Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Rigel veti putea citi in cadrul acestui topic.

Lectura placuta!

Viata intre doua lumi, lumea mea si lumea ei, lumea realitatii si lumea visului... intotdeauna ma voi situa intre doua lumi, aflate parca in antiteza si totusi intrepatrandu-se atat de profund.

Venise ora culcarii. In jurul lui era multa agitatie, fiecare ocupandu-si un pat pentru noaptea care se lasase prea devreme pentru unii. In cele din urma, isi ocupa si el un pat…

Statea intins in pat, iar ea era lipita de el, cu bratul trecandu-i-l peste piept si incolacindu-l. Era acoperita toata cu o patura de parca s-ar fi ascuns sa o vada cineva langa el. Totusi, la o privire mai atenta, cateva fire blonde iesind rebel de sub patura, o tradau.
Un coleg venind la el, care nu stia ca ea se ascunde sub patura, l-a intrebat zambind cu subinteles:
“Ea sta cu tine?”
Dupa cateva secunde de tacere, timp in care fata sta total nemiscata si lipita de baiat, el raspunse pe un ton foarte calm dar sigur:
“Nu.”
Imediat fata, reactionand de bucurie la raspunsului lui, se lipise si mai mult de el, aproape strangandu-l. Era de fapt o imbratisare mascata…

In curand se stinsera luminile, toti adormira si se lasase linistea.

Patul era mic, doar de o persoana… Ea trase incet patura si isi intinse capul peste pieptul lui, incercand sa adoarma mai bine. Cu fiecare minut baiatului i se parea ca fata il strange tot mai mult in brate iar el o tinea in brate la randul lui. Pentru prima data, iubea. Ar fi vrut acele clipe sa dureze la nesfarsit...

……………………………………………………………………………..

Totul nu dura decat cateva minute… cand se trezi din vis. Ii parea rau ca s-a trezit. Visase ca iubea. Realitatea in schimb, era cu totul alta… nu iubise niciodata.

Rigel... Abia astept continuarea!

Multumesc frumos, flori... esti o floare.

Mi-e dor de...

...de sarbatorile de iarna, de sentimentul de Craciun si de mirosul de cozonaci fierbinti, cu nuca.
Mi-e dor de zapada, multa, multa zapada!
Si mi-e dor de muntii inzapeziti, de popasurile in adaposturile vechi unde pot servi o cana de vin fiert ca sa imi incalzesc sangele.

Mi-e dor de toate astea dar, poate chiar mai presus de ele, mi-e dor de Ea...
...dar nu mai pot s-o contactez... trebuie sa ma apeleze ea daca tine cu adevarat la mine, asa cum ma facea sa cred. Am apelat-o mereu si ea pe mine niciodata in ultimele luni... NICIODATA! De ce? Poate candva o sa-mi spuna... sau poate nu.
Asa ca am renuntat sa o mai caut... ea mai are multe de invatat despre ce inseamna prietenia si implicatia...

Poate maine, peste o luna sau peste 10 ani ma va contacta si ea pe mine...

...sau poate niciodata.

Frumoasa, prima ta poveste. Bine ai venit la han, Rigel!

Rigel

Promit sa ma "abonez" la toate insemnarile tale... scrii minunat!
Bine ai venit printre noi... ... sedere placuta pe forum si spor la postat...

Bine ai venit printre noi, dragă Rigel !!!

Multumesc pentru primirea voastra calduroasa...



Nu m-am putut abtine sa postez aceasta imagine fascinanta. Asa cum probabil unii si-au dat seama, in imagine este superba constelatie Orion, "stapana noptilor de iarna" ,in care sunt surprinse cele mai frumoase doua stele care o alcatuiesc... Betelgeuse, o supergiganta de culoare rosie, si Rigel ( )... o giganta (doar) de 10 ori mai mica decat Betelgeuse, de culoare albastra. De pe Pamant, parc-ar fi doua margele.
Cele doua stele sunt atat de departe una de cealalta (ca doua capete de lume) iar rosul lui Betelgeuse contrasteaza atat de frumos cu albastrul lui Rigel incat este cu cu atat mai fascinant faptul ca ele impreuna formeaza totusi o constelatie, si una dintre cele mai frumoase.

Ma aflu iarasi la granita dintre doua lumi, doua vieti atat de diferite duse in locuri diferite... Si totusi, desi locul este altul, desi mediul este altul, desi prietenii sunt altii... eu sunt acelasi. Dar nimeni nu stie... doar eu stiu.

Este ultima noapte in care mai vad cerul natal... ultima noapte in care mai visez 'ca acasa'. De maine, un alt cer, un alt vis, o alta lume le va lua locul. Pentru cat timp... Dumnezeu stie.

