Pornind de la o discutie zilele trecute ne-am intrebat in ce masura influenteaza caracterul destinul.Sau invers.
Deci ziceam de exemplu cu privire la o anumita persoana ca poate caracterul i-ar fi fost altul daca imprejurarile ar fi fost altele.Caz concret, daca nu ar fi primit totul de la parinti pe tava poate acuma ar fi fost mai harnic, mai angajat in multe treburi.
Scuze daca s-a mai vorbit despre asta pe aici.Nu am cautat.
Versiune completa:Caracterul Si Destinul
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Odăi in Dialog - Dezbaterile Hanului
Eu una cred in destin. De ce? Pentru ca mi-e mai usor sa cred ca 'asa a fost sa fie' cand e vorba de chestii groaznice care se intampla.
Acum referitor la ce-ai zis tu: perfect de acord! Cand ai totul de-a gata ti se pare de la sine inteles sa primesti totul de-a gata intotdeauna. N-ai habar ce inseamna sa te lupti ca sa obtii ceva, n-ai habar ce inseamna lipsuri si nevoi. Automat si caracterul arata asta: omul e 'lejer', nu-si bate capul, asteapta de la altii sa gandeasca pentru el si sa ii repare greselile.
Pe cand daca ai o viata grea, mai ales daca o ai de mic, esti genul de om care ia problema-n piept si o rezolva. Pentru ca oricum nimeni altcineva n-o va face pentru tine, asa ca trebuie sa te 'descurci'.
Exemplu concret - ca asa vorbind la general am impresia ca spun cuvinte doar ca sa nu tac - Eu: mama singura, 2 copii de crescut, eu fiind cea mai mare. Spal de la 4 ani, am inceput sa gatesc de la 7 - nimicuri, dar macar nu muream de foame - , fac cumparaturi de pe la 5 ani, curatenie de cand ma stiu, etc. In omentul cand a trebuit sa incep sa traiesc singura, pe picioarele mele, sa platesc intretinere si chirie, sa gestionez banii, sa cumpar mancare, sa etc. mie nu mi-a fost prea greu ca deja le stiam a face pe toate. Prietenele mele de atunci, care erau cam tinute in puf de mamele lor, ma intrebau mereu cum de ma descurc, cum de stiu una alta, ca ele n-au habar si le-ar fi groaza sa se trezeasca undeva singure.
Concluzia: destinul mi-a oferit diverse situatii - care mai de care mai aiurea - si a trebuit sa invat sa ma descurc in oricare dintre ele. De aceea acum, printre straini nu sunt speriata de bombe. Si tot destinul mi-a format si caracterul: am gresit mult, am invatat din unele greseli, altele inca le repet - si le repet cu buna stiinta
- am invatat sa fac distinctia intre bine si rau si tot asa. Daca as fi avut o viata usoara probabil ca acum nu eram unde sunt, mi-ar fi fost prea frica sa ajung pana aici.
.................
Tot am senzatia ca am vorbit mult si degeaba
Asa ca vino repede si mai zi ceva, ca sa-mi dau seama daca te-am inteles au ba 
Acum referitor la ce-ai zis tu: perfect de acord! Cand ai totul de-a gata ti se pare de la sine inteles sa primesti totul de-a gata intotdeauna. N-ai habar ce inseamna sa te lupti ca sa obtii ceva, n-ai habar ce inseamna lipsuri si nevoi. Automat si caracterul arata asta: omul e 'lejer', nu-si bate capul, asteapta de la altii sa gandeasca pentru el si sa ii repare greselile.
Pe cand daca ai o viata grea, mai ales daca o ai de mic, esti genul de om care ia problema-n piept si o rezolva. Pentru ca oricum nimeni altcineva n-o va face pentru tine, asa ca trebuie sa te 'descurci'.
Exemplu concret - ca asa vorbind la general am impresia ca spun cuvinte doar ca sa nu tac - Eu: mama singura, 2 copii de crescut, eu fiind cea mai mare. Spal de la 4 ani, am inceput sa gatesc de la 7 - nimicuri, dar macar nu muream de foame - , fac cumparaturi de pe la 5 ani, curatenie de cand ma stiu, etc. In omentul cand a trebuit sa incep sa traiesc singura, pe picioarele mele, sa platesc intretinere si chirie, sa gestionez banii, sa cumpar mancare, sa etc. mie nu mi-a fost prea greu ca deja le stiam a face pe toate. Prietenele mele de atunci, care erau cam tinute in puf de mamele lor, ma intrebau mereu cum de ma descurc, cum de stiu una alta, ca ele n-au habar si le-ar fi groaza sa se trezeasca undeva singure.
