Si eu zambesc Felina. Asta e modul meu de supravietuire. Dau uneori impresia ca ma revolt
de fapt zambesc. Si acum ma pliez pe cuvintele tale nu ca un raspuns ci ca un altceva. Te-as ruga sa nu mi-o iei in nume de rau, iar daca am alta opinie sa nu te superi. De fapt tu gandesti minunat dar eu nu-mi mai fac iluzii si nu mai caut consolari. Interventia ta delicata poate n-ar merita o contrazicere dar nu ma pot abtine pentru ca aici sint idei care ma mangaie prea fin pentru a nu-mi crea suspiciuni.
Versiune completa:Moartea
| QUOTE |
| Imi pare ca sunt parte a unui mare intreg, care e aceasta lume cu universul ei infinit in marime si infinit in micime. De copila inca simteam infinitul ca pe ceva inspaimantator si mult timp am continuat sa-l simt la fel. Dar mai nou acest infinit, prin puterea lui de a se face neinteles mintii omenesti, imi inspira ideea ca noi oamenii, atat de mici in fata unui infinit atat de necuprins, atat de multi si totusi atat de neputinciosi in dezlegarea lui, nu suntem decat o parte minunata a unui mecanism minunat. Nu e dat mintii omenesti sa inteleaga infinitul. |
Noi oamenii suntem o parte minunata atat de minunata a minunatului univers din cea mai buna lume posibila ( Leibniz ) incat suntem atat de neputinciosi in dezlegarea adevarului .Si ce as vrea sa stiu la urma-urmei ?Ce sa inteleg in neputinta mea ? Ce-ar fi de inteles, absurdul ? Eu nu inteleg decat ca absurdul nu e in mine, ca nu e nici in lume ( ce-i pasa soarelui daca o floare moare si alta traieste ? el isi croieste mai departe drumul propriei disparitii ) ca e la intalnirea mea cu lumea ba chiar aceasta intalnire a neintelegerii. Neintelesul insusi, intre chemarea mea si tacerea unui mediu devenit nefamiliar. Adevarul meu este chiar neputinta adevarului, care nu sterge nici dorinta lui si nici nu aduce vreun ecou al unei asteptate replici. O sa te mire dar imi iubesc aceasta neintelegere pentru ca e singura mea putinta de a fi. Este trasatura fiintei mele ca existenta efemera. Nu caut adevarul absolut pentru ca l-am gasit deja in neputinta de a-l afla. Dar asta nu ma impiedica sa mai trimit mesaje ca o dorinta imposibila si nici sa ma revolt la gandul ca nimeni nu le va citi macar. Daca vreau sa nu trisez trebuie sa mentin tot. Sa mentin dorinta de a cunoaste, sa mentin imposibilitatea de a cunoaste si la intalnirea lor sa-mi iubesc neputinta ca dorinta imposibila. Daca as renunta la dorinta m-as consola cu micile bucurii ale vietii si as uita de marile suferinte si de marea tragedie. Daca as renunta la a vedea clar, la a observa din fidelitate pentru adevar ca asa cum ai spus si tu cunoasterea e imposibila m-as consola cu o religie promitatoare. Dar nu vreau sa rennunt la nimic. Nu renunt nici la dorinta nici la luciditate. Si la intalnirea lor nu ma sinucid, de ce as face-o ci imi traiesc cu o pasiune inca si mai mare dilema.
Am un singur dans e ultimul. Incerc sa fiu fidel pana la capat in masura posibilitatilor. Fiind singurul nu am nici un motiv sa-l parasesc dar nici nu pot intoarce spatele adevarului, nici nu ma pot consola. Sinuciderea ar fi mai absurda decat absurdul insusi, ar fi fericirea de neacceptat a mortii care m-ar privea de unica bucurie care mi-a fost acordata. Eu vreau sa-mi mentin strigarea fara raspuns pana la sfarsit tocmai pentru ca nimic in afara ei nu exista.
| QUOTE |
| Si de multe ori astept moartea ca pe o izbavire. Imi imaginez cateodata ca as fi nemuritoare si atunci simt ca m-as plictisi ingrozitor, as vrea cu siguranta conditia de muritor. Caci vine imediat intrebarea: si ce fac eu o infinitate de ani? ce fac si anul asta, ce-am facut si anul trecut? E la fel de greu de suportat ideea nemuririi ca si gandul mortii. |
Ne plictisim si atunci ne hotaram sa murim putin. Alegem plictisul deplin al mortii refuzand poate monotonia unei vieti care a incetat sa mai creeze, care a incetat sa mai creada ca ceva nou mai poate apare, ca o noua provocare s-ar mai putea ivi. Unii se plictisesc mai repede si isi asteapta moartea ca pe o izbavire punandu-si capat zilelor la gandul ca anul asta va semana cu cel trecut. Altii desi s-au plictisit deja la gandul ca plictiseala ar putea fi alungata doar de moarte traiesc plictisiti pana la capat. Unii aleg neplictisul vietii dar cu totii sfarsim in aceeasi plictiseala vesnica. Constat ca universul asta e atat de minunat incat pana si pe tine care esti fascinata de dubla lui infinitate te-a pus in dilema. Ce sa aleg: moartea sau plictiseala din toata aceasta infinitate fara de sfarsit, din toata aceasta maretie care ne provoaca mereu fara prilej de odihna cu noi metamorfoze.
Esti o fiinta tare delicata Felina. Imi pare rau sa iti raspund. Si mie imi place sa ascult cantecul greierilor, dar nu pot uita niciodata nici lacrima celui strivit de minunatul univers pentru a-si oferi satisfactia unei noi nasteri ca sa aiba iar ce sa striveasca.
