Am vrut mai demult sa lansez acest subiect, dar poate alte indeletniciri ma impiedicau. Am vorbit fiecare despre un Dumnezeu real, nu ipotetic, si voiam sa va rog daca cunoasteti, ati trait lucruri pe care le-ati categorisi minunile Lui Dumnezeu. Este foarte adevarat, multe minuni trec neobservate, cum spunea si parintele Dumitru Staniloaie, insa unele intamplari ies din cotidian.

Am sa va povestesc o intamplare care a trait-o un cunoscut, insa care iese din obisnuit. I s-a intamplat prin studentie. Era intr-un parc si vazut in iarba un musuroi de furnici. Tipul era credincios, insa poate nu excela. S-a aplecat asupra lor si scormonind in musuroi, unele s-au urcat pe el si l-au ciupit. Enervat, a calcat in picioare tot musuroiul. Pana cum nimic neobisnuit. A plecat din parc, si seara tarziu a ajuns acasa. Nu era nimeni acasa. A vrut sa deschida usa, s-a cautat in toate buzunarele dar cheile nu le-a gasit. Si-a dat seama ca le-a pierdut in parc cand a omorat acele furnici. A cautat si recautat cheile, dar degeaba. Era destul de obosit si s-a asezat pe scara blocului. S-a gandit ca a omorat acele vietati degeaba, fiindca ele nu i-au facut nimic rau. I-a parut rau. A strans pumnii. Cand i-a deschis in mana dreapta avea cheile de la apartament. Intamplarea l-a marcat profund, deoarece dupa aceasta intamplare a plecat la manastire.

Rog ateii sa se abtina de la comentarii de genul ca le avea in mana, ca i s-a parut, etc. Nu ma intereseaza parerea lor.

Am sters off-topicul. Multe minuni pot parea aiureli, insa minunea este in ochiul privitorului.

Va rog sa impartasiti si voi aici minunile pe care le-ati intalnit in viata, daca le-ati intalnit. Haideti sa incercam sa fim mai putin sarcastici cu privire la minunile altora, bine?

...Si adaug si eu una, desi poate parea la fel de fantasmagorica ca si cea de mai sus:

Aveam 16 ani, si il negam din toata fiinta pe Dumnezeu. Eram orice, numai mistic nu. Trebuia sa ajung neaparat intr-un loc anume, si eram grabit sa iau metroul. Pe vremea aia intrarea era - nu mai stiu exact - vreo 200 de lei. Ideea e ca eu aveam doar jumatate din suma. Deci nu puteam sa iau metroul, si nu-mi sta in fire sa sar peste aparate.
Plin de cinism (avusesem niste discutii despre Dumnezeu in zilele precedente) mi-am zis in gand: Dumnezeule, daca existi, atunci io o sa iau metroul, desi n-am bani. Si am intrat in statie.
Nici astazi nu-mi amintesc cum am ajuns sa iau metroul, cert e ca mi-am dat seama de-abia cand eram in tunelul pietonal de la Unirii ca eu am intrat la metrou! Iar in palma mea aveam inca moneda de 100 de lei. Nu ma intrebati cum, ca nu stiu.

Astazi intamplarea mi se pare ridicola. Dar probabil ca si eu eram la fel de ridicol atunci, si un astfel de semn a fost foarte important pentru mine. Caci de a doua zi am privit cu alti ochi lucrurile pe care le vedeam in Biblie, si mi-am deschis mintea. 15 ani mai tarziu, nu regret o secunda. Nu asta m-a facut sa fiu ceea ce sunt acum, evident.
Dar a fost o scanteie (alaturi de altele) care m-a impins spre drumul credintei.

Repet, minunea e in ochiul privitorului, ca si frumusetea. Pentru altul, probabil s-a intamplat ca la momentul potrivit sa fie deschis unul dintre aparatele de intrare la metrou. Se mai intampla.

Asa este , minunea este in ochii privitorului.

