.youtube.com/watch?v=eaGgpGLxLQw

Proiectul Genomul Uman a revelat cercetătorilor că doar o mică parte din cele peste 3 miliarde de "litere" ale DNA codifică proteine, cărămizile esenţiale ale celor mai multe procese vii. Acest fapt ridică întrebarea ce rol au restul de secvenţe de cod genetic? Cât dintre ele codifică alte funcţii biologice şi cât este nimic altceva decât rămăşiţe ale evenimentelor genetice precedente?

Cercetătorii de la Cold Spring Harbor Laboratory (CSHL) şi de la Universitatea din Chicago au raportat că unul dintre paşii prin care informaţia genetică se transformă în proteine lasă nişte amprente genetice, chiar şi în regiunile DNA care nu sunt implicate în codificarea proteinei finale. Ei au estimat că astfel de amprente afectează cel puţin o treime din genom, sugerând că în timp ce majoritatea DNA-ului nu codifică proteine, mult din el este fără îndoială important biologic, suficient de important ca să persiste în cursul evoluţiei.

[...]

(articol de pe www.terradaily.com)

THE SIX DAWNS

Un eseu interesant care trateaza falsa opozitie stiinta/credinta in ceea ce priveste evolutia vietii pe pamant.

Evolution was taught thousands of years ago by Genesis and explained by the holy Fathers centuries before Darwin.

Ok, daca pana si sfintii parinti au fost evolutionisti presupun ca nici un credincios adevarat nu va mai combate aici evolutionismul.

Evolutia este una, evolutionismul este alta

A spus cineva ca sunt acelasi lucru?

Evolutia si creatia reprezinta fenomene. Evolutionismul si creationismul sunt teorii care explica fenomenele respective.

Te-ai grabit sa echivalezi termenul "evolution" din pasajul citat de tine (si descrierea acesteia patristica) cu termenul de evolutionism. Nu-s tocmai aceleasi lucruri.

@Abis - cand ai scris "Evolution was taught thousands of years ago by Genesis and explained by the holy Fathers centuries before Darwin." ai picat in plasa echivocului crestin; tendinta lor de a provoca confuzie - exact din acelasi motiv ca al vostru acum: claritatea.

In primul rand, tu presupui ca prin "Evolution" se refereau la una asemanatoare cu cea a lui Darwin, pentru ca sunt in aceeasi propozitie. Nu. "Evolutia" crestina n-a fost gandita inaintea lui Darwin (teoretic asa ar fi, nu?) ci nici macar n-au avut vreo asemanare. Ei sunt creationisti. Prin evolutie el denumea trecerea timpului sau ceva de genul. Evolutionistii in schimb folosesc termenul de evolutie in sens de mutatii si adaptari "intru binele" speciilor. Adam nu s-a schimbat deloc, nici macar n-a evoluat din ceva. Deci nu la evolutie biologica se referea citatul de mai sus, ci temporala.

N-au nicio logica in aceeasi propozitie. Ca si cum ai scrie: "Am baut un pahar de apa fiindca o cheama Maria." wtf?

Ce-a spus Artanis
De asta s-a "lipit" Artanis de tine. Cand a scris "Evolutia este una, evolutionismul este alta "; in loc sa explice unde s-a facut confuzia, a preferat Prea-Fericitul ":)", favorizand o ulterioara pagina de off-topicuri. A avut dreptate in schimb pentru ca evolutionismul (darwinian) nu are legatura cu "evolutia" "patristica" din acel citat. (vezi mai sus de ce)

Ce-a spus abis
Evolutia este un progres, iar evolutionismul este "particica" din cuvantul "evolutie" care se refera numai la progresul biologic al speciilor. Sensul cuvantului "evolutionism" este inclus in sensul (sau sensurile) cuvantului "evolutie". Evolutionism = evolutia animalelor, plantelor. Nu poti vorbi despre evolutionismul unui bloc in constructie de exemplu, ci doar de evolutia (constructiei) lui. Sunt in legatura directa, dar cuvintele nu denota acelasi lucru.

Amandoi aveati dreptate, dar in sensul vostru propriu. Discutia trebuie indreptata in sens comun.

