Cum vedeti moartea?
Imi pare rau daca va rog sa va repatati insa consider ca trebuia pusa distinct si aceasta intrebare...
Deci e o urcare pe o scara luminoasa... sau omul devine doar" o daraba de carne (parafraza) care nu mai e irigata de sange"?
Sau e o trecere in alte forme... nu voi face aici portretul mortii dupa fiecare credinta ci va voi lasa pe fiecare sa o descrieti cu ochii proprii.... Va e teama de ea? Sau aveti o atitudine "mioritica" ?...

Moartea este un fenomen natural si nu are nimic infricosator asa cum incearca unii sa prolifereze.
Nu exista nimic dupa acest proces firesc de regenare naturala iar viata dupa moarte este o speculatie.

Ca e un fenomen natural putem fi de acord. Ca nu are nimic infricosator e de discutat, iar un sondaj de opinie ar arata un rezultat interesant.

Cat despre viata dupa moarte e de discutat.

Este cred mult prea putin semnificativa opinia generala intr-o asemenea chestiune,fiecare cu ideile sale. Dar cred ca in sine acest proces nu are nimic infricosator.
Cat ma priveste nu consider ca este ceva de discutabil in privinta chestiunii ca nu exista viata dupa moarte. Mi se pare cat se poate de firesc sa fie asa si nu vad ce ar fi de obiectat in aceasta privinta cand se stie ca nu s-a intors nimeni care a pasit dincolo si care sa ne impartaseasca din experienta dobandita. Acele false reveniri nu au nimic de-a face cu moartea propriu-zisa. Din punct de vedere medical exista explicatii foarte pertinente,la fel si din partea psihiatriei.

QUOTE ("Petru Ionescu")

Este cred mult prea putin semnificativa opinia generala intr-o asemenea chestiune,fiecare cu ideile sale.

Realitatea e tot un termen care tine de statistica. E real ceea ce considera o larga categorie de oameni ca ar fi real.

QUOTE ("Petru Ionescu")

Acele false reveniri nu au nimic de-a face cu moartea propriu-zisa. Din punct de vedere medical exista explicatii foarte pertinente,la fel si din partea psihiatriei.

Exista speculatii in acest sens, dar nu si o parere unanima si categorica. Deci subiectul e discutabil.

QUOTE (Carmi @ Jun 12 2003, 09:50 PM)

Cum vedeti moartea? imi pare rau daca va rog sa va repatati insa consider ca trebuia pusa distinct si aceasta intrebare..... deci e o urcare pe o scara luminoasa....sau omul devine doar" o daraba de carne (parafraza) care nu mai e irigata de sange"? sau e o trecere in alte forme.... nu voi face aici portretul mortii dupa fiecare credinta ci va voi lasa pe fiecare sa o descrieti cu ochii proprii..... va e teama de ea? sau aveti o atitudine "mioritica".......

Daca atunci cand dormi, mai si visezi, incearca sa-ti inchipui ca nu o faci.

Deci un somn fara vise.
Cand te-ai trezit, a existat ceva ?!,.. ai simtit ceva ?!,.. nimic!

Cam asa este si cu moartea (consider io), dar nu te mai trezesti.

Celelalte inchipuiri, asteptari, sperante,.. sunt desearte, ni le facem deoarece ne temem de acest nimic, care nu ne flateaza constiinta de fiinta de sine statatoare, ego-ul, straduintele noastre de a ne dezvolta si "inbunatatii", de a realiza ceva in viata, etc.,.. care ne-ar face numai sa gandim la inutilitatea vietii prin cea a mortii...

Cred eu ca-i tristul adevar,.. dar este asa de trist ?! ... de ce traieste un copac, apoi se usuca si moare ?!

Carmi, cum de stiai ca nu-mi place sa ma repet?

Am zis, nu-mi este teama de moarte - si incerc sa ma conving sa nu-mi fie teama nici de cum voi muri, caci dupa suferinta vine pacea totala.

Daca exista viata dupa moarte voi vedea la momentul ala, pana atunci nu pot sa sustin ceva ce nu stiu cu siguranta - dar ma atrage ideea si sper ca asa va fi. Dat fiind ca exista cazuri (multe) de moarte clinica unde se relateaza o desprindere a sufletului de corp si un drum spre lumina, si nu exista cazuri unde sa fie povestit ceva contrar, raman la ideea asta.

