Linişte, monotonie…cadru restrans, o lumânare pâlpâind străpunge tenebrul incăperii modeste ….ceara se prelinge incet in paharul imaculat aflat pe o masă din lemn masiv impregnată cu multe desene obscure .Calm se uită atent la foia din faţa sa. O foaie albă pe care se afla o singură simplă si banală intrebare…. Reflexul il indeamnă insă să ridice simplu din umeri. Privirea lui capata o nouă directie si cade in bezna, se ineacă…si apoi revine pe hartie. Stă absorbit nemiscat, străveziu iar ochii caută de fapt altceva, visând la cu totul un alt moment petrecut in acele zile. Incâ de când a intrat in incapere gândurile sale, acele eflorescente ale culturii, au suferit o reducere catre absurd, si asta pentru ca peisajul din jur era mai degraba morbid. Alunga teama ce se abatuse asupra sa si intr-un moment de curaj lua hartie si incepu sa scrie cu entuziasm… 
.Dar ce entuziasm?!!... O intreaga impresie ca o fantastica piramida sonora ii dicta incet cuvintele, frazele…stiind ca in intuneric, irealitatea devine tot mai densa si chiar capata o anumita structura. Spectacolul devine fascinant si rememora un citat din Homer:“precum in senin lumineaza si poreclit e Luceafarul, al Orionului caine…” pe care il aseza in josul paginii. Acum nu mai ramane decat sa astepte. Isi auzea pur si simplu bataile inerente ale inimii sale si imaginatia ii juca multe feste. Isi fixa privirea pe cateva grinzi solide ale incaperii care i se pareau fapturi inocente si sfioase gata de lansari in necunoscut.. Se intreba daca se afla deja in necunoscut. Raspunsul nu avea decat sa il descopere mai tarziu, desi sufletul il indemna sa creada altceva. Isi aminti de cel care il pregatise pentru aceasta lume inimaginabila relatandu-i multe povesti, legende, mituri. Din clipa aceea, lucrurile nu au mai mers asa cum se astepta.’’E bine sa stii cand joci,e bine sa stii sa calci unde trebuie,sa nu orbecai’’ ii spunea el mereu plin de convingere. Acum inima nu mai era convinsa ca se afla unde trebuie, stia ca va trebui sa plateasca un pręt, insa nu si-l putea imagina..momentan.
Mai arunca o noua privire pe hartia plina de cerneala si textul ii emana efluvii de gravitate si coerenta, un avant inspre inefabil si o identificare pe sfera cunoasterii. Euforia il cuprinsese in momentul in care rotitele i se miscara foarte intens si redefini un pasaj care i se parea anost .Acum se simtea incalzit si un mic suras ii licari figura plina de triumf….Era gata…..Putea doar sa o reciteasca acum si sa astepte ca usa din fata sa sa se deschida pentru a primi implinirea. Incepu calm sa o corecteze…
“singur aici intr-o stare de echilibru, simt cum din urma exalta trecutul meu adolescentin-frumos definit. Cum ies din subsuorile lui intamplari rand pe rand luate in joaca cu zambetul pe buze,cu placerea aceea fireasca de a ma lupta cu ignoranta propice varstei. Cu demoni din hartie pe care sabia mea fermecata ii alunga in lumea subterana, cu zanele gingase ,cu piticii neastamparati, cu strumfii care ma urmareau la tot pasul, cu minunatul vis de a fi piratul incercat al apelor cristaline dar in acelasi timp frumosul-fat care cucereste dupa o lupta crancena cu zmeul atotputernic inima plapanda a fetei de imparat. Iata ca un gest al convingeri, irealitatea, visul, reveria…minunata lume de basm. Imagini false. Asa oare sa fie..sa fi fost?trecutul e cel care se urca eroic pe franghia aceasta direct sub torentii de apa, lasandu-ma astfel fara peisajele in care fermentam altadata, ambiguu….florile crengilor , lumina asfintitului, stejarul batran, roua diminetii…COPILARIA…”
Urma o pauza , un interludiu pentru ca apoi sa reinvie cu mult mai mult avant…
“Apoi freamatul incepe sa capate o nuanta odata cu parcurgerea lungului drum de la vis cu imagini inchipuite, la imagini mult mai false si pline de vicii nascute din temeririle inerente ale infinitului…in groapa captusita a acestei sali pe presurile pline de praf trebuie sa ating nepretuitul …gand care ma leaga de ideea absurda ca am crescut…oare? inseamna ca am mai urcat o treapta spre nemarginit…Am inceput sa disting apoi viclenia ,intriga, ura, ambitia, bogatia, puterea si aproape fara placere arta minunata de a ma minti. Mi-era teama, dar sa ma intorc era cu neputinta…era aceea teama de fiintele acelea pe care fiecare dintre noi le azvarle, mai devreme sau mai tarziu, pe aici pe undeva…si apoi nu le mai gaseste, mi-era teama de propria mea ignoranta…MATURITATEA.. “
Din nou o pauza ..de data acesta pentru a pasi incet si cu rabdare in ultimul fragment asezat pe coala de hartie…
‘’Adanc ma opresc un pic si rasuflu aerul frivol….de necrezut!..dar nu sunt in stare sa bajbai ..trebuie sa continui pentru a ajunge…acolo…incep sa nu mai disting clar virtutile …orizontul pare din ce in ce mai departe , insa parca nu imi mai e teama ..simt ca sufletul a inceput sa se linisteasca…Fac pasi din ce in ce mai adanci , deschid usi, nu ma mai satur..si doar nu am mers in cerc?..abia acum deslusesc limpede ca ma aflu pe buza inerenta a unui abis…jos un pitic ma asteapta alaturi de un armasar cu o coama alba ca o fantana arteziana…Cobor trec pe cealalta parte si ma apropii de Amenti..simt ca sunt asteptat si parca aud sunetul unei voci ce ma indeamna sa ma apropii. Riscul abia acum incepe..sa fiu mancat pentru placerea sufletului si in acelasi timp sa percep cu acuitate miscarea buzelor multiplicate in spatele unui dialog..monolog stupid..Posibil!! insa atentie era el …un inger care ma chema in intuneric pentru a deschide si ultima usa…precum in senin lumineaza si poreclit este Luceafarul, al Orionului caine…SFARSITUL..”
