Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui ady_hell vor putea fi citite in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Nu stui ce sa fac mai intai.
Vreau sa-i multumesc lui Mihai pentru ca sa oferit cu atata amabilitate sa ma ajute. MULTUMESC.
Astazi nu pot scrie nimic dar promit ca maine voi incepe sa imi scriu viata me de rahat, va rog sa-mi scuzati expresia dar asa este.

OARE S-AR SUPARA CINEVA DACA MI-AS INSUSI ACEST JURNAL?
Vad ca nu a fost utilizat de persoana care l-a cerut. Si avand in vedere ca l-a cerut in 2003 pot presupune ca aceasta persoana nici nu o sa-l utilizeze. Oricum in 6 ani cred ca s-a amortizat jurnalul. Deci se supara cineva daca il preiau prin "donatie" (numai ca nu stiu daca mai e pe forum si donatorul sa-si dea acordul)?

Daca nu a zis nimeni ca nu am voie sa ma ating de acest jurnal prafuit, cred ca azi voi lua laveta si voi sterge praful de pe el.

Sunt destul de entuziasmata, avand in vedere ca nu am tinut niciodata in viata reala un jurnal.
Poate din cauza ca nu am simtit nevoia, poate din cauza ca mereu am considerat ca scrisul nu e modul meu de exprimare cel mai bun.... in fine, nu stiu de ce acum imi doresc atat de mult un jurnal. Cred ca m-am molipsit de la voi, cei care aveti aici jurnale si pe care le citesc, atunci cand am timp.

Ca si moment al vietii, pot spune ca ma gasesc intr-un punct cu bune si rele deopotriva. Cele rele vin din contextul economic si social prin care trecem toti, cele bune sunt pe planul familiei. Sunt intr-un punct de echilibru relativ al frustrarilor cu bucuriile.

Ieri am incercat sa fac ceva in privinta frustrarilor .... am fost sa pichetez prefectura si mare mi-a fost dezamagirea sa vad ca eram o mana de oameni. Totul a avut un aer de banalitate crasa. Sindicatul in care suntem noi inscrisi nu prea a fost organizat. Celelalte doua sindicate: Primus si Alfa aveau megafoane, banere, elemente distinctive sub forma unor cartoane agatate de gat, fluiere. Noi nimic. Dar dincolo de elementele de organizare domnea banalitatea. Niste jandarmi "pazeau" prefectura, zambind plictisiti, reprezentantul de la Primus a soptit in megafon revendicarile. Da, le-a soptit, ca nici noi care eram la 3m langa el nu auzeam ce spunea in megafonul ala, cred ca cei din interiorul prefecturii nici macar un murmur nu au auzit. In fine, dupa ce cameramanii au luat imagini din toate unghiurile, organizatorii din partea celor 3 grupari sindicale au dat interviuri apoi au venit la noi si ne-au spus: "nu plecam nicaieri stam aici pana la ora 13!" (picehtarea era de la 11 la 13). Iar dupa ce au zis asta, au plecat! Am ramas ca prostii: pai cum vine asta? Nu plecam dar noi plecam? Adica pichetam impreuna dar ramaneti numai voi? Asta era intre 11 jumate si 12. Dupa plecarea lor au inceput treptat sa plece si restul demonstrantilor... asa ca pe la 12 jumate se sparsese rau de tot gasca.
Si atunci iar m-am gandit la pasivitatea romanului si m-am gandit si la discutia de pe forum cu "banalizarea".
Pai ce insemna greva pe vremea lui Roaita si ce insemna acum? Acum e nik toata.... o banalitate. Pentru colegele mele a fost un prilej de a chiuli de la munca... pt mine o dezamagire. Sper ca maine la Bucuresti sa fie altfel.
Si cu speranta asta.... stiu pe cineva care spunea: "traindo esperando, murindo cacando"

Mi-e greu sa scriu ce am pe suflet. Am incercat. Am scris cam 10 randuri si apoi le-am sters. Sunt lucruri care ma apasa, atat de greu incat atunci cand le-am vazut scrise m-au durut de zeci de ori mai tare decat atunci cand le port doar in suflet si in gand.

Mai bine ma limitez la banalitatile de zi cu zi deocamdata. Simt ca trec zilele ca un vartej si ma simt prinsa intr-un cerc vicios din care nu reusesc sa ies, sa evoluez, nu din cauza ca cineva nu mi-ar da voie, ci din cauza ca ma simt lipsita de imaginatie, ma simt incapabila sa gasesc directia in care sa evoluez, modalitatea, iar cand imi vine cate o idee vaga, ma paralizeaza frica. Am ajuns intr-un punct in care am atins unele din reperele majore ale vietii mele, dar nu reusesc pe mai departe sa-mi stabilesc noi repere. Ma bucur de prezent, dar stiu ca daca raman la stadiul asta de evolutie ma voi plafona amarnic. Trebuie sa-mi trezesc imaginatia cumva.

Imaginatia mea e tot amortita si nu vrea sa se gandeasca la evolutie. Se simte comod in situatia actuala.... ii prieste Cred ca are nevoie de mai mult timp....


Biroul meu este o camera mica, in care ca piese de mobilier sunt: doua fisete metalice, un birou, un cuier pom si o soba. Toate sunt dispuse in lungul peretilor si se vad din usa ca in palma. Intre ele nu sunt spatii mari, practic din usa cuprinzi tot biroul dintr-o privire (mai putin un mic patrat dupa usa. ok. Vine ieri o tanti, baga capul pe usa, se uita in tot biroul, se uita si dupa usa iar apoi intreaba "seful e aici?". I-am raspuns nu, dar imi venea sa-i raspund "Da, vezi deschide fisetul ala ca e inauntru". De fiecare data (adica tanti de ieri nu e prima, s-a intamplat de multe ori) imi vine sa rad si ma si oftic in acelasi timp cand vad ca dupa ce se uita in toate cotloanele posibile te ma si intreaba "nu e aici X-ulescu?" Poate cred ca il bag eu in buzunar sau in fiset pe X-ulescu? Si asteapta sa le raspunzi cu "da" sau "nu", de parca ar spera ca totusi este.
Belea mare cu oamenii astia

In ultimele zile abia am timp sa mai respir, la munca... dar o sa treaca si perioada asta dupa ce dau darea de seama.... si vin alte perioade. Cea mai nasoala va fi sfarsitul de an. Da' nu ma sperie... o sa inving eu situatiile dificile si inamicii ce ma pandesc.
Azi sunt happy ca inamica a intrat in concediu. Prietena mea A (care mi-a demonstrat de multe ori ca nu trebuie sa am incredere in ea... ) zicea azi ca daca a intrat inamica in concediu, acum o sa avem zile mai bune la munca In ultimul timp inamica a facut multe scandaluri si ne-a shuntat serios dar i-am tras-o si noi de cateva ori. E o lupta inutila dar nu am starnit-o noi si nici nu avem puterea s-o oprim.
De cate ori ma gandesc la inamica (o s-o numesc SC) ma intreb cat de multa invidie se poate ascunde intr-un om? Uneori mi se pare ca o cantitate infinita.

EXEMPLU DE EV MEDIU IN PLIN SECOL XXI
Am fost sambata la o inmormantare la tara. Barbatul decedat era trecut de 60 de ani si era bautor destul de impatimit. Sotia lui, tot trecuta de 60 de ani era genul de femeie care pleca cu alti barbati si nu mai dadea pe acasa cateva zile. Si din cate am auzit ii placeau cei tineri (nu stiu ce vedeau ei la una de 60 si ceva). In ziua cand sotul i-a murit, lui ii fusese rau dimineata si vomase sange(asa zice ea), iar ea a plecat de acasa si n-a venit pana seara. Un tanar din sat l-a gasit mort. Cand se baga mortul in sicriu i se leaga picioarele cu o sfoara. Faza care m-a socat e ca cica cu aceasta sfoara se fac bolmoaje (vraji) de catre femeile care vor sa tina langa ele un barbat. Da, in secolul XXI se fac vraji. Iar sotia mortului a vorbit cu unul din gropari ca dupa ce coboara mortul in groapa sa-i dea ei sfoara respectiva.
Sora mortului pe de alta parte a vazut-o pe sotia mortului ca urmareste legatoarea si a vorbit cu groparul sa nu-i dea nimic sotiei mortului. Sfoara trebuie dezlegata de la picioarele mortului, pusa dedesubt si ingropata cu mortul. Asa ca dupa ce s-a asigurat ca groparul a lasat sfoara unde trebuie, sora mortului l-a lasat pe sotul ei sa pazeasca groparul pana astupa groapa, pentru a se asigura ca nu mai vine cumnata-sa (sotia mortului) ca sa ia legatoarea. In tot timpul asta sotia mortului a stat numai cu ochii pe legatoare ca sa o obtina.... dar n-a fost sa fie.
Am ramas masca la fazele astea .... adica eu credeam ca in zilele noastre nu mai crede nimeni in vraji si bolmoaje, dar am descoperit ca se si pun in practica. Si satul respectiv e la numai 10 km de oras.... practic e in zona metropolitana. Nu poti sa zici ca-s izolati de civilizatie, ca avea "tanti sotia mortului", aparat electric de taiat mezelurile ca in alimentara si alte aparate de care nu avem noi "orasenii" pe acasa si avea un limbaj... ca vorbea cu mine numai cu "ok", "super", "mishto". La priveghi era data cu oja rosie pe ungii si sclipici deasupra si era machiata la ochi. Pai eu, care nu cunoscusem mortul inainte, nu mi-am permis sa merg la priveghi sau mormantare machiata, din respect pentru doliul rudelor lui, iar nevasta lui era pictata cat incapea.

Toate povestile cu vraji si bolmoaje, cu cine stie cate alte prostii din astea le asociam unor vremuri din trecutul indepartat. Dar am constatat ca ele sunt cat se poate de vii si actuale.