Un fost coleg de servici, care este alpinist povestea ce i s-a intamplat odata. Urca pe Fisura Albastra daca nu ma insel, si la un moment dat era un pod, o stanca dreapta pe sub care trebuia sa treaca si apoi sa urca (ca un tavan, in termeni alpinistici) , eu nu ma pricep la alpinism subliniez lucrul acesta. Era cam putin distrat, si neatent. A uitat sa faca o asigurare, ceva de genul acesta si ramas suspendat (repet, termenii nu sunt cei folositi de el, sunt din amintiri) . Nu mai putea sa faca nici o miscare, ramasese agatat. In clipa aia spune ca l-a cuprins frica, desi era un om cu foarte mare tarie psihica. A inceput sa spuna o rugaciune catre maica Domnului, atat de intens pe masura situatiei. In clipa cand a terminat s-a uitat spre stanga sau dreapta. A vazut un piton . A fost salvat. El spune ca putea sa acesta putea sa fie demult acolo, dar nu l-a vazut el, insa el vazut-o ca o mila cereasca.

Îmi aduc aminte de o secvenţă din cel mai bun film de război pe care l-am văzut: "Salvaţi soldatul Ryan". Insul era urcat în vîrful unei vechi clopotniţe, în spatele unei mitraliere, avînd misiunea să tragă în tot ce mişcă. Ceea ce şi făcea, recitînd încontinuu rugăciuni, psalmi dacă-mi aduc bine aminte... Situaţia era totuşi fără ieşire pentru individ întrucît adversarii erau mai mulţi şi aveau armament superior... Iar el spunea, cu o faţă impasibilă (şi cu o dicţie impecabilă) rugăciunile lui, în timp ce puşcociul nu i se oprea din tras... La un moment dat (foarte bine filmat!) se ridică spre el gura neagră a unui tun de pe un tanc inamic... Insul o vede... Vorbele i se opresc, pupilele i se dilată...În clipa următoare clopotniţa este spulberată...

Potim? Ce mă întrebaţi? Unde e minunea? Păi minunea e ... în ochiul privitorului...

pt caa: nu spui rugaciuni cand omori pe cineva. Acela era un film, noi vorbim de lucruri reale.

Imi amintesc ce mi s-a intamplat demult. Eram prin facultate si vopseam baia , bucataria si prispa afara. Am cumparat cateva cutii de vopsea si m-am pus pe treaba. Dupa 3 zile eram spre sfarsit. Imi ramasese decat veranda afara si ultima cutie de vopsea. Din experienta pe care o aveam se parea ca nu mai imi ajunge. Cutia era abia inceputa. Am inceput sa vopsesc . Am terminat jumatate din veranda si mai ramasese 3 degete de vopsea pe fundul cutiei. Nu imi ajungea sa termin, era clar fiindca imi trebuia mai mult decat jumatate de cutie, iar eu mai aveau 3 degete. M-am gandit atunci, ca asa este cum spune in Scriptura, in aceasta lume orice lucru este nedesavarsit. Degeaba as fi cumparat alta vopsea fiindca nu nimeream sigur nuanta. M-am gandit , daca eram un om vrednic, Dumnezeu mi-ar fi ajutat sa termin, dar fiindca nu sunt, nu puteam sa termin. Imi amintesc ca in clipa aceea m-a cuprins ca o ameteala, o stare ciudata pe care nu am mai trait-o , si am inceput sa vopsesc. Desi vopseam cand ma uitam in cutie , vopseaua nu scadea. Nu imi venea sa cred. Am terminat de vopsit a doua jumatate identica cu aceeasi vopsea, si imi aduc aminte ca avea aceeasi nuanta, ca si cand o vopsisem cu jumatate de cutie. Nu am gasit nici o explicatie, decat ca Dumnezeu a facut ca vopseaua sa nu se imputineze. De atunci nu mai ma mir cand din nimic, Iisus a facut paini si saturat 5000 de oameni, dupa cum spune Scriptura. A inmultit vopseaua pacatosilor, darmite painea Lui Dumnezeu.

...Cea mai mare minune pe care am vazut-o este un om care era un betiv violent, practicant de arte martiale la nivel inalt, care isi batea sotia si avea dese izbucniri de manie...

Si care, cand a dat de Cuvant, s-a schimbat radical. Si astazi i se mai inrosesc varfurile urechilor cand il provoaca cineva peste masura. Dar ii zambeste calm si cald, si nu se supara oricate i-ai face. Dimpotriva, are un cuvant bun de spus din Biblie drept raspuns. Isi iubeste sotia si nu ar mai atinge-o cu un deget.