Si da, cred ca dupa moarte corpul ramane un invelis inutil - daca nu era, nu putrezea. Cat despre "sculatul din moarte" probabil ca am fost la scoala suficient de mult ca sa nu cred ca un sac de oase o sa creasca subit carne pe el.
Si mai cred ca ceremonia inmormantarii ar trebui sa fie o celebrare a vietii celui care nu mai e cu noi, si nu o etalare a durerii celor ramasi in urma, caci plangem un mort pentru ca ne e mila de noi. Eu nu am fost la o inmormantare unde sa aud ce realizari a avut persoana respectiva, tot timpul am auzit "saracul/saraca... (si urmeaza ceva ce seamana a barfa)"

O evadare pentru unii, sfrsitul pentru altii sau, de ce nu, inceputul, un nou inceput, o alta viata ( ca tot se spune "viata de dupa moarte"). Oamenii, in general, se tem de ceea ce nu cunosc, iar moartea este unul dintre lucrurile prea putin intelese. O forma de cunoastere, o noua dimensiune sau vid, nimic, haos? Ce este de fapt moartea? Cu totii vom afla pana la urma... Intrebarea pe care v-as adresa-o ar fi: este moartea ( sau mai bine spus ceea ce urmeaza dupa ea) aceeasi pentru toata lumea? Ne ducem cu totii in acelasi loc? Exista intr-adevar iad si rai? Moartea este cea care echilibreaza balanta vietii? Ceea ce facem in timpul vietii va avea repercursiuni asupra nostra in Viata de Apoi?

Un subiect interesant, tratat de toate cultele si religiile cu mare importanta, un lucru pe care nimeni nu-l poate invinge, cu totii ne supunem ei...Moartea este ceva firesc, asa cum exista nastere exista si moarte...

Ceea ce cred eu? Imi imaginez ceva asemanator vietii, cu sentimente si trairi similare, doar ca nu mai exista trup ( cel putin trupul pe care il avem acum). Imi este greu sa concep ca dupa moarte nu mai este nimic, ca totul se poate sfarsi atat de usor...

Bla, bla, bla...n-am putut niciodata sa discut despre moarte in termeni filozofici, sa dau tot felul de denumiri care mai de care mai savante, sa disec tot felul de concepte pana in cele mai mici amanunte sau alte faze din astea...nu. Brrr, imi place viata, imi place cand ma bucur, cand sufar, cand plang, cand rad, cand ma enerveaza sota-miu, soacra-mea, imi place sa stau la soare, sa inot....tot ceea ce simt prin toate simturile mele. Ma mai apuca cateodata de ma uit in oglinda si ma pipai pe fata si pe ochi si ma gandesc ca una din cele 365 zile ale anului va fi ziua mortii mele si nu voi mai simti nimic din tot ceea ce ma face sa traiesc acum si ca imi va parea rau ca nu-s nemuritoare ca sunt atatea lucruri pe lumea asta de trait si vazut si ma trece un fior pe sira spinarii de frica..si ma duc la sota-miu si-l iau in brate si ii spun ce mult il iubesc, macar atat ca nu stiu ce va fi maine..si-mi trece frica...hm..si sa mai discut si filozofic pe tema mortii..neah

Macabru, nu?

Sinistru... dar perfect real...asa ca...
Dar in ciuda faptului ca moartea pt. unii pare un somn fara vise cred ca in nici un caz nu este mai placuta... dar nici nu se punea mi se pare aceasta problema.

QUOTE (Figaro @ Jun 13 2003, 11:15 AM)

Realitatea e tot un termen care tine de statistica. E real ceea ce considera o larga categorie de oameni ca ar fi real.

Privind problema din acest punct de vedere, se poate concluziona cã, în esenþã, Realitatea nu existã, ci ea e doar o plãsmuire a minþii umane... Iar forma cea mai rãspânditã a acestei "plãsmuiri" devine Realitate, prin simplul fapt cã ea este întâlnitã la majoritatea oamenilor. În acelaºi timp, putem stabili foarte uºor cã Realitatea nu existã în absenþa omului. Sincer, mie mi se pare un pic cam deplasatã aceastã definiþie datã Realitãþii... Asta ar face obiectivitatea ineficientã, practic anihilând-o...

