Frumos topic!
Le-am citit pe toate de cateva ori. Eu nu le aveam asa ca le-am imprumutat de la matusa mea si nu i le-am mai returnat. Sunt sigura ca m-a iertat pentru cate carti am "uitat" sa ii dau inapoi.
Eu ma indragostisem de Tic si eram cu sufletul la gura de cate ori intra la belele, desi stiam povestirea pe de rost si era imposibil sa i se fi schimbat intre timp finalul. Vroiam sa fiu blonda cu parul scurt ca Lucia...
Acum incerc cu disperare sa termin carti pe care le incep, pierd o gramada de timp pe internet pentru ca numai asa am legaturi cu limba romana... Tv-ul nu e foarte important, sunt doar cateva lucruri pe care le urmaresc si unul din ele e Teo de care nu ma las deloc!
Mi-e dor de timpul cand sorbeam o carte in doua zile si cand aveam timp sa le sorb...

Super! M alovise asa un romantism la ora aia...
Era concurs intre Ciresari si serialul ala Racheta alba...
Ce batrinel ma simt, tre sa schimb din mutulica in morocanosul...

"Ciresarii" mi-au placut enorm,inca de la prima lectura;asta a fost acum cativa ani si de-atunci i-am citit de cel putin zece ori.Am constatat ca de cel putin 2 ori pe an trebuie sa ma intorc si sa citesc volumele din serie doar,poate,si pentru a-mi recastiga o parte din copilarie!Melancolia....

Eh, ce vremuri dom'le. Teleenciclopedia, Mihaela,
iar sambata si duminica Racheta alba a carei melodie
o fredonam toti pustii din bloc de inebunisem vecinii
Ciresarii stau si acum la vedere in bibiloteca,si vorba cuiva
de-atat citit si rascitit , e de-ajuns sa ma uit la coperti, pentru
a-mi aminti scene si replici.
A, si asa l-am descoperit pe Nichita ale carui poezii se afla pe
ultima coperta a fiecarui volum.

PS
Apropo, care este femininul lui Harap Alb?

Si din graba am mancat un "n".

tare mult mi-au placut filmele si Ciresarii si Racheta alba dar eu atunci eram micuta micuta si nu mai tin minte exact exact ce se intampla..dar tin minte perfect melodia de la Racheta ALBA

Nici eu nu ma tin minte decat melodia, da parca as
vrea sa revad filmul.

Mie mi-a placut si melodia aia cu "aripi de zapada, tra lala "

yeaks, ce afon sunt!!!

Ciresarii... Daca nu gaseam threadul asta nu ma inscriam pe forum
I-am citit cind eram pusti; luasem volumele de la un prieten, inciudat ca nu le gaseam sa le cumpar si eu. Si-a trecut vremea, ca in titlurile lui Dumas, "zece ani mai tirziu" cind mi-am dat seama ca inca n-am cartile astea. Asa ca putin inainte de 2000 am pus mina pe ele. Dar nu mai erau la fel.

Poate cu ani in urma citeam mai incet, pentru ca acum prin comparatie volumele mi se par cam subtiri; doar daca n-o fi schimbat ceva editura pentru colectia asta "Literatura de ghiozdan", desi ma indoiesc. Cu ani in urma magnetul cartii era atotputernic; acum imi permit remarci strategice, ca aproape jumatate din fiecare volum e dedicat "pregatirilor" si doar restu e actiune... si as fi preferat mai multa actiune.

Dar ce-are a face critica cu Primaria? Senzatia prezenta este ca 5 volume nu-mi ajung, ca Ciresarii sunt asa, o stare de gratie, mai mare decit toate volumele la un loc...! Si ca sa ating si ce spunea cel care a deschis thread-ul, ce-ar face dom'le Ciresarii astazi, printre atitea Counter, hacks, PC addiction si prea putina pasiune pentru... sistemul Piroboridava?

A, si ceva din categoria idei mai traznite dar practice, undeva pe la limita punctului 3 din regulament: in cazul in care editurile nu fac bine sa aduca seria asta de volume in toate librariile, ei bine, exista si OCR, intr-o saptamina s-ar rezolva toate volumele . Iar pentru serial si film (ma insel eu sau doar filmul a fost color?), eh... ati cautat pe hub-urile de DC?

, Daydream

E un topic bun cel cu care ai ales sa incepi... Mie mi-a luat mult pana sa-l descopar.