Pai mai copii mai, atunci, daca e vorba de asa ceva, trebuie sa va amintesc eu ca murim incepand cu nasterea ? Ca murim in fiecare zi cate putin, ca taraim dupa noi la scoala sau serviciu sau prin casa trupuri bolnave care ne ingreuneaza si care putrezesc putin cate putin in fiecare clipa? Ca pretul respiratiei este moartea? Cu fiecare respiratie totul din noi se oxideaza infinitezimal (e greu cuvantul, sper ca l-am folosit bine) si asta ne aduce in mod inevitabil, alaturi de toxinele din mancare, microbi, bautura si tigari...bla bla bla... ne aduce in final moartea.
Abia azi mi-am amintit ceva din cartea mea de filosofie, un citat de pe o pagina din stanga, asezat in coltul din stanga sus, din Augustin Fericitul, pe care am sa ilo redau partial si aproximativ:
Si atunci ne dam seama ca moartea nu are nici o legatura cu noi, pentru ca atat timp cat existam, moartea nu exista, iar atunci cand ea vine, noi nu mai suntem acolo sa o luam in primire. (or smthing like that...)
Abia azi mi-am amintit ceva din cartea mea de filosofie, un citat de pe o pagina din stanga, asezat in coltul din stanga sus, din Augustin Fericitul, pe care am sa ilo redau partial si aproximativ:
Si atunci ne dam seama ca moartea nu are nici o legatura cu noi, pentru ca atat timp cat existam, moartea nu exista, iar atunci cand ea vine, noi nu mai suntem acolo sa o luam in primire. (or smthing like that...)
Si alfa, sa stii ca mi-am dorit si eu sa mor. Dar acum nu sunt las, sa nu mai vreau. Dar imi place sa ma bucur de viata. Chiar daca n-am luat locul 1 la olimpiada pe tara, chiar daca nu mi-am cunoscut tatal niciodata, chiar daca fata pentru care as fi renuntat la tot m-a refuzat atat de senin, chiar daca frate-meu ramane repetent si anul asta. Cine sunt eu ca sa imi iau viata ? Si de ce sa mi-o iau, cand stim cu totii ca moartea vine oricum. Iar eu sunt gata sa o primesc cu bratele deschise. Vreau sa invat cum functioneaza lumea, sa descopar formule nestiute de nmeni, si care functioneaza, desi nu sunt bazate pe absolut nimic. Stiati de exemplu K tot ce dai primesti inapoi, si tot ce iei vei da inapoi, odata si odata?
MOARTEA - iata cel putin o extremitate de care nici un extremism nu are ambitia sa se apropie, un Pol Nord ce nu tenteaza pe nimeni... stepa inghetata, singuratatea sterila si arctica ce prevesteste batranilor apropierea mortii nu ne ispiteste pe noi.
Viata este o moarte neintrerupta, iar cel ce traieste isi bea propria moarte cu inghitituri mici... asa cum scrie poetul romantic din "Moartea lui Socrate" - Viata este un preludiu al mortii -
Renasterea reface ceea ce moartea a desfacut, la randui, moartea - care e un fel de deznastere - desface ceea ce a facut nasterea... Oare Moartea nu e o nastere in sens invers?
Toate lucrurile in lumea asta sunt amestecate si muiate in opusul lor, totul e amestec, nimic nu e pur...
Ceea ce-mi doresc astazi... se prea poate sa nu-mi doresc maine
Viata este o moarte neintrerupta, iar cel ce traieste isi bea propria moarte cu inghitituri mici... asa cum scrie poetul romantic din "Moartea lui Socrate" - Viata este un preludiu al mortii -
Renasterea reface ceea ce moartea a desfacut, la randui, moartea - care e un fel de deznastere - desface ceea ce a facut nasterea... Oare Moartea nu e o nastere in sens invers?
Toate lucrurile in lumea asta sunt amestecate si muiate in opusul lor, totul e amestec, nimic nu e pur...
Ceea ce-mi doresc astazi... se prea poate sa nu-mi doresc maine
| QUOTE |
| Ceea ce-mi doresc astazi... se prea poate sa nu-mi doresc maine |
Intr-adevar, azi ne dorim sa traim, dar cine poate stii ce aduce ziua de maine...
| QUOTE |
| Renasterea reface ceea ce moartea a desfacut, la randui, moartea - care e un fel de deznastere - desface ceea ce a facut nasterea... Oare Moartea nu e o nastere in sens invers? |
Heraclit...fiinta si nefiinta. Totul moare sa se nasca si se naste ca sa moara cum se spune. Citind aceste cuvinte imi dau seama ce multa indiferenta fata de viata am strans. Privite de departe viata si moarte par a se contopi pana la indistinctie. Ce importanta ar mai avea daca alegem una sau alta, daca ni se intampla sa traim sau sa murim? Suntem parte efemera a unui ciclu care hoinareste bezmetic strivindu-si toate partile ca sa faca loc altora pentru a-si continua (de)mersul.
Cred ca moartea e o nastere in sens invers, pentru fiinta care are neplacuta surpriza sa i se intample este nasterea din care nimic nu se va mai naste vreodata.
| QUOTE |
| Toate lucrurile in lumea asta sunt amestecate si muiate in opusul lor, totul e amestec, nimic nu e pur... |
Deci ai simtit si tu? Mirosul mortii se adulmeca din timpul vietii...Dar e si invers? Moartea se poate amesteca in viata dar viata se mai poate amesteca in moarte?