Iesi singur in noapte, pe furis... Privi intai imprejuru-i ca si cum s-ar fi ascuns sa-l vada cineva. Cauta un loc ascuns, si dupa ce se asigura ca e singur, isi inalta ochii catre cer.
Indata in ochii lui innegriti de noapte se oglindeau stralucind ca niste licurici, stelele.
Stia ca dincolo de imaginea aceasta indepartata, intr-un "alb si negru" visator, se perindau imaginile pline de culoare ale Universului... cine si-ar putea inchipui privind de pe Pamant, ca acolo sus, dincolo de noaptea cea picurata in "alb si negru", exista explozii de rosu si explozii de albastru, explozii de lumina si implozii de intuneric, ale caror dimensiuni formidabile sunt imposibil de cuprins si de inteles vreodata de catre mintea umana?
Cine si-ar putea inchipui cum Universul celebreaza nasterea unei stele, prin durere, miscari si urlete dramatice?
Cine si-ar putea inchipui ca notiunile de "sus" si "jos" nici macar nu exista in Univers, ci au fost "nascocite" de mintea umana? Cum ar arata lumea intre "sus" si "jos"? Cum ar arata viata intre "aici" si "acolo"? Cum ar arata...

...Viata Intre Doua Lumi...

Incerca sa inteleaga cand va fi mintea umana capabila sa Inteleaga cu adevarat Totul...
Incerca sa inteleaga ceea ce e de neinteles...
Dar, desi stia ca ceea ce cauta este probabil ca nu va gasi niciodata, gandi ca merita totusi sa traiasca incercand sa inteleaga Neintelesul, pentru ca doar astfel putea trai, legandu-si existenta de Cunoastere...

Simtea aerul rece al noptii cuprinzandu-l si, curand, infrigurandu-l. Nici Noptii nu-i placea cand cineva incerca sa o inteleaga, pentru ca de aceea e Noapte, si de aceea e Intuneric, tocmai ca sa NU inteleaga si sa NU desluseasca nimeni vreodata misterul ei.

In taina, incepu sa-si retraga pasii din noaptea care devenise rece. Simtea nevoia culcusului cald. Simtea Visul cerandu-si drepturile. Simtea (dar mai mult dorea) ca Ea sa fie langa El si sa-si ureze unul altuia...

Noapte Buna.

Minunat! Mai vreau!!!!

Nu cred ca are nici un rost daca spun ca imi e dor de tine... oricum nu ma asculti, niciodata nu m-ai ascultat. Nici cand te-am strigat, atunci cand aveam nevoie de tine.
...
...eram tentat sa spun ca nici nu stiu daca pot sa spun despre ceva ca are vreun rost... dar de fapt cred ca are. Nimic nu e intamplator, nu? Cred ca viata e ca un puzzle urias si interminabil in care fiecare particica si fiecare eveniment care ni se intampla are un rost, cat de mic, o cladeste, ii da forma, culoare, gust si armonie incetul cu incetul, si ce e mai frumos, este ca desi totul se intampla si urmeaza un anumit fir (unii il numesc destin) nimeni, nici macar stelele, nu pot cunoaste finalul, pentru ca nu exista un final.

Firul vietii, cu il urmam mai logic, cu atat suntem acuzati ca suntem excesiv de previzibili si plictisitori. Spre exemplu, atunci cand urmam o facultate este logic ca ne vom petrece urmatorii 4-5 ani intr-un anumit oras, vom da examene la care stim dinainte care sunt riscurile pe care ni le asumam daca nu invatam si venim cu hartiute cu formule ascunse prin maneca sau cu coli mari albe scrise cu pasta "invizibila" cu ochiul liber dar care devine 'foarte vizibila' cand ai la tine un pixulet cu luminita in infrarosu. Nu mai vorbesc ce presupune un serviciu...
Ideea este ca ne facem atatea planuri de viata incat nici nu stim cum ar arata viata fara planuri, dar nici nu putem trai altfel.
Suntem prinsi la mijloc intr-un joc al vietii situat intre obligatia de a face ceva si dorinta de a face altceva.

Obligatia de a fi aici cand de fapt imi doresc sa fiu cu tine...

Consider ca este gresit sa asteptam, in tacere. Este gresit sa asteptam ca totul sa se intample de la sine pentru ca nimeni, nici stelele, nici Luna si nici macar Timpul nu vor lua vreodata decizii in locul nostru, si nici nu vor indrepta lucrurile. Ele doar vegheaza de pe cer, zambind din cand in cand. Noi ne facem singuri viata, si viata este atat de scurta... Timpul este crud, de ce sa ne scurtam si mai mult viata asteptand, in tacere, la trecerea timpului? Paradoxul vietii este ca desi viata este scurta, dragostea este vesnica.

Pentru Tine...

MI-E DOR DE TINE!!! TU NU INTELEGI?!...

