"Tatal nostru care ne esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau [...] faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam greselile gresitilor nostri [...] Amin! "
Sa-i spuneti mamei mele ca am iubit-o. Acum 4 ani a plecat de langa mine cu barbatul ce probabil o iubea mai mult. Acum doi ani cand a aflat ca starea mea se agraveaza si pot muri in orice clipa, nu m-a vizitat. Si de atunci doi ani au trecut. Nu m-a vizitat. Probabil nu si-a dorit sa ma aiba. Si atunci nici nu va regreta ca nu a fost langa mine sa ma sarute inainte de a muri. Poate ca m-a iubit si ea. Candva... Poate a fost vina mea... Sa-i spuneti ca imi pare rau daca am suparat-o. Si sa-i mai spuneti ca am iubit-o pe mama...
Sa-i spuneti tatalui meu ca l-am iubit. Dar sa o faceti dimineata. Vreau sa inteleaga si, daca se poate, sa aprecieze... Fiindca mai tarziu e beat. Poate este vina mea ca e alcoolic... Acum 4 ani, cand mama a plecat, a fost distrus si a inceput sa bea. Si a inceput sa ma bata. Poate ca era vina mea ca plecase mama. Poate nici el nu si-a dorit sa ma aiba. Si atunci nici nu va plange. Poate ca va merge sa se imbete, bucuros ca a scapat de o povara. Tata, imi pare rau ca am fost ca o povara pentru tine! Dar puteai macar sa vi la spital mai des... Oricum, sa-i spuneti ca l-am iubit pe tata.
Pe fratiorul meu l-am iubit mult. Sa-i spuneti asta. Nu l-am vazut niciodata... Nici macar de ziua mea nu venea sa ma viziteze. Cred ca nici nu stie ca exist... Sau poate nu stia unde sunt in spital... poate a fost vina mea ca nu m-am dus anul trecut cand l-au premiat la scoala. Dar n-am putut. Eram imobilizat la pat. Imi pare rau... Daca-l vedeti, sa-i spuneti ca l-am iubit.
Sa-i spuneti doctorului Ghermec ca l-am iubit. A fost pentru mine ca un al doilea tata. Dar nu trebuia sa ma pipaie cum a facut-o si...... Oricum, poate a fost vina mea. Nu trebuia sa ii spun lui, anul trecut, ca vreau sa fac pipi. El avea deja alte griji. Sa-i spuneti ca nu mai conteaza. Sa-i spuneti ca l-am iubit.
Sa-i spuneti sorei Mimi ca am iubit-o. A fost pentru mine ca o a doua mama. Mai ales de 4 ani incoace, de cand mama mea a plecat. Mimi chiar m-a iubit si ea. Isi dorea atat de mult sa ies din spital! Plangea ore intregi langa patul meu zicand ca vrea din tot sufletul sa ma fac bine si sa ies din spital, sau sa mor, ca ea nu mai suporta sa stea sa ma ingrijeasca 12 ore pe zi in boala mea groaznica. Un singur lucru nu am inteles - de ce ma batea atat de des? Oricum, sa-i spuneti ca am iubit-o.
Pe domnul profesor Preda l-am iubit cel mai mult. De cand am implinit 6 ani, zi de zi, pierdea cu mine cate 2 ore sa ma invete sa scriu si sa citesc. Am invatat foarte multe de la el. Imi repeta acelasi lucru, mereu. Zicea: "Trebuie sa inveti foarte bine sa scrii... trebuie sa citesti foarte mult ca sa te poti exprima asa cum trebuie... Si neaparat sa faci o scrisoare de adio atunci cand te vei sinucide! E mai bine asa... Oricum, pana una-alta, citeste tot ce iti dau eu!" Cred ca am citit sute de carti... Si, cel mai important, cred ca acum, la 10 ani, stapanesc destul de bine arta scrisului si nu ma voi face de ras cu aceasta scrisoare de adio. Multumesc, domnule profesor! Sa-i spuneti ca l-am iubit.
Si... daca-L vedeti pe Dumnezeu... sa-I spuneti ca si pe El L-am iubit. Desi tot timpul a fost ocupat. Pentru ca 10 ani de zile I-am tot cerut ajutorul, plangand si suferind. Dar El nu a facut nimic. Sau poate a facut. Poate m-a iubit si El... altfel nu m-ar fi tinut atata timp in viata, in spital... Oricum, daca voi Il vedeti, sa-I spuneti ca L-am iubit.
Cred ca asta ar fi tot. In incheiere vreau sa va cer scuze daca v-am suparat si am fost pentru voi ca un ac in inima. Acum veti scapa de mine. Nu va mai deranjez. Dar... doar voi sunteti lumea mea - toti cei scrisi aici. Mai multi nu cunosc. Si... pe toti v-am iubit....... Candva...

ADIO!