Cat despre viata n-am spus niciodata ca nu merita traita. Uneori doresc sa ajung mai repede la capat dar ma retrag in intelesul ca ea este singura mea ocazie de a fi altceva decat am fost inainte de a o avea si decat voi fi dupa ce se va incheia. Imi place sa traiesc din plin in ciuda a ceea ce unora li s-ar parea citind anumite postari. Nu sunt cel ce se da la o parte din calea evenimentelor ...Insa pofta de viata este direct proportionala cu intelegerea mortii si a caracterului ei definitiv. Cine e convins de nefiinta in care se va intoarce - ce stranie mi se pare istoria, n-am fost acolo...-va ramane fidel vietii pana la capat...Viata nu are sens, pentru ca se varsa pentru totdeauna in moarte. Dar sinuciderea infaptuita nu e decat un mod de a grabi ireversibilul...Sinuciderea nu e o cale, decat atunci cand e un stimulent al vietii si cand devine proiectie pentru a te ajuta sa scapi de tine insuti. Ea este fertila atata vreme cat ramane idee si imaginatie. In rest, sa nu fiu inteles gresit, viata merita intr-adevar traita, dar in realitatea atroce a acestui univers ea merita traita doar pentru ca isi cedeaza drepturile mortii si pentru ca e singurul nostru mod posibil de a fi si de sfarsi tragic. Viata merita traita tocmai pentru ca moartea inseamna o desfiintare definitiva si doar din acest motiv. ( singurul posibil intr-un univers al ciclului repetat obsedant la infinit )
| QUOTE |
| bla bla bla... ne aduce in final moartea |
Exact asa vine...asta-i problema.
| QUOTE |
| Si atunci ne dam seama ca moartea nu are nici o legatura cu noi, pentru ca atat timp cat existam, moartea nu exista, iar atunci cand ea vine, noi nu mai suntem acolo sa o luam in primire. |
Intr-adevar moartea nu are legatura cu mine pentru ca eu nu mai sunt acolo ca sa o iau in primire dar eu am legatura cu ea tocmai pentru ca nu mai sunt...( acolo )...cand ma va lua in primire. Ce stranie trebuie sa fie marea intalnire la care vei fi absent...
Moartea este marea Initiere .
Mircea Eliade
Ma intreb eu...de unde stie el?
Si se mai zicea pe undeva in Peter Pan: A muri va fi o mare aventura...
Intrebarea ramane valabila. Cu cat ma gandesc mai mult la teoria crestina despre moarte si judecata si iad si rai, cu atat sunt mai incredintat ca nu este adevarul... daca nu e asta atunci care e?
Cred ca ma indepartez de la subiect, dar cred ca din moment ce fiecare religie are alt concept despre moarte, inseamna ca nici una nu are dreptate. Sunt mai indreptatit sa cred asta decat ca una dintre ele ar avea dreptate. De fapt, daca ma gandesc bine, asa ar fi trebuit sa fie.
Din cate stiu, nu prea exista adevar despre moarte...
Mircea Eliade
Ma intreb eu...de unde stie el?
Si se mai zicea pe undeva in Peter Pan: A muri va fi o mare aventura...
Intrebarea ramane valabila. Cu cat ma gandesc mai mult la teoria crestina despre moarte si judecata si iad si rai, cu atat sunt mai incredintat ca nu este adevarul... daca nu e asta atunci care e?
Cred ca ma indepartez de la subiect, dar cred ca din moment ce fiecare religie are alt concept despre moarte, inseamna ca nici una nu are dreptate. Sunt mai indreptatit sa cred asta decat ca una dintre ele ar avea dreptate. De fapt, daca ma gandesc bine, asa ar fi trebuit sa fie.
Din cate stiu, nu prea exista adevar despre moarte...
De curand am discutat cu cineva si acea persoana mi-a spus ca omul functioneaza ca un mecanism si ca nu exista suflet, acesta fiind doar o superstitie. Din punctul asta de vedere, moartea este doar incetarea functionarii organismului si imposibilitatea acestuia de a-si reveni. Mai exista fenomenul numit moarte clinica, in care acesta isi revine.
Mie personal imi este frica de moarte. Pur si simplu, pentru ca nu stiu ce este dincolo, sau gandul ca nu voi mai exista.
Mie personal imi este frica de moarte. Pur si simplu, pentru ca nu stiu ce este dincolo, sau gandul ca nu voi mai exista.
Ai cumva placa de baza Abit ? 
Legat de discutia ta cu cineva privitor la om si moarte eu iti spun si parerea mea conform careia suflet exista dar trebuie definit asa cum o face "fabricantul" lui. Omul avea dreptate in sensul ca dupa moarte - suflet ioc ! Dar cat suntem vii il avem, iar acesta-i rezultatul exprimarii capacitatilor noastre intelectuale, volitive si afective. Ori acestea exista-n functie de encefal si viata. Cand s-a dus viata, s-a dus si encefalul si prin urmare si sufletul.
Legat de discutia ta cu cineva privitor la om si moarte eu iti spun si parerea mea conform careia suflet exista dar trebuie definit asa cum o face "fabricantul" lui. Omul avea dreptate in sensul ca dupa moarte - suflet ioc ! Dar cat suntem vii il avem, iar acesta-i rezultatul exprimarii capacitatilor noastre intelectuale, volitive si afective. Ori acestea exista-n functie de encefal si viata. Cand s-a dus viata, s-a dus si encefalul si prin urmare si sufletul.
Bolt, crezi ca poti face o distinctie intre psihic si suflet? Nu trebuie sa-mi raspunzi aici, o poti face pe un topic mai potrivit, cum ar fi "sufletul", sau "monism vs. dualism". Thanx.
Da, cu placere, ne intalnim acolo (pe Sufletul).
