Ganduri, scrieri, amintiri din viata lui Barrie veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Refularile gasite in lacrimi par a fi rusinoase, dar sunt, de fapt, apanajul oricarui om puternic. Orice alt tip de refulare, mai putin rusinos la prima vedere, este, prin aceea ca se exercita cu mai putine temeri sau, mai degraba, incercari de a ascunde, rusinos intr-un anume grad.
In schimb, refularea prin lacrimi, etichetata drept o rusine, este, din chiar acest motiv, cea mai sigura si ii asigura cea mai mare demnitate posibila refulatului. Motivul este evident si poate ca tocmai din acest motiv este greu de deslusit. Stiind ca ar fi blamat, cel ce simte imperativul lacrimilor se va ascunde cat mai mult posibil de cei din jur, astfel incat sa nu fie vazut. De aceea, cu exceptia unui caracter slab cu sine insusi, cel ce plange este in posesia celui mai mare grad de demnitate.
Fascinatia pentru mine, ca axa in jurul careia se roteste universul, a fost o constanta a primilor ani, in care, bolnav fiind, stand mai mult prin spitale, m-am obisnuit cu compasiunea ipocrit mascata a celor din jurul meu. Era natural ca omenirea sa se afle undeva in jurul meu, doar eram Soarele. De fapt, soarele este strans legat de mine, el guvernand zodia in care m-am nascut. Nu ca as crede neaparat in zodii sau asa ceva...

Imi placea sa pierd nopti. Sa stau pe malul unei ape, fumand si scriind.
Tin minte si acum prima poezie scrisa intr-o asemenea noapte.

Chin

Jilav este totul de jur imprejur,
O musca din cand în cand ma saruta,
Astenia mai da inca un tur,
Mişcarea din juru-mi imi pare sluta.

Stau contemplativ şi nu pricep mai nimic.
O vanzoleala în jur, dar nu o percep.
Ma mangaie rana si frunzisul elastic
Si chinurile toate le cred ca incep.

Un stup de petale acide s-a spart,
Caprioara, deodata, ia chip de gheonoaie.
De voi, cei normali, mii de veacuri ma despart
Si un pagan taram uscat de la ploaie.

Si doresc,
dar degeaba.
Si simt,
dar dispare.
Si cred,
dar ursul ma sfasie cu laba.
Si exist,
dar trupu-mi moare.

Si totul s-a dus.
Si cerul m-a răpus.


Era o noapte stupida, lipsita de orice ratiune de a fi. Ma pierdeam de mine cu fiecare cuvant pe care il scriam pe acele foi care devenisera flacari. Scriam pe foc. Iar focul nu mi-a iertat asta. Deseori mi-am propus sa ma regasesc, dar mi-am dat seama ca era imposibil. Aveam nevoie de cineva (sau de ceva) care sa o faca.
Imi era tot mai greu sa fiu eu, dar ma zbateam in halucinatii ce imi mistuiau noptile petrecute in pat. Ma trezeam dupa cateva minute sau, poate, ore, ingenungheat in fata caloriferului sau ghemuit langa pat. Parca ma afundam intr-o stofa lichida... Ceva foarte ciudat. Nu, nu ma drogam... Nu eram nici macar beat. Nu intelegeam. Cand ma trezeam, eram transpirat, speriat si nu puteam vorbi. Singurul mod de a comunica era prin scris. Comunicam cu mine insumi. Imi scriam. Si nu imi puteam scrie altfel decat in versuri. Apoi, am invatat sa-mi scriu si cu ajutorul unor mici eseuri. Am strans o mapa plina de asemenea lucrari. Cand s-au strans destul de multe, am mers la mare si le-am dat foc pe plaja. Am lasat vantul sa imprastie cenusa unde credea el ca ar fi necesar. M-am regasit in bataia vantului. Mi-am dat seama cine sunt...

