Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:Moartea
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Odaia Filosofilor
Pagini: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9
Predatoru
Cand spun "Exista viata dupa moarte" este cam acelasi lucru cu "Exista viata dupa viata"?
Asa pare la prima vedere.Shi atunci, logic, cei doi termeni sunt echivalenti. Nu e asa?
Spus-a cineva care se juca cu un carabus: "Nu exista Moarte. Noi nu murim. Ne prefacem, precum acest carabus pe care ori de cate ori il ating, se stringe si ramane nemiscat o vreme, prefacandu-se."
Predatoru
Mie mi-e greu sa accept faptul ca va trebui sa incep o noua viata(hai sa spunem reincarnare, desi termenul e prea "dur"). De fapt ma bucur, dar mi-e greu sa concep faptul ca nu voi mai tine minte nimic din acesta viata.Si imi pare extrem de rau, zau.
Mature_Mind
Stiam ca nu trebuie sa dau click pe topicul asta huh.gif


Penru a putea vorbi despre moarte trebuie mai întâi sa o întelegem, iar pentru a o intelege trebuie neaparat sa discutam despre suflet ... so!

21 de grame...

Yap, se pare ca este ceea ce pierdem toti fara exceptie în momentul cu pricina (cautati pe net, veti gasi referete medicale cu tona care vorbesc depre acest lucru).
Speculatii sunt cu galeata însa explicatia cea mai serioasa ar fi ca este vorba de o disociere (separarea) dintre trup si suflet.
Ce este exact sufletul?!
Filosofii greci l-au numit psuche, in ebraica este vorba de nephesh iar latinii îl numesc anima. Toata lumea este în general de acord ca este principiul care anima trupul, suflul de viata.
Pentru a întelege mai bine, iau exemplul unui bec care fara curent electric este incapabil sa dea lumina. Este vorba despre imagine si trebuie tratata ca atare. Principiul trebuie retinut. Corpul fara suflu este materie inanimata.
La acestea as mai adauga ultima suflare care niciodata nu este o inspiratie ci o EXPIRATIE. Mai ca am putea crede ca trupul libereaza sufletul in momentul respectiv. Este doar o speculatie.
Biuuun.

Acum despre moarte.

Înainte de orice as dori sa felicit pe toti cei ce au adus o contributie pe aces topic deoarece pâna la proba contrarie toti aveti dreptate. Se disting totusi (în linii mari) doua categorii. Prima care accepta o anumita continuitate si cea de-a doua care refuza-n bloc orice "dupa" moarte.
Personal ma plasez în prima categorie si ma explic de ce:
Citind cele amintite de voi nu am vazut referiri la cele ce urmeaza, poate doar mici aluzii.
Eu nu pun în opozitie viata si moartea pentru nu consider ca între cele doua ar avea loc o ruptura brutala ca o lovitura de ghilotina care ar separa sec cele doua concepte ci din contra, cred ca este vorba de o completare, continuitate.
De ce? Pentru simplul fapt ca nu consider corecta ideea de a-si procura cât mai multe placeri cu putinta si de a profita de viata la maxim înainte ca moartea sa ne asepare de ceea ce noi consideram adevarata existenta. Nu numai ca nu o consider corecta, este în plus un fals remediu în fata mortii.
Întradevar, cred ca a traii înseamna a merge catre moarte, deci a muri!. Altfel spus, viata este moarte. Pentru ca sunt deosebit de modest rolleyes.gif precizez ca aveam deja aceasta conceptie despre viata înainte de a citi Platon.
Daca acceptam aceasta afirmatie atunci va fi mult mai usor sa acceptam si moartea ca pe o tranzitie spre ceva ce fiecare este liber sa-l numeasca cum vrea dar pe care eu îl numesc Hristos (va rog sa nu faceti comentarii inutile referitore la aceasta ultima afirmatie deoarece nu suntem pe topicul potrivit si nu voi raspunde).
Cineva spunea ca trebuie sa învatam sa murim ... ma înclin în fata acestei afimatii si ader din toata fiinta pentru ca momentul de care-mi este frica cel mai tare este când te uiti în urma si vezi ce ai lasat.
Ar mai fi multe de spus însa cred ca deja rari sunt cei ce vor citi tot (stiu pt. si eu citesc în diagonala sorry.gif )

bye
YoyoMan
Cum sa spui ca nu ti-e frica de sfarsit? Cum sa spui ca nu ti-e frica de moarte? Spui asta daca nu esti sincer. Nu exista om in lumea asta caruia sa nu-i fie frica de moarte. E normal sa fie asa - si exista si o reactie fiziologica la asta care se numeste "instinct de conservare" - deci ne e frica de moarte instinctiv.

Toti cei care spun (si aproape toata lumea spune, cu exceptia copiilor) "Doamne cum trece vremea...." au o frica implicita de moarte si se gandesc implicit la moarte. Este un alt fel de-a spune "Doamne, cat m-am apropiat de sfarsit..."

Nu vorbesti cu adevarat despre moarte pana nu ai 50 de ani. Sau pana nu esti diagnosticat cu un cancer simpatic biggrin.gif Si in consecinta nu poti spune la 25 de ani ca "Nu ma tem de moarte". E ca si cum ai spune "Nu ma tem de bunjee jumping" fara a te fi urcat niciodata pe o macara ca sa poti simiti efectiv de ce te pregatesti smile.gif Sunt multe amanunte pe care le inveti in timp si care te fac tot mai constient de ceea ce te asteapta....
Tony Almeda
Eu nu sunt de acord.
Cred ca poti sa "vizualizezi" moartea chiar daca nu te aflii într-o postura disperata.
Adu-ti aminte de primul moment (al copilariei) când ai înteles si ai constientizat cu adevarat ce este moartea.
Nimeni nu poate sa se debaraseze de acest gând cumplit asa cum bine ai spus-o prin exemplul pe care l-ai dat.
Si faptul ca noi ne interesam este o dovada-n plus vis-ŕ-vis de popularitatea de care se bucura.
Cât despre frica de moarte ... cred ca sunt oameni care nu se tem (citeste putin despre sublimare) dar asta nu înseamna ca au o doaga lipsa... (vb de o "doaga principala" pentru ca de astea mai mici ne lipsesc tuturor laugh.gif ).
Sincer pe mine ma cam strânge-n spate subiectu' cry.gif
ComicDiva
Vorba lui Robbie Williams: "Nu mi-e frica sa mor, doar ca nu vreau. "

Inceputul Vietii
spoton.gif Mature_Mind
Da, sunt perfect de acord ca nu exista ruptura intre viata si moarte, ca cele 2 urmeaza una alteia, dar nu sunt de acord ca viata este moarte.
Nichita Stanescu spunea ceva foarte interesant, cu o oarecare legatura, imi vine acum in minte, dar stiu numai aproximativ. "A nu fi, chiar si aceasta inexistenta, poate fi pedepsita prin existenta, adica prin viata, adica prin moarte" Repet este ceea ce am inteles eu, nu ce a zis autorul deci e aproximativ. Cam pesimist, dar interesant. Totusi a fi nu trebuie sa fie o pedeapsa...