QUOTE (Petru Ionescu @ Jun 13 2003, 09:44 AM)

Moartea este un fenomen natural si nu are nimic infricosator asa cum incearca unii sa prolifereze. Nu exista nimic dupa acest proces firesc de regenare naturala iar viata dupa moarte este o speculatie.

...nu are nimic infricosator? cind dupa sau inainte?...daca este inainte te contrazic mai mult din 50% din populatia planetei...cu totii fugim de moarte ca de moarte.
Siguranta cu care vorbesti Petru, ma face sa te intreb, de unde stii ca nu exista nimic ?...faptul ca nu s a intors nimeni de acolo nu este un argument.Te rog sa ne explici mai detaliat cum ai ajuns tu la concluzia, ba mai mult la certitudinea ca nu este nimic dupa.

QUOTE (man @ Jun 13 2003, 10:26 AM)

Deci un somn fara vise. Cand te-ai trezit, a existat ceva ?!,.. ai simtit ceva ?!,.. nimic! Cam asa este si cu moartea (consider io), dar nu te mai trezesti.

Cind dormi functiile vitale iti functioneaza, cind esti mort sufletul e clar ca paraseste corpul, dar unde se duce, chiar moare si sufletul, se evapora, dispare?Sau intram intr-un alt subiect vorbind de suflet? Petru...?

"MOARTEA" este in general, considerata un tabu cand e vorba sa ne includa pe noi insine sau pe cei foarte dragi noua. Din ceea ce simt eu, personal ma inspaimant infinit mai mult cand ma gandesc la copii mei, fata de propria mea perspectiva. Pentru copii spunem hotarat "Nu! Nu se poate!! " si trecem rapid la decizii care ne dau sperante. Cand e vorba de noi : " Ooops! Chiar asa ? Poate-ar trebui sa fac aia sau aialalta... Daca nu...asta e!"
Ce ne aduce ea ? In nici un caz NIMIC!!! E cu totul absurd sa credem ca fiecare dintre noi avem destine atat de diferite fara un motiv anume, si ca indiferent daca am fost in decursul vietii niste criminali sau niste umili prelati, ne va astepta "dincolo" acelasi "NIMIC". Cine-o spune astazi, va veni cu siguranta un "maine" cand se va...trezi. (sau va fi trezit!!!)
Nu intentionez sa impun convingerile mele cuiva, dar daca tot am o parere sau alta, incerc sa ma si explic. In ciuda faptului ca educatia mea religioasa este una crestin-ortodoxa, si ma mai si vreau a fi "un bun crestin", sunt convins ca vin in contradictie cu biserica intrucat nici eu nu prea cred in Iadul si Raiul infatisat in Sfanta Scriptura. Nu cred ca Ratiunea (atat cata este ea la Omul Pamantean) poate accepta ideea de "foc",de "smoala" sau alte pedepse care par a inspaimanta doar pe cei care cred orbeste, fara a privi in jur si fara a-si mai pune intrebari. Fara discutie, "pedeapsa" sau "recompensa", exista ! Fara discutie exista 7 nivele de decorporalizare, care pot fi numite si cele 7 vami, daca tinem cu tot dinadinsul. Dar ce se intampla cu sufletul dupa acele 40 de zile de "asteptare" , sunt doar speculatii, presupuneri sau -de ce nu? - revelatii menite sa convinga un anume gen de auditoriu. Oricum, pentru cine doreste cu adevarat sa se edifice, exinta enorm de multa literatura de specialitate in acest sens (si nu ma refer la idei fanteziste, ci la cazuri inregistrate in istoria de specialitate, avand la baza cazuri reale). Ideea este ca nu poti spune "NU EXISTA" sau "NU SE POATE", fara a incerca macar sa verifici , nu unde stii sigur ca nu te convinge, ci acolo unde cei care au editat acele idei, au o mare probitate morala si poate stiintifica!!!
In sfarsit, parerea mea ar fi ca atat Iadul cat si Raiul, sunt aici, in jurul nostru. Tocmai de aceea nici un destin nu se identifica cu altul: pentru ca fiecare avem un trecut personal. Poate e ciudat si total inexplicabil de ce unii par sa fie "copiii dezmierdati ai destinului", in timp ce altii fac eforturi uriase pentru o viata cat de cat satisfacatoare. Dar oare norocosii au avut sansa de a opta pentru destinele lor? Fiecare dintre noi "am fost trimisi" la un anumit moment dat si intr-un anumit loc, dupa judecata Adevarului Absolut, la care noi oricum nu putem avea acces. Poate intr-o viata viitoare vom fi mai privilegiati (daca am inteles cumva notiunea de OM in viata actuala!) , sau poate ne vor plange altii de mila...