Doamna SC (inamica) a lasat in urma ei un scandal-bomba si presiunile cele mai puternice se afla asupra mea, dar nu am de gand sa cedez ca ar insemna sa fac o ilegalitate. Ea a plecat bine-mersi in concediu si a imbrobodit bine pe seful iar el acum face presiuni asupra mea. Si eu care credeam ca o sa am liniste cat e ea in concediu. Asta este. Ca sa citez pe cineva: "Noi sa fim sanatosi!.... ca belelele curg"

Azi mi-am amintit de un sufletel mic si drag ce m-a parasit pentru totdeauna. M-a parasit acum o luna si mi-a murit in palme. Da, parca ma asteptase. Se simtea rau de dimineata cand a vazut-o mama ca abia mai respira si m-a sunat imediat sa-mi zica. Eu am ajuns la mama abia pe la ora 17 ca nu am putut pleca mai devreme de la munca. Mi-a povestit mama cum se zbatuse de cateva ori in timpul zilei si apoi ramasese nemiscata ca si cum si-ar fi dat sufletul, saracuta. A stat la pieptul meu linistita cam jumatate de ora ca apoi sa inceapa iar sa se zbata si de data asta chiar s-a stins in palmele mele. Desi am vazut-o cum isi pierde suflarea, gherutele i s-au chircit, capusorul i s-a lasat spre spate iert, ochisorii i s-au inchis pe veci, totusi nu puteam crede ca am pierdut-o. Am tinut-o mult timp in palme sperand sa o vad iar miscanduse, sperand sa-si revina. Dar ea nu mai era alaturi de mine.... plecase pentru totdeauna.
Am plans mult, chiar si a doua zi plangeam pe ascuns dupa ea si nu mi-o puteam scoate din minte. M-am chinuit foarte mult sa o uit dar acum nu stiu de ce, dupa o luna in care credeam ca am uitat-o, mi-a revenit iar in minte la fel de puternic ca atunci si iar ma doare sufletul cand stiu cat a suferit micuta si mi-e dor de ea. Sper sa nu intre nimeni in birou sa ma vada plangand. Hai ca daca m-ar vedea cu ochii inrositi pot spune ca e de la raceala (ca sunt racita de sambata ca am tras frig la mormantarea despre care am scris ieri), dar daca ma vede cineva plangand nu o pot da cotita.
Nu-mi dau seama cum de reusisem sa o uit si sa-mi vad linistita de viata si dupa o luna, asa deodata sa-mi revina brusc in minte si sa ma napadeasca toate amintirile deodata. Poate ca voi reusi sa scriu despre clipele de bucurie pe care ea le-a adus in viata mea si a altora, dar nu azi ca nu ma simt in stare. Azi ajunge.

Acum 4 ani, cand m-am angajat aici (la o primarie comunala de langa Bacau) aveam impresia ca un colectiv mai bun nici ca as fi putut gasi. Seful (primarul) era un om deosebit, rational, destept, rezonabil, rabdatotor si intelegator cu toti cei din subordine, un om de la care am invatat multe (desi el nu are prea multa carte): sa fiu mai rabdatoare cu oamenii, sa fiu mai diplomata, sa imi dau silinta mai mult sa rezolv problemele, sa nu spun din start "nu se poate" etc. Secretara de comuna (inamica, doamna SC) care are si rol de jurista era pana sa vine eu si amica mea A, singura cu studii superioare din acest colectiv. Colegii pareau atunci destul de uniti si eram fericita ca lucrez in acest colectiv. In timp insa mi-am dat seama ca secretara nu era ceea ce pretindea ca este: adica un stalp al corectitudinii in aceasta primarie. Amicei mele A, care era in subordinea directa a secretarei (eu nu sunt subordonata ei ci doar primarului) i-au trebuit ani de zile sa realizeze ca doamna SC se folosea de faptul ca nimeni altcineva de pe aici nu stia legea si nici nu se obosea sa verifice; daca SC zicea ca e neagra toti credeau ca ce spune SC e sfant. Eu mi-am dat seama cat de mincinoasa este chiar in anul urmator angajarii mele, cand a mintit in fata Curtii de Conturi si era sa intru eu la apa din cauza ei, noroc ca eu pastrez orice hartiuta (contabila care au avut-o inaintea mea pierdea tot si cred ca pe asta s-a bazat secretara) si le-am aratat celor de la Curtea de Conturi hartiuta cu avizul ei de legalitate (aviz pe care ea negase ca l-ar fi dat vre-odata). De atunci am stiut cu cine am de a face si m-am ferit de ea.
In mod normal un primar nu are studii de specialitate, asa ca atunci cand vrea sa demareze un proiect trebuie sa se consulte cu secretarul comunei pentru legalitate, cu contabilul pentru a sti daca dispune de fonduri, cu cetatenii reprezentati de consilierii locali pentru accept. In timp am descoperit ca doama secretara, il sfatuieste dupa cum are ea personal interesul si nu doar pe el. Din cauza ca ea este reprezentantul legii in primarie, tot colectivul se consulta cu ea in treburile pe care le fac. de exempu eu, in afara de legea 82 a contabilitatii si alte legi care reglementeaza munca specifica biroului pe care il conduc, trebuie sa respect multe elte legi administrative, specifice ramurii in care lucrez acum, legi pe care doar ea le stia si ma putea lamuri. In momentul in care nu am mai avut incredere in ea, am facut demersurile necesare pentru a avea si la mine in birou programul LegisStudio, pe care doar ea il avea. Si astfel am putut sa descopar ca multe aberatii debiteaza aceasta femeie spunanad ca asa scrie in lege, cand de fapt nu scrie nicaieri. Sau chiar daca legea iti da anumite drepturi, daca ea spune "nu se poate", el o crede. Bunaoara legea prevede ca dupa doi ani avem dreptul sa fim trecuti pe o treapta superioara de salarizare (eu si A avem deja 4 ani pe aceeasi treapta). Cand am cerut asta primarului, doamna SC i-a zis "nu se poate" fiindca scrie in lege ca trebuie sa mai existe un post in organigrama cu treapta pe care trebuie sa fim trecute. Dar organigrama o poate modifica oricand cu aprobarea consilierilor, ceea ce e o procedura simpla si normala. Desi stie aceasta, primarul ne tot arunca in fata ceea ce a zis doamna SC "nu se poate" si uite asa stam ca fraierele tot pe aceeasi treapta.
Partea care ma uimeste cel mai mult este ca desi i-am demonstrat primarului cu legea in mana ca doamna SC abereaza, el rastalmaceste faptele in asa fel incat ii da tot ei dreptate. Iar in ultima disputa (despre care am mai scris) e vorba de un drept castigat de secretara prin hotarare judecatoreasca (e vorba sa ia nebuna cam 100 milioane pe 3 ani in urma). Inainte de a-i putea deconta aceasta hotarare, a aparut o lege (prin iunie anul acesta) care prevede ca orice hotarare judecatoreasca obtinuta in anul 2009 sa fie decontata incepand din 2010 in 3 transe asa ca nu i-am dat nik secretarei ca ar fi insemnat sa incalc legea.
Conflictul s-a starnit cand ea l-a imbrobodit pe domnul primar sa-i dea banii astia acum. Asa ca m-am certat de nu stiu cate ori cu primarul pana acum pe subiectul asta. El, omul rezonabil si rational (cum a fost pana acum) incearca sa ma oblige sa fac asta. Au incercat chiar sa treaca peste mine si sa mearga direct la trezorerie si sa-si ia banii, dar nimeni nu ii deconteaza nimic fara semnatura contabilului. Asa ca acum ma cert zilnic cu primarul care face presiuni asupra mea sa semnez ordinul de plata. Iar eu ii pun in fiecare zi legea sub nas si el imi spune (urland desigur) ceea ce i-a bagat in cap secretara: ba ca legea e neconstitutionala (de parca secretara ar avea dreptul sa hotarasca asta... se credea ea mai presus de Curtea Constitutionala care nu a contestat legea respectiva) ba ca o hotarare judecatoreasca e mai presus decat legea, ca judecatorii sunt mai presus de parlament etc. Desi eu am sunat la Curtea de Conturi si am intrebat si eu ca "nestiutoarea" si mi-au zis ca sub nici o forma ca nu am voie sa decontez banii aia, desi primarul a primit adresa de la Prefectura din care rezulta clar ca nici o hotarare judecatoreasca nu e mai presus de lege, el ii da dreptate tot secretarei.
In consecinta exercita presiuni asupra mea sa semnez ordinul de plata ca sa-i virez banii pe card.
Secretara a plecat in concediu bine-mersi dupa ce l-a indoctrinat pe primar si eu stau si ma cert cu el zilnic, iar la sfarsitul certurilor, dupa ce ii aduc toate argumentele legale, el imi spune "bine, te mai gandesti".
Ma dispera. Vorbesc in van. El pare ca nu aude nimic, sau prefera sa creada minciunile ei, decat adevarul. Nu mai inteleg nimic.

Am ajuns la o solutie de compromis in problema secretarei: daca ea sustine sus si tare ca nu e nimic nelegal in decontarea respectiva sa-si semneze ea decontarea si sa faca ea actele. Si a fost de acord. Asa ca o sa-si asume raspunderea doar ea si primarul. Eu nu am de gand sa semnez nimic dubios si nelegal. Primarul o sa-i dea drept de semnatura in banca si ei si sa faca bors din partea mea. In felul asta o sa dorm si eu linistita.
Cu ocazia asta mi s-a luat un bolovan de pe inima si parca s-a mai facut ceva lumina in jurul meu

M-am apucat de ceva timp sa citesc o carte si nu am reusit sa ajung nici la jumate. Adevarul e ca nu stiu cum sa ma impart acasa: cand am timp liber imi place sa citesc/sa-l petrec cu sotul meu/sa-mi vad parintii.... si toate trei sunt pe acelasi loc. Pe sotul meu abia astept sa-l vad dupa o zi de munca si sa petrecem timpul impreuna doar noi doi; in acelasi timp as vrea sa-mi vad si parintii ca ma topesc de dorul lor zilnic; tot in acelasi timp simt nevoia sa stau undeva singura, in liniste sa citesc. Greu e sa alegi.... Nici nu mai spun ca mi-e dor tare de tot sa pictez. Trebuie sa imi aduc intr-o zi de la parinti sevaletul uleiurile, tempera si suporturile de pictura (panze, lemne, pietre, oua de strut etc), dar parca vad ca nici de astea nu o sa am timp prea mult.
As vrea sa fac o mie de chestii intr-o zi, as vrea sa pot sa fiu non stop alaturi de persoanele dragi, as vrea... as vrea multe. Sper sa nu ajung o frustrata, pentru ca sunt partial constienta (o parte din mine nu vrea totusi sa accepte ideea) ca nu o sa reusesc sa fac tot ce simt nevoia sa fac. Nu spun ca nu as avea anumite frustrari in sensul asta, dar sper sa nu depaseasca cota de suportabilitate.
Concluzia: e timpul sa nu mai stau si sa visez la ce vreau sa fac azi sau maine ci pur si simplu sa fac. Sa iau masuri concrete pt a reusi sa fac din ce in ce mai mult din ceea ce imi propun.