Vedeti ce nasoala este lipsa de claritate? Vedeti cate confuzii provoaca? Multi se supara, dar si mai multi nu inteleg nimic. Semantica este o femeie: trebuie s-o inveti pentru a o stapani. E motivul multor tentative esuate de a ajunge la o concluzie.

Nu-ti face griji, nu sunt chiar atat de naiv in ceea ce il priveste pe Artanis. De asta i-am si raspuns pe un ton de gluma subliniat cu acel zambaret din coada mesajului...

Daca era sa-i raspund serios l-a fi intrebat ceva de genul: "pentru numele lui Dumnezeu, cui mama dracului ii pasa de opozitia dintre stiinta si credinta?". Deoarece pe topicul asta nu despre opozita stiinta-credinta este vorba, ci despre opozitia dintre ipoteza creationista si teoria evolutionista. Textul adus de Artanis sugereaza ca in biblie este descris, in putine cuvinte, procesul evolutiei; ca evolutia este un fapt incontestabil, insa teoria evolutionista este gresita. Ca nu trebuie sa ne batem capul cu astfel de lucruri, mai important decat sa stim este sa credem.

Interesant ca opozitia intre stiinta si credinta apare periodic, de cate ori stiinta avanseaza, iar credinta este obligata, pentru a tine pasul, sa se readapteze, sa se reformuleze... Cardinalul Bellarmine, in timpul procesului lui Galilei, afirma in anul de gratie 1615 ca To assert that the earth revolves around the sun is as erroneous as to claim that Jesus was not born of a virgin. Ma rog, el n-a spus-o in engleza... In zilele noastre exista unii care sustin sus si tare ca in biblie este scris nu altceva decat ca Pamantul este rotund, dar n-am stiut noi sa citim cum trebuie de-am crezut atata amar de vreme ca e plat. Nu m-as mira ca peste o vreme opinia crestinilor radicali sa fie ca evolutia speciilor este descrisa in biblie, dar n-am inteles noi cum trebuie de-am sustinut atata vreme ipoteza creationista (doar pe baza bibliei, ca dovezi concrete in sprijinul ei, ioc...).

