Multă lume se teme să vorbească în public. Mulţi oameni de afaceri întâmpină reale dificultăţi atunci când trebuie să se exprime în faţa unei audienţe anume. Unii expediază subiectul rapid, alţii rătăcesc graţios printre propriile idei.
Pentru a evita unele situaţii dezagreabile, e bine de ştiu de la bun început ce fel de public aşteaptă să-i vorbim. Ar fi ideal să ştim ce aşteaptă auditoriul de la noi.
Câteva exerciţii simple ne pot ajuta să devenim mai dezinvolţi. Citiţi cu glas tare diverse texte ceva mai dificile. Încercaţi să răsfoiţi dicţionarul uneori seara pentru a vă acomoda cu termeni noi. Vorbiţi cu secretara voastră ca şi cum ar fi ea însăşi un auditoriu select. De ce nu? Secretarele şi şefele de cabinet au o artă a lor secretă din care puteţi învăţa o mulţime de lucruri surprinzătoare. În plus, căutaţi să vorbiţi în public ori de câte ori aveţi ocazia fără să vă fie teamă de ridicol. Mulţi oameni de afaceri au trecut în copilărie prin diverse întâmplări care i-au influenţat de-a lungul timpului. Încercaţi să vă reamintiţi. Odată ce identificaţi întâmplarea care v-a emoţionat peste măsură, vă veţi relaxa. Relaxarea e importantă atunci când vorbiţi în public. Dacă veţi fi crispaţi, ideile vă vor ocoli şi emoţia vă va gâtui.
Cu o seară înainte încercaţi să vă puneţi ordine în gânduri. Eliminaţi toate lucrurile care nu vă sunt de folos. Oamenii sunt impresionabili dar pot fi şi inerţi.
Feriţi-vă de glumele de prost gust şi nu vorbiţi unor oameni de afaceri din domeniul petrolului despre viaţa fluturilor crepusculari. Dacă sunteţi într-un oraş străin atenţie la referirile pe care lşe faceţi la adresa autorităţilor locale. Informaţi-vă în prealabil asupra tensiunilor sau tendinţelor din viaţa oraşului respectiv pentru a va feri de gafe impardonabile. Pronunţaţi corect numele celor prezenţi şi nu faceţi exces de metafore. Nu uitaţi că oamenii nu aud şi nu văd decât ceea ce îi interesează în mod direct. Încercaţi să vă ţineţi de subiect. Dacă o porniţi pe alături, nimeni şi nimic nu vă mai poate salva. Dacă în public sunt multe femei de afaceri, încercaţi să le obţineţi simpatia dar nu peroraţi pe tema feminismului dacă nu aveţi suficiente informaţii în această privinţă.
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
http://finance.groups.yahoo.com/group/IMAGOLOGIA/
Versiune completa:Imagologia
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Odăi in Dialog - Dezbaterile Hanului > Arhipelagul Imaginii
Imaginea e o formă de echilibru interior. O imagine puternică vă ajută în orice loc, în orice situaţie, în lumea afacerilor, în viaţa politică, la un interviu de angajare, în relaţiile cu ceilalţi. A interpreta cât mai aproape de adevăr imaginile care ne traversează de dimineaţă şi până seara e nu doar un exerciţiu de percepţie. Avem posibilitatea de a lua decizii. Avem posibilitatea de a ne sustrage manipulărilor voite sau involuntare. Căpătăm uşurinţa de a manipula la rândul nostru. Termenul de manipulare nu stă numaidecât sub semnul perversiunii. O bună cunoaşterii a imaginilor, a strategiilor de imagine ne poate deschide calea succesului în afaceri sau ne poate salva viaţa.
Din fericire, nu putem vorbi despre o reţetă universal valabilă şi nici despre un panaceu de imagine. Mulţi vor să ştie dacă au o imagine fie corectă, fie uşor de recunoscut, fie impresionantă. Mulţi dintre voi, după câte îmi dau seama din discuţiile pe care le avem, cred că imaginea ar fi o vitrină. Asta ar însemna că forţe exterioară vă guvernează. La mulţi oameni de afaceri descopăr pe zi ce trece, un noian de prejudecăţi. O sumă ameţitoare de bariere intime care vă îngrădesc. Mulţi dintre voi aveţi păreri preconcepute iar unii sunt spirite conservatoare. Numai că aveţi toată libertatea să vă schimbaţi sau nu imaginea.
Începuturile sunt dificile. Unii trebuie să scotocească în memorie. Alţii trebuie să-şi stabilească gradul de notorietate. Ca să nu ne încurcăm, putem începe cu o întrebare aparent banală – Cât de multă lume ne cunoaşte ?
E greu de răspuns. Ii puteţi şti pe toţi cei care vă cunosc? Uneori suntem surprinşi de cât de multă lume ne ştie. Alteori rămânem dezamăgiţi că de fapt nu suntem prea cunoscuţi. A fi cunoscut are legătură cu actele tale, cu acţiunile tale, cu spaţiul tău imaginar. În imaginarul colectiv tu laşi o urmă. Eşti mai cunoscut în mediile bancare?
Eşti faimos în cartierul tău? Eşti cunoscut în lumea afacerilor? În ce fel eşti cunoscut? Opinia publică e obişnuită cu imaginea ta? Cine sunt toţi acei care şi-au format o imagine despre tine? Nu-i poţi ghici. Nu-i poţi număra. În fiecare clipă, ceilalţi sunt sau nu conectaţi unii cu alţii. Problema ta e să-ţi creşti numărul de conexiuni.
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
http://finance.groups.yahoo.com/group/IMAGOLOGIA/
Din fericire, nu putem vorbi despre o reţetă universal valabilă şi nici despre un panaceu de imagine. Mulţi vor să ştie dacă au o imagine fie corectă, fie uşor de recunoscut, fie impresionantă. Mulţi dintre voi, după câte îmi dau seama din discuţiile pe care le avem, cred că imaginea ar fi o vitrină. Asta ar însemna că forţe exterioară vă guvernează. La mulţi oameni de afaceri descopăr pe zi ce trece, un noian de prejudecăţi. O sumă ameţitoare de bariere intime care vă îngrădesc. Mulţi dintre voi aveţi păreri preconcepute iar unii sunt spirite conservatoare. Numai că aveţi toată libertatea să vă schimbaţi sau nu imaginea.
Începuturile sunt dificile. Unii trebuie să scotocească în memorie. Alţii trebuie să-şi stabilească gradul de notorietate. Ca să nu ne încurcăm, putem începe cu o întrebare aparent banală – Cât de multă lume ne cunoaşte ?
E greu de răspuns. Ii puteţi şti pe toţi cei care vă cunosc? Uneori suntem surprinşi de cât de multă lume ne ştie. Alteori rămânem dezamăgiţi că de fapt nu suntem prea cunoscuţi. A fi cunoscut are legătură cu actele tale, cu acţiunile tale, cu spaţiul tău imaginar. În imaginarul colectiv tu laşi o urmă. Eşti mai cunoscut în mediile bancare?
Eşti faimos în cartierul tău? Eşti cunoscut în lumea afacerilor? În ce fel eşti cunoscut? Opinia publică e obişnuită cu imaginea ta? Cine sunt toţi acei care şi-au format o imagine despre tine? Nu-i poţi ghici. Nu-i poţi număra. În fiecare clipă, ceilalţi sunt sau nu conectaţi unii cu alţii. Problema ta e să-ţi creşti numărul de conexiuni.
