Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:Calendar Liturgic Catolic
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Comunitatea Credintei - Religie > Ecclesia
Cipri
Joi, 20 noiembrie 2008

Latin: Ss. Felix de Valois, pustnic; Edmund, rege

Bizantin: Cuv Grigorie Decapolitul (+842); Sf Proclu arhiep C-pol (+446); Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului


"Sf. Edmund, rege

În anul 862, nobilii şi clerul din estul Angliei l-au ales şi l-au încoronat ce rege, la Norfolk, pe tânărul Edmund. A avut o domnie nefericită, deoarece a trebuit să ţină piept invaziilor din partea normanzilor, iar în 870, a fost capturat şi decapitat de către Vikingi. Avea 29 de ani.

Peste o sută de ani, călugărul benedictin Abdon, cercetând documentele şi amintirile în legătură cu nefericitul rege a redactat o viaţă amplă, un fel de Passio, "Pătimirile regelui martir". În ea se spune că vikingii i-au cerut lui Edmond să recunoască stăpânirea lor, dar acesta, îndemnat de dragostea faţă de ţară şi faţă de credinţa creştină, a refuzat; atunci l-au legat de un arbore, l-au străpuns cu săgeţile lor şi la urmă i-au tăiat capul pe care apoi l-au aruncat împreună cu trupul într-o groapă din adâncul pădurii. Creştinii, voind să-i facă o înmormântare solemnă, au organizat echipe care să caute preţioasele relicve; după îndelungi cercetări zadarnice, într-un anumit loc au auzit un glas ce striga: "Here, Here, Here!" "Aici, aici, aici "; îndreptându-se în direcţia glasului, au descoperit capul regelui lor, păzit de un lup enorm, ca să nu fie mâncat de animale. Încă de atunci, Edmund a fost cinstit ca un sfânt martir şi Biserica a confirmat sentinţa dată de entuziasmul şi recunoştinţa poporului creştin.

Prenumele Edmund, în vechime, a avut forma Eadmund, fiind format din cuvintele anglo-saxone ead = bogăţie şi mund = apărare; împreună, au înţelesul de: "Cel care apără averea, bunurile pământului". Cu timpul, cuvântul Eadmund a luat forma Edmund în Anglia şi Edmond în Franţa. Ulterior, şi englezii au adoptat forma Edmond. Numele de "Cel care apără averea" a fost confirmat de Sfântul rege Edmund prin moartea sa glorioasă pentru credinţă şi pentru pământul ţării."



(www.catholica.ro)
Cipri

Vineri, 21 noiembrie 2008

Latin: Prezentarea la Templu a Sf. Fecioare Maria

Bizantin: INTRAREA ÎN BISERICA A MAICII DOMNULUI.



"Prezentarea la Templu a Sfintei Fecioare Maria

Comemorarea Prezentării în Templu a Sfintei Fecioare este de o însemnătate deosebită, nu numai pentru că aminteşte unul dintre "misterele" vieţii Aceleia care a fost aleasă de Dumnezeu să fie Mamă a Fiului său şi Mamă a Bisericii, şi nici numai pentru că "prezentarea" Mariei prefigurează "prezentarea" în faţa Tatălui Veşnic a tuturor creştinilor; această comemorare este un act concret de ecumenism, de întâlnire cu fraţii noştri din Orient. În nota ce însoţeşte textul liturgic din "Liturgia Horarum", cartea folosită de preoţi pentru rugăciunea zilnică, se spune: "În ziua de 21 noiembrie, ziua sfinţirii Bisericii «Sfânta Maria cea Nouă», ridicată lângă Templul din Ierusalim, sfinţire ce s-a făcut în 543, sărbătorim împreună cu creştinii din Orient «consfinţirea» prin care chiar din copilărie Maria s-a dăruit pe ea însăşi lui Dumnezeu, la inspiraţia Duhului Sfânt, care i-a umplut sufletul cu harul său, din prima clipă a zămislirii ei neprihănite".

Faptul aducerii de către părinţi şi a prezentării Mariei în Templul din Ierusalim nu este amintit în nici unul dintre textele sacre canonice, în schimb, este descris cu lux de amănunte în cărţile apocrife, acele cărţi foarte vechi, pe care Biserica nu le consideră ca fiind inspirate de Dumnezeu, şi deci nu sunt cuprinse în Biblie. După aceste scrieri, prezentarea Mariei în templu s-a făcut cu un fast deosebit şi, în timpul şederii ei acolo, s-au petrecut multe fapte minunate. Părinţii Mariei au promis să o consfinţească Domnului pe copila lor, spre a-şi petrece anii copilăriei în încăperile lăcaşului sfânt, participând la serviciile zilnice de preamărire a Celui Preaînalt şi învăţând înţelepciunea Sfintelor Cărţi. Conform acestei promisiuni, la vârsta de trei ani, au condus-o la Templul din Ierusalim, însoţită de un mare număr de fete care purtau cununi pe cap şi lumânări aprinse în mâini. Preoţii templului, îmbrăcaţi în veşminte sărbătoreşti, au ieşit în întâmpinarea cortegiului şi, ca un semn al binecuvântării divine, au fost auzite melodii cereşti cântate de coruri de îngeri.

Până la intrarea în Templu erau cincisprezece trepte, pe care Maria, deşi atât de mică, le-a urcat singură, strălucind de bucurie şi cu inima adâncită în rugăciune. Cărţile apocrife afirmă că, tot timpul cât a stat la templu, Maria s-a hrănit cu o mâncare nepământească, adusă de îngeri, şi, spre deosebire de celelalte fetiţe, a locuit în "Sfânta Sfintelor". Se ştie că în acest loc nu intra decât Marele Preot, şi numai o singură dată pe an. De aici putem înţelege că scriitorii apocrifelor, în dorinţa lor de a pune în lumină darurile şi lucrările dumnezeeşti din viaţa şi sufletul Mariei, au pierdut din vedere că înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu străluceşte în viaţa firească obişnuită şi în legile sfinte date de El; acesta este şi motivul pentru care Biserica nu le primeşte în Sfânta Scriptură.