Odata l-a impins unu' pe scari in jos, injurandu-l. Imi dadeam seama ca era de ajuns sa-si zvacneasca un pic o mana si sa-l termine pe ins. Dimpotriva, s-a sculat de jos, s-a scuturat de praf, a zambit si a plecat mai departe. Si era centura neagra.... la viata lui...

Ei uite, acest tip de minune ma minuneaza cel mai mult....

Eu consider ca tot ce ne inconjoara si toata creatia Lui Dumnezeu este o minune, deoarece noi oamenii nu ne putem explica nici pina azi cu e posibil ca existam... chiar daca se gasesc multi care incerarca sa dea explicatii unor fenomene si altii vin cu alte explicatii si le darima pe cele vechi... deci noi oamenii nu putem fi chiar atit de siguri cu toata stiinta si calculele noastre...Numai ceea ce e creat de Dumnezeu e perfect si sigur!
Dar acum o sa povestesc si eu un fenomen pe care il consider un miracol...Cu ajutorul Lui Dumnezeu am reusit sa ajung la Mormantul Sfint la Ierusalim imediat dupa revolutie desi nici nu visasem vreodata la asta...dar asta e o alta poveste. Era inainte de pasti si eram foarte bucuroase ca vom putea vedea Sfinta Lumina care coboara din cer, dupa cite stiam...dar din pacate n-am reusit sa intram in biserica, fiind foarte multa lume care se imbulzea sa intre, basta politisti care nu mai dadeau voie la nimeni, caci biserica era plina...In acel an am fost nevoite sa asistam la eveniment de afara si cind s-a apropiat momentul desi nu a dat nimeni nici un semnal s-a simtit in atmosfera o incordare si toata zarva din jur s-a potolit brusc, am ridicat instinctiv ochii pe cer si mi se parea ca exact deasupra bisericii cerul clocotea, brusc lumea a inceput sa strige si sa tipe ca intr-un delir si bliturile de la aparatele de fotografiat straluceau in aer. Imediat au inceput sa bata clopotele si sa se aprinda lumanarile din mina in mana din directia bisericii. Acest lucru se intimpla la Ierusalim in Simbata Mare intre orele 12 si probabil 15 dar nu este o ora fixa si nimeni nu stie clipa exacta...Multi spun ca sint trucaje, dar acest lucru se intimpla de aproape 2000 de ani in acel loc si sincera sa fiu nici eu nu prea eram convinsa de ceva concret, a fost prima data cind am vazut!
Dar s-a intimplat sa ma mai duc o data, acum citiva ani, si de asta data eram sigura ca voi ocupa un loc in biserica si voi vedea evenimentul foarte bine. Dar desi am venit de vineri dimineata cu gind sa stam pina a doua zi, nu a fost posibil pentru ca dupa miezul noptii cind s-au terminat toate slujbele desi biserica era arhiplina politia a scos din biserica pe toti pina la ultimul, am fost impinsi pe ulitele strimte marginite de zidurile de piatra in care sint magazine arabesti cu tot felul de marfuri.
Speram ca a doua zi la ora 10 sa ni se dea drumul in biserica, asa ca multimea a asteptat rabdatoare toata noaptea in fata barierelor de politisti...A venit si ora 10 simbata dimineata dar nici vorba sa intram...se dadea drumul nu stiu dupa ce criterii la alte rinduri. Si de data asta am asteptat in zadar vazind cum cei de pe alte stradute intrau iar noi ne imbulzeam degeaba. N-am avut noroc sa intram nici de asta data si lumea se impingea din spate disperata, asa ca eu si prietena mea am hotarit sa plecam acasa ca sa nu fim calcate in picioare. Cu multa greutate