Ovidiu Bufnila
consilier de imagine
http://finance.groups.yahoo.com/group/IMAGOLOGIA/
CUM TE FACI CUNOSCUT
A te face cunoscut e uneori foarte simplu. Încalci nişte reguli. Înoţi împotriva curentului. Te vălureşti când toată lumea se comportă liniar, rigid, obtuz. Faci un lucru de-a dreptul surprinzător. Nu trebuie să uiţi, oamenii sunt în general orbi, muţi sau surzi, nu aud, nu sunt interesaţi de orizontul de dincolo de propriul lor orizont. Fiecare se pune pe el în centrul atenţiei sale. Adaugă valuri despre el însuşi, aduce valuri de amintiri în prezent, se lasă vălurit de ceilalţi fără însă a recunoaşte asta. Se numeşte pe sine construind egoist propriul câmp de imagine vălurit. S-ar putea însă să descoperim că nu e egoism ci doar o chestiuni de economie informaţională în sensul că întreaga fiinţă, pentru a se putea orienta în înaintarea ei prin Univers, acceptă şi caută simplificări matriceală.
Pare că nu mai încap şi alţii în câmpul ei vizual. Aici trebuie să dai bătălia decisivă. În câmpul vizual.
Exerciţii de NUMIRE 2:
a) Recomandaţi-vă ca fiind altcineva unei persoane cunoscute. Înregistraţi reacţiile, comentaţi.
b) Schimbaţi rolul pe care îl jucaţi zilnic măcar pentru un ceas. Înregistraţi reacţiile comentaţi.
c) Notaţi pe o hârtie numele tuturor celor care credeţi că vă cunosc. Dacă numărul trece de o sută, construiţi serii, grupând persoanele care vă cunosc după anumite criterii. La sfârşit, sa analizăm criteriile.
d) Vă rog sa analizaţi felul în care urcaţi scările. Iată şi câteva ipostaze: aţi câştigat la LOTO, v-aţi certat cu şeful direct, aveţi de dat un examen, etc. Inventaţi şi situaţii stranii, gen: scările sunt din gelatină.
A te face cunoscut e uneori foarte simplu. Încalci nişte reguli. Înoţi împotriva curentului. Te vălureşti când toată lumea se comportă liniar, rigid, obtuz. Faci un lucru de-a dreptul surprinzător. Nu trebuie să uiţi, oamenii sunt în general orbi, muţi sau surzi, nu aud, nu sunt interesaţi de orizontul de dincolo de propriul lor orizont. Fiecare se pune pe el în centrul atenţiei sale. Adaugă valuri despre el însuşi, aduce valuri de amintiri în prezent, se lasă vălurit de ceilalţi fără însă a recunoaşte asta. Se numeşte pe sine construind egoist propriul câmp de imagine vălurit. S-ar putea însă să descoperim că nu e egoism ci doar o chestiuni de economie informaţională în sensul că întreaga fiinţă, pentru a se putea orienta în înaintarea ei prin Univers, acceptă şi caută simplificări matriceală.
Pare că nu mai încap şi alţii în câmpul ei vizual. Aici trebuie să dai bătălia decisivă. În câmpul vizual.
Exerciţii de NUMIRE 2:
a) Recomandaţi-vă ca fiind altcineva unei persoane cunoscute. Înregistraţi reacţiile, comentaţi.
b) Schimbaţi rolul pe care îl jucaţi zilnic măcar pentru un ceas. Înregistraţi reacţiile comentaţi.
c) Notaţi pe o hârtie numele tuturor celor care credeţi că vă cunosc. Dacă numărul trece de o sută, construiţi serii, grupând persoanele care vă cunosc după anumite criterii. La sfârşit, sa analizăm criteriile.
d) Vă rog sa analizaţi felul în care urcaţi scările. Iată şi câteva ipostaze: aţi câştigat la LOTO, v-aţi certat cu şeful direct, aveţi de dat un examen, etc. Inventaţi şi situaţii stranii, gen: scările sunt din gelatină.
Războaiele de imagine şi comunicare sunt iadul profesioniştilor
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
Premiul pentru eseu despre filozofia războiului modern, USA, 2002
Premiul III, Concursul Internaţional de decriptare, Marea Britanie, 2003
Sunt sute si mii de exemple de războaie de imagine din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. În lumea afacerilor ele sunt devastatoare. De la războaiele de imagine din lumea politicii la cele din lumea afacerilor, din lumea artelor sau din lumea războaielor religioase sau din lumea serviciilor secrete, sunt tot atâtea conflicte metamorfozate în imagini care se insinuează, care demotivează sau atrag în cursă milioane de oameni.
Este stranie orbirea managerilor, patronilor, directorilor care nu văd pericolul care îi paşte. Din această perspectivă, filozofia războaielor de imagine se schimbă în mare viteză în timp ce profesioniştii de imagine nu şi-au jucat ultima carte. Cum ajungi, de exemplu, să fii un trăitor al unor vremuri trecute când compania ta e în pragul dezmembrării şi falimentului?
Aripa războiului de imagine se aşează pe creierul tău umbrindu-l, umbrind viziunea care se prăbuşeşte pentru că ai fost neîncrezător, neatent, neperformant?
Metafora, cacofonia, desecretizarea în lanţ, războiul care ascunde un alt război, dezinformarea, haosul informaţional dirijat sau complet iraţional, teoria conspiraţiei lărgite, popularizarea şi vulgarizarea procedurilor din lumea spionilor, toată această butaforie de excepţie, mitizarea mass mediei, diabolizarea grupurilor de presiune, ficţionalizarea continuă a mediului social, toată această tevatură este marele Război de Imagine al Lumii.
Războaiele de imagine sunt braţ la braţ cu războaiele tradiţionale şi le virusează corporalitatea punând pe jeratic naţiunile aflate într-un balet ameţitor, în vârtej, carnaval semantic şi fantasmagoric, o adevărată Golgotă a profesioniştilor. Creierul fiinţei umane se străduieşte să priceapă ceva din toată tevatura lumii şi inventează, parşivul tot felul de obiecte ficţionale, IMAGINI-Cheie, cu care se ajută pentru a se poziţiona în propria sa procesualitate.
Liniaritatea şi circularitatea temporală ajută elitele pentru menţinerea privilegiata a monopolului asupra timpului în timp ce academiile desuete se pregătesc să sucombe sub presiunea oceanului virtual.
Care e miza? Am putea descoperi că nu există o miză anume şi nici organizare misterioasă şi nici conspiraţie ci doar o vălurire de evenimente pusă la cale de profesionişti adevăraţi. Dar miza trebuie să fie capitalul sub toate formele sale, instituirea controlului sub toate formele sale, beţia puterii, gloria fără de margini.
Cât de pregătiţi suntem? O firmă, o companie comercială, un partid, un grup, pot face faţă acestor războaie de imagine care uneori sunt atât de greu de identificat?
Cât de dispuşi suntem să investim în prevenirea acestor războaie, în conservarea şi dezvoltarea brandurilor noastre, în modernizarea comunităţii noastre?
În aceste războaie greşeşti o singură dată.
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
Premiul pentru eseu despre filozofia războiului modern, USA, 2002
Premiul III, Concursul Internaţional de decriptare, Marea Britanie, 2003
Sunt sute si mii de exemple de războaie de imagine din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. În lumea afacerilor ele sunt devastatoare. De la războaiele de imagine din lumea politicii la cele din lumea afacerilor, din lumea artelor sau din lumea războaielor religioase sau din lumea serviciilor secrete, sunt tot atâtea conflicte metamorfozate în imagini care se insinuează, care demotivează sau atrag în cursă milioane de oameni.
Este stranie orbirea managerilor, patronilor, directorilor care nu văd pericolul care îi paşte. Din această perspectivă, filozofia războaielor de imagine se schimbă în mare viteză în timp ce profesioniştii de imagine nu şi-au jucat ultima carte. Cum ajungi, de exemplu, să fii un trăitor al unor vremuri trecute când compania ta e în pragul dezmembrării şi falimentului?
