Ma uit la masina mea curata, la casa mea mare si frumoasa, ma uit in jurul meu, la camera mea umpluta cu cadouri de la prieteni, ma uit si imi spun: esti norocoasa! Sunt norocoasa ca am toate aceste lucruri, ca nu duc lipsa banilor fara sa misc un deget, ca urmez o facultate buna, ca am atatea lucruri la care altii doar viseaza. Sunt norocoasa ca am prieteni si parinti intelegatori, ca sunt inconjurata de dragoste... nu trebuie decat sa ma uit in directia potrivita pentru a vedea cat sunt de norocoasa. Nu stiu de ce aleg uneori sa ma uit in alta parte cand tot ce-mi face bine se afla chiar langa mine.

Nu mai vreau haos, nu mai vreau aglomeratie si cluburi, nu mai vreau sa ies... cel putin pentru o perioada. Vad ca ei sunt langa mine chiar fara ca eu sa le cer asta.

S-au implinit 4 zile de cand n-am mai mancat nimic si inca ma simt bine. Cred ca acesta e de fapt un test, un test al rezistentei. Nu plang. Din seara aia n-am mai plans. Cred ca am slabit putin. Imi aprind inca o tigara si ma uit spre cerul senin... Sunt norocoasa!

Si era cald, si era Soare.

Se pare ca ai reusit singura sa-ti dai seama ca esti o norocoasa si nu o ghinionista. Mai trebuie sa te concentrezi la cum sa iesi din starea de cacao si o sa fii cea mai fericita. Nu te mai minti si lasa lucrurile sa mearga de la sine. Timpul le va rezolva pe toate.

Esti sigura ca era cald si soare, si nu era ceva iluzoriu?

E o mare pizza langa mine... Una din preferatele mele... si tot nu mananc. Sunt la un net cu mai multi prieteni.

Din cand in cand imi mai bate inima tare, ca o strafulgerare. E sambata... in noaptea asta nu vreau sa fac nimic deosebit. Parintii mei au iesit si azi-noapte, iar in seara asta cand am ajuns sa iau ceva de acasa, erau din nou plecati. Se pare ca se distreaza mai bine decat mine. Aseara au vrut sa ma ia cu ei la restaurant. Desi mi-ar fi facut placere compania lor si a prietenilor foarte draguti cu care se intalneau, am refuzat sa merg pentru simplul motiv ca nu as fi putut manca.

Am ajuns s-o mint pe mama ca mananc in oras, ca n-am nimic. Astazi aproape ca a plans cand a vazut ca tot nu vreau sa-i povestesc. Pana la urma am linistit-o...: "Mama, nu ma droghez, nu beau, stai linistita... Pur si simplu sufar din dragoste". Ajunsese sa creada ca am o problema de sanatate (Doamne fereste!) si ca nu vreau sa-i spun.
Probabil ca o sa o lamuresc atunci cand ranile nu vor mai fi atat de dureroase... Vreau sa-i povestesc tot. Vreau sa-i spun: "Uite mama ce mi-a facut!"

Ce bine e fara telefon mobil... un stress in minus. Nu m-am hotarat inca daca sa-mi schimb sau nu numarul. O sa ma mai gandesc pana luni. Trebuie sa mananc maine... luni vreau sa ma duc la facultate, vreau sa incep saptamana bine.

Of.

Am avut iar un cosmar... parea atat de real. Eram cu el in apartamentul bunicilor mei. Ma bucuram mult ca e cu mine. Faceam impreuna sarmale. La un moment dat am vazut in haina lui de piele un pistol. Erau si gloante in buzunar. Am luat gloantele, le-am impachetat intr-o hartie ingalbenita de ziar si le-am aruncat la gunoi.

Trebuia sa plece. Ca de fiecare data, am coborat cu inima stransa. Eram cu masina mea. Era curata. Cand am iesit din parcare am lovit-o. Si am continuat sa o lovesc din neatentie. Am inceput sa plang "Nu mai stiu sa conduc, nu mai stiu sa conduc!" Intindeam disperata mainile spre el sa ma ia in brate. El ma linistea rece, ma atingea dar nu-mi raspundea la imbratisare "Hai ca o sa conduc eu." S-a dat jos si s-a suit la volan. Intre timp eu m-am mutat pe scaunul din dreapta fara a ma da jos din masina.