Diferitele forme de fosile animale (saurieni gigantici etc) arată, nu o continuitate generică între specii ci primele eforturi către încarnarea anumitor „idei” din acel haos primordial.
În epoca marilor valuri ale creaţiei, „materia” nu era încă definitiv separată de lumea subtilă, de care, spre exemplu, aparţin elementele psihice, chiar dacă sunt concepute într-un mod subiectiv sau obiectiv, creaţia ar putea avea loc deci, nu prin „evoluţie” pornind de la o singură celulă – o ipoteză imposibilă, care împinge limitele şi mai mult înapoi – ci prin „manifestări” succesive sau „materializări” pornind dinspre starea subtilă, matricea cosmică a „ideilor” care vor fi încarnate. Acest mod de a vedea lucrurile nu exclude evoluţiile parţiale, sau adaptările la mediu, dar le reduce la proporţii compatibile cu principiile metafizice şi cosmologice.
Scrierile antice şi medievale oferă multe ilustrări: Îngerii şi spiritele s-au manifestat ele însele în acele zile date fiind anumite condiţii, splendidul era „la ordinea zilei”, materia nu era încă carapacea impenetrabilă care a devenit în cursul ultimelor mii de ani.
În vremurile primordiale, analogiile cosmice erau mult mai directe: soarele era mult mai direct „divin” decât în vremurile „solidificate” şi asta este valabil pentru toate fenomenele naturii: stele, elemente, munţi, râuri, lacuri, păduri, stânci, plante, animale, „geografia sacră” îşi păstra încă eficacitatea spirituală.
Creaţia – sau „creaţiile” – ar trebui deci reprezentate nu ca un proces de transformism având loc în „materie”, în sensul empiric naiv al termenului, ci ca o ELABORARE DE CĂTRE PRINCIPIUL-VIAŢĂ, adică, ceva asemănător mai mult sau mai puţin producţiilor discontinue ale imaginaţiei: imaginile apar în suflet dintr-o substanţă non-formală, cu nici o legătură aparentă între ele; nu imaginile sunt cele care se transformă ele însele, ci substanţa vieţii e cea care le creează şi le face să apară.
Astfel că omul nu apare ca urmare a unei evoluţii ci ca urmare a unor „schiţe”, mai mult sau mai puţin centrate pe forma umană – schiţe din care, maimuţele reprezintă vestigii separate – asta nu înseamnă că nu există nici o măsură comună, deci un fel de continuitate psihologică, între om şi antropomorfic şi mai mult sau mai puţin între corpurile „embrionice” care l-au precedat.
De îndată ce corpul este format, sufletul nemuritor este deodată fixat în el asemeni unei străfulgerări, astfel încât există completă discontinuitate între această nouă fiinţă şi fazele embrionice care au pregătit venirea noii fiinţe.
Omul este o „descindere” subită a Spiritului într-un receptacul care este perfect şi definitiv deoarece corespunde manifestării Absolutului, absolitudinea omului este ca cea a punctului geometric, care, strict vorbind, nu se poate atinge calitativ pornind dinspre circumferinţă.
Omul este o manifestare divină, nu în accidentalitatea sa şi în starea sa căzută, ci în teomorfismul său şi în perfecţiunea principială şi primordială. Omul este „câmpul manifestării” Intelectului, care reflectă Spiritul universal şi deci Intelectul divin; omul ca atare reflectă totalitatea cosmică, Creaţia, şi deci Fiinţa lui Dumnezeu.
Inteligenţa divină conferă omului intelect, raţiune, voinţă; prin aceste caracteristici, - şi prin vorbirea care le manifestă – fiinţa umană se distinge de animale într-o manieră „relativ absolută”; este adevărat că fiecare inteligenţă, chiar şi cea a plantelor, este „intelect”, dar intelectul uman singur este direct şi transcendent, singur are acces la Divin.
Caracterul cvasi-divin al omului – care este încă afirmat în colectivităţile primordiale şi care – implică faptul că este imposibil să-l „realizezi pe Dumnezeu” fără a realiza mai întâi norma umană; în consecinţă, aceasta din urmă este „Profet” în relaţie cu individualul căzut…

Presupun ca postezi doar din cauza ca-ti place sa te auzi (sau sa te citesti) pe tine insuti

nu. postez de dragul adevărului.

De dragul adevarului? Fii serios. Nu te pronunta pentru adevar. Nu mai folosi cuvinte marete. Religia nu va invata sa fiti modesti?

Sa inteleg ca secolele intregi de astfel de dezbateri se pot opri in tine, caci pretinzi a fi scris adevarul.

Nici nu vreau sa incep cu greselile din exprimarea ideii tale (nu gramatica); doar una, care o consider inselatoare. Fa orice, scrie orice, dar nu cauta sa minti lumea (inclusiv pe tine insuti) integrand in aceeasi propozitie cuvintele "suflet" si "evolutie". Ce-ti lipseste? Antropologie, paleontologie, biologie elementara, istorie, logica si altele.

Sigur nu vei fi ultimul scriind astfel, dar, pe cuvant de onoare, unii creationisti scriau asa de frumos in argumente (pur si simplu combatea evolutionistul in propriul lui domeniu) incat cu greu gaseai lacune in ideile lui. De obicei creationistii stiu mult mai putine despre Biblie decat un singur ateu, dar el era exceptia. Iti traduc postul in engleza si, de doresti, il postez eu pe acel forum. Eu nu sunt pertinent in astfel idei ca respectivii, de aceea nu te combat (plus ca mi se pare inutil), dar pentru ei vei fi o victima usoara. Si pe buna dreptate.

Tu profiti, - prin limbajul tau echivoc si neologico-metaforic - nu numai de necunostinta oamenilor, ci si de dificila misiune de a-ti dezlega nodurile exprimarii ambigue.
Cum vrei sa te combat cand tu pornesti cu premisa ca exista suflet?! Cum poate oricine sa-ti demonstreze contrariul? Asta nu e fair-play. Si stii ce face lumea cand nu poate juca fair-play, nu?