Ti se incranceneaza pielea pe tine cand vezi un om puternic, un om plin de viata, prabusit de durere, cand vezi o viata tanara curmata brusc. Nu ai cuvinte sa descrii, nu ai cuvinte sa explici cum a putut muri o femeie de 40 de ani, mama a doi copii (baiatul in clasa a 7a si fata la liceu). Nu puteam sa cred ieri cand am aflat; am fost a doua persoana care a aflat dar nu imi venea sa cred: sotia domnului primar a murit ieri in spital de icter mecanic. Un om puternic si plin de viata care primeste doua lovituri una dupa alta.... abia s-a implinit o luna de cand a murit mama lui. Cand a murit mama lui nu s-a mirat nimeni, ca era batrana si de la o varsta te astepti, dar acum cand i-a murit sotia, tot colectivul e socat. Stiam ca se simtea uneori rau, se interna, facea tratament dar de fiecare data isi revenea. Chiar in ultimul timp arata mult mai bine decat in vara. Nu e mult timp de cand m-am intalnit cu ea.... inca mi-e greu sa cred ca e moarta.
Imi aminteam ca in anii trecuti, mai ales in 2006 cand m-am angajat aici si totul era nou pentru mine, ma izbeam de probleme dificile pe care nu stiam sa le rezolv si intram in panica. Ma duceam la primar speriata si panicata sii ii spuneam ce probleme au aparut. Nici el nu stia sa le rezolve, dar nu intra niciodata in panica: in prima faza imi spunea "Lasa ca o rezolvam noi si pe asta!" si incepea sa sune pe la directoare si directori de institutii publice si sa ceara o parere pana cand reuseam sa gasim o solutie. El dadea startul mereu la glume si la bancuri cand ne nimeream mai multi la el in birou. In ultimul timp glumeste mai rar (nu de cand i-a murit mama, chiar mai inainte). Dar cred ca de acum se va schimba si mai mult. Mi-e groaza cand ma gandesc ce poate fi in sufletul unui om cand ii mor doua din cele mai dragi fiinte: mama si sotia. Nici nu imi pot imagina ce este in sufletele copiilor lui.
Si ma mai gandeam la un lucru: ea si cu domnul primar au fost prima pereche carora le-am cerut sa-mi fie nasi de cununie mie si sotului meu si au acceptat amandoi. .... Dar nu au putut fi pana la urma, caci ei sunt catolici si noi ortodocsi, pentru ei nu era nici o problema, dar preotul nostru nu accepta.

Ninge continuu, ninge frumos cu fulgi mari si desi. In oras e multa mizerie de la nisipul cu antiderapant, dar aici unde lucrez e o feerie. Oare de ce a venit atat de devreme ninsoarea anul acesta. Poate ca a venit sa acopere tristetea din sufletele unor oameni, sa astearna un strat alb si pur peste doliul lor, iar sub acest strat, la calura sa incolteasca speranta? Sau poate a venit sa ingreuneze povara ce le apasa umerii, sa sporeasca frigul si senzatia de pustiu dintr-o casa unde au ramas doi copii fara mama? Nu am avut puterea sa-l sun pe domnul primar caci nu as fi stiut ce sa spun, nici eu nici colegii nu am avut inca taria sa mergem sa o vedem pe sotia lui, dar maine vom fi acolo toti. Am fost si la mormantarea mamei lui, dar pe ea nu o cunoscusem inainte.... in cazul sotiei lui ne e mult mai greu. Toti o cunosteam, caci venea uneori pe la primarie, venea mereu cand ne adunam la sfarsit de an, a fost la nuntile si botezurile din cadrul colectivului. Era mereu alaturi de sotul ei si la fel de vesela ca el. Acum a lasat mult loc gol.

Am inceput sa ascult colinde. Nu doar ca se potrivesc de minune cu ninsoarea de afara dar se lipesc de minune si de sufletul meu. Mi-era dor de ele. Anul trecut tot din noiembrie am inceput sa le ascult si pana in februarie nu le-am scos din play-list. Anul trecut l-am invatat si pe sot (atunci era logodnic) sa cante si am colindat pe parinti, pe bunica mea, pe nasii lui de botez. A fost un Craciun minunat, luminos si cald. Anul acesta de Craciun nu vom fi acasa. Verisoara mea din Constanta isi boteaza baietelul pe 26 decembrie. Am mai fost iarna la mare, dar nu are acelasi farmec.... dar marea e ra minunata. Numai ca atunci am petrecut revelionul la Constanta si a mers. Dar de Craciun am nevoie de zapada cu albul ei pur care parca incearca sa spuna ca asa trebuie sa fie si sufletele noastre acum cand sarbatorim Nasterea Domnului, am nevoie de padurile incarcate de nameti, cu brazii lor inalti care iti amintesc de maretia evenimentului, am nevoie de frigul aspru de munte care te indeamna sa cauti caldura familiei, a casei. O sa-mi lipseasca toate astea, la Constanta dar cred ca Spiritul Craciunului va fi si acolo la fel de viu. Pentru ca in esenta, Craciunul inseamna sa daruiesti iubire, grija, ajutor, alinare, sa incerci sa nu te mai gandesti la ce-ti doresti tu ci la ceea ce isi doresc cei dragi in acele Sfinte zile, insemna sa aduci bucurie in sufletele celor dragi si poate nu numai lor. Asa ca esenta Miracolului Craciunului nu se pierde oriunde ai fi. Mos Craciun nu este un om ci o magie, o stare sufleteasca primita in dar si daruita mai departe.

Hello, fiica_lunii (ce de i ). Vad ca ti-ai luat jurnal, spor la scris!
Cand vedem si noi niste tablouri facute de tine?

Multumesc Titus Herbert !
Tablouri... nu am mai pictat de mult timp, iar din cele vechi nu mai am decat unul sau doua.... nu stiu cand voi reusi sa incep iar sa pictez. Imi doresc mult de tot, chiar mi-e dor de vremurile cand puneam pe panza, lemn, sticla, oua de strut, cate o parte din sufletul meu.

In general, in glume se afla un sambure de adevar, iar mie mi se intampla sa am revelatii din glume.
O tanti nebunatica, verisoara cu soacra-mea, tot tragea in gluma de sotul meu. Eu il aparam ca o leoaica (tot in gluma). Se face tanti ca s-a suparat si pleaca, dar un nene striga dupa ea "Daca ii puneai fetei o mie de euro in mana, sa vezi cum iti dadea voie sa-l iei " si se intoarce spre mine si ma intreaba "nu-i asa?". Atunci eu, ma uit la el ganditoare si dupa jumate de minut de gandire ii spun "Neeeee! Banii vin si pleaca, dar el ramane langa mine!". Nenea a cascat gura mare si a stat asa pret de un minut si ceva. Simteam si privirile celorlalte rude ale sotului, atintite spre mine si ma cam stanjenea tacerea aia... el ma strangea in brate cald si ocrotitor, ca pe un copil.
Oricum atunci am realizat de ce in viata am respins baietii cu bani care m-au "curtat": nu era nici unul fidel si stabil in relatie. Si eu mi-am dorit mereu stabilitate si echilibru in casnicie. Banii sunt instabili: azi ii ai, maine nu, iar tipii cu bani pe care i-am cunoscut eu erau la fel ca si banii. Ceva din fiinta mea respingea acei baieti, dar nu constientizam de ce anume. Mama imi era cea mai buna prietena (si imi este si acum) dar nu puteam sa-i raspund de ce tot respingeam atati baieti care ei ii pareau perfecti. Nu as fi stiut sa exprim in cuvinte ce anume cautam eu si nu gaseam la ei. Acum cand am gasit acel ceva stiu sa-l si numesc.

Nimic din ceea ce simtim nu e real totul e iluzie? Si ce daca? Cine crede in iluzii le traieste si le simte mai puternic decat realitatea insasi.
O dovada ca iluzia e mai puternica decat realitatea (povestita de cineva care a facut scoala de asistente medicale si practica in spital):
Un om se simtea rau si si-a facut o serie de investigatii. Dupa multe teste a fost banuit ca are cancer. I s-au mai facut o serie de teste la Bucuresti, dar trebuia sa astepte ceva timp ca sa pimeasca rezultatul. In acest timp omul a fost atat de puternic afectat de vestea ca ar putea avea cancer, incat s-a topit pe picioare din zi in zi. Cand a sosit rezultatul analizelor omul era deja decedat. Ghici care a fost rezultatul analizelor: nu avea cancer. Ceea ce avea el nu era grav (nici letal) si putea fi tratat usor.


Cand eram mica aveam o imaginatie foarte bogata si vedeam un strop de magie in tot ce ma inconjura, ma bucuram de tot ce ma inconjura. Atunci nu stiam ca totul e o iluzie. Era ca si cum as fi trait intr-o lume minunata in care orice piedici si greutati putaeu fi depasite si orice strop de lumina imi aducea o bucurie imensa care ma coplesea si acoperea tot ce era rau. Era ca un rai.
Cu trecerea anilor am aflat ca totul e o iluzie si am inceput sa intrevad realitatea. Atunci am cazut din rai, atunci cand am obtinut cunoasterea.
Cum as putea sa ignor acum tot ce cunosc legat de realitate si sa ma intorc in lumea de iluzii a raiului? Am momente in care intrevad raiul, cand sunt alaturi de cei dragi, dar imediat vine realitatea si imi sopteste:"uita-te la ei cum imbatranesc si mai au putin de trait" si in clipa aia cad de pe scara ce ducea spre rai si ma pomenesc iar in realitatea cruda, cuprinsa de o angoasa puternica determinata de gandul ca o sa-i pierd intr-o zi. Am momente minunate in care intrevad raiul, cand sunt alaturi de sotul meu, dar imediat vine realitatea si-mi sopteste "uite cum trece vremea si tu stai in bratele lui in loc sa faci treaba, sa rezolvati problema x, y, z" si ma pomenesc iar cazand de pe scara aia .... si tot asa .... nu mai reusesc sa ma bucur cu tot sufletul de clipele minunate si frumoase ca imediat ma gandesc ca nu am rezolvat nu stiu ce problema, imediat ma gandesc ca poate fi ultima clipa in care mai sunt alaturi ce cei dragi si tot alte ganduri. Cunoasterea realitatii ma fixeaza de pamant ca un lant greu de fier, asumarea resposabilitatilor ma fixeaza in cuie de lumea aceasta materiala.
Mi-e dor de iluzia raiului in care am trait atunci cand nu cunosteam lumea materiala. Dar ca sa pot sa ma intorc din rai trebuie sa ma desprind de lumea materiala, ceea ce nu reusesc. Nu am atata tarie sa renunt la ea, sa ma dezic de ea, cand ma simt responsabila pentru multe lucruri si nici nu pot sa uit ca mai sunt unele lucruri ce nu le poti opri, se vor petrece cu sau fara voia noastra.

Raiul e aici, cu noi, numa' ca nu-l vedem. Lumea materiala, maya, iluzia, e atat de reala, atat de iluzorie...nu coteaza. Noi nu am venit aici ca sa constatam ca e nasol si sa plecam. Cand erai mica intrezareai divinul, magicul din tot ce exista, vedeai esenta care nu tine cont de schimbarile formelor.
Vedem ca oamenii se nasc, mor, ca sunt probleme....Aceste lucruri sunt prezente in realitatea noastra. Am putea sa acceptam ceea ce deja este si sa ne bucuram de fiecare clipa, asa cum este ea. Ce va fi, vom trai la momentul respectiv.
Grijile despre viitor si problemele trecutului nu ne lasa sa vedem Viata, care nu exista nici in trecut, nici in viitor, ci ACUM.
Cand erai mica nu aveai grija unui trecut si vreun viitor pe care sa-l tot fabrici. Te bucurai de ceea ce este. Oamenii imbatraneau si atunci, si atunci erau probleme. Nu constientizarea acestor lucuri te impiedica sa vezi magia, ci atentia pe care o acorzi unor evenimente care nu exista in prezent.
Nu trebuie sa renunti la lumea materiala pentru a fi fericita...Fii prezenta in tot ce faci. Cand mananci, mananca. Cand esti la serviciu, fa ce ai de facut acolo. Cand speli vasele, fii acolo, dedica-te actiunii respective. Cand esti cu cei dragi, fii cu adevarat langa ei, nu langa imaginile din viitor pe care le ai despre ei.
Nu conteaza ce faci, ci CUM faci acel ceva.