Inca plangeam. Am mers vreo 10 metri si pe straduta stramta a aparut un prieten al lui. "Stai un pic" S-a dat jos din masina, s-a urcat in spate si au plecat. Se uita pe luneta si zambea. Eu plangeam in hohote si intindeam neajutorata mainile spre el. "Nu, te rog nu pleca!" Si au plecat. Eu stateam acolo, pe scaunul din dreapta, singura, plangand cu lacrimi mari si calde. Iar m-a lasat cand aveam nevoie de el.

M-am mutat la volan hotarata sa mor. Conduceam repede fara sa ma uit in stanga si-n dreapta, fara sa ma intereseze culoarea semafoarelor. M-am trezit.



Azi s-au implinit in mod oficial 5 zile de cand n-am mai mancat absolut nimic. Da, ma simt bine. Doar ca-mi simt muschii slabiti. Imi mai aprind o tigara.

Ma intreb din nou, a nu stiu cata oara... Si pentru cine sufar? Si pentru ce?

Dupa 5 zile de chin... am mancat si mi-am deschis telefonul. I'm back in business.
Mesajele au curs unul dupa altul. Nici unul de la el. Ce bine! M-ar fi afectat. Maine e o noua zi, incepe o noua saptamana. Maine inseamna viitor.

Doamne ajuta-ma!

Desi urasc telefonul in ultima vreme (fie el al meu sau al prietenilor apropiati), uneori poate fi o binecuvantare.
Leneveam in pat aseara uitandu-ma la programele de duminica pana cand... telefonul a sunat din nou. Era un tip care ma tot cauta de cateva luni. Nu e insistent, nu exagereaza cu telefoanele, dar desi l-am refuzat de fiecare data, a sunat si aseara. Initial nu am vrut sa-i raspund... avand in vedere ca nu aveam nici un chef sa ies din leneveala in care ma scaldam, dar... a fost o decizie de moment "Daca-i raspunzi, iesi! Meriti sa mai iesi si tu din casa".

Am raspuns...
-Ce faci?
-Bine
bla bla bla
-In cat timp vii sa ma iei?

Am facut repede un dus, m-am fardat, m-am imbracat si am iesit. Eu am ales barul, ceva mai linistit din Centru. Am baut 2 cocktail uri, au trecut aproape 2 ore fara sa le simt. Intre timp cativa cunoscuti cu care am mai schimbat 2 cuvinte. Telefonul a sunat... "Cum te mai simti... Ai iesit in oras? Bravo! Asa te vreau!". Telefoane surpriza, la care nu ma asteptam, foarte placute.

Dupa 2 ore am schimbat barul desi eram destul de obosita. Alte 2 cocktail uri si avand in vedere ca nu prea mancasem... deja priveam lumea cu alti ochi. Am stat acolo 2 ore, se face ora 1. Tinea neaparat sa mai mergem la un restaurant. Nu am vrut, nu mai rezistam. In taxi ne-am tot certat pe adrese, pana a acceptat sa ma duca acasa.

I-am dat mesaj imediat ce am ajuns, multumindu-i pentru seara placuta. A fost exact lucrul de care aveam nevoie. M-a sunat, m-a invitat marti cu conditia sa nu mai plec asa devreme. I-am spus ca de joi am noptile de pierdut pana sambata inclusiv. Nu a fost de acord... "Nu-ti face placere sa iesi cu mine" Ba imi face... chiar mi-a facut o deosebita placere... inca sunt placut surprinsa.

I-as da azi un mesaj. Mai vreau sa ies cu el. Sau ar fi mai bine sa astept sa sune el?

Probably he's playing hard to get

Bravo,Tyra! Ma bucur ca ai iesit din casa, in curand ai sa iesi si din starea asta in care esti...

Lasa-l pe el sa te sune, nu te grabi, cum a avut rabdare atat timp sa te astepte eu pun pariu ca tot el te suna. Nu te grabi, oricum e mai bine ca lucrurile sa decurga normal, fara sa fortezi nota.

Prea tarziu.
I-am dat un mesaj dupa care m-a sunat si m-a invitat sa bem cafeaua impreuna. Zis si facut. Am stat aproape 2 ore dupa care am mers si m-am intalnit cu fosta mea colega de banca. El propusese sa ne petrecem ziua impreuna. Nici gand. E abia a 2 a intalnire... care oricum a venit cam repede.

Dupa ce ne-am despartit mi-a dat un mesaj dragut. Mda. Va suna.