Am fost cam lenes cu scrisul in ultima vreme.
Imi amintesc de vorbele unui coleg... O alta epoca... nu stiam pe atunci ca e chiar imposibil sa fie doi fii. Credeam intr-un miracol al cotidianului, fara sa stiu ca majoritatea oamenilor sunt mai mult trup. Iar un trup e un nimic. Si doare. Ma durea sa fiu trup, dar sufletul imi era mort. Ma durea sa mor, dar stiam ca doar asa pot reveni la viata. Doar moartea ma putea salva. Si muream. Am murit de atatea ori, incat stiu cum e sa vezi cerul fara a sti ca exista si stele. Da ! Am reusit sa pastrez vie aceasta amintire. Nu !!! Sa nu cumva sa credeti asa ceva. E cea mai mare greseala. Amintirile nu mor o data cu omul. Doar identitatea face asta. Murind, iti pierzi identitatea raportata la tine. Nimeni nu ti-o va putea aduce inapoi. Si e bine. Pentru ca nici tu nu vrei asta.
Vai ! Asta e intrebare ? Nu... Mai gandeste-te ! Nu ! Identitatea nu are nimic de-a face cu numele. Numele e cu totul altceva. In nici un caz un accesoriu identitar... Gasindu-l astfel, te va cuprinde eroarea si te vei lasa la voia intamplarii.
Eu ? Nu stiu... M-am obisnuit cu ideea. Ma doare doar la altii... Pacat. Dar nu e prea tarziu. Nu stiu, insa, de cate ori va mai trebui sa mor.

Agonie

Albastrul verzui innegreste
maroul violet al albului galbui.
Portocaliul mov insangereaza
deschisul cer rosu.

In sus cobor
si ma aplec
pana la nori.

O voce urla in soapta
prin stofa matasoasa
a urechii mele vii.

Aud voci tulburatoare,
Ma-nfior cand imi striga murmururi,
Ape ma inunda,
Pamantul ma umple,
Cerul m-atinge,
Zbor cu pasarile,
Cant cu ele
Vorbesc cu leii,
in haita-s cu lupii,
Un copac din suflet imi iese,
Presiunea e mare…
si gata…
M-am dus…

Ochiul mi-e mort,
Degetele-mi nu simt nimic,
Nu mai aud dar parul si unghiile-mi cresc.

Gata!
Am ajuns.
E rece, intunecos,
E fum…
Un inger sau demon…
Sunt…
Nu,
Nu mai sunt.
Moartea…

Mi-e foarte somn si ma doare capul. Am fumat 2 pachete si jumatate de tigari si am baut vreo cinci cafele. Si inca mai am de munca. Simt ca innebunesc. Dar mai stau cateva ore si ma duc sa dorm, ca nu se mai poate. Si maine o iau de la capat. Dar ma fac eu mare si-i bat pe toti. A se citi> "vine el, concediul."
Cred ca e primul post care poate fi comparat cu un mesaj clasic de jurnal.

Clasic is good.
nu cred ca esti in pericol sa devii previzibil...

inca

Azi... de fapt ieri a fost inca o zi irosita. Am venit acasa de la munca pe la 7 dimineata si am dormit pana la opt seara, cand am plecat din nou la munca. Si vreau timp !!!!!!!
Nu am timp pentru ce as vrea sa fac. Si ce de idei am...

Timpul ne este cand prieten cand dusman... Ar fi bine daca am sti o reteta ca sa "adormim" dusmanul cand acesta vrea sa iasa la iveala... Spuneam eu candva ca e bine sa gasesti in fiecare zi macar un lucru pozitiv si atunci parca privesti altfel ziua.

Nu e vina mea ca nu am mai scris de multisor.
Vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au trimis felicitari de ziua mea.
Am avut parte de o petrecere senzationala si de cel mai frumos cadou primit vreodata: un cocotier. Apropo, stie cineva cum se ingrijeste cocotierul ? (Am auzit ca fructele cocotierului ar fi cocotele.)
Fireste ca am baut in mod respectabil si ca, desi nu au fost mai mult de 15 oameni, atmosfera a fost minunata.
Da...
Zilele astea ma simt bine.
Iar luni intru in concediu. Ura !

Totul a pornit in primavara, cand cineva mi-a spus despre Galati ca ar fi un oras eclectic.
Am ras, fireste, dupa care, cateva zile, am folosit cuvantul asta la infinit. Totul era eclectic.
Apoi, intr-un moment de cugetare, am ajuns la concluzia ca "eclectic" e un cuvant ideal pentru a descrie felul in care percep ce vreau, ce sunt, ce cred... Si tot in perioada aia m-am inscris la Han.
Asta e tot.