Cred ca propozitiile astea va trebui sa mi le repet in minte pana voi ajunge sa le pun in practica, mai ales ultima.
Iti multumesc mult, leirn!

Toate au un rost pe pamant dar nu ne este dat noua sa-l aflam chiar mereu.
Lucrurile care nu ni le putem explica pastreaza in ele un soi de magie. Deja cand afli mai multe despre ceva anume dispare magia. Da, cunoasterea distruge magia. In fiecare zi, prin experientele zilnice ajung la aceeasi concluzie: cunoasterea te departeaza de magie. Adica acea cunoastere cu ajutorul simturilor fizice: vaz, miros, auz, gust, atingere. Lucrurile care au o explicatie bazata doar pe aceste simturi nu mai au magie. Cei care cred doar in ceea ce e tangibil si 100% demonstrat stiintific nu mai au nici un strop de magie in viata lor. In cazul acesta sufletul saraceste. Sufletul are nevoie de magie ca de o hrana. Cum corpul are nevoie de mancare pentru energia necesara vietii, asa si sufletul are nevoie sa creada in magie pentru a avea energia sa spere, pentru a avea puterea sa ne inflacareze.
Am intalnit oameni care au depasit granitele fizice, numai datorita credintei. Credinta nezdruncinata intr-un scop, credinta in magie, credinta in lucruri intangibile si nedetectabile cu simturile fizice. Ei au crezut in ceea ce nimeni nu credea si acel ceva in care credeau ei s-a dovedit a fi acolo pentru ei.
Asa cum ai zis leirn, nu constientizarea ma impiedica sa vad magia, dar constientizarea prea puternica a lucrurilor tangibile (atentia care le-o acord, asa cum ai zis) imi slabeste credinta in magie. Slabirea credintei in magie, in bine, ma impiedica sa o vad. Credendo vides (crede si vei vedea). Inainte nu mi-era greu sa cred in lucruri bune, in momentele magice si ele apareau. Acum le astept sa apara ca sa pot crede in ele. Abia cand reusesc sa cred in ele fara a le vedea, abia atunci apar (dar nu ma bucur din plin de ele ca ma gandesc la momentul cand vor disparea).
Prostuta ce sunt! Fericirea e a celui ce gusta, nu a celui care se satura.

O melodie care imi merge la suflet, o melodie de care nu ma satur oricat o ascult:

melodia sufletului meu

The sound of silence

Draga mea....multi ani am "pierdut" in Peru si jungla sa..fantastica melodie de fluier si ghitara de armadilois!!!

Cel mai aproape de rai.....

Sorin.

Intr-adevar minunata melodia. Multumesc leirn! E ca o pulbere aurie si inmiresmata pe care o presari in paginile jurnalului meu.

@Sorin: Cel mai aproape de rai... doar muzica peruana, sau si locurile, cultura si civilizatia inaintasilor lor din care au ramas doar franturi?

Catelusii si pisoii de la mama-soacra din curte. Cu tot cu cainii si matele mature are 6pisici si 7caini. O adevarata turma )
Pisoiul tarcat mi-e cel mai drag ca-i cel mai alintat, ceilalti doi sunt mai speriosi.

Printre randuri....

As dori sa scriu despre lucrurile frumoase din viata mea, despre persoanele care imi aduc bucurie si alinare, dar am o teama: am senzatia ca daca as asterne in cuvinte ceea ce e frumos in viata mea, ar disparea aceasta frumusete. Nu stiu de ce. Poate din cauza ca scriind despre frumusete simt ca as banaliza-o si mi-e teama ca asta sa nu ucida perceptia din sufletul meu. Cat timp e doar insufletul meu e o fumusete magica, intima, tainica, dar daca o astern in scris pierde toate aceste atribute care ii sporesc frumusetea. Pe de alta parte imi doresc sa o impartasesc ca sa aduc si altora bucurie, dar ma tem ca nu s-ar bucura nimeni de bucuria mea. Ba poate s-ar intrista cei care nu impartasesc aceleasi bucurii, intrebandu-se de ce nu au si ei in viata lor parte de aceasta frumusete.
.....

Sunt o norocoasa ca am in jur persoane care ma iubesc, dar mi-e teama sa le spun cat ma simt de norocoasa datorita prezentei lor in viata mea. Nici nu sunt eu prea buna la spus anumite chestii. Prefer sa-mi arat afectiunea. Cred ca un gest face mai mult decat o mie de cuvinte. Dar constat ca uneori e nevoie si de cuvinte care sa insoteasca gesturile, caci de multe ori un gest poate fi interpretat total gresit.... daca nu il "traduci".
.....

DE RETINUT: incepand de astazi, in fiecare postare din acest jurnal voi scrie minim o fraza: pozitiva/ frumoasa/ menita sa ma incurajeze/ ceva amuzant/ceva frumos din viata mea/ceva ce-mi face placere e.t.c.

Am stabilit, cu sotul meu, ca in week-end sa mergem sa fotografiem padurea. Cred ca e minunata. Cam acum o luna cand am vazut-o ultima data era verde galbui presarata cu cativa copaci de un rosu-grena superb. Acum cred ca e aurie, amestecata cu maroniu si rosu intr-o multitudine de nuante, ca o vapaie imensa, fosnind tainic in bataia vantului de noiembrie. Trebuie sa fie o minunatie. Daca reusim sa ajungem, voi incarca din poze in jurnal. Abia astept! Sunt entuziasmata ca un copil.

Am ajuns cam tarziu: frunzele aurii si rugini se asternusera deja la odihna, intr-un covor fosnitor. Doar cativa copaci mai pastrau frunzisul auriu, ruginiu sau chiar verzui, restul fiind deja golasi si cenusii, jucandu-se de-a v-ati ascunsa prin valuri de ceata. Cam asa s-a prezentat ziua de duminica:





In schimb, sambata a fost o zi mult mai luminoasa si am reusit sa imortalizez putin din auriul ei, acasa la mama-soacra:




Si pisoii toropiti de razele soarelui de noiembrie:

Mircea Dinescu zicea intr-o emisiune mai veche, iar spotul asta se difuzeaza si azi la tv si e al naibii de real: "In Romania oricine poate avea dosar penal, chiar peste 5 minute dupa ce termin eu de vorbit"..... Mereu cand vad spotul asta imi aduc aminte cum era sa am si eu dosar penal... E o poveste lunga dar o sa-mi fac timp sa o astern ca e ceva ce nu vreau sa uit caci am invatat multe din povestea asta.

Aveam un amic, pe numa DT, ce se lauda ca are mult firme si ca face de toate. Bravo lui!
Era un individ, pe nume AC care mai facea pentru primaria la care lucrez, studii de fezabilitate si caiete de sarcini. La studii de fezabilitate nu ma pricep (sunt doar economista, nu si inginer) asa ca nu ma pronunt, dar la caiete de sarcini, partea legala (am la activ 6 sau 7 cursuri de achizitii publice si diploma de expert in achizitii publice, recunoscuta de Ministerul Muncii) pot sa spun ca am niste baze solide de discutie. Din pacate, pentru lucrarile de constructii nu puteam intocmi eu caietele de sarcini, deoarece o mare parte sunt detalii ingineresti, antemasuratori e.t.c. asa ca d-l primar apela la AC. Partea proasta e ca la partea legala, AC era varza si am avut probleme mari in prima licitatie ca fraiera de mine nu a verificat caietul de sarcini intocmit de firma lui AC. Dar in afara de faptul ca era varza, din a doua licitatie la cae el a facut caietul de sarcini, am observat ca era si sarlatan. Adica anumite greseli le facea intentionat caci participa si el la licitatie (cand de fapt nu are voie, daca a intocmit caietul de sarcini) si il facea in asa fel incat sa castige el. Dar i-am cam zadarnicit planurile, pentru ca am modificat eu conditiile, facandu-le conforme cu legea. M-am certat de multe ori cu AC care nu accepta nici un repros din partea mea legat de caietele de sarcini si chiar daca ii aratam cu legea in mana ca le-a intocmit cu "picioarele" zicea ca "nu e adevarat" ca am eu "ceva cu el". Am lasat balta reprosurile cand am vazut ca nu am cu cine colabora si l-am convins si pe domnul primar sa nu mai apelam la el pe viitor.
La urmatoarea licitatie, ne venise o suma de bani care trebuia cheltuita pana la sfarsitul anului, altfel o pierdeam (si oricum era deja eptembrie asa ca trebuia sa ne miscam repede ca sa ne incadram in termenele legale ale unei licitatii). Am discutat de principui cu amicul DT care spunea ca face de toate, daca face si caiete de sarcini si a zis ca da. A ramas sa discute el cu primarul sa-i dea unda verde sa se apuce. Primarul i-a dat unda verde si el s-a apucat. Dar cum s-a apucat? A vorbit cu AC (ce mica e lumea!) sa faca caietul de sarcini.
A durat o gramada pana cand l-a facut si dupa zeci de telefoane catre DT, ma pomenesc ca vine AC cu caietul de sarcini. Am ramas masca. Nu am mai facut scandal de data asta. Am tacut si am luat caietul de sarcini si am lucrat de una singura doua saptamani (imi luam si acasa hartogaraia si stateam pana seara) si pana la urma am facut in asa fel incat sa nu mai fie avantajata firma lui AC, caci eram sigura ca va participa si din cauza asta pusese sume atat de mari la garantie (ca sa poata licita un pret destul de mare fara sa-i fie teama ca altii vin cu unul mai mic decat el). Asa ca am mers cu garantia pe minim legal, am modificat radical documentele cerute pentru calificare si selectie, criteriile de atribuire care incalcau legea in forma pusa de el si il avantajau pe el.
Ca sa explic: el imi pusese ca si criteriu de selectie cifra de afaceri. Adica cei cu o cifra de afaceri mai mica decat un anumit prag erau descalificati din faza de selectare a documentelor. Asta incalca doua puncte din ordonanta 34: in primul rand incalca un articol in care spune ca nu ai voie sa pui ca si criterii de selectie, elemente de ordin economic; in aldoilea rand incalca principiul nediscriminarii (principiile de baza ale ordonantei) care spune ca toti ofertantii trebuie primiti in licitatie, nu ai voie sa le limitezi accesul pe criterii ecomomice, deci trebuie sa primesti si intreprinderi mici si mijlocii ... e.t.c. Criteriul acesta il folosise AC si la celelalte caiete de sarcini sustinand sus si tare ca nu am dreptate, desi eu ii aratam articolele din lege, care erau foarte clare.
In fine... am mai modificat eu multe la caietul ala de sarcini, pe care nu le mai enumer aici. Dar doua saptamani cat mi-a luat sa fac calculele si sa il pun in varianta optima, a fost cam mult. Cert este ca am lansat licitatia destul de tarziu si era timpul scurt sa facem si lucrarea pana la sfarsitul anului, dar totusi aveam sanse de reusita, daca nu contesta nimeni.

