..dat fiind faptul ca astazi este ziua marelui nostru poet..as dori sa incercam o astfel de dezbatere...

"Un bătrân "farmazon" (fracmason) îmi împuia capul, prin clasele de sus ale liceului, cu fel de fel de cifre şi cabale. "Numără, îmi zicea mereu, parcă vrăjit de cuvântul acesta, numără tot ce vezi, tot ce e făcut de mână de om, ca să te convingi că..." Lua suta de lei, mi‑o aşterenea pe colţul mesei şi‑mi număra chenarele (o poate face oricine, oricând): erau 48, iar în medalion se găsea Nicolae Bălcescu, emblema Paşoptismului, şi la şcoală mi se spunea, după manualele rolleriste, că revoluţia burgezo‑democratică de la 1848 abia acum se desăvârşeşte, "în anii noştri". Îmi arăta ferestrele "Poştei", clădire nouă, mi le număra şi ieşeau... 48. Un covor oltenesc expus în vitrina magazinului avea 48 de cocoşi stilizaţi. Ajunsese, în fond, să mă agaseze cu explicaţiile lui că jumătatea lui 48 este 24, treimea este 16, care înmulţit cu 4 dă 64 şi mai departe trebuie luat în "calcul" şi 12 care, e‑hei!, se adaugă şi se scade în "sistem". Pierduse, pare‑mi‑se, un proces ‑ şi‑mi număra cuvintele sentinţei: formau una din aceste cifre ciudate şi bătrânul "farmazon" (fracmason) era convins că asta înseamnă trădare, aranjament, păi sigur că da, pedeapsă...
Azi au apărut şi la noi o sumedenie de cărţi despre francmasonerie, unde grămezi de mistere sunt "revelate" ‑ astfel că nu cred să mai deranjeze pe cineva observaţiile mele privind actele de mai jos. Aceste texte pot interesa, în egală măsură, pe cifratori, dar omul tehnic trebuie avizat că se află în faţa unor documente de importanţă excepţională în înţelegerea destinului lui Eminescu. Ori, e un lanţ nesfârşit de coincidenţe, ori treaba e serioasă, şi atunci e groasă de tot.


Iată, mai întâi, interogatoriul lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte de moarte:


‑ Cum te cheamă?

‑ Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l‑a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare.

‑ Pentru ce?

‑ Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu să nu‑i iau moştenirea.

‑ Ce‑ai de gând să faci când te vei face bine?

‑ Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italenească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.

‑ Cine e Poenaru care te‑a lovit?

‑ Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane.


Aceste 4 întrebări şi 4 răspunsuri constituie un text cu cele mai ciudate simetrii cu putinţă. Că Eminescu se compară pe sine cu Matei Basarab, nu e neapărat o ciudăţenie. Am arătat, în mai multe rânduri, că Matei Basarab este voievodul preferat al ziarului Timpul, citat foarte des în teoriile sociale din anii 1880‑1883, şi mai ales în contextul polemicii cu A.D. Xenopol şi ceilalţi istorici de la Românul pe marginea lui Tudor Vladimirescu. În 1882‑1883, în plin elan creator, Eminescu proiecta înfiinţarea unei societăţi "Matei Basarab" (aşa cum era "Societatea Carpaţii", aşa cum va fi "Societatea Petru Maior" în Transilvania), ale cărei scopuri rămân consemnate în manuscrisele sale: "O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor şi a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc."

citez A doua viata a lui Eminescu-Nicolae Georgescu

În condiţii normale, parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu şi ar fi trebuit interogat şi autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu există un asemenea interogatoriu; cu actorii se procedează ca la teatru, am zice...
Avem, deci adevăruri mari la mijloc; cum să le legăm? De ce a fost considerat acest act documentul fundamental, oficial al nebuniei lui Eminescu?Pentru ca el urma sa inceapa asa cum s-a si descoperit ulterior o intreaga lupta... impotrivindu-se pactului si apoi al tratatului cu Austro-Ungaria..pe care il considera defaimator..