Aripa războiului de imagine se aşează pe creierul tău umbrindu-l, umbrind viziunea care se prăbuşeşte pentru că ai fost neîncrezător, neatent, neperformant?
Metafora, cacofonia, desecretizarea în lanţ, războiul care ascunde un alt război, dezinformarea, haosul informaţional dirijat sau complet iraţional, teoria conspiraţiei lărgite, popularizarea şi vulgarizarea procedurilor din lumea spionilor, toată această butaforie de excepţie, mitizarea mass mediei, diabolizarea grupurilor de presiune, ficţionalizarea continuă a mediului social, toată această tevatură este marele Război de Imagine al Lumii.
Războaiele de imagine sunt braţ la braţ cu războaiele tradiţionale şi le virusează corporalitatea punând pe jeratic naţiunile aflate într-un balet ameţitor, în vârtej, carnaval semantic şi fantasmagoric, o adevărată Golgotă a profesioniştilor. Creierul fiinţei umane se străduieşte să priceapă ceva din toată tevatura lumii şi inventează, parşivul tot felul de obiecte ficţionale, IMAGINI-Cheie, cu care se ajută pentru a se poziţiona în propria sa procesualitate.
Liniaritatea şi circularitatea temporală ajută elitele pentru menţinerea privilegiata a monopolului asupra timpului în timp ce academiile desuete se pregătesc să sucombe sub presiunea oceanului virtual.
Care e miza? Am putea descoperi că nu există o miză anume şi nici organizare misterioasă şi nici conspiraţie ci doar o vălurire de evenimente pusă la cale de profesionişti adevăraţi. Dar miza trebuie să fie capitalul sub toate formele sale, instituirea controlului sub toate formele sale, beţia puterii, gloria fără de margini.
Cât de pregătiţi suntem? O firmă, o companie comercială, un partid, un grup, pot face faţă acestor războaie de imagine care uneori sunt atât de greu de identificat?
Cât de dispuşi suntem să investim în prevenirea acestor războaie, în conservarea şi dezvoltarea brandurilor noastre, în modernizarea comunităţii noastre?
În aceste războaie greşeşti o singură dată.
ASPECTE ALE CORPORALITĂŢII
Tentaţiile animiste sunt greu de înfrânat. Sentimentul morţii şi al singurătăţii diriguiesc fluxul de imagini interior. Corpul pare a fi prins într-un vârtej. In mod iluzoriu săgeata pare a fi a Timpului. Corporalitatea imaginii ne duce cu gândul la un teritoriu fabulos. Corporalitatea induce stări, induce proiecţii. Vibraţia universală animă imaginile şi le vălureşte în imaginar.
Efectul de tunelare ne face suspicioşi. Simultaneitatea unui acelaşi punct în straturile intime ale Realităţii ne bulversează.
Asemenea lui, imaginea noastră tunelează imaginarul şi realul. E ca şi cum corporalitatea ar fi o mare păcăleală. Suntem ai ideilor şi ai imaginilor. Corpurile noastre sunt, la limită, alambicele de care au trebuinţă imaginile.
Defectele de imagine ne mătură de pe scenă. Omul politic, a cărui imagine de băiat de zahăr fascinează, pierde jocul în momentul în care trebuie să-şi schimbe rolul dovedindu-şi virilitatea politică. Corporalitatea joacă feste aşa cum declaraţiile neinspirate devin obiect de batjocură populară. Corporalitatea devorează imaginile. Pe negândite, Ficţiunea Generalizată, marele corp, înghite imaginile noastre. Lipsindu-ne de corp, ficţiunea ne oferă animismul drept compensaţie.
Imaginile au un regim compensatoriu. Analiza imaginii unui om politic vorbeşte despre vulnerabilitatea lui sau despre evoluţia lui. Întrebările savante despre misterioasa dinamică a imaginii unui om politic sunt copilăreşti. Imaginea e poate cea mai perversă sursă de informaţii. Corporalitatea se revendică a fi stăpâna ei dar tentaţia animistă o repune de fiecare dată în lanţuri.
Tentaţiile animiste sunt greu de înfrânat. Sentimentul morţii şi al singurătăţii diriguiesc fluxul de imagini interior. Corpul pare a fi prins într-un vârtej. In mod iluzoriu săgeata pare a fi a Timpului. Corporalitatea imaginii ne duce cu gândul la un teritoriu fabulos. Corporalitatea induce stări, induce proiecţii. Vibraţia universală animă imaginile şi le vălureşte în imaginar.
Efectul de tunelare ne face suspicioşi. Simultaneitatea unui acelaşi punct în straturile intime ale Realităţii ne bulversează.
Asemenea lui, imaginea noastră tunelează imaginarul şi realul. E ca şi cum corporalitatea ar fi o mare păcăleală. Suntem ai ideilor şi ai imaginilor. Corpurile noastre sunt, la limită, alambicele de care au trebuinţă imaginile.
Defectele de imagine ne mătură de pe scenă. Omul politic, a cărui imagine de băiat de zahăr fascinează, pierde jocul în momentul în care trebuie să-şi schimbe rolul dovedindu-şi virilitatea politică. Corporalitatea joacă feste aşa cum declaraţiile neinspirate devin obiect de batjocură populară. Corporalitatea devorează imaginile. Pe negândite, Ficţiunea Generalizată, marele corp, înghite imaginile noastre. Lipsindu-ne de corp, ficţiunea ne oferă animismul drept compensaţie.
Imaginile au un regim compensatoriu. Analiza imaginii unui om politic vorbeşte despre vulnerabilitatea lui sau despre evoluţia lui. Întrebările savante despre misterioasa dinamică a imaginii unui om politic sunt copilăreşti. Imaginea e poate cea mai perversă sursă de informaţii. Corporalitatea se revendică a fi stăpâna ei dar tentaţia animistă o repune de fiecare dată în lanţuri.
Trăim într-o lume de imagini. Ne exprimăm şi suntem la rândul nostru interpretaţi ca imagini. Mai mult, Universul pare construit pentru a fi văzut. El este, la rigoare, Imaginea Ultimă pe care fiinţele, în vălurirea lor înspre un sens necesar supravieţuirii lor încearcă înainte de toate să o numească.
Din perspectiva simţurilor, ne confruntăm cu cinci tipuri de imagini generate sau decodificate prin, văz, auz, pipăit, miros.
Oricine poate construi idei valoroase pornind din acest unghi de vedere îmbogăţind astfel cunoaşterea în aceste nesfârşite Domenii ale Imaginii despre Lume şi despre Ceilalţi. Mulţi dintre noi sunt convinşi că Imaginile sunt fie privite ca oglinzi, fie ca aparenţe, fie ca obiecte imaginate.
ICAN spune că Imaginile sunt relaţii şi că, dincolo de geometria euclidiană, Imaginile sunt tocmai esenţa Lumii în care trăim. Asta ar însemna că un cub nu este doar cub şi este cub pentru că aşa îl văd eu acum ca fiind un cub.
Ultimele niveluri ale ICAN răspund unor întrebări de genul: dacă Lumea este într-adevăr reală este ea construită sau o construim noi? ICAN consideră că liniaritatea este constrângătoare şi că amintirile sunt imagini vălurite de vreme ce noi nu suntem aceeaşi de anul trecut dar putem fi ceilalţi de anul viitor.
Deşi în viaţa de toate zilele avem convingerea că trăim într-o anume lume, unică, de fapt descoperim că lumea noastră nu este aceeaşi cu lumea celorlalţi deşi, în marile cadre de imagine, găsim proprietăţi similare pentru lumile infinite care se văluresc în câmpurile noastre de imagine.