Multumesc pentru urare.

Concediu placut.
Si eu vroiam sa te intreb de ce ai acest nick, dar n-am indraznit sa intru in vorba cu tine.

Sar'na de urare.

Si nu ai de ce sa nu intri in vorba cu mine.

Uff, sufletel singurel ce cauta si el o alinare.... N-am stiut pana acum... Scuze, nu pot zice prea multe acum, ca am ceva martini la bord asa de dimineata dar iti urez concediu placut si cand ai timp mai vorbim

Iti multumesc de urari. Cat despre alinare...
Chiar nu stiu ce sau daca ar fi ceva de spus. Alinarea vine ea si singura, bat-o vina ! Vine o data cu uitarea. Daca as putea scoate din creierasul meu partea responsabila cu uitarea... Pe de alta parte, daca patesc ca iepurasul care si-a astupat urechea cu care auzea vesti rele si, atfel, nu a mai auzit ca vine lupul ?

Eclectic, in concediu sa te odihnesti... sa te odihnesti cit poti, sa te odihnesti si pentru mine... iarta-ma daca am dat buzna, dar nu m-am putut abtine...lasa urechile destupate, sa auzi cind vine... fericirea ... poate ca intirzie, e mai cocheta din fire si ii place sa se lase asteptata. Dar vine ea, o data si o data!

Am inceput minunat concediul, cu o penalizare de 10% din salariu. E drept ca o cam meritam, dar a fost un moment al naibii de prost. Plus ca tre' sa aman plecarea cu vreo doua zile, ca mai am de munca.

Orice gol merita umplut. Problema e sa il poti umple. Cam complicat, nu ?

Eclectic,. Esti un om extrem de sensibil si poti oferi celor din jurul tau multe. si nu vreau sa fiu subiectiva - stii la ce ma refer. Mie mi-ai oferit o invatatura de minte buna si mare. Sper ca nu te superi ca am navalit in coltisorul tau, dar altfel cum se putea!? - si iar stii tu unde bat.
Concediu placut! Si fie ca zilele acestea sa fie asa cum le-ai visat demult!
Si sunt sigura ca vei umple si acel gol! Dar toate la timpul lor.

Eh... stii vorba aia: Daca vrei, poti... Bla, bla, bla... Daca facem din tantar armasar, atunci este complicat. Una este teoria, alta este practica. Cu rabdare, timpul le rezolva pe toate. De-acord?

Si daca simt ca nu mai am rabdare cu nimeni si nimic ? Daca vreau sa-mi vina totul de-a gata ? Daca m-am saturat sa lupt, chiar daca stiu ca sigur voi castiga ?

Daca ti-as fi pus eu intrebarea aceasta, cum mi-ai fi raspuns?

Poate ca ma pricep prea bine sa le dau sfaturi altora, dar sunt execrabil cand trebuie sa decid pentru mine.

Eclectic, draga, te citez: " Orice gol merita umplut. Problema e sa il poti umple. Cam complicat, nu ?"
Maaaaaaaaaaaaaaa ficior fain ce esti, tu habar n-ai cata dreptate ai; Numa` ca, incet se strecoara in suflet cel kai mare dusman - asta se chiama Durerea; fa orice, da`nu-i da drumul sa intre acolo unde este exclusiv imparatzia TA. Las-o naibii sa cerseasca la use ...si daca crapa de foame, da-i iaurt cu sticla pisata. Dumnezeu NU spune ca ne-am nascut pe lumea asta ca sa suferim. Dimpotriva...Pa, tu draga...Nu fii prost ca si cactus...

Sometimes I wanna kill, sometimes I wanna die,
Sometimes I wanna destroy, sometimes I wanna cry.
Sometimes I could get even, sometimes I could give up,
Sometimes I could give, sometimes I'd never give a fuck.

Ce mult imi plac versurile astea...
Si din nou nu stiu. Nici ce sa fac, nici ce vreau. Stiu doar ca iar sunt out of my own control.

Mdea, a trecut timpul. A trecut nedrept. Probabil voi avea din nou puterea.

