De ce nu te tii de cuvant? Ultimele tale postari de aici mi-au creat o stare deplorabila.
Pe toti cei care n-au dat piept cu Romania reala si care au increderea aceea oarba in institutiile democratiei romanesti, i-as invita sa dea o tura pe aici, sa ia o gura de medicament de asta amar.

Atitudinea ta e cea inteleapta. In fatza prostului si dinapoia calului sa nu stai niciodata.

Presiunea pentru a le face jocurile e atat de mare! Ma gandesc cat timp o sa rezisti in felul asta. Vor veni momente in care vei fi momita cu bani sau alte avantaje materiale. Cred ca asta e hopul cel mare, caci se spune ca fiecare om are un pret.
Te admir, eu nu cred ca as fi rezistat cat ai rezistat tu.

Ai dreptate, Charon! Nu prea m-am tinut de cuvant. Trebuie sa recuperez Multumesc pentru ca mi-ai amintit!

Sa ma gandesc la ceva dulce? Un medicament dulce este pentru mine familia.

In trecut nu ma gandeam ca ar avea vre-o importanta in viata de cuplu locul de munca al sotilor. Adica in majoritatea cuplurilor pe care le cunosc eu, cei doi soti au meserii total diferite si se inteleg foarte bine.
Dar am descoperit ca atunci cand sotii au aceeasi meserie, se inteleg si mai bine.

Cat eram la parinti acasa, cand aveam probleme la munca, ei incercau sa ma consoleze si sa ma sfatuiasca, atat cat puteau. Dar faptul ca aveau meserii total diferite de mine (e=economista, mama=invatatoare, tata=inginer) nu intelegeau intotdeauna miezul problemelor, asa ca sfaturile nu erau mereu aplicabile. Dar sprijinul parintilor conta foarte mult in tot ceea ce faceam.
Cu sotul meu, insa, e total diferit. Ne-am cunoscut in 2006 la sedintele lunare cu toti contabilii din judet care sunt organizate de Directia Finantelor Publice. Pe atunci discutam doar in cadrul acelei sedinte si numai despre probleme de servici. Sotul meu este ecomomist in cadrul altei primarii, tot de comuna.I-au trebuit doi ani (ianuarie 2008) pana sa indrazneasca sa ma sune si sa ma invite in oras
Desigur ca inainte de 2008 nu atingeam in discutiile noastre aceste probleme "delicate" care sunt in cadrul unei primarii. Acum discutam orice si este cel mai bun sfatuitor al meu si datorita faptului ca el e mult mai echilibrat si mai intelept decat mine (desi e mai mic cu o luna decat mine ). Pe mine ma apuca teama imediat, el ma linisteste si e mai calm in situatiile dificile; eu puneam la suflet si luam personal unele conflicte de la munca (in ultimul timp nu mai e chiar asa), el nu se lasa afectat emotional de problemele de la servici si cel mai important lucru este ca ma intelege perfect.
El este medicamentul meu cel mai dulce.

Conteaza mult in situatiile dificile sa ai pe cineva care sa iti dea un sfat potrivit situatiei. Adica sunt importante sfaturile tuturor persoanelor care te iubesc, dar ele te ajuta doar sa stii ca ai pe cineva langa tine. Dar sfaturile unei persoane, care pe langa faptul ca te iubeste, iti si intelege situatia, sunt nepretuite.

Este o vorba: "daca te bagi in laturi te mananca porcii". Vorba asta m-a urmarit de fiecare data cand au exercitat presiuni asupra mea. Si au fost multe presiuni si foarte tentante, dar daca intram in joc nu mai aveam iesire. In jocul asta trebuie sa fii sacal pana la capat (altfel esti mancat/consumat/devorat de ceilalti sacali) si sa nu lasi loc in suflet de sentimentalisme si nu stiu cum ar putea un nativ din zodia pestilor, care e visator si sentimental pana in maduva oaselor (prin definitie) sa-si calce pe suflet. Cred ca mi-ar fi peste putinta. E ceva ca o "inclinatie" pe care ori il ai ori nu il ai. Eu nu il am. Si mai am si o constiinta pe care nu au ei bani de ajuns ca sa mi-o cumpere, mai am si niste idei "preconcepute" despre dreptate, adevar, despre Dumnezeu inoculate adanc in constiinta aia, de parintii mei. Si apoi parintii mei si eu suntem oameni la care nu trage banul nemuncit, nu trage castigul facil nestropit cu sudoarea muncii. M-as bucura la un castig gen "pleasca" dar nu daca ar trebui sa calc pe cadavre pentru el. Asa nu imi trebuie nik.

De rezistat... pe masura ce am realizat tot mai multe substraturi, mi-a fost din ce in ce mai dificil sa-mi pastrez optimismul (sau ce a ramas din el) si sa lupt dar "ce nu te omoara te caleste". Asta mi-am repetat-o atat de des in minte incat mi-a devenit convingere si chiar m-a intarit.

Daca tot vorbeam de castigul nemuncit, sa stiti ca se poate invata foarte bine si din experienta altora:

O contabila de la o alta comuna din judet, a fost "calcata" anul trecut de Curtea de Conturi si a fost gasita cu un gol de casa de aproape 4 miliarde. A fost gasita intamplator la un control de rutina, nu trimis prin reclamatie.
Cum proceda?
Cand scoti statul de plata al salariilor din programul de salarii, in afara de restul de plata scris in dreptul fiecarui salariat, ai la final rubrica "total general", unde este suma tuturor resturilor de plata. Aceasta suma se trece pe carnetul de cec atunci cand scoti bani din Trezorerie pentru plata salariilor. Ea modifica acest total (il majora). Si astfel, acea contabila, cand aduna unu cu unu obtinea trei
Desigur ca nu statea nimeni sa o verifice daca sunt adunate sumele bine, mai ales ca adunarea o face programul automat. Ea insa, "manarea" programul. Asa ca, in intelegere cu casiera, care isi primea si ea partea, timp de doi ani au sustras aproape 4 miliarde de lei (in lei vechi). Ea si-a cumparat masina, si-a ridicat casuta .... din micul salar de bugetar (acelasi salar din care eu nu am reusit nici credit sa-mi fac pt un apartament).
Cel de la Curtea de Conturi, printr-o pura intamplare a facut adunarea tuturor sumelor, de fapt i s-a parut ca ar fi putin cam mare totalul intr-o luna si a verificat. Dupa surpriza care a avut-o, a verificat fiecare luna.... si in fiecare luna era cate o suma sustrasa.