Câmpurile de imagine sunt construcţii care ne ajută să folosim enciclopediile care cuprind termeni, categorii, prejudecăţi, amintiri, ipostaze, vise, dorinţe, evenimente mici sau mari pe care le sondăm încercând să descoperim un sens diriguitor care să motiveze sau să explice într-un fel propriu benefic şi practic sau ideatic, dându-ne posibilitatea de a înainta în experienţa noastră fie imaginară, fie imaginată sau fie ca imagine pe care şi-o fac ceilalţi despre fiinţa-noastră-în-întregul-ei. Dacă aceste câmpuri de imagine există doar în imaginarul nostru sau sunt construcţii independente de noi nu este obiectul acestui prim nivel de decodificare ICAN Vom observa însă că pentru ca Lumea noastră să existe într-o formă sau alta noi trebuie să numim această lume în vreun fel sau altul.
Ce este Lumea? Ce înseamnă Ceilalţi?
Filozofii au încercat să dea răspunsuri, savanţii şi scriitorii, oamenii credinţei, asemenea. Punându-ne astfel de întrebări NUMIM de fapt câmpuri de imagine în care se află LUCRURILE care aşteaptă parcă se le numească cineva, să le vadă, să le pună în valoare sau în lumină.
Pentru a atribui SENS imaginilor care ne scaldă din toate direcţiile vălurindu-se în ceea ce numim întreaga-noastră-fiinţă în acest curs, imaginile primesc diverse coduri care pot fi identificate şi decodificate în diverse moduri fie dintr-o perspectivă culturală fie din alte perspective strict personale nenumărate, stranii sau magice.
Întreaga-noastră-fiinţă este în acest curs un concept mare, profund, dincolo de necesităţile noastre zilnice, este mai mult decât întregul nostru creier.
Imaginile care se văluresc în toate ipostazele spală necontenit întreaga noastră fiinţă aceasta însemnând că de fapt imaginile capătă viaţă şi înţeles numai în măsura în care sunt considerate a fi RELAŢII.
Suntem pentru că suntem-în-relaţie-cu-lumea-înconjurătoare, adevărurile noastre despre IMAGINI fiind de fapt o chestiune de raport între ceva şi altceva.
În general avem libertatea de a decodifica Imaginile şi de a ne mişca liberi prin câmpurile de imagine dar în adevăr suntem condiţionaţi în multe feluri.
Unele imagini sunt gata decodificate şi nu trebuie decât să întrăm în relaţie cu ele, altele sunt încă indescifrabile sau chiar scapă atenţiei noastre. Condiţionările de diverse naturi de la cele naturale la cele sociale influenţează puterea şi felul nostru de a decodifica o imagine.
Multe imagini ne sunt necunoscute. Nu ştim dacă ele sunt independente sau dacă nu cumva câmpurile de imagine sunt instrucţionate în structurile noastre intime şi tocmai de aceea avem libertatea de a crea, de a folosi metafora sau de a construi metode metafizice.
ICAN admite că, dacă există o necunoscută atunci există o serie vălurită de necunoscute astfel încât fiinţa-noastră-în-întregul-ei trebuie să completeze, să umple golurile Imaginilor. Nu avem siguranţa în nici un fel că suntem în relaţie ca Imagine cu alte Lucruri din Univers dar bănuim că numai aşa PUTEM FI PRIVIŢI.
Vedem fie cu ochii fie cu ochii minţii în jurul nostru RELAŢII care pot fi inventariate, codificate sau decodificate dar trebuie să avem puterea de a recunoaşte că nu accedem la un întreg adevăr oricare ar fi mijloacele sau metoda. Tocmai de aceea intrăm în relaţie cu alte fiinţe acţiunile şi ipostazele noastre fiind de fapt NUMIRI ale IMAGINILOR care se desvăluresc în ceea ce numim de obicei "experienţa noastră de viaţă".
Numirea Imaginilor în ICAN este o operaţiune însufleţitoare şi riscantă pentru că, prin strategiile de comunicare şi imagine ICAN pornim de la bun început de la ideea că nimic nu este convingător şi că a da sentinţe în această direcţie e echivalent cu a construi linii de vulnerabilitate.
ICAN este, la prim nivel, o libertate a NUMIRII IMAGINILOR. Aici ICAN se apropie în mod natural de încercări repetate reuşite sau nereuşite prin care o fiinţă, oricare ar fi ea, face o DESCOPERIRE a unei IMAGINI importante pentru supravieţuirea ei, pentru îndeplinirea proiectului ei de existenţă.
Din aceasta perspectivă, ICAN spune că dacă o Imagine a fost Numită incorect, există suficiente abilităţi ale fiinţei-care-suntem-în-întregul-ei ca orice acţiune legată de acea imagine să fie benefică pentru păstrarea tendinţei proiectului.
În funcţie de încercarea de a numi se organizează celelalte operaţiuni specifice: interpretarea, relaţionarea, potenţarea, valorificarea unei imagini. Imaginile bune rămân în experienţa şi imaginarul nostru ca fiind imagini bune în timp ce imaginile greşite rămân astfel catalogate. Experienţe ulterioare, revelaţii, diverse stadii noi de pregătire pot modifica credinţa în aceste imagini asimilate, stocate.
a) Priviţi cinci secunde poza lui Napoleon. Încercaţi apoi să-l descrieţi numindu-l: Eminem.
b) Luaţi o fotografie cu Gorbaciov. Acoperiţi partea stângă a feţei liderului sovietic şi încercaţi o descriere a stării lui emoţionale.
c) Priviţi-vă în oglindă timp de un minut. Închideţi ochii. Timp de un minut. Apoi priviţi-vă din nou. Descrieţi ce simţiţi.
d) Mergeţi într-un loc populat. Imaginaţi-vă că trecătorii sunt de fapt valuri. Ce muzică au aceste valuri?
Din perspectiva simţurilor, ne confruntăm cu cinci tipuri de imagini generate sau decodificate prin, văz, auz, pipăit, miros.
Oricine poate construi idei valoroase pornind din acest unghi de vedere îmbogăţind astfel cunoaşterea în aceste nesfârşite Domenii ale Imaginii despre Lume şi despre Ceilalţi. Mulţi dintre noi sunt convinşi că Imaginile sunt fie privite ca oglinzi, fie ca aparenţe, fie ca obiecte imaginate.
ICAN spune că Imaginile sunt relaţii şi că, dincolo de geometria euclidiană, Imaginile sunt tocmai esenţa Lumii în care trăim. Asta ar însemna că un cub nu este doar cub şi este cub pentru că aşa îl văd eu acum ca fiind un cub.
Ultimele niveluri ale ICAN răspund unor întrebări de genul: dacă Lumea este într-adevăr reală este ea construită sau o construim noi? ICAN consideră că liniaritatea este constrângătoare şi că amintirile sunt imagini vălurite de vreme ce noi nu suntem aceeaşi de anul trecut dar putem fi ceilalţi de anul viitor.
Deşi în viaţa de toate zilele avem convingerea că trăim într-o anume lume, unică, de fapt descoperim că lumea noastră nu este aceeaşi cu lumea celorlalţi deşi, în marile cadre de imagine, găsim proprietăţi similare pentru lumile infinite care se văluresc în câmpurile noastre de imagine.
Câmpurile de imagine sunt construcţii care ne ajută să folosim enciclopediile care cuprind termeni, categorii, prejudecăţi, amintiri, ipostaze, vise, dorinţe, evenimente mici sau mari pe care le sondăm încercând să descoperim un sens diriguitor care să motiveze sau să explice într-un fel propriu benefic şi practic sau ideatic, dându-ne posibilitatea de a înainta în experienţa noastră fie imaginară, fie imaginată sau fie ca imagine pe care şi-o fac ceilalţi despre fiinţa-noastră-în-întregul-ei. Dacă aceste câmpuri de imagine există doar în imaginarul nostru sau sunt construcţii independente de noi nu este obiectul acestui prim nivel de decodificare ICAN Vom observa însă că pentru ca Lumea noastră să existe într-o formă sau alta noi trebuie să numim această lume în vreun fel sau altul.