Sa inteleg ca tu nu ai suflet si nici nu crezi ca acesta exista sub o forma sau alta? Nici macar nu te indoiesti de afirmatia ta? Atunci, logic, inseamna ca tu detii cheia adevarului absolut, poate imi spui si mie cum ai ajuns la aceasta stare.

Acest topic a fost editat de marduk: 9 May 2008, 07:10 PM

"Sa inteleg ca tu nu ai suflet si nici nu crezi ca acesta exista sub o forma sau alta?" - asta ai inteles tu din ce-am scris?
Ei bine, trebuia sa intelegi in felul urmator: Pornind de la premise nefalsificabile nu poti demonstra nimic. Repede exista suflet. Stai putin, nu te grabi - demonstreaza asta, apoi continuam.

"Nici macar nu te indoiesti de afirmatia ta?"
Vai, dar eu as crede in suflet, dar daca niciunul nu m-a convins...

Pe Marte exista un oras format din omuleti verzi. Demonstreaza-mi ca nu sunt verzi. Facem topic?

Trebuie sa-ti demonstrez eu ca ai suflet?

De ce ar trebui cineva sau ceva sa te convinga ca ai suflet?

Este posibil ca pe Marte sa existe si cativa omuleti rosii, asta intareste ipoteza ca pe Marte traiesc omuleti verzi. Nu cred ca este nevoie da un alt topic, uita-te inlauntrul tau acolo vei gasi un adevarat univers, populat de sute de mii de fantasme si idei. Incearca sa-ti cunosti sufletul insotindu-l zi de zi prin acest univers si vei vedea ca ai langa tine, in tine, un prieten pe care vei incepe incet incet sa-l cunosti, sa-l respecti si sa-i asculti sfaturile.

Acest topic a fost editat de marduk: 10 May 2008, 02:49 PM

Eu asa va sugerez. Pe unii dintre noi ii intereseaza, totusi, discutia initiala.

Demonstreaza-mi existenta sufletului, marduk. Ca e-al meu, al altuia, nu conteaza.


Fiindca eu n-am reusit. Neavand dovezi, raman sceptic. Dar asta nu ma opreste sa caut raspunsuri.


Nu intareste nicio nimic.
Este viata pe Marte? A falsa ipoteza mea? Poti demonstra? Si daca nu poti demonstra, cum poti continua cu omuletii rosii? Ce conteaza omuletii aia daca nici macar viata pe Marte n-ai demonstrat-o? De asta spuneam: luati premisele de-a gata - exista suflet. Bun. Si continuam trei pagini cu sufletul. Dar nu se intorce nimeni sa se pronunte asupra ipotezelor initiale? Exista intr-adevar suflet?


Acum mi-e prieten? marduk, nu mai confunda conceptele cu ceva concret. Tu n-ai credinta in concepte, nu? Tu ai credinta in ceva anume. Nu ti-ar conveni sa-ti spun ca te rogi la conceptii. Poti concepe un "unicorn", dar asta nu-l face real, nu? Din ce ai spus aici consider ca nu-ti mai poti continua pledoaria.



Hai sa-ti explic: nu doream initierea unui nou topic. Era un fel de provocare sa "roada" premisele si nu concluziile false. Sa fie liniar in gandire si logica. E gluma. Ceva ironic. Si sunt sigur ca ai inteles; dar nu inteleg de ce scrii sa continuam discutia cand tu nu scrii nimic despre topic. Intelegi de ce postul tau aici a fost redundant?
Te intereseaza topicul? Continua-l, nu-l citi. Asta putem si noi.

Cum as putea sa-ti demonstrez eu ca ai suflet daca tu nu-l simti? Cand ai sa-ti simti sufletul atunci am sa-ti pot explica ce este sufletul.

Scepticismul si dorinta de a cauta raspunsuri sunt atuuri importante, continua sa te indoiesti si vei afla raspunsuri la care nu te asteptai.