Oricum sumele pe care le-a sustras timp de doi ani nu au fost de ajuns sa-i cumpere si libertatea. Poate constiinta ei sa fi fost mai ieftina? Nu stiu. Dar eu cred ca atunci cand te gandesti sa furi ceva si te uiti in jur daca te vede cineva, ar trebui sa te uiti si in sus.

Să nu uităm şi altfel de presiuni, precum ameninţările. Cine mai ştie? Dacă aşteaptă careva să treci pe trecerea de pietoni precum bunicul tău? Ce faci atunci?

Să te ferească Dumnezeu de astfel de ... situaţii.

Data'q, pana la acea situatie eu sper ca ori sa nu mai fiu aici in primarie (sa-mi gasesc un loc de munca sau sa fiu in "crestere copil") ori sa se ocupe altcineva de achizitiile publice. Faptul ca eu ma ocup de contabilitate (de la A la Z) si de achizitii publice este extrem de greu, e foarte multa munca. Am facut zile lumina (si erau zile de vara) aici la primarie si am carat acasa sacosele cu dosare pentru week-end nici nu mai stiu de cate ori. La primaria unde este sotul meu, sunt doi contabili si un om separat pe achizitii publice, in timp ce eu sunt singura aici (adica fac munca a trei oameni). Trebuia sa-mi vina anul asta un coleg prin transfer de la alta primarie, care sa se ocupe de achizitii dar nu a mai putut veni.
Intr-un fel sau altul o sa scap eu de aici. Acum problema este ca am nevoie de mult ajutor din partea lui Dumnezeu, dar am credinta ca ma va ajuta. Asa cum a vegheat asupra mea pana acum, ma rog sa ma vegheze si in continuare si sa-mi ajute.
Cand m-am casatorit (adica anul acesta in mai) am hotarat impreuna cu sotul sa mai "copilarim" un an si abia pe urma sa ne apucam de facut copii. Dupa un timp ne-am gandit ca totusi, avand in vedere varsta noastra (mai avem 4-5 luni si implinim 31) ar fi mai intelept sa ne apucam de munca (pentru ca nu ne dorim doar un singur copil). Problema este ca trebuie sa muncim ceva mai mult ca vad ca nu s-a prins din prima... asa ca avem nevoie si de ajutor de la Dumnezeu. Control ginecologic am facut si mi-a dat doctorita, doua luni de tratament (mi-a gasit o inflamatie si in analize iese ceva infectie usoara). Sper ca dupa astea doua luni sa nu mai fie nici o problema. Adica sper ca anul viitor sa fiu si eu mamica. Si apoi doi ani de zile nu mai am treaba cu primaria. Iar in doi ani se schimba multe.
Daca intarzie sa apara un copil oricum o sa ma dau peste cap sa rezolv altfel problemele de la munca. Am o viata inainte si nu vreau sa las pe nimeni sa-mi ameninte siguranta mea si a familiei. Nu sunt genul care adora viata pe muchie de cutit, de aceea ma simt ca naiba aici, in mediul asta. Mie imi place siguranta, simplitatea si echilibrul.

Si ca sa scriu si despre lucruri mai vesele, o sa deschid cutiuta cu amintiri si o sa depan un firisor:

Mama mea are o verisoara la Oradea, casatorita cu un ungur (nenea Gyuri - sper ca i-am scris bine numele). El traieste de mult timp in Romania si intelege bine limba si o vorbeste (chiar daca mai putin bine )
Pe vremea lui Ceausescu, vin ei doi in vizita la noi. Pe atunci locuiam cu bunicii intr-un apartament cu doua camere ca o cutiuta de chibrituri. Dar oricat de mica era, tin minte ca totdeauna era o bucurie cand ne veneau rude in vizita si mereu se gasea loc pentru ei, ca te mirai cate suflete pot dormi intr-un pat. Iar ei sunt niste oameni extrem de placuti.
Si pleaca nenea Gyuri sa se plimbe singur prin Bacaul nostru minunat. Si se intoarce acasa dupa cam multe ore, timp in care lumea era cam ingrijorata deja pentru el. Se intoarce cam obosit si cam nedumerit. Se duce la bunica mea si o intreaba: "Tanti, unde este aici la voi, magazinul "BRE" ca de cateva ore il caut prin tot Bacaul? Am intrebat oamenii pe strada dar toti se uitau ciudat la mine si ridicau din umeri". Bunica nedumerita "Dar cine ti-a zis tie de magazinul asta?". El "Am vazut un om pe strada cu niste pungi in mana cu pui mari si frumosi (pe timpul lui Ceausescu asa ceva rar vedeai) si l-am intrebat de unde i-a luat. Iar el mi-a raspuns Di la magazin, bre!"
Desigur ca toata lumea s-a indoit de ras si i-au explicat ca la noi, in moldova, "bre" este sinonim cu "mai", cu "bai" e.t.c.

Pe vremea cand se intampla asta eu aveam 7 ani si nu prea stateam "in gura" celor mari. Eu abia anul acesta am aflat de patania asta, cand nenea Gyuri si sotia, au fost la nunta mea. Dupa nunta mi-am adunat o parte din rude la socrii mei in curte, ca e loc mai mult decat la parintii mei la bloc, si sub cortina de vie am depanat amintiri. "Cum am cautat eu ore intregi magazinul "BRE" ......" zicea nenea Ghyuri razand.

