Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:Exista Teatru In Textele De Blog?
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Teatru si Film
Gina_B
Teatrul Bulandra răscoleşte blogosfera românească în căutarea celor mai interesante texte de blog.
Trei bloguri vor fi selectate ca, pe baza textelor şi comentariilor pe care le propun, să fie transformate în piese scurte de teatru (30 min.) de cea mai bună calitate.
Alături de încă patru teatre importante din Europa, TEATRUL BULANDRA va prezenta la Graz, în cadrul BLOG THE THEATRE FESTIVAL (21 – 25 mai 2008) cele trei piese născute din textele de blog.
„Trebuie să ne prezentăm la Graz cu cele mai reuşite producţii deoarece una dintre cele trei piese de teatru scrise pe baza textelor de pe blogurile româneşti are şansa de a câştiga premiul cel mare şi de a fi transformată într-o piesă de teatru adevărată!”


Există teatru în textele de blog? În încercarea de a da un răspuns acestei întrebări, TEATRUL BULANDRA a devenit, în luna septembrie a anului 2007, partener în cadrul unui proiect cultural european de anvergură în care sunt implicate încă patru mari teatre europene: Schauspielhaus din Graz (Austria) – iniţiatorul proiectului, Noradowi Stary Teatr (Polonia), Teatrul Katona (Ungaria) şi Teatrul Garibaldi (Italia).

Proiectul – Blog the Theatre – îşi propune să cerceteze felul în care simte şi gândeşte generaţia internetului din ţările partenere şi să investigheze locurile comune, diferenţele, pretenţiile, întrebările care există în diversele comunităţi din noua sferă europeană. Proiectul îndreaptă ochii publicului spre lumea virtuală a internetului şi integrează astfel un grup semnificativ mare de oameni interesaţi.

Proiectul este finanţat prin sprijinul Comisiei Europene. Alţi sponsori sunt: Ministerul Federal Austriac pentru Educaţie, Arts and Culture, Provincia Styria şi Beep.com (Dusseldorf).


Desfăşurarea proiectului:

A. Scurtă prezentare
Echipele din fiecare ţară participantă, formate din trei blogscouts, au la dispoziţie trei luni de zile pentru a monitoriza întreaga scenă a blogurilor locale, scopul final fiind acela de a identifica cele mai ofertante trei bloguri din ţara respectivă. Acestea vor fi prezentate publicului întâi sub formă de lecturi, iar apoi dramaturgi din fiecare ţară le vor transforma în piese de teatru de maxim treizeci de minute.
Piesele vor fi puse în scenă de către teatrele participante (în cazul României, TEATRUL BULANDRA) şi, în final, vor lua parte la festivalul BlogTheTheatre din Graz (mai 2008), alături de toate celelalte texte câştigătoare.