21 de grame... fantastic... daca ar fi adevarat, ar fi fantastic, dar nu stiu cat de sigura e informatia. Am auzit foarte rar de acest lucru...
Predatoru
Cumva-cumva aveti toti dreptate, desi nu cred ca tocmai eu sunt cel indreptatit sa stabilesc asta. Oricum, sustin si ideea lui Lucian Blaga, care spunea :"Faptul ca orice existenta se termina prin moarte nu inseamna ca moartea este scopul vietii."
Ok, oricum sunt total impotriva afirmatiei ca dupa moarte nu ar mai fi Nimic. Am aflat chiar azi la religie ca religia crestina nu este de acord cu reincarnarea, stiu ca nu este topicul potrivit, dar trebuie sa aduc vorba si de subiectul asta in cadrul subiectului reprezentat de moarte.Si nu este de acord tocmai pt ca spune ca omul are dreptul la o singura existenta in care sa incerce sa atinga perfectiunea pentru ca altfel gasim justificari nejustificate pentru faptele noastre:de genul, adica, "Nu am reusit viata asta, nu-i nimic, voi reusi in viata viitoare...sau poate urmatoarea...si apoi", ce o vrea Dumnezeu"...hmm... cam asta-i faza...
SRN
Mie mi-e frica. Ma gandesc ca, asa cum spune religia crestina, dincolo o sa fie liniste si calm si armonie...Sigur o sa ma plictisesc..biggrin.gif
mememe
Mature MIND , curat domnule.Cand ne nastem incepem sa murim iar moartea este lucratura vietii. Moartea .... la inceputul vietii o desconsideri pe parcurs te intereseaza iar la sfarsit o doresti.
Blakut
Ma tem.. da.

Oricum o sa muriti cu totii, asa ca va va fi satisfacuta curiozitatea, fiti rabdatori si asteptati...

Nu conteaza ce e dupa aia, ideea e ca nu va mai intoarceti.
YoyoMan
Ba da conteaza Blakut. Nu zi ca nu conteaza! Gandul asta este singurul care ma ajuta sa nu MOR de frica! rofl.gif
Dark Angel
Nu-mi e frica de Moarte cum nu-mi este frica de nimic din ceea ce o sa mi se intample in existenta asta, orice experienta are un "mesaj", un rost, un scop, altfel nu ne-am mai intalni cu experientele respective...
M-am intalnit cu Dumneaei(Moartea) si nu mi-a fost frica deloc( era sa mor innecata de vreo trei ori, am incercat sa ma sinucid o data...).
O data, intr-o vara am mers la Snagov in timpul saptamanii, era liber, numai ca doua familii cautau disperate trupurile copiilor lor de 18 ani care se innecasera in week-end. Si am vazut cand i-au scos din apa, si am auzit urletele de disperare ale parintilor...in vara aia n-am mai putut sa merg la plaja, nu suportam sa vad luciul apei, mi se facea fizic rau.
MonicaV
De unde stii ca te-ai intilnit cu moartea? Probabil ca ai simtit o senzatie fizica neplacuta (in cazul inecului, de sufocare) si pina la urma ai lesinat. Din moment ce traiesti, n-ai murit. Ce altceva ti-a dat impresia ca te-ai intilnit cu moartea? De fapt, ce ai simtit?
Blakut
Cine spune ca nu se teme de moarte... biggrin.gif laugh.gif sa moara... sa vedem daca in fata mortii isi pastreaza curajul.

Simti cand te intalnesti cu moartea. Secundele trec ca orele - asa simteam cand m-am trezit din somn si luase foc bucataria.
Serenity
"I'm not scared of dying, I just don't want to..." Nu stiu daca poate sa-ti fie teama de moarte. Teama de ce lasi in urma ta, teama ca vei muri inainte sa-ti fi implinit misiunea pe acest pamant, teama de reactia celor dragi, si in final teama de Dumnezeu... teama de acel ultim moment, de ultima suflare nu o inteleg. Evident ca in acele momente cand sentimentele se incalcesc si te coplesesc, cand gandurile se invalmasesc nu poti sa faci deosebirea.

Edit: Ha! Acum am vazut ca si ComicDiva a scirs "vorba lu` Williams" wink.gif thumb_yello.gif
Dark Angel
QUOTE
Cine spune ca nu se teme de moarte...  sa moara... sa vedem daca in fata mortii isi pastreaza curajul.


Oau! Mighty God adresses himself to mortals....Get real!

@MonicaV: n-am lesinat, eram cu ochii deschisi sub apa, mergeam si stiam ca nu mai am nici o sansa...nu stiu sa inot...nu m-am agitat deloc. Ma observase de pe mal un coleg, a vazut ca am disparut sub apa, cei din jur n-au observat. A venit si m-a scos.Am simtit ceva de genul high adrenaline, ca atunci cand practici un sport extrem, chiar eram curioasa ce se va intampla, doar atat.

jet li
Nu imi e frica de moarte, nu eu am cerut sa ma nasc (?), deci ar trebuii sa fiu multumit ca traiesc.
colectionara
@ Jack:

Poate vrei sa zici ca nu ai cine stie ce merit in aceea ca te-ai nascut, deci ar trebui sa fii multumit ca traiesti.
Ca doar nu spunem: "nu eu am cerut sa stau in inchisoare (ipoteza in general adevarata), ar trebui sa fiu multumit ca am ajuns dupa gratii (concluzie in general falsa)".