In gradinutele din jurul blocurilor din Bacau, isi mai pun locatarii de la parter (care nu au balcoane) bare metalice cu sarme de intins rufe, intre ele. Ieri cand ma intorceam spre casa, din microbuzul cu care fac naveta, am vazut in gradina unui bloc aflat la strada principala, pe o astfel de sarma de rufe un banner mare electoral agatat acolo cu carlige de rufe Presupun ca au ales varianta asta ca sa nu mai plateasca taxe de afisaj sau chirii .... saracii.

Acest topic a fost editat de fiica_lunii: 20 Nov 2009, 12:14 PM

Anul trecut de Craciun, am fost sa o colind pe bunica mea, singura bunica pe care o mai am in viata. Fusesem in fiecare an cu cate o rpietena, sa o colindam pe bunica si de fiecare data se bucura enorm. Imi spunea cat de mult asteapta in fiecare an sa vin sa o colind. Anul trecut insa a fost mai special pentru ca am mers sa o colind impreuna cu logodnicul meu. A fost de doua ori mai fericita si mi-a zis ca abia asteapta sa ne vada miri, ca isi doreste enorm de mult sa vina la nunta noastra. Si eu imi doream enorm sa fie bunicuta la nunta noastra. Insa, in luna februarie bunicuta mea a cazut in casa (a alunecat pe parchet) si si-a rupt soldul. Nu a putut fi operata din cauza varstei inaintate (peste 80 de ani), din cauza problemelor cu inima si a problemelor de tensiune. I s-a recomandat sa stea in pat pana i se va prinde soldul.... asa cum se va prinde. Cand mergeam la ea ne spunea "Tare imi pare rau ca nu pot sa vin la nunta voastra! Nici nu-ti dai seama cat de mult imi doream sa va vad imbracti in miri! Atat de mult mi-am dorit....". I-am raspuns "O sa ne vezi, bunica".
Dupa cununia civila ne-am dus la ea sa ne vada .... I-am pus in piept floare mare ca cele puse parintilor. Nu mai contenea sa ne spuna cat este de fericita..... Ea nu stia cat eram eu de fericita ca am reusit sa o fac fericita.








Sunt deja noua luni de cand sta imobilizata la pat. Soldul s-a prins dar muschii i s-au atrofiat si nu mai are putere sa se ridice din pat. In ultimul timp nu mai are putere nici sa se ridice in sezut. Se topeste pe zi ce trece, iar de cateva zile nici nu mai mananca. Am plans mult in acest week-end caci ma gandeam numai la ea. M-au lovit crizele de plans in cele mai neasteptate momente (noroc ca eram acasa in acele momente). El a fost acolo, m-a strans in brate, mi-a oferit umarul lui si mi-a zis "Sunt aici, sunt langa tine". Apoi, ieri am fost amandoi la ea si s-a bucurat mult sa ne vada. Am reusit sa ma stapanesc fata de ea sa nu plang....
Imi doresc enorm de mult sa pot sa o colind si anul acesta de Craciun, sa pot sa ii mai aduc o farama de bucurie. Te rog, Doamne! Nu vreau sa plec la Constanta pana nu o colind pe bunica. Doamne ajuta sa mai am pe cine!

Ca sa ma tin de cuvant.... si ca sa-mi mai revin... niste versuri dragi mie (pentru colinde nu e niciodata prea devreme)

Pe podele de nuiele,
Duc copii-n palme stele,
Sa le lase pe la case
Unde-s gazdele miloase.

Si cu dragoste crestina
Duc copii-n pumni lumina.
Drumu-I greu, zapada-I mare
Vin copiii pe carare,

Sa tot taie neaua-n doua,
Duc copii-n gene roua.
Si tot canta din colinde
Pana gerul nu i-o prinde,

Pana vremea nu le-o trece,
Pe poteci sub luna rece,
Prin fuioare de ninsoare,
Duc copii-n suflet soare.

Sa-l imparta cu iubire,
Ca un leac de mantuire
De tot raul care-ngheata,
Duc copii-n cantec viata.

Si-n cuvinte daruri Sfinte
De la Dumnezeu Parinte.
Toti le poarta sa le-mparta
De Craciun din poarta-n poarta.

Si din poarta pana-n casa
Dare de lumina lasa.
Sa ramana-n casa toate,
La multi ani cu sanatate!

(Ducu Bertzi)

Si melodia aferenta versurilor de mai sus:

PE PODELE DE NUIELE

.....
Imi era dor de el. De fruntea lui inalta si ganditoare, de tacerea lui linistitoare, de atingerea lui curata, de frumusetea lui magica. Da, e frumos, e superb! Dar pe langa magie, frumusetea lui are ceva salbatic si dur in ea. Ma atrage spre el, ca un magnet, iar si iar, desi imi provoaca si suferinte fizice. Si observ ca si sotul meu e atras de el. Nu stiu daca la fel de mult ca mine. Eu sunt pur si simplu vrajita de el, imbatata de magia lui, dependenta oarecum de farmecul sau. Oricum il iubim si il respectam. Ii respectam maretia. Eu l-am vazut de cel putin 20 de ori (din care vara doar de 2 ori), sotul meu l-a vazut cam de 7 sau 8 ori, dar il iubesc mai mult acum decat prima data. Il iubesc din ce in ce mai mult cu fiecare vizita ce i-o facem. E muntele meu de suflet: Ceahlaul. Si cred ca si pentru sotul meu devine muntele de suflet.
Miercuri am urcat numai pana la cabana Fantanele. Traseu scurt de 45-50 de minute. Noi l-am facut incet, ca o plimbare, intr-o ora, contempland soarele cu dinti care ne mangaia rar printre crengile brazilor ... dar nu prea incet caci ne musca vantul rece.
Am auzit brazii gemand, tanguindu-se sub vantul rece si taios de sfarsit de noiembrie. Incercau sa se planga catre noi, sa ne spuna durerile lor, dar noi nu ii intelegeam, doar le ascultam vrajiti de glasurile. Soarele mangaia bland tulpinile batrane si scortoase si le scalda intr-o aura de lumina tainica. Mergeam incet prin padurea fermecata, ca sa nu deranjam magia ei, sa nu tulburam linistea intima de acolo.