Cand am pus caietul pe net (pe SEAP, site-ul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Achizitiilor Publice,unde se desfasoara licitatiile on-line) acesta era total diferit de ceea ce primisem de la AC. Practic era alt caiet, caci nu pastrasem din el decat elementele de specialitate tehnica (dar si din alea a trebuit sa scot tot ce se repeta ca erau puse alandala si chiar de mai multe ori aceleasi date, a trebuit sa le fac un opis, sa le rearanjez si sa elimin niste prostii pe care le-ar fi observat si un copil si care erau in defavoarea primariei). AC a scos fum pe nari. L-a sunat pe domnul pprimar si din proasta si alte calomnii nu m-a scos. Domnul primar stia deja de la mine ce facusem si de ce asa ca nu i-a dat atentie.
Pe de alta parte ma trezesc cu DT care vine sa ceara bani pt caietul de sarcini. Asa brusc. Stiam ca de la domnul primar avusese unda verde sa faca el caietul de sarcini, dar pe la mine el nu mai venise sa incheie un contract ceva pentru asta. De cate ori il sunasem ma dusese cu vorba (si i-am dat telefoane cu zecile). Asa ca deja nu mai intelegeam nik: cum adica muncesc ca sclava in timpul meu liber pana tarziu in noapte ca sa impiedic potlogariile lui AC, fac eu caietul in final aproape cap-coada si dupa doua luni de minciuni ma trezesc ca totusi DT pretinde ca a facut caietul (desi eu il primisem de la AC care are firma separat si tot tacamul) fara sa aiba nici un contract cu noi, nik. A vazut ca nu prea ii merge tertipul cu mine, s-a dus la primar (doar el ii daduse unda verde). Primarul era suparat foc pentru ca ii spusesem ce au incercat cei doi sa faca si era suparat si pentru ca, din cauza lor pierdusem aproape doua luni si riscam sa pierdem acei bani, nemaiputand plati lucrarea, asa ca a iesit cum a intrat.
Dupa ce a avut loc licitatia (licitatie pe care firma lui AC nu a castigat-o, caci el lucreaza cu preturi foarte mairi si eu am cerut un raport pret-calitate) ma trezesc cu factura de la firma lui DT si cu o somatie sa ii intocmesc nota de comanda (invoca el un articol din lege care spune ca o lucrare se presteaza pe baza de contract sau nota de comanda din partea beneficiarului). Pai bine bai, nea caisa, imi zic eu in gand, pai nu trebuia sa ai deja de la noi o nota de comanda sau ceva inainte sa te apuci sa faci lucrarea? Adica ma somezi pe mine sa corectez greseala ta? Si dupa ce stai cu mana in c*r si pui pe altul sa "munceasca" pt tine, care ala "altul" incearca sa ne fure pe fata si ne mai face si prosti daca vrem sa-l oprim, dupa toate astea vrei plata? Pentru ce? Pentru munca facuta in cea mai mare parte de mine, in final? Pe mine nu ma plateste in plus pentru asta, tot salarul de economista il iau, ca pe achizitii publice muncesc suplimentar "ca suntem putini in primarie si fiecare trebuie sa faca mai multe treburi". Asa ca eu muncesc pe degeaba iar DT sa stea cu mana in c*r, pe bani?
Desigur ca i-am refuzat factura la plata pe motiv ca noi nu am solicitat lucrarea respectiva.
A facut contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, dar i-a fost respinsa pentru ca nu avea nici o baza solida si oricum nu facea obiectul lor de studiu deoarece el nu participase la licitatie si ei doar asta controleaza: legalitatea licitatiilor desfasurate prin SEAP. Asa ca numai un participant la o licitatie poate sa o conteste, iar el de fapt contesta ceva anterior licitatiei, ceva ce nu se desfasurase prin intermediul SEAP.
Alte contestatii nu am avut, iar dupa ce a trecut timpul legal, am semnat contractul cu firma castigatoare si au inceput lucrarea.
Si intr-o zi, cand ma linistisem dupa zbuciumul zilelor acelea de cosmar, ma trezesc cu doi tineri domni la mine in birou. Se recomanda ca fiind politisti de la sectia de politie "X" si ca s-a inregistrat la sectia lor o plangere penala impotriva mea (da, a mea, nu a primariei!) semnata de DT. M-au intrebat daca imi spune ceva numele DT. Eu le-am zis ca "da" si m-am apucat sa le povestesc tot, aabsolut tot ce se intamplase. Noroc ca am bunul obicei sa pastrez orice hartiuta chiar si ciornele (cred ca o sa ma ingrop in hartii intr-o zi). Le-am aratat toate dovezile, le-am facut copii xerox la toate si le-am si aratat tentativele de fraudare a licitatiei. La sfarsitul anchetei cei doi politisti au zis ca nu se incadreaza la penal, nici macar la civil, adica nu mi-au gasit nici o vina (el scrisese in plangere "abuz in serviciu"). Dupa ce am dat declaratie in scris, mi-au explicat ca voi primi niste termene la care va trebui sa ma prezint la tribunal, iar in final probabil mi se va da un NUP (ne-inceperea urmaririi penale).
Numai ca aici era altcineva care ar fi pierdut: iesea la iveala tentativa de frauda a lui AC. Asa ca, am aflat ca dupa cateva zile DT si-a retras plangerea penala (cred ca la presiunea lui AC).
Si uite cum, in Romania, poti avea oricand dosar penal.

La rubrica "Smecheri de Romania":

In anii trecuti, la sfarsitul anului se redistribuiau catre primarii sume de bani pentru investitii la scoli, sume pe care aveai un timp scurt sa le cheltui, caci la sfarsitul anului ele pleaca inapoi la bugetul de stat. Daca nu ai reusit sa le cheltui, anul viitor nu mai "pupi" asemenea subventii, asa ca ramai cu scolile ca pe vremea bunicii. Cu un an inainte de episodul relatat mai sus (unde au fost implicati tot bani pentru scoli), venisera la fel niste bani pe "ultima suta de metri". Problema este ca intr-un timp scurt trebuie sa faci: studiu de fezabilitate, proiect (sau poti sa scoti la licitatie proiectare+executie), caiet de sarcini, procedura de achizitie (licitatia in speta) si lucrarea in sine, ca pe baza procesului verbal de receptie la terminarea lucrarii si a facturii sa poti achita lucrarea. Altfel ai pierdut toti banii si daca lucrarile sunt demarate ai pus'o. Anul viitor nu o sa mai ai bani sa paltesti ceea ce s-a facut, daca esti o comuna mica, cu putine societati comerciale pe raza comunei. O primarie de comuna nu traieste din ceea ce incaseaza de la populatie (taxe si impzite) caci asta e un procent foarte mic din care nu poti asigura nici macar salariile angajatilor. Partea cea mai consistenta vine de la societatile comerciale de pe raza comunei si se numesc "sume defalcate din impozitul pe venit". Daca nu ai pe raza comunei decat magazine mici (cum e cazul majoritatii comunelor), depinzi de stat (de sumele defalcate din tva si de subventii de la bugetul de stat), care distribuie sumele. Si de multe ori statul iti da bani la sfarsit de ani cand nu mai ai timp sa-i cheltui, ca sa zica "ti-am dat, dar tu esti vinovat ca nu i-ai cheltuit".
In anul despre care vorbesc astazi, am avut norocul sa avem deja efectuate studiul de fezabilitate si proiectul (ca primarii mai isteti fac teancuri de studii de fezabilitate doar-doar vor primi ceva bani macar pentru unul din ele). Asa ca am demarat destul de repede licitatia prin SEAP.
Era vorba de o centrala termica pentru una din scoli. Incalzirea scolilor din comuna se facea cu ajutorul unor sobe vechi de cand bunica. De mult se dorea schimbarea lor cu o centrala termica si se facuse studiul de fezabilitate. Acum, in sfarsit se primisera si banii.
Trebuie sa mentionez ca pe raza comunei nu exista retea de gaze naturale. Asa ca centrala nu putea fi decat pe lemne si asa a fost mentionat si in caietul de sarcini. La licitatie s-au prezentat mai multe firme. Una din ele, care avea pretul cel mai bun, imi oferise o centrala pe gaze naturale. A trebuit sa declar oferta neconforma. Deci a castigat urmatorul.
Dupa licitatie, suna un nene (cel care avea firma a carei oferta o declarasem neconforma) care se numea DS si incepe sa ma jignesca la telefon si cu o voce tunatoare sa ma ameninte ca ma da in judecata ca l-am descalificat pe motiv de oferta neconforma. Eu foarte sigura pe mine, cu legea in fata, incep sa ma iau in gura cu el. Dau sa-i citez articole din lege, el mi-o taie scurt "Ia mai lasa-ma cu legea, trebuia sa ma suni sa schimb oferta!". Am ramas cu gura cascata ca proasta. Adica imi cerea fara nici o jena pe fata, pardon imi ordona, sa fraudez licitatia. I-am zis "Nu se poate. Asa ceva este ilegal". A inceput sa spumege in telefon, sa isi urle amenintarile. Cand am scapat de el, am aflat ca era de fapt un tip foarte influent in partid si in oras si ca el "trebuia" sa castige licitatia. I-am explicat domnului primar ca nici daca ar vrea sa dea cuiva licitatia nu ar putea, de cand cu SEAP-ul (ciuperci, se poate dar nu atata timp cat semnez eu si mai ales ca in comisie aveam si expert tehnic din afara ca noi in primarie nu avem personal de specialitate). Pana la urma a dat-o primarul la pace cu DS. Eu eram destul de bazata stiind ca am procedat perfect legal.
In anul urmator, intr-o conjunctura, stateam de vorba cu domnul DS (care intre timp chiar a gasit in domnul primar un sustinator bun pe linie de partid, care i-a adus voturi multe in comuna cand a candidat la deputati - problema e ca a fost singura comuna care l-a vota si tot n-a ajuns deputat). Si printre altele imi zice "Sa stii ca daca eu te dadeam in judecata atunci, erai desfiintata". Am ramas cu gura cascata. I-am zis "Cum asa? Doar am mers pe litera legii". La care el incepe sa rada si-mi spune "Si ce daca! Tot eu castigam, ca directorul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor imi e prieten bun"..........
Mi-a picat fata si am realizat ca in Romania mori cu dreptatea in mana, iar cei care calca pe cadavrul tau nu au nici o remuscare, e ceva perfect natural pentru ei.

Deci oricum ai da-o noi astia mici tot iesim sifonati.