"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, de-abia acum inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta in timp ce altii ar vorbi si, Doamne, cum m-as bucura de savoarea unei ingheţate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata... N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca ii iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire.
Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a se mai indragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. in fond, si eu am invatat de la oameni atatea lucruri...Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte spre varf. Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, il tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca doar un om are dreptul sa se mire cand vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa intinda mana sa-l ajute sa se ridice.
Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi, desi, realmente, multe nu imi mai vor servi la nimic, fiindca atunci cand ma vor pune la pastrare in acea cutie eu voi fi murit deja."

GABRIEL GARCIA MARQUEZ.

Cat frumos si cat adevar...

Uneori, e aiurea sa te gandesti la tine si sa-ti dai seama ca trebuia sa o faci cu mult timp inainte.

Am intrat in concediu. Ce lucru minunat...

Bun... Sa ne schimbam atitudinea... Exact asta vom face. E timpul sa fiu din nou eu.

Citeste sau gandeste-te mai des la vorbele alea ale lui Marquez.

Naufragiat

Imi traiam zilele
dupa porunca
Visului.
Pierdut fiind
sa-mi plang desertaciunea,
nu ajungeam la tarm.
Singura, aceeasi lacrima,
de a veni furtuna,
imi amintea de mine.
Doream ca Absolutul
sa vina de la tine.
Tarziu gasisem calea
sa evadez din Vis.
Tarziu a fost sa fie...
nimicul a invins.
Am mai ramas
o urma
din ce-am putut sa fiu.
Nu mai aveam rabdare,
Caci tu erai oceanul,
dorind un colt de mare.

Nu prea mă pricep la poezie, dar dincolo de orice ţine de stilistică, starea pe care mi-a creat-o lectura versurilor (deşi nu prea veselă!) mă îndeamnă să-ţi adresez mulţumiri pt "lansarea" ei pe han. Iar dacă e şi creaţia ta, ce să mai vorbesc, jos pălăria!...

Iti multumesc, milimetru. Da... e o poezie pe care prietenii mei o considera ca fiind cea mai reusita dintre incercarile mele.

Citindu-ti jurnalul, am ramas impresionata. Mi s-a facut pielea de gaina. M-au afectat vorbele tale si ti-am simtit durerea... Probabil ca Soarele va rasari la un moment dat... Eu asa sper si astfel trec peste fiecare zi.

Multumesc. Inseamna mult pentru mine.

Urat e sa fii nevoit sa traiesti in realitate (aceasta fiind iluzia celor incapabili sa se imbete ). Oricum, e mult mai bine sa poti avea o lume doar a ta. Numai ca, in acel moment, ai fi catalogat drept nebun, iar opinia celorlalti conteaza. Asa ca... hai, inapoi la realitate !

Heyu, faina poezie, felicitari!
Si eu am compus niste poezii acum multi ani, dar m-am lasat... Nici timp si nici dispozitie nu mai am...

Am avut o durere cumplita de masea. Am mers la urgenta si mi-a pus tanti doctorita un pansament care cica imi va alunga durerea cateva zile. Dar ce chin...

In rest, cica sunt bine. Dar si binele asta e... relativ. E, de fapt, absenta raului.

Crouching down inside a deep ravine
Those cries pass quickly by, he can't be seen
So many ways spent hiding in so many undone plans
Forgetting what it's like to fight when no one understands

Rising up, the night is done, and now the bright lights come
Held back in my pitied world where everything's undone
A cold wind blows right through me, I'm made a hollow shell
There's nothing left, just ash remains, enrich the soil, no soil, no soil...
Close call there in the shadows, there's an end to the dark.

Chinul unei nopti ucigatoare

Cand visul e chin,
doar eu revin
in aroma trista a unui crin.
Ma las prada unui destin
ce-n suflet mi-a adus venin
si adiere de pelin,
uitat in vise ce ti le inchin.

Iar fiece zi e inca o noapte,
un urlet se stinge-n mii de soapte,
cand gandurile nu mai sunt fapte.

