Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Tzadde veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Buuun... Si acum primele cuvinte... Revin! Numai ca trebuie sa plec... Si nu prea-mi convine... Deh, s-a facut prea tarziu...

O seara buna tuturor!

Abia astept sa vad urmarea! De fapt "La inceput a fost CUVINTUL !" . Sper sa faci si tu din el o lume! Succes!

Buna, Flori. Intr-adevar, a fost Cuvantul dumnezeiesc... problema e ca nu-l gasesc.

Ceea ce-mi vine sa spun e ca am avut ceva nervi pe conexiunea de internet, ca a mers varza toata seara, nu ma lasa deloc in Han... intram in index, dar daca voiam intr-un subforum... Error! si-mi venea sa crap de nervi, nu alta... si voiam sa fac un jurnal frumos... dar mi-e teama ca ajunge un jurnal al nervilor... Mai si vine mama sa ma faca cu ou si otet... de ce??? ce zi e azi?? 11 ianuarie... frumos, n-am ce zice... o s-o insemn in calendar cu litera G de la ghinion... sau cu N de la nervi... dar si maine e o zi, dupa semnatura lui Scarlett din forumul nostru...

Si voiam sa incep cu o amintire, dar ma tem ca va trebui sa ma grabesc direct la somn... Daca n-as fi avut problemele astea tehnice, as fi scris mai mult, chiar doua amintiri... Apropo, am revenit la programul majoritatii... veghe ziua si somn noaptea...

Eh... noapte buna, sper ca maine sa scriu cu mai mult calm...

O dimineata linistita de 12 ianuarie... Incep cu ce mi-a povestit mama despre primele evenimente din viata mea, cu unele completari, de la cei care au fost martori...