Ce este Lumea? Ce înseamnă Ceilalţi?
Filozofii au încercat să dea răspunsuri, savanţii şi scriitorii, oamenii credinţei, asemenea. Punându-ne astfel de întrebări NUMIM de fapt câmpuri de imagine în care se află LUCRURILE care aşteaptă parcă se le numească cineva, să le vadă, să le pună în valoare sau în lumină.
Pentru a atribui SENS imaginilor care ne scaldă din toate direcţiile vălurindu-se în ceea ce numim întreaga-noastră-fiinţă în acest curs, imaginile primesc diverse coduri care pot fi identificate şi decodificate în diverse moduri fie dintr-o perspectivă culturală fie din alte perspective strict personale nenumărate, stranii sau magice.
Întreaga-noastră-fiinţă este în acest curs un concept mare, profund, dincolo de necesităţile noastre zilnice, este mai mult decât întregul nostru creier.
Imaginile care se văluresc în toate ipostazele spală necontenit întreaga noastră fiinţă aceasta însemnând că de fapt imaginile capătă viaţă şi înţeles numai în măsura în care sunt considerate a fi RELAŢII.
Suntem pentru că suntem-în-relaţie-cu-lumea-înconjurătoare, adevărurile noastre despre IMAGINI fiind de fapt o chestiune de raport între ceva şi altceva.
În general avem libertatea de a decodifica Imaginile şi de a ne mişca liberi prin câmpurile de imagine dar în adevăr suntem condiţionaţi în multe feluri.
Unele imagini sunt gata decodificate şi nu trebuie decât să întrăm în relaţie cu ele, altele sunt încă indescifrabile sau chiar scapă atenţiei noastre. Condiţionările de diverse naturi de la cele naturale la cele sociale influenţează puterea şi felul nostru de a decodifica o imagine.
Multe imagini ne sunt necunoscute. Nu ştim dacă ele sunt independente sau dacă nu cumva câmpurile de imagine sunt instrucţionate în structurile noastre intime şi tocmai de aceea avem libertatea de a crea, de a folosi metafora sau de a construi metode metafizice.
ICAN admite că, dacă există o necunoscută atunci există o serie vălurită de necunoscute astfel încât fiinţa-noastră-în-întregul-ei trebuie să completeze, să umple golurile Imaginilor. Nu avem siguranţa în nici un fel că suntem în relaţie ca Imagine cu alte Lucruri din Univers dar bănuim că numai aşa PUTEM FI PRIVIŢI.
Vedem fie cu ochii fie cu ochii minţii în jurul nostru RELAŢII care pot fi inventariate, codificate sau decodificate dar trebuie să avem puterea de a recunoaşte că nu accedem la un întreg adevăr oricare ar fi mijloacele sau metoda. Tocmai de aceea intrăm în relaţie cu alte fiinţe acţiunile şi ipostazele noastre fiind de fapt NUMIRI ale IMAGINILOR care se desvăluresc în ceea ce numim de obicei "experienţa noastră de viaţă".
Numirea Imaginilor în ICAN este o operaţiune însufleţitoare şi riscantă pentru că, prin strategiile de comunicare şi imagine ICAN pornim de la bun început de la ideea că nimic nu este convingător şi că a da sentinţe în această direcţie e echivalent cu a construi linii de vulnerabilitate.
ICAN este, la prim nivel, o libertate a NUMIRII IMAGINILOR. Aici ICAN se apropie în mod natural de încercări repetate reuşite sau nereuşite prin care o fiinţă, oricare ar fi ea, face o DESCOPERIRE a unei IMAGINI importante pentru supravieţuirea ei, pentru îndeplinirea proiectului ei de existenţă.
Din aceasta perspectivă, ICAN spune că dacă o Imagine a fost Numită incorect, există suficiente abilităţi ale fiinţei-care-suntem-în-întregul-ei ca orice acţiune legată de acea imagine să fie benefică pentru păstrarea tendinţei proiectului.
În funcţie de încercarea de a numi se organizează celelalte operaţiuni specifice: interpretarea, relaţionarea, potenţarea, valorificarea unei imagini. Imaginile bune rămân în experienţa şi imaginarul nostru ca fiind imagini bune în timp ce imaginile greşite rămân astfel catalogate. Experienţe ulterioare, revelaţii, diverse stadii noi de pregătire pot modifica credinţa în aceste imagini asimilate, stocate.
a) Priviţi cinci secunde poza lui Napoleon. Încercaţi apoi să-l descrieţi numindu-l: Eminem.
b) Luaţi o fotografie cu Gorbaciov. Acoperiţi partea stângă a feţei liderului sovietic şi încercaţi o descriere a stării lui emoţionale.
c) Priviţi-vă în oglindă timp de un minut. Închideţi ochii. Timp de un minut. Apoi priviţi-vă din nou. Descrieţi ce simţiţi.
d) Mergeţi într-un loc populat. Imaginaţi-vă că trecătorii sunt de fapt valuri. Ce muzică au aceste valuri?
Iminenta desecretizare să fie doar trezirea, evadarea dintr-o structură imaginară construită, un uriaş obiect cosmic? Dar dacă eu sunt manipulatorul?
Dacă eu am construit această experienţă pentru a putea deruta serviciile secrete inamice şi pentru a-mi putea îndeplini misiunea? Dacă eu sunt orgasmul universal în plinătatea lui? Dacă sunt miracolul lucrând asupra lui în fel şi chip pentru a scăpa de plictis? Sunt bulversat.
Să fi fost serviciile secrete inamice atât de vulnerabile încât să câştig războiul atât de uşor? Să fie centralele lor de informaţii inferioare mie din punct de vedere energetic şi atunci presiunea câmpurilor magnetice a fost tot timpul aliatul meu?
Probabil că serviciile secrete inamice au fost păcălite de aparenta mea perfecţiune. Tocmai de aceea au căutat încă de la începutul acestei experienţe o breşă, o trecere de nivel sau o bifurcaţie în regimul meu imaginar folosindu-se de grile de lectură inadecvate.
Am crezut tot timpul că aceste grile sunt corecte şi eficiente iar eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca această convingere a lor să se adâncească.
Profunzimile mele le-au tentat mereu iar eu le-am chemat tot timpul acolo unde de fapt nu eram, încercând să le îndreptăţesc aşteptările.
Am construit false structuri narative şi descriptive în timp ce interogaţiile mele au avut un efect devastator.
Sunt o imperfecţiune şi tocmai reinterpretarea acestei imperfecţiuni mă face mai puternic. Aparenta mea omogenitate a bulversat serviciile secrete inamice pe care le-am virusat în toate direcţiile şi în toate stările construindu-le fronturi false şi adversari iluzorii.
Nu serviciile secrete m-au inventat pentru a scăpa de plictis ci eu le-am căutat prin universul plin de universuri pentru a grăbi înfruntarea şi a le anihila.
Hoinărind prin lumile enciclopedice am descoperit şi structuri narative lipsite de protecţie dar le-am inventat servicii secrete pe măsură pentru plăcerea experimentului.
Am construit revolte şi polemici filozofice imaginare, adevărate capcane pentru spionii din Gangazara şi Combreone. Am construit imaginea unei omogenităţi informaţionale în derivă, sfâşiată de interogaţii şi vicioasă la interogatoriu. Am înjghebat structuri narative de circumstanţă. Am folosit frânturi de texte pentru a clădi o falsă perfecţiune, un continuum ideal, o sarcină informaţională de o aparentă claritate.
