Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:Biblia Sau Sfanta Scriptura
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Comunitatea Credintei - Religie
Pagini: 1, 2, 3
Clopotel
Deoarece in ultimul timp au aparut tot felul de oameni dubiosi care isi dau cu parerea despre Sfanta Scriptura, fara ca sa arate ca ar sti de unde provine si de ce este inspirata cu adevarat de Dumnezeu, iar in plus, indraznesc sa-i conteste chiar pe cei care au alcatuit Canonul, in principal Sfanta Traditie, am deschis acest topic cu urmatoarele scopuri:
- in primul rand, cei interesati cu adevarat de Scriptura, sa afle sau sa ofere informatii utile despre crearea acesteia
- toate informatiile aflate in continutul acestui topic, le doresc a fi utile in intelegerea modului de interpretare a Sfintelor Scripturi
- cei ce contesta Sfanta Traditie, sunt si ei invitati, sa spuna de unde este fiecare carte din Biblie si cum si de catre cine este ea inclusa in Canonul Sfintei Scripturi
- de asemenea sa aflam cine a scris efectiv aceste carti, scopul pentru care le-a scris, locul unde au fost scrise, timpul si limba in care au fost scrise, si multe alte informatii pe care le consideram utile.
- si lucru cel mai important zic eu: cine garanteaza ca Sfanta Scriptura este autentica?

- alte propuneri de abordare...

Si aici ii invit si pe cei care nu stiu de unde provine Sfanta Scriptura, sau pe cei ce contesta Sfanta Traditie Crestina, sa ne spuna cum garanteaza ei ca Sfanta Scriptura este autentica...

Imi doresc in mod deosebit ca toti cei ce sunt ortodocsi, catolici, grecocatolici sa contribuie cu ce cred ei de cuviinta la acest topic, daca li se pare util, si sa ajute la lamurirea eventualelor intrebari...

Nu cred ca este necesara o anumita ordine de abordare, ci e dupa cum doreste fiecare sa vorbeasca...


abis
Exista un topic asemanator aici.
Clopotel
Draga Abis,
Iti multumesc pentru vigilenta..
Bine ai spus asemanator, caci nu e deloc acolo ceea ce doream eu de la acest topic. Acolo se punea in discutie daca Iisus a existat cu adevarat sau nu, si parea o discutie mai mult intre atei, avand de la inceput precizarea:
QUOTE
As vrea totusi sa avem o abordare istorica si nu una religioasa
, ori intentia mea este sa ajungem la implicatia religioasa a celor discutate despre Sfanta Scriptura.
Plus ca am observat ca ai strecurat si unele neadevaruri, inca de la inceput. De exemplu acesta:
QUOTE
In fond, NT este singura sursa cu privire la Isus pe care o avem, si nu strica sa stim modul in care a fost conceputa aceasta colectie de scrieri.

Acest lucru este fals la modul evident in ceea ce-i priveste pe crestinii adevarati, caci daca noi crestinii, am sti de Iisus doar din carte, am fi mai rau ca aia care se cred cavaleri jedi, care in plus de carte mai au si filmul dupa care sa se ia.

Dar, in sfarsit, tu fiind ateu iti inteleg oarecum intentia si demersul. Tu poti continua acolo sa te intrebi daca Iisus a existat sau nu, iar aici, noi, cei care ne declaram credinciosi, incercam sa vorbim despre Sfanta Scriptura, anume despre ce scriam mai sus.
De acord?!
abis
QUOTE(Clopotel @ 1 Nov 2008, 09:45 PM) *
De acord?!

Indiferent de raspuns, oricum vei face doar ceea ce doresti, asa ca nu vad de ce ma intrebi.
papy
QUOTE
Deoarece in ultimul timp au aparut tot felul de oameni dubiosi care isi dau cu parerea despre Sfanta Scriptura, fara ca sa arate ca ar sti de unde provine si de ce este inspirata cu adevarat de Dumnezeu, iar in plus, indraznesc sa-i conteste chiar pe cei care au alcatuit Canonul, in principal Sfanta Traditie,

Da, curios....... au aparut "unii" care contesta traditia voastra rofl.gif rofl.gif adica restul lumii crestine va contesta inspiratia divina a traditiei care contrazice Scriptura rofl.gif

Curios, curios....... rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Da, curios....... au aparut "unii" care contesta traditia voastra adica restul lumii crestine va contesta inspiratia divina a traditiei care contrazice Scriptura
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate...

Iata, de exemplu, tu stii cum si de unde a scris Luca Evanghelia sa, sau Epistola catre Filimon a lui Pavel sau Epistola catre Evrei sau catre Romani a lui Pavel etc.?

Hai sa discutam la concret despre astea, daca ai habar macar de unde provine cartea ce zici ca o tii in mana, si cum au ajuns toate aceste carti sa fie stranse intr-una singura colectie, si cine a hotarat care sunt bune si care nu...

Evident ca tu nu ai nici un interes sa faci asta, ca toate radacinile duc la Biserica lui Hristos pe care tu o contesti, si atunci se va dovedi impostura dogmei tale, caci e prinsa ca hotul, cu prada in brate. Si chiar "prada" aceea il condama pe hot ca el nu vrea sa recunoasca de buna voie nici de unde a luat-o si nici nu stie cum sa o deschida.
papy
QUOTE
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate...

Biserica lui Hristos nu este BO. Tu sustii ca biserica ta este de"2000" de ani, nu? Uite ce scrie de biserica ortodoxa chiar in Scriptura rofl.gif :

Apocalipsa 2

9,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sīnt Iudei şi nu sīnt, ci sīnt o sinagogă a Satanei.

10Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce īn temniţă pe unii din voi, ca să vă īncerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pīnă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.``

11Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.``

12Īngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:

13,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar īn zilele acelea cīnd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.

Satan nu are acces in Biserica lui Hristos, pt ca a fost alungat din rai. Biserica ta, "veche de 2000 de ani" rofl.gif era scaunul de domnie al satanei inca de atunci, ne spune chiar Dumnezeu. Doar n-L faci mincinos pe Dumnezeu, de dragul bisericii tale, nu?
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
QUOTE
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate...

Biserica lui Hristos nu este BO. Tu sustii ca biserica ta este de"2000" de ani, nu? Uite ce scrie de biserica ortodoxa chiar in Scriptura rofl.gif :

Pai ce te intreb eu si ce raspunzi tu...
Biserica lui Hristos este evident Biserica Ortodoxa, iar citatul din Apocalipsa ce-l dai vorbeste explicit despre biserica ta.
Biserica Ortodoxa, adica Biserica Crestina nu este numai de 2000 de ani cum aiurea zici tu, ci este Biserica lui Dumnezeu dintotdeauna...
Dar sa revenim, ca tot vad ca te-ai legat de ce-ti ziceam:
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate..
Despre asta ce comentezi?
Sau despre:
Iata, de exemplu, tu stii cum si de unde a scris Luca Evanghelia sa, sau Epistola catre Filimon a lui Pavel sau Epistola catre Evrei sau catre Romani a lui Pavel etc.?
papy
Adica biserica ortodoxa nu este veche de "2000" de ani? rofl.gif Pai, asta le spui "ateilor" fata de care te vezi superior si celor din alte confesiuni rofl.gif
Acuma nu mai e asa?
Minti cand spui ca bo este de "2000" de ani? rofl.gif In Biblie spune ca este adunarea lui satan si acuma o dai la intors rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
Iti inteleg frustrarea ca si aici nu-ti ies minciunile ce le ai fata de Biserica lui Hristos, totusi, daca incerci sa patrunzi cat de cat Dogma Ortodoxa, vei vedea ca invatatura ei este de la facerea lumii, facere care a avut loc cu mult mai mult de 2000 ani.
Mai mult, crestinismul nu a aparut din neant, ci este o implinire a Legii. Asta inseamna ca cei ce erau deja in Lege, au continuat sa creada in Acelasi Dumnezeu si Invatatura Lui, care este Vechea Lege implinita...
Hmmm... am folosit prea multe cuvinte si sigur nu le intelegi iarasi...

Desigur, acum 2000 de ani, Iisus Hristos a venit si ne-a adus aceasta implinire a Legii, iar faptul ca tu asimilezi acest lucriu cu scaunul satanei sau cu biserica Lui, ca fiind a satanei, pe mine nu ma mira, caci cel putin aici esti constant in aberatii, devreme ce nu este prima data cand il confunzi pe Iisus cu satana... hh.gif Oricum, din pacate, aceasta idee a dogmei tale nu este chiar originala, devreme ce de-a lungul timpului au mai existat astfel de aberatii...

