Istoria Capitalului Românesc de după Decembrie 1989 este stranie, perversă, dramatică, haioasă, ridicolă, bombastică, vulgară, năucitoare, funambulescă, isterică, iraţională, zăpăcitoare şi periculoasă. După 1989 România a trăit cea mai nebună dintre Istoriile sale. Cea mai sfâşietoare, însufleţită, şi tembelă. Plină de tot felul de figuri care mai de care mai caraghioase, mai groteşti, mai futuriste, mai decrepite, mai idealiste, mai vulgare şi mai perverse. Privind mai atent această perioadă şi având şansa de a mă afla în şuvoiul principal, încep să înţeleg anumite adevăruri legate de Ipostaza 1989 care are clare filiaţii cu Ipostaza 1848 şi cu multe alte Ipostaze la fel de fascinante, fermecătoare şi tragice din Marea Istorie a Lumii. Ceea ce credeam a fi eliberarea românilor de sub tiranie e de fapt un înţeles colateral al unei zdruncinări a milioane de oameni porniţi nebuneşte, de-a valma, să trăiască istoric. A trăi istoric e neobişnuit. A trăi istoric înseamnă a ieşi din ale tale şi de a te văluri fără vină, fără vrere, sau, dimpotrivă, scoţănd din tine monştrii, idealurile, nebuniile, aspiraţiile, curajul sau inteligenţa. Toate adormite sub dictatură. Înseamnă să-ţi modifici structural întreaga fiinţă, să fii alt om pentru cinci minute, pentru o oră, pentru noţi de luptă sau de participare nebunească la evenimente ale căror sens îţi scapă mai întotdeauna. În toţi aceşti ani, Capitalul Românesc s-a construit pe sine într-un mod atroce, nemilos, câinos, şmechereşte sau conspirativ, larg istoriceşte dar egoist şi rece. Mulţi români au pierdut startul şi se zbat acum într-o sărăcie lucie. Alţii se zbat în sărăcie spirituală pierzând înţelesurile din Era Complexităţii. Ca mai întotdeauna în Istoria României, Capitalul Românesc nu a apucat să ajungă la maturitate nici în această perioadă de timp. De fapt, nici nu mai putem vorbi despre Capital Românesc. Ar fi o eroare dezagreabilă. Ar fi încăpăţânata căutare a unui adevăr inexistent, nefolositor, inutil. Eroarea o fac mulţi analişti şi formatori de opinie care se îmbulzesc pe ecranele TV zugrăvind carnavalesc o realitate care nu există. Cum de s-a întâmplat aşa, nimeni nu ştie cu exactitate. Nimeni nu ştie dacă a fost la mijloc o Strategie pusă la cale de minţi diabolice sau e pur şi simplu nebunia Ipostazelor Istorice dezlanţuite şi pe care nimeni nu le poate controla în mod logic ele fiind copilele nebune ale Procesualităţii Istorice. Luând rând pe rând faptele am putea cădea în diverse alte erori de interpretare. Un Adevăr întreg nu există. Dar pot exista câteva idei merituoase care ne-ar putea ajuta să înaintăm în experienţa noastră istorică...

Aproape tot capitalul romanesc de pe piata este strans de bancile straine, ca urmare a politicii defectuoase de privatizare. Restul a fost furat de cei care au avut posibilitate si mai ramin sclavii care nu sint buni de nimic ci doar de munca pentru un salariu de 2-3 sute de euro. Idei? Poate confiscarea capitalului furat si administrarea lui in mod cinstit si corect!

Flori, daca gandim numai asa vom ajunge sclavi de lux in Era Complexitatii...

Mai grav e ca nici in prezent nu stim ce sintem.Ce vom ajunge nu se stie, poate doar putem sa presupunem.

Decembrie 1989-Februarie 2007

Am ratacit cu pasiune. Norocosii au nimerit Sansa Istorica in punctul fragil - conspiratia oamenilor nascuti in subteranele puturoase ale dictaturii. Capitalismul s-a nascut ca furt legalizat orientat de fostele structuri "reformate". Majoritatea s-a complacut in blazare si a tacut, votand. Cu totii ne-am dat masura neputintei si, cu exceptia hotilor, am ales drumul capsunii catre o viata decenta sau am rumegat resturi de nefericire in Romania.