Admitem asta si plecam de la ideea ca viata e un dar, nu un bun dobandit de noi prin efort propriu. De aici pana la a nu te teme de pierderea darului e cale lunga. Cu atat mai mult cu cat e greu sa concepi ceva in afara acestui dar. Acest dar iti ingaduie sa ai parte de alte lucruri pe care le meriti, pe care le-ai dobandit prin efort propriu. Odata cu el e foarte probabil sa le pierzi si pe acelea.

Multi spun ca nu se tem de moarte, bazandu-se pe faptul ca s-au obisnuit cu ideea. Ca e ceva firesc, acceptat, inevitabil. Daca moartea ar fi optionala, cred ca am muri de frica toti. Ei, cam toti, fie smile.gif. Cat timp viata are ce sa ne ofere (mie mi se pare ca are, si-nca destule smile.gif!), teama este o teama perfect normala. Nu discut aici despre teama exagerata, irationala (desi cand eram mica mancam la pranz de frica sa nu mor in somnul de dupa-amiaza laugh.gif).
gio19ro
QUOTE (colectionara @ 17 Jun 2004, 02:36 AM)
Cat timp viata are ce sa ne ofere (mie mi se pare ca are, si-nca destule smile.gif!)....

Hopa, s-a umplut borcanul! 6.gif
colectionara
gio, nu toata lumea mi-a citit jurnalul; e o poanta destul de exclusivista, nu crezi smile.gif?

Oricum, cand spun ca viata are multe de oferit nu inseamna neaparat ca mie acum mi s-a umplut borcanul smile.gif. Chiar cand borcanul meu pare gol, sunt constienta ca viata este un dar grozav si are multe de oferit. Si chiar in aceste momente, teama de moarte nu dispare.
gio19ro
QUOTE (colectionara @ 17 Jun 2004, 03:09 AM)
gio, nu toata lumea mi-a citit jurnalul; e o poanta destul de exclusivista, nu crezi smile.gif?


Asa esta, dar acum sunt invitati, toti cei care intra pe aici, sa ti-l citeasca. cool.gif
bishop
figaro a scris:
QUOTE
Se vehiculeaza termenul de natura cu conotatie de in regula, ok. Nu e in regula. Moartea o fi un fenomen natural, insa e clar unul negativ. Totul e infricosator in ce priveste moartea. Absolut totul.


Subscriu.
Moartea este infricosatoare. Mai devreme sau mai tarziu, toti ajung la concluzia asta.
Spaima cumplita a inexorabilului...Miliardele de resturi de oase stau marturie: nimeni nu scapa.
flu
depinde cu ce te identifici mai mult: cu carnea si oasele sau cu spiritul... wink.gif

unii spun ca spiritul continua sa existe si dupa acest inevitabil eveniment... si am tendinta sa-i cred smile.gif

si chiar daca nu ar fi asa si moartea ar fi sfarsitul jocului, imi pare a fi ceva firesc... nu stiu cati dintre oameni nu s-ar plictisi de la o vreme de repetitia zilelor, oricat de spectaculoase si iesite din comun ar fi ele (nu e cazul la prea multi dintre noi). Oamenii trecuti de 70 si de ani cu care am discutat erau cam satui de viata... Si mi se pare ca acea parte care se infricoseaza este partea de natura animala...
Octavi
Se vehiculeaza termenul de natura cu conotatie de in regula, ok. Nu e in regula. Moartea o fi un fenomen natural, insa e clar unul negativ. Totul e infricosator in ce priveste moartea. Absolut totul.

Si eu subscriu, ca si cel care scria mai sus. In plus, resping ideea cu plictiseala; a te "plictisi" ca existi, nu e totuna cu a te plictisi ca mergi prea mult dimineata cu masina pe autostrada, ca stai prea mult la coada la bilete pentru spectacolul de manele, ca citesti, ca muncesti, ca te uiti la TV, ca faci sex, etc. Alternativa nu este a nu face aceste lucruri, dar a continua sa existi totusi, ci a nu exista deloc. Asta nu pare a fi, dupa mine, o rezolvare a plictiselii. E ca si cum ai vedea o solutie de alinare a unui picior care te doare, in amputarea lui: e doar o alternativa in cazul insuportabilitatii, insa chiar la o persoana normala, devine vreodata plictiseala insuportabila?
Moartea e adevaratul "aliat" al religiei si cat timp ea va plana asupra omului (sper ca nu prea mult), aceasta ne va otravi npua ca bieti muritori, mintea si viata. A fi firesc, natural, nu inseamna a fi si pozitiv. In fapt, personal regret ca religiosii nu au dreptate cand sustin existenta dumnezeilor religiilor primitive. As fi preferat ca eu sa ma insel si ei sa aiba dreptate: nu pierdeam absolut nimic; as fi castigat totul, in masura in care viata este cu adevarat totul, mai ales daca e eterna.

Moartea este un fenomen natural si nu are nimic infricosator asa cum incearca unii sa prolifereze.
Nu exista nimic dupa acest proces firesc de regenare naturala iar viata dupa moarte este o speculatie.


Citind aceste randuri, ma inspaimant, asa cum ma inspaimant cand citesc si afirmatiile pline de siguranta ale religiosilor in materie de cunoastere a faptului ca exista "viata dupa viata". Cine zicea ca nu exista orbire ideologica la atei? sad.gif

Dar in ciuda faptului ca moartea pt. unii pare un somn fara vise cred ca in nici un caz nu este mai placuta

Asa e: somnul poate fi placut prin si cat timp exista o trezire, altfel . . . .

"MOARTEA" este in general, considerata un tabu cand e vorba sa ne includa pe noi insine sau pe cei foarte dragi noua. Din ceea ce simt eu, personal ma inspaimant infinit mai mult cand ma gandesc la copii mei, fata de propria mea perspectiva. Pentru copii spunem hotarat "Nu! Nu se poate!! " si trecem rapid la decizii care ne dau sperante. Cand e vorba de noi : " Ooops! Chiar asa ? Poate-ar trebui sa fac aia sau aialalta... Daca nu...asta e!"
Ce ne aduce ea ? In nici un caz NIMIC!!! E cu totul absurd sa credem ca fiecare dintre noi avem destine atat de diferite fara un motiv anume, si ca indiferent daca am fost in decursul vietii niste criminali sau niste umili prelati, ne va astepta "dincolo" acelasi "NIMIC". Cine-o spune astazi, va veni cu siguranta un "maine" cand se va...trezi. (sau va fi trezit!!!)


