Am avut o discutie cu cineva care se confrunta cu aceasta problema. S-a mutat in alta tara si ii este greu sa isi faca prieteni acolo. M-am gandit sa deschid acest topic din doua motive:
1. Pentru ca poate mai sunt si alte persoane care ar avea nevoie de sfaturi sau de ajutor in aceeasi problema, mai ales ca forumul este frecventat de multi romani plecati in strinatate.
2. Poate ca sunt altii care s-au confruntat cu aceasta problema, au rezolvat-o si au invatat unele lucruri pe care ar vrea sa le impartaseasca cu ceilalti.

Deci scenariul este urmatorul. Te muti din localitatea sau tara ta in alta localitate sau alta tara. Esti ca sa zic asa printre straini. Ei au in mod evident alt comportament decat cel cu care erai obisnuit. Te simti mic, izolat si singur. Chiar daca tii legatura cu vechii prieteni, parca iti lipseste ceva. Incerci sa te aporpii de persoanele pe care le-ai cunoscut acolo unde te-ai mutat dar parca opun rezistenta. Nu gasesti nici un punct comun. Ce este de facut?

Eu am spus asa. Ca cel mai bine este sa inveti sa fii ca ei. Sa le vorbesti limba, dialectul, jargonul. Sa te comporti oarecum asemanator lor. Si incet incet te vei integra. Dar parerea mea este mai mult teoretica. Eu nu m-am confruntat cu o astfel de problema, deci nu vorbesc din experienta.

Cum faci sa inveti limba si comportamentul celorlalti? Petrecand mai mult timp cu ei, conversand cu ei fata in fata. Ideal ar fi sa ai un prieten localnic cu care sa comunici.

Uite ca am inventat un cerc vicios. Poti sa iti faci prieteni daca inveti limba si inveti sa te comporti ca ei dar pentru a invata asta ai nevoie de un prieten. Cum iesim de aici?

Trebuie cautat un punct comun. Prietenie inseamna ca ai ceva in comun cu persoana respectiva, poate aveti aceleasi pasiuni sau poate va place sa faceti aceleasi activitati. Oricat de diferiti ar fi doi oameni, daca au un subiect agreabil de conversatie, vor discuta, chiar daca nici unul nu intelege limba celuilalt.

Ideea mea a fost ceva de genul sa iti iei un caine sau o pisica si sa cauti si alti iubitori de animale. Eu unul nu sunt pasionat de animale, dar cred ca adevaratii iubitori de animale ar discuta zile intregi despre animalutele lor. Binenteles merge daca este iubitor de animale. La mine de exemplu nu ar merge aceasta strategie.

Ideea generala ar fi sa iti cultivi o pasiune proprie. Iti place sa colectionezi timbre, iti plac motocicletele, iti place sa schiezi, iti place sa dansezi, sa canti, etc. Orice pasiune ai avea, fie ea si altenta, activeatz-o si cauta persoane care au aceeasi pasiune, inscriete intr-un club al pasionatilor de pasiunea ta. In felul acesta vei gasi persoane cu care sa conversezi fata in fata despre lucruri care va pasioneaza. Asa incepi sa dezvolti cercul de prieteni. In felul acesta spargi si cercul vicios, reusind sa cunosti mai bine si sa inveti limba si obiceiurile celor de pe acolo. Apoi persoana respectiva ti-ar putea prezenta alte persoane s.a.m.d.

Aceasta a fost ideea mea. Poate mai aveti si alte idei mai bune. Sau poate aveti obiectii la ceea ce am spus eu. Va astept sa postati aici si poate ca vom fi de ajutor celor care din diverse motive si-au schimbat domiciliul in alta tara sau in alta localitate.

Eu cred că îţi poţi apropia pe cineva (nu numai cînd eşti altundeva ci şi loco) arătînd un interes real (nu simulat) faţă de slăbiciunile (pasiunile, preocupările nu găsesc cuvîntul potrivit...) celuilalt. Cu toţii avem un (sau mai mulţi! ) călcîi al lui Ahile. Şmecheria e să-l găseşti şi, arătîndu-ţi interesul faţă de chestiunea respectivă, nu cred că celălalt poate rezista prea mult fără să încerce să comunice cu tine. O dată comunicarea amorsată "treaba" începe să fie mai bună...