.....prin padurea fermecata:


Joi am hotarat sa urcam pana la Dochia, dar nu pe traseul obisnuit pe care il stim pe din-afara: Durau- cabana Fantanele- La morminte- Cusma Dorobantului- ocol pe la poalele varfului Panaghia- Statia meteorologica de poalele varfului Toaca- apoi pe platou pana la Dochia.
Nu, de aceasta data am ales un traseu mai putin cunoscut: Durau- Cascada Duruitoarea (pana aici mai fusesem de cateva ori) - si tot in sus, in necunoscut, pana la Dochia. O alegere.... hmm.... curajoasa sa zicem (mai bine nebuneasca, avand in vedere ca nu mai avem conditie fizica si ne-am ingrasat in ultimul timp).
E sectaculos traseul, superb, dar mult mai abrupt decat celalalt (mai potrivit era pentru coborare). E si mult mai lung (traseu de 4-5 ore) decat celalalt (care e de 2,30 - 3 ore). Deci am tot urcat ca Sisif, suflam ca locomotivele cu aburi si aveam impresia ca nu se mai termina niciodata urcusul acela pieptis.... au fost 3 ore numai de urcus pieptis (de la cascada in sus).
Cerul era senin ca lacrima si soarele se lafaia pe cer, dar noi nu il vedeam, caci versantul pe care urcam era ascuns soarelui. Pana pe la ora 14 cand am iesit pe platou nu am vazut soarele, ci doar Varful Toaca scaldat in lumina, ca un far calauzitor.

Varful Toaca scaldat in lumina:


Am trecut cateva paraie inghetate, dar in rest nici urma de zapada: pamantul era uscat si foarte bun pentru mers, fara gheta fara noroi (am urcat muntele Cehlau si pe zapada adanca si pe noroi si pe gheata). A fost o zi cum rar prinzi pe Ceahlau (in perioada rece a anului). Oricum, cand am ajuns pe platou am rasuflat usurati ca s-a sfarsit urcusul abrupt si ne-am oprit sa facem poze.... dar bucuria si tihna ne-au fost umbrite de un .... nu stiu cum sa-l numesc... urlet, raget, nu stiu.... era asemanator mugetului unei vite in agonie, dar mult mai gros, mai gutural. Venea dinspre padure... de undeva din dreapta noastra (noi iesisem din padure, dar din stanga). Prima data am ciulit urechile. A doua oara cand s-a auzit, mult mai puternic, l-am intrebat pe sotul meu: "Ai auzit si tu? Ce crezi ca a fost?". El a zis doar atat "Hai!! Sa ne miscam!!" Si asta am si facut.

Statiunea Durau vazuta de pe platou:


Doar cerul e mai sus:


Varful Toaca cu statia meteorologica, iar in plan mai apropiat se vede acoperisul schitului de calugari care se afla pe platou in apropiere de cabana Dochia:


Unde duce cararea? Ce e dincolo?.... eu am aflat

Am ajuns la cabana Dochia la ora 14,30 cu sangele inghetat in noi si uitandu-ne mereu in urma. Nu l-am vazut, dar nici nu ne doream. In 2007 am fotografiat urme de urs in zapada proaspata (tot in noiembrie era) si stiam ca misuna prin Ceahlau ursii pana tarziu in anotimpul rece. Dar anul asta a fost chiar cald si inca nu s-au dus la hibernare.
In fine, am mancat o ciorba de perisoare la cabana si pe la 15,15 am inceput coborarea pe traseul nostru obisnuit (pe la cabana Fantanele). Sigur ca de la Fantanele am coborat muntele pe bezna totala, dar nu e prima data (pentru mine e a treia oara, pentru sotul meu e a doua oara). Nu ne-am mai temut de urs pentru ca incepand de la statia meteo de la Toaca ne-a insotit o catelusa neagra (care ne-a insotit si alta data la coborare, dar atunci avea si doi pui frumosi) si mai tarziu pe traseu s-au mai alaturat doi caini (care nu i-am mai vazut in randurile trecute.... unul cred ca e din puii ei).

Stanca numita "Cusma Dorobantului" in apus (mie imi pare ca seamana mai mult cu un chip de om din profil, decat cu o cusma):


Ultimele raze de soare ne paraseau si noi mai aveam de mers pana sa ajungem la cabana Fantanele.... si de acolo inca 45 minute...


Inutil sa mai spun ca ma dureau muschii de parca as fi fost batuta cu portia, dar eram fericiti amandoi. Muschii m-au durut inca trei zile.
Dar lasa ca asta e floare la ureche pe langa ce am patit in 2007, cand mi-au cazut unghiile de la degetele mari de la picioare din cauza degeraturilor (in acel noiembrie a nins abundent pe Ceahlau chiar in ziua cand am ajuns acolo iar eu venisem echipata cu niste cizme de sanius scurte in care a intrat zapada ca la ea acasa si mi-au inghetat picioarele de nu mai simteam nimic... putea sa mi le si manance ursul ca tot nu simteam).
In alte randuri ma intorceam de pe Ceahlau cu genunchiul drept dublu. Mi se umfla de la frig si efort si ma durea de mergeam schioapa cateva zile. Acum port jambiere de lana pe genunchi si nu mai am problema asta.
Ce sa faci ... isi cere si muntele tributul lui, dar merita platit pentru clipele de beatitudine pe care le traiesti acolo sus in tariile muntilor.

Bunicuta mea se simte mai bine. Dupa o saptamana in care a fost vegheata in fiecare noapte sa nu moara fara lumanare, caci nu mai manca, nu mai era coerenta, nici preotul nu a reusit sa o spovedeasca si foarte greu a impartasit-o, dupa o saptamana si-a revenit. A inceput sa manance, sa vorbeasca
E mai bine.
Multumim lui Dumnezeu!