Iata siguranta aceea inspaimantatoare si ridicula in acelasi timp, in masura in care nu se sprijina pe nimic ce inseamna cunoastere, fiind totul doar credinta.

Nu intentionez sa impun convingerile mele cuiva, dar daca tot am o parere sau alta, incerc sa ma si explic. In ciuda faptului ca educatia mea religioasa este una crestin-ortodoxa, si ma mai si vreau a fi "un bun crestin", sunt convins ca vin in contradictie cu biserica intrucat nici eu nu prea cred in Iadul si Raiul infatisat in Sfanta Scriptura. Nu cred ca Ratiunea (atat cata este ea la Omul Pamantean) poate accepta ideea de "foc",de "smoala" sau alte pedepse care par a inspaimanta doar pe cei care cred orbeste, fara a privi in jur si fara a-si mai pune intrebari. Fara discutie, "pedeapsa" sau "recompensa", exista !

De ce "fara discutie"? Ai scos o axioma, ceva?

Fara discutie exista 7 nivele de decorporalizare, care pot fi numite si cele 7 vami, daca tinem cu tot dinadinsul.

Exact 7! Nici 6, nici 5, nici 7 juma'; sapte si atat: "axioma omului bun", sau "axioma crestinismului naiv". Nici asta "nu se discuta", evident . . .

Dar ce se intampla cu sufletul dupa acele 40 de zile de "asteptare" , sunt doar speculatii, presupuneri sau -de ce nu? - revelatii menite sa convinga un anume gen de auditoriu.

Inainte sa vorbim ce se intampla cu sufletul, mai intai sa dovedim ca exista; stiinta nu a reusit inca. Ce nu poate stiinta, poate insa nestiinta, adica credinta; opinia pura, imaginatia, minciuna. Misto!

Oricum, pentru cine doreste cu adevarat sa se edifice, exinta enorm de multa literatura de specialitate in acest sens (si nu ma refer la idei fanteziste, ci la cazuri inregistrate in istoria de specialitate, avand la baza cazuri reale).

"De specialitate" Care specialitate? Povestile despre viziuni ale "lumii de dincolo", sau de perceptie extracorporala ale comatosilor, se pot explica usor in mod natural, aceste explicatii avand si meritul de a fi dovedibile.

Ideea este ca nu poti spune "NU EXISTA" sau "NU SE POATE", fara a incerca macar sa verifici , nu unde stii sigur ca nu te convinge, ci acolo unde cei care au editat acele idei, au o mare probitate morala si poate stiintifica!!!

Ca de exemplu (Da un exemplu macar de manual/compendiu/vademecum universitar sau un articol stiintific in care sunt sustinute astfel de idei)?

In sfarsit, parerea mea ar fi ca atat Iadul cat si Raiul, sunt aici, in jurul nostru.

Aici ai dreptate. Doar aici se afla, din pacate, si raiul si iadul nostru.

Tocmai de aceea nici un destin nu se identifica cu altul:

In ce sens intelegi termenul “destin”? Doar ca un curs al unei vieti traite, sau cu iz de prestabilire si alte frectii nesustenibile rational?

pentru ca fiecare avem un trecut personal. Poate e ciudat si total inexplicabil de ce unii par sa fie "copiii dezmierdati ai destinului", in timp ce altii fac eforturi uriase pentru o viata cat de cat satisfacatoare.

Hazardul mosule! Poti gasi vreun criteriu rational in aceste diferente si astfel sa deduci vreo potentiala zeitate (la care rationalitate, sper, e unul din primele atribute, daca nu cumva primul)?

Dar oare norocosii au avut sansa de a opta pentru destinele lor? Fiecare dintre noi "am fost trimisi" la un anumit moment dat si intr-un anumit loc, dupa judecata Adevarului Absolut,

Desigur, sutele de mii de bebelusi si copii ai Asiei de sud-est au fost ”trimisi” de absolutu’ matale ca sa fie ”rasi” fara vina, morala si logica (cum numai o natura oarba si tembela ar putea) de tzunami . . . . perfect adulta viziunea matale!

Poate intr-o viata viitoare vom fi mai privilegiati (daca am inteles cumva notiunea de OM in viata actuala!) , sau poate ne vor plange altii de mila...

Frate intru natura, ce inspaimanta un om matur, istet si cult, nu poate fi Iadul inchipuit de primitivii epocii bronzului (iudaismul), ci realitatea cruda a naturii pentru care nu suntem cu nimic mai ”importanti” decat ultimul vierme balos, orb si descreierat.
bdl
Moartea e adevaratul "aliat" al religiei si cat timp ea va plana asupra omului (sper ca nu prea mult), aceasta ne va otravi npua ca bieti muritori, mintea si viata.
Bleah.....o otraveste la fraieri.....cine intelege ca moartea e ceva natural care vine la timpul sau, nu are de ce sa se teama....e o tema speculata abil de religie.... wink.gif
Octavi
Moartea e adevaratul "aliat" al religiei si cat timp ea va plana asupra omului (sper ca nu prea mult), aceasta ne va otravi npua ca bieti muritori, mintea si viata.

Bleah.....o otraveste la fraieri.....cine intelege ca moartea e ceva natural care vine la timpul sau, nu are de ce sa se teama....e o tema speculata abil de religie.... wink.gif


Mda . . . "Oastea Darwinului" loveste "napraznic". laugh.gif
Cine dracu nu intelege ca moartea e ceva natural dar ca aproape niciodata (la cei normal la cap) nu vine "la timpul sau", dar mai intotdeauna vine prea devreme . . . . si ca aceste lucruri dupa toata logica posibila, nu exclude teama deloc!!!!!!!!! A intelege nu inseamna a gasi convenabil sau avantajos.
Artanis
QUOTE
As fi preferat ca eu sa ma insel si ei sa aiba dreptate: nu pierdeam absolut nimic; as fi castigat totul, in masura in care viata este cu adevarat totul, mai ales daca e eterna.