Acest cuvant a avut intotdeauna o incarcatura mistica si poate uneori terifianta. Nimeni nu stie ce urmeaza dupa aceasta, tot ce cunoastem sunt doar miturile unor religii. Este oarecum bizar sa iti imaginezi ca sufletul va calatori dupa moarte, dar asa am fost invatati din punct de vedere religios, lucru specificat in BIBLIE: cei buni il intalnesc pe DUMNEZEU in EDEN, iar cei care au pacatuit o viata intreaga vor cunoaste mania ingrozitoare a NECURATULUI. Iadul este locul in care sufletele sunt chinuite pentru eterniatate... de aici vine si ideea fricii de moarte.
Din punctul meu de vedere, moartea reprezinta un sfarsit... un simplu sfarsit. Nu ma astept la ceva anume dupa incheierea ciclului vietii deoarece intotdeauna am considerat ca orice lucru se intampla exact cum iti doresti daca nu te gandesti la el. Poate sunt o presoana rea, poate nu. Viata si moartea sunt doi termeni aflati in antiteza, unul reprezentand raul, altul binele... Insa nu inteleg de ce este necesar sa catalogam moartea drept ceva rau? Exemplele de zi cu zi ne demonstreaza ca sfarsitul unei vieti poate duce la crearea sau evolutia alteia. Acum 65 de milioane de ani, a avut loc un impact puternic intre Terra si si un meteorit care a lovit Peninsula Yukatan. La acea vreme. Pamantul era populat de dinozauri, insa datorita acestei intamplari, acestea dispar, mor, apar mamiferele si , implicit, omul. De asemenea exista adepti ai unor religii care se pregatesc o viata intreaga pentru intampinarea mortii, avand loc sacrificii.
Nu ar trebui sa ne temem niciodata de necunoscut, cu atat mai mult cand stim ca acesta face parte din evolutia noastra. moartea nu este decat o mica parte din acest necunoscut.
Din punctul meu de vedere, moartea reprezinta un sfarsit... un simplu sfarsit. Nu ma astept la ceva anume dupa incheierea ciclului vietii deoarece intotdeauna am considerat ca orice lucru se intampla exact cum iti doresti daca nu te gandesti la el. Poate sunt o presoana rea, poate nu. Viata si moartea sunt doi termeni aflati in antiteza, unul reprezentand raul, altul binele... Insa nu inteleg de ce este necesar sa catalogam moartea drept ceva rau? Exemplele de zi cu zi ne demonstreaza ca sfarsitul unei vieti poate duce la crearea sau evolutia alteia. Acum 65 de milioane de ani, a avut loc un impact puternic intre Terra si si un meteorit care a lovit Peninsula Yukatan. La acea vreme. Pamantul era populat de dinozauri, insa datorita acestei intamplari, acestea dispar, mor, apar mamiferele si , implicit, omul. De asemenea exista adepti ai unor religii care se pregatesc o viata intreaga pentru intampinarea mortii, avand loc sacrificii.
Nu ar trebui sa ne temem niciodata de necunoscut, cu atat mai mult cand stim ca acesta face parte din evolutia noastra. moartea nu este decat o mica parte din acest necunoscut.
Brunett_gia,
| QUOTE (brunett_gia @ 20 Oct 2005, 09:08 AM) |
| Insa nu inteleg de ce este necesar sa catalogam moartea drept ceva rau? [...] Nu ar trebui sa ne temem niciodata de necunoscut, cu atat mai mult cand stim ca acesta face parte din evolutia noastra. moartea nu este decat o mica parte din acest necunoscut. |
Eu zic că dacă strămoşii tăi nu s-ar fi ţinut cu dinţii şi cu ghearele (metaforc vorbind) de viaţă, evitānd moartea cu orice preţ... tu n-ai mai fi fost aici. Teama de moarte e naturală (ca şi inevitabilitatea morţii). Teama de moarte e o condiţie necesară a vieţii. Dacă teama dispare şi individul nu se mai fereşte de moarte, tratānd-o ca pe ceva banal (ca pe o pată pe pantaloni, sau ca pe o gāză pe manşetă), individul şi speţa lui nu au prea mari şanse să supravieţuiască... Nu crezi?
a
Personal, consider ca stramosii mei si ai tuturor au decis sa infrunte moartea fara teama pentru ca noi sa existam... este exact ideea pe care am dezbatut-o.. Orice sacrificiu este realizat cu scopul de a continua un ritual al vietii. De asemenea, teama de moarte este un lucru normal , insa daca reusesti sa iei in considerare partea pozitiva a lucrurilor, vei observa ca totul este cat se poate de natural.
Personal, consider ca stramosii mei si ai tuturor au decis sa infrunte moartea cu bravura pentru ca noi sa ne continuam viata.. este exact ideea pe care am dezbatut-o : orice sacrificiu este facut pentru a nu intrerupe ritualul vietii. De asemenea, teama de moarte este un lucru firesc, dar daca reusim sa vedem partea pozitiva a lucrurilor, vom realiza ca pana si moartea face parte din ciclul normal al vietii... Este o necesitate pentru noi toti.