Acum privesc perdeaua de la geamul din birou impodobita cu o instalatie cu 100 de beculete, pe care am prins-o cu bolduri sub forma unui bradut. A iesit dragut. Si am si un bradut mic pe birou impodobit cu globulete mici, fundite si cadouase minuscule.
Ce bine ar fi daca mi-as putea impodobi sufletul cu bunatate, cu iertare, cu frumusete, la fel de usor cum am impodobit bradutul......
Am observat ca eu iert cu adevarat doar persoanele pe care le stiu eu ca ma iubesc (si le iubesc si eu). Fata de ele sunt destul de indulgenta, le tolerez greselile, trec peste natura lor umana si le iubesc in continuare.
Fata de celelalte persoane care imi gresesc sau care imi fac rau, ma comport diferit. Nu caut razbunare, in schimb nu mai am incredere in ele, am impresia ca sunt rau intentionate in orice cuvant sau actiune, ma comport foarte distant cu persoanele care imi gresesc si nu le mai dau nici o sansa sa-mi demonstreze ca au intentii bune. Le dau semnale prin tot ce fac sa stea departe de mine..... cu alte cuvinte sunt cam "acra" fata de ele.
Astfel am "reusit" sa departez de mine toate prietenele mele care mi-au gresit (greseli mai mari nu maruntisuri). Desi am senzatia ca am facut bine, totusi am un gust amar.... De ce oare?
Am mai observat ceva la mine:
Cand un prieten imi cere ajutorul la modul "ma ajuti si pe mine cu asta?" fac tot ce pot sa il ajut.
Cand un prieten imi cere ajutorul la modul "ca o prietena buna ce imi esti, ar trebui sa ma ajuti cu asta!" ma simt abuzata, calcata pe coada, luata de fraiera, ma zburlesc si nu vede nik ajutor de la mine.
Dar oare e prieten adevarat ala care are impresia ca esti obligata sa il ajuti? Ajutorul e ceva ce oferi din suflet nu din obligatie si numai daca poti. Ca sunt momente cand nu te poti ajuta nici pe tine dar pe altul.
Nu consider prieteni persoanele care incearca sa profite de mine. Dar de ce am ramas singura? Trebuia sa las de la mine cand vad ca cineva incearca sa profite de mine in numele prieteniei?
Se zice ca atunci cand cineva iti face rau o data, e vina lui, cand iti face rau a doua oara e vina ta.
Dar pe de alta parte, daca incerci sa ii tii la distanta pe toti cei care iti fac rau sau gresesc fata de tine, te izolezi, ramai singur.

Nu pot sa spun ca sunt total singura. Mai am prietene adevarate, dar ele sunt departe si ne vedem rar, tinem legatura mai mult pe net.... mi-e dor de ele.

Ce-mi doresc anul acesta de Craciun?
1. Pentru mine:
Magie multa
Sa vina acasa prietenele mele si sa petrecem impreuna sarbatorile...
2. Pentru persoanele pe care le iubesc:
Sa le aduc multa bucurie si magie si sa le pot arata cat de mult le iubesc

A venit fina mea din San Marino. Doar pentru cateva zile ca sa o vada pe bunica. Fina mea imi e si verisoara.
Suntem de aceeasi varsta dar ea e casatorita civil de 7 ani. Eu m-am casatorit anul acesta pe 30 mai si am cununat-o pe 17 iulie.... deci eu si sotul meu nu aveam nici doua luni implinite de la casatorie, ca ne-am si trezit nasi Cred ca in ceea ce priveste sfaturile despre viata in doi, invata finii pe nasi, in cazul nostru
Oricum duminica seara am stat la taclale pana tarziu. Poate ne vedem si azi, ca maine dimineata ea pleaca.

La munca e o perioada din aia in care nu am timp nici sa respir si mi-e dor de o gura de oxigen. Dar nu trece ea, perioada asta?

Deja simt in jur aerul de sarbatoare, deja se intampla lucruri faine neasteptate, specifice sarbatorilor. Deja incepe sa pluteasca in aer praful magic, incep sa se aprinda luminile de sarbatoare in interior. Asta imi da un soi de freamat, de nerabdare.... o neliniste placuta. Mosul Neculai a fost plin de surprize placute, anul acesta. Iubesc stralucirea calda a sarbatorilor de iarna.

Mi-am cumparat ieri din Selgros, trei cd-uri cu colinde. Colinde din alea care nu le gasesti pe net, ca astia de pe retea au mai mult manele si colindele lui Hrusca (iar colindele lui Hrusca le cam stiu deja pe din-afara). Ma bucur ca un copil pentru aceste cd-uri si le-am luat sa le ascult la munca, aseara era tarziu cand ne-am intors acasa.
Duminica am fost la bunica. A fost ziua ei. Implineste 90 de ani. I-am dus un buchet mare de trandafiri pe care ii privea si-mi spunea: "Cat de frumosi sunt!"....
Si stateam impreuna cu vara-mea (finuta mea de cununie) la capataiul ei, iar ea nu contenea sa ne spuna cat se bucura ca ne vede pe amandoua si cat de mult ne iubeste. Cat de mult ma durea inima cand o vedeam cat de greu respira si cum se chinuia sa vorbeasca cu pauze mari, aproape dupa fiecare cuvant, in care isi tragea suflarea. Cat ma durea cand tineam in mana, mana ei care a ajuns numai pielea si osul iar la coltul ochilor ei apareau lacrimi. Ne-a zis ca asta e sfarsitul, aici ajungem toti. Am facut mari eforturi sa nu izbucnesc in plans de fata cu ea. Inainte sa plec i-am zis ca mi-as dori sa vin sa o colind de Craciun. Mi-a zis "Tu in fiecare an m-ai colindat. Tu intotdeauna ai fost o draguta!".
Doar bucuria ei m-a ajutat sa nu izbucnesc in plans... eram multumita ca e bucuroasa si asta imi mai alina din tristete si durere.
Ma intorc acum la treaba, in sunetul cristalin al colindelor. Ele imi sunt alaturi si imi alina sufletul si ma ajuta caci si azi va fi o zi din aia aglomerata.