De ce nu ma mira oare ca nu ai inteles o iota din acele "religii primitive" ? Viata eterna nu e deloc lesne de obtinut (in viziune crestina), e mult mai usor de obtinut moartea eterna, pacatosi fiind la tot pasul rolleyes.gif
Oiski-Poiski
Nu sunt mare filosoafa sorry.gif insa simt ca trebuie sa raspund pentru ca mi-am pus de multe ori intrebarea.Si am ajuns la concluzia ca nu imi este frica de moarte ci de ce vine dupa ea, adica nimica.De acel nimica mi-e frica.Adica imi pare rau ca nu voi mai putea participa la viata generatiilor urmatoare.Ca nu voi mai putea sa vad toate frumusetile acestei lumi, ca nu-mi voi mai putea vedea copilul, nepotii, ca poate Doamne fereste ar putea muri sotul inaintea mea si m-ar lasa singura si nu as mai putea sa gasesc rostul mai departe.De acestea imi e frica sorry.gif insa nu de moarte .

Artanis
Daca stii ca dupa moarte vine "nimica", de ce spui "Doamne fereste" ? Din superstitie ?
Oiski-Poiski
M-ai inteles gresit, nu m-am referit din punct de vedere religios ca nu mai vine nimica.Ci exact la cele enumerate de mine.Se poate ca dupa moarte sa fie alta viata insa nu cea care o las in urma.
Sper ca acuma am explicat mai bine.
Nico
De ea nu mi-e frica, doar ca vreau dupa sa-i intalnesc pe cei la care tin. Sa nu-i intalnesc, sa nu fie nimic, de asta chiar mi-ar fi foarte teama, singura.
bishop
Nico a scris:
QUOTE
De ea nu mi-e frica, doar ca vreau dupa sa-i intalnesc pe cei la care tin. Sa nu-i intalnesc, sa nu fie nimic, de asta chiar mi-ar fi foarte teama, singura.


Intrebarea "mi-e frica de moarte?" cred ca este vazuta, de obicei, dpdv al ego-ului. Eu zic ca ptr. ego nu mai exista nimic dincolo de moarte. Evidentele ne spun - nimic dincolo de aceasta realitate. Actorul a imbracat haina si a intrat in rol: cand rolul s-a terminat...este ceva dupa ? si daca da, ce anume ? Actorul supravietuieste rolului ? Si daca da, cine este actorul ?
Deci rolul=egoul ia sfarsit. Sa presupunem ca ar fi ceva...atunci, nu am cum sa-i intalnesc ( in intelesul actual al ideii ) pe cei la care tin, caci eu nu mai sunt eu, ei nu mai sunt ei.
Vine imediat intrebarea: ce este dincolo de sentimentul eului ?
"Cine si ce este acel el sau eu care in toate schimbarile din lume ar dori sa ramaie tot el ? Aceasta este poate tot misterul, toata enigma vietii: sa fie altul...numai sa fie el" - M.Eminescu
Nico
QUOTE (bishop @ 16 May 2005, 10:07 PM)
Sa presupunem ca ar fi ceva...atunci, nu am cum sa-i intalnesc ( in intelesul actual al ideii ) pe cei la care tin, caci eu nu mai sunt eu, ei nu mai sunt ei.

In cazul asta, daca ar fi sa fie adevarat ce sustii tu, atunci prefer sa mor de tot, sau sa incerc sa nu mai mor deloc smile.gif Pesimista teoria asta cu moartea ego-ului...
bishop
@ Nico
Pesimista dpdv al egoului... Daca vei schimba sistemul de referinta din care privesti, probabil ca,
'teoria' asta capata alta reprezentare.
Divin
QUOTE (bishop @ 16 May 2005, 10:07 PM)

Deci rolul=egoul ia sfarsit. Sa presupunem ca ar fi ceva...atunci, nu am cum sa-i intalnesc ( in intelesul actual al ideii ) pe cei la care tin, caci eu nu mai sunt eu, ei nu mai sunt ei.


Imi pare rau k ma avant k "musca in masline" dar am simtit nevoia de a atrage atentia asupra ideii pictate de bishop. Intr-o
mare masura sunt de acord cu el, dar doar in privinta ideii generale. Un mare deficit in analizarea acestei idei de "viata dupa moarte" este chiar faptul k suntem in viata, si "moartea" implica incetarea existentei in modul in care o concepem noi acum.
Trebuie sa incercam (si cred k tot ceea ce putem face e sa incercam si nu sa reusim) sa ne distantam de toate conditionarile vietii. O pb infantila ce s-a nascut in mintea mea la o varsta frageda a fost cea: dak lumea moare si se duce in iad si rai "astea nu se umple"? Ceea ce vreau sa subliniez este faptul k nu putem analiza viata dupa moarte, ceva eteric, in delimitari de timp si spatiu, ceea ce ne-a dictat viata si ne-a creat, te-a definit pana in acest moment Imi pare rau k o sa recurg la nuste idei prezentate in 2 filme de animatie si nu in 2 carti de "filozofi celebrii" dar este preznetata ideea de moarte f frumos.
Este vorba de "Final Fantasy" si "Visul"(a fost pe HBO in urma cu un an), in care scenaristii si-au permis inserarea de idei filozofice de "moarte". In primul moartea este prezentata k o intoarcere la o finta mai mare, spiritul pamantului, noi fiind doar niste tentacule lichide aruncate in univers k mod de cunostere. Adik noi suntem extensiile unei fiinte mai mari si dupa ce murim toate cunostiintele noastre revin acesteia,personalitatea, caracterul., sentimentele noastre fiind doar un efect secundar al existentei in aceasta lume, in acest mod.
In cel de-al doilea mod viata era perceputa k o continua intrebare (Vrei sa evoluezi, accepti darul Meu-intrebarea divina) si moartea k o trecere, acceptarea evolutiei. Se baza pe faptul k oamenii au atins pragul evolutiei si viata este o "purificare" este k o sala de asteptare.
Ganditi-va la aceasta idee: Oamenii sunt doar un pas mic in existenta altei fiinte; Nou nascutii altora, moartea fiind trecerea la adolescenta, sau mai rau la copilarie si sa ne fie permis, k sub o alta forma, cu alte ganduri si valori, alt mod de a exista sa raspundem la alte intrebari si sa cautam raspuns la altele; Asta sa fie un gand imbucurator sau dezolant? unsure.gif
bishop
Octavi a scris:
QUOTE
resping ideea cu plictiseala; a te "plictisi" ca existi, nu e totuna cu a te plictisi ca mergi prea mult dimineata cu masina pe autostrada, ca stai prea mult la coada la bilete pentru spectacolul de manele, ca citesti, ca muncesti, ca te uiti la TV, ca faci sex, etc. Alternativa nu este a nu face aceste lucruri, dar a continua sa existi totusi, ci a nu exista deloc. Asta nu pare a fi, dupa mine, o rezolvare a plictiselii. E ca si cum ai vedea o solutie de alinare a unui picior care te doare, in amputarea lui: e doar o alternativa in cazul insuportabilitatii, insa chiar la o persoana normala, devine vreodata plictiseala insuportabila?