În realitate, prezentarea în Templu a copilei bătrânilor Ioachim şi Ana s-a petrecut într-un cadru simplu, modest, dar luminat de razele Soarelui Mântuirii întregului neam omenesc. Fecioara Maria îşi dăruieşte lui Dumnezeu fiinţa sa întreagă pentru totdeauna, oferindu-i Tatălui Veşnic un suflet cu totul nevinovat, adevăratul Templu pe care încă de la începutul lumii îl căuta şi îl aştepta. Pentru creştinii evlavioşi, sărbătoarea de la 21 noiembrie este un fericit prilej de a-şi reînnoi hotărârile şi promisiunile pentru o viaţă sufletească mai adâncă."


(http://www.catholica.ro/)



Cipri
Sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Latin: Sf. Cecilia, fc. m.

Bizantin: Sf Ap Filimon, Apfia, Onisim (sec I); Sf m Cecilia, Valerian şi Tiburtie (sec III)



"Sf. Cecilia, fc. m.

Întreaga Biserică Creştină, şi mai ales Biserica din Roma, păstrează un cult deosebit pentru Sfânta Cecilia, o tânăra fecioară şi martiră din primele veacuri ale creştinătăţii. Numele ei este pomenit zilnic în rugăciunea liturgică romană, împreună cu ale tinerelor martire Agata, Lucia, Agnesa şi Anastasia; numeroase coruri, orchestre, formaţiuni muzicale de orice categorie sunt puse sub patronajul ei, fiind considerată patroana muzicii sacre şi a tuturor cântăreţilor; Sfintei Cecilia îi este dedicată una dintre bazilicile vechi ale Romei, "Santa Cecilia in Transtevere", bazilică ridicată în veacul al V-lea, pe ruinele palatului nobilei familii romane a Ceciliilor. Cu toate aceste expresii de veneraţie, documentele scrise referitoare la viaţa şi moartea tinerei martire cuprind unele confuzii, astfel încât, pe baza lor, nu se pot stabili cu precizie datele biografice. Este sigur faptul că, în jurul anului 230, sub împăratul Alexandru Sever (222-235), a fost martirizată o tânără romană din familia ilustră a Ceciliilor.

În anul 821, s-a descoperit în catacombele Sf. Calist o criptă conţinând corpul unei tinere cu numele Cecilia şi o mare parte dintr-un veşmânt ţesut cu fire de aur; poziţia osemintelor arăta că iniţial corpul a fost aşezat pe partea dreaptă, cu mâinile în jos, pe lângă corp, având întinse trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stingă; capul era întors cu faţa spre spate, semn că respectiva persoană fusese decapitată. Din ordinul papii, relicvele au fost lăsate în poziţia lor, aşezate într-o raclă de chiparos şi transportate în Bazilica "Santa Cecilia in Transtevere". Racla a fost redeschisă în anul 1599 şi s-a verificat exactitatea celor relatate în documentele din veacul al IX-lea. Sculptorul Ştefano Maderno (1571-1636), care a luat cunoştinţă de această "recunoaştere", a săpat în marmură chipul Sfintei Cecilia, înzestrând bazilica şi arta religioasă cu o statuie devenită celebră.

Passio Sanctae Cecilia ne arată că Cecilia era o tânără patriciană romană foarte cultivată, dintr-o familie ai cărei strămoşi iluştri intraseră în istoria Romei. Luând cunoştinţă de credinţa creştină, a cerut să fie botezată, şi atât de mult s-a îndrăgostit de Cristos, încât a făcut un vot de virginitate pentru toată viaţa. Deseori se ducea la catacombele din Via Appia, pentru a lua parte la slujba celebrată de papa Urban; pe drum, în calea ei veneau o mulţime de săraci care îi cunoşteau generozitatea. Deoarece părinţii, potrivit obiceiului de atunci, au logodit-o cu nobilul Valerian, în noaptea nunţii, pe când instrumentele muzicale răsunau în cântările vesele ale petrecerii, inima Ceciliei înălţa imnuri de laudă şi rugăciuni către atotputernicul. Plină de încredere în ajutorul ceresc, se retrage cu Valerian în camera lor şi îi spune: "O, prea dulce şi prea iubitor tânăr! O, dulcissime et amantissime juvenis, eu am o taină mare, pe care ţi-o voi descoperi dacă-mi juri că o vei păstra cu fidelitate". Valerian şi-a dat cuvântul. Atunci, mireasa lui iubită îi vorbeşte despre Cristos şi despre legământul pe care l-a făcut, îndemnându-l să primească şi el învăţăturile şi promisiunile Mirelui Ceresc. Valerian, mişcat şi transformat de puterea harului divin, îmbrăţişează cu bucurie idealul propus de Cecilia, cere să fie botezat şi devine un înflăcărat apostol al credinţei printre tinerii romani. Primul îl urmează fratele său, Tiburţiu. La vestea numeroaselor convertiri, prefectul Almachius, rămas autoritate supremă în oraş, deoarece împăratul era plecat, îi cheamă înaintea sa pe cei doi fraţi, cărora, după multe ameninţări, le spune: "Aşadar, toată lumea este în greşeală, numai tu şi cu fratele tău îl cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu " Valerian răspunde: "Să ştii că în Imperiu sunt nenumăraţi creştini. Tu zici că sunt puţini, dar voi sunteţi ca nişte corăbii sfărâmate, ce vor fi aruncate la mal şi arse în foc". Când prefectul porunceşte să fie biciuit, el exclamă: "Iată ora pe care am aşteptat-o cu nerăbdare. Iată clipa care pentru mine este mai dulce decât petrecerile lumii".

Valerian şi Tiburţiu au fost decapitaţi, şi Cecilia a înmormântat trupurile lor în catacombele lui Pretextat. În cele din urmă, Almachius o aduce şi pe Cecilia în faţa tribunalului, încercând să o abată de la credinţă prin promisiuni şi ameninţări. "Nu ştii că am drept de viaţă şi de moarte asupra ta?" îi spune el. Tânăra patriciană răspunde: "Nu este adevărat, deoarece tu poţi să mă omori, dar nu poţi să-mi dai viaţă". Fiindu-i teamă să nu provoace nemulţumiri în rândul nobilimii, a închis-o pe Cecilia într-o cameră de baie, cu speranţa că se va asfixia. Deoarece după trei zile era încă în viaţă, a trimis călăul să-i taie capul; acesta, impresionat de nobleţea şi bunătatea tinerei Cecilia, a lovit de trei ori cu sabia, maximum cât permitea legea, fără ca totuşi să o omoare definitiv. Creştinii au găsit-o căzută la pământ într-un lac de sânge; la cuvintele lor de încurajare, ca o mărturie de credinţă, ea întinde trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stângă, exprimând astfel credinţa în Sfânta Treime, un singur Dumnezeu în trei persoane. Înainte de a-şi da ultima suflare, Dumnezeu i-a împlinit dorinţa de a-l avea la capul ei pe papa Urban.