Daca nu ma inseala memoria aici in acest topic discutam filozofie, iar la acest capitol se folosesc din greu ipotezele se discuta se analizeaza. Plecand de la o ipoteza putem trage concluzii urmand sa aducem in sprijinul acestor ipoteze argumente mai mult sau mai putin plauzibile. Asta este natura umana.

E nu este chiar asa de simplu, chestia asta se dezbate de cateva mii de ani, tu vrei acum, aici sa facem un postulat care sa defineasca clar sufletul?

Pentru mine este clar ca exista, dar asta nu ma impiedica sa-i ajut si pe altii sa-si descopere sufletul.

Cum am spus, sufletul tau iti este cel mai bun prieten, cu el te sfatuiesti fara sa vrei, uneori fara sa realizezi acest lucru.

Fara credinta nu am fi ceea ce suntem. Nu conteaza in ce crezi, important sa crezi in ceva care sa-ti ofere un sprijin.

Da, pot concepe un unicorn, chiar daca acesta este ireal eu voi face in asa fel incat sa-l aduc in realitatea in care traiesc.

Te inseli, nu pledoaria este importanta ci ceea ce exprimi prin pledoarie, ce inteleg cei carora te adresezi, poti sa aberezi sa divaghezi de la subiect, daca ai captat atentia publicului care te aproba atunci ai reusit.

Ar fi interesant sa dam o definitie pentru "suflet", ca poate va ganditi la lucruri diferite. Bineinteles, pe un topic intitulat cumva de genul "Exista suflet? Ce este el si ce vrea de la noi?".

Cu alte cuvinte, nu conteaza daca ceea ce crezi este o aberatie ori o fantasmagorie, important este sa te simti tu bine.

La inceput umanii credeau, se rugau la animalele pe care le vanau, le desenau in pesterile in care traiau sau pe stancile din apropierea locurilor de vanatoare. Apoi a intervenit "cuvantul" reprezentarea credintei a devenit mai complexa, un picut, au aparut amulete, simple reprezentari ale starii de bine, ale sigurantei dar si a nesigurantei si raului. A fost definit binele si raul au aparut vracii, apoi totul s-a complicat in zeitati si zei dupa care.........

hmmm .... iar muntii Carpati sint alcatuiti cu totul si cu totul din diamante care au proprietatea ca par peitre obisnuite pentru orice persoane care NU cred ca muntii carpati sint formati din diamante ... serios ... tocmai m-am intors de la calimanesti cu busunarele doldora de diamante, ma duc la amsterdam sa le vind

ceeace arata ca sint un bun credincios

De ce ai vrea sa vinzi niste diamante unor persoane care cred ca diamantele respective sunt doar pietre? Poate ca ar trebui sa vinzi diamantele din Carpati unor persoane care chiar considera aceste pietre ca fiind "diamante". Ai grija insa ca ambalajul sa reprezinte faptul ca in interior se afla diamante.

Acest topic a fost editat de marduk: 10 May 2008, 06:51 PM

din acelasi motiv pentru care tu incerci sa vinzi conceptul de suflet unore persoane care ,in mod cinstitm, nu inteleg notiunea de suflet si ar avea nevoie de o definitie...

si din cauza ca nu inteleg, pe plan subtire si indirect, ii faci inapoiati.

si dealerii aia de l amsterdam sint niste inapoiati

mda, si numai eu sint purtatorul adevarului absolut

suna ok? nea, nu prea ...

ma rog discutia aici e despre creationism si evilutioniusm ...

E si greseala noastra. Noi cerem sa ne fie demonstrata o credinta. De asta este marduk asa de binevoitor si evlavios ca un preot. Nu-l vom putea convinge niciodata de contrariul, dar cer ca nici el sa nu mai incerce sa demonstreze ceva - decat daca isi schimba putin "tactica" lingvistica.

marduk, te rog eu cat mai religios cu putinta, nu ma mai considera prietenul tau, nu-mi mai da "gaseste-ti sufletul" si propozitii de genul; n-ajuti cu nimic. N-am nevoie de bunatatea unui preot acuma, ci de luciditatea unui creier zemos. Nu mai fi bun cu mine (si nu ma mai cita fiindca scoti propozitiile din context si le prelucrezi cum vrei tu) - ci biciuieste-mi pacatele demne de-un Lucifer cu rationalitatea ta dobandita de la Avraam incoace... daca poti.