Eu sunt fractura.
Campuri Magnetice
www.liternet.ro
Dacă eu am construit această experienţă pentru a putea deruta serviciile secrete inamice şi pentru a-mi putea îndeplini misiunea? Dacă eu sunt orgasmul universal în plinătatea lui? Dacă sunt miracolul lucrând asupra lui în fel şi chip pentru a scăpa de plictis? Sunt bulversat.
Să fi fost serviciile secrete inamice atât de vulnerabile încât să câştig războiul atât de uşor? Să fie centralele lor de informaţii inferioare mie din punct de vedere energetic şi atunci presiunea câmpurilor magnetice a fost tot timpul aliatul meu?
Probabil că serviciile secrete inamice au fost păcălite de aparenta mea perfecţiune. Tocmai de aceea au căutat încă de la începutul acestei experienţe o breşă, o trecere de nivel sau o bifurcaţie în regimul meu imaginar folosindu-se de grile de lectură inadecvate.
Am crezut tot timpul că aceste grile sunt corecte şi eficiente iar eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca această convingere a lor să se adâncească.
Profunzimile mele le-au tentat mereu iar eu le-am chemat tot timpul acolo unde de fapt nu eram, încercând să le îndreptăţesc aşteptările.
Am construit false structuri narative şi descriptive în timp ce interogaţiile mele au avut un efect devastator.
Sunt o imperfecţiune şi tocmai reinterpretarea acestei imperfecţiuni mă face mai puternic. Aparenta mea omogenitate a bulversat serviciile secrete inamice pe care le-am virusat în toate direcţiile şi în toate stările construindu-le fronturi false şi adversari iluzorii.
Nu serviciile secrete m-au inventat pentru a scăpa de plictis ci eu le-am căutat prin universul plin de universuri pentru a grăbi înfruntarea şi a le anihila.
Hoinărind prin lumile enciclopedice am descoperit şi structuri narative lipsite de protecţie dar le-am inventat servicii secrete pe măsură pentru plăcerea experimentului.
Am construit revolte şi polemici filozofice imaginare, adevărate capcane pentru spionii din Gangazara şi Combreone. Am construit imaginea unei omogenităţi informaţionale în derivă, sfâşiată de interogaţii şi vicioasă la interogatoriu. Am înjghebat structuri narative de circumstanţă. Am folosit frânturi de texte pentru a clădi o falsă perfecţiune, un continuum ideal, o sarcină informaţională de o aparentă claritate.
Eu sunt fractura.
Campuri Magnetice
www.liternet.ro
IMAGINEA CELUILALT ŞI DECONSTRUCŢIA AUTORITĂŢII
sau despre evoluţia sociologiei
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
http://www.viewsunplugged.com/VU/20030529/...democracy.shtml
Lipsirea de istorie prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinală într-un iluzoriu continuum pare a fi tendinţa sfârşitului de mileniu. Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural. Nu marile spaţii de lectură sociale vor fi ale sfârşitului de mileniu iar sociologul nu va mai fi lectorul ideal. Nevăzând în aceasta moartea sociologiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm. Imaginea Celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului ci al lui însuşi. Eul Multiplicant multiplicat în serii de comportamente şi atitudini îl face pe analistul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele sociologice nu vor mai fi, nivelare fiind prin multiplicare. Societăţile nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor informaţionale prăbuşindu-se în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus. Schimbarea sentimentului religios atât prin schimbarea obiectului cât şi prin reciclarea subiectului dau îndreptări asupra tendinţelor. Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruieşte construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune. Aceasta fiind dinamica haosului. Căci Eroul, fermentul sociologiei, şi actele sale, fie erou exemplar prin comportament exemplar fie erou al actelor sociale şi al prospecţiei sociologice prin legătură şi atitudine, prin concept şi tendinţă, se prăbuşesc în el însuşi. Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea Celuilalt. Celălalt nu mai admite Eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite. Faliile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele sociologiei ea nemaifiind ştiinţă ce poartă structura aparţinătoare magicului. Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul Celuilalt. Sociologul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi Eroul. Eroul şi Celălalt, norma. Războaiele de pe stadioane şi şarjele antiglobaliştilor sunt sfârşirea sociologiei clasice şi desuete. Ea nu va mai fi ştiinţă moartă ci artă militară. Comunicarea nu este mijloc şi nici mediu aşa cum nici tiparul nu a fost, nici televiziunea şi nici internetul. Poate că sunt stări ale sociologicului, ele fiind corpul analizei iar nu obiectul, ele fiind desfăşurarea. Sociologia viitorului nu este a obiectelor moarte sau simpla citire a scării valorice, valoarea nemaifiind un construct static. Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum sociologia nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social. Mesajul este aici şi acum. Evenimentul este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele panel, nu sondajele şi nu actul politici. Simultaneitatea este cheia de boltă a noii sociologii care nu va fi a proximităţii, a alăturării sau a limitei autorităţii ci va fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar aceasta. Sociologia va fi Celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul aici şi acum fiind al întregului. Matricile societăţilor vor fi ale complexităţii şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structură complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind. Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii , nu înseamnă disoluţia socialului ci e calea către simultaneitate şi lipsire de opoziţie, matricile societăţilor construindu-se odată cu analiza sociologului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare. Moartea autorităţii este nimic altceva decât moartea discursivului autoritar şi conservator şi moartea pasivului. Ieşit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul sociologului va fi al războinicului demiurg care distruge pentru a construi. Punând în lumină matricile socialului şi structurile dinamice ale lumilor, sociologul va fi în noul său drept natural să recompună partitura socialului nu pe potriva mesajului sau împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului. El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile socialului reunind sentimentul religios cu opinia publică şi construind astfel noul mesaj, noua structură care şi ea va fi supusă derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice.Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie. Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii.
sau despre evoluţia sociologiei
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
http://www.viewsunplugged.com/VU/20030529/...democracy.shtml
Lipsirea de istorie prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinală într-un iluzoriu continuum pare a fi tendinţa sfârşitului de mileniu. Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural. Nu marile spaţii de lectură sociale vor fi ale sfârşitului de mileniu iar sociologul nu va mai fi lectorul ideal. Nevăzând în aceasta moartea sociologiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm. Imaginea Celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului ci al lui însuşi. Eul Multiplicant multiplicat în serii de comportamente şi atitudini îl face pe analistul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele sociologice nu vor mai fi, nivelare fiind prin multiplicare. Societăţile nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor informaţionale prăbuşindu-se în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus. Schimbarea sentimentului religios atât prin schimbarea obiectului cât şi prin reciclarea subiectului dau îndreptări asupra tendinţelor. Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruieşte construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune. Aceasta fiind dinamica haosului. Căci Eroul, fermentul sociologiei, şi actele sale, fie erou exemplar prin comportament exemplar fie erou al actelor sociale şi al prospecţiei sociologice prin legătură şi atitudine, prin concept şi tendinţă, se prăbuşesc în el însuşi. Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea Celuilalt. Celălalt nu mai admite Eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite. Faliile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele sociologiei ea nemaifiind ştiinţă ce poartă structura aparţinătoare magicului. Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul Celuilalt. Sociologul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi Eroul. Eroul şi Celălalt, norma. Războaiele de pe stadioane şi şarjele antiglobaliştilor sunt sfârşirea sociologiei clasice şi desuete. Ea nu va mai fi ştiinţă moartă ci artă militară. Comunicarea nu este mijloc şi nici mediu aşa cum nici tiparul nu a fost, nici televiziunea şi nici internetul. Poate că sunt stări ale sociologicului, ele fiind corpul analizei iar nu obiectul, ele fiind desfăşurarea. Sociologia viitorului nu este a obiectelor moarte sau simpla citire a scării valorice, valoarea nemaifiind un construct static. Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum sociologia nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social. Mesajul este aici şi acum. Evenimentul este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele panel, nu sondajele şi nu actul politici. Simultaneitatea este cheia de boltă a noii sociologii care nu va fi a proximităţii, a alăturării sau a limitei autorităţii ci va fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar aceasta. Sociologia va fi Celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul aici şi acum fiind al întregului. Matricile societăţilor vor fi ale complexităţii şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structură complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind. Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii , nu înseamnă disoluţia socialului ci e calea către simultaneitate şi lipsire de opoziţie, matricile societăţilor construindu-se odată cu analiza sociologului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare. Moartea autorităţii este nimic altceva decât moartea discursivului autoritar şi conservator şi moartea pasivului. Ieşit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul sociologului va fi al războinicului demiurg care distruge pentru a construi. Punând în lumină matricile socialului şi structurile dinamice ale lumilor, sociologul va fi în noul său drept natural să recompună partitura socialului nu pe potriva mesajului sau împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului. El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile socialului reunind sentimentul religios cu opinia publică şi construind astfel noul mesaj, noua structură care şi ea va fi supusă derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice.Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie. Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii.