citez

"Şi atunci cum să nu încerci al studia şi cu alte măsuri? Cifrele 64 şi 48, cu care îmi împuia capul în tinereţe bătrânul meu prieten, asigurându‑mă că sunt de sorginte francmasonică, se află în text. Încercăm a număra cuvintele. O poate face oricine. Până la "ştiu 64 de limbi", în răspunsurile poetului sunt exact 64 de cuvinte (dacă respectăm câteva reguli: nu‑i din al doilea răspuns se citeşte ca un singur cuvânt, iar 64, deşi este cifră se ia în calcul ca un cuvânt. Se poate elimina din calcul cifra 64 şi citi "nu‑i" ca două cuvinte. Iese aceeaşi sumă). Orice sistem cifric are în fond cheia lui; să le încercăm succesiv pe acestea două, adunând cifrele şi citind unele ligaturi împreună. Textul atenţionează: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienţa poate continua. Precizăm din capul locului că noi nu am epuizat toate relaţiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul cifratorului, ci doar a sesiza existenţa unui cifru care dă de gândit. Să numărăm cuvintele din primul răspuns, considerat la două cuvinte: sunt exact 33 de voci. Asta da, ştie oricine că e cifră masonică! A fost Eminescu francmason şi a răspuns cifrat? Asta înseamnă că nu era nebun! Reţinem: dacă socotim la un cuvânt iese un total de 32. Al doilea răspuns are 16 cuvinte: nu‑i îl socotim ca două cuvinte. Dacă socotim nu‑i ca un singur cuvânt, obţinem 15 cuvinte, care adunate celor 33 anterioare (în prima variantă) dau cifra 48, prezentă ca cifră în text. Este un sistem de socotire "încrucişat", care cere atenţie şi... distribuţie. Mai mult, al treilea răspuns are tot 16 cuvinte, cu cifra 64, şi tot 15 cuvinte fără cifră. Aşadar, dacă adresantul uită să adune la primul răspuns de 33 de carate, pe următoarele 15 cuvinte, este atenţionat a doua oară, după care, în cel de‑al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori: semnal puternic. Asta, pe prima diagonală a încrucişării (33 + 15 + 15). Pe cea de‑a doua diagonală a încrucişării "ies" frumoasele sume: 32 16 + 16, adică 16 * 4 = 64. Simetriile sunt atât de bine construite, încât este limpede că textul, în întregul său, a fost lucrat migălos. Patru întrebări şi patru răspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotind ce‑ai din întrebarea a treia drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte (te‑a, două cuvinte) şi bănuim că trebuie să mai fie unul pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor întrebărilor: într‑adevăr, în "cine e Poenaru care te‑a lovit" trebuie, poate, presupus prenumele anunţat de Eminescu: "Petre Poenaru". Această omisiune are importanţa ei: totalul cuvintelor din întregul text (adăugând şi cifrele, fără a socoti ligaturile câte un cuvânt) este 111 cuvinte. Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. În text sunt 7 cifre (o dată 64 şi de 6 ori, 48). ... Pe mine nu mă interesează, de fapt, semnificaţiile acestor cifre totale în sistemul cifric presupus. Constat doar că, relaţiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte, ceea ce înseamnă că actul, în întregul său, este un fals. Cade dintr‑un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12 iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simţ, că se consideră moştenitorul lui Matei Basarab şi că tenorul Petrea Poenaru l‑a lovit la cap. Spusele lui sunt, însă, "rebusate". De către cine? Vom reveni, desigur, când va trebui să facem puţină istorie literară. Până atunci, îi rog pe francmasoni să nu mă suspecteze de reavoinţă sau reacredinţă; mai bine să ajute la elucidarea crimei comise împotriva lui Eminescu, dacă pot.
Se observă că şi în acest anunţ din ziarul "Românul" numărul total de cuvinte al textului este de 49. Anunţul a apărut la 1 iulie 1883, şi nici un ziar nu‑l preia deocamdată. Iată însă şi "răspunsul ziarului Timpul, ziarul lui Eminescu, răspuns care vine după 2 zile, la 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţie, atins fiind în mod subit de o gravă boală.

"Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum."
Timpul anunţa pe pagina întâi, în 16 cuvinte: "Cu începere de astăzi, 1 iulie, direcţiunea politică şi redacţia ziarului Timpul este încredinţată d‑lui Mihail Paleologu." (cifra nu se socoteşte)! Ciudata cifră 16 se regăseşte până şi în bileţelul pe care i l‑a trimis d‑na Szoke, soţia lui Slavici, lui Titu Maiorescu la 28 iunie 1883: "Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău."
De ce anunţă adversarii boala lui Eminescu şi nu propriul său ziar? Facem menţiunea că împrejurările crizei din 28 iunie 1883, anume întâmplările din Cafeneaua "Capşa", nu se tipăresc acum; sunt ştiute, probabil, doar din zvon public. Abia în 1911, după 28 de ani, se vor povesti aceste lucruri ca simple amintiri. Acum, la 28 iunie 1883 vestea pică precum un fulger: Eminescu este dat afară din presă. De ce? O "boală gravă". În martie‑aprilie 1883, în cursul unor polemici obişnuite, ca să zicem aşa, ziarele satelizate de către "Românul" insinuau că autorul articolelor de la Timpul (nenumit, desigur) este incoerent, nu are logică, "Dumnezeu i‑a luat minţile". L'Independece roumaine titra un editorial de Grigore Ventura" "Le medicin s'il vous plaît". Şi totuşi, textele incriminate de incoerenţe logico‑mintale sunt în ediţie, se pot vedea de oricine, în afară de faptul că autorul lor este în dezacord cu sistemul de prezentare al realităţii de către redactorii cu care polemizează ‑ şi în afară de tonul cam dur al polemicii! ‑ nimic din ceea ce ar putea constitui o dovadă "medicală" a nebuniei.

"

N‑a fost numită boala; cineva trebuie să ia piatra în mână şi să dea cu ea. În numărul pe luna august 1883 al revistei "Literatorul" se publică cunoscuta (oare?) epigramă a lui Alexandru Macedonski:


Un X... pretins poet ‑ acum

S‑a dus pe cel mai jalnic drum...

L‑aş plânge dacă‑n balamuc

Destinul său n‑ar fi mai bun

Căci până ieri a fost năuc

Şi nu azi decât nebun.