Concluzia: destinul mi-a oferit diverse situatii - care mai de care mai aiurea - si a trebuit sa invat sa ma descurc in oricare dintre ele. De aceea acum, printre straini nu sunt speriata de bombe. Si tot destinul mi-a format si caracterul: am gresit mult, am invatat din unele greseli, altele inca le repet - si le repet cu buna stiinta
- am invatat sa fac distinctia intre bine si rau si tot asa. Daca as fi avut o viata usoara probabil ca acum nu eram unde sunt, mi-ar fi fost prea frica sa ajung pana aici..................
Tot am senzatia ca am vorbit mult si degeaba
Asa ca vino repede si mai zi ceva, ca sa-mi dau seama daca te-am inteles au ba
Goethe spunea că ....caracterul se formează-n societate.
Consider că destinul e pictat de noi , penelul e īn māna noastră.
Consider că destinul e pictat de noi , penelul e īn māna noastră.
| QUOTE (Oiski-Poiski @ 5 Feb 2007, 11:07 AM) |
| in ce masura influenteaza caracterul destinul.Sau invers. |
Mie una mi l-a influentat si mi l-a condus pe deplin. Caracterul, de el vorbesc. Am fost crescuta intr-un stil mai spartan, fara mofturi si fasoane. Prin urmare am ajuns sa detest manifestarile respective, in consecinta m-am comportat ca atare. Uneori mi-a ajutat, uneori nu. Dar, nici nu m-am complacut in situatii tulburi, am stiut sa ies trantind usa, dar si am invatat sa deschid alte usi. Nu am facut compromisuri, lucru care in doua situatii din viata mea mi-au creat pe moment un disconfort total, dar in timp s-a dovedit ca am dreptate. Din pacate nu pot sa dau exemplele necesare, au fost doua cazuri foarte mediatizate si in timp am invatat ca tacerea e de aur.
Destinul a avut rolul lui, la inceput de neinteles, apoi clar, a fost mereu in viata mea ca o provocare ca o oferta cu mai doua alternative.
Interesant...
Viata mea pare un sir lung de compromisuri. Cum poti sa nu faci nici unul??
Viata mea pare un sir lung de compromisuri. Cum poti sa nu faci nici unul??
| QUOTE (Afrodita @ 6 Feb 2007, 05:15 PM) |
| Viata mea pare un sir lung de compromisuri. Cum poti sa nu faci nici unul?? |
Simplu, spui nu, pentru ca iti cunosti valoarea.
Si mai e ceva cu (,) compromisul; tupeul celui care te pune in situatia respectiva, din moment ce o face stie ca se poate folosi de tine. In generel vorbind. Nu le gasesc astora nici o scuza.
Daca faci compromisuri te denigrezii.
Sincer destinul face totul...si caracterul si omul si tot...insa la un moment dat il poti abate..si dupa cateva lucruri traite pe pielea mea am inteles ca in momentul in care vrei sa-l cunosti (destinul) tu esti cel care pierde...DE CE??? pentru ca numai atunci si doar atunci el se poate schimba..automat avand impresia ca stii ce va urma constiinta va lucra sa te abati de la lucrul acela si iti vei influenta astfel viitoarele planuri...
Sunt de principiu fara compromisuri si am mai spus-o si fara prejudecati ..dar uneori nu ai ce face esti in pozitia de a alege intre 2 rele.. ce faci fugi de amandoua???
| QUOTE (Colimator @ 6 Feb 2007, 05:31 PM) |
| Daca faci compromisuri te denigrezii. |
Bine ca pusesi doi de i. Bravo. Te-ai denigrat singur.
Stiu, stiu, am comis un pleonasm. 
Nu este asa de simplu, uneori n-ai ce face si trebuie sa faci un compromis, fie ca e vorba doar de-a amana o vacanta sau de-a ramane la un loc de munca bine platit, dar care te nenoroceste psihic.
Cel putin mie orice renuntare mi se pare un compromis: renunt la asta in favoarea aleilalte, chiar daca mi-o doresc pe asta enorm - ailalta e mai potrivita acum.