Sa redevin serios, pentru un om ce se doreste autonom intelectual si moral (ulterior o caracteristica de ateu sau agnostic, va asigur) este prea putin important sufletul sau orice alta conceptie 'supranaturala'. La fel si exageratele voastre eufemisme doar pentru a numi nevoia de a fi subjugat, nevoia de a fi "sclavul" lui Nietzsche. Eu nu am in vedere cum arata Dumnezeul vostru si nici nu ma intereseaza, ci manifestarea credintei voastre in lumea contemporana si anume consecintele unei credinte care mi-e greu sa le pun langa cuvantul "pozitiv".

Consider inutil acest topic si voi renunta. Multi dintre voi - printre care ma numar si eu - nu stim sa expunem logic si frumos ceea ce vrem sa spunem de fapt (sunt si "specimene" debordand de claritate in acest thread). Lucrurile devin si mai complicate in cazul acestei dezbateri. Dupa ce termini cu subjugarea prin logica sau cumul de cunostinte, trebuie sa demolezi un zid facut de incapatanarea renuntarii la doctrinele educatiei sau din frica - fiindca aci nu-i vorba de preferinte sau optiuni; aici este vorba despre principii si credinte; un modus vivendi de care avem nevoie pentru stabilitate "spirituala", o coloana vertebrala a vietii interioare. Si, in final, cand il convingi, ce-ai facut? Pentru ce? Pentru a ajunge la concluzia doar ca... ai avut dreptate in fata unui teist sau ateu? Apoi, mai grav, sa devii si mai intelept si sa-ti dai seama ca nu vei afla niciodata de exista sau nu, cu toate Bibliile si cartile darwiniene.

Si, sa fim teatrali, ca asa-i frumos la final:
"Isn't it enough to see that a garden is beautiful without having to believe that there are fairies at the bottom of it too?" Douglas Adams

O credinta nu poate fi demonstrata, credinta ai sau nu ai.

Sunt mai putin religios decat par, te consider doar un partener de dialog. Cat de lucid poate fi un "creier zemos" ? si apoi daca deschizi o discutie trebuie sa te astepti ca partenerii de dialog sa aiba si alte opinii. Dar revenind la "luciditate" observ ca esti familiarizat cu Lucifer si cu notiunea de pacate. Te consideri pacatos?

Sufletul nu este supranatural, este ceva pe care il dobandesti de-a lungul vietii, sau nu-l dobandesti niciodata. Nu cred ca este important cum arata Dumnezeu si nici daca este al nostru, al lor sau al altora, important este ca umanii cred in existenta sa. Cred ca faci o gresala cand pui credinta=biserica si din aceasta cauza nu poti acorda credintei un rol pozitiv. Biserica a facut greseli mari si continua sa faca dar una este credinta si alta biserica. Exista multi credinciosi care nu sunt legati de o biserica sau alta.

Pacat ca renunti asa de repede, tematiaca acestui topic este cat se poate de interesanta. Parerea mea este ca pana la un moment dat umanii au evoluat simplu ca orice alt mamifer de pe aceasta planeta. La un moment dat a aparut ceva care a schimbat evolutia in creatie ori tocmai despre asta ar trebui sa discutam.

Cred ca nu-ti sunt clari termenii.

Crezi? Din titlul topicului reiese clar despre ce discutam aici. "Creationism Versus Evolutionism" chestia asta o dezbat umanii inca de acum 10.000 de ani si probabil vor mai trece inca pe atatia pana vor ajunge la o concluzie. Totul tine de CREDINTA, adica de ce si cum isi explica fiecare individ fenomenul in sine. Eu unul cred ca mai intai a fost EVOLUTIE apoi CREATIE desi daca ma mai gandesc un pic se poate si invers, dar mai putem discuta.

Sunt din ce in ce mai convins.

Ce dezbateau despre evolutionism oamenii de acum 10.000 de ani?