Da, nebunia unui poet trebuie numită în versuri...
Îl "descoperă", însă, Grigore Ventura care, la 4/16 august 1883 publică în L'Independence roumaine articolul "Une infamie". Suntem, aşadar, în jurul nucleului care a jucat drama tristă de la 28 iunie 1883. Într‑adevăr, la acea dată fusese expulzat din ţară Emile Galli, directorul ziarului francez care apărea la Bucureşti, ziar care acum se sesizează la aluzii. Tot la acea dată, Grigore Ventura fusese cel care‑l dusese pe Eminescu la baia Mitraşewschi, unde‑l abandonase ca să anunţe poliţia că are de ridicat un nebun ‑în timp ce el însuşi, Grigore Ventura, plecase de la locul faptei.

Baia Matraşewschi se află pe Dâmboviţa, nu departe de strada Ştirbei Vodă, pe care se afla şi sediul "Societăţii Carpaţii", şi de unde au venit cei doi prieteni ai lui Eminescu, Secăşanu şi Ocăşanu, alertaţi de Ventura, să‑l ajute pe Eminescu să‑şi revină în fire. Printre măsurile drastice luate de guvernul Brătianu chiar în această zi de 28 iunie 1883 era şi desfiinţarea "Societăţii Carpaţii", la cererea consulului Austro‑Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr. Trebuia tocmai să se semneze tratatul secret de alianţă între România şi Tripla Alianţă (Germania, Austro‑Ungaria şi Italia), negociat timp de mai bine de doi ani de către junimişti (prin Petre Carp). Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, de la începutul lui iunie 1883, când s‑a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare (şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la "Junimea" poemul său, Doina) au iritat puterile centrale. Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la iveală, vorbesc de ameninţări grave: Von Bismarck este gata să declare război României dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro‑Ungariei. Se cere ferm desfiinţarea "Societăţii Carpaţii", un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă şi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro‑Ungar şi alipirea lui la Ţară. Petre Grădişteanu, autorul unui discurs incediar la Iaşi, pleacă, împreună cu ministrul de externe, D.A. Sturdza, la Viena să ceară scuze, în persoană, împăratului.
Mai este expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (mare maestru al MLNR) (prieten cu Eminescu), la cererea Imperiului Rus. Toate acestea ‑ într‑o singură zi, la 28 iunie 1883, când istoria literară consemnează sec şi căderea lui Eminescu!...CE SIMPLE COINCIDENTE!!!!

În linii mari, generale, putem spune că viitorul tratat secret va schimba axa cultural‑politic‑economică a României către lumea germanică, schimbare ce antrenează reacţia francofililor (capitalul francez va ceda locul celui nemţesc, finanţele de asemenea; rămâne "ciuda culturală" ca formă de protest). Macedonski era un filofrancez convins, împătimit după orizonturile franceze; amănuntele prin care el face "tandem" cu foaia franceză din Bucureşti ne scapă, dar avem premise să le presupunem. El însuşi, ca persoană, va lua cuvântul de vreo 15 ori după acest incident oferind fel de fel de explicaţii care să‑l scoată din culpă: fie că nu este el autorul epigramei, fie că nu l‑a vizat pe Eminescu în mod expres, fie că a scris‑o cu un an înainte şi acum i‑au publicat‑o prietenii, profitând de lipsa lui din redacţie etc. Un lucru e cert pentru cine studiază mentalitatea epocii, mai ales după presă: înnebuneau foarte mulţi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, mulţi se sinucideau (cu scrisori triste de bun rămas, publicate prompt în presă), era destul de mare numărul "pretinşilor poeţi". Macedonski avea argumente să afirme că se ascunde (se identifică) în faldurile epocii lui şi nu vizează pe cineva anume. D.R. Ventura este categoric: "Nu este nici o îndoială, prin această epigramă este vizat nefericitul nostru coleg şi prieten, Eminescu". El conchide: "toţi cei care au onoarea de a ţine în mână o pană în România, nu pot să nu fie indignaţi de această acţiune. Eu, subsemnatul, om de litere şi jurnalist mă constitui în aprătorul bietului meu amic Eminescu şi îi declar domnului Macedonski că acţiunea sa este nedemnă".
Se purta şi atunci parola: "Hoţul strigă prindeţi hoţul!".

Trecuse 28 iunie, trecuse întreaga lună iulie, şi nimeni nu mai vorbea nimic despre Eminescu, tot ce se spusese erau cele două note cu parolă din Românul şi din Timpul, urmate de alte câteva anunţuri de prese atunci, pe moment. Trebuia inventat ceva, conştientizată opinia publică de "cazul Eminescu" şi atunci lucrurile se leagă de la sine: iată, zice Grigore Ventura (cel care denunţase), Macedenonski o spune, iată cine îl face nebun pe bietul Eminescu. A urmat, să nu uităm, manifestaţii publice cu torţe şi gemuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare, oprobiul public a atras multă lume în aceste evenimente, a fost un spectacol bucureştean pe cinste. Şi, în fond, de ce?