QUOTE (bubu @ Jun 14 2003, 02:11 PM)

QUOTE (Petru Ionescu @ Jun 13 2003, 09:44 AM) Moartea este un fenomen natural si nu are nimic infricosator asa cum incearca unii sa prolifereze. Nu exista nimic dupa acest proces firesc de regenare naturala iar viata dupa moarte este o speculatie. ...nu are nimic infricosator? cind dupa sau inainte?...daca este inainte te contrazic mai mult din 50% din populatia planetei...cu totii fugim de moarte ca de moarte. Siguranta cu care vorbesti Petru, ma face sa te intreb, de unde stii ca nu exista nimic ?...faptul ca nu s a intors nimeni de acolo nu este un argument.Te rog sa ne explici mai detaliat cum ai ajuns tu la concluzia, ba mai mult la certitudinea ca nu este nimic dupa.

Nu a fost necesara nici un soi de experienta transcendentala pentru a ajunge la concluzia ca moartea este un fenomen natural. O spun biologii si naturalistii in general, asa ca este oarecum inutil sa intram intr-o dezbatere care nu va avea nici un tel devreme ce nu suntem nici unul dintre noi specialisti in domeniu.
Este evident ca exista o oarecare teama fata de moarte,care tine mai curand de instinctul de conservare decat de ceva programat inainte de catre om. Este insa o teama care odata cu inaintarea in varsta este din ce in ce mai putin prezenta.
Cat despre cat de infricosatoare este aceasta cred ca nu e cazul sa vorbim devreme ce nu putem spune ca suntem in fata unui fenomen abominabil.

Poate ca acei naturalisti si medici de care vorbesti pur si simplu incearca in felul asta sa-si faca cunoscute unele din conceptiile personale insa din punct de vedere stiintific este greu sa incerci o asemenea abordare...

Dar nu au legatura una cu alta. Este ca si cum ai incerca sa descoperi talentul unui pictor analizand pigemntul chimic al tablourilor sale. Fiecare sistem are plierul sau de investigatie.

Inteleg foarte bine acest lucru dar de la o simpla opinie pana la ceea ce in termenii lui Kuhn ar insemna "stiinta normala" este cale lunga si nu cred ca a incercat cineva pana acum sa o strabata...

In oarecare masura "stiinta normala" ocupa rolul principal. Daca te referi la frontiere problemele isi pierd din consistenta.

S-ar putea sustine un asemenea lucru dar cred ca semnificatiilea a ceea ce se discuta mai sus se reduc cu precadere la ceea noi ca oameni putem cunoaste pe deocamdata prin intermediul stiintei. Asa ca nu cred ca limitele acesteia ar trebui luate in considerare...

Cum ati dori sa muriti? Tineri in tr-un moment de fericire sau batrani insa cu multi nepoti in jur dar trecuti peste griji si bolnavi?
V-ar place moartea lui Petronius cu venele taiate in baie scurgandu-i se viata incet si fiind capabil sa-si opreasca moartea sau ceva mai rapid astfel incat sa nu mai simtiti nimic?suna cam macabru dar eu chiar ma intreb de multe ori ....
in final cum vedeti sinuciderea?

Nu am timpul sa filosofez prea mult pe tema mortii. Deocamdata nu ma inspaimanta. Am fost de doua ori in situatia de a muri inecata iar o singura data mi-a trecut prin fata tot filmul vietii de pana atunci. Ma relaxasem, eram constienta ca voi muri si ma intrebam de ce asa repede- nu mai eram in stare sa fac nimic, eram deja la fundul apei. Nu m-am zbatut prea mult, chiar ma mir acum cat de linistita am fost, parca nu prea a functionat instinctul de conservare.
In fine, eu cred ca moartea e doar o trecere prin viata asta. Eu cred in inviere si in viata de dupa moarte in trup, asa ca traiesc cu speranta cu odata ma voi trezi din "somn" pentru a trai vesnici. poate e pueril, dar asta cred eu.
Nu m-as sinucide, nu as avea curajul sa o fac, in orice situatie as fi. Stati un pic... poate doar in situatia de a fi omorata sau violata cred ca as prefera sa ma sinucid, daca as avea un instrument la indemana- prefer un pistol, mi se pare mai usor, hehe.
Cum mi-as dori sa mor? Destul de tanara, atat cat sa nu simt neputinta oribila a batranetii. Sincer, batranetea ma sperie, nu moartea. Sigur, prefer sa mor in somn iar daca e vorba de o moarte mai dura, impuscata. Vorbesc serios, dar nu va grabiti acum sa va incarcati pistolul :-)

