Lectura placuta!
Versiune completa:Calea...
Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui dojo veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!
Lectura placuta!
Mihai, a fost rapid Multumesc ...
Dragi forumisti .. din pacate jurnalul meu nu va fi atat de frumos, pentru ca mi-a lipsit mereu talentul de a scrie asa cum trebuie .. poetic. Am obiceiul sa ma exprim destul de lapidar uneori, de parca nu as fi facut Litere
Dar hai sa vedem de ce se cheama jurnalul meu Calea ..
Am avut eu, de 'tanara' o inclinatie speciala spre chestii japoneze (am citit Shogun-ul pe la 15 ani) si mi-am dorit mereu sa fac Karate .. nu m-au lasat ai mei ... spuneau ca nu e o chestie pentru fete ...
Si uite ca asa, mult timp mi-am dorit sa intru si eu in lumea asta martiala ... vis care s-a implinit dupa ce am intrat la facultate .. aveam la sport si Karata .. ghici cine s-a apucat atunci?
Stau si ma gandesc pana la urma ca am o obsesie cu aceasta Cale. Calea mainii goale (Karate Do), sau pur si simplu calea mea .. am incercat mereu sa imi gasesc un drum, dar mereu au intervenit tot felul de evenimente care m-au deturnat, mi-a ales din nou un drum si din nou am fost trimisa altundeva ..
Cred ca trebuie sa incep si eu cu inceputul ...
Sunt timisoreanca .. aici m-am nascut acum 27 de ani .. si ceva imi spune ca nu am mari sanse de a pleca pe altundeva. M-am instruit la Gen.22 (pe vremea aia una dintre cele mai bune scoli) si la Liceul Pedagogic .. am facut 13 ani de scoala pana la Bac, (5 de liceu, ca toti radeau ca suntem la seral
)
Choices ...
Am terminat liceul .. invatatoare/educatoare, dubla diploma ... nici o pofta de a profesa. Sunt saraca .. nu mi-as permite sa traiesc din salariul din invatamant. Asa ca am hotarat (spre disperarea familiei) sa nu dau examen de post. Am inchis usa dupa 5 ani de Pedagogic ... imi pare rau? Nu. Am invatat ca nu e bine sa regreti deciziile luate in trecut, chiar daca se dovedesc a fi fost corecte atunci, iar acum par a fi prostii ... Atunci asa mi s-a parut corect ...
Am intrat la facultate .. si am dat concurs pentru un post de redactor muzical la Radio Analog (un post Adult Contemporary, unde odata se difuza muzica serioasa). Am fost acceptata .. am muncit un an pe branci (emisii de 8 ore fara pauza, cu CD-uri, ca nu trecusem inca pe comp) ... depresii, oboseala, deznadejde.
Era visul vietii mele ... il traiam, de fapt partial .. era un fel de "copil de mingi", cea mai tanara din echipa, singura incepatoare .. frustrari, panica, nopti nedormite ... Vara lui 99 a insemnat pentru mine munca multa, nu am avut pauza, era prima data cand nu aveam vacanta de vara .. aveam stres .. eram un copil intre oamenii mari, incercand sa MUNCEASCA.
Am avut un inceput de gastrita .. am slabit 8 kile in cateva saptamani ... nu am fost niciodata grasa (1.70 si 56 de kg in liceu) .. aveam apoi 48 ... Dupa cateva luni de chin (8 mai exact) mi s-a spus ca "m-am calificat", ca am inceput sa am emisiuni bune, ca pot sa aleg una din grila ..
Am ales Jukebox ... de la 10 la 14 ...
Multumesc ...Dragi forumisti .. din pacate jurnalul meu nu va fi atat de frumos, pentru ca mi-a lipsit mereu talentul de a scrie asa cum trebuie .. poetic. Am obiceiul sa ma exprim destul de lapidar uneori, de parca nu as fi facut Litere
Dar hai sa vedem de ce se cheama jurnalul meu Calea ..
Am avut eu, de 'tanara' o inclinatie speciala spre chestii japoneze (am citit Shogun-ul pe la 15 ani) si mi-am dorit mereu sa fac Karate .. nu m-au lasat ai mei ... spuneau ca nu e o chestie pentru fete ...
Si uite ca asa, mult timp mi-am dorit sa intru si eu in lumea asta martiala ... vis care s-a implinit dupa ce am intrat la facultate .. aveam la sport si Karata .. ghici cine s-a apucat atunci?
Stau si ma gandesc pana la urma ca am o obsesie cu aceasta Cale. Calea mainii goale (Karate Do), sau pur si simplu calea mea .. am incercat mereu sa imi gasesc un drum, dar mereu au intervenit tot felul de evenimente care m-au deturnat, mi-a ales din nou un drum si din nou am fost trimisa altundeva ..
Cred ca trebuie sa incep si eu cu inceputul ...
Sunt timisoreanca .. aici m-am nascut acum 27 de ani .. si ceva imi spune ca nu am mari sanse de a pleca pe altundeva. M-am instruit la Gen.22 (pe vremea aia una dintre cele mai bune scoli) si la Liceul Pedagogic .. am facut 13 ani de scoala pana la Bac, (5 de liceu, ca toti radeau ca suntem la seral
)Choices ...
Am terminat liceul .. invatatoare/educatoare, dubla diploma ... nici o pofta de a profesa. Sunt saraca .. nu mi-as permite sa traiesc din salariul din invatamant. Asa ca am hotarat (spre disperarea familiei) sa nu dau examen de post. Am inchis usa dupa 5 ani de Pedagogic ... imi pare rau? Nu. Am invatat ca nu e bine sa regreti deciziile luate in trecut, chiar daca se dovedesc a fi fost corecte atunci, iar acum par a fi prostii ... Atunci asa mi s-a parut corect ...
Am intrat la facultate .. si am dat concurs pentru un post de redactor muzical la Radio Analog (un post Adult Contemporary, unde odata se difuza muzica serioasa). Am fost acceptata .. am muncit un an pe branci (emisii de 8 ore fara pauza, cu CD-uri, ca nu trecusem inca pe comp) ... depresii, oboseala, deznadejde.