___________________________________________________________


Azi am vorbit cu un prieten al lui B. Mi-a spus ca nu se intelege cu cealalta, ca e tot timpul suparat. L-am rugat sa-i transmita cand va vedea ca vrea sa vina la mine ca voi fugi, ca nu avem ce discuta, ca nu mai vreau de la el decat sa ma lase in pace. Daca vine la mine acasa ii voi spune mamei sa-l alunge. Nu mai vreau sa vorbesc cu el, nu mai vreau sa ma intoarca, vreau sa-l iert uitand, usor-usor, pe parcurs.


___________________________________________________________


Sunt obosita. M-am dus degeaba la facultate. Ma bag la somn desi stiu ca la noapte nu voi mai dormi. Am inchiriat un film. Vreau sa fac baita si sa ma uit la film. Vreau o seara linistita... Vreau liniste cam des in ultima vreme...

Am facut baita, am citit ceva, m-am uitat la film impreuna cu ai mei... Da, sunt relaxata. N-am dormit.
Cand eram in baie a sunat telefonul... numar ascuns. Am raspuns... cateva secunde de liniste dupa care a inchis. Nu stiu daca era El.

M-a sunat si Pustiulica mai devreme. Era de asteptat. Ce usor pica baietii de care nu te indragostesti... Mi-a spus sa-l sun cand vreau sa iesim. Am ramas asa... oarecum uimita. El chiar nu-si da seama ca eu nu-l voi suna? Oricum, imi place sa ma joc.

Pana una-alta, ma intorc spre patul meu rece, neprimitor si singur. Ce frumos e sa stii ca te asteapta mereu cineva noaptea care te va lua in brate... Iar dorm singura.

Aseara am fost pana la munte. Chiar mi-era super-dor de o iesire. Am mancat ceva si ne-am intros. E dulce pustiul, chiar imi face placere sa ies cu el.

Azi am refuzat invitatia in oras. Sunt foarte obosita, nu stiu, ma simt cam daramata. Nu mai fac fata programului de iesit noaptea si trezit devreme. Abia astept sa treaca si ziua de maine si sa dorm pana dupa-amiaza tarziu. Week-end-ul vine ca o binecuvantare. Vroiam sa plec pana la mare dar s-a amanat. Nu-mi plac lucrurile planuite. Daca nu e spontan, atunci dispare jumatate din farmec.

Am de citit o carte pana maine si e un subiect cu care chiar nu am nici o legatura. M-as culca dar stiu ca mai sunt ceva ore pana la imbratisarea somnului.

Pustiul spunea ca-i este dor de mine azi la telefon. Vai ce-mi mai plac jocurile astea... si nu stiu de ce am impresia ca si lui...

Abia astept sa vina si zilele mele libere. Trebuie sa-mi reiau programul normal... cred. Totusi nu mi-e dor de agitatie. Mi-e dor de mare...

Tineam neaparat sa scriu in jurnal.
Azi m-am trezit, m-am uitat la un film care mi-a trezit amintiri si apoi am iesit pe balcon sa fumez prima tigara. Imi place acest cer innorat, imi plac frunzele ingalbenite cazute pe jos, imi place mirosul toamnei.

Mi-e dor de mare si de tot ce e legat de ea. Trebuie sa ajung s-o vad cat mai curand.

Peste ceteva minute plec la munte. Abia astept! Numai fete, nu plec cu masina mea, se va lasa cu muzica si ceva alcool. Sunt foarte entuziasmata. Iar o plecare neanuntata si neasteptata. Frumos!

Pustiu' m-a sunat ceva mai devreme. I-am spus de munte si s-a cam suparat. Asta e. Daca ma suna inainte sa-mi fi facut program, probabil ca as fi mers cu el undeva... Totusi cred ca daca insist putin, va aparea si el diseara la Sinaia. Ma mai gandesc. E dulce oricum.

Gata! Ma duc sa ma imbrac.

Plec la munteeeeeeeee!!!

N-am mai scris de ceva timp in jurnal... As scrie. As povesti multe daca as sti ca nu-mi va citi jurnalul cine nu trebuie...
Am fost intr-un club in seara asta. Companie placuta, prieteni buni, muzica si seara a trecut rapid. Nu insa atat de rapid incat sa nu ma gandesc la El.