Nu voi mai putea sa o colind pe bunica mea de Craciun.... a murit sambata seara. A murit ultima mea bunicuta. Sper ca sufletelul ei mult incercat sa-si gasesca linistea si pacea, acolo langa cei drepti. Dumnezeu sa o ierte si sa o primeasca in Imparatia Lui!
Maine o vom conduce pe ultimul drum...

Si ceva frumos, care am incercat sa postez si vineri dar atunci nu mergea netul:

DIN LEGENDELE CRACIUNULUI....

Mos Craciun
Craciun era un boier nemilos care-si tortura sotia si fetele. Legenda spune ca, pe cand acesta era plecat, sotia lui, o femeie miloasa, a gazduit-o pe Fecioara Maria in staul, unde aceasta a nascut. In acel moment s-a aratat pentru prima data pe cer Luceafarul, pentru a vesti sosirea lui Iisus.
Vazand steaua, Craciun crezu ca femeile au dat foc la casa si se grabi sa vada ce s-a intamplat.
Intre timp, Craciuneasa avusese grija sa faca totul dupa datini, si drept rasplata Maica Domnului le vindeca pe cele trei fiice ale lui Craciun, fiecare fiind suferinda de ceva: una era schioapa, alta oloaga si ultima oarba.
Cand Craciun ajunse acasa, fiindca sotia nu i-a iesit in intampinare, i-a taiat mainile.
Vazand aceasta, Fecioara i le puse la loc si, prin aceasta minune il facu si pe barbat sa-si dezghete inima si sa creada in Dumnezeu. Din acest motiv, ziua in care s-a nascut Mantuitorul, s-a numit Craciun.
De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui. Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia. Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde.

.......
Poate ca acolo unde a plecat bunica mea va asculta colinde mai frumoase, colinde cantate chiar de vocile ingerilor.

Îmi pare rău de bunicuţa ta...
Dumnezeu s-o odihnească!

Acest topic a fost editat de Data'q: 14 Dec 2009, 11:39 AM

Multumesc Data'q
Am condus-o pe ultimul drum ieri. De data asta am reusit sa ma abtin si sa nu mai plang. Am inchis toate lacrimile in inima mea. Dumnezeu s-o odihneasca!


Toata viata noastra e o cautare. Toti cautam ceva si poate nu ne dam seama ce. Si poate nu ne dam seama ca nu se afla aici.
Cautam vesnicia si mantuirea. Dar aici nimic nu e vesnic si nimeni nu e deplin iertat de el sau de ceilalti. Si nici un suflet nu isi afla linistea si mantuirea aici, pe pamant. De aceea toata nadejdea noastra este la El.

Maine este micro-revelionul si primarul insista sa vin. I-am zis ca nu pot, doar am fost in fiecare an, dar acum chiar nu pot .... "nici nu s-a racit bunica mea". El zice "Doar nu o sa dansezi, ciocnesti un pahar de sampanie si mai glumim".... Dar chiar si asa nu am nici un chef: ieri a fost mormantarea si maine e micro-revelionul.... nu ma trage inima deloc, inca ma gandesc la bunicuta mea si sunt trista, nu m-as simti in largul meu deloc la petrecere. Sotul meu ma intelege si ne-am hotarat sa nu mergem. Sper sa nu se supere primarul.
Luni seara, cand am ajuns la priveghi, era depusa langa catafalcul bunicii o coroana mare deosebit de frumoasa, din brad cu trandafiri naturali (grena si galbeni cu margine grena) din partea colectivului primariei.... O adusese chiar cu putin timp inainte, domnul primar. M-a impresionat gestul lui si nu-mi place sa-l supar, dar sper ca o sa ma inteleaga.
Pe 26 decembrie nu mai merg la Constanta la botezul baiatului verisoarei mele, in schimb o sa merg aici in Bacau la un botez: fratele sotului meu boteaza fetita. Oricum nu o sa dansam.... doar o sa facem act de prezenta. Unii pleaca dincolo in timp ce altii vin pe lume.... asta e viata. La noi in Bacau cladirea maternitatii e situata alaturi de morga..... viata si moartea una langa cealalta..

Ma bucur mult ca voi fi acasa de Craciun.
In anii trecuti am colindat parintii, bunica si alte rude si prieteni. Anul acesta am pregatit un colind foarte frumos... dar in ultimele zile, de fiecare data cand il repet imi amintesc de bunica si mi se pune un nod in gat cand stiu ca ei nu ii mai pot aduce aceasta bucurie. Nu stiu cum sa scap de nod, ca asa, cu el nu pot canta.

colindul pregatit pentru anul acesta

Draga mea,
e normal ceea ce simti acum, dar fii impacata cu gandul ca bunicuta ta a ajuns acolo unde era firesc sa ajunga. Dupa anii binecuvantati de Dumnezeu , urmeaza aceia de chin si suferinta.Acum nu mai are nicio durere si va fi ingerul tau pazitor, prin dragostea ce te leaga de ea.
In legatura cu petrecerile...sa faci ceea ce simti tu.Nu cred ca bunicuta s-ar supara ca te distrezi.
Dumnezeu sa o odihneasca !

Ai dreptate, dasca, nu s-ar supara..... dar nu prea am iesit eu din starea aia .... cand nu-ti arde de petrecut.
Poate o sa razi de mine, dar singura distractie care m-ar mai scoate din starea asta ar fi un sanius. Da, la varsta noastra (aproape 31 de ani) eu si sotul meu suntem innebuniti dupa sanius. Anul trecut ne-am cumparat doua placi pentru zapada, in forma de scoica si am fost la derdelusuri pana cand s-a muiat zapada si nu mai alunecau. Abia astept sa le utilizam din nou si asta stiu ca m-ar scoate din orice alta stare. Iubesc zapada.