Era visul vietii mele ... il traiam, de fapt partial .. era un fel de "copil de mingi", cea mai tanara din echipa, singura incepatoare .. frustrari, panica, nopti nedormite ... Vara lui 99 a insemnat pentru mine munca multa, nu am avut pauza, era prima data cand nu aveam vacanta de vara .. aveam stres .. eram un copil intre oamenii mari, incercand sa MUNCEASCA.
Am avut un inceput de gastrita .. am slabit 8 kile in cateva saptamani ... nu am fost niciodata grasa (1.70 si 56 de kg in liceu) .. aveam apoi 48 ... Dupa cateva luni de chin (8 mai exact) mi s-a spus ca "m-am calificat", ca am inceput sa am emisiuni bune, ca pot sa aleg una din grila ..
Am ales Jukebox ... de la 10 la 14 ...
Patrunzand in dojo, sensei in rei !
Umil karateka, ma inchin cu cele trei saluturi, si intru in rand .
Umil karateka, ma inchin cu cele trei saluturi, si intru in rand .
dojo sa fie-ntr-un ceas bun... Nu stiu de ce dar eu credeam ca esti baiat! Hm...Karate, Hip-Hop... 
Oricum imi imaginez ca esti o "fata de fata" care face cit 2 baieti de isprava! Abia astept sa ma delectez si eu cu povestea ta... 
Oricum imi imaginez ca esti o "fata de fata" care face cit 2 baieti de isprava! Abia astept sa ma delectez si eu cu povestea ta...
Flori, nu ascult hip-hop Sunt pe progresiv, psihedelic, un pic de jazz, sympho rocK ... oricum multumesc mult ca imi cititi micile ganduri. Imi cer scuze pentru intarzierea update-urilor, am de lucru zilele astea si nu am avut timp ...
Sunt pe progresiv, psihedelic, un pic de jazz, sympho rocK ... oricum multumesc mult ca imi cititi micile ganduri. Imi cer scuze pentru intarzierea update-urilor, am de lucru zilele astea si nu am avut timp ...| QUOTE |
Radio Analog a plecat in eter(n) ,Marcel Tolcea 1. Ma simt tot mai batran si marginalizat. Societatea nu ma mai iubeste asa cum o facea acum dooj-30 de ani. Libidoul ei fata de minte si toti cei de varsta mea e tot mai nehotarat si mocnit. 2. De ce nu ma, ne mai placi, mai tanti societate? imi vine sa urlu in fiecare zi sau in fiecare noapte pierduta prin discoteci unde m-am intors asemenea Feciorului de Imparat meloman din basmul Tinerete fara de batranete si biata fara de moarte. 3. In loc sa ma,ne saruti cu pasiune cu spoturi sau imagini publicitar full colo, tu ne-ai exilat pe afisele cu Mircea Vintila sau Motu Pittis recent pozati. 4. In loc sa iti faci treaba cu not, te agati disperata, ca proasta, de generatiile astea de lonlesi, cum ar fi singuratici. De cum ii vezi, toata esti fasticita, razi ca proasta in pullover (sintetic) si le dai borhot pe post de catharsis. Filmele lor, muzica lor, televiziunea lor, birturile lor, in vreme ce noua ne iei. Fiindca, daca ma gandesc bine, tu ai doua tate stricate: una pentru prosti, alta pentru puberi. 5. Ce stiu ei cum e sa stai cu urechea in radio si sa te rogi sa nu se piarda By request-ul asemenea Domnului Lazarescu. Ce stiu ei de Fender, de Colloseum, de proasta de Yoko, de mormantul lui Morrison, de groparul Peter Green, de televizorul color pe care Dumnezeu i-l cumpara in cele din urma unei tipese JJ? Ce stiu ei cum e sa pierzi nopti de chef si gagici fiindca muzica e pe benzi de Mayak numerotate cu grija si cineva trebe sa aiba grija de ea. Ce stiu ei cum e sa se slabeasca cureaua de la casetofon si sa ti se boteasca banda de BASF sau de AGFA pe care o tai si o lipesti cu oja deasupra unui linear transparent! 6. Eu cel putin, stiu ca, o data cu Radio Analog, de pilda, ne-ai chiuretat, tanti S., muzica din anii 60-70, blues-ul si jazz-ul. O data cu disparitia Radio Analog urechea Timisoarei este mai bleaga si mai cartilaginoasa. Fiindca muzica aia nu e muzica mea si nici a generatiei mele, iar generatia mea s-a nimerit undeva la mijloc, cand muzica a inceput sa faca cu ochiul la cantitate. Clapton, baiatul crescut din destu mic al lui Mayall, a cantat si el raggae, daca va vine sa credeti! Iar ceea ce a urmat dupa 77-78 incolo e mai putin interesant pentru noi, cu cateva pasagere exceptii. 7. Stiu ca Radio Analog s-a vandut cam cum ai vinde o bucata de caltabos. Sau o bucata de toba macar! |
A aparut in revista Orizont ...
By request era emisiunea mea ...
Ma veti scuza un pic. am program de depresie .. din nou
Now what? S-a dus tot Radio Analog aka s-a vandut sau s-a inchis?
Da, s-a vandut cu totul la Kiss FM. Oamenii au fost dati afara si acum sunt 3-4 care tin aparatele deschise ca sa se faca retransmisia de la Bucuresti.
Mii de scuze ca n-am mai apucat sa scriu .. oricum jurnalul meu va fi un fel de scrap book, ca nu am eu tot timpul inspiratia sa scriu .. not to mention ca viata mea este pana la urma foarte plictisitoare ...
Am ramas la radio .. am facut 6 ani ... cateva mii de ore de emisie (am stat pe post si cate 8 ore non-stop) am abuzat de mine si de bietii ascultatori cat am putut
Dar s-a terminat. O semnatura, si s-a incheiat cea mai importanta parte a vietii mele. Am primit vestea cu cateva zile inainte de ziua mea. Implineam 27 de ani si aveam impresia ca viata, asa cum o stiam, s-a terminat. Lucrez la o firma de publicitate de vreo 8 luni, asa ca macar n-am ramas pe drumuri de tot. Dar sufletul meu tot acolo a ramas ... Acum sunt 4 incaperi (erau o data mai multe) si 4 oameni care muncesc triplu pentru gigantul Kiss FM. Sunt stresati .. nu mai este nebunia de odata .. povestile la o cana de cappuccino (dat de subsemnata), comentariile si rasul care domnea peste tot.
