Sunt o ponteuxină

Eu sunt o ponteuxină
O floare fără tulpină
Un gînd al talazului verde
Un zumzet ce nu se mai pierde.

Eu sunt, dar cine mai ştie?
Sunt moartă sau - poate - că-s vie...
Dar lumea există prin mine
Şi soarele apune la tine,

Răsare în lumea-mi păgînă
Întinde spre mine o mînă
Pronunţă cu fire de aur
Amurgul ce-aşteaptă un taur...

Eu sunt. Atît. Mai sunt pe aici
Să trag o cortină. Un pici
Îmi pictează o lună
O iau, o mănînc. E alună.


Ultimul cuvânt

Scriu ultimul cuvînt
spre tine
după ce din întregul
care-am fost au rămas
frînturi,amintiri ce se succed
doborîtoare spre un contemporan
ce mîine poate-mi va zîmbi
Ce faci acum?
Departe cu gîndul la mine,cu fruntea
cu buzele
ce-acum îţi sunt nevăzute aproape:
doar atingerea lor uşoară mai
trăsare pe mîna mea
pe ochi, pe frunte, pe sîni...
Să cred că-ntr-un mîine ne vom revedea?
sau într-un azi devenit ieri
Dar dacă sorţii îi suntem efemeri
iar gura ta mă va săruta
pe gura alteia?
Să mai aştept?

Marea

Valuri albe dorm în mine
Şi se scutură de scrum
Vîntul bate şi-n suspine
Mă adună de pe drum.

Mă plimb aici, dar sunt cu tine
În gîndul meu clar şi nebun
Apari ca roua ce revine
Pe floarea sufletului bun.

Aduce sarea vreo mărime,
Vreo sinergie în tutun?
Sau e suprema mea cîtime
În marea crudă din ajun?

Imi plac poeziile, inspirate din patima iubirii tale, si ochii tai.. intotdeauna e placut sa vad la cineva astfel de trairi pentru ca numai asa pot sa imi fac o idee despre cum e sa iubesti si sa fii iubit...

He, ce surpriză! Şi uitasem că am scris aici ceva... Mulţam fain de tot pentru prezenţă şi aprecieri!
Chestia cu iubirea... hm, e foarte relativă... am observat că ura e ceva mai stabilă...
Nu te-ntrista, viaţa are şi părţi frumoase, totul este să le vezi.
Pentru că ţi-au plăcut, o să mai scriu câte ceva... pentru tine:


Tot a venit toamna..., uite una fără titlu:

Se face toamnă în mănunchiul trist
de frunze, în sufletul copacilor
şi-al nostru,
Va muri cît de curînd o iubire
care n-a existat vreodată,
un sfîrşit care luase demult...sfîrşit.
E ultima rimă care mai şchioapătă
pentru noi -sau, mai bine zis-
împotriva noastră...
Dar iarna va ninge peste sfîrşitul nostru
şi va veni primăvara pentru alţii.
Noi vom fi "a fost odată" şi ploile ne vor
răcori sufletele uscate de
atîta vară.
Să nu ne uităm înapoi şi să
nu regretăm,
am dat şi n-am primit nimic.
Va trebui să mai învăţăm
de la anotimpuri
că viaţa trece şi că
orice răzvrătire ne aparţine,
ne reprezintă şi ne strigă
pe nume, pe fiecare!

ahhh.. cat de reusita e asta,cred ca imi place cel mai mult, multumesc! ... transmite atat de bine sentimentul asta de adormire al iubirii.. ma duce imediat cu gandul la melodia *early winter* de gwen stefani, are cam acelasi mesaj

Sunt curios.. ai trait ce ai scris in poezie sau doar ti-ai imaginat? De fapt probabil ca ai trait, stiu ca femeile sunt niste firi mai poetice decat barbatii