Sedere placuta la noi, si impartaseste cu noi si din visurile tale de trezie

Am fost de-a dreptul innebunita dupa cartile astea. Eu nu le aveam, dar vecina mea da. Cred ca se saturase de mine tot aparand la usa ei dupa volumul urmator. Stiu ca le-am recitit de doua ori pe toate, iar de unele nu ma mai saturam, asa ca le mai luam o data la "puricat". Sincer, gaseam de fiecare data ceva nou in ele si, chiar daca stiam ce se intampla, tot nu reuseam sa las cartea din mana. Nu mi-a placut filmul, in general mi se intampla lucrul asta. Se pierde ceva, atmosfera nu e aceeasi, in carte descoperi lucrurile si decorurile pe parcurs, le reconstruiesti in permanenta in imaginatie, se schimba un pic cu fiecare fila. La film vezi totul intr-un cadru. Bine, exemplul nu e cel mai bun ales, dar stiu ca m-a deranjat asta de mai multe ori. Nici chiar "Numele trandafirului" nu mi s-a parut mai reusit "scos" din carte - nici ca film, nici ca piesa de teatru - desi sunt foarte bune amandoua.
Cand am vazut topicul "Ciresarii" am simtit furnicaturi pe sira spinarii, la fel cum pateam uneori atunci cand lucrurile deveneau "periculoase" in carte.....

Cred ca e prima carte pentru care am plans ca am terminat-o . Am devorat fiecare volum. M-am implicat atat de mult si am trait cu personajele incat la sfarsit am avut impresia ca m-am despartit de cei mai buni prieteni ai mei, de care ulterior chiar mi-a fost dor ( ce copila eram!). Probabil ca imi doream sa pot trai si eu ca ei, lucru care nu era posibil. Ca si Onix, am fost dezamagita de film, n-am gasit nimic din atmosfera din carti.

Imi amintesc cat m-am chinuit sa identific unele locuri in care se petreceau
aventurile ciresarilor, mai ales ca autorul avertiza ca nu poate dezvalui
acest lucru din anumite motive.

Cat despre ecranizari, mai bine nu se faceau.

Cand termini ultimul volum asezi cartea pe genunchi, oftezi, te uiti lung pe geam cu un zambet tare ciudat. Te intrebi cum naiba sa dai de ei, unde poti sa-i gasesti. Ai senzatia ca lumea este atat de mica incat este destul sa iesi din casa si sa fi peste tot, oriunde te duce gandul.
M-am gadit si eu, ca toti cei ce ii iubesc pe Ciresari, daca exista. Cand am aflat ca a murit Constantin Chirita primul lucru care m-ai trecut prin minte a fost ingrat: "Fir-ar sa fie! Cum mai aflu acum?"
Oare ce fac Ciresarii in 2004? Victor este probabil in Silicon Valley, Ionel intr-un minister sau poate la o banca, cartile Mariei probabil l-am citit deja. Cum vad ei oare lumea noastra?

Am citit,acum cativa ani buni,un interviu cu Constantin Chirita.Marturisea ca s-a inspirat,in creearea Ciresarilor,din caracterul nepotilor lui,asa cum erau dar si asa cum dorea el sa devina,precum sidupa copiii unor prieteni.Am dedus ca undeva au existat niste Ciresari.De altfel,in vol. 4 apare chiar Chirita in cateva secvente alaturi de Ciresari!

pot sa spun ca ciresarii au fost primele carti pe care leam citit si care mau determinat sa citesc in continuare , prima data am crezut ca nu am sale termin niciodata uitandu ma la ele dar apoi nu le am mai putut lasa pana nu leam terminat .
cartile sunt o comoara de pret daca stii so folosesti la adevarata sa valoare nu ai decat de castigat
ps pacat ca noi cei din ziua de azi nu ne aveturam putin ca ei ne am face viata mult mult mai placuta si mai interesanta

Un roman excelent.. cred ca e chiar capodopera romanului copilariei. Asta pt ca autorul nu a fost tentat sa prezinte un senzational facil, ci a pastrat actiunea in limitele plauzibilului, in pofida enigmelor cu care se confrunta personajele. Peripetiile dramatice presupun curaj, tact, inteligenta, loialitate, fantezie, spontaneitate, creativitate, rezistenta fizica, trasaturi pe care eroii le demonstreaza din plin.... Eroii romanului au o tenta idealista, reprezentand structuri temperamentale caracteriologice si intelectuale deosebite care se armonizeaza ideal in cadrul grupului... Aceste aspecte genereaza scene memorabile, personaje memorabile si intregesc imaginea unui roman exceptional.