Passio Sanctae Ceciliae cuprinde următorul pasaj: "În timp ce instrumentele muzicale intonau cântecele de nuntă, Cecilia cânta în inima ei un imn de iubire lui Isus, adevăratul ei mire". O traducere greşită a acestui pasaj a luat forma: "Cu instrumente muzicale, Cecilia cânta un imn de iubire..." Şi astfel, Sfânta Cecilia a devenit patroana cântăreţilor. Greşeala este doar de formă, deoarece, în realitate, prin viaţa şi moartea ei, Cecilia a făcut să răsune în lume o sublimă cântare a inimii curate.

O interpretare populară presupune că numele de Cecilia provine din cuvântul latinesc caecus = orb; în realitate, este transformarea unui foarte vechi nume etrusc: Caecina, şi a fost purtat de multe familii romane, sub forma Caecilius sau Caecilia. Mai târziu, a apărut şi forma masculină Cecilianus. Cultul Sfintei Cecilia a făcut ca acest nume să fie foarte des folosit de creştini, purtând cu el parfumul unei vieţi cereşti."


(http://www.catholica.ro/)
Cipri
Duminică, 23 noiembrie 2008

Latin: + CRISTOS, REGELE UNIVERSULUI. Ss. Clement I, pp. m.; Columban, abate; Lucreţia, m.

Cristos, Regele Universului


Solemnitate

Ant. la intrare (Ap 5,12; 1,6)

Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria şi cinstea. Lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit să refaci totul în Fiul tău preaiubit, Regele universului, dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească maiestăţii tale şi să te laude într-un glas, fără încetare. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Aşa spune Domnul: "Voi face dreptate între oaie şi oaie".

Citire din cartea profetului Ezechiel (34,11-12.15-17)

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: "De acum eu însumi voi căuta oile mele şi voi veghea asupra lor! Cum se îngrijeşte păstorul de turma sa, atunci când oile sunt risipite, aşa voi avea eu grijă de oile mele şi le voi aduna din toate locurile, în care au fost risipite în zilele înnorate şi întunecate. Eu voi paşte oile mele şi le voi conduce la odihnă, spune Domnul Dumnezeu. Voi merge în căutarea oii pierdute, pe cea rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi pansa şi pe cea bolnavă o voi îngriji; o voi păzi pe cea grasă şi puternică; le voi paşte aşa cum se cuvine. Ţie însă, turma mea, îţi spune Domnul Dumnezeu: Iată, eu voi face dreptate între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 22,1-2a.2b-3.5.6 (R.: cf. 1)

R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!

El mă conduce la păşuni verzi.

Mă îndreaptă spre ape liniştite, îmi întăreşte sufletul.

Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstea numelui său. R.

Tu îmi întinzi masă în faţa duşmanilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn

şi paharul meu mă umple de bucurie. R.

Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. R.

LECTURA A II-A

Cristos va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (15,20-26a.28)

Fraţilor, Cristos a înviat din morţi, fiind, dintre cei morţi, cel dintâi care a înviat. Căci dacă moartea a venit printr-un om, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Cristos. Dar fiecare la rândul lui: la început Cristos, apoi cei care vor fi ai lui Cristos, când el va veni din nou. Când Cristos va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus toate puterile răului, atunci totul va fi împlinit. Căci el trebuie să stăpânească, până ce va pune pe toţi duşmanii sub picioarele sale. Ultimul duşman pe care îl va nimici este moartea. Iar atunci când toate se vor afla sub stăpânirea Fiului, el însuşi se va supune Tatălui, care i-a dat toate în stăpânire, şi astfel Dumnezeu va fi totul în toţi.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mc 11,10)

(Aleluia) Preamărit să fie cel care vine în numele Domnului; binecuvântată să fie împărăţia părintelui nostru David, împărăţia timpurilor viitoare. (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiul Omului se va aşeza pe tronul său de mărire şi-i va despărţi pe cei buni de cei răi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei (25,31-46)

În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: "Când va veni Fiul Omului în slava sa, împreună cu toţi îngerii, se va aşeza pe tronul său de mărire. Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele, dar el îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, şi va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga sa. Atunci împăratul va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii; căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi m-aţi primit; am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi voi m-aţi vizitat; am fost în închisoare şi voi aţi venit la mine». Atunci cei drepţi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând şi ţi-am dat să mănânci? Sau însetat şi ţi-am dat să bei? Sau când te-am văzut noi străin şi te-am primit? Sau gol şi te-am îmbrăcat? Sau când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?». Împăratul le va răspunde: «Vă spun adevărul: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut». Apoi va spune celor din stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, pregătit diavolului şi îngerilor săi! Căci am fost flămând şi voi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi nu mi-aţi dat să beau; am fost străin şi voi nu m-aţi primit; am fost gol şi voi nu m-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în închisoare şi voi nu m-aţi vizitat». Atunci îi vor răspunde şi ei: «Doamne, când te-am văzut noi flămând, însetat, străin, gol, bolnav sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?». El le va răspunde: «Vă spun adevărul: Ori de câte ori nu aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie nu mi-aţi făcut». Şi vor merge aceştia în osânda veşnică, iar drepţii în viaţa veşnică»".

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Descrierea pe care a făcut-o Isus despre realităţile viitoare este încurajatoare pentru noi, creştinii. În rugăciunea noastră, să-i cerem Domnului ca împărăţia sa să găsească primire şi realizare pe toată faţa pământului. Să spunem:

R.: Doamne, vie împărăţia ta!

- Pentru ca sfânta Biserică a lui Dumnezeu, răspândită pe toată faţa pământului, să vestească împărăţia lui Cristos, proclamând cu mult curaj evanghelia, şi punându-se în slujirea celor mici, să ne rugăm: R.

- Pentru ca toate persoanele consacrate să-şi trăiască în fidelitate consacrarea lor şi, practicând în mod exemplar faptele de milostenie, să dea mărturie lumii că împărăţia lui Dumnezeu se află printre noi, să ne rugăm: R.