Eu consider ca atit viata cit si moartea merg impreuna cu noi prin timp... sint isotitorii nostri, daca incercam sa le cunoastem si le iubim, incercam sa fim corecti fata de ele, sa nu ne fie tema ci sa le determinam sa ne fie prieteni, atunci poate atit viata cit si moartea noastra ar fi mai bune!
| QUOTE (Amenhotep @ 20 Oct 2005, 10:23 AM) |
| Eu zic că dacă strămoşii tăi nu s-ar fi ţinut cu dinţii şi cu ghearele (metaforc vorbind) de viaţă, evitānd moartea cu orice preţ... tu n-ai mai fi fost aici. Teama de moarte e naturală (ca şi inevitabilitatea morţii). Teama de moarte e o condiţie necesară a vieţii. Dacă teama dispare şi individul nu se mai fereşte de moarte, tratānd-o ca pe ceva banal (ca pe o pată pe pantaloni, sau ca pe o gāză pe manşetă), individul şi speţa lui nu au prea mari şanse să supravieţuiască... Nu crezi? |
Faptul ca nu ti-e frica de moarte nu inseamna ca viata iti e indiferenta. Cineva ar putea spune: nu mi-e frica de moarte, dar din moment ce aceasta e singura viata pe care o am, de ce sa renunt usor la ea si nu ma bucur de ea cat pot mai mult?
Legat de frica de moarte, considera ca numai religiosii au de ce sa se teama. Daca esti naturalist, nu mai consideri moartea ca pe ceva necunoscut, ci o vezi ca pe o inexistenta totala, asa cum a fost inainte de a te naste. Dar nu are de ce sa iti fie frica de lipsa durerii si insasi disparitia fricii!
Pe de alta parte, odata ce admiti existenta supranaturaluilui, de unde stii ca zeul adoptat de tine e cel real si nu un altul, concurent? Cum in lume exista sute de zeitati si religii, sansa e de una la cateva sute de a "nimeri" zeitatea in care ai crezut tu toata viata, si deci ai mai multe sanse de a fi pedepsit dupa moarte decat de a fi salvat.
Tot ceea ce se poate īntāmpla trebuie să se īntāmple. Totul este trecător...
| QUOTE |
| Tot ceea ce se poate īntāmpla trebuie să se īntāmple. Totul este trecător... |
C`EST FINI
Ai dreptate pentru ca tine de Destin. Se intampla in noaptea asta. Am fost si eu un trecator....care s-a intors acolo de unde a inceput.
More omnia solvis
| QUOTE |
| More omnia solvis |
Ah?
Asta ce inseamna, stimate episcop? (Si mai ales "in ce limba?")
| QUOTE (Octavi @ 29 Oct 2005, 01:53 AM) | ||
Ah? Asta ce inseamna, stimate episcop? (Si mai ales "in ce limba?") |
"Moartea le rezolva pe toate."
S-a vrut in latina...sper ca am scris corect.
Daca nu , corecteaza-ma.
| QUOTE |
| "Moartea le rezolva pe toate." S-a vrut in latina...sper ca am scris corect. Daca nu , corecteaza-ma. |
Mors omnia solvis
Nu pot sa nu ma-ntreb de ce Moartea-i atit de urita,
De ce apare in inchipuirile noastre mereu neagra si hitra,
Cu coasa la spinare, cu gluga de calau,
Jivina deprimanta, simbol a tot ce poate fi mai rau....
Nu pot sa nu ma-ntreb de ce ne doare-atit de tare
Cind cel iubit de linga noi dispare,
Am face-orice sa ii lungim fortat destinul
Sfidind legea naturii si prelungindu-i chinul.
O facem oare pentru cel iubit ce moare?
O facem pentru noi, fiindca ne doare
Sa pierdem, ne-ar place sa decidem de-ar fi cu putinta
Pina si dreptul celui drag de-a trece-n nefiinta.
Adesea chiar cu pretul unui chin sfisietor,
Am vrea sa-i stim in viata pe cei iubiti ce mor,
„De ce?“ ma-ntreb, si chiar daca e trist
Raspunsu-i unul singur, fiindca sunt egoist.
Stiindu-ne parintii inca-n viata,
E ca si cum avem o siguranta,
Ca intre noi si moarte mai e macar un strat.
Suna stupid si sumbru, dar e adevarat.
Cind cei mai virstnici decit noi s-au dus,
E rindul nostru sa urcam o treapta-n plus
Si idealul nostru de a fi nemuritori
Se spulbera cu-ncetul, strivindu-se de nori.
E moartea insasi oare, ceva-mpotriva firii,
Nascutu-ne-am vreunul cu darul nemuririi,
De ce atita frica si ura-avem de moarte,
Si-am vrea s-o stim mereu de noi cit mai departe?
E drept ca moartea-i un sfirsit de drum,
Ca e o despartire de ce-a fost pin-acum,
Dar asta nu-nseamna ca dincolo de ea
Nimic nu mai exista, caci nu putem vedea.
Eu stiu si-accept ca nu-s clarvazatoare
Ca sunt departe de a fi atotcunoscatoare
Si-accept ca-mi este frica de ceea ce nu stiu
Stiu doar ce este viata, prefer pe veci sa FIU (?!?!)
De as cunoaste moartea macar la fel de bine,
Mi-ar fi la fel de draga, m-as bucura cind vine?
Mi-ar fi atuncea poate mai usor
S-accept sfirsitul celor dragi cind mor?
Nu stiu, dar cred ca da, macar in parte,
As gasi alt simbol pentru cuvintul moarte.
I-as scoate gluga neagra, ia-s lua din mina coasa
Si rasfirindu-i parul, i-as zice Fat-Frumoasa.
As vrea sa stiu ca vine zimbitoare,
Sa ia cu drag in brate-un suflet care
Tocmai sfirsindu-si o-ntrupare, a trecut
In trupul unui Fat curind nascut.
Si-atunci Moartea si Viata nu sunt decit UNA
Ele sunt impreuna pe Cer intotdeauna
La fel ca Soarele si Luna,
Doar ca noi nu putem deocamdata
Sa le vedem pe amindoua deodata....