Cred ca autorul incearca sa reaminteasca cititorilor de orice varsta farmecul
copilariei si adolescentei, pline de peripetii, farse, naivitati, visuri, mai ales
astazi, cand, uneori, din dorinta de "emancipare" copiii incearca sa nu mai fie copii.

Nu pot fi considerat un om care citeste (cu exceptia cartilor care tin de calculatoare). Poate din cauza ca atunci cand eram mic mi se bagau cartile cu forta pe gat. Ei bine, eu m-am intalnit cu Ciresarii pentru prima data cand aveam 19 ani (1997) atunci cand prietena mea a venit cu primul volum, mi l-a aruncat in brate si a spus: "Ia, o sa-ti placa!". Dupa ce am strambat din nas si am tot incercat sa-i explic cum ca nu am rabdare sa citesc atatea pagini, intr-un final am deschis-o. Domnilor si doamnelor, din acea clipa am ramas lipit de scaun in curte (stau la curte ). Atatea senzatii pe centimetru patrat nu am avut in viata mea. Ciresarii pur si simplu mi-au adus aminte de copilaria mea. Cand eram mic stateam in vacantele de vara la bunici in Suceava. Acolo aveam un grup de prieteni cu care cat era ziua de lunga plecam in expeditii "stiintifice". Din '97 incoace am citit cartile in fiecare vara. Mai putin anul trecut. Am ajuns la concluzia ca uneori e bine sa ai o memorie scurta . De la un an la altul uit anumite evenimente care au avut loc in carti, asa ca de fiecare data citesc cu pofta. Problema care ma roade cel mai tare este ca de la un an la altul cartile se termina mult mai repede si cand ajung la ultima pagina a ultimului volum raman cateva ore cu o privire tampa si cu o parere de rau ca nu mai sunt si alte volume. Uneori imi vine sa ma pun repede la calculator si sa "creez" eu un nou volum ca sa am ce citi peste cativa ani. . Inca o chestie care ma roade rau de tot este faptul ca nu vreau ca Ciresarii sa ramana doar niste carti in biblioteca. Ma gandesc uneori sa fac o pagina web dar apare intrebarea "ce sa pun in ea?". De asemenea in disperarea mea imi vin tot felul de idei marete cum ar fi: sa se adune un grup de oameni care sa conceapa niste aventuri care sa poata fi puse in practica pentru alti oameni care viseaza la Ciresarii. Undeva la munte. Un fel de tabara pentru parinti si copii unde lumea sa vina sa se relaxeze si la un moment dat sa se lanseze un zvon cum ca prin zonele alea ar fi ingropata nu stiu ce comoara sau relicva... Visez prea mult Dar totusi...

Acest topic a fost editat de -=Alex=-: 17 Apr 2004, 10:33 AM

Bratele care-l atinsera pe Ursu, oprindu-i caderea erau bratele Luciei. O singura secunda sa fi intarziat si corpul lui s-ar fi prabusit in prapastie. Lucia prinsese umerii lui Ursu exact in clipa bubuiturii. Glontele vanatorului nu-l lovise. Vanatorul gresise tinta!
Lucia era langa Ursu. Tremura si tacea. Dar bratele ei inca il frigeau pe Ursu. Un zambet natang rasarit pe fata lui, palemele mari i se deschisera ca aripile unor fluturi uriasi care ar vrea sa zboare. Apoi se inchisera la loc, zambetul i se topi intr-o clipita, ptr ca-si aminti ca mai auzise si a doua detunatura. In cine trasese vanatorul a doua oara?... Oare ce se intamplase cu Victor.

Vlajganul se zvarli in sus, uluind-o pe Lucia inca fascinata de palmele lui uriase si alerga ca un nebun, cu franghia legata inca de brat, pe muchia prapastiei si se opri exact acolo unde se afla, la treizeci de metri mai jos, firida lui Victor. In firida se zarea un spate incovoiat si un cap cazut intre genunchi. Ursu inlemni. Nici o miscare, nici o tresarire in firida mortii. Arunca o pietricica in firida, chiar in spatele incovoiat, dar nu raspunse nici o miscare.
-Victor!striga el ingrozit. Lucia! Vino aici!
Si atunci se intampla minunea. Capul din firida....

Toate cele 5 volume mi-au placut la nebunie. Tin minte ca veneam cu cartile la scoala si citeam pe sub banca Preferatul meu era, evident, Tic si am plans din cauza fetei in alb. Stateam ore in sir in pat si ma visam in locul Luciei, uneori imi doream din tot sufletul sa fiu baiat si sa fiu exact ca Tic... Acum, daca vreau sa zambesc iau una dintre carti, la nimereala, si incep sa citesc spre amuzamentul alor mei...