Ntz, nu cred că am fost înţeles. Dau un exemplu: tu cînţi la chitară şi îţi place foarte tare s-o faci. Mie nu-mi place să cînt la chitară, nici nu mă interesează să învăţ, nu urmăresc "fenomenul". Dar să ascult îmi place. Curios sînt. Deci te voi chestiona despre pasiunea ta la modul real, nu simulat. Fără ca eu să am acea pasiune. Şi fără să te mint.

Nu interes excesiv. Interes şi atît. Excesiv numai dacă e cazul. Trebuie să vezi şi cum "marşează" celălalt la demersul tău. Nu e deloc exclus ca să-ţi trîntească verde în faţă: "auzi, ştii ceva, ia plimbă ursu' de aici, că am treabă". Asta e, ghinion

actionmedia

Aici vad o problema. Cum aflii tu ca persoana respectiva are aceasta pasiune? Este oarecum o cautare pasiva. Daca iti pica din cer informatia, bine, daca nu pa. Daca te intereseaza in mod deosebit o persoana, poti sa afli, dar inevitabil te lovesti e situatia in care devii insistent si iarasi apare o problema.
Cel mai simplu este sa arati ce pasiuni ai tu si sa astepti pe altii sa faca ceea ce propui tu. Sa se intereseze in mod sincer de pasiunile tale. Atunci poti fi tu in pozitia de a accepta sau de a respinge o eventuala apropiere de persoana respectiva.

Revin cu un aspect pe care l-am omis in mesajul anterior.

Principalul atu care garanteaza reusita este ca sa nu ai niciodata un sentiment de inferioritate .

Am aici cunostinte si prieteni din Danemarca , facuti cu ani inainte ... nu dupa publicarea deja celebrelor caricaturi , din Germania si Franta ; desi ne despart citeva zerouri in conturile bancare , iti pot spune ca nu am simtit fata de ei nici un sentiment de inferioritate.

Dimpotriva am fost surprinsa cind am aflat ca sint unii care ma invidiaza putin pentru felul in care stiu sa ma descurc in anumite probleme ... dealtfel chiar ei mi-au marturisit-o.

Poate parea ciudat , dar dupa atita umblat pe ruta est - vest , mi-am dat seama ca oamenii sint foarte asemanatori in comportament .
Cu cit circuli mai mult in medii culturale si socio - economice diferite , cu atit mai mult iti dai seama de acest lucru.

exergy33

Eu nu cred ca exista o reteta pentru a-ti face prieteni. Carisma, empatia isi spun cuvantul de cele mai multe ori.
Uneori o privire, un zambet, un salut vecinilor, colegilor pot fi un inceput. Si lucrurile se cern in timp, se mai pun caramizi in cazul in care se gasesc preocupari comune si relatia se transforma din amicitie in prietenie daca va interveni acea incredere reciproca si placerea intalnirilor.

Si eu am trecut prin asta, am schimbat orasul, locul de munca, cercul de prieteni, tot, si asta la 32 de ani.
A fost greu, sigur, m-am simtit "an Englishman in NY" destul de mult timp chiar si intre cei cu care lucram si interactionam zilnic; am incercat si eu strategia cu adaptarea la mediu, obiceiuri, limbaj... and I successfully failed.
De ce? Pentru ca straduindu-ma atat de tare sa devin o persoana care imi era total straina, eram ingrozitor de artificiala si ajunsesem sa nu ma mai recunosc.
Asa ca am renuntat si am revenit la preocuparile mele, la pasiunile mele, la tot ce faceam inainte si imi producea bucurie; si m-am dedicat intru totul acestei activitati, astfel ca lumea din jur a devenit brusc interesata cu ce ma tot ocup de nu ma mai intereseaza ce se intampla in jurul meu...
Acum sunt deja parte din grup zic eu, si eu si ei am invatat sa ne acceptam reciproc asa cum suntem si e OK asa.
Prieteni am putini, dar am. Imi ajung.