Dar sa revenim, ca vad ca tot ocolesti esentialul:
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate..
Despre asta ce comentezi?
Sau despre:
Iata, de exemplu, tu stii cum si de unde a scris Luca Evanghelia sa, sau Epistola catre Filimon a lui Pavel sau Epistola catre Evrei sau catre Romani a lui Pavel etc.?
papy
Biserica lui Hristos este compusa din DUHURILE celor drepti, nu este locul unde se pupa mainile mortilor rofl.gif

Evrei 12


22Ci v'aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea īn sărbătoare a īngerilor,

23de Biserica celor īntīi născuţi, cari sīnt scrişi īn ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvīrşiţi,

Tu vezi biserica prin Biblie si zici ca e biserica ta....... bineinteles, numai unde se vorbeste de bine rofl.gif rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Biserica lui Hristos este compusa din DUHURILE celor drepti

Ceea ce nu sti tu este ca Biserica lui Hristos este compusa din doua parti, anume din Biserica vazuta, formata din oamenii care inca sunt in trup, si Biserica nevazuta, formata din duhurile celor drepti care sunt in ceruri. Dar acestea doua parti sunt o singura Biserica, si nu sunt separate...
Scriptura si aici te contrazice pe fata, caci de multe ori, atat Iisus cat si Apostolii se refereau la crestini cu denumirea de Biserica...
De ex.:
Drept aceea, luaţi aminte de voi īnşivă şi de toată turma, īntru care Duhul Sfānt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a cāştigat-o cu īnsuşi sāngele Său.Este clar vorba despre Biserica formata din oameni ce erau in trup aici.
Chiar si in citatul ce-l dai, Apotolul se adreseaza tot Bisericii de pe pamant, si nu duhurile...
Dar te inteleg, ca tu ai dat search dupa cuvantul Biserica, fara sa intelegi contextul sau mesajul...
Insa toate acestea nu au legatura cu subiectul de fata, si probabil le voi sterge sau muta...

Inteleg insa ca tot ocolesti esentialul:
Curios este de fapt cum nimeni din acestia care protesteaza impotriva Bisericii lui Hristos, vorbesc despre Sfanta Scriptura, dar nu stiu nici de unde o au si nici de ce este inspirata de Dumnezeu... Asta este cea mai mare curioziate..
Bine atunci! E clar pentru oricine ca nu sti sa raspunzi la aceste lucruri simple, si este evident ca cineva care nu poate spune de unde a luat Scriptura si mai ales de ce este inspirata de Dumnezeu, nu are nici o cadere sau vreun argument a vorbi despre ea, afara de niste pareri personale din afara.
Acum ca am lamurit asta, poti sa-ti revii din teama ca nu te mai intreb aici despre acest lucru...


In schimb despre ce te-am mai intrebat de vreo doua sau trei ori :
Iata, de exemplu, tu stii cum si de unde a scris Luca Evanghelia sa, sau Epistola catre Filimon a lui Pavel sau Epistola catre Evrei sau catre Romani a lui Pavel etc.?
Ti-ar fi fost mai simplu sa raspunzi, daca chiar aveai vreo idee despre Scriptura... Te mai las pana maine, sau poimaine sa cauti, sau sa-ti intrebi guru (dar n-ai pe cine, ca stie la fel cat sti tu despre Scriptura, adica nimic), si dupa aceea o sa-mi fac timp sa te lamuresc eu cum au aparut toate acestea, si unde...
papy
QUOTE
Ceea ce nu sti tu este ca Biserica lui Hristos este compusa din doua parti, anume din Biserica vazuta, formata din oamenii care inca sunt in trup, si Biserica nevazuta, formata din duhurile celor drepti care sunt in ceruri. Dar acestea doua parti sunt o singura Biserica, si nu sunt separate...

De acord. Am sa te tin minte cu acceptul acestui adevar.

Insa...... sa inteleg ca niciodata nu te-ai dat tu mare cu biserica ta de "2000 de ani"? Hai, spune drept! NICIODATA n-ai afirmat asta?
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
De acord. Am sa te tin minte cu acceptul acestui adevar.

Deci recunosti ca nu ai spus adevarul in mesajul trecut. Bine! Apreciez aceasta sinceritate a ta...
QUOTE
Insa...... sa inteleg ca niciodata nu te-ai dat tu mare cu biserica ta de "2000 de ani"? Hai, spune drept! NICIODATA n-ai afirmat asta?

1. Eu niciodata nu m-am dat mare cu biserica mea, pentru ca nu este a mea, este a lui Hristos. Eu doar ma straduiesc sa fac parte din ea.
2. Biserica nu a parut peste noapte, ea este de la intemeierea lumii, insa acum 2000 de ani a venit Iisus si a implinit Legea, si de atunci viata Bisericii a luat un alt curs, a renascut daca vrei. Dar venire lui Iisus si Invatatura Lui, nu are legatura cu scaunul Satanei de care zici tu. De asemenea nici Sfintii Apostoli si nici ucenicii lor... Prin urmare, 2000 de ani este un reper in relatia Dumnezeu-om, cand am primit Legea Noua. Dar tot de acum 2000 de ani, si-au facut aparitia si dusmanii lui Hristos si ai Bisericii Lui, si acestia si-au facut bisericile lor, dar pentru amagire, unii se dau a vorbi in numele lui Hritos, desi nu au nici o legatura..
Acestia sunt cu adevarat biserica satanei, si din cate vad, tu nu esti strain de ea...
E de remarcat, pentru cine aude, ca intotdeauna dusmanii lui Hristos au fost cu un pas in urma Lui... Nu intamplator zic asta acum si aici...

Dar ramane sa raspunzi la ce ti-am scris cu verde in mesajele trecute...
De cele scrise cu rosu, te-am iertat cu raspunsul, ca e clar ca habar nu ai, desi daca ai fi cu adevarat interesat de crestinism, ar trebui sa incerci macar sa afli...
papy
Eu stiu despre Scriptura numai din Scriptura. Iar, daca Dumnezeu a folosit oameni care sa puna Scriptura in forma unei carti, atunci acei oameni nu sunt neaparat sfinti, Dumnezeu folosind si un vrajitor, pa Balaam, ca sa binecuvanteze pe Israel si chiar un magar. Era magarul sfant? Nicidecum. Nici Balaam.
Nici cei care au pus cartile Scripturii impreuna nu au fost obligatoriu sfinti.

Asta iti spun referitor la meritul pe care il tot cauti tu sa-l iei......
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Eu stiu despre Scriptura numai din Scriptura.

laugh.gif Adica nimic, caci nici o carte nu se poate autosfinti sau autoindreptati singura...
De ex. in Coran gasim de vreo zece ori mai multe locuri in care zice ca este inspirat de Dumnezeu, si in Vede la fel... Inteleg, ca afland tu asta,de maine mergi in salvari nu-i asa?

QUOTE
Iar, daca Dumnezeu a folosit oameni care sa puna Scriptura in forma unei carti

Pai eu asta te intreb:
1. De unde stii tu ca a folosit Dumnezeu oamenii care sa puna Scriptura in forma unei carti si dupa aceea nu i-a mai folosit? Da-mi citatul din Scriptura care spune aberatia asta a ta..
2. Deci tu esti "crestin" din carte, si esti "credincios" ca ai citit o carte si o intelegi dupa ureche, nu-i asa? Pai si "din carte" mai stii pe vreunul care a devenit credincios citind o carte? Ce zice Cartea aici?

Am inteles, faci filosofie pe o carte, bine atunci, dar chiar si asa mi se pare curios ca habar nu ai cum a aparut concret acea carte si de unde a scris Luca Evanghelia sa, sau Epistola catre Filimon a lui Pavel sau Epistola catre Evrei sau catre Romani a lui Pavel etc.?

Apropo, tu crezi ca cei ce au scris Evangheliile si Epistolele erau in transa? (ca esxista si astfel de pareri se pare)

papy
O dai in filozofie si istorie ceea ce nu este domeniul meu. Nu ma intereseaza. Tu iti pregatesti terenul sa bagi pastila cu tradtia si visele barbosilor care fac icoane.
Demonstreaza tu ca Scriptura e inspirata si ca vine de la Dumnezeu cu alte argumente decat Scriptura. Si nu veni cu papadie rablagitu' sau toni barosanu' rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
O dai in filozofie si istorie ceea ce nu este domeniul meu. Nu ma intereseaza.

Adica tu ai o carte in mana despre care spui altora ca este adevarata si inspirata de Dumnezeu, si cand te intreaba de ce sustii asta, spui ca habar nu ai si nici nu te intereseaza? hh.gif
QUOTE
Tu iti pregatesti terenul sa bagi pastila cu tradtia si visele barbosilor care fac icoane.

Te referi cumva la Luca, care era evident barbos si a facut si o icoana a Maicii Domnului...
QUOTE
Demonstreaza tu ca Scriptura e inspirata si ca vine de la Dumnezeu cu alte argumente decat Scriptura.

Daca eu as incerca sa demonstrez ca Scriptura este inspirata de Dumnezeu pentru ca asa scrie in ea, si doar pentru asta, atunci, exact pe acelasi principiu, demonstrez explicit si implicit ca si Coranul, si Vedele si Legendele Olimpului sunt inspirate de Dumnezeu ca si in aceste carti scrie asta...
Tu cand zici Scriptura este inspirata de Dumnezeu pentru ca scrie in ea ca este, atunci, ai afirmat de fapt ca Biblia, Coranul Vedele etc. sunt identic si la fel inspirate de Dumnezeu, pentru ca si in ele scrie acest lucru...
QUOTE
Si nu veni cu papadie rablagitu' sau toni barosanu'

Aici zici de Luca si de Pavel? Stii tu cine era Luca, dar Matei? Crezi ca ei nu erau barbosi?!

Prin urmare, recunosti ca toata "credinta" ta, este o banala filosofie citita intr-o carte, gasita pe un raft, si despre care nu prea stii mare lucru, decat ce-ti inchipui tu ca e.... Corect?!

