Va invit sa ne delectam impreuna cu comentariile lui Marcus referitoare la muzica preferata, la melodiile indragite si albumele pe care le asculta cu placere.

Lectura placuta!

"Muzica este vinul care umple paharul tãcerii." (Robert Fripp)

Ma las purtat de muzica… farmecul ei ma transpune intr-o lume in care imi doresc sa fiu, Universul meu ideal. Muzica este albastrul interiorului meu.

M-a atras inca de mic. Ba chiar am compus. A fost ceva copilaresc, ceva asemanator cu jocul paharelor muzicale, dar era muzica… era muzica mea. Nu stiam sa scriu, compuneam “dupa auz”. Au urmat niste ani frumosi in care mi-am exersat talentul la un pian adevarat. Prin clasa a 3-a luam cursuri de pian o data pe saptamana. Nu aveam pian acasa si nici un fel de alt instrument cu clape, asa ca exersam apasand pe niste clape desenate pe hartie, iar vinerea mergeam la “Palat”. Era un pian imens si impunator iar eu eram atat de mic pe langa el, incat nici daca intindeam bratele nu-i cuprindeam intinderea clapelor de la cea mai joasa pana la cea mai inalta. A fost o perioada fericita si plina din viata mea in care am alternat lectiile de pian cu pictura pe sticla si chiar navomodelism (construiam machete de vapoare in miniatura). Dar pianul m-a atras cel mai mult. Si cel mai implinit eram cand cantam si melodia, dupa nu cine stie ce eforturi, reuseam sa o fac sa ma “asculte” si ea curgea pe val, din cand in cand acompaniata de vocea profesorului care ma “tocea” sa tin mai mult apasata clapa pe “sol”.

Cea mai trista zi a fost ziua in care am renuntat la pasiunea mea, dintr-o varietate de cauze nefericite care s-au acumulat. Nu am mai avut nici timp sa ma dedic pianului si nici bani nu au fost. A fost si vina mea pentru ca nu am insistat pe langa parinti si am renuntat prea usor la ceva frumos. Acum imi doresc sa fi continuat. Dar de atunci nu am mai avut sansa sa cant vreodata la pian… mi-as dori sa o fac din nou candva. Mi-as dori sa “renasc”.

Atatea aptitudini am irosit in scurta mea viata…

Richard Clayderman - "Angels"

Pianul te invata sa crezi in puritatea unui gest, a unui gand, a unui sentiment, in puritatea iubirii...

Cineva, a iubit pianul... a iubit pianul pentru frumusete si liniste.
Vad imaginea lui acolo, un copil rosu in obraji, cu picioarele atarnandu-i deasupra pedalelor fara a ajunge la ele, descoperind clapele cu niste degete bondoace... sta aplecat deasupra clapelor, ca un copac mladios cu coroana ingalbenita de soarele tarziu al toamnei...
Ignora totul cu desavarsire, alunecand usor intr-un tinut stapanit de clapele albe si negre...

Canta mai departe... daca_
... doar daca - ti-a ramas placerea si bucuria de a-ti mai plimba degetele pe clapele albe si negre - din cand in cand - lasa-te purtat de valurile superbe si periculoase ale imaginatiei... lasa sunetele pianului sa curga, sa curga pe mainile tale, sa se prelinga pe trup, pana dispar sub talpi, supte de puritatea visului.
Inchide ochii si asculta muzica... asculta armoniile lui Clayderman te descarca de orice povara... e atat de placut sa-l asculti, simti ca renasti, simti cum te scufunzi in lumea lui, ba chiar te confunzi cu ea.

Fie ca ceea ce nu-ti place in viata ta sa se schimbe defintiv iar PIANUL sa fie de fata.

P.S. Nu te supara ca am dat buzna in gandul si-n visul tau tulburand tacerea...

Tu nu tulburi tacerea, tu o adancesti...

Tocmai am realizat... desi sunt un baiat schimbator, asa cum imi spunea recent cineva, sunt cateva lucruri care fac parte din viata mea si pe care nu le pot schimba. Unul dintre ele... muzica lui Clayderman. Chiar in momentul asta ascult, si ascult cu aceeasi pasiune cu care ascultam asta iarna, atunci cand am scris ultima data in cronica mea de muzica. Muzica lui are acea esenta de toamna tarzie, anuntand apropierea iernii. Traieste prin tine, te inconjoara si te patrunde...

Vreau sa pastrez in viata mea tot ce e frumos... promit sa nu mai renunt la frumos.

Una dintre melodiile mele preferate...
Richard Clayderman - "Les roses de l'exil"