Azi... dupa o luna si jumatate m-a sunat. Am vazut numarul din strainatate. Stiam ca e plecat, stiam ca e el. Am raspuns.
-Unde esti?
-In Romania. De ce m-ai sunat...?
-Ma mai iubesti?
-Mult.
-Si eu.
................................
Eu: Ai grija de tine acolo.
El: Te iubesc.
................................

Stiu ca am fost slaba pentru ca i-am raspuns.
S-au intamplat atat de multe in timpul in care n-am mai scris in jurnal... As vrea atat de mult sa povestesc... Ce bine era la inceput, cand nu stia nimeni de jurnalul meu, cand eram o necunoscuta, cand eram Tyra si atat.

Ce vroia? De ce m-a sunat? Am aflat ca se va intoarce curand. Azi s-ar fi implinit un an de cand... de cand a aparut el pentru totdeauna in viata mea... de cand am plecat la munte impreuna, s-a implinit un an de cand m-am indragostit iremediabil.
Ce vrea? Ce mai vrea? De ce nu ma lasa? De ce il iubesc atata dupa tot ce s-a intamplat?

Mi-e sila de jurnalul asta. E a nu stiu cata oara cand il deschid, sunt hotarata sa povestesc si apoi ma opresc. Imi sar in ochi acele pagini, acele clipe de care vreau sa uit. Vreau macar sa trec peste pagina asta...

Hai ca te ajut eu la umplut . Din proria`mi experienta iti spun sa recitesti acele mesaje care te deranjeaza pana simti ca dai ochii peste cap involuntar . e ca si mancarea , mananci , mananci dar te mai si saturi . citeste`le pana simti ca nu mai simti nimic
ce drept si sfatuitor sunt !
ai grija de tine .

In ultimele zile dorm foarte putin si asta ma face sa tremur de oboseala. Azi-noapte nu am putut dormi. Gandurile ma macina.... din nou.

As vrea sa scriu, sa povestesc, dar ma gandesc ca peste zile sau luni nu voi vrea sa-mi amintesc de aceasta perioada. Mi-e greu insa am reusit sa-mi fac o oarecare ordine in viata si in ganduri. Creierul ma ajuta sa trec peste ceea ce ma face sa ma doara, insa nu stiu pentru cat timp voi reusi sa-l mai pacalesc.

Am dormit 3 ore si ziua abia a inceput. Imi permit un mic repaos, dar greul abia acum se iveste.

Ma gadesc din nou la Spital... la Alexandru Obregia. Imi dau seama ca nebunia e departe de mine insa uneori pare foarte, foarte aproape. Acum nu e aici. Mintea mea e limpede in aceste momente si ma tine pe o anumita linie de plutire.

Intotdeauna m-au atras oamenii cu probleme. Intotdeauna am vrut sa patrund, sa vad ce se ascunde dincolo de aparentele simple ale unei minti. Am avut de suferit pentru ca de multe ori preiau problemele altora reusind sa ma implic prea mult in vieti stricate si de multe ori fara viitor. Poate ca este o calitate sa intelegi perfect un om, o problema grava, dar pentru mine nu poate fi mai mult decat un defect nefericit care ma apasa. Boala mintii se transmite repede, si cu ea vine automat si boala fizica pe care de multe ori ti-o impui fara sa-ti dai seama si fara sa vrei... Ce impersonal... Si totusi e vorba de mine...

Oamenii cu probleme, in special cei cu probleme psihice... imi place sa fiu in jurul lor, sa-i vad, sa le urmaresc evolutia sau involutia pana cand problemele lor incep usor sa ma atace si pe mine. Apoi nu-mi mai place. Ma simt constransa si vreau sa fug dar imi dau seama ca nu mai am unde.

Mi se par atat de interesanti... stau ore-n sir sa-i ascult. Nu sunt o buna ascultatoare in general. Sunt egoista si de obicei indrept discutia catre mine. Ma plictisesc repede si ma surprind uneori fiind acolo doar fizic si ascultand numai cu urechile, nu si cu creierul. Insa pe ei... pe cei care au probleme psihice... pe ei ii ascult mult... si i-as asculta mereu, oricat de inalt ar fi gradul de oboseala.

In ultima vreme am impresia ca nu-mi mai ajunge timpul. Spunea cineva ca daca ar avea ziua 72 de ore tot nu i-ar ajunge. Una din activitatile mele preferate... somnul... imi ocupa din ce in ce mai putin timp. Ma odihnesc si nu-mi vine sa cred ca ma trezesc bine dispusa dupa doar cateva ore de somn.