In urmatorul mesaj, am sa-ti spun de cei ce au citit "credinta" din carte, si ca isi inchipuie ca aceasta carte a cazut din cer, si ca alt adevar in afara ei, despre cele ce scrie aceata carte, nu mai exista, sunt in cel mai bun caz filosofi, adica total straini de subiectul acestei carti, pentru ca Scriptura nu este o carte de filosofie, ci este o carte care face parte dintr-un cult... Ea a aparut in mijlocul acelui cult, si se sprijina pe el.
E ca cineva care a luat de pe raft matematica de clasa a 5-a, si ar spune ca acolo e cuprinsa toata matematica, iar alte date despre matematica nu mai exista ca fiind reale.
papy
Singura proba pe care o pot aduce este din Scriptura. Punct. Alta proba nici nu e relevanta.
abis
Aici Clopotel are dreptate:

Daca eu as incerca sa demonstrez ca Scriptura este inspirata de Dumnezeu pentru ca asa scrie in ea, si doar pentru asta, atunci, exact pe acelasi principiu, demonstrez explicit si implicit ca si Coranul, si Vedele si Legendele Olimpului sunt inspirate de Dumnezeu ca si in aceste carti scrie asta...

Daca singura proba ca biblia este adevarata se gaseste in biblie, pe acelasi principiu poti spune ca singura proba ca este adevarat coranul este in coran, ca singura proba ca Legendele Olimpului sunt adevarate se gasesc chiar in textul legendelor respective etc., de unde stii care dintre ele este totusi adevarata? Fiecare dintre ele se justifica pe ea insasi. Ai nevoie de confirmari exterioare care sa le valideze. Asta e clar. Asa pot si eu scrie o carte despre spiridusi si sa gasesti chiar in cartea respectiva probe cum ca spiridusii exista cu adevarat.
papy
QUOTE(abis @ 5 Nov 2008, 07:25 PM) *
Aici Clopotel are dreptate:

Daca eu as incerca sa demonstrez ca Scriptura este inspirata de Dumnezeu pentru ca asa scrie in ea, si doar pentru asta, atunci, exact pe acelasi principiu, demonstrez explicit si implicit ca si Coranul, si Vedele si Legendele Olimpului sunt inspirate de Dumnezeu ca si in aceste carti scrie asta...

Daca singura proba ca biblia este adevarata se gaseste in biblie, pe acelasi principiu poti spune ca singura proba ca este adevarat coranul este in coran, ca singura proba ca Legendele Olimpului sunt adevarate se gasesc chiar in textul legendelor respective etc., de unde stii care dintre ele este totusi adevarata? Fiecare dintre ele se justifica pe ea insasi. Ai nevoie de confirmari exterioare care sa le valideze. Asta e clar. Asa pot si eu scrie o carte despre spiridusi si sa gasesti chiar in cartea respectiva probe cum ca spiridusii exista cu adevarat.

Stiu si eu, de aceea nu intru in polemici din acestea. Nici el n-are nicio dovada, stai linistit. Dovada lui este traditia bisericii.
abis
Eu l-am intrebat, dar n-a vrut sa-mi spuna. sad.gif


Partea interesanta este ca in biblie Isus spune:

Ioan 5:31-32: Dacă mărturisesc Eu despre mine īnsumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine.

Deci este necesara confirmare exterioara, nu-i suficient faptul ca biblia se confirma pe ea insasi.

Este drept ca putin mai incolo Isus spune tocmai dimpotriva:

Ioan 8:14: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Īnsumi, mărturia Mea este adevărată

Deci "proba biblica" aveti fiecare. smile.gif

Vorbind insa serios, faptul ca o carte se justifica pe ea insasi nu o face adevarata. Fara probe exterioare poate sa fie, poate sa nu fie...
papy
Si? Ti-a adus pana acum, de atatia ani, Clopotel vreo proba care sa dovedeasca ca (,) Scriptura e Cuvantul lui Dumnezeu? rofl.gif
Poate ti-a dat gen aia cu PURUREA FECIOARA rofl.gif cand a adus "proba" un citat despre "poarta inchisa" rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Singura proba pe care o pot aduce este din Scriptura

Pai eu asta te intreb: cum demonstrezi tu ca Scriptura este proba. De ce nu e Coranul proba, ca si in el scrie ca e inspirat de Dumnezeu..
Sau tu de fapt aduci si Coranul proba... Bine atunci!

Si apoi de ce "singura" proba... Ca asa ai visat tu noaptea? Sau cum?!

QUOTE
Stiu si eu, de aceea nu intru in polemici din acestea.
rofl.gif Pai nu intri "in polemici" din astea ca habar nu ai ce este cu Scriptura, nu ca nu ai vrea sa intri in polimici. In plus aici chiar nu e nici o polemica. Pur si simplu te-am intrebat de ce zici ca Scriptura este inspirata de Dumnezeu si de ce este singura proba? Unde este polemica aici? Fptul ca tu nu sti sa raspunzi la aceste intrebari simple?
QUOTE
Nici el n-are nicio dovada, stai linistit. Dovada lui este traditia bisericii.

Eu daca nu as avea nici o dovada, asa cum implicit recunosti ca nu ai tu, in primul rand nu m-as declara crestin, ci eventual fan crestin, sau suporter crestin...
Apoi nu as sustine ca Scriptura este adevarata doar pentru ca asa scrie in ea, caci, atunci as fi obligat sa fiu constant in logica si sa accept toate cartile ca fiind adevarate in care se spune acest lucru. De aceea, toti, dar absolut toti, care spun ca "doar Scriptura" si nimic altceva, pe langa faptul ca batjocoresc chiar Scriptura care-i contrazice, mai au si dogma falsa, si prin asta li se dovedeste si impostura, ca au luat o carte si nici nu vor sa spuna de unde au luat-o, si o mai si rastalmacesc dupa a lor ureche...
QUOTE
Dovada lui este traditia bisericii

Sfanta Traditie a Bisericii este o dovada pentru Scriptura, dar nu e singura, si apoi ar trebui sa arat inainte de ce Sfanta Traditie este si ea la randul ei adevarata, ca sa o pot crede.
Asa ca nu prea ai nimerit-o nici aici...


Draga Abis,
QUOTE
Eu l-am intrebat, dar n-a vrut sa-mi spuna.

Ba am vrut sa-ti spun, dar intai trebuie sa realizezi ce m-ai intrebat, tu fiind ateu...
Tu spui ca nu crezi ca exista Dumnezeu, dar ma intrebi de ce Scriptura este inspirata de Dumnezeu... Realizezi absurdul?
Pai cum as putea eu sa te conving ca cineva care nu exista in opinia ta, poate inspira ceva...
Intai trebuie sa treci de faza in care nu crezi ca exista Dumnezeu, si dupa ce vei sti ca exista Dumnezeu, imi va fi usor sa-ti demonstrez de ce Scriptura este inspirata de El. Este si logic si firesc sa procedam asa, si mai ales nu depinde de mine, ci de tine...
Prin urmare, nu mai ma acuza pe mine degeaba ca nu am vrut sa-ti spun, ca nu e vina mea ca tu nu crezi ca exista Dumnezeu.
abis
QUOTE(Clopotel @ 5 Nov 2008, 08:48 PM) *
Tu spui ca nu crezi ca exista Dumnezeu, dar ma intrebi de ce Scriptura este inspirata de Dumnezeu... Realizezi absurdul?

Nu-i nimic absurd: arata inainte de ce exista D-zeu, apoi de ce biblia este inspirata de D-zeu, daca asa vrei.\
QUOTE
Pai cum as putea eu sa te conving ca cineva care nu exista in opinia ta

Nu am spus nici ca nu exista, asa cum nu am spus nici ca exista. Nu mi-am spus opinia pe aceasta tema. Vezi arhiva mesajelor... smile.gif
QUOTE
nu e vina mea ca tu nu crezi ca exista Dumnezeu.

Ba da - daca cunosti motivele pentru care ar trebui sa cred si nu mi le spui.
Clopotel
Draga Abis,
QUOTE
Nu-i nimic absurd: arata inainte de ce exista D-zeu, apoi de ce biblia este inspirata de D-zeu, daca asa vrei.\

Asta si intentionez sa fac. Dupa ce vei sti ca exista Dumnezeu, sa speram ca in curand, imediat, dupa cum am promis, iti voi arat de ce Sfanta Scriptura este inspirata de Dumnezeu.
QUOTE
QUOTE
nu e vina mea ca tu nu crezi ca exista Dumnezeu.

Ba da - daca cunosti motivele pentru care ar trebui sa cred si nu mi le spui.
Exista mai multe tipuri de motive, atat directe cat si indirecte...
Un motiv direct ar fi chiar faptul ca tu Abis, "praf de stele" cum ar zice unii, esti capabil, si nu numai capabil, dar chiar si constient de asta, ca poti scrie aici...
In mod normal si firesc aceasta ar fi un motiv evident si clar, insa a devenit atat de banal pentru tine, si nu numai pentru tine, incat iti inchipui chiar ca ar fi fost chiar absurd sa nu fi existat Abis. Faptul ca existi, probabil te gandesti ca este meritul tau in primul rand...
Desigur, nu ma astept ca acesta sa fie un motiv real pentru tine, ca nici pentru mine, cand eram ateu, nu era.


Sa-ti spun ceva: eu nu pot sa-ti zic tie ca trebuie sa crezi. A crede in Dumnezeu nu este un act de vointa la comanda... Nu ti se poate nici impune din afara, dar nici nu tu nu te poti incorda atat de tare incat dupa aceea sa zici: gata, acum cred, dupa ce m-am incordat...
Atentie! ca sa nu-mi intorci vorbele... Am spus ca nu este un act de vointa, dar asta nu exclude sa nu trebuiasca sa ai dorinta... Intelegi substratul?