Biologii si oamenii de stiinta o spun in dreptul lor , in domeniul lor :si domeniul lor tine de la...pâna la...Mai departe nu tine de ei ; acolo unde ajung sufletele noastre nu mai e stiinta , nu mai sunt carti...
Frica de moarte , pai asta e eterna lupta a noastra , si cred ca e mai mare frica atunci cand credem ca dincolo de noi nu mai e nimic ... Nu imi e frica de moarte, desi uneori da, uneori si de viata si de moarte...si as vrea sa mi-o aleg eu singura .

LILITH,

Exista ce-i drept foarte mult adevar in ceea ce ai spus dar nu cred ca cei care abordeaza asa numitul fenomen al vietii de dupa moarte nu ar intelege prea bine la ce te referi... ei vor sustine ca exista chiar o doctrina destul de bine fundamentata pe aceasta tema de unde si asimilarea acesteia unui soi de veche stiinta.

Carmi , Carmi , calci pe teren minat tu aici . he he cum ne-am dori ?? Pai important e sa-mi aleg eu , depinde de cum m-am trezit dimineata . Nu mi se pare o lasitate . O eroare , da , dar lasitate nu. Daca eu am chef sa sar din ´´tren´´ o fac si gata , nimeni nu are dreptul sa-mi spuna cand si de ce . Nu sufar trenurile ´´personale ´´ , cu opriri in fiecare gara ...Si cum de ´´rapid ´´ nu avem toti parte ...

Om bun, parca tu pomeneai ceva de vami..Acu ceva timp am citit intr-o carticica de rugaciuni ce continea si tot felul de pilde ceva foarte interesant..despre drumul facut de suflet, intre pamant si cer..era vorba de vamile prin care trece sufletul dupa moarte. Erau parca mai multe de 10...in fine, intr-una din vami ingerul urca scara cu sufletul ascuns in pieptul sau..vine diavolul si incearca sa-i fure sufletul..am sa mai citesc o data..

Cat despre moarte, cred ca fiecare o percepe in felul sau..mie mi-e frica de moarte, iubesc viata..Am constientizat-o intr-un mod ciudat pe la 6 ani cand mi-a murit bunica..ma jucam cu papusile pe cand am primit vestea, atunci mi-am dat seama ca de fapt papusile mele sunt moarte..Ce fata dau poetii mortii, filozofii, teologii..si totusi banuim ce e..Eu cred ca viata e doar inceputul ei..

Nu ma prinde nicaieri o pofta de filozofie mai mare ca în cimitir.

Viata de dupa moarte e o însirare de cuvinte cu sens foarte foarte vag. Noi ne imaginam un om viu ca o persoana cu chip, cu mâini, picioare etc. Corpul nu e facut ca sa fie frumos ci ca sa transporte spiritul interactionând fizico-chimic cu mediul. Ori dupa moarte e lesne de înteles ca nu iei cu tine trupul papat de viermisori, deci sufletul - daca supravietuieste - nu va putea fi perceput cum percepeam înainte un om, nu va mai fi o viata cum eram noi obisnuiti, va fi ceva cu totul altfel. Cum, mai precis? Va las sa va dati cu parerea, nu costa nimic.

E interesant ca soarta noastra de dupa moarte a constituit si mai constituie înca punctul de plecare al noilor religii. Si de obicei teoria cu ce se întâmpla seamana cam cu ce vor oamenii sa auda.

Este ceva dupa moarte, se intampla vreun fenomen aparte, ajungem catre un alt "loc"?

-raspunde prelatul: dupa moarte ne astepta Viata vesnica in Imparatia cerurilor alaturi de Tatal ceresc, Fiul Omului si Sfantul Duh.

-raspunde omul de stiinta: in corpul persoanei defuncte se petrec o serie de procese de transformare a materiei moarte, corpul persoanei decedate descompunandu-se finalmente.