Doar la apusul Lunii, il revedem pe Soare
Firesc de dupa Moarte, nu vine Viata oare?
De ce apare in inchipuirile noastre mereu neagra si hitra,
Cu coasa la spinare, cu gluga de calau,
Jivina deprimanta, simbol a tot ce poate fi mai rau....
Nu pot sa nu ma-ntreb de ce ne doare-atit de tare
Cind cel iubit de linga noi dispare,
Am face-orice sa ii lungim fortat destinul
Sfidind legea naturii si prelungindu-i chinul.
O facem oare pentru cel iubit ce moare?
O facem pentru noi, fiindca ne doare
Sa pierdem, ne-ar place sa decidem de-ar fi cu putinta
Pina si dreptul celui drag de-a trece-n nefiinta.
Adesea chiar cu pretul unui chin sfisietor,
Am vrea sa-i stim in viata pe cei iubiti ce mor,
„De ce?“ ma-ntreb, si chiar daca e trist
Raspunsu-i unul singur, fiindca sunt egoist.
Stiindu-ne parintii inca-n viata,
E ca si cum avem o siguranta,
Ca intre noi si moarte mai e macar un strat.
Suna stupid si sumbru, dar e adevarat.
Cind cei mai virstnici decit noi s-au dus,
E rindul nostru sa urcam o treapta-n plus
Si idealul nostru de a fi nemuritori
Se spulbera cu-ncetul, strivindu-se de nori.
E moartea insasi oare, ceva-mpotriva firii,
Nascutu-ne-am vreunul cu darul nemuririi,
De ce atita frica si ura-avem de moarte,
Si-am vrea s-o stim mereu de noi cit mai departe?
E drept ca moartea-i un sfirsit de drum,
Ca e o despartire de ce-a fost pin-acum,
Dar asta nu-nseamna ca dincolo de ea
Nimic nu mai exista, caci nu putem vedea.
Eu stiu si-accept ca nu-s clarvazatoare
Ca sunt departe de a fi atotcunoscatoare
Si-accept ca-mi este frica de ceea ce nu stiu
Stiu doar ce este viata, prefer pe veci sa FIU (?!?!)
De as cunoaste moartea macar la fel de bine,
Mi-ar fi la fel de draga, m-as bucura cind vine?
Mi-ar fi atuncea poate mai usor
S-accept sfirsitul celor dragi cind mor?
Nu stiu, dar cred ca da, macar in parte,
As gasi alt simbol pentru cuvintul moarte.
I-as scoate gluga neagra, ia-s lua din mina coasa
Si rasfirindu-i parul, i-as zice Fat-Frumoasa.
As vrea sa stiu ca vine zimbitoare,
Sa ia cu drag in brate-un suflet care
Tocmai sfirsindu-si o-ntrupare, a trecut
In trupul unui Fat curind nascut.
Si-atunci Moartea si Viata nu sunt decit UNA
Ele sunt impreuna pe Cer intotdeauna
La fel ca Soarele si Luna,
Doar ca noi nu putem deocamdata
Sa le vedem pe amindoua deodata....
Doar la apusul Lunii, il revedem pe Soare
Firesc de dupa Moarte, nu vine Viata oare?
"Nici in cer, nici in mijlocul oceanului, nici in pesterile din munti, nu exista loc in lumea aceasta unde moartea sa nu te ajunga."
Buddha - Dhammapada
Buddha - Dhammapada
Pe moment imi vin in minte vorbele lui Sachs :
~ moartea este mai universala decit viata ; fiecare dintre noi
moare , insa nu fiecare dintre noi traieste.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Moartea spiritului este mai periculoasa decat moartea biologica ,
pentru ca asta implica sa-ti suporti sufletul mort intr-un trup
inca viu , si trebuie sa o faci pana la sfarsitul vietii.
~ moartea este mai universala decit viata ; fiecare dintre noi
moare , insa nu fiecare dintre noi traieste.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Moartea spiritului este mai periculoasa decat moartea biologica ,
pentru ca asta implica sa-ti suporti sufletul mort intr-un trup
inca viu , si trebuie sa o faci pana la sfarsitul vietii.
| QUOTE (eu_si_tu @ 4 May 2006, 10:22 PM) |
| Moartea spiritului este mai periculoasa decat moartea biologica , pentru ca asta implica sa-ti suporti sufletul mort intr-un trup inca viu , si trebuie sa o faci pana la sfarsitul vietii. |
Vorbe frumoase, doar ca nu prea vad cum mai poti sa simti ceva daca iti moare sufletul, adica cum ai putea sa "suporti" un suflet mort intrun trup viu daca sufletul e mort. Cine sa simta si sa suporte? Are trupul simturi care sa perceapa sufletul fie el viu sau mort?
actionmedia
In momentul in care-ti moare sufletul ai sentimentul ca viata trece pe langa tine , ca traiesti in afara vietii pentru ca nu mai gasesti nimic care sa te intereseze , un scop pentru care sa lupti sau o persoana pentru care sa simti ca ai fi in stare sa faci imposibilul.
Esti constient de toate astea .
Nu mai are importanta ziua de maine , pentru ca stii ca ea nu va fi cu nimic deosebita fata de ziua de ieri.
Singurul care sufera iti este trupul . El trebuie sa se trezeasca , sa munceasca , sa faca fata conventiilor sociale a societatii in care traieste.
Ajungi la faza cand sufletul tau nu mai este capabil sa simta nici macar durerea , poate doar inutilitatea , si aceea in doze mici , atita cat sa te anestazieze ca sa mai poti dormi inca o noapte.
Trupul insa simte aceasta durere in mod organic. Te doare capul , inima , fibrele , oasele , ochii ...