Offtopic: ai fost vreodata la un cinema 3D? Daca da, cand rula filmul, ti-ai dat vreodata ochelarii jos si te-ai uitat la cei din jurul tau cum traiesc altfel decat tine atmosfera din acea sala? Pentru ei este real, pentru tine o chestie care te lasa rece si indiferent, ba chiar dupa un timp, te intrebi daca nu au innebunit cu totii... E, cam asa ii privesc ateii pe credinciosi, numai ca aici nu e vorba de ochelari care "vad" 3D, ci de ceva orecum "principial" la fel, diferenta fiind doar ca in cinema este vorba de iluzie.
abis
QUOTE(Clopotel @ 5 Nov 2008, 09:54 PM) *
Un motiv direct ar fi chiar faptul ca tu Abis, "praf de stele" cum ar zice unii, esti capabil, si nu numai capabil, dar chiar si constient de asta, ca poti scrie aici

Nu inteleg ce vrei sa spui.
QUOTE
iti inchipui chiar ca ar fi fost chiar absurd sa nu fi existat Abis

Nu, nu imi inchipui asta.
QUOTE
Faptul ca existi, probabil te gandesti ca este meritul tau in primul rand

Nu, nu gandesc asta.
QUOTE
A crede in Dumnezeu nu este un act de vointa la comanda... Nu ti se poate nici impune din afara, dar nici nu tu nu te poti incorda atat de tare incat dupa aceea sa zici: gata, acum cred, dupa ce m-am incordat

De acord.
QUOTE
Am spus ca nu este un act de vointa, dar asta nu exclude sa nu trebuiasca sa ai dorinta... Intelegi substratul?

Am dorinta de a cunoaste adevarul. Mai trebuie ceva?
QUOTE
Offtopic: ai fost vreodata la un cinema 3D?

Nu, n-am fost
QUOTE
dupa un timp, te intrebi daca nu au innebunit cu totii...

Nu cred ca as face asta intr-o sala de cinematograf 3D. smile.gif
papy
E un non-sens idiot. Eu spun ca nu am cum sa demonstrez, iar el ma intreaba de unde stiu. De la ma-sa lu' papadie stiu, e bine?
Clopotel
Draga Abis
QUOTE
Am dorinta de a cunoaste adevarul. Mai trebuie ceva?

Eu nu am sesizat ca ai avea aceasta dorinta, dar ma rog, nu e problema mea...
QUOTE
Nu cred ca as face asta intr-o sala de cinematograf 3D.

Foarte rau! E bine sa incerci sa vezi cum actioneaza iluzia asupra ta si asupra celor din jurul tau... Vei intelege cate ceva...


Draga Papy
Stai, nu te enerva! Ca nimeni nu este vinovat ca tu te contrazici singur, afara de tine evident...
QUOTE
E un non-sens idiot. Eu spun ca nu am cum sa demonstrez, iar el ma intreaba de unde stiu.

rofl.gif Pai daca nu ai cum sa demonstrezi de unde stii ceea ce zici ca sti, nu-ti este clar ca ceea ce sti este doar inventia mintii tale?
QUOTE
De la ma-sa lu' papadie stiu, e bine?

rofl.gif Nu stiu cine-i asta... Gurul tau?! Te cred daca esti ofticat pe el, si eu as fi in locul tau...


Bine atunci, daca zici ca nu sti de unde este Scriptura si de ce este inspirata de Dumnezeu, dar culmea sustii acest lucru pentru ca asa scrie in ea, o sa incerc sa-ti lamuresc aceste lucruri. Sper sa primesc o mana de ajutor si de la alti crestini, ca este ceva de spus...

Dar iti atrag atentia inca de la inceput! Ca iti voi vorbi doar despre Scriptura, asa ca degeaba vei sustine aici ca si Coranul este inspirat de Dumnezeu ca asa scrie in el, eu nu iti voi arata de ce nu este asa, chiar daca scrie in el acest lucru, decat eventual pe privat.

Am spus ca o sa vorbim despre Luca si Pavel...
Sa incepem cu Luca, cine era, ce a scris si ce a facut el...
Mentionez ca informatiile ce le scriu aici, sunt din mai multe lucrari crestine, asa ca nu le voi mai pomeni, caci o sa fac un foarte foarte scurt rezumat din toate. Din cate stiu, aceste informatii sunt stiute de absolut toti crestinii. (ma refer la crestinii care accepta toata Invatatura lui Hristos, si care desigur stiu de unde este Scriptura si de ce este inspirata de Dumnezeu) Se stiu ei care sunt...

Prin urmare, Luca s-a nascut in Antiohia Siriei, si a calatorit mult, atat prin Asia, Africa si Europa. A studiat medicina si era si pictor (el pictand si o icoana a Maicii Domnului), si avea o cultura deosebita. A scris Evanghelia a 3-a si Faptele Apostolilor. Acestea au fost scrise intr-o limba greaca fara cusur, ceea ce, demonstraza inca odata vasta lui cultura.
Desigur, faptele descrise de mine aici, sunt istorice, si au fost culese in special de la cei din Biserica, cei care au fost de la inceput, si ni le-au transmis si noua... Evident ca nu toti au stiut toate, asa cum nici chiar aposolii nu au stiut chiar toate faptele, caci unii erau de fata, iar altii nu. Unii au auzit mai apoi, iar altii nu... Asa se face ca din unele surse crestine nu se poate sti cum a ajuns Luca sa fie crestin, insa in alte surse se precizeaza ca Luca facea parte din cei 70 de ucenici ai lui Iisus. Acest lucru ar putea fi verificat si prin faptul ca doar el mentioneaza trimiterea celor 70 de ucenici in misiune:
1 Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci şi i-a trimis cāte doi īnaintea feţei Sale, īn fiecare cetate şi loc, unde Īnsuşi avea să vină.
2 Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.
3 Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei īn mijlocul lupilor.
(Luca 10)
Apoi sta pe langa Pavel in a doua si a treia calatorie misionara, lucru de care vorbeste si in Faptele Apostolilor.
De asemenea ajunge si la Roma cu Pavel, unde sta cu el in inchisoare, caci chiar Pavel ii scria lui Timotei: Numai Luca este cu mine.(2 Timotei 4:11)
Dupa ce a murit Pavel, el a mai predicat o vreme si apoi a murit in Ahaia la o varsta destul de inaintata, undeva ca la 80 ani. In anul 357 osemintele sale au fost duse la Constantinopol si se afla in Biserica Sfintilor Apostoli.
Acum cate ceva despre Evanghelia lui Luca... In primul rand toata Biserica a fost de acord ca acesta Evanghelie este autentica si ca este scrisa chiar de Luca. In acele vremuri circulau multe falsuri ale cartilor sfinte, dar atribuite apostolilor pentru mai multa crezare.... De aceea, Biserica a avut de furca cu sectarii si ereticii inca de pe atunci...
Luca chiar de la inceputul Evangheliei, precizeaza ca el nu este un martor direct a evenimentelor (ma refer la evenimentele petrecute de Iisus impreuna cu cei 12 apostoli), caci zice:
1 Deoarece mulţi s-au īncercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite īntre noi,
2 Aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la īnceput şi au fost slujitori ai Cuvāntului,
3 Am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la īnceput, să ţi le scriu pe rānd,
4 Ca să te īncredinţezi despre temenicia īnvăţăturii pe care ai primit-o.

In primul rand, sa observam ca Teofil primise deja Invatatura Crestina, si nu din vreo Scriptura. In al doilea rand chiar Luca nu se documenteaza din vreo Scriptura ci doar din ceea ce se stia printre crestini, adica din ceea ce noi numim Sfanta Traditie... De aceea ziceam, ca Sfanta Scriptura este scrisa dupa Sfanta Traditie, iar daca faci Sfanta Traditie mincinoasa si o respingi, implicit respingi si Scriptura si zici ca e mincinoasa...
Chiar Luca scrie ca cei de la care a aflat el cele zise de el lui Teofil (Teofil care era un personaj cu rang inalt in societatea romana), sunt de la cei care au fost slujitori ai Cuvantului.
Luca a scris aceasta Evanghelie la Roma, in anul 63, cu putin inainte de a scrie si Faptele Apostolilor.
Scopul Evangheliei, al tuturor Evangheliilor si Epistolelor de fapt, nu este de a converti pe cineva, caci toti carora li se adreseaza erau deja crestini, si auzisera deja Invatatura lui Hristos. Acest lucru dovedeste, inca odata, ca cei care s-au "crestinat" doar citind cartea, in fapt este doar inchipuirea lor.
Scopul Scripturii este doar de intarire in credinta, nu de convertire, caci nimeni nu s-a convertit citind o carte.
Este o carte scrisa cronologic, ce descriu fapte pe care el le-a aflat de la cei din Biserica lui Hristos, si este cea mai completa dintre Evanghelii, desi difera de celelalte 3 prin modul de abordare a descrierii faptelor.


Voi continua...
abis
QUOTE(Clopotel @ 6 Nov 2008, 11:48 AM) *
Eu nu am sesizat ca ai avea aceasta dorinta, dar ma rog, nu e problema mea...