Este foarte greu insa nu imposibil.
In primul rand trebuie sa vorbesti binisor limba ca altfel nu poti comunica.Si sa nu-ti fie frica ca faci greseli .Perfectiunea nu este intotdeauna bine venita.S-ar putea sa le creezi complexe ca le vorbesti limba perfect si ei pe a ta deloc .
Daca lucrezi ai ocazia sa cunosti o multime de oameni si poate ca unul sau doi vor fi curiosi de tine si tu de ei.
Daca esti sportiv din fire inscrie-te la un club.Avem prieteni care joaca fotbal in liga judeteana si acolo nu se pune problema de unde vin sau ce fac.Fotbalul i-a adunat pe toti la un loc.
Fii curios , participa la obiceiurile lor , aduna informatii.Aici am aflat de tot felul de obiceiuri , inele imi plac altele mai putin .Insa cand vorbesc cu un bastinas despre ceva si vede ca stiu despre ce se vorbeste se uita la mine altfel, mai cu interes.
Si gandeste-te mereu ca poate tu esti singurul in relatia cu ei care are frica de prejudecati .Multi dintre ei nu-si fac prea multe ganduri.
Poate te poti inscrie benevol , daca ai timp liber, la tot felul de activitati publice unde poti sa-ti faci tot felul de cunostiinte.
INSA nu uita: se vor uita la tine asa cum te uiti tu la ei.Daca esti incruntat si speriat nu le dai nici un motiv sa-ti surada.

Mpai, te duci frumusel la colegii de serviciu si le spui ca esti noua in oras si ti-ar face placere sa participe la prima ta petrecere din L.A. - de exemplu.
Apoi te duci si la vecini.
E clar ca unii te vor privi ciudat, dar altii poate vor fi atrasi daca le vei spune ca se vor servi bucate traditionale din tarisoara ta draga.

Mpai, mai, la petrecere, iesiri, etc... nu iti faci prieteni, ci cunostinte, e normal. Dar daca urmaresti sa descoperi un prieten, ii dai ocazii sa se arate.
Prietenia vine de la sine, nu trebuie sa-ti faci un plan- in mod normal. Nu!?
Cel putin asa sunt eu.

Si am mai zis-o si cu alte ocazii, dar imi place vorba asta: Cand Dumnezeu vrea sa-ti arate ca te iubeste, iti trimite un prieten. Acesta poate fi cine nici nu te astepti sa fie. Important e sa fii tu insuti si sa fii mereu acasa cand te cauta bucuria de a afla un prieten. Hmm, prea multa filosofeala poate duce la o minte mereu ocupata, o inima mereu suspicioasa, si astea nu prea ajuta la fabricarea prietenilor - daca avem credinta ca prietenii "se fac".

Pai, zic eu, ar trebui sa incepi sa zambesti...ca sa raspund stric la intrebare...Odata fruntea descretita, parca si celorlalti le va fi mai usor sa devina prietenosi.

Daca faci parte dintr-un ONG ... cu siguranta iti vei face prieteni...munca de voluntariat te invata sa muncesti in echipa ...se leaga prieteni foarte stranse , de curand am venit dintr-o tabara de voluntariat .

Suuuper, Colimator !

Fa bani si o sa ai o gramada de prieteni.

Eu zic aşa : cu mare grijă şi discernământ.

Unii sunt idealisti, iar altii se asteapta la mult mai mult de la o prietenie (asta nu e rau, dar...)

Comunicarea e de baza, automat cunoasterea limbii...
Expunerea ideilor personale in discutii...astefel se arata o alta fata a personalitatii....
In rest, oamenii sint la fel peste tot, nu trebuie sa fortezi nimic, ei te vor cauta cind au nevoie de un sfat , la fel si tu, nu ezita sa ii cauti si sa le ceri parerea,in felul asta arati ca ai incredere in ei.
Restul vine de la sine.

Cred ca cel mai potrivit ar fi sa fi mereu tu insuti. In lucrurile mari si-n cele mici...Fiind tot timpul tu insuti iti va fi simplu si usor sa prezinti intotdeauna pe scena vietii acelasi personaj. Prietenii nu vor intarzia sa apara...