B. Prezentarea pe faze:
• faza I – septembrie 2007 – deschiderea oficială a proiectului – Deschiderea oficială a proiectului a avut loc la Graz în luna septembrie 2007, cu toţi managerii de proiect implicaţi. Din partea României a fost prezent dl. Daniel Popa (Managerul de Proiect pe România), absolvent al UNATC. În afară de rolurile în care a fost distribuit atât în teatru cât şi în film, Daniel Popa are o importantă experienţă în managementul proiectelor, prin implicarea sa în diverse proiecte de regie şi acţiuni culturale de anvergură.
• faza II – identificarea blogurilor potrivite de către blogscouts – septembrie – decembrie 2007. – Această fază a proiectului presupune în primul rând identificarea, de către managerul de proiect, a trei blogscouts (persoane familiarizate cu lumea blogurilor, care au capacitatea de a selecta acele texte ce pot fi transpuse în dramaturgie) ce vor constitui echipa de proiect. În cazul României, cei trei blogscouts sunt: Daniel Popa, Ana Săndoiu şi Laurenţiu Bănescu. Cei trei blogscouts vor alcătui o bază de date cuprinzând cele mai interesante bloguri româneşti din punctul de vedere al conţinutului, pe care le vor posta la secţiunea „Forum” a website-ului www.blogtheatre.net pentru ca ele să poată fi votate şi / sau comentate de către vizitatorii site-ului. Bineînţeles, vizitatorii site-ului pot aduce noi propuneri de bloguri, astfel implicându-se activ în procesul de selecţie.
• faza III – lecturi publice ale blogurilor selectate – ianuarie 2008 – Extrase din Blogurile selectate vor fi citite în cadrul unei lecturi publice organizate de TEATRUL BULANDRA, pentru a avea parte de un feedback din partea spectatorului. Întocmai ca o lectură publică a unui text de teatru. Aşadar, în ianuarie 2008, Teatrul Bulandra urmează să organizeze lecturi publice pentru citirea textelor extrase de către echipa de proiect de pe blogurile selectate.
• faza IV – scrierea textelor dramatice de către dramaturgi be baza textelor de pe cele trei bloguri selectate în urma lecturilor publice – ianuarie – aprilie 2008 – Trei dramaturgi vor fi aleşi să dramatizeze textele de pe blogurile câştigătoare. Îndată ce va fi obţinut şi acordul autorului de blog, dramaturgul va începe lucrul. Pentru festivalul ce va avea loc la Graz, piesele nu trebuie să depăşească 30 de minute, fiecare ţară participând cu 3 piese de teatru a câte 30 de minute.
• faza V – repetiţii ale pieselor scrise – aprilie – mai 2008 – Trei regizori vor fi aleşi să pună în scenă cele 3 piese scurte de teatru. Aceştia vor avea libertatea să-şi aleagă distribuţia pentru piesa pe care o vor pune în scenă. De asemenea se pot consulta chiar cu autorul blogului dacă acesta are o viziune mai specială.
• faza VI – festival la Graz (Austria) cu piesele scrise – 21-25 mai 2008 – Piesele născute din blogurile câştigătoare, vor lua parte la festivalul creat special la Graz, unde vor participa toate cele cinci ţări implicate în proiect. Piesa desemnată câştigătoare în cadrul acestui festival, va fi transformată într-o piesă de teatru adevărată şi produsă cu bani europeni, urmând să aibă premiera la Graz, la o dată stabilită ulterior. Vor fi premiate şi piesele de pe locurile 2 si 3.

Cum a început totul...
Proiectul internaţional multimedia BLOG THE THEATRE a demarat la începutul lui septebrie 2007. El a fost prezentat de Anna Badora, directorul Schauspielhaus Graz împreună cu Dr. Kurt Flecker, reprezentantul departamentului cultural al provinciei Styria (Austria) şi reprezentanţi ai teatrelor partenere din Ungaria, Polonia, România şi Italia.
De atunci s-au întâmplat multe lucruri, în sensul că website-ul proiectului: www.blogtheatre.net a fost finalizat, oferind multe informaţii referitoare la mersul proiectului.
În secţiunea „Project Progress”, toţi blogscouterii din cele cinci ţări participante dau rapoarte săptămânale referitoare la căutarea întreprinsă. Tot aici se pot urmări experienţele fiecărora şi care sunt blogurile interesante pe care le-au găsit.
La secţiunea „Forum”, vizitatorii au ocazia de a deschide discuţii privind blogurile găsite de către blogscouteri, de a-şi propune propriile bloguri, de a comenta alte bloguri.
Mai multe informaţii se pot găsi pe www.blogtheatre.net

Gina_B
In acest moment, pe forumul proiectului, la adresa http://stg.beepworld.de/blogtxt/forum/index.php, sectiunea ROMANIA exista postate 28 de bloguri care deja au inceput sa fie votate! daca aveti rabdare sa le cititi pe toate si sa va dati cu parerea, puteti sa va faceti un cont si sa votati ce va place.
Unul dintre cele trei bloguri care vor fi dramatizate si vor merge la Graz (la festival) ca spectacole de teatru va fi ales in exclusivitate de catre comunitatea utilizatorilor de internet!!!!
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.