A fost cel mai frumos job pe lumea asta. Mergeam acolo, vorbeam despre muzica, ascultam muzica si mai eram si platita .. nu mult, ca massmedia din provincie e vax, dar eram acolo ... Stateam la povesti cu ceilalti .. sedintele erau un ras, desi discutam chiar chestii serioase .. se tineau zile de nastere .. eram o familie ... Multumesc Kiss pentru tot
O veste buna pentru timisorenii care nu doresc sa se indobitoceasca de tot din cauza muzicii de "calitate" pe care o dau hit-radio-urile astea care merg numai pe bani usori, fara sa incerce si altceva .. vine Guerilla. Am aflat si eu despre ei .. poate reusesc sa imi pun CV-ul acolo. Ar fi ca o renastere a pasarii Phoenix ...
Revenind in actualitate .. mai am 4 zile si plec.
In Germania, in Munchen. Nu am vazut inca tara, dar va fi extraordinar. Imi voi revedea "sufletul" plecat sa munceasca pe Euro nu pe mizeria asta de salariu din Ro. Este inginer si va fi acolo pana in august. Au trecut deja 2 luni (foarte grele), ne mai asteapta 8, dar vom trece si peste asta. Are o sansa in plus si nu am de gand sa i-o compromit. Stiu ca nici el nu ar face asta.
Deci .. program de plecare vineri .. 17 ore de autocar .. urasc drumul si pierderea de timp. Cate as mai putea sa fac in orele astea pe siturile mele. Asta mi-a ramas acum .. munca de web design. Siturile mele pe care stau ore in sir. Mai schimb ceva, mai scriu un mesaj, mai spun bun venit cand vad un membru nou in comunitatile mele mici .. ma bucur cand vad ca mi-a crescut putin numarul de vizitatori si disper cand vad ca sunt totusi atat de putini. Dar asta e .. nu-mi permit sa promovez prin Adwords sau alte programe de publicitate .. doar sa stau, sa mai scriu ceva, sa mai vina cate unul ... si tot asa ...
Am ajuns si la finalul anului .. nu fac bilant .. nu cred ca mi-ar iesi prea bine ... Am reusit sa-mi iau laptop .. a fost visul vietii mele. Platesc rate inca 2 ani, dar rata e mica si "copilul" e in folosinta de 8 luni. Am fost atat de fericita ...
Era joi ... seara .. am terminat de rezolvat actele si am plecat la Metro sa incerc sa iau laptop-ul. S-au miscat repede. In jumate de ora au fost toate formele terminate. Am mers la sectorul IT si l-am vazut .. Fujutsu Siemens Amilo 1640 .. cu ecran 'cinema'. Ma uitam la el .. nu-mi venea sa cred ca in cateva minute va fi al meu .. l-am atins .. era real .. si avea sa fie "extensia" mea de acum inainte ...
Cand l-am luat in mana am simtit ca zbor. Nu mi-a mai pasat de nimic. Am ajuns acasa pe la 9 seara .. l-am pus in priza (sa nu "mananc" acumulator prea mult) .. l-am asezat pe masa langa monitorul si tastatura celuilalt comp .. si am inceput sa ma uit prin setari .. sa instalez programe de grafica, web design, FTP, anti virus, mozilla, net-ul ... sa mut arhive de pe unul pe altul .. Acesta avea sa fie computerul meu .. sa tina in el toate imaginile, layout-urile mele, hack-urile de phpBB, lucrarile mele .. munca mea de 4 ani ...
A fost o zi extraordinara ... dar cine ar fi crezut ca in urmatoarea voi fi redusa la zero?
Acum 3 ani, la un antrenament de karate cu elemente de Judo, am avut grija sa invat caderile laterale in modul "prost", cazand aiurea si "batand" prea tarziu .. sau prea devreme? Oricum .. m-am ridicat cu o durere infernala de coaste care insa a trecut si am reluat nebunia. Eram in faza in care ma antrenam de 6 ori pe saptamana si trageam de mine de parca eram Bruce Lee.
Dupa cateva zile de discomfort mi-a trecut totul si nu am reusit sa ajung la medic (mereu am altceva de facut decat sa-mi vad de sanatate ... Neglijenta mea s-a razbunat. Cu cateva zile inainte de MAREA zi in care mi-am luat laptop-ul, am inceput sa am niste dureri crunte de spate. Desi sunt obisnuita cat de cat cu durerea (am mai "luat-o" la antrenamente si am lucrat la sala cu febra si chiar intinderi musculare), asta era deja prea de tot. Abia respiram, abia mergeam ... Am ajuns intr-un final la medic. Am facut radiografii si am asteptat rezultatul ...
Am primit un telefon la o zi dupa ce simtisem ca sunt cea mai fericita din lume .. laptop-ul era la "al meu" pe masa, eu modificam ceva pentru un site .. a sunat telefonul. Era sora lui. Vorbise cu medicul. Trebuia sa ne vedem cat de curand ... dar am aflat in acea seara ca ar fi bine sa renunt la antrenamente pentru totdeauna.
Am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare .. cum sa nu mai fac Karate? Mai bine mi-ar spune sa nu mai respir, ca oricum mi-ar fi mai usor ... nu mi-am mai dorit nimic. Stateam in fata laptop-ului si ma gandeam ca platesc un pret prea mare pentru visul meu implinit. Ramaneam fara ceva ce insemna aproape totul pentru mine. Ma gandeam la karategi-ul meu de care eram atat de mandra (din acela gros ca o prelata ... bumbac 100% si aspru de am avut rani la inceput din cauza lui), la centura mea castigata dupa un examen in care toti (inclusiv eu) au crezut ca voi muri de atat efort si chin, zeci de ore de antrenament greu .. intinderi si febre ... toate durerile alea suportate stoic pentru ca IUBEAM ce faceam .. studentii cu rang mai mic pe care i-am pregatit si i-am vazut primind diploma si multumindu-mi pentru tot ajutorul .. totul se ducea de rapa.