Aveam un an si ceva, cand eu plangeam tot timpul si nimeni nu intelegea de ce, dar se vedea ca m-am imbolnavit de ceva... Am fost dus la Spitalul Judetean Arges (eu fiind din Pitesti) si ma examinau doctorii, dar nu vedeau ce am... Asa ca parintii m-au dus la un spital din Bucuresti si doctorii de acolo au descoperit imediat cauza: otita... De fapt, urechile au fost primele examinate la Bucuresti, pe cand cei din Pitesti cautau in alta parte ... ce doctori...
Dupa ce au tratat-o, au dat mamei o veste foarte grava... Imi imaginez cum ii spunea: "E posibil ca baiatul dumneavoastra sa nu mai poata auzi." Asta a daramat-o, va dati seama... Si-a revenit repede si a spus ca "Orice s-ar intampla, Andrei nu va ramane un handicapat"... Chiar s-a certat cu doctorii din cauza diagnosticului... Atat de enervata a fost, ca m-a dus in Franta (era si tata cu noi, dar el intra pe plan secundar), sa ma opereze un "monsieur" doctor priceput la urechi... Nimic notabil, nimic schimbat... Eu nu paream sa fiu afectat psihic cu nimic, deci era bine in general... oarecum...
Am fost plimbat de parinti prin Paris, m-au luat in Turnul Eiffel, au facut poze, dar... la intoarcerea in tara, filmul s-a stricat si mama s-a suparat grozav pe tata ca prima mea excursie in strainatate a ramas fara nici o amintire care sa arate ca am fost acolo la acea vreme... Cred ca dupa aceea n-au mai preocupat-o fotografiile, ci sanatatea mea...
Multi doctori i-au spus: "Va trebui sa-l internati intr-o scoala speciala pentru copii ca el, cand va fi mai mare." Ei imediat ii sarea tandara si nici gand de asa ceva... Mi-a spus ca era sigura ca exista o solutie pentru orice, chiar si pentru ceea ce parea a fi o situatie imposibila... Ea dorea ca eu sa pot auzi si vorbi... exact cand eram in pericol sa nu pot face asa ceva... Un copil de doi ani care nu poate articula cuvinte precum "mama" sau "tata" pare cam retardat, nu-i asa? Ei bine, ea era absolut sigura ca n-aveam cum sa fiu asa ceva... A intrebat doctorii daca pot vorbi, chiar daca nu aud... Ei au zis: "Da, dar... trebuia sa auda mai intai ca sa poata vorbi, iar cum memoria unuia de 2 ani nu e tocmai buna..." Ea: "Nici sa n-aud!"
S-a dus la psihologi, logopezi din tara si strainatate si era enervata la culme ca primea acelasi raspuns echivalent cu refuzul pe motiv de imposibilitate... Unul din ei, insa, i-a spus ca exista o sansa ca eu sa pot auzi, daca port aparat auditiv... Ii venea greu sa creada ca exista asa ceva, dar l-a ascultat si a cautat peste tot ce era de cautat... dupa care a gasit o oferta ceva mai buna (timp de ani buni se zbatea sa faca ceva pentru mine si si-a castigat renumele de "mama leoaica", in familie si in cercurile mediciniste si psihologice din tara) in Franta... Nu mai tin minte cum a fost acolo, decat ca ne-a gazduit o familie acolo si au ramas prieteni cu ai mei pana cand timpul a curs prea mult si nu s-a mai putut lua legatura cu ei. Mama nu vorbea excelent franceza, dar tata da, deci el a avut un rol-cheie in comunicare... De-acolo a fost luat primul aparat auditiv... Au urmat lectiile de logopedie, sedintele cu psihologi... Le-am acceptat foarte greu, faceam scandal din te miri ce, nu acceptam sa mi se spuna orice sau mai stiu ce faceam... Psihologii rezistau foarte putin timp cu mine, aveam prea multa energie pentru ei, ii epuizam rapid la primele sedinte, apoi renuntau...
Intr-o buna zi, a venit o femeie specializata in logopedie si in psihologia infantila, pe care o cheama Adela... Mi s-a spus ca eu am inceput sa plang cand am vazut-o prima data, din cauza ochelarilor pe care-i purta, ca ma speriam de ei (ironia sortii face ca in prezent sa port ochelari)... Toate toanele pe care le faceam erau rapid desfiintate de gesturile oarecum bruste pe care le facea, dar a motivat ca numai astfel puteam sa stau locului si s-o ascult, dar inainte a avut grija sa nu mai poarte ochelari... Intamplator sau nu, si ea este mama unui baiat cu un an mai mare ca mine... Se vede ca ea a stiut ce sa faca cu mine, ca m-a temperat de tot si definitiv...
Probabil din cauza ca a auzit ca bunicii ma rasfatau foarte mult, le-a spus sa nu ma mai rasfete, ca altfel nu iese ceva din mine... Ea mi-a povestit ca a trebuit sa insiste, ca nu prea se putea negocia cu ei, ziceau ca n-au mai vazut asa un copil ca mine...
Cauza e probabil o intamplare, istorisita de bunica mea din partea tatalui meu, careia ii ziceam mamaie: "Tataia era rau, beat si nu prea statea in casa, ca numai necazuri si griji aveam de la el, iar cu mama ta se purta urat, n-o voia de nora. Dar uite ca au venit parintii tai la noi in vizita, cu tine in brate, cand aveai cateva luni. La inceput, tataia nu voia sa te vada, apoi mama ta te-a pus in bratele lui. Si sa vezi minune! Dintr-o data, de cand te-a vazut, s-a facut om mai bun, asezat si fara vicii, dar de fumat ai vazut ca nu s-a lasat niciodata. Sa stii ca noi am fost mirati sa-l vedem asa... schimbat la fata (de precizat ca mamaia e foarte religioasa)... A fost chiar schimbare si de suflet, nu numai la fata..." Am fost socat sa aud ca el a fost asa cum mi-a descris mamaia... Il tin minte cum, in copilaria mea, avea tot timpul chef de joaca, iar asta imi placea la nebunie, cu glumele si ingaduinta lui... imi descria alt om...
Am uitat sa va spun ca, la nastere, am avut 6 (sase!) bunici... Patru din partea mamei si doi de la tata... Va dati seama ce munca de lamurire a dus Adela cu ei, dar a reusit sa-i rezolve... Imi amintesc franturi din sedintele pe care le facem cu ea... jocuri de cuvinte, de societate cu alti copii... unele cu cantece, altele cu meditatii... sa ne gandim la diverse lucruri si sa le numim, sa le aratam altora ca stim si ce stim... mai invatam lucruri noi... Ce pot sa spun e ca Adela m-a facut sa pot vorbi cat de cat clar, pentru inceput, ceea ce se poate considera o performanta din partea ei, avand in vedere ceea ce faceam inainte... Sedintele, de la cele de inceput la cele ulterioare, pana la 7 ani, au avut efect pe termen lung, eu putand sa comunic cu oricine ca si cum n-as fi atins de surzenie... Pot auzi si vorbi cam ca oricine, desi unele lacune eu le mai simt, dar nu prea se vad... Adica uneori nu pot sa inteleg chiar tot ce-mi spune persoana din fata mea, insa inteleg cuvintele-cheie si expresiile non-verbale care dau inteles frazei si comunicarii... Pot chiar sa citesc pe buze, ca sa ma asigur ca urmaresc discutia... Deci, eforturile mamei, completate de cele ale Adelei, au reusit din plin...
O adaugare, inainte de incheierea primei parti... Porecla mamei este Gentzy, care inseamna "puternica", nu mai stiu in ce limba... Dar ei i-a placut si asa a ramas... Apoi a botezat-o pe sora mea Genţiana Elena, gentiana fiind floare de munte, si cam asa e sora mea: aparenta delicata, personalitate puternica... Amandoua cam seamana la voce, la gandire si la personalitate, numai fizic sora seamana cat de cat cu tatal meu... Lumea, ca sa le deosebeasca, le numea "Gentzy mare" si "Gentzy mica".