Uite ca uneori simturile te inseala. Te asigur ca nu imi doresc nimic mai mult decat sa cunosc adevarul.
Ce faci, renunti sa-mi explici de ce ar trebui sa cred ca biblia este inspirata de catre D-zeu? Asa usor te dai batut?
QUOTE
E bine sa incerci sa vezi cum actioneaza iluzia asupra ta si asupra celor din jurul tau

Vezi ca nu am spus ca intr-un cinematograf 3D nu mi-as scoate ochelarii, ci doar ca nu i-as considera nebuni pe cei care privesc in continuare ecranul! smile.gif
Clopotel
Draga Abis,
QUOTE
Uite ca uneori simturile te inseala.
De foarte multe ori simturile te pot insela, asta este adevarat... In acest caz insa, raman doecamdata la convinerea mea, pe viitor vedem ce o sa fie...
QUOTE
Te asigur ca nu imi doresc nimic mai mult decat sa cunosc adevarul.

Cum spui tu... Dar am voie sa am si eu o parere, mai ales ca am si argumente? smile.gif
QUOTE
Ce faci, renunti sa-mi explici de ce ar trebui sa cred ca biblia este inspirata de catre D-zeu? Asa usor te dai batut?

Ba nu, din contra, imi dau chiar mai mult silinta.... Dar ti-am spus ca e vorba aici si de materialul clientului...
Ca sa obtii o haina buna, dintr-un anumit material, e nevoie ca mai intai sa pregatesti materialul putin, si dupa aceea il croiesti...
Nu putem deci, sari etapele... Prin urmare, hai sa ajungem amandoi intai la cunsotinta faptului ca Dumnezeu exista cu adevarat, si nu doar inchipuit, si apoi, imediat, vom purcede si la a arata cum Dumnezeu poate inspira ceva cu adevarat... Nu ti se pare firesc sa le luam pe rand si pe-ndelete?

QUOTE
Vezi ca nu am spus ca intr-un cinematograf 3D nu mi-as scoate ochelarii, ci doar ca nu i-as considera nebuni pe cei care privesc in continuare ecranul!
Dar vezi si tu bine ca nici eu nu am spus ca ii vei considera nebuni pe aceia, ci doar ca iti par a se comporta ca atare. (Am spus ca te intrebi doar smile.gif ) Tu stii la modul evident de ce fac ei asa, dau din maini si tipa fara un motiv vizibil pentru tine, tu neavand ochelarii pe nas...


Dar asa vrea, daca este posibil, ca macar la acest topic, sa ne concentram asupra subiectului, ca altfel ne pierderm in 1000 de chestiuni si pana la urma nu facem nimic...
abis
QUOTE(Clopotel @ 6 Nov 2008, 12:27 PM) *
Dar am voie sa am si eu o parere, mai ales ca am si argumente?

Voie ai. Argumente n-ai.
QUOTE
hai sa ajungem amandoi intai la cunsotinta faptului ca Dumnezeu exista cu adevarat, si nu doar inchipuit, si apoi, imediat, vom purcede si la a arata cum Dumnezeu poate inspira ceva cu adevarat... Nu ti se pare firesc sa le luam pe rand si pe-ndelete?

Ba da. Sunt de acord cu tine. Deci, care ar fi argumentele pentru a crede ca Dzeu exista cu adevarat? Ca sa putem trece mai departe...
QUOTE
vezi si tu bine ca nici eu nu am spus ca ii vei considera nebuni pe aceia, ci doar ca iti par a se comporta ca atare

Hai sa vedem ce ai scris: dupa un timp, te intrebi daca nu au innebunit cu totii
Are picioare scurte, Clopotel... smile.gif

Deci nu, nu ma voi intreba daca au innebunit. Asta m-ai intrebat si asta ti-am raspuns.
QUOTE
Tu stii la modul evident de ce fac ei asa, dau din maini si tipa fara un motiv vizibil pentru tine, tu neavand ochelarii pe nas

Bineinteles. Nici nu am contrazis acest lucru.
QUOTE
Dar asa vrea, daca este posibil, ca macar la acest topic, sa ne concentram asupra subiectului

Toate intrebarile mele s-au concentrat asupra subiectului enuntat de tine: de unde stim ca biblia este un text inspirat de Dzeu?
Daca tu imi pui intrebari colaterale subiectului, eu ce sa fac... Sa fiu nepoliticos si sa nu-ti raspund?
Clopotel
Draga Abis,
QUOTE
Hai sa vedem ce ai scris: dupa un timp, te intrebi daca nu au innebunit cu totii
Are picioare scurte, Clopotel...

Daca pentru tine a te intreba daca cineva a innebunit, este tot una cu a zice ca e nebun, eu nu am ce-ti face... hh.gif
Te las sa crezi ce-ti place... deocamdata...



Promisesem ca voi continua foarte pe scurt, cu ce a mai scris Luca...
Cum ziceam, in afara de Evanghelie el a mai scris si Faptele Apostolilor, in care descrie organizarea Bisericii Crestine si raspandirea crestinismului in lume.
Din inceputul ei intelegem ca este a doua carte adresata lui Timotei, si putem deduce ca este a lui Luca. Acest lucru este confirmat si de parintii vechi ai Bisericii, de ex. sfantul Irineu (+202) a atribuit primul aceasta carte lui Luca, apoi fragmentul Muratori mai confirma acest lucru, spunand ca unele fapte ale Apostolilor catre Timotei au fost scrise de Luca. La fel marturisesc si Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen...
De asemenea, cartea in sine, prin faptul ca este scrisa intr-o limba corecta si bogata, modul ingrijit si stilul, il indica pe Luca ca fiind autorul ei.
Titlul cartii, Faptele Apostolilor, nu a fost dat de autor, ci de parintii Bisericii de atunci, iar cartea a fost scrisa tot in anul 63, cam pe la sfarsitul anului, la Roma.
Prin urmare Luca, a stat mai tot timpul in preajma lui Pavel, fiind ca un fel de ucenic al lui Pavel...

Acum sa spun si doua vorbe despre Sfantul Apostol Pavel, pentru cei care nu au apucat sa afle cate ceva, iar cei ce stiu mai multe, pot sa vina cu adaugiri, sau sa-mi corecteze vreo eventuala eroare...
Sfantul Apostol Pavel este considerat cel mai stralucit Apostol al lui Iisus Hristos, cel ce a raspandit cel mai mult credinta intre neamuri. Eu nu am pretentia ca stiu totul despre el, dar nu cred ca este cineva care poate sustine ca ar sti chiar totul smile.gif
Se stie ca s-a nascut in Tars, capitala Ciliciei, iar tatal sau venise din Galileea, si acesta, conform Romani 11:1 si Filipeni 3:5, era fariseu din tribul lui Veniamin, si era cetatean roman. Sfantul Apostol Pavel, la nastere a primit numele de Saul, care inseamna "cel dorit", iar mai apoi, la circumcizie, Paul. Nu am putut afla anul nasterii sale, dar stiu ca era mai mic decat Iisus Hristos.
Pavel a invatat Legea in casa parinteasca in limba aramaica, dar nu a frecventat scoala greaca din Tars, caci nu ar fi avut o influenta buna asupra lui smile.gif (el fiind iudeu, educat in spiritul Legii, iar aia era greci) Dar de mic i-a placut studiul si iubea Legea, astfel ca la 12 ani este trimis de tatal sau la Ierusalim, si incredintat lui Gamaliel, un stralucit invatator, pentru a se intrui ca sa devina rabin. Dupa multi ani de instruire, in care aprofundeaza studiul Vechiului Testament si invata meseria de facator de corturi, el se alatura iudeilor din Ierusalim si incepe o intensa prigoana impotriva crestinismului si crestinilor. Astfel se face ca atunci cand arhidiaconul Stefan este prins, judecat si condamnat de Sinedriu la moarte prin ucidere cu pietre, Saul pazeste hainele ucigasilor si supravegheaza executia in calitate de procuror al Sinedriului. De asemenea el dorea sa prinda pe toti crestinii, obligandu-i sa se lepede de credinta lor, si pe cei mai multi ii aducea in fata sinedriului si ii acuza de crime impotriva Legii iudaice. In mare aceste fapte sunt descrise in Faptele Apostolilor, unde se spune si cum i s-a arata lui Domnul. Dupa aceasta viziune pe drumul Damascului si dupa botezul primit, Saul s-a transformat complet, devenind din dusmanul crestinismului, cel mai vajnic aparator al sau, luand si numele de Pavel, care a fost ales de Iisus. Convertirea lui Pavel a avut loc pe la anul 34 sau 35. In mare faptele lui sunt descrise si in Faptele Apostolilor dar si in epistolele sale, iar daca voi gasi mai mult timp, sau daca cineva o are deja, voi incerca sa scriu aici o lista cronoligica a tuturor faptelor sale... Mentionez ca nu toate epistolele sale s-au gasit, dar se stie ca au fost mai multe.
El a murit la 29 iunie anul 67, cand soldatii lui Nero ii taie capul la 2 km de Roma.
Ca om, Sfantul Apostol Pavel era mic de statura, cu trupul slab, si suferind de o boala fizica, dar avea o credinta si o vointa de fier, cu care a reusit sa invinga toate greutatile. El a avut o tehnica si o strategie deosebita in a converti la crestinism, si a infiintat intregi comunitati de crestini, peste tot pe unde a fost, dar cu precadere in orasele mari, unde erau centre culturale puternice. Este considerat de Biserica, primul si si cel mai mare teolog crestin, si este pomenit de ziua martiriului sau, la 29 iunie, impreuna cu Sfantul Apostol Petru.