STRUCTURILE IMAGINARE LIBERE ŞI MATRICILE VIRTUALE ALE ARTEFACTELOR SAU DESPRE EVOLUŢIA TEHNOLOGIEI
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
http://www.viewsunplugged.com/VU/20030529/...democracy.shtml
Organizarea superioară prin catastrofe dezvăluie fiinţarea-funcţionarea artefactului în structuri imaginare libere, morfologia lui aparţinând simultaneităţii şi fiindului. Numai din punctul nostru de vedere există efectul de orizont al continuumului şi de aici iluzia evoluţiei tehnologice. Fiind simultaneitate şi nu adăugare, fiind desfăşurare deodată şi nu construcţie, artefactul este o preexistenţă aparţinând unui plan ascuns. În mod fals artefactul aparţine Istoriei şi contextului. Tehnologia este o stare a lumilor fiind a structurilor imaginare libere care nu au a-şi căuta vreun suport ele nefiind în funcţiune. Artefactul şi tehnologia nu sunt importante prin funcţiile lor care ar fi spre buna funcţionare a umanului. Artefactul şi tehnologia aparţin structurilor ascunse ale universului plin de universuri, enciclopedia revendicând artefactul spre folosinţa lui. Nu facem o delimitare între fiinţă şi artefact, ele fiind unul şi acelaşi obiect al viului şi, în ultima instanţă, a Ultimului Sens, fiind al profunzimii fundamentale. Arestarea artefactului, proasta lui folosire şi greşita interpretare a funcţiilor sale, reduc fiinţa la acte vulgare, la un pragmatism minor şi la sfârşitul Istoriei ca desfăşurare iluzorie. Un motor uriaş va fi strivit de gravitaţie în timp ce un nanomotor ar scăpa controlului el manifestându-se nu atât liber ci condus de forţe subtile către executarea unor sarcini nonumane. Toate acestea nu pot împiedică revoluţia tehnologică să se desfăşoare în mod aparent către un Ultim Sens, fiind acesta sfârşitul umanului sau desecretizarea Universului. Problema ar fi destul de simplă în lipsa unor structuri imaginare libere şi într-un Univers lipsit de fiind. Evenimentul nu ar putea fi însă eveniment nefiind construit după instrucţiunile unor structuri imaginare libere astfel că însuşi evenimentul este dovada funcţionării unor astfel de structuri care reclamă, în bifurcaţii, dezvoltarea tehnologiei şi tehnicii. Artefactul ca obiect cosmic nu s-ar putea produce fără o matrice virtuală care să-l organizeze şi care să se afle înaintea lui în existenţa-funcţionare. Intuiţia, descoperirea, proiectarea şi experimentul nu sunt decât exerciţii minore care pun în lumină matricea virtuală desecretizând-o fără a cunoaşte sarcina de profunzime şi săgeata catastrofei prime. Scepticii sau academicianul desuet ar întreba cu maliţie la ce i-ar trebui Universului o umbrelă sau un manometru sau un telescop iar filozoful arogant ar spune că Universul ar încerca să se cunoască privindu-se prin uriaşa lentilă acţionată de un motoraş acţionat de curentul electric produs de o hidrocentrală. Nici una nici alta. Trebuinţa nu este o funcţie a Universului iar nu trebuinţa este caracteristica şi fundamentala unui artefact. Viitorul, conţinut în simultaneitate, ar putea dezvălui martorului ultim adevărata natură a artefactului şi tehnologiei. Problema dacă acest martor va fi un artefact aflat în funcţiune sau nu este fundamentală. Dacă s-ar afla în funcţiune, structurile imaginare ar fi nesfârşite şi ar pregăti o nouă stare de intenţionalitate, intenţionalitatea fiind starea supremă a universului plin de universuri. Dacă nu s-ar afla în funcţiune, artefactul-martor ar fi un pasiv al inventarului pe care matricea virtuală îl va fi părăsit întorcându-se în instrucţiunile enciclopedice.
Ovidiu Bufnilă
consilier de imagine
http://www.viewsunplugged.com/VU/20030529/...democracy.shtml
Organizarea superioară prin catastrofe dezvăluie fiinţarea-funcţionarea artefactului în structuri imaginare libere, morfologia lui aparţinând simultaneităţii şi fiindului. Numai din punctul nostru de vedere există efectul de orizont al continuumului şi de aici iluzia evoluţiei tehnologice. Fiind simultaneitate şi nu adăugare, fiind desfăşurare deodată şi nu construcţie, artefactul este o preexistenţă aparţinând unui plan ascuns. În mod fals artefactul aparţine Istoriei şi contextului. Tehnologia este o stare a lumilor fiind a structurilor imaginare libere care nu au a-şi căuta vreun suport ele nefiind în funcţiune. Artefactul şi tehnologia nu sunt importante prin funcţiile lor care ar fi spre buna funcţionare a umanului. Artefactul şi tehnologia aparţin structurilor ascunse ale universului plin de universuri, enciclopedia revendicând artefactul spre folosinţa lui. Nu facem o delimitare între fiinţă şi artefact, ele fiind unul şi acelaşi obiect al viului şi, în ultima instanţă, a Ultimului Sens, fiind al profunzimii fundamentale. Arestarea artefactului, proasta lui folosire şi greşita interpretare a funcţiilor sale, reduc fiinţa la acte vulgare, la un pragmatism minor şi la sfârşitul Istoriei ca desfăşurare iluzorie. Un motor uriaş va fi strivit de gravitaţie în timp ce un nanomotor ar scăpa controlului el manifestându-se nu atât liber ci condus de forţe subtile către executarea unor sarcini nonumane. Toate acestea nu pot împiedică revoluţia tehnologică să se desfăşoare în mod aparent către un Ultim Sens, fiind acesta sfârşitul umanului sau desecretizarea Universului. Problema ar fi destul de simplă în lipsa unor structuri imaginare libere şi într-un Univers lipsit de fiind. Evenimentul nu ar putea fi însă eveniment nefiind construit după instrucţiunile unor structuri imaginare libere astfel că însuşi evenimentul este dovada funcţionării unor astfel de structuri care reclamă, în bifurcaţii, dezvoltarea tehnologiei şi tehnicii. Artefactul ca obiect cosmic nu s-ar putea produce fără o matrice virtuală care să-l organizeze şi care să se afle înaintea lui în existenţa-funcţionare. Intuiţia, descoperirea, proiectarea şi experimentul nu sunt decât exerciţii minore care pun în lumină matricea virtuală desecretizând-o fără a cunoaşte sarcina de profunzime şi săgeata catastrofei prime. Scepticii sau academicianul desuet ar întreba cu maliţie la ce i-ar trebui Universului o umbrelă sau un manometru sau un telescop iar filozoful arogant ar spune că Universul ar încerca să se cunoască privindu-se prin uriaşa lentilă acţionată de un motoraş acţionat de curentul electric produs de o hidrocentrală. Nici una nici alta. Trebuinţa nu este o funcţie a Universului iar nu trebuinţa este caracteristica şi fundamentala unui artefact. Viitorul, conţinut în simultaneitate, ar putea dezvălui martorului ultim adevărata natură a artefactului şi tehnologiei. Problema dacă acest martor va fi un artefact aflat în funcţiune sau nu este fundamentală. Dacă s-ar afla în funcţiune, structurile imaginare ar fi nesfârşite şi ar pregăti o nouă stare de intenţionalitate, intenţionalitatea fiind starea supremă a universului plin de universuri. Dacă nu s-ar afla în funcţiune, artefactul-martor ar fi un pasiv al inventarului pe care matricea virtuală îl va fi părăsit întorcându-se în instrucţiunile enciclopedice.