Imi doresc foarte mult sa ies din cercul asta periculos (intamplarea de mai sus e doar o mica parte din tot ce mi-a fost dat sa traiesc aici si sa inghit din cauza amestecului politicului in administrativ). In Romania, politicienii sunt mai adanc bagati in administratie decat in orice alt domeniu. Din administratie sug cel mai mult si aici e interesul lor cel mai mare. Iar daca un "mucea" ca mine le apare in cale il desfiinteaza cu prima ocazie. Eu multumesc de mii de ori lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa ma feresc din calea lor, de multe ori la limita limitelor. Cand esti neutru si te incapatanezi sa nu te amesteci in politica, o iei din toate partile. Singurul care m-a aparat mereu a fost primarul, care era constient ca nu ar fi gasit usor alta contabila (cand am venit eu aici era a treia oara cand scoteau postul la concurs si nu se prezentase nimeni) ca in comuna nu prea sunt cu studii superioare iar din oras nu venea nimeni aici (in afara de mine). Acum cred ca ar veni multi din oras sa faca naveta, la cati someri sunt, dar acum sunt blocate posturile.
Pe mine ma ingretoseaza politica si cat voi putea rezista aici, voi rezista, cand nu, mai bine voi pleca decat sa intru in politica. Partea proasta este ca acum nu am unde sa plec ca toti dau afara salariati, de cand cu criza asta, asa ca nu poate fi vorba sa angajeze. Partea buna este ca anul asta nu au fost bani, nu s-au facut investitii, asa ca nu au avut pe ce sa se lupte sacalii, deci am stat mai linistita. Uite ca este si o parte buna legat de lipsa banilor

Doamne prin ce mai treci si tu! E grav si trist in acelasi timp. Ai tot respectul meu pentru verticalitatea de care dai dovada.

Iti multumesc Felina, pentru apreciere!
Nici nu iti dai seama cate "magarii" se pot face intr-o primarie. Daca eu nu am "colaborat" si am incercat sa merg pe litera legii, nu a fost chiar intotdeauna o problema pentru ei, caci s-au facut pe la spatele meu. Nici nu stii cat ma strange in spate cand ma gandesc ca multe hartii pe care si eu am semnat pot ascunde lucruri ilegale (si sigur ascund, la unele am realizat mai tarziu si unde s-au dus, dar a trebuit sa ma fac ca nu stiu), sume mari scurse in buzunarele "cui trebuie". Caci in 2006, cand am venit in administratie, nu stiam cu ce se mananca, nu eram familiarizata cu legile administratiei, cu legile achizitiilor publice, imi stiam doar meseria mea de economista si eram usor de prostit. Pe parcurs am invatat cum se lucreaza cu legea si am constientizat ca asa cum semnez alaturi de primar pe orice hartie, la fel si raspund pentru ce am semnat. Iar diferenta intre mine si el este ca pe el il scoate partidul, pe mine nu. Si acum imi dau seama ca in trecut multe a "papat lupul" dar sunt bun papate.

Poate sunt eu naivă, dar cu legea în mână, nu pot să-mi dau seama cum putea DS să te desfiinţeze. A pierdut licitaţia, bun... ce poate face? Contestaţie la bunul lui prieten de la CNSC? Cu asta tot nu te rezolva. Cel mult reuşea să obţină constatarea nelegalităţii desfăşurării licitaţiei (el ştie pe ce motiv). Dar puterile pre'tenului de la CNCS nu puteau ajunge până la tine, pentru că tu nu eşti titulară de drepturi precare, să te schimbe ăştia cum vor, ci eşti funcţionar de carieră care are dobândite drepturi intangibile. Din nou, poate sunt eu naivă, dar e bine că mai stau unii cu legea în mână.

De fapt nu sunt pe functie publica, sunt contractual, nu am chiar aceleasi drepturi ca un functionar public.
Daca depunea contestatie la CNSC nu mai puteam incheia contractul cu castigatorul, pana nu se solutiona contestatia respectiva. Asta insemna pierderea banilor respectivi si nerealizarea lucrarii ata de necesare. Si eu m-am gandit, ca tine, ca dincolo de asta ce mi-ar putea face? Dar sa stii ca oamenii care au multi bani pot cumpara si justitia si chiar o fac.
Iar el are mare influenta nu doar pe plan local. Are si el si sotia afaceri mari, este foarte puternic in partid, are ziar local, plus ca are o functie mare in Consiliul Judetean, atat de mare incat hotaraste la ce primarii se duc fondurile care vin de a bugetul de stat, asa ca puteam sa ne consideram dependenti de el.
Si apoi, la telefon, el ma amenintase ca ma da si pe mine in judecata. Ideea e ca ma putea desfiinta ca om. Daca depune plangere pe numele meu (nu pe al institutiei) in primul rand nu mai beneficiam de sprijin juridic din partea institutiei. Eram pe cont propriu in fata unui om foarte influent, nu doar pe plan local.
Sa nu crezi ca m-am putut opune lui si in continuare, tot ce am putut face a fost sa ma feresc de el. Am zis ca domnul primar a cazut la pace cu el, dar nu am spus si ce a insemnat asta. A insemnat ca in anul urmator sa mearga la firma lui multe lucrari care erau de valori destul de mici pentru a nu fi nevoie sa la dam pe SEAP (asa ca se incadrau in lege), dar in total, nu iti imaginezi la ce sume s-a ajuns. Singura mea consolare e ca, pe acele contracte nu mi-am lasat semnatura.
Si daca tot vorbim de influenta pe care el o avea, el a tras sforile la ANRMAP si prin Guvern ca sa se mareasca pragul sub care poti face achizitii directe. Cand mi-a zis ca va face asta (si a mentionat si la cat va cere sa se ridice pragul) am zis ca pur si simplu se lauda. Am ramas socata, cand dupa cateva luni a aparut in Monitorul Oficial ordonanta de modificare.... exact cu pragul respectiv.

Nu vreau sa-ti distrug increderea in modul cum se aplica legea in Romania, dar o sa-ti mai dau un exemplu concret:
Cu ceva ani in urma (la cativa ani dupa revolutie), bunicul meu si inca un batran (preieten de al lui) au fost calcati pe trecerea de pietoni nesemaforizata, de o masina. Bunicul meu a avut numeroase traumatisme (si interne, care au necesitat operare) caci el a fost luat pe capota, apoi pe cupola si de acolo a aterizat la cativa metri pe asfalt. Celuilalt batran i-a trecut cu roata peste picior si nu a ami putut niciodata merge bine cu piciorul ala, desi a facut peste 20 de operatii. Dupa un proces destul de lung, omul care i-a accidentat a fost scos basma curata. Avea destui bani si a cumparat judecatorul. Nici noi nu ne-am permis financiar, nici celalalt batran, sa mergem mai departe la o instanta superioara (nici macar daune nu a fost pus sa plateasca, vinovatul... si bani avea destui.... macar sa fi avut bunul simt sa plateasca el din proprie initiativa, ca un gest de moralitate). Bunicul meu e mort, celalat batran nu stiu daca mai traieste, dar vinovatul e bine-mersi si azi. Cum a putut fi gasit nevinovat cand a calcat doi oameni pe o trecere de pietoni? Pe ce motiv l-a scos judecatorul ala? Nu imi explic nici in ziua de azi.
Si fa tu acum analogie cu cazul tanarului acela ucis (anul trecut?) de un bolid pe trotuar (parca in Constanta). Stii foarte bine ca a fost dat la stiri faptul ca vinovatul a fost gasit "nevinovat" si nici mediatizarea nu a schimbat situatia. Explica-mi asta.
De la revolutie pana azi, in justitia Romana nu s-a schimbat nimic in bine.

Poate ma intelegi acum de ce ma tem. Daca esti in calea cui nu trebuie, nu te apara legea pentru ca, cei care o aplica nu sunt de partea celor mici.

De ce nu te tii de cuvant? Ultimele tale postari de aici mi-au creat o stare deplorabila.
Pe toti cei care n-au dat piept cu Romania reala si care au increderea aceea oarba in institutiile democratiei romanesti, i-as invita sa dea o tura pe aici, sa ia o gura de medicament de asta amar.

Atitudinea ta e cea inteleapta. In fatza prostului si dinapoia calului sa nu stai niciodata.

Presiunea pentru a le face jocurile e atat de mare! Ma gandesc cat timp o sa rezisti in felul asta. Vor veni momente in care vei fi momita cu bani sau alte avantaje materiale. Cred ca asta e hopul cel mare, caci se spune ca fiecare om are un pret.
Te admir, eu nu cred ca as fi rezistat cat ai rezistat tu.

Ai dreptate, Charon! Nu prea m-am tinut de cuvant. Trebuie sa recuperez Multumesc pentru ca mi-ai amintit!

Sa ma gandesc la ceva dulce? Un medicament dulce este pentru mine familia.

In trecut nu ma gandeam ca ar avea vre-o importanta in viata de cuplu locul de munca al sotilor. Adica in majoritatea cuplurilor pe care le cunosc eu, cei doi soti au meserii total diferite si se inteleg foarte bine.
Dar am descoperit ca atunci cand sotii au aceeasi meserie, se inteleg si mai bine.

Cat eram la parinti acasa, cand aveam probleme la munca, ei incercau sa ma consoleze si sa ma sfatuiasca, atat cat puteau. Dar faptul ca aveau meserii total diferite de mine (e=economista, mama=invatatoare, tata=inginer) nu intelegeau intotdeauna miezul problemelor, asa ca sfaturile nu erau mereu aplicabile. Dar sprijinul parintilor conta foarte mult in tot ceea ce faceam.
Cu sotul meu, insa, e total diferit. Ne-am cunoscut in 2006 la sedintele lunare cu toti contabilii din judet care sunt organizate de Directia Finantelor Publice. Pe atunci discutam doar in cadrul acelei sedinte si numai despre probleme de servici. Sotul meu este ecomomist in cadrul altei primarii, tot de comuna.I-au trebuit doi ani (ianuarie 2008) pana sa indrazneasca sa ma sune si sa ma invite in oras
Desigur ca inainte de 2008 nu atingeam in discutiile noastre aceste probleme "delicate" care sunt in cadrul unei primarii. Acum discutam orice si este cel mai bun sfatuitor al meu si datorita faptului ca el e mult mai echilibrat si mai intelept decat mine (desi e mai mic cu o luna decat mine ). Pe mine ma apuca teama imediat, el ma linisteste si e mai calm in situatiile dificile; eu puneam la suflet si luam personal unele conflicte de la munca (in ultimul timp nu mai e chiar asa), el nu se lasa afectat emotional de problemele de la servici si cel mai important lucru este ca ma intelege perfect.
El este medicamentul meu cel mai dulce.

Conteaza mult in situatiile dificile sa ai pe cineva care sa iti dea un sfat potrivit situatiei. Adica sunt importante sfaturile tuturor persoanelor care te iubesc, dar ele te ajuta doar sa stii ca ai pe cineva langa tine. Dar sfaturile unei persoane, care pe langa faptul ca te iubeste, iti si intelege situatia, sunt nepretuite.

Este o vorba: "daca te bagi in laturi te mananca porcii". Vorba asta m-a urmarit de fiecare data cand au exercitat presiuni asupra mea. Si au fost multe presiuni si foarte tentante, dar daca intram in joc nu mai aveam iesire. In jocul asta trebuie sa fii sacal pana la capat (altfel esti mancat/consumat/devorat de ceilalti sacali) si sa nu lasi loc in suflet de sentimentalisme si nu stiu cum ar putea un nativ din zodia pestilor, care e visator si sentimental pana in maduva oaselor (prin definitie) sa-si calce pe suflet. Cred ca mi-ar fi peste putinta. E ceva ca o "inclinatie" pe care ori il ai ori nu il ai. Eu nu il am. Si mai am si o constiinta pe care nu au ei bani de ajuns ca sa mi-o cumpere, mai am si niste idei "preconcepute" despre dreptate, adevar, despre Dumnezeu inoculate adanc in constiinta aia, de parintii mei. Si apoi parintii mei si eu suntem oameni la care nu trage banul nemuncit, nu trage castigul facil nestropit cu sudoarea muncii. M-as bucura la un castig gen "pleasca" dar nu daca ar trebui sa calc pe cadavre pentru el. Asa nu imi trebuie nik.