Atunci cand propui un personaj complicat cu multe fatete necunoscute, plin de taine si mistere, sau unul frivol lipsit de griji si de orientare, atunci cand incerci sa fi altceva decat ceea ce esti, cheltuiesti mult ca sa mentii o astfel de imagine contrafacuta si trebuie sa fi mereu atent sa nu o contrazici prin gesturi si atitudini, chestie care nu iti reuseste de fiecare data.

Sa nu iti fie teama niciodata sa te prezinti asa cum esti in toate situatiile, pentru ca nu e nici o rusine sa fi bogat sau sarac, sa fi tanar sau batran, sa fi atlet sau leguma, sa fi mediocru sau as, profesor universitar sau elev, etc., etc., etc...

Sa fi impacat cu ceea ce esti si sa arati tot timpul asta..oamenii se inebunesc dupa astfel de tipi (si tipe) pentru ca asta le aminteste de ei insisi, de ceea ce daca nu sunt deja ar fi dorit sa fie, sau de ceea ce nu pot fi dintrun motiv sau altul...


Daca insa vrei sa fi inconjurat de cat mai multa lume, sau si mai mult sa fi in centrul atentiei tuturor....urmeaza sfatul lui Quantum fa rost de cati mai multi bani. Ei atrag o sumedenie de admiratori, din stima sau invidie, insa niciodata prieteni.

BDL

Am trecut si eu prin asa ceva. In afara de invatatul limbii... Strainii (unii, bineinteles!) iti apreciaza efortul, sunt curiosi sa auda de unde vii si cu ce se mananca. Voluntariaza in locuri care ti-ar face placere sa lucrezi, uneori unul din locurile astea poate deveni un loc permanent de munca. Cauta in echivalentul local/national al Yellow Pages-urilor diferite cluburi/organizatii in care ti-ar place sa te implici.
Un alt sfat: iesi afara, plimba-te, explora.

sfaturile astea tipic americane or fi bune ele in europa?

Nu stiu, Quantum... Cam asta a mers la mine asa ca m-am gandit ca s-ar putea sa ajute. Io tot tipic american as spune: e un sfat, "take it or leave it"...

Mereu am fost o singurateca. O insingurata. Daca spun ca imi place starea asta o sa dati cu pietre. Asta e. Am incercat sa ma implic in prietenii, sa-mi fac prieteni, dar cel mai bine imi era tot singura. Totusi am doi prieteni buni si tare vechi si cred ca imi ajung. Pentru mine e mult mai important sa mentin aceasta relatie, mi se pare obositor sa mai incerc in a-mi face alti prieteni. Cunostinte poate....

Asta o fi egoism? sau autoprotectie?

Prietenii ti-i faci fara sa "incerci", fara efort, intr-o anume conjuctura a vietii. Prietenii adevarati, adica. Parerea mea.

@ Irem
cred ca topicul se refera la amici, la oameni cu care sa iesi la o bere, cu care sa schimbi o vorba. langa care sa nu te simti singur pe lume. si cu care, poate, sa dezolti o relatie de durata.

on-topic.
pai cred ca trebuie sa faci efortul de a socializa. de a iesi in lume. bine, cand spun efort, nu ma refer la ceva peste puterile fiecaruia, dar daca vrei sa cunosti oameni nu stai ascuns in casa si astepti sa iti bata cineva la usa.

De acord cu mdA!. Ideea e sa iesi in lume, sa cunosti persoane noi. Pe ruma, daca esti o fire vorbareata, glumeata si care pune pe tava informatii despre propria persoana relativ usor, ceilalti capata repede incredere si-ti pot deveni prieteni. Sa fi sincer, relativ modest, sa zambesti mult + ceva autoironie din cand in cand, si succesul e garantat. Daca iti doresti prietenii mai stranse, incearca sa fi alturi de persoanele in cauza, sa le arati ca-ti pasa...

poate imi explica si mie careva care e diferenta intre prieten-amic... tot incerc sa aflu diferenta asta.