- Pentru ca toţi conducătorii de state, punându-se în slujirea păcii, dreptăţii şi binelui comun, să pregătească omenirea pentru venirea împărăţiei lui Cristos, să ne rugăm: R.

- Pentru ca fiecare credincios să vadă în cei săraci faţa lui Cristos, să-i slujească şi să-i iubească întocmai ca pe fraţii Mântuitorului, regelui, judecătorului şi Domnului timpurilor viitoare, să ne rugăm: R.

- Pentru ca Domnul Isus să fie inima şi scopul vieţii noastre şi să putem recunoaşte concret suveranitatea sa, practicând faptele de milostenie, să ne rugăm: R.

Părinte atotputernic, prin Isus Cristos ai inaugurat în lume împărăţia iubirii şi a păcii. Susţine-ne cu harul tău, pentru ca, după exemplul lui Cristos, să practicăm faptele de milostenie cu fidelitate aici, pe pământ, şi să putem intra în patria cerească. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR

Aducându-ţi, Doamne, jertfa de împăcare a neamului omenesc, te rugăm cu umilinţă ca însuşi Fiul tău să le dăruiască tuturor popoarelor unitate şi pace. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.

Ant. la Împărtăşanie (Ps 28,10-11)

Domnul stăpâneşte în veci ca rege, Domnul va binecuvânta poporul său cu pace.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

După ce am primit hrana vieţii nepieritoare, te rugăm, Doamne, ca noi, care suntem mândri să ne supunem poruncilor lui Cristos, Regele universului, să ne învrednicim a trăi fără de sfârşit, alături de el, în împărăţia cerească. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor





Bizantin: DUMINICA 26 dR (Pilda bogatului nebun), G 6 Ev Î I Ap Ef 5,8-19 Ev Lc 12,16-21, Sf Amfilohie ep (+395) şi Grigorie ep (+630)


(http://www.catholica.ro/)
Cipri
Luni, 24 noiembrie 2008

Latin (romano-catolic): Ss. Martiri din Vietnam

Bizantin (greco-catolic): Sf.Papa Clement al Romei (+97); Sf Petru al Alexandriei (+312
Cipri
Marţi, 25 noiembrie 2008

Latin ( romano-catolic): Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m.

Bizantin ( greco-catolic): Sf m Ecaterina (+305) şi Mercurie (+250) Întroptirea sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului




"Sf. Ecaterina din Alexandria, fc. m.

La începutul veacului al IV-lea a intervenit o schimbare de atitudine neaşteptată din partea puterii romane faţă de creştini. Împăratul Diocleţian (284-305), ajuns la bătrâneţe şi cu o voinţă slăbită, cedând influenţei sfetnicilor săi, a declarat cea mai crudă dintre persecuţii. În Egipt, persecuţiile au ajuns la o cruzime atât de cumplită, încât mulţi păgâni, revoltaţi de cele ce vedeau, căutau să-i ajute pe creştini, iar unii dintre ei îmbrăţişau noua credinţă. Însemnările despre diferitele procese şi condamnări, răspunsurile victimelor şi torturile suferite s-au păstrat în scrierile numite Passiones, "Pătimirile", scrieri ce au fost redactate mai târziu, cu adăugarea unor elemente simbolice; pornind de la miezul real al faptelor, scriitorii încearcă să ofere cititorilor, prin imagini plastice, lucrările minunate ale harului divin în sufletul şi în viaţa martirilor. Una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute Passio este aceea a Sfintei Ecaterina.Ecaterina, fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru a se instrui la şcoala renumiţilor filozofi de acolo. La vârsta de şaptesprezece ani, era cea mai frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, se întoarce în patrie şi acceptă propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, dar le spune hotărâtă că nu-şi va da mâna decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei. Întâlnindu-se întâmplător cu un bătrân pustnic, Anania, şi destăinuindu-i gândurile ei, acesta i-a spus: "Eu cunosc un mire aşa cum îl visezi tu". "Să se prezinte", a răspuns scurt Ecaterina. "El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de astăzi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: «Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău»". Deşi nu înţelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului; spre uimirea ei, în timpul nopţii următoare, fără să ştie cum, în cameră intră o doamnă cu privire blândă şi un tânăr fermecător. "Vrei să-ţi fie mire?", întreabă doamna. "Cred că nu sunt vrednică nici să fiu sclava lui", răspunse Ecaterina. "Dar tu", reluă Doamna, adresându-se tânărului, "vrei să-ţi fie mireasă?" "O, nu", răspunse tânărul; "e atât de murdară " Dimineaţa următoare, Ecaterina a alergat la pustnic şi i-a istorisit totul. El i-a răspuns: "Tânărul a vorbit nu despre urâţenia trupului, ci despre sufletul tău, plin de orgoliu şi lipsit de ştiinţa vieţii". Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos Mântuitorul, despre Maica lui Preacurată, despre viaţa creştină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea şi din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe care l-a întrebat: "Acum este vrednică de Tine?" "Da", a răspuns Isus, "acum este cu adevărat frumoasă", şi Sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numeşte "căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina".La Alexandria a început o prigoană cruntă împotriva creştinilor. Maximin Daia, guvernator al provinciilor Africane, dăduse ordin ca toţi supuşii săi să aducă jertfă idolilor; Ecaterina, care între timp se întorsese în oraş, auzind că mulţi creştini renunţau la credinţă şi jertfeau idolilor pentru a scăpa cu viaţă, s-a dus la Maximin Daia şi i-a demonstrat falsitatea credinţei păgâne, cu argumente din cărţile filozofilor şi ale preoţilor greci şi romani. Împăratul nu a ştiut ce să-i răspundă şi i-a convocat pe cincizeci dintre cei mai renumiţi învăţaţi din Alexandria. După discuţii ce au durat o zi întreagă, toţi cei cincizeci de filozofi au declarat că sunt hotărâţi să devină şi ei creştini; în culmea furiei, împăratul porunceşte să fie executaţi, iar Ecaterina să fie aruncată în închisoare. Passio arată că, în timpul petrecut în închisoare, la îndemnurile curajoasei tinere, au primit credinţa creştină şi botezul persoane apropiate împăratului, paznici, ostaşi, ofiţeri. Drept răzbunare, Maximin Daia a dat poruncă să fie construite patru roţi cu dinţi de fier şi cu ele să fie strivit trupul Ecaterinei; la apropierea de trup, roţile s-au îndoit asemenea unor ramuri fragede de răchită. Atunci au scos-o afară din cetate şi i-au tăiat capul; mii de îngeraşi i-au luat trupul neînsufleţit şi l-au dus pe Muntele Sinai, unde mai târziu s-a ridicat o mănăstire, renumită în primul mileniu al creştinismului. Cultul Sfintei Ecaterina a fost răspândit de către călugării de la Muntele Sinai, iar sărbătoarea ei a fost introdusă în calendarul roman pe la 1335, de către papa Ioan al XXII-lea. Ea este considerată patroana filozofilor, precum şi a meseriaşilor care lucrează diferite feluri de roţi. Tinerele creştine au văzut în sfânta Ecaterina un model de iubire faţă de Cristos, de dragoste faţă de ştiinţă şi de curaj în trăirea vieţii închinate lui Dumnezeu şi aproapelui."