am reusit sa iesim din ingramadeala si am gasit dupa explicatia unui politist, o cale ocolita care cica ar fi dus la locul unde eram cazati, dar in drum am observat un punct de control unde nu erau prea multi oameni si ne-am hotarit sa stam acolo si sa asteptam in speranta ca vom reusi sa intram...Am incercat sa vorbesc cu politistii (eu stiind ebraica) dar in zadar, ordinele erau ordine "pe aici nu se trece". Dezamagite si obosite ne-am asezat la o masa a unui restaurant din apropiere si abia cind m-am vazut pe singurul scaun liber mi-am dat seama cit de obosita sint ca nu mai sezusem de ieri de dimineata. Am fost multumite ca macar am gasit un loc sa ne odihnim cind apare chelnerul si ne intraba ce vrem sa servim...Ii raspund ca tinem post si nu servim nimic, la care el spune ca in acest caz nu avem voie sa ocupam masa...Omul avea dreptate, dar nu m-as fi sculat de acolo nici daca ar fi trebuit sa-i platesc asa ca am comandat eu o inghetata si prietena mea o cola cu gindul sa le luam cu noi...in jurul nostru era o larma de nedescris si aproape am si uitat de ce ne aflam acolo, am primit comanda si vazind inghetata mi-am adus aminte cit de flaminda si infierbintata eram, am uitat si de post si m-am infipt pofticioasa in ea...Mi-am dat seama numai dupa ce infulecind pofticiasa aproape tot ridicandu-mi privirea, am vazut zimbetul dojenitor al prietenii mele care statea linistita cu paharul de cola neatins linga ea, desi stiam ca e si ea foarte insetata...Eah... i-am spus lasa ca nu-i nici o nenorocire, nu vezi ca nici de data asta nu am reusit sa intram in biserica... desi am facut atitea sacrificii si nici macar la toaleta nu ne-am dus de ieri dimineata...tot vorbind asa nici nu-mi dau seama cum s-a intimplat ca brusc s-a facut liniste totala in jurul nostru (nici nu stiu exact ce ora era) dar ca la un semnal desi sint sigura ca nu a dat nimeni nici un semnal si eram destul de departe de biserica toata lumea s-a ridicat in picioare si a ramas locului fiecare acolo unde era si sint sigura ca nu toti cei din jurul meu erau crestini...Am sarit si eu in picioare ca un resort cu un sentiment vag de vinovatie pentru inghetata mincata si mi-am indreptat ochii spre biserica, de fapt spre locul unde stiam ca se afla biserica, pentru ca aceasta nici nu se zarea. In jurul nostru totul icremenise, parca si timpul de oprise si nici norii pe cer nu se miscau doar deasupra bisericii, unde cerul era de un albastru pur, se vedeau niste vartejuri ca atunci cind apa incepe sa clocoteasca, dar nu erau nori. Era a doua oara cind vedeam fenomenul acesta si daca prima data l-am pus pe seama blitzurilor care scanteieau in aer acum chiar ca nu mai aveam ce explicatie sa gasesc...Dupa citeva minute au inceput clopotele sa bata si lumea sa vina cu lumanari aprinse din directia bisericii...A treia oara adica anul trecut am reusit sa intru in biserica si am avut fericirea sa mi se aprinda lumanarea din senin si stiind ca flacara asta nu arde am atins-o... prima data cam cu teama dar intr-adevar nu ardea si atunci mi-am plimbat si eu flacara pe fata asa cum faceau toti in jurul meu si intr-adevar nu ardea... era doar lumina pura...Toata biserica era o mare de lumina si nimic nu lua foc...nu este asta o mare minune?