Si tu Aramis? Eu cred ca am fost Tic tot timpul

macar ati invatat morse din cauza lui?

salut! sunt noua pe-aici si ma bucur sa vad atatia oameni care gandesc si simt (sau au simtit) exact ceea ce am simtit si eu.. cred ca stiu fiecare replica.. ce sa mai zic? m-as repeta.. si eu am plans, am simtit ca se rupe ceva din mine cand am terminat volumele.. am ramas marcata mult timp dupa

In perioada aia, da. Ma fascina, asa ca am inceput sa scriu in morse
lucruri pe care nu vroiam sa le stie toata lumea.

Mamaaaaaaaa draga, pe cinstea mea....chiar le stii pe toate?

Eh.. exageram bine-nteles.. Vroiam de curand sa ma binedispun, sa-mi mai aduc aminte de copilarie, si am luat la recitit ciresarii. Am luat pe rand fiecare volum si cand am vazut ca-mi aduc aminte tot firu` actiunii am renuntat

Hmm Serenity, eu asteptam sa-mi spui de Dan cel cu "mama dragaaaa"si de vanatorul cu repetatul "Pe cinstea mea". Tin minte ca incepusem sa folosesc si eu expresiile caci erau atat de dese in carte.

Pe cinstea mea

Dar de Figaro ce ziceti?

hahaha.. cat am putut rade la faza cand Petrachescu se enerveaza in asa hal incat nu mai poate sa spuna altceva si izbucneste "Pe cinstea mea!!"

Apropo de Figaro.. Mi-ar placea sa am un tata ca el
Aaa.. si inca ceva.. care din volume v-a placut cel mai mult? (poate ma repet dar sunt noua pe-aici si n-am apucat sa citesc tot inca)

Aripi de zapada... acolo mi s-a parut ca am vazut apogeul unitatii si solidaritatii Ciresarilor....

Volumele "Ciresarii" mi-au fost recomandate la sfirsitul clasei a patra de catre un coleg de clasa. Le-am citit in vacanta ce a urmat. Eram foarte inversunat in lectura pe vremea aia. (Citisem in vacanta de primavara din aceeasi clasa a 4-a "Cei trei muschetari" si eram normal, D'Artagnan, aveam si eu cal, era un Pegas albastru.)

Mi-au placut foarte mult cartile cu ciresarii. Voiam sa fiu si eu unul dintre ei, ma imaginam Dan. Tin minte faza de la inceputul volumului al doilea cind parca el si cu Tica se urca intr-un copac. De atunci am vrut sa fiu Dan, he he he...Voulmele preferate au fost "Aripi de zapada" si "Castelul fetei in alb". Tin minte ca m-am chinuit vreo 3 zile sa fac si eu un text criptic cum era cel gasit scris cu litere chirilice. I l-am inminat surorii, impreuna cu al doilea volum si am pus-o sa isi caute parca pantofii...ii ascunsesem la 3 picioare de la umbra dudului cind este ora 12, sau asa ceva.

Erau vremuri in care nu se auzise inca de pochemoni si calculatoare aveau prea putini sa fie la moda...probabil ca am fost printre ultimele generatii de "moda veche", aici ma refer de exemplu la faptul ca o masinuta, pt mine putea fi o pietricica, ca o stina erau citeva bete legate cu ata intre ele si oile albe si cele negre erau tot polivalentele pietricele. Cei mici de azi insa nu se multumesc cu desenele japoneze ce iti omoara ochii si nici cu grafica 3d, din ce in ce mai realistica. Sper sa nu isi piarda imaginatia, unul dintre prietenii copilariei.

Cum să nu citesc 'Cireşarii'?Era o adevărată manie pe la mine prin clasă...Comentam,ne lăudam care a citit mai mult şi inevitabil visam să fim şi noi ca ei,să plecăm de nebuni şi să trăim aventuri.Mie una şi astăzi mi-ar plăcea.Vol preferat a fost 'Castelul fetei in alb'.A fost mai misterios,avea pasaje si coloane secrete.Ce vremuri...

Impresionantă unanimitate de păreri favorabile, la care mă asociez cu toată convingerea.

O surpriză pt mine această unanimitate! N-aş fi crezut că în vremurile pe care le trăim această carte mai poate suscita interes. Mă bucur f mult că nu-i aşa! Şi uite aşa se înfiripă o legătură, o punte între diferite generaţii de cititori. Foarte tare m-a bucurat descoperirea acestui topic!!