In DEX prietenie si amicitie sunt sinonime. In cotidian am impresia ca a fi amic e undeva sub "a fi prieten" (poate si datorita asocierii cuvantului prieten/prietena cu iubit/iubita, cei mai multi folosind "prieten/prietena" pt. a descrie de fapt partenerul/partenera)

pai diferenta este inclusa in gradul de incredere acordata omului pe care incerci sa il definesti ca prieten/ amic.
de fapt.. in general, in momentul in care spui despre cineva ca iti este amic, te referi la faptul ca va stiti, ca iesiti poate in oras, ca socializati dar ca nu exista o relatie stransa, de confidente si impartit chestiuni/informatii/detalii personale.
ori asta incercam sa ii spun lui Irem. ca viata personala a cuiva nu inseamna doar trei oameni care sa te cunoasca de la un cap la altul si pe care sa te bazezi in orice moment (="prietenii adevarati"); in viata cuiva pot exista persoane care sa nu cunoasca neaparat cele mai intime detalii ale existentei, dar cu care sa poata petrece o seara placuta, amuzanta, linistita, fertila intelectual (depinde fiecare ce discuta).
iar o prietenie adevarata, de-o viata, tot dintr-o amicitie se naste. se consolideaza incet-incet, pe afinitati si incredere confirmata, pe toleranta si respect. nu dintr-o data, peste noapte.

Edward puncteaza bine ca "amic" este inteles ca "sub prieten" in sensul in care "amicul" nu are atata acces la viata personala a cuiva cat are "prietenul" si, mai ales "prietenul bun".
nu cred ca aceasta gradatie vine de la confuzia "prieten = partener/iubit".

Bai!
m-ati omaorat, i-auzi:

una. prieten = iubit !!!
doua. amic = sub-prieten !!!

Am mai zis, pe HA sunt multi care considera diferiti termenii prieten/amic, asa am vazut, in principal prin idealizarea lui prieten (de o viata, adevarat, numai 3 am dar buni, etc). Dictionarul nefacand vreo diferenta, astept sa ma lamuriti cu adevarat, daca se va putea...

sub-prieten era cu ghilimele si in sensul ca e.. cumva mai prejos decat un prieten. na!

in alta ordine de idei, explicatiile au fost date. e o chestiune de nuanta. in momentul in care spui amic, te referi (sau poate ar trebui sa spun "eu inteleg ca e vorba de") mult la cineva cu care socializezi decat la cineva caruia ii faci confidente si ii deschizi poarta catre cele mai ascunse secrete.
legaturile cu un om, de la simple iesiri in societate pana la incredere, confidente, bazat pe el la momente grele, sunt mult mai variate decat se poate defini intr-un singur termen. poate de aceea ideea de amic sau de prieten are atatea conotatii iar, uneori, oamenii simt nevoia sa faca unele completari, de genul "nu e prieten, e doar un amic" sau "e un prieten adevarat", "e un prieten bun" etc.

In rest, ma mir ca nu ai auzit folosindu-se expresia "prietena mea", cand un barbat vorbeste de fapt despre "iubita lui" (desi, ca sa fiu sincera, cred ca termenul e mai mult folosit in adolescenta decat la maturitate)

Eh, inteleg ce vrei sa spui; dar atunci "confident" nu este mai important decat "amic adevarat"?

in primul rand cred ca ne indepartam de subiect.
in al doilea rand, eu aud destul de rar termenul "confident" in definirea unei persoane (si a relatiei cu o anume persoana). dar da.. asa ar fi, mai important; plecand de la faptul ca viata ta, intimitatile, secretele tale nu le povestesti asa.. oricui. omul ala trebuie sa beneficieze de increderea ta.
desi, pana la urma, fiecare are prioritatile si asteptarile lui de la oameni. pentru unii, mai putin apti de povestit intimitati, "amic adevarat" si prietenie adevarata poate insemna altceva decat confidente. .

hai ca m-am prins, intr-un tarziu: prieten bun/adevarat = ajutor la nevoie + confident.
merge?

se aproba.

dar cum il aducem langa noi? ca sa revenim...

Eu am renuntat la ideea de a incerca sa-mi fac prieteni irlandezi. Daca se va intamapla in timp, de ce nu. Dar nu mai incerc. Nu avem acelasi stil de viata, nu vorbim curent aceeasi limba... cam asta e. M-am resemnat.

Si apoi prieteniile 'adevarate' sunt ca marile iubiri: vin cand te astepti mai putin si niciodata cand le cauti cu lumanarea.