Am avut un "concert" cu lacrimi amare .. pana nu am mai putut. M-am descarcat si eu "vitejeste" si mi-am dat seama ca mi-a fost amputat unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine ... m-am resemnat putin si mi-am jurat ca voi face TOT posibilul sa ma intorc in dojo .. chiar si peste 5 ani, dar eu nu renunt.
Odata ce mi-am explicat clar ca EU ma voi antrena din nou, am plecat la medic. pana la urma nu era chiar moarte de om .. aveam scolioza lombara, cu un unghi kobb de 10 grade .. pe care am facut-o la serviciu, nu la Karate .... Mi s-a prescris repaos total si fizioterapie.
Nu scapasem de dureri .. dar am inceput fizio. Ajunsesem la faza la care abia urcam scarile, tinandu-ma de bara .. eu care alergam pana la etajul 4 sau cat era. Prima sedinta a fost OK. eram incantata ca pot face miscare. Eram obisnuita cu regimul de antrenament de la karate, mergeam pe bicicleta .. si acum ma bucuram ca apuc sa "misc" si eu 20 de minute. Prime sedinta a fost OK. A doua zi insa, durerea "normala" plus febra musculara dupa 2 luni de pauza m-au adus in pragul disperarii. Dar eram OK. Stiam ca nu va trece cu una cu doua si ca pana la urma o parte din durere era "buna" .. insemna ca am lucrat ceva muschi si ca poate odata voi reveni la conditia fizica pe care o aveam "in vremurile de aur". Am tinut-o asa cateva saptamani, pana am plecat la mare. Nu mai aveam asa dureri ...
Eram insa extenuata si aveam dureri de cap. Lucram 13 ore pe zi (firma si la radio) .. dormeam 7-8 ore, dar eram "terminata".. La fizio era OK. Medicul era socat de cat eram de entuziasta ca apuc sa fac miscare. L-am lasat paf cand am facut 50 de abdomene fara sa apuce sa imi spuna ca trebuie sa o iau mai usor .. Era uimit .. eu .. deprimata .. altadata faceam 100 ca pe nimic, si asta dupa 2 ore de chin serios .. oricum insa era bine. "Lucram" si ma simteam din nou valoroasa .. faceam si eu 50 de abdomene, dar macar le faceam.
inainte sa plec la mare am primit un cadou .. un karategi nou nout. Un Tokaido Kata Master. SUPERB .. o bijuterie. Un prieten din Germania (sensei) mi l-a facut cadou .. oricum nu as fi putut sa mi-l permit. Costa peste 150 de euro adus in Ro, asa ca era aproape imposibil pentru mine atunci ... L-am luat de la posta si m-a apucat din nou depresia cand ma gandeam ca poate nu-l voi purta niciodata .. Va ramane probabil in dulap iar eu voi sta sa ma uit la el ... pana se va ingalbeni ...
Mi-am explicat din nou ca trebuie sa ma intorc .. am vorbit cu sensei la telefon .. pana in octombrie mai era ceva timp ... ma simteam ceva mai bine .. inca mai aveam dureri de spate, dar erau suportabile (sau poate m-am obisnuit?).
Am lansat intre timp alte situri .. la radio se vorbea de Kiss, ca vin si cumpara .. eram pregatita .. asa credeam. Socul a fost insa prea mare, desi prevestit cu 3 luni inainte ... plateam pentru un alt vis implinit ...
Cu o saptamana inainte de vinderea postului MI-AM IMPLINIT visul. era inceputul lui Octombrie, am vorbit deja cu sensei si mi-am anuntat vizita. Stia ca am avut probleme cu spatele si pentru ca am fost mereu un student bun aveam scutire de la tot ce simteam ca imi poate face rau. Am pregatit Aspirina. Doream sa iau o pastila inainte de antre, ca sa minimizez sansele de febra musculara. Era mai mult de jumate de an de pauza, ma asteptam sa nu mai umblu a doua zi ...
Bineinteles ca am uitat ... a venit seara. Mi-am luat Tokaido-ul l-am pus in rucsac. Am luat centura .. tot acolo ... Am facut dus, m-am imbracat de strada, mi-am luat cheile si am coborat la parter. Am deschis uscatoria si mi-am luat MTB-ul. Bicicleta mea, sarmana, mijlocul meu de locomotie si motivul pentru care am muschi la picioare ...
Mi-am luat talpasita spre sala. Mi-am dat seama ca am uitat sa iau aspirina, dar nu m-am stresat .. oricum urasc medicamentele ... Am intrat in hol. Eram Dumnezeu .. M-au vazut colegii, sensei .. pupaturi, "ce mai faci", "cum te simti", "hai sa va arad kimonoul cel nou" .. eram din nou cu ei. Eram EU.
Am avut dureri de spate pana cand m-am imbracat in karategi, m-am descaltat si am intrat in sala. Stiam ca fac cea mai mare tampenie posibila, ca poate imi fac un rau serios, dar nu aveam de gand sa renunt. Asta sunt eu. Nu pot trai fara asta ... Am locul meu in rand .. am locul meu in sala ... Am intrat, am salutat sala ... "oss" .. ce bine e ..
Am lipait cu picoarele desculte pe parchet pana la banca de sport. Mi-am lasat bagajele. Podeaua era usor racoroasa .. ador senzatia asta ... M-am aliniat la gradele mai mari, facand cu ochiu' celor mai dragi dintre colegi ... am inceput antrenamentul ... M-am simtit minunat .. am fortat si mereu auzeam vocea lui sensei .. "Ramona ia-o usor ca maine nu mai umbli. Vezi ca esti in convalescenta". Nu fortam .. nu credeam ca fortez. Dar miscam repede si cu forta. Aveam "explozie'" in miscari .. eram atat de fericita si de plina de energie incat mi-au mers toate. Am lucrat cu partener. Lovituri de pumn la stomac .. contact usor .. wow.. era nebunie. Lucram cu o colega buna, ne regaseam timing-ul si placerea de a lucra impreuna ...
