Una ca asta sau ceva mai smecherA
In copilarie ne intalneam toti cei patru verisori la tara la Otelu Rosu. Diferenta de varsta dintre noi e de 3 ani, eu fiind cel mai mic. In drum spre strand traversam calea ferata de langa uzina metalurgica, unde aceasta locomotiva tragea vagoanele de fier vechi de la depozit.
Ajungand in fata depozitului, Ica Moise si Grig traversau calea ferata, iar eu ( 7-8 ani ) stateam si cascam gura la Balaurul de fier ce pufaia si scotea aburi si fum din toate partile. In fiecare zi acelasi ritual....ei treceau si eu ramaneam fascinat de Balaur pana Moise - cel mai mare - se intorcea si ma lua in carca.
Inceputul anilor 70' a trecut de mult...ne -am raspandit prin lume si doar Moise a ramas la Otelu. Am imbatranit cu ceva ani. In 98' ne-am reunit din nou la Otelu toti cei 'patru muschetari ' la nunta fetei lui Moise. A fost o saptamana de vis, masa, bautura, dans, fete frumoase, baieti frumosi si mult chef.
Iar ca sa intoarcem istoria inapoi ( nu ne-am intalnit toti impreuna de vre-o 25 de ani ) am facut o tura prin locurile pe unde bagam oamenii in sperieti in fiecare vara
Asa am ajuns si la calea ferata de langa strand, barbati in toata firea, dar Sorin din nou a ramas cu gura cascata la vechiul Balaur ce a decedat intre timp. Amintirile, gandurile si emotia au fost de necrezut si ca bascalie Moise avrut sa ma ia in spate ca pe timpuri. Dar cum ani au de spus ceva in urma lor, a venit randul sa-l iau eu pe Moise in carca.
Balaurul meu a devenit intre timp un colos de fier vechi si ruginit, fara suflet sau viata. Dar de fiecare data cand vad poza, inchid ochii si-l vad din nou viu, pufaind si plin de viata pe calea ferata din drumul nostru spre strandul de la Otelu.
Sorin.