Medicamentele nu au nici un efect si este inutil sa te chinui sa le ingurgitezi.
Daca nu reusesti sa-ti revii cit de cit din aceasta stare , moartea biologica ti se va parea o eliberare.
Nu ma gandeam la sinucidere ; a nu se interpreta gresit.
Ma gindeam la dorinta ca sa mori in somn si sa nu te mai trezesti a doua zi.
In momentul in care-ti moare sufletul ai sentimentul ca viata trece pe langa tine , ca traiesti in afara vietii pentru ca nu mai gasesti nimic care sa te intereseze , un scop pentru care sa lupti sau o persoana pentru care sa simti ca ai fi in stare sa faci imposibilul.
Esti constient de toate astea .
Nu mai are importanta ziua de maine , pentru ca stii ca ea nu va fi cu nimic deosebita fata de ziua de ieri.
Singurul care sufera iti este trupul . El trebuie sa se trezeasca , sa munceasca , sa faca fata conventiilor sociale a societatii in care traieste.
Ajungi la faza cand sufletul tau nu mai este capabil sa simta nici macar durerea , poate doar inutilitatea , si aceea in doze mici , atita cat sa te anestazieze ca sa mai poti dormi inca o noapte.
Trupul insa simte aceasta durere in mod organic. Te doare capul , inima , fibrele , oasele , ochii ...
Medicamentele nu au nici un efect si este inutil sa te chinui sa le ingurgitezi.
Daca nu reusesti sa-ti revii cit de cit din aceasta stare , moartea biologica ti se va parea o eliberare.
Nu ma gandeam la sinucidere ; a nu se interpreta gresit.
Ma gindeam la dorinta ca sa mori in somn si sa nu te mai trezesti a doua zi.
Eu cred ca sufletul este nemuritor.Corpul este si el intr-un fel nemuritoar, prin transformare. Moartea doar desparte sufletul de trup.Scoate sufletul din lumea materiei.
Eu cred ca nu poti face o delimitare intre trup si suflet. Ca acestea nu pot fi privite decat ca un tot unitar si ca trup+suflet=sine. Nu se pot disocia. Moarte trupului inseamna implicit moartea sufletului si a sinelui. La fel cum moartea sufletului inseamna si moartea trupului. Eh, eu nu fac parte dintre aceia care cred in viata de dupa moarte si in reincarnare si la ce folos sa ai viata dupa moarte daca nu mai ai simturi? Simturile sunt ale trupului, odata mort trupul nu mai ai simturi, chiar daca ipoteza sufletului nemuritor ar fi adevarata. Daca nu mai ai simturi esti ca si mort. Esti inert.
eu_si_tu ceea ce descrii tu acolo se numeste fie apatie sau chiar depresie, nu are legatura cu moartea sufletului ci cu mici probleme psihice care tratate se pot rezolva si omul poate reveni la "normal" daca exista ceva care se poate numi normal.
eu_si_tu ceea ce descrii tu acolo se numeste fie apatie sau chiar depresie, nu are legatura cu moartea sufletului ci cu mici probleme psihice care tratate se pot rezolva si omul poate reveni la "normal" daca exista ceva care se poate numi normal.
actionmedia
| QUOTE |
| eu_si_tu ceea ce descrii tu acolo se numeste fie apatie sau chiar depresie, nu are legatura cu moartea sufletului ci cu mici probleme psihice care tratate se pot rezolva si omul poate reveni la "normal" daca exista ceva care se poate numi normal. |
Ceea ce am descris eu se aseamana mai degraba cu o avanpremiera a mortii biologice sau a mortii reale .
Nu am vrut sa definesc moartea sub aspectul ei filozofic , mistic sau religios.
Deocamdata ma preocupa viata . Chiar daca m-a dezamagit de multe ori.
Nu sunt fan Cioran dar parca el spunea ca murim cate putin in fiecare zi. Si tind sa cred ca are dreptate. Simptomele acelea ca "avanpremiera a mortii biologice" apar atunci cand persoana e foarte batrana sau foarte bolnava si isi asteapta moartea. Patial acele simptome sunt generate de neputinta fizica sau de o resemnare prematura in fata mortii iminente. Nu mai ai chef sa faci nimic pentru ca nu mai poti sa mai faci ceea ce iti doreai sa faci fara sa consumi o cantitate enorma de energie. Apatia mareste neputinta fizica, este un cerc vicios. Se pare ca pe masura ce se apropie moartea acel "putin cate putin" se transforma in "din ce in ce mai mult" ca o progresie geometrica.
| QUOTE (eu_si_tu @ 4 May 2006, 10:22 PM) |
| Pe moment imi vin in minte vorbele lui Sachs : ~ moartea este mai universala decit viata ; fiecare dintre noi moare , insa nu fiecare dintre noi traieste. ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Moartea spiritului este mai periculoasa decat moartea biologica , pentru ca asta implica sa-ti suporti sufletul mort intr-un trup inca viu , si trebuie sa o faci pana la sfarsitul vietii. |
".....sufletul mort intr-un trup inca viu... "
Daca impartim sufletul in doua... e posibil sa simti... o jumatate moarta?
Adica, pentru o jumatate = ai pentru ce trai...
iar, pentru cealalta jumatate = totul e mort!!
punctt
Nu e vorba sa-ti imparti sufletul in doua.
Sufletul , atata cat a mai ramas din el , nu mai este capabil sa simta ceva nou.
El traieste alimentat numai de amintiri.
El nu este capabil sa intrevada un viitor . Nu poate si nu are motive sa intrevada un viitor.
Deci sufletul este mort , insa locuieste intr-un corp care este compus din celule vii.