-raspunde filosoful: moartea trebuie privita ca o oglinda a Destinului, aceasta taiere a firului vietii, respectiv Moartea, reprezentand nimic altceva decat o noua Viata, prin transcendenta metafizica intr-un alt plan astral din teluricul carnal, limitat si instinctual, catre omniprezenta lucrurilor.

-raspunsul meu: Restul sunt amanunte...


Martorul Ratiunii!
----------
AVE!
----------

Moartea e foaie verde. Mai greu e cu viata. Disperat de viata nu e o vorba oarecare.
De fapt: "nu de moarte ne temem ci de vesnicia ei" (cred ca Vlahuta a zis-o)

QUOTE (vermeer @ Aug 21 2003, 08:08 PM)

De fapt: "nu de moarte ne temem ci de vesnicia ei"

Asta-i adevarul fratilor !!

Sorin.

Moartea..subiect sinistru..preocupa mintea omeneasca fara incetare.
De fapt ..nu poate fi posibil ca de fapt moartea sa fie reala existenta a spiritului,..si viata doar un fel de somn cu vise?

Misticismul este la el acasa daca acceptam ideea ca "moartea sa fie reala existenta a spiritului". Dar poate ca si misticismul este bun in asemenea discutii, care nu de putine ori se intampla sa atinga pragul metafizicului.

In antichitate, moartea era privita total diferit, de ce? Ce cunosteau atunci mai mult decat cunoastem acum? De ce in antichitate erau mai liber spiritual? Socrate a spus "corpul uman este inchisoarea sufletului" <to soma ine i filaki tis psihis> , oare o fi avand dreptate? Dupa caderea imperiului roman si venirea celui bizantin, imparatul Constatin cel Mare a sters practic orice urma de adevar despre moarte si "reincarnare" din toate scrierile care se aflau in mana crestinilor la acea data. Pana in anul 900 AD nu exista ruga pentru morti, lumea nu plangea cand cineva murea, nu existau parastasuri de 40 de zile si multe alte obiceiuri care au legatura cu decesul. De ce oare astazi ne aflam inca in intuneric? Iar acus 2000 de ani nu se temeau/fereau de moarte.


David

Afirmatia cu "mai liber spiritual în antichitate" e relativa. Sa nu uitam ca în multe civilizatii mortii erau îngropati cu averi colosale, din diferite motive dogmatice, averi si resurse care a fi putut fi folosite mult mai cu rost în alta parte.

Nu multe civilizatii, ci doar cateva din ele, si mai precis egiptienii, cei care au lasat mosteniri filosofice nu au facut-o.
Iar "liberatea spirituala nu era relativa", vezi grecii antici, radacina sofiei de acolo vine, si nu este relativa.

Nu inteleg de ce se abate acest "blestem" al fastului funerar doar la egipteni. Ei nu au fost primii si cu siguranta nici ultimii. Printre primele civilizatii care au practicat ingroparea de avere, sclavi si obiecte personale au fost toltecii(?), babilonienii si caldeenii. Problema este ca la acestia nu s-au mai gasit urme ale acestor fasturi funerare. Explicatia cea mai logica este ca dupa scurta vreme au fost vizitate de hoti. Au urmat ca sa-si impodobeasca locul funerar, in stil mare, cu cele mentionate, egiptenii, ca mai apoi sa preia de la acestia modelul ingroparii, cat si al mumificarii deopotriva, Nubienii. Sa retinem faptul ca de la o civilizatie la alta locul piramidal nu reprezenta neaparat loc de veci precum in conceptia egipteana, acesta comportand o cu totul alta motivatie existentiala. Nubienii au cucerit Egiptul timp de zeci de generatii regale, imprumutand tehnicile si grandomania egipteana de inmormantare. Tot nubienii sunt cei care, fata de egipteni, au continuat traditia crearii de piramide. Iar acestia au creat un numar cu mult mai mare decat au creat egiptenii ori alta civilizatie vreodata, dar, evident, la proportii reduse. Sa nu uitam ca dupa multe esecuri de constructii piramidale, inginerii egipteni, din ordinul faraonilor ce au succedat la domnie, au renuntat la a mai face piramide. Totusi, istoria consemneaza acest lucru ca fiind unul extrem de bizar, tinand cont de faptul ca Egiptul cunoastea cele mai fastuoase, marete si impunatoare constructii piramidale create vreodata de ingeniozitatea si truda omului. Dar din atare motive, nedescoperite pana in prezent atat de egiptologi cat si arheologi, marii arhitecti ai celor trei piramide, dintre care una a ajuns a fi considerata si o minune a lumii, s-au oprit din a mai crea monumente arhitectonice. Piramide intalnim si la Anghor, cat si pe domeniul vechiului domeniu al Imparatului Chin/Qin (pronuntat "cin") cel dupa care China actuala ii datoreaza numele.
Asadar nu de la egipteni a venit traditia piramidelor, insa, fara doar si poate, acestia sunt cei mai enigmatici dintre toate celelalte civilizatii ce au practicat constructia piramidala, fie ele precedate sau succedate ce civilizatia marelui imperiu de alta data - Egiptul.