CITEZ
" Care să fie "cheia" acestei anagrame? În fiecare dintre versurile următoare găsim toate literele numelui lui Eminescu ‑ mai puţin câte una. În rândul 3 lipseşte I (am transcris, ca Macedonski, plânge cu â, ca să nu fie discuţie), în rândul 4 lipseşte C (dar se găseşte de două ori în rândul 3, aşa cum I care lipseşte din rândul 3 se află de două ori în rândul 2), în rândurile 5 şi 6 lipseşte M; dacă este, aşadar, vorba de o cheie ‑ pasionaţii cifrelor trebuie (pot) să o găsească. Oricum, Grigore Ventura era foarte sigur ‑ "Il n'y a pas en douter"... ‑ că textul vorbeşte de Eminescu. O fi fost el un Rică Venturiano ‑ dar i‑a descoperit parola lui Macedonski. Cum va fi procedat? Nu cumva operaţiunea de anagramare s‑a făcut în comun? De ce nu poate declara ferm Macedonski că nu e vorba de Eminescu în acest text din cauza căruia a pătimit atât? Atragem atenţia că anagramele şi şaradele erau cele mai îndrăgite jocuri de cuvinte în epocă, mai fiecare ziar întreţinând cititorii cu ele ‑ aşa cum este astăzi cazul rebusului. "Un om moralmente mort"

Lumea se obişnuieşte cu gândul că în societatea românească se află un nebun pe seama căruia se duelase cu epigrame şi condamnări la moarte civilă. "Actorii" şi‑au făcut datoria, rolul lor a fost acesta, de crainici ai bolii.

CITEZ
"Noi pornim de la premisa că raţiuni superioare de stat au cerut, la 28 iunie 1883, desfiinţarea "Societăţii Carpaţii", expulzarea directorului ziarului L'Independence roumaine, vizita umilitoare, la Viena, pentru scuze, a lui Petre Grădişteanu, împreună cu ministrul de externe D. A. Sturdza, expulzarea lui Zamfir C. Arbore şi toate celelalte gesturi prin care axa politică a ţării a trebuit orientată către Puterile Centrale; între aceste gesturi, căderea lui Eminescu din presă ni se pare iminentă. Presupunem în acest punct, că o criză a poetului, cum mai avusese în ultimele luni, "i‑a ajutat" pe prieteni să scape, decent, de el. Se poate pune însă întrebarea logică, la urma urmei, de ce nu a putut fi atras Eminescu de partea grupului de intelectuali care au lucrat pentru acest tratat secret de alianţă?"


Artizanul tratatului era, doar, P.P. Carp, încurajat şi girat, pe lângă Palat, de către Titu Maiorescu. Junimea cerea cu glas tare, încă din 1880 apropierea de lumea germană. Eminescu era, la urma urmei, de formaţie germană, lucrase chiar în diplomaţie câteva luni la Berlin. De ce a fost nevoie la 28 iunie 1883, de un asemenea tratament brutal în ceea ce‑l priveşte, de îndepărtarea din presă, de stigmatul "morţii civile", apoi de chetele cu "Mai am un singur dor" în timp ce el trăia şi le vedea, de atâtea şi atâtea tentative de a‑l îndepărta din Bucureşti? Într‑adevăr, guvernul a găsit ieşirea din impasul creat la sfârşitul lui iunie 1883: a dictat măsurile cerute de consulul Austro‑Ungariei şi de telegramele secrete de la Berlin; s‑a arătat chiar dispus să semneze pe loc celebrul tratat. Semnăturile propriuzise au fost schimbate în toamnă, cînd s‑au putut întâlni oficialităţile, dar acordul român, cerut insistent de Petre Carp de la Viena, a fost dat acum, la începutul lui iulie, după scandalurile publice abia consumate.

Care ar fi fost poziţia lui Eminescu faţă de acest tratat care orienta politica generală a Regatului Român către lumea germană?
Desigur, avem la îndemână răspunsul teoretic: opera ziaristică a poetului care veştejeşte, de la un capăt la altul şi pe un ton constant ridicat, pretenţiile Austro‑Ungariei de hegemonie în Estul şi Sud‑Estul Europei.;"paralizie generală", ca să parafrazăm diagnosticul lui Eminescu..
Să nu uităm: în vara lui 1883 nu numai Eminescu este dizlocat din sistemul presei bucureştene, dar şi Ioan Slavici. Acesta este nevoit să întemeieze, la Sibiu, la 14 aprilie 1884, ziarul Tribuna, în inima Ardealului. Ardelenii nu mai pot fi sprijiniţi în lupta lor, din Regatul României: tratatele internaţionale impun această clauză.