Astazi a fost o zi de marti extrem de proasta... a inceput de dimineata, cand m-am trezit de la 7 ca sa merg la scoala la 8... ca sa aflu ca nu mai facem materia respectiva si ca orele incep de la 10. Mi-am pierdut toata ziua la scoala de la 10 pana la 8 seara, adica 10 ore una mai plictisitoare decat cealalta, timp in care mi-am pierdut (mi s-a furat) portofelul cu acte (din fericire nu aveam si buletinul in portofel) si un card pe care tocmai imi trimisese tata bani de acasa. Azi urma sa-i scot cand ies de la scoala. Am ramas cu monede in "valoare" de 25.500 lei care sa-mi ajunga pana sambata. Toti banii mei. Si de alaltaieri mancare in frigider nu mai am deloc, si supravietuiam numai din banii de buzunar.
Si cum un necaz nu vine niciodata singur, cand am ajuns in camera am descoperit ca PC-ul meu fusese inundat de virusi, pentru prima data in 3 luni, de catre un coleg care a intrat de pe calculatorul meu sa se joace (spune el) in timp ce eu eram la scoala.

M-am saturat de toate cate mi se intampla, si nu le mai suport. Nici n-am mai avut puterea sa ma mai enervez ca alta data... m-am resemnat cu toate necazurile si ghinionul care imi vin lant, dar nu inteleg de ce pentru ca din cate stiu nu am facut in mod constient ceva rau ca sa merit in continuu asemenea 'pedepse'.

Am primit mesaj de la tata... ma intreba daca am primit banii... ce sa-i raspund... nu i-am raspuns nimic. O sa-i zic ca i-am primit, ca acum faptul deja e consumat si nu mai e rost sa-i mai necajesc si pe parinti. Trebuie sa rezist pana sambata, si bine ca am un coleg care ma ajuta si care mi-a fost un adevarat prieten pana acum, inclusiv azi cand mi-a dat din portia lui de sarmale si m-a imprumutat cu niste bani. Ii raman dator inmiit pentru ce-a facut, desi nici el nu prea are de unde sa-mi dea.

Dar ma simt cu moralul atat de 'la pamant', incat cred ca o sa renunt... o renuntare sub forma de resemnare si de acceptare a lucrurilor asa cum sunt, ca sa nu fiu nevoit sa ajung in stadiul in care sa cedez din cauza neputintei. Vreau sa renunt pentru ca vreau eu, nu sa astept pana voi fi nevoit.
Am si eu niste limite... care au fost fortate prea mult.

(chiar in timp ce scriu aceste randuri mi se deschid din cand in cand tot soiul de casete de warning cu titlul "security alert" care ma avertizeaza ca am virusi, worms si troyeni... -> le privesc cu indiferenta si resemnare)

Iar Ea... nu ma mai apeleaza deloc... am inceput sa renunt si la gandul ca va mai fi vreodata ce a fost, si ca ma voi mai bucura de intampinarea ei.

Pur si simplu... nu mai sunt eu. O sa ma culc acum... si poate maine dimineata voi constata ca totul a fost un vis urat si atat.

Abia astept sa treaca totul. N-am cautat niciodata conflicte si necazuri, cu atat mai mult acum cand vreau sa repar multe 'stricaciuni' pe care le-am facut in trecut.

Mi-ar placea sa duc o viata linistita si lipsita de griji...

Buna dimineata, zi de miercuri!

Rigel, trebuia sa telefonezi urgent la banca si sa ceri sa-ti blocheze contul cind ai aflat de furtul cardului!

flori, oricum nu are cum afla parola. Probabil cauta bani lichizi in portofel, dar s-a inselat pentru ca nu aveam decat cardul si cateva acte care pot fi inlocuite usurel sper. Banuiesc o fata ca mi-a furat acel portofel pentru ca se asezase special langa mine la ora a doua desi la prima ora a stat 4-5 scaune mai in stanga mea, si statea foarte bine acolo unde statea asa ca nu vad de ce s-ar fi mutat langa mine daca nu urmarea ceva. De asta urasc eu tipul de fete cochete si mironosite (le 'miros' imediat), care nu fac altceva decat sa urmareasca anumite interese. Dar e doar o banuiala. De acum inainte cand langa mine o sa se aseze vreo fata necunoscuta care arata bine, fug de langa ea.

Un amic m-a sfatuit sa blochez cardul inca de aseara si mi-a spus ca pot totusi scoate banii de pe el. Asa ca am procedat in consecinta. Desi initial nu vroiam, i-am spus totusi si tatei de situatie si surprinzator (pentru mine) nu mi-a reprosat neatentia mea, ci m-a sustinut.

Viata mea va fi un secret stiut numai de mine.

Iti spun doar atat...

Adio.

* * *

Hei, pai de ce ?

Sa stii ca eu scriu ce citesti si daca ai nevoie, pot sa si dau reply.

Sa stii ca nu e chiar asa neagra situatia ta. Crede-ma.

Bafta si sper sa revii !