Draga Flori,
Intr-adevar minunat !

Si daca tot suntem la dezvaluiri, desi initial nu am vrut sa scriu despre ce mi s-a intamplat, doresc totusi sa spun ca si cu mine a facut Dumnezeu niste minuni, din pacate abia ultimele doua m-au intors si m-au intarit in credinta...
Odata, eram la munte in Fagaras, cu un grup sportiv intr-un cantonament... La un moment dat, trebuia sa traversam o coama, iar pentru ca urcusul era foarte anevoios, grupul a decis sa ocoleasca destul de mult... Evident eu, sa fac pe grozavul, am zis ca nu merg cu ei, ci ca voi trece direct in partea cealalta urcand versantul...Evident ca ceilalti, desi sportivi experimentati, mi-au spus ca este imposibil sa escaladez acel versant fara nici un fel de echipament, dar eu nu si nu...
Si am inceput sa urc, zicand ca ei sunt fricosi... Ei...cu chiu cu vai am urcat vreo 10 metrii, desi stanca se faramita destul de rau, dar la un moment dat, nu mai aveam de ce sa ma tin ca sa urc, peretele fiind vertical si neted, si m-am blocat... Cand m-am uitat in jos, am vazut o prapastie care m-a ingrozit, in sus mai aveam inca pe atat de urcat, dar imi era imposibil sa mai fac un pas, in laterale si in jos nu se mai putea merge... asa ca m-am gandit ca mi-a venit sfarsitul doarece ma sprijineam doar pe varfurile picioareleor si in degete, iar stanca se faramita la fiecare miscare, si nici nu mai gaseam alte prize, iar incheieturile imi obosisera si tramuram din ele... In asemenea momente te gandesti la o moarte cat mai rapida... Grupul se departase mult si nici nu-i mai vedeam, si oricum nu aveau cum sa ma ajute, eu nemaiputand rezista nici macar 2 minute acolo, in special din cauza ca imi amortisera degetele... Prin urmare situatia era fara iesire, si cu un singur deznodamant sigur... Dar, nu stiu ce s-a intamplat, ca in momentul de care imi amintesc imediat dupa aceea, eu eram chiar in varful crestei, cu trupul relaxat, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic... Nu stiu cum am ajuns acolo, nu stiu cat timp a durat... Evident ca am iesit inaintea grupului, ...dar acolo s-a intamplat ceva, si habar nu am ce... Pentru mine este o minune acum, dar atunci, cu toate acestea, acest incident, nu m-a facut sa cred in Dumnezeu Oricum ma simteam ca si cum meritam sa traiesc... si ca deci, era normal ca traiesc, chiar daca nu stiam cum se intamplase ca eram sus si nu jos strivit de stanci...
Deci, faptul ca acum scriu aici, se datoreaza si acestei minuni, dar si inca altor doua, dar despre acelea nu doresc sa vorbesc...

Draga Felina, desi nu am dezvoltat foarte mult subiectul asta anul trecut, cind m-am intors de la Ierusalin, dupa Pasti, am postat o gramada de poze cu Lumina Sfinta...Iar primele mele incercari nereusite de a intra in biserica acum le consider chiar reusite si multumesc Lui Dumnezeu ca a fost sa fie asa, pentru ca eu am fost cam Toma necredinciosu si imi doream sa intru in biserica si sa asist la eveniment mai mult ca sa ma conving de veridicitatea celor ce se intimpla acolo. Dar asa a vrut Dumnezeu sa vad mai intai ce se intimpla afara, ca altfel poate tot credeam ca e un truc asa cum spun multi...Anul trecut avind experienta celorlalti ani, nici nu m-am mai zbatut atit de mult sa intru, dar eram convinsa ca Lumina Sfinta este trimisa de Dumnezeu pentru a ne lumina pe noi pacatosii, de aceea m-am lasat in voia Domnului si mi-am spus ca daca Domnul ma va considera vrednica sa intru in biserica voi intra...si desi nu am mai facut nici un efort ca in ceilalti ani m-am trezit luata de un val de calugari si calugarite care aveau legitimatii si am trecut de bariere fara sa vreau si m-am trezit in mijlocul bisericii in cel mai bun loc, fapt pe care eu il consider tot o minune...

Sa ma ierte Dumnezeu , dar si eu am crezut ca lumina care se aprinde singura nu este adevarat. Asa e firea asta pacatoasa a omului sa nu creada in ceea ce este mai presus de fire. Dar faptul ca ai spus ca e lumina care nu arde, m-a facut sa cred ca intr-adevar e o minune, nu lucru omenesc.

Citeam mai demult Vietile Sfintilor. Si cand citeam, va rog sa ma credeti , credeam ca citesc Petre Ispirescu, nu credeam deloc. Spunea acolo ca Avva Antonie a avut un vis , si in vis a vazut un urias care prindea sufletele pacatosilor si plangea dupa sufletele dreptilor care le-a pierdut. Am crezut ca sfinti au folosit metafore extrem de plastice pentru a arata anumite lucruri. Asta pana cand am inceput sa visez cumva asemanator, si atunci m-am infricosat. De atunci, ceea ce nu inteleg am zis mai bine sa nu judec. Sunt oameni care au ajuns aproape de Dumnezeu, iar noi chiar nu putem pricepe trairea lor. V-am scris acest lucru ca sa nu faceti gresela ca mine si sa credeti ca sunt metafore. Sunt realitati duhovnicesti, vazute prin modelul lumii acesteia.

O minune.