voi continua pe masura ce imi permite timpul...
Clopotel
O sa mai vorbesc putin despre Epistolele Sfantului Apostol Pavel...
Se poate observa usor ca 4 Epistole sunt mult mai mari si mai cuprinzatoare decat restul; e vorba de: Romani, Corinteni I si II, si Galateni.
Dupa acestea imediat vine Epistola catre Evrei care a fost un timp contestata de unii ca ar apartine lui Pavel, dar mai apoi si-au revenit... smile.gif
Epistola catre Romani este cea mai importanta Epistola a lui Pavel, si este un adevarat tratat de dogmatica.
Este cert ca autorul ei este Pavel, atat din marturii externe cat si interne epistolei. Epistola a fost scrisa in Corint, pe la sfarsitul anului 57, sau inceputului lui 58, in a treia calatorie misionara a lui Pavel. Epistola se adreseaza evident crestinilor din Roma, pe care Apostolul voia sa-i viziteze si apoi, din Roma, intentiona sa mearga in Spania. Prin aceasta scriere Pavel intareste si incurajeaza conunitatea crestinilor din Roma, si despre care auzise ca aveau credinta, desi nici un Apostol nu mai predicase acolo, dar este acceptat faptul, ca multi dintre iudeii care traiau la Roma, si fusesera la Ierusalim la Cincizecime, din aceia 3000 de oameni botezati, cand s-au intors, au pus bazele acestei comunitati crestine.
Ziceam de Epistola catre Evrei a fost contestata de unii ca ar apartine lui Pavel, de aceea ea si este pusa la sfarsitul Epistolelor scrise de Pavel.
Este adevarat ca ea are cateva lucruri care o diferentiaza de restul Epistolelor lui Pavel, dar totusi, astazi nimeni din Biserica nu se mai indoieste ca ar apartine lui Pavel...
Ce o deosebeste in mare de restul epistolelor sunt urmatoarele elemente:
-nu are o introducere asa cum obisnuia Pavel sa scrie, prin care isi spunea numele si calitatea lui de Apostol
- intra direct in subiect fara vreo alta pregatire
- nu specifica comunitatea careia i se adreseaza
- nu apare salutarea si binecuvantarea lui Pavel
- se deosebete de celelalte scrieri ale lui Pavel, print-un limbaj mai clar, si prin modul de expunere si tratare al evenimentelor.
- se fac cateva citari din versiunea Septuagintei, copiate corect, si nu din memorie dupa versiunea iudaica.

Cu toate aceste "ciudatenii" sa le zic, Sfanta Traditie a Bisericii a atribuit aceasta Epistola lui Pavel, inca de timpuriu, pe la anul 200, cand Panten, intemeietorul scolii din Alexandria afirma de mai multe ori ca ea apartine lui Pavel. De asemenea si Clement Alexandrinul, confirma aceasta spunad ca Pavel a scris-o in ebraica si Luca a tradus-o in greaca. Si mai sunt si alti parinti din Biserica...
Dar si din cuprins putem deduce ca apartine lui Pavel, caci se vede clar ca autorul este un iudeu, bun crestin, si care stie foarte bine VT si institutiile de cult ale evreilor. De asemenea se vede ca el este cunoscut de cititorii epistolei ca si ucenicul sau Timotei, si se intelege clar ca face parte dintre conducatorii Bisericii.
Iar ideile doctrinare sunt la fel cu cele ale epistolelor pauline. Daci ca fond este incontestabil a lui Pavel, iar ca forma il indica pe Luca in primul rand, sau pe Apolo.
In ceea ce-i priveste pe cei carora se adreseaza Epistola, si aici au fost discutii, caci numele de "evreu" este foarte larg. Din epistola se deduce ca se adreseaza acelor crestini care au auzit Evanghelia din Gura lui Iisus, si primii lor invatatori au murit ca martiri, si ca unii dintre ei sunt in pericol de a cadea din credinta, cum zice in capitolul 10:25. Acesti evrei trebuie sa fie in Ierusalim si trecusera la crestinism.
Aceasta Evanghelie este scrisa clar si elegant in limba greaca, lucru ce presupune o buna cunoastere a ei, de aceea Luca este primul candidat la scrierea ei.
Am uitat sa spun ca aceasta epistola a fost scrisa in Italia, probabil la Roma, si este scrisa dupa moartea Sfantului Iacov, conducatorul Bisericii din Ierusalim, caci cu siguranta daca Sfantul Iacov traia, nici macar Apostolul Pavel nu se amesteca in Biserica condusa de el. Deci putem aproxima anul scrierii ei undeva pe la 64, dupa eliberarea din a doua captivitate a lui Pavel, si dupa moartea Sfantului Iacov care a fost in 62.
Mai sunt destule de spus, dar... data viitoare...
papy
QUOTE
Acest lucru este confirmat si de parintii vechi ai Bisericii, de ex. sfantul Irineu (+202) a atribuit primul aceasta carte lui Luca, apoi fragmentul Muratori mai confirma acest lucru, spunand ca unele fapte ale Apostolilor catre Timotei au fost scrise de Luca.

De unde si pana unde este Irineu sfant? Sfant facut de tovarasii lui? rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
De unde si pana unde este Irineu sfant? Sfant facut de tovarasii lui?

Biserica lui Hristos il considera pe Irineu sfant, tot asa cum il considera si pe Luca sfant...
Dar asta este tot ce poti?! hh.gif Nu-i nimic, avem nevoie de tine aici... spoton.gif

Pana la urma ai aflat de ce Sfanta Scriptura este cu adevarat inspirata de Dumnezeu, sau tot mai cauti?

Sper ca o sa gasesti ceva anul asta, desi anul e cam pe sfarsite, dar pana atunci..., stii cine era Sfantul Apostol Marcu? Ai ghicit, cel ce a scris Evanghelia...
Doar atat stii?... Bine, iti dau eu cateva repere pe scurt...

Din Sfanta Traditie, printre altele, stim si urmatoarele lucruri de luat aminte....
Marcu mai este numit si Ioan in Sfanta Scriptura. Se numeste cand cu numele evreiesc Ioan, cand cu cel roman Marcu. Marcu era din Ierusalim si statea cu mama lui Maria. In casa lor Iisus Hristos impreuna cu ucenicii Sai au mancat Cina cea de Taina si s-a instituit astfel Sfanta Euharistie.
Biserica marturiseste ca Marcu este tanarul care ii astepta pe Petru si pe Ioan la poarta cetatii ca sa pregateasca venirea lui Iisus pentru Cina. Episodul este amintit atat de Marcu, cat si de Luca:
13 Şi a trimis doi din ucenicii Lui, zicāndu-le: Mergeţi īn cetate şi vă va īntāmpina un om, ducānd un urcior cu apă; mergeţi după el.
14 Şi unde va intra, spuneţi stăpānului casei că Īnvăţătorul zice: Unde este odaia īn care să mănānc Paştile īmpreună cu ucenicii Mei?
15 Iar el vă va arăta un foişor mare aşternut gata. Acolo să pregătiţi pentru noi.
(Marcu 14)
10 Iar El le-a zis: Iată, cānd veţi intra īn cetate, vă va īntāmpina un om ducānd un urcior cu apă; mergeţi după el īn casa īn care va intra.
11 Şi spuneţi stăpānului casei: Īnvăţătorul īţi zice: Unde este īncăperea īn care să mănānc Paştile cu ucenicii mei?
12 Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi.
(Luca 22)
Tot Biserica marturiseste ca Marcu era tanarul care a fost cu Iisus in Gradina Ghetimani infasurat intr-un giulgiu si care apoi a fugit gol cand era sa-l prinda slugile arhiereilor:
51 Iar un tānăr mergea după El, īnfăşurat īntr-o pānzătură, pe trupul gol, şi au pus māna pe el.
52 El īnsă, smulgāndu-se din pānzătură, a fugit gol.
(Marcu 14) Acest episod este consemnat numai in Evanghelia lui.
Tot Biserica, din cele mai vechi izvoare ale ei, spune ca Marcu apartinea unei vechi familii preotesti, din tribul lui Levi, la fel ca si Barnaba, cu care era ruda, si urma sa se faca preot, dar dupa ce l-a cunoscut pe Mantuitorul, a renuntat la aceast gand al sau.
In casa lui Marcu se adunau adeseori crestinii si Apostolii. La un moment dat, ruda sa Barnaba si cu Sfantul Aposto Pavel il iau pe Marcu si pleaca in Antiohia Siriei unde intemeiaza o comunitate crestina. Apoi, din cauza unor neintelegeri, Marcu se desparte de Sfantul Apostol Pavel, si se intoarce la Ierusalim, dar cu toate acestea, la inceputul anului 63, cand Sfantul Apostol Pavel era in prima captivitate, ii gasim din nou impreuna, asa cum marturiseste chiar Pavel in Coloseni 4:10.
Mai tarziu, Marcu devine ucenicul Sfantului Apostol Petru si il insoteste la Roma invatand modul de propovaduire a Evangheliei de la acesta, dupa cum marturisesc Parintii Bisericii de la inceput, printre care: Irineu, Clement Alexandrinul, Eusebiu.
In timpul persecutiei lui Nero asupra crestinilor, el a parasit Roma si a plecat in Egipt, unde a infiintat cateva biserici, a predicat si a murit martir la Alexandria, in jurul anului 89.
Sfanta Biserica Ortodoxa il praznuieste la 25 aprilie.
Prin urmare, Marcu (Ioan) a scris a doua Evanghelie dupa predica Sfantului Apostol Petru al carui ucenic a fost. Unele fapte descrise de el in Evanghelie, nu sunt in ordine cronologica, ci asa cum i le spunea Petru ca s-au intamplat, si asa cum si le amintea el.
Marcu a scris Evanghelia sa la Roma, in limba greaca, in jurul anului 62.
Trebuie sa remarcam ca Marcu in Evanghelie nu se adreseaza ca Matei iudeo-crestinilor, familiarizati cu VT, ci crestinilor proveniti dintre pagani, de aceea el pune mai mult accentul pe fapte, insistand pe minunile infaptuite, care impresionau mai mult pe pagani, decat pe invatatura lui Hristos.
Deci, este o Evanghelie a faptelor.
papy
Am uitat sa te anunt ca biserica lui Hristos nu este BOR. In biserica lui Hristos sunt toti cei salvati si numai ei.