In oras zapada e maronie, murdara si flescaita de la antiderapant, dar aici in satul unde lucrez e o feerie. La fel si in satul unde locuiesc parintii sotului meu. Marti, dupa inmormantare i-am dus acasa (au fost si socrii mei alaturi de mine la moartea bunicii) si ningea ca-n povesti, iar pe ulitele satului zapada era imaculata. Un copil legase sania de masina parintilor si imi aminteam ca si tatal meu ma plimba asa prin parcul Gheraiesti: cu sania trasa de masina. E o senzatie superba pe care o poti incerca numai acolo unde nu se da cu antiderapant si nu e prea mare circulatie. Mi-e dor... i-am zis sotului... si a zamit, dar nu se da in laturi de la o incercare.... asa ca poate leg si eu intr-o zi placa de masina... (multa minte imi mai trebuie!).

In spatele pietei, o strada lunga plina de brazi infipti in gramajoare de zapada. A crescut o padure de brazi in centrul orasului. Unii inalti si desi, superbi, altii scurt si desi, minunati si acestia dar la niste preturi de nu te poti atinge; unii inalti si rari ca niste schelete de brazi, iar altii mici piperniciti si cu cateva crengi. Cei din urma sunt cei mai cautati ca sunt cei mai ieftini. Esuperba padurea aceea de brazi in mijlocul orasului.... o vad zilnic de la ferestrele apartamentului, dar pe langa sentimentul placut pe care il am cand ii privesc, ma inunda mila. Mila pentru acesti brazi superbi dar muribunzi. Multi din ei nu vor fi cumparati de oameni, caci au preturi mari si romanul e din ce in ce mai sarac, asa ca vor muri in van.
Tot pe strada aceea este o florarie. In fata ei stau cativa braduti superbi (dintre care unul argintiu) dar acestia nu sunt infipti cu trunchiurile ciopartite, in zapada. Acestia sunt plantati cu tot cu radacini in ghivece. Au cam 170-180 cm inaltime si costa 60 lei. Mai sunt si unii mai micuti la 40 lei. Am adoptat si eu unul cam de 180 cm inaltime. Am considerat ca daca ar face asa fiecare, poate nu s-ar mai sacrifica atatia brazi in fiecare an de Craciun. Ce bine ar fi daca fiecare ar cumpara brazi vii, plantati in ghivece! Avantajul e ca il voi avea si anul viitor, poate si celalalt an, caci brazii cresc foarte incet. Daca devine prea inalt i se poate taia mugurul din varf si el nu va mai creste. Daca ii tai si mugurii laterali, nu se extinde nici in lateral prea tare (il poti ajusta, intocmai ca pe un bonsai - am fazut bonsai nu mai inalti de 25-30cm realizati din pini). Eu m-am gandit totusi sa nu ii tai varful ci sa-l plantez la soacra mea in curte, cand va fi prea mare pentru a-l mai tine in casa. Oricum, doar de sarbatori va sta in casa, in rest are locul lui rezervat pe balcon.
Singurul regret(micut ) e ca nu am cumparat bradutul argintiu (inca nu-l primisera cand am cumparat eu bradul).

Sărbători călduroase, voioase să vă fie! Familiei tale...

Superb.... minunat.... Multumesc Data'q
2010 sa iti aduca tot ceea ce iti doresti si sa crezi cu tarie in realizarea dorintelor tale! Sa ai sanatate, putere de a crede si de a implini ceea ce ti-ai propus!
Domnul sa ne dea tuturor ajutor si multa intelepciune ca sa putem razbate prin furtunile ce vor veni!

Am colindat si anul acesta... impreuna... doar pe parinti si pe nasii de cununie. A fost frumos. Un Craciun cald, in familie. Pe data de 26 decembrie am fost la cumetrie, la fetita fratelui sotului. S-a nascut la inceputul lui noiembrie... asa ca avea la cumetrie o luna si ceva . Tot sambata, pe 26 facea si vara-mea de la Constanta cumetrie pentru baiat (el e nascut in august) si ca sa ne revansam ca nu am putut ajunge, am plecat marti spre Constanta. Am plecat cu emotii, pentru ca duminica ninsese des tare si viscolit, iar noi am fost sa-i colindam pe nasi si drumul pana la ei se face in 30 minute maxim, dar din cauza viscolului si a ninsorii abundente, a accidenteleor care blocau soseaua, a utilajelor de dezapezire, am ajuns la nasi dupa o ora si jumate. Ninsoarea a continuat si luni, dar nu toata ziua si nu atat de abundenta. Totusi ne-am hotarat sa plecam (desi mama s-a zbatut din rasputeri sa ne convinga sa nu plecam). Si iata ca marti s-a incalzit, cerul a fost senin si soarele chiar cald. Atat de cald incat soseaua s-a uscat si am mers intins spre Constanta fara nici o problema. A doua zi miercuri, cand ne-am intors a fost o zi la fel de superba si am avut "vant din pupa". A fost foarte placut sa o revad pe vara mea, sa mai stam de vorba cu ea si sotul ei, sa-l vedem pe micutul David, un zambaret care te cucereste imediat.
Cand ne-am intors acasa ne-am chinuit sa mergem la "Avatar". Inutil. Toate locurile erau rezervate, la toate orele de rulare, inainte cu cateva zile. Am incercat de mai multe ori.... acelasi rezultat. Pana la urma a trebuit sa facem si noi rezervare din timp, asa ca abia ieri l-am vazut, de la ora 22,10 (a tinut pana la 1 noaptea, asa ca acum sunt cam chioara de somn). Oricum a meritat. Mi-a placut la nebunie filmul. Am fost fascinata de efectele speciale si de peisaje, mai ales ca l-am vazut 3D. De cand s-a deschis "Cinema City" in Mall, nu am ratat decat un singur 3D care nu era pe gustul nostru. Dar din toate filmele 3D vazute, numai trei pot sa spun ca au fost superbe si le-as recomanda oricui:
- "Ice Age 3" - e mult mai amuzant decat primele doua (dar cred ca e la fel de fain si daca nu il vezi 3D caci nu abunda de efecte specifice 3D)
- "A Christmas Carol" - e deopotriva amuzant, emotionant, dramatic (adica amuzant e mai mult decat celelalte doua) si il recomand a fi vazut neaparat 3D - pentru ca are efecte specifice 3D extraordinar de bine realizate. Am simtit un mare gol in stomac cand zburam deasupra Londrei... desi era doar un efect 3D..... dar e atat de bine realizat.... Cand s-a deschis podeaua m-am tinut bine de fotoliu caci aveam impresia ca ma voi prabusi in gol.
- "Avatar" - e o feerie de efecte speciale: padure tropicala, vegetatie luxurianta cu plante bioluminiscente, zbor printre munti plutitori, astea fiind doar cateva si povestea ....