Nu e vorba sa-ti imparti sufletul in doua.
Sufletul , atata cat a mai ramas din el , nu mai este capabil sa simta ceva nou.
El traieste alimentat numai de amintiri.
El nu este capabil sa intrevada un viitor . Nu poate si nu are motive sa intrevada un viitor.
Deci sufletul este mort , insa locuieste intr-un corp care este compus din celule vii.
*eu si tu
| QUOTE |
| Deci sufletul este mort , insa locuieste intr-un corp care este compus din celule vii. |
Mintea conduce sufletul; daca aceasta este moarta cum poate sufletul supravietui; ele depind una de cealalta; daca una este asa -zisa moarta..totul este mort; gresesc?
iniya
Sufletul mort este o figura de stil , un fel de aspune ceva in mod literar .
Nu ai auzit pana acum pe cineva folosind expresia :'parca are sufletul mort ' ?
Am zis ~ suflet mort ~ , nu am pomenit nicaieri de ~ minte moarta ~ .
Sufletul mort este o figura de stil , un fel de aspune ceva in mod literar .
Nu ai auzit pana acum pe cineva folosind expresia :'parca are sufletul mort ' ?
Am zis ~ suflet mort ~ , nu am pomenit nicaieri de ~ minte moarta ~ .
Nu exista suflet. Cand stingi televizorul, sufletul lui nu zboara spre Rai.
| QUOTE (Blakut @ 15 Jul 2006, 10:12 AM) |
| Nu exista suflet. Cand stingi televizorul, sufletul lui nu zboara spre Rai. |
Insa cand deschizi televizorul, de cele mai multe ori, iti otravesti sufletul.... 
Desigur ca exista suflet ... daca nu vedem ceva nu insemna ca acel ceva nu exista (de ex curentul electric nu poate fi vazut dar nimeni nu se indoieste de existenta lui) .... iar sufletul dainuie dincolo de moartea trupului.... caci asa cum exista corp fara suflet asa exista si sufletul fara corp.
Desigur ca exista suflet ... daca nu vedem ceva nu insemna ca acel ceva nu exista (de ex curentul electric nu poate fi vazut dar nimeni nu se indoieste de existenta lui) .... iar sufletul dainuie dincolo de moartea trupului.... caci asa cum exista corp fara suflet asa exista si sufletul fara corp.
Fiica Lunii :
| QUOTE |
| Desigur ca exista suflet |
Atat timp cat omul e viu.
| QUOTE |
| de ex curentul electric nu poate fi vazut dar nimeni nu se indoieste de existenta lui |
Exista in functie de generator. N-ai generator, n-ai curent electric.
| QUOTE |
| iar sufletul dainuie dincolo de moartea trupului. |
De unde stim asta ? Care-i dovada ?
| QUOTE |
| caci asa cum exista corp fara suflet asa exista si sufletul fara corp. |
Sufletul e expresia functionarii trupului. N-ai trup (generator), n-ai suflet (curent electric).
Blaklut a zis-o bine. Organismul omului este si el tot un sistem. Moartea nu inseamna decat iesirea din functiune a acestui sistem. Nu exista suflet, ci doar psihic, care nu este decat un fel de soft pentru sistemul nervos.
Trupul nu este generatorul de energie. El este doar receptorul. El consuma energie.
Sufletul este energia vietii iar sursa lui se afla la un nivel mai inalt..... Cand receptorul dispare (trupul) energia se intoarce la sursa.
Sufletul este energia vietii iar sursa lui se afla la un nivel mai inalt..... Cand receptorul dispare (trupul) energia se intoarce la sursa.
fiica_lunii, ai o imagine cam distorsionata asupra omului. Defapt, asupra organismelor, in general.
lumineaza-ma
corecteaza distorsiunea
corecteaza distorsiunea
fiica lunii :
| QUOTE |
| Trupul nu este generatorul de energie. El este doar receptorul. El consuma energie. |
Confunzi sufletul cu spiritul.
| QUOTE |
| Sufletul este energia vietii iar sursa lui se afla la un nivel mai inalt. |
Confunzi sufletul cu spiritul.
| QUOTE |
| Cand receptorul dispare (trupul) energia se intoarce la sursa. |
Confunzi sufletul cu spiritul.
Bolt, cum vezi tu diferenta dintre ele?
Adica, in ce fel ai explica-o?
Adica, in ce fel ai explica-o?
fiica_lunii
Asa cum ai pus tu problema, lasi sa se inteleaga ca energia cu care functioneaza organismul, este acel suflet. Ca un organism sa functioneze e nevoie de altceva, nu de un concept religios. E o problema de biochimie...
Asa cum ai pus tu problema, lasi sa se inteleaga ca energia cu care functioneaza organismul, este acel suflet. Ca un organism sa functioneze e nevoie de altceva, nu de un concept religios. E o problema de biochimie...
| QUOTE |
| de ex curentul electric nu poate fi vazut dar nimeni nu se indoieste de existenta lui) |
Dar poate fi masurat. Ce masa are sufletul unui adult? Dar al unui copil? (sau spiritul, cum vreti voi). E placut sa crezi ca nu suntem decat praf pe lumea asta si este inspaimantator cand te gandesti ca existenta ta pe acest Pamant e efemera, dar asta e adevarul.
| QUOTE |
| rupul nu este generatorul de energie. El este doar receptorul. El consuma energie. |
O masina este un sistem, functioneaza, merge, te duce de colo-colo. Consuma benzina. Are suflet? Nu.
| QUOTE (Blackut) |
| dar asta e adevarul |
Ia uite unde se ascundea detinatorul "adevarului"
Asta cred eu ca este adevarat.
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.