In suflet ai lasat racoare
si o taina ucigatoare
ce statea la panda intr-o floare,
vesnica si ea, deci trecatoare,
uitata pe un val de mare;
il simt ca vrea sa ma omoare
cu a gandului tau calma dogoare
pierduta-n iubiri intamplatoare,
in dorinte infioratoare,
intr-un crez ce Dumnezeu nu are,
in soaptele triumfatoare
si in visul vietii care moare.

Pod in ceata -
suieratul trenului
cit e de pur!

(Constantin Abaluta)

O scrisoare
in iarba crescuta pe prag -
efemeride.

(Cecilia Bucur)

Cand gheata reuseste sa topeasca si ultimele sloiuri de soare, albastrul redevine un apus de necontrolat. Se pierde in si de sine, facand uitat scancetul matern fara de vina. Un ultim urlet, inaintea uitarii definitive. Somnul vine ca o lovitura cruda. Lacrimile se preling tot mai firave, iar crezul de o viata e distrus intr-o singura clipa. Fulgii de vara cad nemilosi, cautand argumente pentru existenta falsificabilului. O bula urca reticent pe gandul celor ce ar fi fost, fara, insa, a putea fi. Regina noptii isi intinde bratele, spre a ma cuprinde, iar eu adorm netulburat, desi stiu ca o dor. Eu o dor. Dar nu am puterea de a face altceva. Si ma pierd.

Oare cat e menita dragostea sa doara... ?

Stau sa vorbesc despre viata, in loc sa-mi traiesc viata. Obosita, lumea merge la... munca. Trist, nu ? Mdea, un rau necesar. Incertitudine... Primele intrebari... Dar daca... ? Fireste. Altceva ? Ploi de frunze grabite sa nu piarda toamna de la ora 5. Desigur ca nu e nimic maret in asta, dar ele nu sunt decat ceea ce vrem noi ca ele sa fie. Iar, uneori, e suficient sa vrei sa crezi pentru a fi convins. Convins ca ce ? Asta nici macar tu nu o mai stii, dar stii ca ai o convingere. Si e de ajuns pentru a adormi cu zambetul pe buze. Cand te trezesti... E deja o alta poveste. Povesti... Asta traim cu totii, mai lungi sau mai scurte, mai mult sau mai putin intense, mai mult sau mai putin brutale, mai mult sau mai putin dureroase, mai mult sau mai putin placute. Ramane doar o carte de nuvele ale caror autori raman, uneori, in ceata. Probabil cu cat e mai rau, cu atat stim mai bine. Ce e placut e dat uitarii pentru ca, nu-i asa, din greseli se invata. De ce sa iti amintesti ceva din care nu ai ce invata ? Sigur... Poti invata ca exista frumos, lumina, bine... Dar asta ai deja in tine, asa ca nu mai e nevoie, nu ar fi decat o rasucire a cutitului in rana.

O paranteză, dacă îmi e permisă: tocmai ce am încheiat de parcurs topicul "poezii la cerere", al cărui protagonist eşti. Vreau să-ţi spun aşa: se pare că frunzele durerii stau bine în copacul poeziei; bine de tot!...

stau şi mă întreb: dacă n-ar fi fost ale durerii, ar mai fi stat oare în acelaşi copac frunzele?...

Nu eu sunt protagonistul topicului, ci voi. Voi scrieti poeziile. Eu scriu doar cuvintele.
Daca nu ar fi fost ale durerii, ar fi fost in alt copac. Deci tot raul e spre bine.
Da, milimetru, asa e. Doar ca e trist cand tu insuti esti copacul. Mult mai bine e sa privesti frunzele.

Ca de obicei, dimineata de luni ma prinde la munca, incercand sa termin norma pe saptamana ce a trecut. Ca de obicei, nu am reusit. Si cand ma gandesc ca de ieri seara si pana acum am facut jumatate din norma, imi vine sa-mi dau pumni. Teoretic, in doua zile de munca sustinuta, norma e gata. Dar numai teoretic... Mereu intervine cate ceva. O sa incerc, totusi, sa schimb ceva, pentru ca simt ca am inceput sa traiesc in gol... De la o norma, la alta, cautand un mod de a da sens saptamanii. Trebuie sa-mi revin si sa vad ca mai sunt si alte chestiuni cu care mi-as putea umple viata.