Corect, insa, plictiseala nu cumva este un neajuns, o infirmitate a sufletului ? Parerea mea.

QUOTE
Moartea e adevaratul "aliat" al religiei si cat timp ea va plana asupra omului (sper ca nu prea mult), aceasta ne va otravi npua ca bieti muritori, mintea si viata. A fi firesc, natural, nu inseamna a fi si pozitiv. In fapt, personal regret ca religiosii nu au dreptate cand sustin existenta dumnezeilor religiilor primitive. As fi preferat ca eu sa ma insel si ei sa aiba dreptate: nu pierdeam absolut nimic; as fi castigat totul, in masura in care viata este cu adevarat totul, mai ales daca e eterna.

In identitatea eului viata nu are cum sa fie eterna. Este numai acel interval dintre nastere si moarte. Aici au dreptate scepticii/ateii : dpdv al eu-lui nu mai exista nimic. Toti zeii sunt morti ! Traiasca Nietzsche !
Vine insa, intrebarea urmatoare: Este ceva? Si daca da, ce anume, dincolo de "delimitarea de rest" ?
...Dincolo de sentimentul eului, s-au afirmat urmatoarele:
"Eu si Tatal suntem una"- Iisus Cristos
"Daca nu exista nici un altul nu exista nici un eu" - Lao Zi
Se poate obiecta in mod corect ca, daca e reala, unificarea diversitatii probabil ca are loc la infinit, in nestiut, si deci, imposibil de atins.
Dar, "nimicul" vazut din prisma ego-ului poate fi "ceva" din alt unghi de vedere.
Deci putem schimba in mod onest sistemul de referinta ? din EU - centrul lumii, in EU - o particica din fluxul nesfarsit ?
...Probabil ca, diminuarea sentimentului eului si ulterior putinta de extragere din acest sistem de referinta,
se afla in aceste afirmatii:
"Am venit sa slujesc , nu sa mi se slujeasca." - Iisus Cristos
"Aici jos sub cer, nimic nu este mai suplu/moale si mai slab decat apa. Dar pentru a sfarama solidul, nimic nu o depaseste si nimic nu ar putea s-o inlocuiasca (nimeni nu se poate lipsi de ea). La fel, Dao ( unitatea nediferentiata - realitatea ultima ireductibila) este ca si apa: ea favorizeaza toate fapturile si nu rivalizeaza cu nimic, pentru ca ocupa pozitia dispretuita - cea mai umila." - Lao Zi Dao De Jing
actionmedia
Astazi am aflat ca mi-a murit bunicul. Stau si ma analizez si observ ca nu sunt trist. Ba chiar as putea rade daca cineva mi-ar spune o gluma. Nici vesel nu sunt. Poate putin confuz. Preocupat mai mult de problemele practice ivite. Preocupat de ce trebuie sa fac acum si in viitorul apropiat legat de aceasta disparitie subita.
Acelasi lucru mi s-a intamplat si acum cativa ani cand a murit un unchi de al meu (fiul bunicului care a murit acum). La fel nu am simtit tristete, nici suferinta. Totusi cand am ajuns la inmormantare m-a intristat tristetea si suferinta altora. Totusi puteam sa ma bucur ca imi revad rudele. Chiar am zambit de cateva ori cand m-am intalnit cu rudele mele pe care nu le mai vazusem de mult.

Acum ma intreb. Ce este normal? Sa fi sau sa nu fi trist? Ca sa fiu trist la inmormantare trebuie sa ma prefac sau sa ii vad pe alti oameni dragi mie ca sunt tristi. De ce nu ma intristeaza oare moartea unui om apropiat? De ce ii intristeaza pe altii moartea unui om apropiat?

M-am tot gandit. Imi este frica de moarte, de propria moarte, de fapt de incetarea vietii. Totusi nu imi este groaza. Nu ma gandesc obsesiv la asta, nici macar din cand in cand, doar cand vine vorba. Din punctul meu de vedere moartea este ceva natural, la fel ca nasterea. Moartea face parte din viata noastra. Oasele ununi mort nu ma ingrozesc, nici macar gandul ca si din mine vor ramane doar oasele dupa un timp nu ma ingrozeste. Dupa ce mori oricum nu mai simti si nu mai vezi ce se intampla cu corpul tau, de ce te-ar ingrozi ce se intampla cu el dupa aia?
Clopotel
Draga Action,
QUOTE
Astazi am aflat ca mi-a murit bunicul.

Condoleante! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-l primeasca in Imparatia Sa!
QUOTE
Acum ma intreb. Ce este normal? Sa fi sau sa nu fi trist? Ca sa fiu trist la inmormantare trebuie sa ma prefac sau sa ii vad pe alti oameni dragi mie ca sunt tristi. De ce nu ma intristeaza oare moartea unui om apropiat? De ce ii intristeaza pe altii moartea unui om apropiat?

Banuiesc ca nu iti vine sa sari in sus de bucurie... Prin urmare eu zic ca o atitudine sobra, la orice inmormantare, se impune...
Si atunci cand te desparti de cineva drag pentru 1 an, sa zicem, tot iti pare rau, iar altii chiar plang, dara atunci cand sti ca nu o sa-l mai vezi niciodata...
Moartea cuiva nu este obligatoriu sa te intristeze, decat daca iti este dor de el, multi cred ca sufletul celui drag se desfata in Rai, si deci pentru raposat e mai bine acolo unde e...
QUOTE
Chiar am zambit de cateva ori cand m-am intalnit cu rudele mele pe care nu le mai vazusem de mult.