(hhtp://www.catholica.ro/)



Cipri
Miercuri, 26 noiembrie 2008

Latin (romano-catolic): Sf. Ioan Berchmans, student

Bizantin (greco-catolic): Cuv Alipie Stâlpnicul (sec VII); Nicon (sec X)
Cipri
Duminică, 30 noiembrie 2008

Latin (romano-catolic): + DUMINICA 1 din Advent. Sf. Andrei, ap.

Bizantin (greco-catolic): DUMINICA 30 dR (Tânărul bogat). Sf Ap Andrei cel întâi chemat







"Sf. Andrei, ap.


Între cei doisprezece apostoli aleşi de Domnul nostru Isus Cristos să fie "pescari de oameni", un loc deosebit îl ocupă Sfântul Andrei, fratele lui Simon Petru; el a fost chemat mai înainte de ceilalţi, şi pentru acest motiv, grecii îi acordă supranumele de "protocletul"; de asemenea, el este acela care a mijlocit întâlnirea dintre fratele său şi Mesia, precum şi întâlnirea unui grup de străini cu Isus (In 12,20), motiv pentru care unii sfinţi părinţi îl mai numesc şi "mijlocitorul".

Împreună cu fratele său, Simon, şi cu tatăl lor, Iona, se ocupau cu pescuitul şi locuiau pe malul Lacului Genezaret, în oraşul Cafarnaum, unde se stabiliseră venind din Betsaida. Când s-a răspândit vestea că pe malul de jos al Iordanului a apărut un profet care predica şi boteza, cerând tuturor o schimbare a vieţii, Andrei i-a lăsat pe ai săi şi a coborât pe lângă firul apei, dornic să afle dacă nu cumva au început a se împlini spusele proorocilor de demult. Aici l-a întâlnit pe Ioan, fiul lui Zebedeu, un alt pescar, mai tânăr decât el, necăsătorit, şi amândoi şi-au propus să rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi înflăcărat. Spre uimirea lor, Ioan Botezătorul, într-una din zile, le-a atras atenţia asupra unui străin ce se apropia de dânşii, spunându-le: "Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe Acela care ia asupra sa păcatele lumii". (In 1,35) Mânaţi de un îndemn tainic, cei doi prieteni au pornit pe urmele străinului şi l-au rugat să le arate locuinţa lui, ca să ştie unde-l pot afla când vor dori să-l mai vadă, dar Isus i-a reţinut la dânsul toată după-amiaza, stând de vorbă până seara târziu; le-a răsplătit astfel dorinţa lor fierbinte de a înţelege semnele timpului. Andrei şi Ioan s-au ataşat cu toată inima de Isus; au înţeles că El este cel vestit de Cărţile Sfinte şi au început să împărtăşească bucuria lor celor cu care se întâlneau. Primul pe care l-a întâlnit Andrei a fost fratele său, Simon, şi are meritul de a-l fi convins că într-adevăr Mesia se află între oameni; Simon are meritul de a fi crezut cel dintâi mărturiei date de un om despre Mesia; poate că această credinţă l-a îndemnat pe Isus să-i schimbe numele din Simon în Piatră, pregătindu-l pentru misiunea ce avea să i-o încredinţeze mai târziu.

Andrei şi Petru s-au întors la activitatea lor de pescari, la familiile şi viaţa lor obişnuită. Isus însuşi, după întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul, a părăsit Nazaretul şi a venit în oraşul Cafarnaum, probabil împreună cu Sfânta Fecioară Maria, având ocazia să se întâlnească şi să discute de mai multe ori cu prietenii săi de pe malul Iordanului, pe care, în cele din urmă, i-a chemat să i se alăture: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni". (Mt 4,20) Andrei şi Simon au pornit cu dragoste şi încredere pe drumul care îi va duce prin multe ţări străine, să împartă oamenilor "Vestea cea Bună".

Despre Sfântul Andrei se mai vorbeşte de doua ori în Noul Testament, şi, atunci când se dau numele apostolilor lui Isus, el este amintit întotdeauna după fratele său, Simon, devenit Petru.

După înălţarea la cer a Domnului, numele său nu mai este amintit în Noul Testament, dar tradiţia şi multe scrieri apocrife ne dau unele indicaţii. După cum afirmă istoricul Eusebiu (256-340), Sfântul Andrei şi-a desfăşurat activitatea apostolică în ţinuturile din jurul Mării Negre şi a sfârşit viaţa în Grecia, la Patras, unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Rămăşiţele sale pământeşti s-au păstrat cu veneraţie la Patras, apoi au fost transportate la Constantinopole, de unde au fost aduse la Amalfi, în Italia; în anul 1462, corpul Sfântului Andrei a fost adus la Roma. Papa Paul al VI-lea, în spiritul ecumenic promovat de Conciliul Vatican II, a dispus ca preţioasa relicvă să fie predată Bisericii din Răsărit, având în vedere că Sfântul Andrei este patronul oraşului Constantinopol şi al Patriarhatului Ecumenic. Sărbătoarea Sfântului Andrei se ţine la 30 noiembrie, încă de pe vremea Sfântului Grigorie Nazianzenul (335-390).