Eram la tara, nu mai stiu sigur cati ani aveam, dar eram copil. Fusese seceta toata vara, oamenii erau disperati, totul se usca. Preotul nostru a plecat intr-o excursie cu niste copii, asa ca a venit sa tina slujba un alt preot, din satul de langa noi. Si preotul acesta, dupa slujba a zis, haideti sa ne rugam sa vina ploaia. Si ne-am asezat cu totii in genunchi si preotul a inceput slujba de chemare a ploii. Toti ne rugam impreuna cu preotul. Dupa jumatate de ora sau asa ceva, cand am terminat, am iesit din biserica spre casa. Dupa cativa pasi am observat cum din toate zarile apareau nori. Doamne ce senzatie a fost! Un cerc format din nori a venit deasupra noastra si s-a strans din ce in ce pana au acoperit tot cerul. Si a pluat.
Asta e minunea pe care am trait-o eu.

Am trait si eu o minune zilele trecute.

Fusesem in vizita la o matusa de a mea si mi-am scos ochelarii pentru ca sunt de distanta, iar in casa nu am nevoie de ei. Venise vremea sa plec, iar matusa mea mi-a spus "sa nu uiti ochelarii si mobilul". Evident i-am spus ca "nu le uit". Dupa aceea nu stiu ce am mai facut, dar in timp ce eram aplecat si imi legam sireturile la ghete, mi-am dat seama ca nu imi luasem ochelarii si am spus "eh, am uitat sa imi iau ochelarii, la care matusa mea care era in usa camereri, a zis, "stai asa ca ti-ii aduc eu". Si s-a intors dupa ei, numai bine ca o aud spunand "dar ti i-ai luat baiatule ca nu mai sunt aici" si surpriza, cand ma ridic (dupa ce am terminat de legat sireturile) aveam ochelarii la ochi. Nu stiu prin ce minune au ajuns pe nas, ca eu nu imi amintesc sa ii fi pus, iar cand imi legam sireturile nu ii simteam la ochi.

Va rog nu trimiteti mesaje in cadrul acestui topic pentru amuzament sau pentru a-i ironiza pe cei ce participa in mod serios in cadrul acestei discutii.

In cazul in care doriti sa va etalati latura umoristica aveti oricand la dispozitie subforumul de bancuri.
Multumesc pentru intelegere si pentru increderea de a promova impreuna Arta de a conversa.

Bun gasit!
Nu cred ca povestea cu ochelarii poate fi numita " minune". Cred ca este vorba de un gest mecanic. Se intampla sa punem ochelarii pe nas, pixul in buzunar, celularul in poseta fara se gandim prea mult gestul. Stim ca acolo trebuie pus acel obiect si asa facem.
Cat despre celelalte intamplari cred ca pot fi numite " minuni ". Dar oare de ce ajungem sa le traim?

Miqelle! Sper sa te simti bine printre noi, cit despre intrebarea ta " de ce ajungem sa traim o minune?" nu stiu ce as putea sa-ti raspund, dar stiu ca e minunat sa traiesti o minune!

Draga Miqelle,

...sau ca sa-si dovedeasca existenta in fata ateilor...

Nu stiu daca intamplarea pe care o voi relata tine de domeniul "minuni", eu as numi-o ciudatenie. In fine, nu prea obisnuiesc sa merg des la biserica insa obisnuiam sa pastrez o candeluta aprinsa undeva pe un raft de lemn si langa aceasta candeluta pastram o carticica de rugaciuni, pe care eu am primit-o de la mama mea si care, am eu credinta, ca imi poarta noroc si ma protejeaza (probabil ca asta este si motivul pentru care, chiar am noroc si sunt protejata).
Intr-una din zile cand m-am intors acasa am gasit-o arsa, de jur imprejur, nu mai mult decat pana acolo unde incepeau randurile scrise. Sub ea, pe lemn, nici un semn ca ar fi fost vorba de foc. O pastrez si in ziua de azi si consider ca a fost un semn, un semn de bine.