De rezistat... pe masura ce am realizat tot mai multe substraturi, mi-a fost din ce in ce mai dificil sa-mi pastrez optimismul (sau ce a ramas din el) si sa lupt dar "ce nu te omoara te caleste". Asta mi-am repetat-o atat de des in minte incat mi-a devenit convingere si chiar m-a intarit.

Daca tot vorbeam de castigul nemuncit, sa stiti ca se poate invata foarte bine si din experienta altora:

O contabila de la o alta comuna din judet, a fost "calcata" anul trecut de Curtea de Conturi si a fost gasita cu un gol de casa de aproape 4 miliarde. A fost gasita intamplator la un control de rutina, nu trimis prin reclamatie.
Cum proceda?
Cand scoti statul de plata al salariilor din programul de salarii, in afara de restul de plata scris in dreptul fiecarui salariat, ai la final rubrica "total general", unde este suma tuturor resturilor de plata. Aceasta suma se trece pe carnetul de cec atunci cand scoti bani din Trezorerie pentru plata salariilor. Ea modifica acest total (il majora). Si astfel, acea contabila, cand aduna unu cu unu obtinea trei
Desigur ca nu statea nimeni sa o verifice daca sunt adunate sumele bine, mai ales ca adunarea o face programul automat. Ea insa, "manarea" programul. Asa ca, in intelegere cu casiera, care isi primea si ea partea, timp de doi ani au sustras aproape 4 miliarde de lei (in lei vechi). Ea si-a cumparat masina, si-a ridicat casuta .... din micul salar de bugetar (acelasi salar din care eu nu am reusit nici credit sa-mi fac pt un apartament).
Cel de la Curtea de Conturi, printr-o pura intamplare a facut adunarea tuturor sumelor, de fapt i s-a parut ca ar fi putin cam mare totalul intr-o luna si a verificat. Dupa surpriza care a avut-o, a verificat fiecare luna.... si in fiecare luna era cate o suma sustrasa.

Oricum sumele pe care le-a sustras timp de doi ani nu au fost de ajuns sa-i cumpere si libertatea. Poate constiinta ei sa fi fost mai ieftina? Nu stiu. Dar eu cred ca atunci cand te gandesti sa furi ceva si te uiti in jur daca te vede cineva, ar trebui sa te uiti si in sus.

Să nu uităm şi altfel de presiuni, precum ameninţările. Cine mai ştie? Dacă aşteaptă careva să treci pe trecerea de pietoni precum bunicul tău? Ce faci atunci?

Să te ferească Dumnezeu de astfel de ... situaţii.

Data'q, pana la acea situatie eu sper ca ori sa nu mai fiu aici in primarie (sa-mi gasesc un loc de munca sau sa fiu in "crestere copil") ori sa se ocupe altcineva de achizitiile publice. Faptul ca eu ma ocup de contabilitate (de la A la Z) si de achizitii publice este extrem de greu, e foarte multa munca. Am facut zile lumina (si erau zile de vara) aici la primarie si am carat acasa sacosele cu dosare pentru week-end nici nu mai stiu de cate ori. La primaria unde este sotul meu, sunt doi contabili si un om separat pe achizitii publice, in timp ce eu sunt singura aici (adica fac munca a trei oameni). Trebuia sa-mi vina anul asta un coleg prin transfer de la alta primarie, care sa se ocupe de achizitii dar nu a mai putut veni.
Intr-un fel sau altul o sa scap eu de aici. Acum problema este ca am nevoie de mult ajutor din partea lui Dumnezeu, dar am credinta ca ma va ajuta. Asa cum a vegheat asupra mea pana acum, ma rog sa ma vegheze si in continuare si sa-mi ajute.
Cand m-am casatorit (adica anul acesta in mai) am hotarat impreuna cu sotul sa mai "copilarim" un an si abia pe urma sa ne apucam de facut copii. Dupa un timp ne-am gandit ca totusi, avand in vedere varsta noastra (mai avem 4-5 luni si implinim 31) ar fi mai intelept sa ne apucam de munca (pentru ca nu ne dorim doar un singur copil). Problema este ca trebuie sa muncim ceva mai mult ca vad ca nu s-a prins din prima... asa ca avem nevoie si de ajutor de la Dumnezeu. Control ginecologic am facut si mi-a dat doctorita, doua luni de tratament (mi-a gasit o inflamatie si in analize iese ceva infectie usoara). Sper ca dupa astea doua luni sa nu mai fie nici o problema. Adica sper ca anul viitor sa fiu si eu mamica. Si apoi doi ani de zile nu mai am treaba cu primaria. Iar in doi ani se schimba multe.
Daca intarzie sa apara un copil oricum o sa ma dau peste cap sa rezolv altfel problemele de la munca. Am o viata inainte si nu vreau sa las pe nimeni sa-mi ameninte siguranta mea si a familiei. Nu sunt genul care adora viata pe muchie de cutit, de aceea ma simt ca naiba aici, in mediul asta. Mie imi place siguranta, simplitatea si echilibrul.

Si ca sa scriu si despre lucruri mai vesele, o sa deschid cutiuta cu amintiri si o sa depan un firisor:

Mama mea are o verisoara la Oradea, casatorita cu un ungur (nenea Gyuri - sper ca i-am scris bine numele). El traieste de mult timp in Romania si intelege bine limba si o vorbeste (chiar daca mai putin bine )
Pe vremea lui Ceausescu, vin ei doi in vizita la noi. Pe atunci locuiam cu bunicii intr-un apartament cu doua camere ca o cutiuta de chibrituri. Dar oricat de mica era, tin minte ca totdeauna era o bucurie cand ne veneau rude in vizita si mereu se gasea loc pentru ei, ca te mirai cate suflete pot dormi intr-un pat. Iar ei sunt niste oameni extrem de placuti.
Si pleaca nenea Gyuri sa se plimbe singur prin Bacaul nostru minunat. Si se intoarce acasa dupa cam multe ore, timp in care lumea era cam ingrijorata deja pentru el. Se intoarce cam obosit si cam nedumerit. Se duce la bunica mea si o intreaba: "Tanti, unde este aici la voi, magazinul "BRE" ca de cateva ore il caut prin tot Bacaul? Am intrebat oamenii pe strada dar toti se uitau ciudat la mine si ridicau din umeri". Bunica nedumerita "Dar cine ti-a zis tie de magazinul asta?". El "Am vazut un om pe strada cu niste pungi in mana cu pui mari si frumosi (pe timpul lui Ceausescu asa ceva rar vedeai) si l-am intrebat de unde i-a luat. Iar el mi-a raspuns Di la magazin, bre!"
Desigur ca toata lumea s-a indoit de ras si i-au explicat ca la noi, in moldova, "bre" este sinonim cu "mai", cu "bai" e.t.c.

Pe vremea cand se intampla asta eu aveam 7 ani si nu prea stateam "in gura" celor mari. Eu abia anul acesta am aflat de patania asta, cand nenea Gyuri si sotia, au fost la nunta mea. Dupa nunta mi-am adunat o parte din rude la socrii mei in curte, ca e loc mai mult decat la parintii mei la bloc, si sub cortina de vie am depanat amintiri. "Cum am cautat eu ore intregi magazinul "BRE" ......" zicea nenea Ghyuri razand.

In gradinutele din jurul blocurilor din Bacau, isi mai pun locatarii de la parter (care nu au balcoane) bare metalice cu sarme de intins rufe, intre ele. Ieri cand ma intorceam spre casa, din microbuzul cu care fac naveta, am vazut in gradina unui bloc aflat la strada principala, pe o astfel de sarma de rufe un banner mare electoral agatat acolo cu carlige de rufe Presupun ca au ales varianta asta ca sa nu mai plateasca taxe de afisaj sau chirii .... saracii.

Anul trecut de Craciun, am fost sa o colind pe bunica mea, singura bunica pe care o mai am in viata. Fusesem in fiecare an cu cate o rpietena, sa o colindam pe bunica si de fiecare data se bucura enorm. Imi spunea cat de mult asteapta in fiecare an sa vin sa o colind. Anul trecut insa a fost mai special pentru ca am mers sa o colind impreuna cu logodnicul meu. A fost de doua ori mai fericita si mi-a zis ca abia asteapta sa ne vada miri, ca isi doreste enorm de mult sa vina la nunta noastra. Si eu imi doream enorm sa fie bunicuta la nunta noastra. Insa, in luna februarie bunicuta mea a cazut in casa (a alunecat pe parchet) si si-a rupt soldul. Nu a putut fi operata din cauza varstei inaintate (peste 80 de ani), din cauza problemelor cu inima si a problemelor de tensiune. I s-a recomandat sa stea in pat pana i se va prinde soldul.... asa cum se va prinde. Cand mergeam la ea ne spunea "Tare imi pare rau ca nu pot sa vin la nunta voastra! Nici nu-ti dai seama cat de mult imi doream sa va vad imbracti in miri! Atat de mult mi-am dorit....". I-am raspuns "O sa ne vezi, bunica".
Dupa cununia civila ne-am dus la ea sa ne vada .... I-am pus in piept floare mare ca cele puse parintilor. Nu mai contenea sa ne spuna cat este de fericita..... Ea nu stia cat eram eu de fericita ca am reusit sa o fac fericita.








Sunt deja noua luni de cand sta imobilizata la pat. Soldul s-a prins dar muschii i s-au atrofiat si nu mai are putere sa se ridice din pat. In ultimul timp nu mai are putere nici sa se ridice in sezut. Se topeste pe zi ce trece, iar de cateva zile nici nu mai mananca. Am plans mult in acest week-end caci ma gandeam numai la ea. M-au lovit crizele de plans in cele mai neasteptate momente (noroc ca eram acasa in acele momente). El a fost acolo, m-a strans in brate, mi-a oferit umarul lui si mi-a zis "Sunt aici, sunt langa tine". Apoi, ieri am fost amandoi la ea si s-a bucurat mult sa ne vada. Am reusit sa ma stapanesc fata de ea sa nu plang....
Imi doresc enorm de mult sa pot sa o colind si anul acesta de Craciun, sa pot sa ii mai aduc o farama de bucurie. Te rog, Doamne! Nu vreau sa plec la Constanta pana nu o colind pe bunica. Doamne ajuta sa mai am pe cine!

Ca sa ma tin de cuvant.... si ca sa-mi mai revin... niste versuri dragi mie (pentru colinde nu e niciodata prea devreme)

Pe podele de nuiele,
Duc copii-n palme stele,
Sa le lase pe la case
Unde-s gazdele miloase.