Pornind de la cuvintele greceşti aner - andros = om şi andreios = curajos, s-au format multe nume de persoane, exprimând calitatea de om energic, curajos, bărbat vrednic. Există şi o formă feminină, Andreea; amândouă prenumele au multe variante şi diminutive. Credinţele populare au făcut din Sfântul Andrei "mai marele peste lupi" deoarece 30 noiembrie este considerat "cap de iarnă", începutul "lunii lupilor", luna decembrie, care mai este numită "luna lui Andrei", popular "îndrea". Această asociere dintre Sfântul Andrei şi primejdiile timpului de iarnă poate aminti misiunea încredinţată apostolilor de a-i "scoate pe diavoli", de a întări sufletele oamenilor împotriva uneltirilor nimicitoare ale Duhului Rău. Sfântul Andrei ne spune împreună cu fratele său, Petru: "Fiţi cumpătaţi şi privegheaţi, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu şi caută pe cine să înghită; căruia să-i staţi împotrivă, rămânând tari în credinţă". (Pt 5,8-9)








Duminica I din Advent

Ant. la intrare (Cf. Ps 24,1-3)

Către tine, Doamne, îmi înalţ sufletul; Dumnezeul meu, mă încred în tine; să nu fiu făcut de ruşine, ca să nu râdă de mine duşmanii mei: căci toţi cei care se încred în tine nu vor fi făcuţi de ruşine.

RUGĂCIUNEA ZILEI

Dumnezeule atotputernic, te rugăm, întăreşte voinţa credincioşilor tăi, pentru ca, ieşind cu fapte de dreptate în întâmpinarea lui Cristos care vine, să se învredincească a sta de-a dreapta lui în împărăţia cerurilor. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

O, dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî!

Citire din cartea profetului Isaia (63,16b-17; 64,1.3b-8)

Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, răscumpărătorul nostru; acesta este din veşnicie numele tău. Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim departe de căile tale, pentru ce laşi inimile noastre să se împietrească încât să nu mai simtă frica de tine? Întoarce-te, din dragoste pentru robii tăi, pentru seminţiile moştenirii tale. O, dacă ai sfâşia cerurile şi ai coborî! Munţii s-ar topi în faţa ta. Ai coborât şi în faţa ta munţii s-au cutremurat. Niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, iar ochiul nu a văzut vreodată pe vreun alt dumnezeu afară de tine, care să facă asemenea lucruri pentru cei care se încred în el. Tu mergi în întâmpinarea celor care săvârşesc cu bucurie faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de tine, mergând pe căile tale. Iată, tu te-ai mâniat pentru că am păcătuit; vom suferi veşnic, sau putem fi mântuiţi? Toţi eram ca necuraţii şi toate faptele noastre bune erau ca un veşmânt pătat. Toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne-au spulberat ca vântul. Nimeni nu cheamă numele tău, nimeni nu se trezeşte ca să-şi caute sprijinul în tine. De aceea ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai lăsat să pierim sub povara fărădelegilor noastre. Dar, Doamne, tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul, iar tu olarul; noi suntem cu toţii lucrarea mâinilor tale.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 79,2ac şi 3b.15-16.18-19 (R: 4)

R.: Întoarce-ne la tine, Doamne, şi vom fi mântuiţi.

Păstor al lui Israel care ne călăuzeşti, ia aminte;

tu care şezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta.

Arată-ţi puterea şi vino să ne mântuieşti. R.

Dumnezeul oştirilor, întoarce-te spre noi; priveşte din cer şi vezi.

Cercetează via aceasta. Ocroteşte ceea ce a sădit mâna ta. R.

Mâna ta să fie peste omul ocrotit de tine, peste fiul omului pe care ţi l-ai ales.

Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine, tu ne vei da viaţă şi numele tău îl vom chema. R.

LECTURA A II-A

Aşteptăm arătarea Domnului nostru Isus Cristos.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (1,3-9)

Fraţilor, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. Mulţumesc totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Cristos Isus; căci în el aţi primit toate bogăţiile cuvântului şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu. În felul acesta mărturia despre Cristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, astfel încât nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Isus Cristos. El vă va întări până la sfârşit, încât să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la împărtăşirea cu Fiul său Isus Cristos, Domnul nostru.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Ps 84,8)

(Aleluia) Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta. (Aleluia)

EVANGHELIA

Vegheaţi, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (13,33-37)

În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi: "Luaţi aminte, vegheaţi şi vă rugaţi, căci nu ştiţi când va veni vremea aceea. Se va întâmpla ca şi cu un om care a plecat într-o călătorie; lăsându-şi casa, el a dat puterea în mâna slugilor şi a rânduit fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi când va veni stăpânul casei; poate veni fie seara, fie la miezul nopţii, fie la cântatul cocoşului, fie dimineaţa. Nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă zic vouă, o spun tuturor: vegheaţi!"

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR

Să ne deschidem inimile în faţa lui Dumnezeu, care ne cheamă şi aşteaptă cu bunătate şi răbdare răspunsul nostru. Să spunem:

R.: Fă-ne, Doamne, martorii iubirii tale!

- Stăpân al lumii, fă ca Biserica, după exemplul sfântului Andrei, să te urmeze cu fidelitate şi să fie printre oameni semnul milostivirii tale. Să ne rugăm: R.

- Stăpân al Bisericii, fă să apară şi astăzi persoane care cu mult curaj şi bucurie să urmeze invitaţia ta şi să-l arate oamenilor pe Isus Cristos drept călăuză, prieten şi frate. Să ne rugăm: R.

- Stăpân al timpului nostru, fă ca noi, creştinii, să fim atenţi la chemarea ta şi să răspundem cu responsabilitate şi coerenţă aşteptărilor lumii de astăzi. Să ne rugăm: R.

- Stăpân al celor săraci, ajută-ne să fim semn al iubirii tale şi să avem o atenţie specială faţă de cei care suferă de sărăcie şi solitudine în jurul nostru. Să ne rugăm: R.

- Stăpân al apostolilor, încurajează comunitatea noastră, pentru ca, după exemplul sfântului Andrei, să nu se ruşineze să mărturisească în public şi în particular credinţa în Cristos. Să ne rugăm: R.

Dumnezeule, tu ne cunoşti şi ne chemi pe nume. Pentru tine, toţi suntem importanţi şi suntem scrişi în inima ta de Tată. Învaţă-ne să ne cunoaştem şi să te urmăm cu bucurie ca şi apostolul Andrei. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.


ASUPRA DARURILOR

Te rugăm, Doamne, primeşte darurile pe care ţi le aducem şi pe care le avem de la bunătatea ta. Tu, care ne învredniceşti astăzi să celebrăm aceste taine, fă-le pentru noi chezăşie a mântuirii veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru.