Lovituri de picior la cap .. asta e cireasa de pe tort. Traiesc pentru ele ... "nu forta" auzeam din spate .. nu fortam .. doar traiam pentru prima data in 7 luni. pivotam ata de usor pe piciorul de sprijin .. contact minim la palma colegei. ii faceam vant la cap cu piciorul
Era ata de bine. Simteam tensiune in muschii gambei si in brate .. stiam ca maine vor durea ca si cand ar fi infipte sute de cutite .. dar imi placea tensiunea si durerea "promisa". insemna ca am muncit, ca organismul era "socat" de efortul depus, dar pentru prima data in 7 luni nu imi simteam spatele.
A doua zi m-am trezit .. Robocop. .. Au ... abia calcam .. abia ridicam ceasca de cacao la gura .. de ras .. nu-mi ardea, ca aveam numai cutite in burta.. O bine meritata febra musculara ... Nu ma durea spatele insa .. poate ca nu simt durerea din cauza febrei, m-am gadit eu, incantata ca s-a diversificat putin discomfortul .. A trecut febra in cateva zile .. Dar nu ma mai durea spatele. Am mai mers pe la antre ... era totul OK.
O mare victorie, inca un vis re-devenit realitate ...
Bucurie de moment insa .. peste 10 zile am aflat. A vandut ... Kiss FM au luat frecventa, au disparut oamenii, a disparut MUZICA. N-am apucat sa ma deprim pe deplin, ca am aflat inca un lucru "placut". Jumatatea pleaca la munca in Germania ... 10 luni.
Mi-a picat din nou cerul in cap (or fi mai multe, ca tot pica in ultimul timp) .. m-am resemnat .. ce sa fac .. voi trai. Am trecut relativ cu bine de primele 2-3 saptamani de depresie si mi-am vazut de treaba. Am stat cate 15 ore pe zi pe situri in weekend, ca sa nu ma gandesc la el. Am ascultat Nightwish in disperare .. am asteptat un telefon, cate un mail.. Am numarat saptamanile ..
Acum .. am ajuns la final .. mai am 4 zile si plec. Sambata dimineata ne intalnim .. Prima parte din greul meu drum "despartiti, dar totusi impreuna" se va incheia cu bine. Sa dea domnul sa am puterea pentru celelalte luni ...
...
Gata ... hai ca v-am plictisit destul
Am ramas la radio .. am facut 6 ani ... cateva mii de ore de emisie (am stat pe post si cate 8 ore non-stop) am abuzat de mine si de bietii ascultatori cat am putut
Dar s-a terminat. O semnatura, si s-a incheiat cea mai importanta parte a vietii mele. Am primit vestea cu cateva zile inainte de ziua mea. Implineam 27 de ani si aveam impresia ca viata, asa cum o stiam, s-a terminat. Lucrez la o firma de publicitate de vreo 8 luni, asa ca macar n-am ramas pe drumuri de tot. Dar sufletul meu tot acolo a ramas ... Acum sunt 4 incaperi (erau o data mai multe) si 4 oameni care muncesc triplu pentru gigantul Kiss FM. Sunt stresati .. nu mai este nebunia de odata .. povestile la o cana de cappuccino (dat de subsemnata), comentariile si rasul care domnea peste tot.
A fost cel mai frumos job pe lumea asta. Mergeam acolo, vorbeam despre muzica, ascultam muzica si mai eram si platita .. nu mult, ca massmedia din provincie e vax, dar eram acolo ... Stateam la povesti cu ceilalti .. sedintele erau un ras, desi discutam chiar chestii serioase .. se tineau zile de nastere .. eram o familie ... Multumesc Kiss pentru tot
O veste buna pentru timisorenii care nu doresc sa se indobitoceasca de tot din cauza muzicii de "calitate" pe care o dau hit-radio-urile astea care merg numai pe bani usori, fara sa incerce si altceva .. vine Guerilla. Am aflat si eu despre ei .. poate reusesc sa imi pun CV-ul acolo. Ar fi ca o renastere a pasarii Phoenix ...
Revenind in actualitate .. mai am 4 zile si plec.
In Germania, in Munchen. Nu am vazut inca tara, dar va fi extraordinar. Imi voi revedea "sufletul" plecat sa munceasca pe Euro nu pe mizeria asta de salariu din Ro. Este inginer si va fi acolo pana in august. Au trecut deja 2 luni (foarte grele), ne mai asteapta 8, dar vom trece si peste asta. Are o sansa in plus si nu am de gand sa i-o compromit. Stiu ca nici el nu ar face asta.
Deci .. program de plecare vineri .. 17 ore de autocar .. urasc drumul si pierderea de timp. Cate as mai putea sa fac in orele astea pe siturile mele. Asta mi-a ramas acum .. munca de web design. Siturile mele pe care stau ore in sir. Mai schimb ceva, mai scriu un mesaj, mai spun bun venit cand vad un membru nou in comunitatile mele mici .. ma bucur cand vad ca mi-a crescut putin numarul de vizitatori si disper cand vad ca sunt totusi atat de putini. Dar asta e .. nu-mi permit sa promovez prin Adwords sau alte programe de publicitate .. doar sa stau, sa mai scriu ceva, sa mai vina cate unul ... si tot asa ...
Am ajuns si la finalul anului .. nu fac bilant .. nu cred ca mi-ar iesi prea bine ... Am reusit sa-mi iau laptop .. a fost visul vietii mele. Platesc rate inca 2 ani, dar rata e mica si "copilul" e in folosinta de 8 luni. Am fost atat de fericita ...
Era joi ... seara .. am terminat de rezolvat actele si am plecat la Metro sa incerc sa iau laptop-ul. S-au miscat repede. In jumate de ora au fost toate formele terminate. Am mers la sectorul IT si l-am vazut .. Fujutsu Siemens Amilo 1640 .. cu ecran 'cinema'. Ma uitam la el .. nu-mi venea sa cred ca in cateva minute va fi al meu .. l-am atins .. era real .. si avea sa fie "extensia" mea de acum inainte ...
