Ma cam indoiesc de faza asta ...

Adica - sa ma explic - nu cred ca ceea ce era dedicat lui Ceausescu putea fi numit "cultura". Era propaganda - si cam asa era etichetata si atunci ( era si de responsabilitatea unei sectii a PCR care cam asa se si numea, dar nu mai stiu exact cum ... ).
De asemenea cam ... fiecare judet, daca nu chiar fiecare oras avea un mini-cenaclu literar ( rezervat, fireste initiatilor , ) in care se recitau si se citeau ( si ) poezii si texte ... disidente. PRobabil sunt aici influentat de doua rude ale mele ( foarte active la vremea respectiva in asemenea cercuri ), dar cred ca totusi "optzecistii" erau mai cunoscuti in multe situatii decit grupul de la Paltinis.

Daca e sa o luam asa - in ciuda afirmatiilor precedente - cred ca mai degraba spiritul acesta sectar si rafuielile interne ( intretinute probabil abil de securitate ) au adus literatura si cultura romana in situatia in care e acuma.

P.S. : In cele mai de sus m-am referit mai ales la literatura.

Nu mi-e in clar acuma, dar cred ca te referi la starea de blazare contemporana si la slaba vizibilitate internationala ... a clasicilor ?

Ca sa ma fac avocatul diavolului ( nu e o premiera oricum ) - cred ca o buna perioada din vremea lui nea Nae eforturile de promovare a clasicilor romani au fost la un nivel absolut record - oficialii regimului se si laudau periodic ( in tonul depasirilor de plan obisnuite ale vremii ) cu faptul ca in anul care tocmai trecuse organizasera X turnee in afara la diverse teatre, sprijinisera traducerea a Y scriitori in noi Z limbi s.a.m.d.
O.K. - odata cu cvasi-autarhia si izolarea din anii '80 s-au redus drastic si bugetele pentru astfel de actiuni si in schimb au inceput sa se arunce banii pe geam pe traducerea "Operelor alese", dar asta e alta poveste ...

Ma cam indoiesc ca te cam indoiesti de faza asta.

Eu vorbeam de "partea vizibila a culturii", de ceea ce percepea cea mai mare parte a populatiei (care nu precepea propaganda ca propaganda, ci chiar credea ca e adevarata cultura, zic eu, si cred ca felul in care s-a dovedit ca gandeau peste 80% din oameni in 1990 imi da dreptate).

Evenimentele culturale doar pentru oamenii de cultura sau mici minoritati de impatimiti (sau "disidenti") nu se pun la "vizibilitate".

Mai nimic nu trebuia sa fie vizibil, Ceausestii (realizarile lor, realizarile cale "li se datorau" lor, etc.) voiau sa fie in tot si in toate. Si chiar au reusit in ceea ce voiau.


Pe de alta parte, vorbim de politici culturale (asadar politici de stat, ca traiam intr-o societate "eminamente" de stat). Pai sa bagam acolo disidenta (mini-cenaclurile literare, grupurile studentesti de umor , etc.) ?

In anii 80 politicile culturale erau propagandiste, indreptate preponderent spre cultul personalitatii perechii conducatoare (si daca in cazul lui Ceasca macar vorbeam de unul care reusise sa ajunga sef, nevasta lui nu avea nimic de a face cu felul in care era prezentata - academician, savant, etc. ).

A, sa nu uit, tot la politici culturale se pot incadra si fictiunile istorice, atatea si atatea romane, nuvele, in care se (re)construiau imaginile antemergatorilor lui Ceasca (Burebista, Decebal, Gelu si Menumorut , etc.) pentru a creste nivelul de patriotism (fals) si a da apa la moara unei linii de mari conducatori care se incheia cu ... Ceasca..

Interesant e ca aceste grupuri "disidente" evoluau tot intr-un cadru formal stabilit/trasat de stat.

Nu mi se pare corecta aprecierea.
Una e impactul ... social al unor forme culturale de propaganda ( care au avut oaresce influenta, mai ales in anii imediat post-revolutionari ) si alta e totusi perceptia unor oameni, opere ca fiind "culturale" si "de valoare". Dupa aprecierea mea - 80% din oameni ( sau macar aia de trecusera doar printr-o scoala "normala" ) considerau in 1990 si considera probabil si azi ca fiind "adevarata cultura" pe unii clasici - promovati print-un mecanism clar recunoscut si de impact : manualele scolare - si, din pacate, opere de-ale lor nu neaparat cele mai reprezentative cit ... mai accesibile la nivel mediu pt. clasele a X-XII.

Erau mai mult ingaduite decat incurajate, oricum. Deci nu se pun la politici in sensul de strategii, de viziune. Erau mai mult tactici, supape.

Mi se pare foloseşti aici unele nuanţe de limbaj.

O politică în domeniul cultural ( fie făcută de stat, fie de organizaţii private ) trebuie să aibă în primul şi în primul rând o bună doză de subtilitate pentru a fi eficace. Ori ceea ce indicai tu iniţial ca şi manifestări "culturale" în sprijinul cultului personalităţii aveau cam orice trăsături ... numai subtilitate nu.

În condiţiile date - dacă încurajezi/susţii existenţa şi chiar dezvoltarea unor asemenea grupuri fără a trimite periodic activiştii de partid ... "autentici" ca prin anii '50 să menţină dreapta orientare marxist-leninistă aproape inevitabil se ajungea la astfel de "disidenţe culturale". Părerea mea.

Da - asta poate fi considerat un exemplu de aplicare a unei propagande mai subtile ( si deci mai eficace ) in cultura - mai ales ( dupa parerea mea ) prin modul in care se evita cu obstinatie orice personalitate mai apropiata istorc decit ... Alexandru Ioan Cuza - dar nu am priceput chestia din paranteza ( fals ? ).