Dimineata urmatoare, a doua parte. Sa aveti o zi buna!

Sambata... A trebuit sa sar peste o zi, ca eram intrerupt mai tot timpul...

Sa va povestesc cum s-a intamplat sa am sase bunici la nastere... Mama avea doi frati si sapte ani cat a trait la tara, intr-un sat (unde s-a si nascut in 1961) aflat langa Dunare, in judetul Dolj, cand a venit o matusa indepartata de-a ei, care nu putea avea copii, din cauza unei boli (care o fi aceea, nu stiu nici acum)... Acea matusa isi dorea foarte mult un copil, asa ca s-a dus la sora ei s-o roage s-o lase s-o adopte pe Maria (pseudonim, "Maria" stiu ca inseamna "cea aleasa [de Dumnezeu]" si mi se pare ca i se potriveste mai bine)... La inceput, Ioana, mama Mariei, a refuzat categoric acest lucru si s-a inceput o cearta urata pe tema asta... Apoi Maria a fost intrebata daca doreste sa ramana la tara sau sa plece cu unchii ei ca parinti noi... A ales a doua varianta si a pastrat legatura cu rudele ei din locul de origine...
Dupa adoptie (in acte, era trecuta ca fiica biologica), ca loc de nastere a fost trecut comuna Voinesti, judetul Dambovita, locul unde matusa lucra de mai multi ani, intr-un institut in care lucra si unchiul... Dupa ce si-au castigat renumele in urma unor inventii, parintii noi ai mamei au fost invitati in tari europene, asiatice si chiar in America... Au mers in acele locuri, desi era foarte greu sa iesi din spatiul comunist, impreuna cu Maria, care deja implinise 17 ani... Se vedea cat de fericita era, in pozele alb-negru si unele aproape color, cu tente rosiatice predominante...
Sa va spun o coincidenta. Pe sora mamei o cheama Victoria, ca pe matusa ei... partea si mai interesanta este ca, la nastere, amandoua au avut si acelasi nume de familie, chiar daca nu erau mama si fiica... Iar numirea matusii mele ca Victoria n-a avut legatura cu matusa mamei, ci erau nume ales de nasa fiecareia, fara sa stie de ceilalti... Ca sa fie totul idilic, mai am si un var pe care-l cheama Victor, cu acelasi nume de familie al lor, baiatul fratelui mamei mele... Bineinteles, dupa casatorie, ambele si-au schimbat numele de familie.
Asa... si mama l-a cunoscut pe tata, s-au indragostit, s-au casatorit si asa am aparut eu, cu sase bunici, urmat, dupa 3 ani si jumatate, de sora mai mica... Diferentele dintre mine si sora mea sunt ca cele dintre zi si noapte... Eu m-am nascut dup-amiaza, ea dimineata, eu iarna, ea vara, eu slab, ea grasa etc... Si ce e mai grav... Tatal meu a suspectat-o pe mama de infidelitate, fiindca nu seman cu nimeni din familia lui... Doar inelarele noastre sunt asemanatoare, si grupa de sange, dar acestea s-au aflat mult mai tarziu... Mi-a povestit mama ca voia sa-mi dea un al doilea prenume, dar el n-a vrut, ca nu incapea tot numele in ... ghiciti la ce se gandea tatal meu, cand eram inca in bratele mamei? Cred ca nu, asa ca va spun: actele de inscriere in armata, daca nu chiar toate actele de armata... El a facut armata si a ajuns colonel, parca, nu mai stiu, dar... Cand am aflat asa ceva, am fost socat... Numele e nume, nu serie pentru acte... Am aflat asta cand aveam 16 sau 17 ani... Cata bataie de cap iti trebuie pentru niste amarate de acte? Ma frustreaza ca nu pot sa am prenume de rezerva... Va dati seama ca ceea ce a facut tatal meu se numeste culmea zgarceniei??? Ma doare capul... A, sa nu uit... N-am fost primit in armata, deci ma bucur sincer ca planurile lui au esuat lamentabil... Nici macar nu ma vedeam facand armata... Pot sa zic ca am fost foarte norocos... Am scapat de nu stiu ce necazuri m-ar fi pascut pe-acolo... Asta m-a facut sa ma gandesc la cateva lucruri: "Nu planui nimic dinainte, cu cat mai indepartat in timp planuiesti, cu atat sansele de a se implini planul scad." si "Ceea ce pare un blestem poate fi o binecuvantare."

O sa mai scriu... Ca imi place sa scriu.