-----
AVE!
-----

Si totusi conceptia despre cultul mortilor nu exista la stramosii Egiptului antic. Se presupune ca preotii egipteni initiati au aparut ca o reincarnare a unor spirite superioare.

"Pentru antici moartea era o caldura dulce, si-o lumina alba, intensa, care largea orizontul si lamurea vederea departe."
"Nu de moarte ma cutremur, ci de vesnicia ei."
(Alexandru Vlahuta)



In opinia mea, Moartea nu reprezinta o incetare a Vietii, ci o continuare a ei intr-o alta forma existentiala. Asadar, acest popas in fata Doamnei cu Coasa nu inseamna decat un alt Inceput. Se incheie existenta carnala, Materiala, telurica in ordine ca sa se purceada catre perfectiune, catre desavarsire prin Spirit. Firul Vietii telurice este prea scurt pentru a fi doar acesta singura reprezentare existentiala a omului, cat si a oricarei alte vietuitoare. Nu ma pot pronunta daca puntea dintre Viata si Moartea, si, respectiv, Moarte si Eternitate reprezinta incununarea unei etape de pregatire catre o nemurire in solitudine ori in compania altor "fiinte"-entitati, ci pot spune doar ca Moartea, atat de temator perceputa de oameni, in genere, reprezinta un alt pas existential.
Nu ar trebui sa ne temem de Moarte asa cum nu ne temem sa respiram. Fara doar si poate Moartea, ca stare ori fenomen, nu ar trebui acceptata printr-o seninatate banala a lucrurilor, ci ca o atitudine ori luare de pozitie ce depaseste Rationalul catre o stare superioara.
Ca punct terminis al redactarii de fata, conchid ca Moartea, indiferent de modul in care este perceputa de oameni, aceasta nu poate reprezenta Sfarsitul, deoarece Trenul Vietii in infinitatea sa de statii, infloreste si reanfloreste viata propriu-zisa chiar in cele mai ostile locuri de pe glob, in varii forme si specii. In absenta unei continuitati, formele de viata/ speciile s-ar pierde in neant, si nu s-ar mai regasi in eterul universal.
Matematic vorbind, Viata si Moartea se prezinta precum teoria asimptotelor, fiind aidoma unor linii paralele directoare a Existentei, care se vor intalni, candva, in infinit.
Asadar, Moartea reprezinta doar trecerea catre un alt plan existential, planul astral semnificand de-abia doar Inceputul catre Lumina...



<Copilul rade:
"Intelepciunea si iubirea mea e jocul!"
<Tanarul canta:
"Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!"
<Batranul tace:
"Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!"
("Trei fete" - Lucian Blaga)


-----
AVE!
-----

Hmm...Moartea? Pai pana de curand nu-mi era frica de ea...Mi-o doream...Cu ardoare chiar...Din contra, imi era frica sa traiesc, nu voiam sa traiesc...Insa de ceva timp incoace mi-am dat seama cat de mult vreau sa traiesc, cate am de facut si cate pot face...Mi-am dat seama ca viata chiar e pretioasa pt mine...
Cum vad eu moartea? Nu prea am idee, insa imi doresc sa fie una scurta, fulgeratoare, sa nu am timp sa regret ca nu mai pot trai...Ce va fi dupa moarte? Imi place sa cred ca sufletul meu va fi ca o stea, ca voi calatori prin univers sa-i aflu toate tainele si ca, de acolo, de sus, ii voi putea privi cu drag pe ai mei...