Cand l-am luat in mana am simtit ca zbor. Nu mi-a mai pasat de nimic. Am ajuns acasa pe la 9 seara .. l-am pus in priza (sa nu "mananc" acumulator prea mult) .. l-am asezat pe masa langa monitorul si tastatura celuilalt comp .. si am inceput sa ma uit prin setari .. sa instalez programe de grafica, web design, FTP, anti virus, mozilla, net-ul ... sa mut arhive de pe unul pe altul .. Acesta avea sa fie computerul meu .. sa tina in el toate imaginile, layout-urile mele, hack-urile de phpBB, lucrarile mele .. munca mea de 4 ani ...
A fost o zi extraordinara ... dar cine ar fi crezut ca in urmatoarea voi fi redusa la zero?
Acum 3 ani, la un antrenament de karate cu elemente de Judo, am avut grija sa invat caderile laterale in modul "prost", cazand aiurea si "batand" prea tarziu .. sau prea devreme? Oricum .. m-am ridicat cu o durere infernala de coaste care insa a trecut si am reluat nebunia. Eram in faza in care ma antrenam de 6 ori pe saptamana si trageam de mine de parca eram Bruce Lee.
Dupa cateva zile de discomfort mi-a trecut totul si nu am reusit sa ajung la medic (mereu am altceva de facut decat sa-mi vad de sanatate
... Neglijenta mea s-a razbunat. Cu cateva zile inainte de MAREA zi in care mi-am luat laptop-ul, am inceput sa am niste dureri crunte de spate. Desi sunt obisnuita cat de cat cu durerea (am mai "luat-o" la antrenamente si am lucrat la sala cu febra si chiar intinderi musculare), asta era deja prea de tot. Abia respiram, abia mergeam ... Am ajuns intr-un final la medic. Am facut radiografii si am asteptat rezultatul ...Am primit un telefon la o zi dupa ce simtisem ca sunt cea mai fericita din lume .. laptop-ul era la "al meu" pe masa, eu modificam ceva pentru un site .. a sunat telefonul. Era sora lui. Vorbise cu medicul. Trebuia sa ne vedem cat de curand ... dar am aflat in acea seara ca ar fi bine sa renunt la antrenamente pentru totdeauna.
Am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare .. cum sa nu mai fac Karate? Mai bine mi-ar spune sa nu mai respir, ca oricum mi-ar fi mai usor ... nu mi-am mai dorit nimic. Stateam in fata laptop-ului si ma gandeam ca platesc un pret prea mare pentru visul meu implinit. Ramaneam fara ceva ce insemna aproape totul pentru mine. Ma gandeam la karategi-ul meu de care eram atat de mandra (din acela gros ca o prelata ... bumbac 100% si aspru de am avut rani la inceput din cauza lui), la centura mea castigata dupa un examen in care toti (inclusiv eu) au crezut ca voi muri de atat efort si chin, zeci de ore de antrenament greu .. intinderi si febre ... toate durerile alea suportate stoic pentru ca IUBEAM ce faceam .. studentii cu rang mai mic pe care i-am pregatit si i-am vazut primind diploma si multumindu-mi pentru tot ajutorul .. totul se ducea de rapa.
Am avut un "concert" cu lacrimi amare .. pana nu am mai putut. M-am descarcat si eu "vitejeste" si mi-am dat seama ca mi-a fost amputat unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine ... m-am resemnat putin si mi-am jurat ca voi face TOT posibilul sa ma intorc in dojo .. chiar si peste 5 ani, dar eu nu renunt.
Odata ce mi-am explicat clar ca EU ma voi antrena din nou, am plecat la medic. pana la urma nu era chiar moarte de om .. aveam scolioza lombara, cu un unghi kobb de 10 grade .. pe care am facut-o la serviciu, nu la Karate .... Mi s-a prescris repaos total si fizioterapie.
Nu scapasem de dureri .. dar am inceput fizio. Ajunsesem la faza la care abia urcam scarile, tinandu-ma de bara .. eu care alergam pana la etajul 4 sau cat era. Prima sedinta a fost OK. eram incantata ca pot face miscare. Eram obisnuita cu regimul de antrenament de la karate, mergeam pe bicicleta .. si acum ma bucuram ca apuc sa "misc" si eu 20 de minute. Prime sedinta a fost OK. A doua zi insa, durerea "normala" plus febra musculara dupa 2 luni de pauza m-au adus in pragul disperarii. Dar eram OK. Stiam ca nu va trece cu una cu doua si ca pana la urma o parte din durere era "buna" .. insemna ca am lucrat ceva muschi si ca poate odata voi reveni la conditia fizica pe care o aveam "in vremurile de aur". Am tinut-o asa cateva saptamani, pana am plecat la mare. Nu mai aveam asa dureri ...
Eram insa extenuata si aveam dureri de cap. Lucram 13 ore pe zi (firma si la radio) .. dormeam 7-8 ore, dar eram "terminata".. La fizio era OK. Medicul era socat de cat eram de entuziasta ca apuc sa fac miscare. L-am lasat paf cand am facut 50 de abdomene fara sa apuce sa imi spuna ca trebuie sa o iau mai usor .. Era uimit .. eu .. deprimata .. altadata faceam 100 ca pe nimic, si asta dupa 2 ore de chin serios .. oricum insa era bine. "Lucram" si ma simteam din nou valoroasa .. faceam si eu 50 de abdomene, dar macar le faceam.
inainte sa plec la mare am primit un cadou .. un karategi nou nout. Un Tokaido Kata Master. SUPERB .. o bijuterie. Un prieten din Germania (sensei) mi l-a facut cadou .. oricum nu as fi putut sa mi-l permit. Costa peste 150 de euro adus in Ro, asa ca era aproape imposibil pentru mine atunci ... L-am luat de la posta si m-a apucat din nou depresia cand ma gandeam ca poate nu-l voi purta niciodata .. Va ramane probabil in dulap iar eu voi sta sa ma uit la el ... pana se va ingalbeni ...
Mi-am explicat din nou ca trebuie sa ma intorc .. am vorbit cu sensei la telefon .. pana in octombrie mai era ceva timp ... ma simteam ceva mai bine .. inca mai aveam dureri de spate, dar erau suportabile (sau poate m-am obisnuit?).
Am lansat intre timp alte situri .. la radio se vorbea de Kiss, ca vin si cumpara .. eram pregatita .. asa credeam. Socul a fost insa prea mare, desi prevestit cu 3 luni inainte ... plateam pentru un alt vis implinit ...