Iar, ca sa-ti demonstrez ca BOR nu este biserica lui Hristos, o sa-ti dau exemplul calugarului homosexual rofl.gif , care tot maini de morti pupa si el, aceeasi "apa sfintita" bea si la aceleasi icoane se inchina rofl.gif

Asta e pt tine biserica lui Hristos? O adunatura de homosexuali si criminali, precum alt "sfant" de la Tanacu? rofl.gif

Nu e greu sa scrii ca esti cineva, trebuie s-o mai si divedesti. Iar, cand te dore-n pix de Scriptura.......... rofl.gif exact ca pe fratii tai rofl.gif

Ma rog, nu ma intereseaza viata ta particulara....... trebuie sa ne intereseze doar doctrina.
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Am uitat sa te anunt ca biserica lui Hristos nu este BOR.

Eu nu am afirmat niciunde ca Biserica lui Hristos este numai BOR.
QUOTE
In biserica lui Hristos sunt toti cei salvati si numai ei.
Corect... Deci nu unii care interpreteaza Scriptura dupa mintea lor, fara sa stie de unde este si de ce este inspirata de Dumnezeu asa ca tine...
QUOTE
Iar, ca sa-ti demonstrez ca BOR nu este biserica lui Hristos,
Nu ai cum sa demonstrezi acesti lucru oricat te-ai screme...
QUOTE
o sa-ti dau exemplul calugarului homosexual , care tot maini de morti pupa si el, aceeasi "apa sfintita" bea si la aceleasi icoane se inchina

Dar de ce nu dai exemplul lui Iuda care s-a Impartasit chiar din mana Mantuitorului? Crezi ca Iuda e mai putin vinovat decat astia care iti place tie sa-i admiri?!
QUOTE
Asta e pt tine biserica lui Hristos? O adunatura de homosexuali si criminali, precum alt "sfant" de la Tanacu?

Asa cum Biserica lui Hristos nu era Iuda, tot asa Biserica lui Hristos nu sunt homosexualii care iti place tie sa-i privesti...
QUOTE
Nu e greu sa scrii ca esti cineva, trebuie s-o mai si divedesti.

Asa cum dovedesti tu la fiecare mesaj aproape cand hulesti pe Dumenzeu si sfintii Lui?
hh.gif
Dar, e o vorba in popor: cainii latra, caravana trece!
papy
Cand am hulit eu vreun sfant mentionat in Biblie? Ca cei pe care ii consideri rofl.gif tu sfinti, eu iti demonstrez cu Scriptura ca nu au fost sfinti, pt ca aveau doctrina gresita. rofl.gif
Unde scrie in Scriptura ca paraschiva, irineu, gura de aur, s.a., rofl.gif laugh.gif au fost sfinti? Unde se mentioneaza numele paraschiva sau irineu in Biblie? Ca tu ma intrebi unde scrie de mine. Ia arata tu unde scrie de astia la care te inchini tu!

Iar Scriptura cum dovedesti tu ca este inspirata de Dumnezeu? Pe cuvantul tau de onoare? rofl.gif rofl.gif rofl.gif
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Cand am hulit eu vreun sfant mentionat in Biblie?

Uiti de la mana pana la gura... Pe topicul despre Pururea Fecioara Maria, tot te dai de ceasul mortii sa ii gasesti si alti copii, dar Scriptura nu te lasa...
QUOTE
Ca cei pe care ii consideri tu sfinti, eu iti demonstrez cu Scriptura ca nu au fost sfinti, pt ca aveau doctrina gresita.

Daca aveau doctrina gresita, nici tu nu aveai astazi Scriptura, ci Coranul, Iliana si Odiseea...
QUOTE
Unde scrie in Scriptura ca paraschiva, irineu, gura de aur, s.a., au fost sfinti?

Dar unde scrie in Scriptura ca papy e gata salvat, desi nu stie de unde a luat Scriptura si de ce este inspirata de Dumenzeu? Realizezi penibilul afirmatiilor tale?
Asa comentezi si din Odiseea ca Zeus te-a salvat sau esti deja un semizeu...
QUOTE
Unde se mentioneaza numele paraschiva sau irineu in Biblie?

Acolo unde se mentioneaza si de papy...
QUOTE
Iar Scriptura cum dovedesti tu ca este inspirata de Dumnezeu?

Desigur, dar intai sa terminam cu ce am inceput si anume intai sa lamurim clar faptul ca tu habar nu ai de unde ai luat Scriptura si de ce este inspirata de Dumnezeu, si ca o comentezi dupa urechea ta precum Iliada si Odiseea, si apoi, iti voi lamuri aceste aspecte, ca sunt simplu de lamurit, dar doar de cei ce sunt in Biserica lui Hristos... Impostorilor si predicatorilor mincinosi le este imposibil sa raspunda la aceste lucruri, caci asa a ingaduit Dumnezeu sa nu dea cele sfinte unora ca ei...


PS... Realizezi penibilul situatiei in care te afli sustinand ca propovaduiesti ceva despre care nu sti de unde este si de ce este adevarat?!
papy
QUOTE
Uiti de la mana pana la gura... Pe topicul despre Pururea Fecioara Maria, tot te dai de ceasul mortii sa ii gasesti si alti copii, dar Scriptura nu te lasa...

Numai in mintea ta si acelor ca tine este o insulta ca o femeie maritata sa aiba copii si sa se culce cu sotul ei. Numai o minte bolnava ar concepe o poveste fara suport biblic si sa o si creada rofl.gif

Ce conteaza daca Maria a avut alti copii cu Iosif? Avea porunca sa devina un singur trup. Numa o minte bolnava care incearca dumnezeirea ei, punerea pe picior de egalitate cu Dumnezeu ar incerca sa spuna ca ea s-a inaltat, ca a ramas fecioara DUPA nastere, etc......

Nu este o insulta. Este o dovada ca citesc si studiez Scriptura, nu alte scrieri bisericesti.
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Este o dovada ca citesc si studiez Scriptura, nu alte scrieri bisericesti.

laugh.gif Pai Sfanta Scriptura este o carte pur bisericeasca. Ea apartine Bisericii lui Hristos, caci ea descrie faptele din Biserica lui Hristos... Nu te-ai prins pana acum?
Ca sa poti studia Biblia, trebuie intai sa stii de unde este ea, cum a aparut si mai ales, de ce este adevarata si nu inventata de niste oameni...
Dogma ta ce spune despre toate acestea? sau da din umeri...

Iata, de ex. poti sa spui de ce Evanghelia dupa Matei este prima dintre Evanghelii asezata in Biblie, si mai ales, de ce apare in Biblie si nu in Coran? Banuiesc ca tu citesti si studiezi si Coranul, tot pentru aceleasi motive pentru care faci acest lucru si cu Biblia, ca-ti sunt tot-una nu-i asa?

Stii cand si cine a facut impartirea cartilor Noului Testament astfel, si mai ales pentru ce scopuri?
Daca dogma ta are habar despre aceste lucruri spune, daca nu, recunoaste ca habar nu ai, dar atunci nu mai veni aici cu inventiile tale cu alura de adevar si autentic, ca vezi bine ca esti strain de ele...
abis
QUOTE(Clopotel @ 10 Nov 2008, 11:20 AM) *
Iata, de ex. poti sa spui de ce Evanghelia dupa Matei este prima dintre Evanghelii asezata in Biblie, si mai ales, de ce apare in Biblie si nu in Coran? si autentic, ca vezi bine ca esti strain de ele...

De ce este prima? Nici eu nu stiu. Cea a lui Marcu a fost scrisa prima, de ce nu este ea intai?
Clopotel
Draga Abis,
Nu este chiar asa cum spui...
Matei a scris Evanghelia lui, in limba aramaica, in Ierusalim, pe la anul 43 sau 44, inainte de a pleca din Israel.
Marcu in schimb a scris Evanghelia lui in anul 62, sau cel mult inceputul lui 63, caci sigur nu a fost 64 smile.gif
Acum e adevarat ca ai auzit tu cate ceva, cum ca Evanghelia lui Marcu ar fi mai veche decat aceea a lui Matei, dar asta este valabil doar pentru Evanghelia lui Matei scrisa in greaca. Aceasta a fost scrisa chiar de Matei in jurul anului 70, dar nu dupa anul 70.
abis
QUOTE(Clopotel @ 10 Nov 2008, 09:07 PM) *
Matei a scris Evanghelia lui, in limba aramaica, in Ierusalim, pe la anul 43 sau 44, inainte de a pleca din Israel.

