Auuu, ce frige ibricul! Oooo, ce Imagine Esentialaaaa! Dar oare ibricul luat aiurea de pe foc frige intr-adevar?

Frigul ca si caldura e o chestiune stranie care tine de......

"Auuu"

E reactia umana. Mi s-a intamplat sa ma pacaleasca, din neatentie. Nu ma asteptam sa simt ca ma frige, mi s-a intamplat si sa il scap din mana dupa asta. "Auuu" e semnul exterior al surprizei, al faptului la care nu ma asteptam.

Dar ce frige ? Inainte sa il ating, nu frigea pe nimeni. Daca nu as fi fost acolo, nu ar fi fript. Cel mult ar fi avut o temperatura foarte ridicata ...

"Auuu, ce frige ibricul !" e semnul unui dezacord ? La ce nivel ? Al pielii, al nervilor, al gandurilor, al asteptarilor ?

"Ah, ma doare sufletul nu alta ! Ce tare m-a fript ibricul asta !"


p.s. Mi-e greu sa uit ca s-a intamplat, dar daca incerc sa-mi amintesc mai in detaliu cum a fost ... si cat e oare amintire si cat reconstructie creativa ?

Nu este o reactie umana.

Bun, asta se vede, macar la prima vedere. Macar la suprafata. Reactia ca fiind umana.

Putem merge sa spunem ca nu e umana, e general "animalica".

Sau putem sa o luam spre "abisurile" implicate in generarea reactiei. Undeva, imaginea corporala generata de contactul cu ibricul se intalneste cu o imagine dintr-un rezervor launtric, oricare o fi el, imaginile par a se potrivi sau chiar se potrivesc, si iese strigatul, "Auuu". Emotia a scurtcircuitat reflectia, celebrul "lupta sau fugi" intrand in actiune.

Si tot asa ...

Ei, si eu, acolo ... o incercare ... cat sa ... "nu strivesc corola de minuni a lumii" ... si sa ... "nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc" ...