Imi aduc aminte de un luru care mi s-a intamplat demult , cand incepusem sa cred, dar inca aveam multe intrebari sa imi raspund. Era o intrebare care de vreo luna de zile imi tot staruia in minte, dar nu reuseam sa gasesc raspunsul."De ce exista raul", cand Dumnezeu era atat de bun, de ce raul exista si face atatea lucruri, produce atata suferinta, nu reuseam sa inteleg. Intr-o seara, stateam afara cu bunicul meu, si vorbeam diverse lucruri. El povestea din tinerete. Deodata ma intreaba "Dar de ce crezi ca exista raul?" In clipa aceea am simtit cum se ridica carnea pe mine, fiindca eu nici macar nu il intrebasem, si in acelasi simt am simtit cum nu vorbea el, ci altcineva, nu stiu daca ma intelegeti, vorbea, dar parca nu era bunicul meu. Si imi spune : "Daca la inceput erau apostolii ca sa creada lumea in ei, la sfarsit a ramas decat raul, ca prin el sa creda lumea".

Poate sesizati, nu fost un raspuns, insa dintr-o data am inteles, si nu mai m-am intreabat, m-am linistit. Am continuat sa il descos pe bunicul meu, sa repete acele cuvinte, insa nu le-a mai repetat niciodata. Am inteles ca altcineva vorbise prin el, si tarziu, dupa mult timp, am inteles de ce exista si raul in lume.

Minuni...
Minuni sunt la tot pasul, dar nu avem ochi sa le vedem...
Pentru mine a fost o minune visul ce l-am avut odata : Dupa ce am operat-o pe fiica mea, cand avea 3 ani si 1/2, a fost pentru prima si ultima data, pana acum, cand L-am visat pe Iisus. Se facea ca sunt in chiar in camera in care dormeam cu fetita, in camera se facuse lumina ca un con, a aparut Iisus, care si-a petrecut mana dreapta peste trupul micutei mele si mi-a spus : "N-ai nici o grija, fetita ta se va face bine." Nici acum nu stiu daca a fost vis...
Ca amanunt, operatia a fost una destul de grea, de canal arterial persistent, facuta la Fundeni. Grijile mele erau mari si erau amplificate de faptul ca eram insarcinata cu baiatul meu mai mic. Dar grijile au trecut ca fumul... Multumesc Lui in fiecare zi.

Rele, fara scop si egoiste (pentru publicitate) minunile baiatului Ilarion, abureala

Eram student si un bun prieten al meu statea in gazda la un profesor de matematica foarte bun care pregatea si olimpici din lotul olimpic. Omul avea printre priteni o familie de crestini foarte ravnitori. Acestia s-au imprietenit cu un calugar ce avea o viata curata.

Mergeau odata pe munte cu acel calugar si se vedea apusul de soare. Era foarte frumos, si sotul privea acel apus. Si a spus in sinea lui "Doamne ce frumuseti sunt aici" . Dupa ce a gandit lucrul acesta a a auzit calugarul spunand si zambind "Daca ai vedea ce frumuseti a pregatit Dumnezeu pe lumea cealalta"...

Fiul acelei familii era necredincios , termina-se ASE-ul si avea gandirea materialista. De fiecare data cand il vedea pe calugar, spunea"Ce este si cu calugarul acesta" , si tot felul de ganduri. Pana cand intr-o zi calugarul i-a spus in fata tot ceea ce gandea cu cuvintele lui, exact frazele. S-a speriat acel om atat de tare incat nu mai putea sa vorbeasca. I-a spus ca daca va mai gandi asa si nu se va spovedi , i se va intampla ceva rau. S-a dus la biserica , s-a spovedit. Cand am auzit aceste intamplari am spus in sinea mea "iata un calugar cu mare credinta in Dumnezeu" . Peste ani si ani am aflat ca acel calugar era sfantul Arsenie Boca. Cel care i-a prezis lui Ceausescu moartea in ziua de Craciun. Avea si darul citirii gandurilor.

Cautand pe net despre parintele Arsenie Boca am gasit cateva linkuri cu adevarat cutremuratoare. Se pare ca a fost cel mai mare duhovnic din secolul 20 al romanilor. Unele dintre minuni sunt asemenea minunilor Sfintilor Parinti care au trait in pustia Egiptului.

link 1
link 2
link 3
link 4
link 5
link 6
link 7
link 8
link 9
link 10
link 11
link 12
link 13
link 14
link 15
link 16
link 17
link 18

Pentru mine cea mai mare minune este mintuirea. Asa scrie si in Biblie. Si in momentul in care iti schimba Dumnezeu sufletul nu vezi nimic fizic dar sa nu-ti mai treaca prin cap gindurile dinainte de mintuire asta da miracol. Incercati si voi sa va opriti gindurile sa initieze ceva rau! Imposibil!
Si Scriptura dovedeste - Luca 17:20, 21 "Fariseii au întrebat pe Isus cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le -a zis: ,,Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip vazut. Nu se va zice: ,Uite -o aici`, sau: ,Uite -o acolo!` Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.``

Atunci e corect sa cred ca d-zeu vrea sa existe si atei pe pamint?