foarte frumos.. cum e cu conştiinţa magnetosferică?
COLECTIVISMUL ŞI ELITISMUL
ÎNMOAIE ELANUL NĂSCÂND FICŢIUNEA ROCOCO
eseu de
Ovidiu Bufnilă
specialist ASA
http://finance.groups.yahoo.com/group/IMAGOLOGIA/
Două direcţii fundamentale înmoaie elanul sefistului şi politikonului român ţinându-l pironit locului şi generând, ştiinţific vorbind, efectul rococo al ficţiunii. Sute de texte mi-au trecut prin mână în acest un sfert de veac de magie şi nu pot spune că nu m-am amuzat copios văzând cum colectivismul şi elitismul sună trompetele nemuririi literare şi politikonice la Sibiu, la Iaşi, la Bucureşti, la Timişoara şi prin alte insule rătăcite prin care s-au preumblat închipuiţi scriitori de SF. S-au iscat bătălii semantice purtate cu sârg spre ticăloasa menţinere a tonusului, s-au tras înjurături şi s-a urinat bărbăteşte pe ficţiunea plăpândă compusă după regulile compunerii şcolăreşti. Colectivismul a născut nu doar cenaclul ca şi arestare a spiritului liber dar a născut băşcălia fandomială şi politikonică, a născut aplombul fanului rătăcit în genialitate, a născut tragerea de şireturi cu muzele şi cu idolii şi chiar ruperea şiretului de la bocancul vreunui îngălat care mima geniul rătăcit. Buna creştere să fi rămas doar indicatorul de volum. Elitismul produce la capitală critici aroganţi şi plin de nesimţire nesimţitoare artistică iar la periferie, critici cotcodăcitori care veghează cu cinste le nerătăcirea în dogmele străine, instituind prostia ca dogmă românească în fandomul românesc şi în politica românească. SF-ul şi Politikonul rococo sunt construcţii subţiratece fără viitorime dar care nasc epigoni chipurile rasaţi care, după ce-au pupat mâna puţind a mahorcă a vreunui şef de cenaclul SF, august şi arogant, sau a vreunui şef politikonic sapă cu sârg în inima imaginarului românesc. Sunt mulţi. Şi fani şi scriitori şi politikoni. Aşa-şi zic ei, fani şi scriitori şi politikonici. Unii privesc cu greaţă înspre scriitorul român de SF împătimit şi talentat iar ceilalţi se dedau la acte dictatoriale şi fasciste sau superb tâmpite arestând reviste, antene, tribune, pieţe sau hălci din imaginarul românesc. Vor fi, cu toţii, raşi de războaiele semantice ce anunţă tumultuoasele şi inimaginabilele războaie matriceale.
ÎNMOAIE ELANUL NĂSCÂND FICŢIUNEA ROCOCO
eseu de
Ovidiu Bufnilă
specialist ASA
http://finance.groups.yahoo.com/group/IMAGOLOGIA/
Două direcţii fundamentale înmoaie elanul sefistului şi politikonului român ţinându-l pironit locului şi generând, ştiinţific vorbind, efectul rococo al ficţiunii. Sute de texte mi-au trecut prin mână în acest un sfert de veac de magie şi nu pot spune că nu m-am amuzat copios văzând cum colectivismul şi elitismul sună trompetele nemuririi literare şi politikonice la Sibiu, la Iaşi, la Bucureşti, la Timişoara şi prin alte insule rătăcite prin care s-au preumblat închipuiţi scriitori de SF. S-au iscat bătălii semantice purtate cu sârg spre ticăloasa menţinere a tonusului, s-au tras înjurături şi s-a urinat bărbăteşte pe ficţiunea plăpândă compusă după regulile compunerii şcolăreşti. Colectivismul a născut nu doar cenaclul ca şi arestare a spiritului liber dar a născut băşcălia fandomială şi politikonică, a născut aplombul fanului rătăcit în genialitate, a născut tragerea de şireturi cu muzele şi cu idolii şi chiar ruperea şiretului de la bocancul vreunui îngălat care mima geniul rătăcit. Buna creştere să fi rămas doar indicatorul de volum. Elitismul produce la capitală critici aroganţi şi plin de nesimţire nesimţitoare artistică iar la periferie, critici cotcodăcitori care veghează cu cinste le nerătăcirea în dogmele străine, instituind prostia ca dogmă românească în fandomul românesc şi în politica românească. SF-ul şi Politikonul rococo sunt construcţii subţiratece fără viitorime dar care nasc epigoni chipurile rasaţi care, după ce-au pupat mâna puţind a mahorcă a vreunui şef de cenaclul SF, august şi arogant, sau a vreunui şef politikonic sapă cu sârg în inima imaginarului românesc. Sunt mulţi. Şi fani şi scriitori şi politikoni. Aşa-şi zic ei, fani şi scriitori şi politikonici. Unii privesc cu greaţă înspre scriitorul român de SF împătimit şi talentat iar ceilalţi se dedau la acte dictatoriale şi fasciste sau superb tâmpite arestând reviste, antene, tribune, pieţe sau hălci din imaginarul românesc. Vor fi, cu toţii, raşi de războaiele semantice ce anunţă tumultuoasele şi inimaginabilele războaie matriceale.
Magic
an essay by
Ovidiu Bufnila
http://www.boheme-magazine.net/php/modules...showpage&pid=42
What are we confronted with in the fictional space?! That's a troubling question that any magician with self-esteem should ask you. I've always wondered this. Is the magician a hero? Is he a hero of the imagination or of the reality? While running along this fragile border, I can't help noticing that neighborhoods announce the limit. The fiction game and the game of reality create an unsuspected whirl. Virtual spaces in which the one who lacks experience may easily get lost. As long as the appearance of solidity of the substance is given by the stunning speed of the particle, then things lose their consistency and importance of things, in a reference system.............
go to:
http://www.boheme-magazine.net/php/modules...showpage&pid=42
an essay by
Ovidiu Bufnila
http://www.boheme-magazine.net/php/modules...showpage&pid=42
What are we confronted with in the fictional space?! That's a troubling question that any magician with self-esteem should ask you. I've always wondered this. Is the magician a hero? Is he a hero of the imagination or of the reality? While running along this fragile border, I can't help noticing that neighborhoods announce the limit. The fiction game and the game of reality create an unsuspected whirl. Virtual spaces in which the one who lacks experience may easily get lost. As long as the appearance of solidity of the substance is given by the stunning speed of the particle, then things lose their consistency and importance of things, in a reference system.............
go to:
http://www.boheme-magazine.net/php/modules...showpage&pid=42
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.