Cu o saptamana inainte de vinderea postului MI-AM IMPLINIT visul. era inceputul lui Octombrie, am vorbit deja cu sensei si mi-am anuntat vizita. Stia ca am avut probleme cu spatele si pentru ca am fost mereu un student bun aveam scutire de la tot ce simteam ca imi poate face rau. Am pregatit Aspirina. Doream sa iau o pastila inainte de antre, ca sa minimizez sansele de febra musculara. Era mai mult de jumate de an de pauza, ma asteptam sa nu mai umblu a doua zi ...
Bineinteles ca am uitat ... a venit seara. Mi-am luat Tokaido-ul l-am pus in rucsac. Am luat centura .. tot acolo ... Am facut dus, m-am imbracat de strada, mi-am luat cheile si am coborat la parter. Am deschis uscatoria si mi-am luat MTB-ul. Bicicleta mea, sarmana, mijlocul meu de locomotie si motivul pentru care am muschi la picioare ...
Mi-am luat talpasita spre sala. Mi-am dat seama ca am uitat sa iau aspirina, dar nu m-am stresat .. oricum urasc medicamentele ... Am intrat in hol. Eram Dumnezeu .. M-au vazut colegii, sensei .. pupaturi, "ce mai faci", "cum te simti", "hai sa va arad kimonoul cel nou" .. eram din nou cu ei. Eram EU.
Am avut dureri de spate pana cand m-am imbracat in karategi, m-am descaltat si am intrat in sala. Stiam ca fac cea mai mare tampenie posibila, ca poate imi fac un rau serios, dar nu aveam de gand sa renunt. Asta sunt eu. Nu pot trai fara asta ... Am locul meu in rand .. am locul meu in sala ... Am intrat, am salutat sala ... "oss" .. ce bine e ..
Am lipait cu picoarele desculte pe parchet pana la banca de sport. Mi-am lasat bagajele. Podeaua era usor racoroasa .. ador senzatia asta ... M-am aliniat la gradele mai mari, facand cu ochiu' celor mai dragi dintre colegi ... am inceput antrenamentul ... M-am simtit minunat .. am fortat si mereu auzeam vocea lui sensei .. "Ramona ia-o usor ca maine nu mai umbli. Vezi ca esti in convalescenta". Nu fortam .. nu credeam ca fortez. Dar miscam repede si cu forta. Aveam "explozie'" in miscari .. eram atat de fericita si de plina de energie incat mi-au mers toate. Am lucrat cu partener. Lovituri de pumn la stomac .. contact usor .. wow.. era nebunie. Lucram cu o colega buna, ne regaseam timing-ul si placerea de a lucra impreuna ...
Lovituri de picior la cap .. asta e cireasa de pe tort. Traiesc pentru ele ... "nu forta" auzeam din spate .. nu fortam .. doar traiam pentru prima data in 7 luni. pivotam ata de usor pe piciorul de sprijin .. contact minim la palma colegei. ii faceam vant la cap cu piciorul
Era ata de bine. Simteam tensiune in muschii gambei si in brate .. stiam ca maine vor durea ca si cand ar fi infipte sute de cutite .. dar imi placea tensiunea si durerea "promisa". insemna ca am muncit, ca organismul era "socat" de efortul depus, dar pentru prima data in 7 luni nu imi simteam spatele.A doua zi m-am trezit .. Robocop. .. Au ... abia calcam .. abia ridicam ceasca de cacao la gura .. de ras .. nu-mi ardea, ca aveam numai cutite in burta.. O bine meritata febra musculara ... Nu ma durea spatele insa .. poate ca nu simt durerea din cauza febrei, m-am gadit eu, incantata ca s-a diversificat putin discomfortul .. A trecut febra in cateva zile .. Dar nu ma mai durea spatele. Am mai mers pe la antre ... era totul OK.
O mare victorie, inca un vis re-devenit realitate ...
Bucurie de moment insa .. peste 10 zile am aflat. A vandut ... Kiss FM au luat frecventa, au disparut oamenii, a disparut MUZICA. N-am apucat sa ma deprim pe deplin, ca am aflat inca un lucru "placut". Jumatatea pleaca la munca in Germania ... 10 luni.
Mi-a picat din nou cerul in cap (or fi mai multe, ca tot pica in ultimul timp) .. m-am resemnat .. ce sa fac .. voi trai. Am trecut relativ cu bine de primele 2-3 saptamani de depresie si mi-am vazut de treaba. Am stat cate 15 ore pe zi pe situri in weekend, ca sa nu ma gandesc la el. Am ascultat Nightwish in disperare .. am asteptat un telefon, cate un mail.. Am numarat saptamanile ..
Acum .. am ajuns la final .. mai am 4 zile si plec. Sambata dimineata ne intalnim .. Prima parte din greul meu drum "despartiti, dar totusi impreuna" se va incheia cu bine. Sa dea domnul sa am puterea pentru celelalte luni ...
...
Gata ... hai ca v-am plictisit destul
Azi sunt fericita ...
Am reusit sa imi rezolv roaming-ul, am bilet, asigurare, invitatie, banii necesari . Bagajul facut ... peste 3 ore autocarul isi va incalzi motorul .. si voi pleca. Nu stiu cat de mult va trebui sa stau pe drum, se pare ca 17 ore (teoretic), practic .. cat va fi nevoie, daca ne oprim mult la granita sau daca e drumul prea anevoios ...
Oricum .. 2 luni de distanta au fost mai grele decat orele de autocar, asa ca sunt very positive Mai am o ora de stat la lucru si plec acasa ... mi-am luat ramas bun de la prieteni, am facut backup de baze de date ... sunt pregatita pentru marea aventura germana. Sa vedem cum ma voi descurca intr-o tara cu o limba pe care nu am binevoit sa o invat inca 
Sper ca ma voi descurca OK cu engleza .. daca nu, prin semne.
Si pentru ca este ultimul mesaj al meu in jurnalul meu pana la Sfintele Sarbatori, profit de ocazie si de spatiu pentru a va dori toata fericirea de pe lume. sa fiti sanatosi si sa va mearga toate struna.