Viata mea a luat o intorsatura brusca de care insa incerc sa ma feresc. E imposibil sa ma fi lovit norcul. Eu nu sunt norocoasa si totusi lucrurile merg spre bine momentan. Am ajuns sa ma feresc de tot ceea ce pare bun, stand cu frica sa nu fiu iar ranita. Nu-mi mai trebuie.

Spuneam ca pentru o clipa de fericire deplina merita sa suferi toata viata... Nu cred ca mai pot sa sufar. Nu mai pot si nu mai vreau sa plang. Ajunge! Am ajuns mai tare decat am plecat.

Sunt o luptatoare si asa vreau sa fiu mereu.

Mi-e sila de jurnalul asta. E a nu stiu cata oara cand il deschid, sunt hotarata sa povestesc si apoi ma opresc. Imi sar in ochi acele pagini, acele clipe de care vreau sa uit. Vreau macar sa trec peste pagina asta...

cum a spus si absolut..de ce fugi nu scapi...se doctoriceste cu o recitre..o rerecitire..si rererecitire..dupa care..vei simti o inauntru..respiri...zambesti si mergi mai departe..spui..trec si peste asta..si..saltul e facut..totul este sa nu fugi... ...

as vrea sa scrii..ai multe de spus...sunt multi cei care te citesc ..nu sunt numai eu ..

un mic cadou ..asta ca sa nu superi ca am dat buzna..aici in locasul tau...sper sa fi nimerit culoarea



pesei pt ultimele cuvinte scrise...

Acest topic a fost editat de iniya: 1 Apr 2005, 04:31 AM

Ma gandesc uneori ca poate sa mi se urasca cu binele. Sunt atat de instabila incat nu-mi pot anticipa urmatoarea miscare. Am mai spus-o... sunt imprevizibila. Poate ca e bine dintr un anumit punct de vedere, pentru ca sunt surprinzatoare, chiar si pentru mine... dar poate ca nu e prea bine, pentru ca nu stiu la ce sa ma astept nici chiar eu.

Ma plictisesc atat de repede... iar acum nu m-am mai plictisit demult. Sper sa nu se intample prea curand... As mai scrie dar poate ca nu vreau sa-mi mai amintesc in viitor... poate trebuie sa ingrop anumite lucruri si gata.

Tot raul spre bine? Nu! Tot binele spre rau.

E imposibil ca viata sa-mi rezerve surprize bazate pe noroc... Am incetat sa mai cred in asa ceva.

'Trebuie sa folosim valul ca sa nu zadarnicim prilejul bun'-nea' Shakespeare
Dulce..ti-am suflat un nor de optimism,,sper sa-ti ploaie gandurile


te imbratisez..si fi

Azi sunt frumoasa, azi radiez, azi sunt iar rea, azi sunt din nou a mea.

Azi e una din zilele in care nu as face nimic. Dar absolut nimic. Nu as scrie, nu as dormi, nu as manca, nu m-as uita la televizor, nu as vorbi, nu m-as plimba, nu as face nimic. Dar cum e imposibil sa faci... nimic... trebuie sa fac ceva... respir si astept sa-mi vina cheful sa fac ceva... desi n-am chef sa am chef sa fac ceva...

Am avut febra si am dormit mult. Acum zac intr-o lene fantastica, inconjurata de haine transpirate aruncate pe jos si genti pe care le tot schimb, mutand lucrurile, fardurile dintr-una in alta si apoi abandonandu-le in diverse colturi pana la urmatoarea purtare.

Parca as mai fi scris ceva insa m-am luat cu povestitul pe yahoo si am uitat complet unde ramasese sirul gandurilor mele.

Ma duc si voi continua sa nu am chef sa fac ceva. Azi nu am chef.

S-au intamplat atat de multe de cand n-am mai scris, incat am pierdut sirul. Se simte imediat in sufletul meu ca a venit vara. Dupa vara trecuta, ma uit cu sila la Soare, privesc caldura cu ura si sufar ca un caine doar pentru ca simt ca a venit vara.

De multe ori ma surprind reflectand asupra anumitor lucruri carora poate ca unii nu le dau importanta. Reflectez si ma gandesc ce as scrie despre ele... ce as mai scrie... le-as descrie, m-as opri greu, nu m-as opri. Cand ajung acasa gandurile mele se spulbera si raman aruncate intr-un sertar prafuit al mintii.

