Se spune ca viata`i doar un drum spre moarte....... , cand ne nastem incepem sa murim ............
Dar moartea? moartea e un drum spre ce ? .... Cand murim incepem sa ce ?

Mai rau, incepem sa fim mincati de viermi......

In religia crestina, cel putin, mortea apare ca pedeapsa, urmare la savarsirea pacatului originar. In alte religii, moartea e o poarta.
Voiam sa va intreb ceva, si ma scuzati ca ma bag in discutie, ce credeti de paradoxul asta:
viata de dupa viata=viata de dupa moarte
la prima vedere, pare ca viata si moartea sunt acelasi lucru...dar e o mica chichita acolo...

Ieri am fost la Manastirea Neamtului si m-a socat /zgaltait/pus pe ganduri ,modul in care calugarul ghid ne-a invitat sa vizitam osuarul:
" -Si acum va invit sa priviti viitorul nostru!"
Moartea=viitorul....

Hm, Moartea...Eu o vad ca un sfarsit firesc insa mai am o parere, poate pentru unii stranie...Cand moare cineva, altcineva renaste...Nu in sensul ca se naste, in sensul ca-i merge mai bine. Nu vreau sa par fara inima, dar eu pur si simplu asta am observat. Cineva "plateste" cu viata lui pentru fericirea altuia drag, sau apropiat. Ciudat, nu? Chiar as vrea si alte pareri concrete la "fenomenul" asta, observatii desprinse din realitate...

Hai sa va zic si eu cum vad moartea. La nivel material, o consider o consecinta "fireasca" a legilor (fizicii) ce "guverneaza" lumea-n care traim acum. De la fizica stim ce spune al 2-lea principiu al termodinamicii : entropia creste-n orice sistem inchis. De ce se-ntampla acest lucru ? Raspunsul vine printr-o a doua observatie. Si anume datorita unei alegeri la nivel spiritual si moral. Astfel moartea (disparitia, extinctia persoanei) devine un accident neplanificat de Creator dar asumat printr-un liber arbitru prost exercitat de catre creaturi.

Imi este tare teama ca ma paste neantul. As fi dispus sa traiesc in asa-zisul iad, numai sa ma stiu vesnic... ador filosofia lui Sisif - e de treaba

Exact, Catalin, moartea nu a fost in plan deoarece inmultirea si hrana nu erau o problema. Terra putea sustine in conditiile creatiei primordiale sute daca nu mii de miliarde de oameni. Astazi biotopul e cu totul altul.

Bine bine, poate ar fi sustinut mii de miliarde de oameni, dar nu o infinitate, esti de acord?

Mii de miliarde nu inseamna mare lucru. Daca nici un om nu ar muri, ar insemna vreo 50 de generatii. Adica vreo mie, doua de ani... Creatorul asta destept a prevazut un pamant pentru o mie de ani?

Nu, Creatorul asta destept le-a dat unora ochi si minti destepte ca sa se uite noaptea-n sus pe cer prin niste telescoape destepte prin care sa vada cam cat spatiu e-n Universul Sau.

...si cam cat din el e potrivit vietii.

Eh, uite iarasi o-ntrebare c-o premisa gresita care suna cam asa : daca eu ca om n-am raspunsuri universale (firesc de altfel) inseamna ca nimeni nu are sau ca acel raspuns nu poate fi formulat.
@ Cata, faptul ca nu putem vedea inca totul, sau faptul ca vedem doar o parte ar trebui sa ne provoace pe noi la intrebari de acest tip ? Pai ce, vorbim de hambarele patriei ? Exista numai in Universul observabil miliarde de galaxii cu alte miliarde de sisteme solare. Faptul ca inca nu stim nimic despre ele, inseamna ca stim totul de fapt ? Crezi ca pt. Generatorul si Factorul Mentenant al Universului este o problema spatiul ? Eh, d'aia zic eu ca definitii si concepte gresite cu privire la Divinitate duc la intrebari si concluzii gresite.

@Abis, exact, daca protoparintii umani ar fi ales altceva, acum am fi fost cu totii intr-un raport de consonanta cu legile naturii. Entropia nici n-ar fi scazut nici n-ar fi crescut ci pur si simplu iesea din discutie ca principiu fizic deoarece ea defineste doar starea de "dezordine".

Artanis, asta e buna de perle. Pai nu conteaza la ce varsta faci copii daca nu mori. Tot acelasi numar de generatii e necesar pentru a atinge un numar X de indivizi. Sigur, o generatie se intinde pe mai multi ani.

Exact, Abis !

De ce se introduc elemente fundamental laice intr-o discutie despre dumnezeu?
(sunt curios)

Am intalnit o idee interesanta in vinerea lui Tournier: viata este o entitatea ca atare, si pt a-si asigura existenta a gasit ca cea mai buna cale este sa se imbrace atatea forme cate medii (ce fac posibila viata) intalneste.

Pentru cateva clipe as fi jurat ca cineva, pe aici, l-a folosit pe dzeu drept subiect al propozitiei.

Revane, ia uita-te mataluta la ce scrie sus acolo. De fapt, lasa ca iti dau eu cu copy si paste:

Barrie, nu orice referire la Dumnezeu este o discutie religioasa... poate fi si filosofica la fel de bine. Iar textul ala citat de tine se refera la prozelitism, nu la discutii degajate.

Personal, nu cred ca o discutie despre moarte se poate desfasura fara a face referinta la Dumnezeu intr-un fel sau altul. Si asta e valabil si pentru credinciosi si pentru atei.

Da, doar ca Revanu' pusese problema asa:

Pentru ca discutia alunecase spre "protoparinti" si alte concepte de acest gen.

Irelevant.