Dar, desigur, răspunsurile teoretice ale operei lui Mihai Eminescu, pătimaş apărător al Ardealului şi al ardelenilor, ar trebui completate cu elemente ţinând de biografia politică a poetului. De ce nu poate fi el alături de Petre Carp şi Junimea, în această schimbare la faţă a României?
Mai întâi, este bine de ştiut că Eminescu, ziarist la ziarul Timpul se afla, politiceşte vorbind, în adversitate faţă de Titu Maiorescu şi grupul Junimii. După alegerile din mai (subiectul din "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale) gruparea junimistă trecuse de partea liberalilor lui I.C. Brătianu, consituind ceea ce un N. Dimancea a numit, într‑un discurs parlamentar, "opoziţia miluită".Maiorescu nu mai avea nimic comun cu ziarul Timpul care începe a‑l ataca violent pentru "trădare politică". Eminescu, însă, rămâne la Timpul, alături de Al. Lahovari, M. Koglniceanu, Lascăr Catargiu etc. Mai mult: el devine un conservator radical, criticând aspru aripa ce sa alipit la trunchiul liberal. Unul dintre articolele anti‑maioresciene de la Timpul îi aparţine chiar lui Eminescu, judecând după stil şi după idei (deşi ediţia academică nu‑l primeşte). De altfel, ca viziune politică, Eminescu se despărţise de Titu Maiorescu încă din 1881, în cursul unei lungi polemici de presă prilejuită de un studiu al criticului privind necesitatea ca România să urmeze o politică filogermană.
CITEZ
"Paternalismul" criticului faţă de poet, din lunile iulie, august, septembrie 1883 este, aşadar, motivat şi politic. Maiorescu însuşi scăpa de criticile aspre ale Timpului odată cu îndepărtarea lui Eminescu şi, mai ales, odată cu crearea "cazului Eminescu". El va proteja, de fapt, nu numai un bolnav, dar şi un adversar de idei, pare‑se, un adversar ireductibil, intratabil. Este de presupus, apoi, că nici Petre Carp, care‑l aştepta pe Eminescu bolnav la Viena şi‑l va interna la un spital vienez cu medici din anturajul dr. Kremnitz şi al lui Carol, nu s‑a putut înţelege politiceşte cu poetul după însănătoşirea acestuia. În general, artizanii acestei alianţe secrete au avut mult de luptat împotriva culturii şi spiritului public românesc, care mergea constant către inima romanică a Europei, către Franţa mai ales. Acest paradox specific românesc, spirit public romanic şi politică germană, se va rezolva abia în 1916, când ţara, împotriva tratatului secret de alianţă va intra în război împotriva Puterilor Centrale. Se ştie figura tristă a lui Titu Maiorescu şi inflexiblitatea lui Petre Carp din consiliile de coroană ale lui 1916: ei susţin puternic Puterile Centrale, cel de‑al doilea motivând, fără echivoc, că nu poate călca un tratat pe care el însuşi l‑a semnat. Puţină "politichie" nu strică pentru cine vrea să înţeleagă destinul lui Eminescu. Tratatele erau foarte dure în sec. al XIX‑lea, mai ales când erau secrete. Iată, apoi, paradoxul în care s‑a aflat o persoană marcantă a politicii româneşti, Petre Carp. După ce termină semnarea acestei alianţe, el, conservator, trebuie să fie mereu ţinut în guvernele liberale: este al treilea bărbat (după I.C. Brătianu şi Carol I) care cunoaşte litera aşternută pe hârtie. Situaţia devine "jenantă" spre 1889, când tratatul trebuie reînnoit. În timp ce Lascăr Catargiu declară în Parlament: "Noi nu putem urma decât o politică de neutralitate, adică să fim bine cu toate puterile, căci suntem o ţară mică, o ţară agricolă", în timp ce Al. Lahovari întăreşte această declaraţie, în timp ce tânărul, încă, Tache Ionescu o întăreşte de asemenea, Petre Carp tace în scaun: tratatul fusese semnat şi se va reînnoi. O declaraţie a regelui către A. Goluchovski, reprezentantul Austro‑Ungariei, sună de‑a dreptul tenebros: suveranul are intenţia chiar să‑l arunce peste bord pe bătrânul Lascăr Catargiu, dacă se va opune în continuare literei semnate. Dacă şeful unui partid dintre cele mai puternice, dacă bătrânul Lascăr Catargiu, a cărei personalitate era atât de puternică, riscă "aruncarea peste bord", avem temeiuri să credem că politica mare a ţării nu se putea împiedica în poetul şi ziaristul Eminescu! Culmea este alta, însă: când Al. Lahovari va deveni ministru de externe şi va afla de acest tratat secret, îl va accepta fără mari probleme. La fel, Tache Ionescu şi cam toţi cei care au văzut, în seiful secret pe lângă care trebuiau să treacă spre funcţii, dosarul respectiv. Aceasta repune în drepturi întrebarea noastră: oare Eminescu, dacă‑l cunoştea (în linii mari, desigur; nu se pune problema să‑i fi fost arătat!), oare nu‑i înţelegea necesitatea? Oricât de grav, de imperativ era momentul, oamenii responsabili l‑au înţeles. O va spune într‑un discurs care a făcut epocă, Tache Ionescu, atunci când va defini "politica instinctului naţional": "Afirm cu cea mai mare siguranţă că nu e om politic, nu e partid, nu e parlament, nu e nimeni care să poată duce România pe cărarea pe care voieşte să o ducă dl. Carp şi dl. Stere. Noi nu am fost un stat de Don Quijoţi, dar nici un stat de inconştienţi; de la descălecatul de stat cu harta Daciei traiane, cu numărătoarea ţărilor române stăpânite de alţii, până la omul politic, toţi, chiar în ziua în care iscăleau un tratat care ne leagă cu Austria, în sufletul lor sta scris cu litere de foc: "Ardealul şi unitatea naţională". Toţi gândeau că situaţia nu e decât un provizorat, că va dura cât vor dura împrejurările europene ce împiedicau unirea neamului".

Ar fi fost Eminescu un "Don Quijote" care "s‑ar fi pus cu ţara în beţe", adică n‑ar fi înţeles aceasată "situaţie de provizorat"? Al. Lahovari a înţeles‑o, Lascăr Catargiu la fel, Tache Ionescu, iată‑i poziţia. În cazul poetului s‑a preferat, însă, îndepărtarea şi încarcerarea în mit. Un mit mut, care nu poate să vorbească ori se exprimă altfel decât prin vorbe.