Inainte de a te convinge ceva, indoieste-te de logica ta. Crezi ca primii oamenii care au facut filozofie au fost indienii, chinezii, sumerienii, egiptenii, grecii sau romanii? Ori poate crezi ca filozofia adevarata a existat doar dupa renastere. Eu cred ca si acum 10.000 de ani umanii isi puneau intrebari despre creatie sau evolutie, exista istorici care sustin existenta unor civilizatii mai vechi de 10.000 ani.

-----------nevermind----------------
Demonstreaza-mi existenta sufletului...
---------------------------------------
hai să-ţi fac eu o demonstraţie-constatare: TU NU EXIŞTI PRIN TINE ÎNSUŢI! Vrei lămuriri suplimentare? Vrei să-ţi explic că de fapt formularea corectă este „SUM ERGO ORO” în loc de greşita zicală „COGITO ERGO SUM”?

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 13 May 2008, 02:19 PM

"Eu nu exist prin mine insumi". Uof, cam ambiguu, dar, intr-un sens metafizic, sunt de acord cu tine.

Cat despre formulare (morfologic vorbind, asa-i?), este eronat sa spui asa ceva.

Hai sa le luam pe amandoua:
Dupa tine care este a priori? A se ruga sau a gandi? Eu ma pot gandi fara sa ma rog, dar ma pot ruga fara sa fiu capabil de gandire? Pana nu se roaga, fiinta nu exista? Ce fel de teocentrism(?) e asta?!

Nu mi-ai demonstrat nimic. Te-ai jucat cu termenii, atata tot. Raspunsul corect este urmatorul: "Nu am cum sa-ti demonstrez existenta sufletului". Nu e ceva ce tu ai si eu nu. E universal valabil, da? Nu e vorba ca eu inca nu-l simt, nu sunt constient de el, nu mi-l l-am facut prieten sau prostii de genul.

Sa cadem de comun acord ca noi denumim existenta manifestandu-se prin: eu - constiinta, tu - suflet. La fel ca tine, eu nu-ti pot demonstra constiinta; este un fel de credinta in existenta; o perceptie a realului. Diferenta dintre noi? Constiinta moare cu suportul biologic. Sufletul dureaza intru eternitate. Eu sunt singurul meu stapan. Nu trebuie sa... ei bine, sa ma rog nimanui.

E randul tau. "Vrei să-ţi explic că de fapt formularea corectă este „SUM ERGO ORO” în loc de greşita zicală „COGITO ERGO SUM”?" Da. Mai ales ca eu consider semnatura ta ca o dovada de "maleabilitate" religioasa pentru a evolua (doar morfologic) odata cu gandirea filosofica de-a lungul istoriei. Religia nu poate ramane in urma, nu?

faptul că tu nu poţi decât să-ţi constaţi propria existenţă, înseamnă că te rogi FIINŢEI.. ORO.. de aici SUM ERGO ORO.. Constat că exist şi deci mă rog..

---------------nevvermind-----------------
"Eu nu exist prin mine insumi". Uof, cam ambiguu, dar, intr-un sens metafizic, sunt de acord cu tine.
----------------------------------------------
ce ţi se pare aici ambiguu? Uite o spun altfel: Sinele este principiul infinit prin care orice fiinţă fiinţează în domeniul propriu de existenţă. E mai clar acum?

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 13 May 2008, 05:19 PM

Nu e clar. Te joci cu categoriile ontologice ca si cum ar fi simple cuvinte care se imbina armonios. Problema e ca, semantic, continutul lipseste. De-aia si e neclar. Orice nu are sens dar e corect gramatical suna neclar.

vezi.. nici macar nu intelegi ca nu e vorba de categorii..

---------
Orice nu are sens dar e corect gramatical suna neclar.
---------
da.. atunci cind nu intelegi ce pretentii sa ai in privinta sensului? Nu metafizica trebuie sa se coboare ci tu sa te ridici la ea. Nu metafizica trebuie sa se coboare la filozofie, ci filozofia sa fie transmutata in metafizica.. dar nu orice filozofie duce acolo.. in rest numai de bine.. nu mai intervin.. succes pe forum va doresc!