QUOTE (Carmi @ Jun 12 2003, 09:15 PM)

Cum vedeti moartea? imi pare rau daca va rog sa va repatati insa consider ca trebuia pusa distinct si aceasta intrebare..... deci e o urcare pe o scara luminoasa....sau omul devine doar" o daraba de carne (parafraza) care nu mai e irigata de sange"? sau e o trecere in alte forme.... nu voi face aici portretul mortii dupa fiecare credinta ci va voi lasa pe fiecare sa o descrieti cu ochii proprii..... va e teama de ea? sau aveti o atitudine "mioritica".......

Nu exista!!

Ma mira aceste certitudini false: "nu exista viata duoa moarte" ... asemanare cu somnul etc.
certitudini bazate pe necunoastere. 1+1 face 3 pentru ca 5 x 9 face 25. D'aia. Cam asa e si cu aceste afirmatii. De fapt mai rau.
Pe ce baza spuneti ca nu exista viata dupa moarte? Ati verificat in vreun fel sau altul? Aveti vreo urma de dovada? Aveti ceva? Aveti ciu-ciu. Aia aveti.
Cand nu stii ceva taci. Dar omul este mai "destept"; vorbeste cu atat mai tare cu cat stie mai putin. Va invit cordial sa ma contraziceti CU ARGUMENTE LOGICE!!!
Experiente in pragul mortii false. De unde stii tu ca sunt false? Acelasi lucru. Vorbim tampenii. De ce? D'aia.
D'aia.
Ar trebui sa existe un sub-regulament aici:

"Sa nu sa faca vreo afirmatie fara o justificare solida." asa ar tb. sa sune un aliniat.

Uitandu-ma in jurul meu in ultimi (zeci) de ani am aflat un lucru: majoritatea oamenilor vorbesc fara sa judece. Facand abstractie de acest loc, (PP. ca nu e cazul aici - desi....) consider ca nici o afirmatie serioasa nu ar trebui privata de o justificare serioasa.
Nu exista viata dupa moarte pentru ca asa vrea muschii mei <- de exemplu
Acum astept niste argumente.

Prejby de ce zici ca nu exista moarte?? Nu exista dovezi sau de ce?

Exista "viata" dupa moarte? As zice nu, viaţa este cea ce traiesti in acest moment. Traieste clipa! O traiesc, ma simt bine si mor impacat ca mi-am "trait" viaţa. Dar pentru ce? Pentru ca (virgula) corpul si mintea mea sa se simta bine inainte de a putrezi? Oare acesta e scopul o "clipă" de plăcere? Oricum mă simt bine.
Dar dacă viaţa nu-mi ofera şansa să mă simt bine, mai am o speranţă "viaţa de apoi". Atunci o să fie mai bine. Ce trebuie să fac ca să fie mai bine atunci? Să merg la biserică. La care? Să ţin post, să fiu cumpatat, să fiu bun şi generos, să-mi dau averea săracilor.
Să nu fie moartea sfârsitul. Sufletul meu va exista in continuare, se va elibera, va hoinari prin univers liber si fericit. Ce bine! Si viata pe Pamant la ce bun? De ce ne mai chinuim sa traim daca e mai bine sa murim.
"Om muri şi om vedea". De vazut nu ştiu ce vom vedea dar vom muri. Cam sinistru gând. Să ne fie frică de ea? De obicei ne temem de necunoscut. Atunci ar trebui să ne temem la fel de tare şi de viaţă. Ne naştem şi pornim în viaţă cu o singură certitudine - că vom muri. Poate fi moartea mai rea decât viaţa?

Salutare si bine ai tras la Han draga DAC!

[Undercover Brother]
---------
AVE!
---------

Dacule bine ai venit !
interesant raspuns si punctul meu de vedere se apropie oarecum de-al tau.

Moartea este un fenomen natural si nu are nimic infricosator asa cum incearca unii sa prolifereze.Dupa aceea apare "viata vesnica"

Si accidentele genetice, malformatiile congenitale, sunt tot naturale. Teoria mea despre moarte ar fi ca oamenii se impart in doua: celor care le-au murit parintii si celor care nu le-au murit inca parintii. Primii discuta despre moarte cu totul atlfel, fara detasearea celor din urma.

Figaro, mie nu mi-au murit parintii si, slava domnului, si bunicii mi-s vii, dar niciodata nu am privit moartea cu detasare...