Trecerea dintre ani am petrecut-o in oras sub cerul plin de artificii. Cam putina lume anul acesta.... slaba miscarea... slaba de tot. Dar grupul nostru s-a simtit bine

Prietenele mele nu au putut veni acasa
Dar a fost magie, a fost bucurie... am primit un telefon de la o persoana la care nu ma asteptam si m-a bucurat mult, ca mi-era dor de ea.

Ah, si ieri .... ne-am dat in Ranger sau Kamikaze sau popular "ciocane". Este un carusel ca doua ciocane uriase care la capatul de jos au cate o carcasa metalica (asemeni unui microbuz) cu scaune, bare metalice si grilaje de siguranta unde se aseaza nebunii care vor senzatii tari. Apoi cele doua ciocane incep sa se balanseze in directii opuse, pe o traiectorie circulara, pana cand nebunii din cele doua "microbuze" ajung sa stea agatati cu capul in jos la inaltime.... iar apoi urmeaza cadrerea.... pe urma inca o data pana sus.... iar cu capul in jos cateva secunde bune...
Seamana ca principiu cu "Super-loops"... adica executa tot looping-uri pe o traiectorie circulara. Oricum eu le-am incercat pe amandoua si e aceeasi senzatie, aceeasi adrenalina. Sotul meu nu a incercat nici una din ele.... asa ca era timpul L-am batut la cap de o saptamana si ceva si ieri am reusit sa il duc la Kamikaze. Ma uitam la el in timp ce eram suspendati, sau in cadere si ce fata crispata avea. Eu tot strigam "Wiiii... Yeeeee.... Uuuuu"... el nimic, tacere totala si crispare.
Dar la sfarsit a spus ca i-a placut

Am senzatia ca el se declara multumit si in momentele cand nu e ... si asta ma face sa ma intreb daca il fac fericit? Dar daca nu imi spune ce nu-i place, cum pot sa schimb?
Eu spun ce imi doresc si el ma ajuta sa implinesc. Dar cand il intreb pe el ce isi doreste.... pauza.... nu are dorinte. Hmmm atunci imi storc mintea si incerc sa fac lucruri care cred eu ca i-ar putea placea. El se declara mereu multumit... dar daca il studiez mai atenta am senzatia ca uneori nu e.... dar poate e doar o impresie de a mea... E obositor sa ma intreb mereu si sa ma chinui mereu sa ghicesc. Cand incerc sa intru mai profund in discutii de genul asta el rade... parca ia in gluma intrebarile mele... nu stie sa-mi dea un raspuns. Cand il intreb daca e fericit cu mine spune mereu "da". Atunci de ce am eu uneori impresia ca isi ascunde nemultumirile? Pentru ca uneori e absent si botos; il intreb "esti suparat?" zice "nu" si schiteaza un zambet; il intreb "esti obosit?" el raspunde "nu, doar ganditor".... hmmm eu stiu ca si gandurile pot fi din alea frumoase si din alea "negre". Si daca ai o fata suparata, atunci e clar ca nu prea ai ganduri aducatoare de multumire. Si intrebarea era ce oare il nemultumeste? Tot ce ii pot zice este "Lasa ca o sa fie bine" dar habar nu am ce anume, ca daca el nu zice nik....
Ofi doar in mintea mea problema? Nu stiu, mai trebuie studiat....

pai nu o mai face sunt activitati care iti consuma prea multa energie.
poate sunt anumite aspecte pe care el prefera sa nu le impartaseasca cu tine.
o va face cand va fi pregatit sa cand va crede potrivit pentru tine.
tu nu poti face nimic in privinta asta. sa te tulburi e o alegere slaba.
doar pentru ca sunteti un cuplu nu trebuie sa va impatasiti toate gandurile. sau tocmai pentru ca sunteti un cuplu.
e necesara o doza de mister pe de o parte, pe de alta respectarea intimitatii gandurilor celuilalt.
o relatie de cuplu functioneaza, si cred eu ca e foarte bine asa, dupa reguli putin diferite fata de o relatie de prietenie.
oricat ai vrea sa consideri ca sotul tau este cel mai bun prieten al tau, sunt anumite aspecte care se cer pastrate private.
gandeste-te la amanunte pe care tu nu le impartaesti cu sotul tau si vei intelege

Sau faci un pact cu el.
"Soţule, dacă nu-mi spui ce te nemulţumeşte, oricât m-aş strofoca eu, n-am de unde să ştiu. Altfel fă bine şi spune-mi ce doreşte inimioara ta, unde se gândeşte...
Dacă nu împarţi aceste gânduri cu soţia ta, apoi cu cine? De nu, la duhovnic, taică. "

Ultimul rând poţi să-l omiţi, e mai mult în glumă. Dar înţelegi ce vreau eu să spun. Comunicare!!!