Si te poti denigra in mii de alte moduri, nu neaparat facand un compromis - mai mic sau mai mare.
Cel putin mie orice renuntare mi se pare un compromis: renunt la asta in favoarea aleilalte, chiar daca mi-o doresc pe asta enorm - ailalta e mai potrivita acum.
Si te poti denigra in mii de alte moduri, nu neaparat facand un compromis - mai mic sau mai mare.
| QUOTE (Afrodita @ 6 Feb 2007, 03:50 PM) |
| ................. Tot am senzatia ca am vorbit mult si degeaba Asa ca vino repede si mai zi ceva, ca sa-mi dau seama daca te-am inteles au ba |
Nu vorbesti singura
dar nu pot acuma sa ma exteriorizez ca am bolnavi in casaRevin
Candva
Am revenit .
Eu nu cred ca merge in viata fara compromisuri.Incerci sa faci cat mai putine insa uneori situatia este de asa natura ca nu merge fara.Desigur ca nu te simti foarte bine dupa aceea.Insa ar fi fost la fel de neplacut probabil si daca faceai ceea ce-ti dicta primul impuls.
Eu nu am facut prea multe compromisuri in viata insa cele pe care le-am facut au decurs din situatii foarte importante unde a fost nevoie sa procedez asa.
Revenind la ce a spus Afrodita la inceput.Uite ca la mine cumva nu se potriveste.Mama nu m-a pus sa fac nimica si acuma dupa multi ani am ajuns la concluzia ca nu m-a pus pentru ca este o perfectionista de felul ei.Eu ca si copil si incepatoare nu as fi putut sa fac ceva care sa-i atinga standardul obisnuit.
Insa nu pot spune ca atunci cand m-am trezit in fata problemelor nu m-am putut descurca sau mi-a fost frica sa incep ceva.Frica a existat , frica de necunoscut .Insa nu frica aceea paralizanta care iti blocheaza orice dorinta .
Prin urmare la mine a fost oare caracterul format cumva intr-o masura de la inceput si apoi destinul l-a cizelat ?
Uneori ma gandesc ca ar trebui ca omul sa aiba inca o sansa cand este pe pragul mortii.Sa aiba voie sa reia inca o data viata de la un anumit punct .Un punct unde daca ar fi facut altfel tot altfel i-ar fi decurs si destinul.
Eu as face-o cu multa,multa curiozitate .Si as vrea sa vad daca de la acel punct viata mi-ar fi schimbat si caracterul.
.Eu nu cred ca merge in viata fara compromisuri.Incerci sa faci cat mai putine insa uneori situatia este de asa natura ca nu merge fara.Desigur ca nu te simti foarte bine dupa aceea.Insa ar fi fost la fel de neplacut probabil si daca faceai ceea ce-ti dicta primul impuls.
Eu nu am facut prea multe compromisuri in viata insa cele pe care le-am facut au decurs din situatii foarte importante unde a fost nevoie sa procedez asa.
Revenind la ce a spus Afrodita la inceput.Uite ca la mine cumva nu se potriveste.Mama nu m-a pus sa fac nimica si acuma dupa multi ani am ajuns la concluzia ca nu m-a pus pentru ca este o perfectionista de felul ei.Eu ca si copil si incepatoare nu as fi putut sa fac ceva care sa-i atinga standardul obisnuit.
Insa nu pot spune ca atunci cand m-am trezit in fata problemelor nu m-am putut descurca sau mi-a fost frica sa incep ceva.Frica a existat , frica de necunoscut .Insa nu frica aceea paralizanta care iti blocheaza orice dorinta .
Prin urmare la mine a fost oare caracterul format cumva intr-o masura de la inceput si apoi destinul l-a cizelat ?
Uneori ma gandesc ca ar trebui ca omul sa aiba inca o sansa cand este pe pragul mortii.Sa aiba voie sa reia inca o data viata de la un anumit punct .Un punct unde daca ar fi facut altfel tot altfel i-ar fi decurs si destinul.
Eu as face-o cu multa,multa curiozitate .Si as vrea sa vad daca de la acel punct viata mi-ar fi schimbat si caracterul.
Eu cred ca as avea nevoie de cel putin alte 6-7 inceputuri ca sa vad unde m-ar fi dus destinul
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.