Mie mi se pare normal...
QUOTE
Ca sa fiu trist la inmormantare trebuie sa ma prefac sau sa ii vad pe alti oameni dragi mie ca sunt tristi.

Eu zic ca nu e cazul sa te prefaci... pentru cine te prefaci?! pentru oameni sau pentru raposat... ? Desi nu crezi, totusi iti spun ca sufletul mai zaboveste putin prin lumea aceasta, astfel incat el "vede si aude" oamenii si pe cei dragi...
Deci nu e cazul sa angajezi bocitoare ca sa faci atmosfera, trebui sa cugeti la amintirea clipelor placute alaturi de bunicul tau... parerea mea...

QUOTE
Dupa ce mori oricum nu mai simti si nu mai vezi ce se intampla cu corpul tau, de ce te-ar ingrozi ce se intampla cu el dupa aia?
Asta asa este... multi isi fac morminte scumpe si fitoase, pentru corpul lor care va fi mancat de viermi...Corpul este din tarana si in tarana se va intoarce, dar multi nu se gandesc la suflet sad.gif , sau ma insel eu...

PS. Stiu ca esti ateu, draga Action, dar daca bunicul tau a fost ortodox, atunci e bine sa aprinzi o lumanare pentru sufletul lui, caci mare bine o sa-i faci, ... si acest bine nu va ramane nerasplatit fata de tine...



actionmedia
QUOTE (Clopotel @ 31 May 2005, 04:10 PM)
Banuiesc ca nu iti vine sa sari in sus de bucurie...

Nu, dar imi vine sa rad si ma abtin. Nu este un caz izolat. De multe ori cand primesc astfel de vesti triste imi vine sa rad. Nu am gasit inca o explicatie. Am vazut odata un reportaj pe Discovery despre ras. Se pare ca rasul ca si plansul sunt metode de descarcare emotionala. Primatele ranjesc atunci cand se simt stanjenite. Am observat ca sunt oameni care rad cand sunt disperati. Inca nu imi dau seama daca vestea in sine ma face sa rad sau un soi de ironie a sortii. Ma abtin sa nu rad pentru ca imi este teama sa nu il jignesc pe cel care imi da vestea.

QUOTE
Eu zic ca nu e cazul sa te prefaci... pentru cine te prefaci?! pentru oameni sau pentru raposat... ?

smile.gif
Evident ca pentru ceilalti oameni. Raposatul nu mai are cum sa ma vada. E anormal ca celilalti sa fie tristi iar eu sa zambesc, nu crezi? Vor zice ca sunt nebun daca nu se vor simti jigniti. De asemenea ma gandesc la parintii mei carora probabil ca le-ar fi rusine cu mine. Daca ar fi dupa mine nu m-as duce la inmormantare. Nu imi plac inmormantarile, iar de la cadavru nu mai am cum sa imi iau ramas bun. Ma duc doar pentru a salva aparentele si pentru ca ma gandesc ca ai mei au nevoie de mine.

QUOTE
trebui sa cugeti la amintirea clipelor placute alaturi de bunicul tau... parerea mea...

Asta da, pot sa fac oricand si oriunde si chiar imi face placere.

QUOTE
Corpul este din tarana si in tarana se va intoarce, dar multi nu se gandesc la suflet  , sau ma insel eu...

Eu nu ma gandesc nici la una nici la alta. Am sa le recomand urmasilor mei sa scape de cadavrul meu in cel mai ieftin mod cu putinta.

QUOTE

Stiu ca esti ateu, draga Action, dar daca bunicul tau a fost ortodox, atunci e bine sa aprinzi o lumanare pentru sufletul lui, caci mare bine o sa-i faci

O s-o fac pentru ca nu am de ales, toti din familia mea sunt sau cel putin se declara ortodocsi.
gypsyhart
QUOTE
Acum ma intreb. Ce este normal? Sa fi sau sa nu fi trist?


"Inima" simte pur si simplu. Cea care se intreaba, se indoieste, vrea sa controleze intr'o forma sau alta este mintea. De fapt asa cum ai intuit si tu, ideea ca la o imormantare "TREBUIE" sa fii trist e pura conditionare venita de la societate. Si in general, tot ce se exprima sub forma lui "TREBUIE" denota o conditionare din afara....Un indiciu prin care poti identifica aceste conditionari este TEAMA, care apare atunci cand facem ceva fara sa stim de ce, doar pentru ca trebuie.....
Artanis
Corect gypsyhart, trebuie sa respir, trebuie sa beau apa, trebuie sa mananc, trebuie sa fac p...i, sunt tot conditionari "din afara".

actionmedia, condoleante. Dar sa stii ca ai de ales, daca crezi ca e o prostie, poti alege sa nu aprinzi nici o lumanare...
Sirc
Hai sa va spun si eu cum e cu moartea. Mintea noastra e un software care ruleaza pe un hardware care e corpul nostrul, daca nu dispui de mijloace speciale, in momentul in care s-a distrus hardwareul, softwareul dispare si el, si sigur nu dispunem de mijloace speciale. E greu, sau de neconceput sa crezi ca nu ne ducem nicaieri, dar asa este, nimic nu e mai usor de sters decat o bucata de software, e simplu !!! Si ce se intampla cu un calculator caruia i-a fost intrerupt curentul ? Isi pierde ceva informatii. Dar cu unul peste care a cazut o bucata mai grea de moloz ? Cam acelasi lucru cu noi.
Unii cred ca noi de fapt suntem sufletul, iar corpul este purtatorul sufletului. Si atunci trebuie sa ne ducem undeva, suntem niste suflete nemuritoare, nu ? Totusi e fals, noi suntem corpul, un corp care a capatat constiinta, dar noi suntem totusi corpul. Si la ce mi-ar folosi sa fiu vesnic fara corp ?
Din punct de vedere al evolutiei speciilor, faptul ca suntem constienti de propria existenta si de propria moarte este un fapt nefericit, nu trebuia sa se depaseasca nivelul bacteriilor, atunci nici nu s-ar fi pus problema asta. Intamplarea face sa se fi depasit nivelul bacteriilor, asta este. Intamplator creierul ne ajuta sa supravietuim, dar totusi este doar o intamplare ca ne-am nascut si ca suntem constienti. La fel cum este o intamplare si viata pe pamant.