UN MIT CARE VA DEVENI NATIONAL ....MITUL IN SINE ESTE PURTATOR DE ADEVAR,IAR ADEVARUL IESE PANA LA URMA LA IVEALA... CUM IESE EL(ADEVARUL) LA SUPRAFATA ... CU MIT CU TOT ,ORI INDEPARTANDU-L?...PUTEM NOI AFIRMA CA MITUL IN SINE NU ESTE ADEVAR?...POATE CONTINE ADEVAR CEVA NEADEVARAT,MINCIUNA, IN SPETA?????

Vad multe ghilimele, asadar textul e in cea mai mare parte preluat...cu stangacie as spune pentru ca lipsesc pasajele ce ar putea fi socotite esentiale in explicarea incidentului Poenaru-Eminescu...dar nu e important asta pentru tema propusa.

Numerologia, cabala au oferit masoneriei o baza puternica de simboluri..pe multe ea le-a preluat ca atare, pe altele le-a trecut in planuri mult mai subtile..E foarte greu de apreciat de unde incepe un simbol si de unde o simpla coincidenta daca nu esti in posesia unei chei..

Masonii au operat mereu dupa acest concept al cheii...Cheia de bolta a arcadelor, cheile de anulare a catedralelor, cheia de accedere catre camera de mijloc...si in sfarsit cheia atarnata de colanul unuia din demnitarii unei loji..


In masoneria cheia desface/deschide in mod fundamental...retragand cheia unei bolti, aceasta se prabuseste..la fel si in cazul acelor elemente de constructie (ce pot fi si simpla speculatie) care actionate prin tragere sau impingere pot provoca colapsul unei intregi catedrale


In fine Masoneria nu are brigazi de pedepsire, sau detasamente ale mortii, si nici nu i-a stat in fire sa angajeze ucigasi platiti sau sa organizeze comploturi pentru inlaturarea unor personaje incomode...in istorie au existat cazuri de masoni si chiar de loji care s-au rupt din Ordin pentru a actiona violent, dar au fost mize cu mult mai mari decat inlaturarea unui politician, sau a unui simplu detractor

Arma crimei a fost gasita ? Unde se pastreaza ? Cumva la muzeul masonic din Bucuresti ? Si ce spune oare despre crima individul ala Fortuna care debiteaza prapastiile alea la OTV ( sau DDTV ) si care vrea sa infiinteze un partid "Eminescu" ?

Ca sa revenim cu picioarele pe pamant, redau o postarea a mea din ianuarie 2004 :

“ Astazi putem discuta intens despre poezia si activitatea publicistica a lui Eminescu. Tot ce putem afla, insa, cu adevarat despre omul Eminescu vine din marturiile celor care l-au cunoscut. Dincolo de festivisme si de mitizare, Mihai Eminescu este un personaj cu totul special al istoriei noastre culturale si un scriitor cu multe rezerve de interes actual.Depinde de cine , cum si ce citeste in textele sale. Iar cum a fost cu adevarat 15 ianuarie 1850n-o sa ne spuna nici romantiosul Calinescu, nici naivul Cezar Petrescu, ci "martorii" Iacob Negruzzi , George Panu, si Ioan Slavici ,prietenii sai.

-Cum arata Eminescu ?
Portretul lui de la 18 ani ne bintuie tuturor anii de scoala. Apoi mai sunt portretele de "tineri voievozi"din poeziile lui cu care Eminescu trebuie neaparat sa semene, cu ochii mari, demonici si pielea de marmura. Slavici insa spune ca avea " ochii marunti" si ca l-a crezut persan : " Un tinar oaches, cu fata curata si rasa peste tot, cu un lung " clabatz" banatesc peste pletele negre, cu ochii marunti si visatori si intodeauna cu un zimbet oarecum batjocoritor pe buze ; un albanez - imi ziceam - poate chiar un persian".

-Era Eminescu un geniu indiferent la bunurile lumesti ?
Cam asa ar spune orice elev care-i studiaza opera. Eminescu traia laolalta cu soarecii, ca doar asa spune intr-o poezie ( "Cum nu sunt un soarec,Doamne - macar totusi are blana -/ Mi-as minca cartile mele, nici ca mi-ar pasa de ger..."), nu-l interesau nimic din cele moderne , traia numai pentru opera lui,etc. Si azi vedem poeti care traiesc deliberat in mizerie si se poarta ca niste mitocani , tocmai pentru ca acesta este modelul poetului din totdeauna. Dar Eminescu se pare ca era totusi altfel, chiar cu totul altfel. Ioan Slavici, cu care a fost bun prieten, spune ca : " In timpul care l-a petrecut la Viena , el tinea mult sa aiba locuinta comoda , larga ,curata, linistita si luminoasa, sa se imbrace curat si bine , sa-si aleaga mincarile dupa plac, sa fumeze tigari fine , sa-si gateasca el insusi cafeaua de Mocca si bea numai vinuri de calitate superioara ori apa curata . Era un om cu trebuinte putine, dar cu apucaturi boieresti care stia sa sufere si sa rabde fara ca sa se plinga si respingea cu un fel de oroare tot ceea ce i se parea vulgar .... "

-Sfirsitul trist .
Majoritatea celor care l-au cunoscut pun boala psihica a lui Eminescu pe seama ereditatii si vorbesc despre ceilalti membrii ai familiei atinsi de nebunie. Negruzzi spune ca a vazut primele semne ale bolii foarte devreme, atunci cand Eminescu a inceput sa fie interesat exclusiv si obsesiv " de metafizica indiana si, in general , de problemele religioase". Cu suisuri si coborisuri, sub ochii neputinciosi ai prietenilor, Eminescu a murit in institutul pentru alienati ai doctorului Sutzu.