Spuneam lucruri carora unii nu le dau importanta... de exemplu omul burtos de la vulcanizare care asculta acel post de radio unde se difuzeaza numai manele si isi aminteste sa-si aprinda o tigara atunci cand ma vede pe mine ca scot pachetul din geanta, de exemplu omul imbatranit, cu fata zbarcita de fum, alcool si ani care trece pe langa mine in putinele momente cand ma surprind mergand pe jos si imi spune fara sa intoarca capul "Esti suparata", eu la randu-mi vazandu-mi de drum insa gandind la cele auzite... "Cum si-a dat seama ca sunt suparata? Fata mea tradeaza tot? Trasaturile imi pot fi citite chiar si de niste necunoscuti pe care mai mult ca sigur ca nu-i voi mai vedea niciodata in viata mea?"

Ma gandesc la apartamentul uneia din prietenele mele, de unde a plecat de curand chiriasul lasand in urma o cruce de mormant pe care vrea sa o ia "cat de curand", cruce lasata in bucatarie, pe care n-am vazut-o decat acoperita cu un pled alb, murdar, cruce pe care nu vreau sa o vad altfel decat acoperita. Aceasta cruce aude seara de seara povestile noastre, sta langa noi "la o tigara", ne aude injurand, razand, mancand... ne aude si ramane tacuta, nemiscata. Poate ca atunci cand va ajunge in tara straina, in cimitirul care i se cuvine, va spune povestea noastra celorlalte cruci, poate ca mortii vor rade si ei, poate ca va fi o pata de culoare din Romania, din Romania mea, a prietenelor mele, din Romania romanilor. Povestea unor fete romance pline de viata intr-un cimitir plictisit si mort...

Parca ploua mai tare acolo pe unde trec eu... Usile par incuiate desi sunt deschise... Sunt trista. Simt ca nu fac nimic si nu-mi vad rostul. Pana la urma, de ce m-am nascut? Care este scopul meu? Macar daca as fi fericita...

Ma simt abandonata, ma simt a nimanui. Sunt a nimanui. Singuri ne nastem, singuri murim. Ganduri indraznete si uneori mizerabile imi strapung de multe ori mintea. Multe sunt legate de moarte. Nu sunt filosof si nici nu trebuie sa fii pentru a te gandi atat de mult la ceva care oricum se va asterne acum sau mai tarziu.

Imi vin in minte tot felul de scenarii, imi vad de multe ori moartea. Adrenalina o ia razna si apoi incerc sa calmez ceea ce eu insami am indus.

Nu-mi place sa dorm singura... Ce simplu e sa treci de la un subiect la altul... La fel de simplu cum ea vine, te ia, te plange si apoi pleaca grabita spre altcineva. Mantia neagra si coasa... nu... moartea este ceea ce tu te temi sa vezi. Poate fi un personaj, o zana, un om, o masina, un pumn de pastile... orice. Poate fi sange, praf, fiare, un miros.

Nu vreau sa stiu inca ce e moartea, si totusi gandurile si obsesia mi-o aduc de multe ori aproape, atat de aproape...

Am avut o oferta de slujba foarte buna. M-am prezentat la interviu, totul a decurs bine. Mi s-a dat un formular pe care am spus ca il aduc ziua urmatoare. Desi angajatorul parea sa ma fi placut foarte mult si dorea sa incep lucrul cat mai repede cu putinta, ziua urmatoare nu mi-a raspuns la telefon si nici nu m-a sunat...

O sa incerc sa-l mai sun o data in aceasta dupa amiaza. Sunt dezamagita...

M-a sunat angajatorul Maine ma duc sa discutam ultimele detalii.

Toate cele bune, Tyra.

La multi ani!!!
Cred ca te-ai saturat ca oriunde intorci capul sa vezi scris de mine aceste 3 cuvinte...dar asta este..ce sa fac si eu?
Sa iti de-a Dumnezeu in cale numai clipe frumoase,pline de fericire si liniste!Ai nevoie si le meriti din plin!
Anii ce vor venii pentru a-ti marii varsta(Babo ),sper sa te prinda la fel de frumoasa si vesela,la fel de energica si zapacita(in sensul bun al cuvantului),la fel de plina de viata...!
Fii fericita!!!
(de inchinat, inchinam diseara in cinstea ta!!!)