Sincer sa fiu nu cred ca ar fi un castig prea mare sa se pastreze toate constiintele existente pe pamant, sau in univers. Si apoi unde sa le tii, sunt atatea informatii, s-ar putea ca nevoia de stocare sa depaseasca posibilitatile de stocare.

Viata cred ca e si ea o intamplare, nu am platit pentru ea, mi s-a dat, fara nici o garantie fara nimic, o traiesc cum vreau, stiu ce se va intampla la sfarsit si incerc sa profit la maxim de timpul care mi-a mai ramas de trait. Sper sa apuc sa fac ceva care sa ramana dupa mine pana mor. Daca nu, nu e nici o pierdere.
gypsyhart
@Artanis
Nu trebuie sa respiri. O faci pur si simplu. Daca ai sta sa te gandesti "trebuie neaparat sa respir caci altfel voi muri" probabil ca la un moment dat ai uita ca "trebuie" si ai muri...Cel putin cu trupul fizic.....

Artanis
a trebui = a avea nevoie smile.gif
http://dexonline.ro/search.php?cuv=trebui&source=
gypsyhart
@Artanis
Inteleg ce vrei sa spui, dar.....
Pe de o parte exista prea multe "nevoi" inventate/ pervertite in ziua de azi ca sa mai ai incredere in acel "trebuie"/ "am nevoie". De aceea am spus ca "in general" e vorba de conditionari.
Pe de alta parte, eu cred ca exista o parte in om care nu are nevoie de nimic. Din ACEL punct de vedere, al FIINTEI sa spunem, nevoia (de pe orice nivel) este ceva exterior, care nu te poate atinge... smile.gif
Divin
Referitor la postul lui "actionmedia" (cer scuze k dau un reply asa tarziu):
In primul rand condoleante.
In al doilea rand din comentariile tale banuiesc k ai o varsta "frageda" si gandul mortii este foarte departe. Singurul lucru care te-ar face sa te gandesti la propria-ti moarte fiind probabilitatea unui accident groaznic sau a unei intamplari nefericite.
Si in aceste cazuri (chiar dak se recunoaste sau nu) vine replica subconstienta "nu mi se intapla chiar mie" sau "care ar fi sansele". Dar dak te-ai trezi in fiecare dimineata si te-ai gandi : "oare azi va fi ziua in care voi muri" stiind k nu va mai fi nevoie de un accident ci doar de timp, putin timp, putand doar sa stai si sa astepti in cele 2 luni pe care le mai ai de trait, perceptia ti s-ar schimba.
In legatura k nu ai simtit tristete ci doar stanjenirea de a te afla la inmormantare, banuiesc k nu erai foarte apropiat de bunicul tau si k el locuia (banuiesc) in alt oras vizitandu-l rar si pe durate scurte. In acest caz la aflarea mortii lui ai putut spune: oamenii mor tot timpul, si eu o sa mor candva. Aceasta este o gandire tipic adolescentina dictata de o asociere de hormoni ce nu iti permite sa gandesti acest lucru in mod "matur". Nu vreau sa condamn aceasta gandire, si eu sunt de o varsta mica si mi s-a intamplat acelas lucru intr-o situatie asemanatoare si am vrut sa vad dc moartea nu mi se pare ceva exceptional, afland k multe persoane de varsta mea au privesc lucrurile in acelas mod.
Am aflat sunt atat cauze fiziologice cat si psihologice. Cele fiziologice le-am schitat mai sus un pic, cat despre cele psihologice pot spune k nu te intristeaza gandul k ai sa mori deoarece nu eshti "acordat" pt asa ceva la varsta asta. Gandul k vei muri curand duce la depresie si treptat devi inutil (de aceea majoritatea celor care sufera o experianta ce ii aduce aproape de moarte isi schimba conceptia deoarece psihicul lor sufera schimbari si devin mai "prudenti" ). Deci in aceasta etapa a vietii tale nu iti este de folos sa te sperie gandul mortii, deoarece creierul tau estimeaza k datorita faptului k "esti in putere" poti iesi din situati mai dificile ce ti-ar pune viata in pericol. Pe masura ce imbatranesti si corpul nu mai face fata, din aceeasi dorinta de a trai pe care o ai si acum incepi sa te protejezi mai mult, de ce? pt k iti este din ce in ce mai frica de moarte, ideiile pe care le ai ai acum fiind inlocuite de altele noi.

Cele spuse anterior nu sunt obligatorii ci doar o generalitate a psihologiei umane.(dak am facut o estimare gresita asupra varstei tale imi cer scuze, dar nu retrag ce am apus cu privire la un esantion ce se incadreaza in acele varste ) smile.gif
Felina
QUOTE (gypsyhart @ 2 Jun 2005, 11:41 AM)
eu cred ca exista o parte in om care nu are nevoie de nimic. Din ACEL punct de vedere, al FIINTEI sa spunem, nevoia (de pe orice nivel) este ceva exterior, care nu te poate atinge... smile.gif

Asa e, eu asa simt. Doar ca e prima oara cand mai vad ideea asta la altcineva.
bishop
QUOTE (gypsyhart @ 2 Jun 2005, 11:41 AM)
eu cred ca exista o parte in om care nu are nevoie de nimic. Din ACEL punct de vedere, al FIINTEI sa spunem, nevoia (de pe orice nivel) este ceva exterior, care nu te poate atinge... smile.gif

Acesta sa fie esenta/spectatorul/privitorul inactiv ce contempla spectacolul lumii ?
Fara implicare in rodul actului ? Detasat de orice "nevoie"?
Si daca da, atunci, il putem cuprinde intr-o definitie ?
gypsyhart
@bishop
Poti spune si asa....
Poti vorbi despre acel "CEVA"...asta nu inseamna neaparat ca l'ai "cuprins" sau "limitat". Cuvintele pot fi ele insele "porti" catre ceea ce nu poate fi spus smile.gif ....

@Felina
smile.gif
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.