Ant. la Împărtăşanie

Domnul îşi va revărsa binecuvântarea şi pământul îşi va aduce rodoale sale. (Ps 84,13)


DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE

Te rugăm, Doamne, ca Tainele la care am luat parte să ne fie de folos, învăţându-ne, încă din această viaţă trecătoare, să iubim cele cereşti şi să căutăm mereu cele ce dăinuie veşnic. Prin Cristos, Domnul nostru."


(www.catholica.ro)



Cipri
Luni, 1 decembrie 2008

Latin (romano-catolic): Ss. Florenţa şi Natalia

Bizantin (greco-catolic): Sf Profet Naum
Cipri
Miercuri, 3 decembrie 2008

Latin: Sf. Francisc Xaveriu, pr.

Bizantin: Sf pf Sofonie (sec VII î Cr); Sf Francisc Xaveriu (+1552)


"Sf. Francisc Xaveriu, pr.

La 7 aprilie 1506, în castelul Xavieri din Navarra, regiune în nordul Spaniei, la poalele Munţilor Pirinei, s-a născut fiul soţilor Juan de Jassu şi Maria de Azpilcuea, căruia i s-a dat numele Francisc şi care avea să devină apostolul Indiei Orientale, al insulelor Malacca şi Molusce şi al Japoniei, Sfântul Francisc Xaveriu, patronul misiunilor. Tatăl său, consilier al regelui Navarei, a visat să-l vadă ajuns pe cele mai înalte trepte sociale şi, cu acest gând, l-a trimis la Paris, unde a făcut studii strălucite.

Providenţa a voit ca Francisc să locuiască în aceeaşi cameră cu un alt student spaniol, care de mult trecuse vârsta studenţiei, dar consumat de dorinţa de a se pregăti pentru o chemare numai de el ştiută, se trudea din greu să-i ajungă din urmă pe cei mai tineri decât el cu cincisprezece ani; era Ignaţiu de Loyola, născut în anul 1491. Ignaţiu, aflat la un înalt grad de viaţă spirituală, după îndelungate discuţii, a privit adânc în ochii lui Francisc şi, într-o zi, a spus: "O inimă atât de mare şi un suflet atât de nobil nu pot fi mulţumite cu trecătoarele onoruri pământeşti. Ambiţia ta trebuie să urmărească gloria care durează veşnic". În ziua de 15 august 1534, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Francisc împreună cu Ignaţiu şi cu alţi colegi au coborât în cripta bisericii de pe Montmartre - Muntele Martirilor şi, sub privirile Preacuratei, s-au consacrat lui Dumnezeu şi au făcut votul de sărăcie desăvârşită; apoi şi-au propus să meargă în Ţara Sfântă şi, de acolo, să înceapă opera lor misionară, după ce mai întâi vor fi declarat supunere necondiţionată faţă de Sfântul Părinte Papa. Cu acest gând au pornit spre Roma. În drumul lor continuau studiul teologiei, în vederea hirotonirii, se opreau la biserici şi spitale şi ajutau la diferite treburi, spre a-şi câştiga bucăţica de pâine, îşi impuneau renunţări şi penitenţe aspre. Primind binecuvântarea Suveranului Pontif, au pornit spre Ţara Sfântă, dar războiul dintre veneţieni şi turci i-a împiedicat să-şi ducă planul la îndeplinire. Conform dispoziţiilor papei, au fost hirotoniţi preoţi la Veneţia şi repartizaţi la diferite activităţi pastorale.

Francisc a lucrat câtva timp la Padova şi Bologna, apoi s-a întors la Roma, unde a colaborat cu Ignaţiu de Loyola la redactarea Constituţiilor "Societăţii lui Isus". În 1539, regele Portugaliei a cerut misionari şi un delegat apostolic pentru Indiile Orientale. Deoarece călugărul destinat acestei misiuni s-a îmbolnăvit, Ignaţiu a apelat la Francisc Xaveriu, care a rostit celebrele cuvinte: "Pues, héme aqui!" "Ei bine, iată-mă aici!"; şi-a cârpit reverenda, a adunat puţinele lucruri personale şi, împreună cu doi confraţi, s-a îmbarcat pentru India. Întrebat daca nu vrea să treacă pe acasă să-şi ia rămas bun, a răspuns: "Ordinul este să mergem în India". În timpul călătoriei, delegatul apostolic îşi spăla singur rufele, îi ajuta pe marinari la curăţenie, era părintele şi păstorul sufletesc al tuturor. La 6 mai 1542, au debarcat pe coasta de vest a Indiei, în regiunea Goa.

Activitatea sa misionară a durat zece ani şi a cuprins o arie atât de întinsă, încât chiar cu mijloacele actuale de locomoţie ar fi greu de străbătut. O mare parte din India, insulele Malassa şi Molusce şi altele i-au ascultat cuvântul înflăcărat, însoţit de multe fapte miraculoase, printre care în mai multe împrejurări s-a repetat minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toţi care îl ascultau, deşi vorbeau diferite limbi, înţelegeau ceea ce el le spunea. Biografii lui vorbesc de multe vindecări miraculoase, învierea a patru morţi, prezicerea unor evenimente viitoare. "El nu le cerea să înţeleagă tot ce le spune, ci îi ajuta să-şi schimbe cu totul viaţa", reflectează unul dintre biografi. Durerea lui cea mare şi una dintre principalele piedici în calea răspândirii cuvântului evanghelic era purtarea nedemnă, cruzimea şi imoralitatea multora dintre europenii veniţi în acele părţi. Când refuzau să-i pună la dispoziţie o barcă, pentru a trece în altă insulă, spunea: "Dacă în acele insule s-ar afla mine de aur, creştinii s-ar repezi în grabă. Dar nu sunt acolo decât suflete care trebuie mântuite!"

După şapte ani de activitate în India, a trecut în Japonia, unde a rămas douăzeci şi opt de luni. Aici a întemeiat o comunitate creştină puternică, ce avea să se menţină în credinţă, deşi, nemaiavând preoţi, până în secolul al XIX-lea, când a fost descoperită de misionarii reprimiţi pe pământul insulei, după o perioadă de grele prigoane.