Care-i sursa informatiei? Ca fapt divers, eu stiu ca cel mai vechi text biblic nu este o evanghelie, ci epistolele lui Pavel.
papy
Oricum, nu poate dovedi inspiratia divina in scrierile Bibliei. Se da mare cu unii ca mine care nu stiu istorie si nici nu-i intereseaza istoria oamenilor din biserici.
Clopotel
Draga Abis,
QUOTE
Care-i sursa informatiei?

Asa cum am spus, a trebuit sa strang din mai multe surse informatiile si sa le compar...
Exista diferiti autori care inspirandu-se din anumite surse, multe nefiind ortodoxe, au alte pareri decat cele ortodoxe unanim acceptate... Exista unele diferente, minore as spune eu, si intre unele informatii din Ortodoxie si cele din Catolicitate, care desigur, pot fi discutate si argumentate...
Dar pentru o mai buna documentare a ta, iti recomand manualul pentru anul 3 si 4 al Seminariilor Teologice cu titlul: "Studiul Noului Testament". Editia pe care o am eu este de preot profesor Ioan Constantinescu, editata de Institutul Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane. Daca doresti si esti cu adevarat interesat, pot sa-ti dau un exemplar cadou. Nu este o caret foarte mare, are putin peste 400 pagini... Dupa aceea sunt multe alte lucrari, cum ar fi: "Comentar la Evanghelia dupa Matei", "Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca", "Talcuire la Faptele Apostolilor", "Istoria Religiilor", "Istoria Bisericeasca Universala", "Vietile Sfintilor", si alte cateva carti care comenteaza si descriu vietile apostolilor si Evangheliile si Epistolele lor... Toate acestea, coroborate evident cu Sfanta Scriptura... E ceva de lucru, dar merita studiat, zic eu...
QUOTE
Ca fapt divers, eu stiu ca cel mai vechi text biblic nu este o evanghelie, ci epistolele lui Pavel.

Epistolele lui Pavel sunt intr-adevar vechi, dar niciuna nu este mai veche decat Epistola lui Matei scrisa in limba aramaica pe la anul 43 sau 44.
Prima epistola a lui Pavel, in ordinea vechimii este Epistola I catre Tesaloniceni, scrisa de Pavel in Corint, dupa infiintarea Bisericilor din Tesalonic, Bereea si Atena, adica in anul 51. Unele Biblii grecesti incep intr-adevar cu Evanghelia dupa Marcu, pentru ca mai mult ca sigur iau in calcul varianta greceasca a Evangheliei dupa Matei, care este mai noua decat Evaghelia lui Marcu. Personal nu vad nici o problema in asta, e vorba de aceeasi Evanghelie pana la urma, scrisa si tradusa tot de Matei...
As vrea sa remarci, ca Epistolele nu sunt trecute in Sfanta Scriptura in ordine cronologica ci dupa inseamnatatea Bisericilor si persoanelor carora le-au fost adresate. Asa se face ca in Biblie este trecuta intai Epistola catre Romani, socotita cea mai insemnata Epistola, caci este un adevarat tratat de dogmatica crestina.

Draga Papy
QUOTE
Oricum, nu poate dovedi inspiratia divina in scrierile Bibliei. Se da mare cu unii ca mine care nu stiu istorie si nici nu-i intereseaza istoria oamenilor din biserici.
Desigur, primul gand este sa-ti ignor complet mesajele, ca vezi si singur ca nu au nici o noima... Lucrul acesta o sa-l fac evident cat de curand...
Pana atunci insa iti spun doar, ca eu daca nu as sti de unde este Scriptura si de ce este inspirata de Dumnezeu, asa fi asemeni tie, un fel de impostor, care te dai mare cu ce nu este al tau. Dar nu acesta este inca cel mai grav lucru, ca fiecare poate sa ia orice carte doreste de pe raftul bibliotecii si sa o comenteze in fel si chip... Cu adevarat rau este ca tu desi iei o carte a Bisericii lui Hristos, afirmi ca este adevarata desi habar nu ai de ce, dar in acelasi timp te apuci sa hulesti si sa contesti Biserica lui Hristos, fara vreun motiv aparent, decat ca inventiile tale pe marginea Bibliei nu se potrivesc cu ce spune Biserica si Scriptura implicit...
Dar uite ce-ti propun: pana termin eu aici discutiile cu cei ce sunt interesati de Scriptura, nu vrei tu sa te duci sa comentezi si Coranul pe la topicurile de islam, caci si in Coran scrie ca este inspirat de Dumnezeu, si despre Coran poti sa spui ca este o metafora, si prin urmare, poti incerca sa-i convingi pe musulmani ca ei nu inteleg o iota din Coran, si sa le explici tu cum sta treaba cu Coranul, ca tu esti deja salvat si esti chiar mai profet decat Mahomed... Ce zici, incerci?!
papy
Poti sa continui cu jignirile...... stiu ca asta e doctrina ortodoxa, don't worry! rofl.gif

Insa, impostor sau nu, eu aduc proba biblica unde scrie ca sa-ti faci icoane este idolatrie, sa te inchini oamenilor este idolatrie si sa o ridici pe Maria la rang de Dumnezeu este, of course, alta idolatrie.

Asta te deranjeaza: proba biblica!!! rofl.gif

Hai, fii barbat si adu proba ca Scriptura este inspirata divin!!!! rofl.gif rofl.gif
undemos
QUOTE(papy @ 12 Nov 2008, 12:13 AM) *
Poti sa continui cu jignirile...... stiu ca asta e doctrina ortodoxa, don't worry! rofl.gif

asta e atac direct, ironic si gratuit la ortodoxie, cand probabil sti bine ca te inseli caci zice: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul."

ps. pe deasupra se insinueaza ca clopotel ar fi un exemplu negativ la "cat de nasoi sunt ortodocsii". nu i un exemplu reprezentativ, pentru ca suntem multi, mult mai pacatosi, fara rabdare si vorbind in necunostinta de cauza. daca vrei ceva mai bun tre' sa te duci sa cauti pe langa manastiri, pe la sihastrii.
ps2. fiecare noua interpretare a scripturilor, nu este altceva decat o noua teologie, care cu forta necesara ar putea deveni chiar religie. unii teologi si-au dus viata pentru Domnul in nevointe prin desert, au coerenta, slavesc pe Dumnezeu si au inspirat multa lume in a duce o viata cucernica; cei mai moderni, vorbesc din fotoliu, band cafea, cauta pe Dumnezeu pe internet si explica unde gresesc primii.
Clopotel
Draga Papy,
QUOTE
Poti sa continui cu jignirile......

Ai putea sa-mi spui cum te-am jignit eu pe tine daca te-am rugat sa comentezi si Coranul pe acelasi unic criteriu pe care il ai tu cand comentezi Biblia, anume ca daca scrie in carte ca e inspirata de Dumnezeu, atunci musai e? In Coran scrie acest lucru chiar de mai multe ori decat scrie in Biblie, deci esti mai indreptatit, conform dogmei tale, sa incepi cu Coranul...
QUOTE
Insa, impostor sau nu, eu aduc proba biblica unde scrie ca sa-ti faci icoane este idolatrie

Dar tu uiti ca un impostor nu are cum sa aduca probe decat numai in defavoarea lui...
Cat despre icoane, eu ti-am aratat ca ele existau inca din VT pictate si sculptate in templu, iar crestinii au primele icoane cu Maica Domnului chiar de la Sfantul Apostol Luca. Daca el facea idolatria pe care ti-o inchipui tu, atunci si eu, cu bucurie o fac...
Daca insa, rupi cuvinte din context, asa cum iti sta in obicei, si zici ca nu ai voie sa faci nici un chip ce seamana cu ceva de pe pamant, atunci cum se face ca tu umblii cu chipul tau in buletin tot timpul dupa tine? Sau chipul tau pictat in buletin nu este de pe pamant?
QUOTE
, sa te inchini oamenilor este idolatrie

Evident ca principala calitate a unui impostor este minciuna...
Eu ca si crestin, ma inchin numai lui Dumnezeu. Sfintilor lui Dumnezeu insa, le dau cinstire, pentru ca si Dumnezeu le-a dat cinstire...
QUOTE
si sa o ridici pe Maria la rang de Dumnezeu este, of course, alta idolatrie.

Desigur o alta minciuna demna de un impostor, caci nimeni niciodata nu a ridicat-o pe Pururea Fecioara Maria la rang de Dumnezeu...
QUOTE
Asta te deranjeaza: proba biblica!!!

laugh.gif Degeaba te autosugestionezi astfel... Nu faci decat sa ramai in starea in care esti... hh.gif
QUOTE
Hai, fii barbat si adu proba ca Scriptura este inspirata divin!!!!

Dupa ce tu devii barbat si indeplinesti doua conditii elementare:
1. Sa recunosti de unde este Scriptura pe care o ai in fata, ca doar nu a picat din cer
2. Sa fii in stare sa poti intelege ca Dumnezeu este mai mult decat o metafora...
Imediat dupa asta, imi va face mare bucurie sa te lamuresc de ce Sfanta Scriptura este cu adevarat inspirata de Dumnezeu...
Recunosc ca ard de nerabdare sa fac acest lucru, dar nici nu vreau sa te fortez cumva, asa cum nici pe Abis nu vreau sa-l fortez...Eu am rabdare cu voi, voi aveti rabdare cu voi?
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.