Şi zeii mor



În pragul altei lumi şi zeii mor,
lăsând în urmă doar ţărână.
Timpul, zâmbind nepăsător
nu va întinde nici-o mânã.

Sã nu te-nchini pe trepte şi în zbor
sã nu-ti faci chip cioplit din mine,
sunt doar un idol, ce nepăsător
îmbracă totul în suspine.
Dar sã nu uiţi nicicând acel fior,
de la săruturi îndelung schimbate,
nici când simţeai acel covor
cu tâlcuri din tăceri îndepărtate.
Să uiţi ce-nseamnă a-ţi fi dor,
sã nu-ţi faci chip cioplit din amintire
căci va cădea precum un meteor
şi va lăsa în urmã doar ruine.

Îţi va rămâne un banal decor,
ce va fi străbătut de gânduri.
În pragul altei lumi si zeii mor
de-amarul sfânt, gustat în mii de rânduri.

Trezi-voi zeii



Trezi-voi zeii din cenuşã
de sub linţolii vechi de praf
ce-aşteaptă, dincolo de uşă
cu scris vechi, ca de epitaf.
Trezi-voi zeii din legende,
să ţină pieptul desfăcut
şi sã renunţe la placente,
sperând să aibă ce-au pierdut.
Trezi-voi zeii din hotare
ce zac, curbate în trecut,
sã le dau patimi şi culoare.
Şi înapoi sã îi arunc.
Trezi-voi zeii din tăcere,
sã-şi piardă vocea în eter
şi să îmi spună când le-oi cere,
umbra supremului mister.

Aşa ne pierdem



Aşa ne pierdem, ca forme reci şi goale,
murind în raza nemuririi Tale.
Prin jocul minţii Tale creatoare
ne veştejeşti iubirea şi ne doare
în timp ce noi, pierzându-ne-n culoare
şi-n fierbinţeli de-o clipă arzătoare
tânjim, topind vise chinuitoare
spre taina formelor nepieritoare.
Neiertătoare e secera morţii, care
cu ascuţişul dăruind paloare
ne naşte iar, uscându-ne în floare
precum petale vom cădea în zare,
cu voluptăţi răstite-n depărtare.
Aşa ne pierdem, ca forme reci şi pale
murind, în raza nepăsării Tale.

Simple jertfe



Culorile ni se desprind din praf
şi vorbele stârnesc înfiorare
din măruntaiele, făcute vraf,
de-ntunecimi grăind paloare.
Iar serafimii se-ncovoaie,
intraţi în pielea noastră ca de cearã
şi se preling, în sute de şiroaie.
Privindu-se-n oglindă se-nfioară.
Bolboroseşte zdrenţe de cuvinte
acel grai ce le aparţine.
Au moştenit lumina tărâmurilor sfinte?
Şi au lăsat-o să suspine…

Noi ardem pe-un altar uitat,
în vâlvătăi mistuitoare,
precum ofranda pusã la uscat
pentru dorinţi ursuze şi banale.

Idol regăsit în icoane



Te-ai strecurat într-un prezent
din timpul tern şi descărnat
dar pentru mine eşti absent,
un zeu cu ten carbonizat.

În van îţi e icoana prăfuită,
ţi-e sufletul întunecat.
Eu sunt o umbră răzvrătită,
ce rătăceşte neîncetat.

Vechimea pare-o pecete, se spune,
un început născut dintr-un păcat
dar pentru mine vei rămâne
un zeu, cu ten carbonizat.

Credinţă



Ce-s oare Raiul, Iadul, om rău sau un om bun?
Ce este credinciosul sau ce e un păgân?
Credinţa însăşi este că ai un singur Tată,
veţi şti cu toţii oare lucrul ăsta vreodată?
De ce e adevărul mereu ţinut ascuns,
pentru un om de rând mister de nepătruns?
Creatorul e Unul dar nu te miră oare
că-s Dumnezei la număr atâţia cât popoare?
De ce atâta ură şi ceartă între sfinţi?
Nu ştiu poate nici cele mai luminate minţi.
Deşi există-acolo şi ţin doar pentru ei,
aceia ce-au creat, cu timpul, Dumnezei…