Inima şi gândul lui Francisc erau puternic atrase de imensele întinderi ale Chinei. Părăsind Japonia, s-a întors la Goa şi, de aici, s-a îmbarcat pentru China, la 14 aprilie 1552. Ajuns pe Insula Sancian, la 150 km în faţa Portului Canton, întovărăşit de un singur tânăr chinez, aştepta un prilej potrivit să treacă pe celălalt ţărm, dar ostenelile neîntrerupte şi lipsurile de tot felul şi-au spus cuvântul. În ziua de 2 decembrie, un colonist sărac, aflat întâmplător pe insulă, l-a găsit căzut la pământ, sleit cu totul de puteri, cu faţa întoarsă spre continentul galben; l-a dus în coliba lui şi a încercat să-l ajute, dar a doua zi, 3 decembrie 1552, la vârsta de patruzeci şi şase de ani, a închis ochii pentru totdeauna. Mâna care botezase peste trei sute de mii de convertiţi şi binecuvântase mulţimi nenumărate acum se odihnea.

Pentru marea lui dorinţă de a mântui sufletele, Sfântul Xaveriu este chemat în ajutor în rugăciunile pentru întoarcerea celor rătăciţi, şi Sfânta Biserică l-a proclamat patron principal al misionarilor.

Xaveriu este numele locului unde s-a născut Sfântul Francisc, dar uneori se foloseşte ca prescurtare a numelui întreg. Cuvântul Xaveriu provine din transformarea fonetică a cuvântului basc Etshaberei şi înseamnă "Casă nouă"."

www.catholica.ro



Cipri
Vineri, 5 decembrie 2008

Latin (romano-catolic): Sf. Sava, abate

Bizantin (greco-catolic) : Cuv Sava cel Sfinţit (+532)



"Sf. Sava, abate

Sfântul Sava este un reprezentant de seamă şi un mare organizator al vieţii monahale în Răsăritul creştin. Dorinţa de a realiza o cât mai desăvârşită trăire spirituală i-a îndemnat pe mulţi creştini să se retragă în ţinuturi nelocuite şi, sub conducerea unui îndrumător spiritual, să ducă o viaţă închinată rugăciunii, reculegerii şi renunţării chiar la unele satisfacţii legitime, prin voturile de sărăcie, castitate şi ascultare. Acest fel de viaţă s-a numit "viaţă monahală", după cuvântul grec "monahos" - "monastikos" = solitar, cel care trăieşte singur. Monahismul s-a realizat sub două forme principale: viaţă eremitică sau anahoretică, adică retragere totală, în chilii individuale, numite schituri sau ermitaje, uneori grupate în aşezări de tip rural, constituind o Lavră, şi viaţa chinovială, cenobitică sau conventuală, adică viaţă organizată într-o mănăstire, cu participarea în comun la activităţile materiale şi spirituale.

Sfântul Sava este fondatorul Lavrei Mari din Valea Cedronului, la porţile Ierusalimului, cu peste o mie de eremiţi care au avut un rol însemnat în viaţa bisericească şi civilă. El s-a născut la Mutalesca, aproape de Cezareea Capadociei, în anul 439. După ce a petrecut câţiva ani într-o mănăstire din partea locului, la vârsta de optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim, în comunitatea monahală întemeiată de Passarian, dar nici aici nu şi-a aflat mulţumirea. Spre deosebire de mulţi monahi "ambulanţi", "rătăcitori", care părăseau chiliile şi umblau prin oraşe ducând o viaţă puţin edificatoare, Sava, doritor de adevărată singurătate, s-a dus la Alexandria, şi acolo a cerut şi a primit de la episcop permisiunea de a se retrage singur într-o peşteră unde să se roage şi să lucreze, urmând ca, în fiecare sâmbătă şi duminică, să vină la mănăstire pentru a lua parte împreună cu ceilalţi călugări la sfintele slujbe. După cinci ani, 478, s-a întors la Ierusalim şi a descoperit o grotă ascunsă pe Valea Râului Cedron; aici şi-a stabilit locuinţa, la care nu ajungea decât pe o scară de funii; această scară a atras atenţia altor doritori de sihăstrie şi, în curând, întreaga vale a Cedronului s-a populat de sihastri ce, rând pe rând, au ocupat toate grotele săpate de apa Cedronului în pământul calcaros. Ca într-un imens stup, s-au adunat peste o mie de călugări pe care patriarhul de Ierusalim i-a pus sub conducerea Sfântului Sava, în timp ce grupul celor care trăiau în mănăstirea din jurul bisericii au fost daţi în grija Sfântului Teodosie.

Astfel a luat fiinţă Marea Lavră, una dintre cele mai originale mănăstiri ale antichităţii creştine. Sava, cu răbdare şi, în acelaşi timp, cu indiscutabilă autoritate, a guvernat armata de eremiţi ce devenea din ce în ce mai mare, organizându-i după normele de viaţă monahală fixate cu un secol mai înainte de Sfântul Pahomie. Pentru ca autoritatea lui să fie întărită, patriarhul de Ierusalim 1-a sfinţit preot în anul 491. Deşi ar fi preferat să rămână într-o absolută depărtare de lume, el nu şi-a neglijat îndatoririle sale preoţeşti. A întemeiat alte mănăstiri, între care una la Emaus, şi a luat parte activă la lupta împotriva ereziei monofizite, ajungând să-i mobilizeze pe călugării săi într-o adevărată expediţie paşnică, pentru a se opune înscăunării unui episcop eretic, trimis la Ierusalim de împăratul Anastasie.

În trei rânduri, Sava a intervenit la împăraţii din Constantinopol în folosul binelui public şi al intereselor Bisericii. Sub Anastasie I, zece mii de sihastri s-au ridicat la chemarea lui în ajutorul episcopilor persecutaţi; cu prilejul unei vizite a împăratului, a înscenat o adevărată reprezentaţie de mimi pentru a-i arăta prin evidenţa imaginilor coregrafice condiţiile triste ale poporului apăsat de impozitele grele; la vârsta de nouăzeci de ani, a revenit la Constantinopol, a implorat şi a obţinut de la Iustinian iertare pentru samaritenii care se revoltaseră. Toate aceste fapte explică de ce după moartea lui, din ziua de 5 decembrie 532, întreaga regiune şi toate autorităţile civile şi religioase au ţinut să ia parte la înmormântarea lui, şi numele său este păstrat cu veneraţie în calendarul Bisericii. În secolul al VII-lea, prin grija călugărilor greci, s-au ridicat la Roma o mănăstire şi o bazilică dedicate Sfântului Sava, de la care şi-a luat numele şi cartierul înconjurător."


www.catholica.ro


Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.