-Cazul Veronica Micle - " Ademenit si rapus"
Desi barbat cu succes la femei, Eminescu se pare ca nu era deloc ceea ce se cheama un macho, nu facea caz despre cuceririle lui si nici nu prea vorbea despre femei : " In ceea ce priveste viata sexuala, el era de o sobrietatea extraordinara. El niciodata nu vorbea despre femei decit avind in vedere partea ideala a fiintei lor si dispretuia pe oamenii care alerga dupa "fuste" ori vorbesc despre afaceri scandaloase. Slabiciunile lui erau cu desavirsire platonice , lucruri despre care se vorbeste cu un fel de religiozitate si numai ademenit si rapus putea el sa aiba legaturi care nu sint curate, cum era in cele din urma cele cu Veronica Micle, despre care mi-a vorbit numai in ziua care a putut sa-mi zica : In sfirsit, am scapat !" Veronica Micle nu era prea iubita de cei din jurul lui Eminescu, ba unii o invinuiesc ca a fost cauza bolii sale psihice. Slavici crede ca a fost " ademenit si rapus " de aceasta femeie si, dupa despartirea lor , se pare ca Veronica s-a consolat repede. E de neuitat tabloul pe care-l poveste Negruzzi si la care a asistat el insusi : " Am gasit pe Veronica jucand carti cu un tinar ofiter. Eu totusi cautam sa o pregatesc cu incetul la vestea nenorocita despre boala prietenului ei pentru a nu o impresiona din cale afara , cind spre uimirea mea vazui ca Veronica ia lucrul foarte usor, aproape cu indiferenta. "A inebunit Eminescu ? Se vedea de mult ca merge pe calea aceasta " - Apoi, schimbind vorba, trecu la un subiect de conversatie mai vesela ...." Oricum, e de retinut ca cele mai frumoase si mai celebre poezii de dragoste nu i-au fost inspirate lui Eminescu de Veronica, ci de Cleopatra Poenaru, o " doamna negresit foarte inteligenta , dar deloc frumoasa si mult mai mare de ani decit Eminescu ".

( selectiuni din pagina de cultura intocmita de Luminita Marcu in "Ev.Z." din 18/01/04)

Cocosele,
Cu picioarele pe pamant inseamna sa-l lasi pe dr. gugal , Georgescu ala si site-urile legionare si sa pui mana pe carte ! Adica pe "Viata lui Eminescu" si "Istoria Literaturii Romane" de G. Calinescu unde la pag. 443 o sa gasesti cine a murit din familia lui cu fenomene de alienare, cine s-a sinucis, etc.

Si acum iata o gluma intrei doi oameni mari ai literaturii :

Mihai Eminescu ii scrie o poezie lu' Titu Maiorescu:

'capul tau, sub clar de luna,
seamana cu'n cap de ....'

dupa 1 saptamina primeste ME raspunsu cam asa:

'Frumoasa poezia, da' ultimu' cuvint de ce mi l'ai mincat?'

Cocosele,
Ca sa-ti mai racoresti transpiratia asta in a dovedi ca Eminescu a fost omorat de Masonerie , uite citeste poezia asta a lui care sigur n-ai invatat-o la scoala !

Ia te-ntinde

"Ia te-ntinde draga-n tinda
Si izmana ti-o desprinda
Mainile-mpreuna in cap
De cracana sa incap
...
Dar asa, cu socoteala
Sa-ti scot p... la iveala"
In batjocura lautarilor
"Tot as f..., si-as f..., si-as f...
Ce n-am parale marunte
Asteapta pan ce-oi schimba
Si te-oi f... pan ce-i crapa".

Mai vrei ? Uite aici gasesti mai multe ! Da' sa nu mai spui si altora

In primul rand trebuie sa disociem omul Eminescu de poetul Eminescu,,,,
Apoi, poet national sau nepoet...super spirit latin, filozof, ziarist de initiativa sau simplu roman...de pe niciuna din pozitiile acestea Masoneria nu s-ar fi putut organiza pentru a il pedepsi sau anula.

Masoneria este o organizatie constructiva prin excelenta si ea incurajaza dialogul si schimbul de opinii. In cadrul MLNR de azi exista politicieni de cele mai diferite si opuse orientari. Prin aderarea la Ordin ei au devenit automat cu totii frati. Desigur Masoneria nu face politica, insa acesti oameni avand stabilita o relatie fraterna au de unde sa inceapa o reconciliere si o reevaluare a pozitiei fiecaruia in raport cu ceilalti...Masoneria e cea care ii ajuta sa faca asta iar scopul pentru care procedeaza asa e strict in folosul societatii si al spiritului fratern ce ar trebui sa guverneze toate relatiile interumane.


Nu cred ca vreun mason ar fi apelat la metode din cele sugerate pentru a il marginaliza si exclude pe Eminescu de pe scena. Masoni nu au la indemana astfel de gesturi...Mai degraba el ar fi fost initiat si preluat de Ordin pentru ca acesta sa ii poata pune in valoare personalitatea si pentru al putea face astfel eficient societatii..

Dar nu puteau initia un alienat, e o regula de baza a vechilor Land Mark-uri.