Si cu dragoste crestina
Duc copii-n pumni lumina.
Drumu-I greu, zapada-I mare
Vin copiii pe carare,

Sa tot taie neaua-n doua,
Duc copii-n gene roua.
Si tot canta din colinde
Pana gerul nu i-o prinde,

Pana vremea nu le-o trece,
Pe poteci sub luna rece,
Prin fuioare de ninsoare,
Duc copii-n suflet soare.

Sa-l imparta cu iubire,
Ca un leac de mantuire
De tot raul care-ngheata,
Duc copii-n cantec viata.

Si-n cuvinte daruri Sfinte
De la Dumnezeu Parinte.
Toti le poarta sa le-mparta
De Craciun din poarta-n poarta.

Si din poarta pana-n casa
Dare de lumina lasa.
Sa ramana-n casa toate,
La multi ani cu sanatate!

(Ducu Bertzi)

Si melodia aferenta versurilor de mai sus:

PE PODELE DE NUIELE

.....
Imi era dor de el. De fruntea lui inalta si ganditoare, de tacerea lui linistitoare, de atingerea lui curata, de frumusetea lui magica. Da, e frumos, e superb! Dar pe langa magie, frumusetea lui are ceva salbatic si dur in ea. Ma atrage spre el, ca un magnet, iar si iar, desi imi provoaca si suferinte fizice. Si observ ca si sotul meu e atras de el. Nu stiu daca la fel de mult ca mine. Eu sunt pur si simplu vrajita de el, imbatata de magia lui, dependenta oarecum de farmecul sau. Oricum il iubim si il respectam. Ii respectam maretia. Eu l-am vazut de cel putin 20 de ori (din care vara doar de 2 ori), sotul meu l-a vazut cam de 7 sau 8 ori, dar il iubesc mai mult acum decat prima data. Il iubesc din ce in ce mai mult cu fiecare vizita ce i-o facem. E muntele meu de suflet: Ceahlaul. Si cred ca si pentru sotul meu devine muntele de suflet.
Miercuri am urcat numai pana la cabana Fantanele. Traseu scurt de 45-50 de minute. Noi l-am facut incet, ca o plimbare, intr-o ora, contempland soarele cu dinti care ne mangaia rar printre crengile brazilor ... dar nu prea incet caci ne musca vantul rece.
Am auzit brazii gemand, tanguindu-se sub vantul rece si taios de sfarsit de noiembrie. Incercau sa se planga catre noi, sa ne spuna durerile lor, dar noi nu ii intelegeam, doar le ascultam vrajiti de glasurile. Soarele mangaia bland tulpinile batrane si scortoase si le scalda intr-o aura de lumina tainica. Mergeam incet prin padurea fermecata, ca sa nu deranjam magia ei, sa nu tulburam linistea intima de acolo.

.....prin padurea fermecata:


Joi am hotarat sa urcam pana la Dochia, dar nu pe traseul obisnuit pe care il stim pe din-afara: Durau- cabana Fantanele- La morminte- Cusma Dorobantului- ocol pe la poalele varfului Panaghia- Statia meteorologica de poalele varfului Toaca- apoi pe platou pana la Dochia.
Nu, de aceasta data am ales un traseu mai putin cunoscut: Durau- Cascada Duruitoarea (pana aici mai fusesem de cateva ori) - si tot in sus, in necunoscut, pana la Dochia. O alegere.... hmm.... curajoasa sa zicem (mai bine nebuneasca, avand in vedere ca nu mai avem conditie fizica si ne-am ingrasat in ultimul timp).
E sectaculos traseul, superb, dar mult mai abrupt decat celalalt (mai potrivit era pentru coborare). E si mult mai lung (traseu de 4-5 ore) decat celalalt (care e de 2,30 - 3 ore). Deci am tot urcat ca Sisif, suflam ca locomotivele cu aburi si aveam impresia ca nu se mai termina niciodata urcusul acela pieptis.... au fost 3 ore numai de urcus pieptis (de la cascada in sus).
Cerul era senin ca lacrima si soarele se lafaia pe cer, dar noi nu il vedeam, caci versantul pe care urcam era ascuns soarelui. Pana pe la ora 14 cand am iesit pe platou nu am vazut soarele, ci doar Varful Toaca scaldat in lumina, ca un far calauzitor.

Varful Toaca scaldat in lumina:


Am trecut cateva paraie inghetate, dar in rest nici urma de zapada: pamantul era uscat si foarte bun pentru mers, fara gheta fara noroi (am urcat muntele Cehlau si pe zapada adanca si pe noroi si pe gheata). A fost o zi cum rar prinzi pe Ceahlau (in perioada rece a anului). Oricum, cand am ajuns pe platou am rasuflat usurati ca s-a sfarsit urcusul abrupt si ne-am oprit sa facem poze.... dar bucuria si tihna ne-au fost umbrite de un .... nu stiu cum sa-l numesc... urlet, raget, nu stiu.... era asemanator mugetului unei vite in agonie, dar mult mai gros, mai gutural. Venea dinspre padure... de undeva din dreapta noastra (noi iesisem din padure, dar din stanga). Prima data am ciulit urechile. A doua oara cand s-a auzit, mult mai puternic, l-am intrebat pe sotul meu: "Ai auzit si tu? Ce crezi ca a fost?". El a zis doar atat "Hai!! Sa ne miscam!!" Si asta am si facut.

Statiunea Durau vazuta de pe platou:


Doar cerul e mai sus:


Varful Toaca cu statia meteorologica, iar in plan mai apropiat se vede acoperisul schitului de calugari care se afla pe platou in apropiere de cabana Dochia:


Unde duce cararea? Ce e dincolo?.... eu am aflat

Am ajuns la cabana Dochia la ora 14,30 cu sangele inghetat in noi si uitandu-ne mereu in urma. Nu l-am vazut, dar nici nu ne doream. In 2007 am fotografiat urme de urs in zapada proaspata (tot in noiembrie era) si stiam ca misuna prin Ceahlau ursii pana tarziu in anotimpul rece. Dar anul asta a fost chiar cald si inca nu s-au dus la hibernare.
In fine, am mancat o ciorba de perisoare la cabana si pe la 15,15 am inceput coborarea pe traseul nostru obisnuit (pe la cabana Fantanele). Sigur ca de la Fantanele am coborat muntele pe bezna totala, dar nu e prima data (pentru mine e a treia oara, pentru sotul meu e a doua oara). Nu ne-am mai temut de urs pentru ca incepand de la statia meteo de la Toaca ne-a insotit o catelusa neagra (care ne-a insotit si alta data la coborare, dar atunci avea si doi pui frumosi) si mai tarziu pe traseu s-au mai alaturat doi caini (care nu i-am mai vazut in randurile trecute.... unul cred ca e din puii ei).

Stanca numita "Cusma Dorobantului" in apus (mie imi pare ca seamana mai mult cu un chip de om din profil, decat cu o cusma):


Ultimele raze de soare ne paraseau si noi mai aveam de mers pana sa ajungem la cabana Fantanele.... si de acolo inca 45 minute...


Inutil sa mai spun ca ma dureau muschii de parca as fi fost batuta cu portia, dar eram fericiti amandoi. Muschii m-au durut inca trei zile.
Dar lasa ca asta e floare la ureche pe langa ce am patit in 2007, cand mi-au cazut unghiile de la degetele mari de la picioare din cauza degeraturilor (in acel noiembrie a nins abundent pe Ceahlau chiar in ziua cand am ajuns acolo iar eu venisem echipata cu niste cizme de sanius scurte in care a intrat zapada ca la ea acasa si mi-au inghetat picioarele de nu mai simteam nimic... putea sa mi le si manance ursul ca tot nu simteam).
In alte randuri ma intorceam de pe Ceahlau cu genunchiul drept dublu. Mi se umfla de la frig si efort si ma durea de mergeam schioapa cateva zile. Acum port jambiere de lana pe genunchi si nu mai am problema asta.
Ce sa faci ... isi cere si muntele tributul lui, dar merita platit pentru clipele de beatitudine pe care le traiesti acolo sus in tariile muntilor.

Bunicuta mea se simte mai bine. Dupa o saptamana in care a fost vegheata in fiecare noapte sa nu moara fara lumanare, caci nu mai manca, nu mai era coerenta, nici preotul nu a reusit sa o spovedeasca si foarte greu a impartasit-o, dupa o saptamana si-a revenit. A inceput sa manance, sa vorbeasca
E mai bine.
Multumim lui Dumnezeu!

Acum privesc perdeaua de la geamul din birou impodobita cu o instalatie cu 100 de beculete, pe care am prins-o cu bolduri sub forma unui bradut. A iesit dragut. Si am si un bradut mic pe birou impodobit cu globulete mici, fundite si cadouase minuscule.
Ce bine ar fi daca mi-as putea impodobi sufletul cu bunatate, cu iertare, cu frumusete, la fel de usor cum am impodobit bradutul......
Am observat ca eu iert cu adevarat doar persoanele pe care le stiu eu ca ma iubesc (si le iubesc si eu). Fata de ele sunt destul de indulgenta, le tolerez greselile, trec peste natura lor umana si le iubesc in continuare.
Fata de celelalte persoane care imi gresesc sau care imi fac rau, ma comport diferit. Nu caut razbunare, in schimb nu mai am incredere in ele, am impresia ca sunt rau intentionate in orice cuvant sau actiune, ma comport foarte distant cu persoanele care imi gresesc si nu le mai dau nici o sansa sa-mi demonstreze ca au intentii bune. Le dau semnale prin tot ce fac sa stea departe de mine..... cu alte cuvinte sunt cam "acra" fata de ele.
Astfel am "reusit" sa departez de mine toate prietenele mele care mi-au gresit (greseli mai mari nu maruntisuri). Desi am senzatia ca am facut bine, totusi am un gust amar.... De ce oare?
Am mai observat ceva la mine:
Cand un prieten imi cere ajutorul la modul "ma ajuti si pe mine cu asta?" fac tot ce pot sa il ajut.
Cand un prieten imi cere ajutorul la modul "ca o prietena buna ce imi esti, ar trebui sa ma ajuti cu asta!" ma simt abuzata, calcata pe coada, luata de fraiera, ma zburlesc si nu vede nik ajutor de la mine.
Dar oare e prieten adevarat ala care are impresia ca esti obligata sa il ajuti? Ajutorul e ceva ce oferi din suflet nu din obligatie si numai daca poti. Ca sunt momente cand nu te poti ajuta nici pe tine dar pe altul.
Nu consider prieteni persoanele care incearca sa profite de mine. Dar de ce am ramas singura? Trebuia sa las de la mine cand vad ca cineva incearca sa profite de mine in numele prieteniei?
Se zice ca atunci cand cineva iti face rau o data, e vina lui, cand iti face rau a doua oara e vina ta.
Dar pe de alta parte, daca incerci sa ii tii la distanta pe toti cei care iti fac rau sau gresesc fata de tine, te izolezi, ramai singur.

Nu pot sa spun ca sunt total singura. Mai am prietene adevarate, dar ele sunt departe si ne vedem rar, tinem legatura mai mult pe net.... mi-e dor de ele.