"non-sequitur, ilogic" se spune, n-ai invatat?

Oricum, eu cred ca e relevant pentru ca la aceste "concepte laice" se refera Revan acolo si are dreptate ca sunt introduse pentru a tine locul conceptului de Dumnezeu.

Mai cauta si tu pe net cand nu intelegi...

Adica vrei ca numai tu si Artanis sa vorbiti sofisticat la filozofie!

Faptul de a vorbi despre o entitate absoluta - pe care o numesc dzeu - nu inseamna nici pe departe ca port un discurs teologic. Cu atat mai putin, in conditiile in care il folosesc pur si simplu aiurea: dumnezeu e pe deal, dumnezeu nu are nici o legatura cu janta de 17 tzoli, s.a.m.d., fara a identifica in asta vre-un substrat religios.

ca pe o furtuna de vara.

Moartea face parte dintr-o evolutie fireasca a vietii. Asta este programul. Altul nu. Soft-isti nu au facut altul. Moartea este pentru cel in cauza finalul. Dupa aceia nimic.
Ar fi prea frumos sa fie ceva dupa moarte, orice sau nu chiar, daca ne gandim ca multi oameni prefera sa moara (eutanasie, sinucidere) decat sa sufere ingrozitor.
Am auzit ca omul pus sa moara pe un cantar slabeste brusc 15 gr. Oare ce pierde.

Unde ai auzit?

In privinta mortii parerile sunt impartite: unii cred ca exista viata dupa moarte altii spun ca nu. unii merg chiar si mai departe si nu se gandesc numai la supravieturea sufletului ci si la reincarnarea lui. Eu una nu-mi permit sa contrazic pe nimeni pt ca la ora actuala nu e nimic cert in acesta privinta si cu siguranta ca nu va fi vreodata, insa fiecare are convingerile lui, iar eu cred in existenta spiritului, a sufletului uman si poate chiar animal si dupa o intraga viata petrecuta imi vine aproape imposibil sa cred ca totul se sfarseste prin nimic si daca partea organica a omului ia parte la un proces mineral de reciclare cu siguranta ca cea spirituala dainuie in timp si spatiu(cat?poate la infinit sau pana la "judecata de apoi", "big crunch"). In fine ideea e ca moartea e o stare nerezolvata si irezolvabila si pe aceasta tema se fac numai speculatii, a mea fiind aceea ca moartea se prezinta ca o conditie umana comuna de care nu ne poate salva nimic ea fiind in insasi firea lucrurilor si trebuie privita ca o continuare a existentei sub o alta forma, in cosmos. Deasemenea viata si moartea sunt in raport de interdependenta, biologic vorbind, cele doua fuzionand "moartea unei unde naste alta unda" si asa la nesfarsit iar granitele exacte dintre moarte si viata sunt nevazute aparand chiar ideea de consubstantialitate. Eu sper in nemurirea sufletului desi cineva spunea ca: "nemurirea e chiar succesiunea infinita a vietii muritoare" si in dobandirea stadiului de NIRVANA.

p.s. sperr sa nu fi plictisit pe nimeni si inca ceva gandindu-ma la moartea spaima apare dar nu e foarte acuta e mai degraba o simpla teama de necunoscut

cum vedeti moartea

"Pe acest rotund al lumii, multi venim, plecam gramada
Dar nu-i nimeni inceputul sau sfarsitul sa il vada "

Omar Khayam, caruia ii subscriu...

Tot mereu apare cineva care cauta sa ne inoculeze, sugereze existenta divina
Nu stiu cat si mai ales ce au citit altii. Eu sunt handicapat si am citit destul de mult pana am primit PC. Dupa o cantitate suficienta de lectura nu am reusit sa-l gasesc Dumnezeu, si fiti sigur ca l-am cautat, asa cum il descriu preotii sau biserica.
Nu imi mai amintesc unde am citit de cele 15 gr. dar am sa caut. M-am gandit mult la ce ar putea fi

Intr-unul din dialogurile platonice cartile sunt comparate cu efigiile: ele par fiinte vii, insa nu stiu sa-ti raspunda atunci cand le pui o-ntrebare. Sensul acestei afirmatii nu trebuie insa denaturat, asa cum se face astazi adesea de catre cei care vor sa traga peste tot linii. Pana la un anumit punct, si cartile iti pot oferi suficienta convingere in legatura ca probleme spirituale, atunci cand ele se adreseaza omului asa cum este el astazi, si nu in conformitate cu felul de a fi al oamenilor ce traiau in urma cu mai multe milenii.

Mai ales in probleme precum cea a mortii, daca ii vorbesti omului in mod nebulos, este si firesc ca el se va da la o parte si va spune: stai nitel, ca nu inteleg nimica din ce baigui acolo. In orice caz, un lucru important este sa te indrepti cu un sentiment echilibrat inspre aceasta enigma, nu cu pretentii de genul "stiu eu mai bine cum e", daca e ceva sau nu e dupa. Tocmai de aceea, foarte mult mi-au placut cele scrise de Vane, exprima sentimentul corect al oricarui om care se apropie de una din tainele vietii sau... ale mortii.

Vane are drptate: "nemurirea e chiar succesiunea infinita a vietii muritoare" si in dobandirea stadiului de NIRVANA.
Eu nu l-am gasit pe acel Mos cu barba alba care sta sus in ceruri, descris de biserica. Sufletul, mintea noastra sunt convins ca face parte dintr-o entitate a tot cuprinzatoare care nu se pierde, ci se intregeste cu fiecare dintre noi, constituind informatia universala care se transmite, tot mai bogata, dintr-un cilclu al universului in altul.
Daca prin disparitia noastra aducem ceva nou acestei informatii depinde de noi, de ce facem si producem aici.