Vă prezint o părere negativă despre aceste reţele - o am fiindcă sunt un om foarte nelamodă.
Şi pentru că sper într-o revenire a artei conversaţiei.
Puţinii mei prieteni sunt oameni reali cu care ţin legătura exclusiv în lumea reală. Telefon, mail şi mess, forumuri - le folosesc cu drag pentru a ţine legătura cu cei aflaţi la distanţă.
Nu-mi plac nici Facebook şi nici LinkedIn, spun asta fiindcă nu am dat niciodată peste oameni interesanţi pe niciuna dintre ele
în griul absolut nu puteam vedea personalităţi.
Au fost perioade în care angajam mult, dar îmi trebuiau talente ... nu imagini prefabricate. Nu am angajat niciodată de pe LinkedIn şi nici nu acceptam argumentele extrase de recruiteri din acel mediu.
Am pretenţia că părerea mea despre un om este prioritară, iar statistica secundară. Preferam să văd omul faţă în faţă şi stăteam de vorbă ore întregi ca să decid dacă există compatibilitate cu jobul.
Acum aceste reţele sunt încă la modă, dar este păgubos pentru oricine (mai ales ca angajator) să evalueze oameni pe baza social media. Nu ar fi neapărat greşit să o facă, dar nu ar fi optim.
Moda trece, iar peste ţâjpe ani nu ştiu ce i-aş răspunde copilului meu de ce am pus poze cu domnia sa parcat în chiuvetă în puţa goală, iar jumate din cunoscuţii mei au comentat bălării.
Nu înţeleg de ce pasiunea pentru
carpe diem ar trebui să excludă politeţea şi respectul. Da, viaţa mea ar putea fi scurtă şi pot alege să o trăiesc la maximum, dar copilul de azi, iubitul de anul trecut, prietenii de acum cinci ani ar putea să trăiască mai mult decât mine şi să preţuiască timpul altfel decât mine.
Pe reţelele astea toată lumea e ori reporter (pozează tot, tot timpul, localizează, apreciază pozitiv sau negativ, etc.) ori expert evaluator (are cutare skill, am învăţat uofis împreună, etc.).
Nu ne pricepem toţi la orice, iar meseriile de mai sus ar merita să fie respectate mai mult.
Psihologii sociali spun că toţi suntem, dar în măsură variabilă, nişte curioşi voyeurişti.
Recunosc că aşa sunt şi eu, iar pentru a-mi satisface acest viciu prefer să aflu cum e omul acela la persoana întâi, fără conjugarea feisbuc sau declinarea linkedin.