A vazut cineva o minune?

Dragii mei,

Fratilor, sfintii si Domnul nostru nu au facut minunile pe ascuns, cind nu vedea nimeni. Dumnezeu a folosit minunile ca sa scrie Biblia si minunile le-a facut cu mii de oameni de fata.
Daca ar mai fi minuni astazi (in afara de mintuire) ar vedea toata lumea, nu s-ar auzi din gura-n gura (si nimeni nu poate proba). Sa vedem si noi un mort inviat, un om cu o mina uscata care se face intreaga.... D-astea grele.
Asa, normal, tot ce se intimpla bine in viata mea este de la Dumnezeu (Iacov 1:17:"orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare").
Poate cineva de aici sa probeze o minune? In afara de salvare nu mai sunt minuni, caci Dumnezeu nu mai scrie Biblia.
Este ca si cu Papa... O sa vedeti cit de curind ce marturii o sa vina in sprijinul lui cum ca a facut miracole.
Hai sa fim seriosi!!!!

Nu este necredinta in Duhul Sfint. Dar Dumnezeu a scris Biblia prin miracole, viziuni, vindecasri, etc... Acum nu mai scrie Biblia si atunci nu ramine decit adevarata minune spre care punctau vindecarile si toate miracolele: MINTUIREA. Miracolele au fost UMBRA. Dar altii au o alta Evanghelie, bazata pe o autoritate formata din Biblie+scrierile lu' Mitica Paleologu' ceea ce nu este biblic. Biblia si NUMAI Biblia este autoritate.
Miracolele astea de care vorbesti tu din nu stiu ce alte scrieri, ce sunt? Un grup de OAMENI, AUTOINTITULATI SFINTI, care au spus despre alti OAMENI ca au facut nu stiu ce. Nimeni nu poate proba cu nimic. Se fac ei intre ei, cum incearca sa-l faca si pe Papa sfint.....
Credinta in Duhul Sfint se vede cind ai incredere NUMAI in Biblie, nu in Nea' Cutare Lologu'.

Clopotel, Mihai, Irem, mare dreptate aveti.
Deschide-ti inima, Quantum, daca vrei sa vezi minunile dumnezeiesti.

Si preotul de la Tanacu a fost "sfintit", nu? Si toti preotii au fost "sfintiti", nu? Si cei catolici sunt la fel "sfintiti"! Si Martorii lui Iehova", Pentecostalii, etc, toti sunt "sfintiti" prin punerea miinilor. Asta-i interpretarea gresita a versurilor din Fapte 8:17, 18 "Atunci Petru şi Ioan au pus mînile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfînt.
Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le -a dat bani"

Interpretarea gramatical-literal-istorica este gresita. Ca exemplu, studiaza si acestea:

Marcu 16:17, 18 "Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu -i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.``

Daca tot sustii ca interpretarea ta este buna, atunci versurile de mai sus sunt intelese literal iar tu sustii ca ai credinta si atunci poate ne faci si noua o demonstratie. Soricioaica o aducem noi. Ce zici de asta? Hai sa ne dovedesti ca tu si Nea' Siminica aveti dreptate. Este simplu.
Iasr daca nu vrei sa ne demonstrezi, OK.
Eu as initia un forum intitulat "Pariul lu' Nea' Siminica" in care sa cautam candidati care sunt gata sa demonstreze ca se poate bea soricioaica si sa traiesti. Ca versul spune ca acestea sun semnele care vor insoti pe TOTI cei ce vor crede.

mariusc2 poti explica efectul Placebo in cazul invierii lui Lazar? Sau in cazul ologului? Stii ce se intampla in cazul nefunctionarii unui muschi timp indelungat ( ani de zile )? Se atrofiaza. Masa musculara poate scade pana la 30%. Crezi ca efectul Placebo a reconstituit instantaneu masa musculara incat acel olog sa se ridice imediat?