Delirul oniric a lui Eminescu, atent in detalii asa cum numai intro minte luminata se poate dezvolta la asemenea cote, s-a fixat pe Ordinul Masonic...Ceea ce e o atitudine destul de comuna printre nebuni. Temele clasice fiind delirul mistic, delirul ocult, delirul grotesc...si delirium tremens

Ce semnificatie au cele doua faclii de pe mormantul lui Eminescu? Am inteles ca cele doua faclii, asezate cu flacara in jos de o parte si de alta a pietrei funerare, sunt simboluri masonice.

Dar de ce ???....banuiesti ca masonii dupa ce l-au gajbit i-au mai facut si inmormantare cu simbol ???
Pe Pamant el nu a fost unul dintre frati, asa ca Orientul Etern ii este interzis; si nici nu are de ce sa fie insotit in marea calatorie de simboluri masonice pentru ca aceasta onoare e rezervata numai initiatilor.


Uite o explicatie aici:

<http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Misterul%20simbolurilor%20de%20DTD.htm>

Nici vorba. Ma gandeam daca Eminescu a avut vreo legatura cu francmasoneria. Intrebarea mea e putin offtopic, dar n-am mai deschis un subiect nou.

Hey The Dude ,
Nu te enerva pentru niste sclifoseli 'telectuale

Do i look nervos ???....in fapt nu sunt desi cred ca motive ar fi, oricum Eminescu e un personaj mai degraba controversat decat primul in toate...Cred ca aici e o diferenta majora de opinii...Chiar si asa Cocosel ar trebui sa inteleaga ca ".. si cel dintai dintre oameni, tot om este"....vorba aia..."e la mintea gainii"

Dudule, te rog sa nu-mi ocolesti intrebarea, chiar daca se indeparteaza de subiect. Am vrut sa stiu doar ce semnifica cele doua faclii de pe mormantul lui Eminescu, fara legatura cu topicul.

Cred ca ai vazut prea multe documentare pe Discovery si NatGeo !

Gheorghe Marinescu declara despre creierul poetului, multi ani mai târziu dupa moartea poetului: “Creierul mi s-a adus de la Institutul Sutu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvolutiunilor. Putrefactia era datoratã faptului cãldurii celei mari, probabil cã s’a scos prea târziu dupã moarte… Creierul era în adevãr voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningitã localizatã la lobulii anteriori… Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am fãcut studiul istologic, ceea ce e o mare lacunã… Sãrmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis în treacãt, nu stiu dacã s-a fãcut în bune conditiuni altor literati distinsi cari, ca si dânsul, au murit de paralizie generalã”.
Eminescu nu a murit însã de paralizie generalã, Gheorghe Marinescu se înselase. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetãtor stiintific, autor a peste 100 de lucrãri din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementã paraliticã.
În ceea ce priveste alcoolismul, acesta nici nu intrã în discutie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din mâneca imposturii si botezat ad-hoc congenital”.
.

...am tinut sa mentionez aspectul pentru ca baietzi gri tot afirma ca ar fi fost nebun...
Asasinarea lui Eminescu a continuat si continuã si în prezent prin trecerea sub tãcere a activitãtii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale nationaliste si antiiudeo-masonice. Continuã prin prezentarea sa în scoli în mod voit deformat, în ipostazã numai de poet genial, sãrac si fustangiu. Continuã si prin eliminarea din opera sa poeticã a acelor poezii cu caracter profund national, cum ar fi versiunea adevãratã a poeziei Doina. (pe care am relatat-o mai sus) Continuã prin atacurile tot mai dese si abia disimulate ale asa-zisei elite culturale române.

so mote it be...

Bre nu stii ca ciorba reincalzita nu mai are gust ? A trecut 15 ianuarie ! Auguri , la anu' !

March, daca tot nu ai nimic de spus, de ce nu te duci frumusel sa te mai "iluminezi" un pic si sa lasi "profanii" sa mai si discute pe aici?
Chiar nu realizezi ca plictisesti cititorul cu glumele tale şorţuliene ?!

Iar obsedatii cu masoneria si oamenii gri?
Nu mai beti bre de dimineata pe burta goala...

Unii useri au adunat mii de postari exclusiv din glume nesarate si atacuri la persoana.

Iar altii debitand ineptii fara nici un fel de sustinere si bazate doar pe alte ineptii..

E nostim cum atunci cand vine vorba de Masonerie toti devin dintr-o data atoatestiutori.
Sunt atat de multi cunoscatori ai fenomenului care pretind ca au cunstinte mai multe si mai profunde chiar decat masonii isasi, incat iti vine sa te intrebi justificat daca nu cumva ei vorbesc despre altceva (ceea ce cativa domni pe aici chiar fac).

Ordinul Masonic are un scop precis, si un obiectiv declarat public*..Marea Opera a inceput acum 6007 ani si se deruleaza nestingherit de obtuzitate si ignoranta. In toata aceasta perioada de timp lumea a avansat construind si nu a dat niciodata inapoi...au fost doar poticneli.
Cosmopolismul (o singura politica pentru intregul univers organizat) va izbandi.

Asa sa ne ajute Marele Arhitect !!!



*in acest obiectiv fapte reprobabile precum lupta cu oponentii nu isi au locul, mai ales cand acestia sunt nebuni sau handicapati. Masonii nu raspund la atacuri si nu se lasa antrenati in conflicte...isi vad doar de treaba lor...pentru ceilalti.
Am zis...