V-am pupat .. si va mai astept in micul meu jurnal
Am reusit sa imi rezolv roaming-ul, am bilet, asigurare, invitatie, banii necesari . Bagajul facut ... peste 3 ore autocarul isi va incalzi motorul .. si voi pleca. Nu stiu cat de mult va trebui sa stau pe drum, se pare ca 17 ore (teoretic), practic .. cat va fi nevoie, daca ne oprim mult la granita sau daca e drumul prea anevoios ...
Oricum .. 2 luni de distanta au fost mai grele decat orele de autocar, asa ca sunt very positive
Mai am o ora de stat la lucru si plec acasa ... mi-am luat ramas bun de la prieteni, am facut backup de baze de date ... sunt pregatita pentru marea aventura germana. Sa vedem cum ma voi descurca intr-o tara cu o limba pe care nu am binevoit sa o invat inca Sper ca ma voi descurca OK cu engleza .. daca nu, prin semne.Si pentru ca este ultimul mesaj al meu in jurnalul meu pana la Sfintele Sarbatori, profit de ocazie si de spatiu pentru a va dori toata fericirea de pe lume. sa fiti sanatosi si sa va mearga toate struna.
V-am pupat .. si va mai astept in micul meu jurnal
Drum bun, dojo! Si toata fericirea din lume sa treaca si pe la tine! 
Craciun fericit! 
Craciun fericit!
Jude, multumesc
Chiar a fost fericit. Cu toate ca am avut DESTULE neplaceri.
Trebuia sa plec vineri, la ora 17 fix cu un autocar Alassib. Conform "regulamentului" a trebuit sa fiu cu cel putin jumate de ora inainte .. am ajuns la 16 si un sfert (cu 3 sferturi de ora inainte de plecare.)
Degeaba ... au aparut ceva probleme, nu a venit autocarul ... am stat 3 ore in picoare in frig, pentru ca ni se spunea ca vine in curand. Autocarele veneau si nimeni NU iti spunea care pe unde merge .. asa ca trebuia sa stam foarte atenti, sa nu dispara cursa noastra. O organizare de cacao .. si o lipsa de respect pentru oameni care au dat 100 de euro pe un bilet (dus-intors). Colac peste pupaza e plin de indivizi cu alba-neagra. Se pare ca pe onorabilii domni de la Atlassib nu-i deranjeaza ..
OK .. s-a facut 7 seara. Cu picioarele bocna am urcat intr-un autocar pe care trebuia sa il schim in Arad ... am ajuns acolo si am urcat (in final) in autocarul care trebuia de fapt sa ne aduca din Timisoara direct .. si care culmea ca a pleacat dupa noi din TM *desi cica nu mai trecea pe acolo.
Bulibaseala si nervi. nu stiu cum s-a facut dar in vama nadlac am ajuns la 11 seara ... 4 ore ne-au trebuit sa ajungem din TM la granita ... Hmm.
Acolo alta bucurie. Ca sa nu ni se uble in bagaje am dat 5 euro de persoana mita ungurilor .. m-am simtit jignita si am fost turbata .. asta e ... Ne-a luat 3 ore jumate sa ni se puna stampila pe pasaport (ca la bagaje nu s-au bagat).
La 2 noaptea am reusit sa parasesc tara ... 10 ore de la momentul in care am aparut la gara de est din TM sa iau autocarul. Dupa aceea a fost OK.
Am ajuns in Munchen la 3 jumate ora Romaniei, in loc de 10-11. Concluzie ... data viitoare merg cu avionul.
Chiar a fost fericit. Cu toate ca am avut DESTULE neplaceri.
Trebuia sa plec vineri, la ora 17 fix cu un autocar Alassib. Conform "regulamentului" a trebuit sa fiu cu cel putin jumate de ora inainte .. am ajuns la 16 si un sfert (cu 3 sferturi de ora inainte de plecare.)
Degeaba ... au aparut ceva probleme, nu a venit autocarul ... am stat 3 ore in picoare in frig, pentru ca ni se spunea ca vine in curand. Autocarele veneau si nimeni NU iti spunea care pe unde merge .. asa ca trebuia sa stam foarte atenti, sa nu dispara cursa noastra. O organizare de cacao .. si o lipsa de respect pentru oameni care au dat 100 de euro pe un bilet (dus-intors). Colac peste pupaza e plin de indivizi cu alba-neagra. Se pare ca pe onorabilii domni de la Atlassib nu-i deranjeaza ..
OK .. s-a facut 7 seara. Cu picioarele bocna am urcat intr-un autocar pe care trebuia sa il schim in Arad
... am ajuns acolo si am urcat (in final) in autocarul care trebuia de fapt sa ne aduca din Timisoara direct .. si care culmea ca a pleacat dupa noi din TM *desi cica nu mai trecea pe acolo.Bulibaseala si nervi. nu stiu cum s-a facut dar in vama nadlac am ajuns la 11 seara ... 4 ore ne-au trebuit sa ajungem din TM la granita ... Hmm.
Acolo alta bucurie. Ca sa nu ni se uble in bagaje am dat 5 euro de persoana mita ungurilor .. m-am simtit jignita si am fost turbata .. asta e ... Ne-a luat 3 ore jumate sa ni se puna stampila pe pasaport (ca la bagaje nu s-au bagat).
La 2 noaptea am reusit sa parasesc tara ... 10 ore de la momentul in care am aparut la gara de est din TM sa iau autocarul. Dupa aceea a fost OK.
Am ajuns in Munchen la 3 jumate ora Romaniei, in loc de 10-11. Concluzie ... data viitoare merg cu avionul.
dojo, bun venit pe meleaguri nemtesti! Sper sa-ti placa. Iti doresc mult succes!
Ohh dojo, imi pare foarte rau ca nu mi-a trecut prin cap sa-ti fac un mic rezumat la cum decurge o excursie cu autocarul in Germania La urma urmei e un exercitiu foarte bun de antrenat psihicul...
La urma urmei e un exercitiu foarte bun de antrenat psihicul... | QUOTE |
| Colac peste pupaza e plin de indivizi cu alba-neagra. Se pare ca pe onorabilii domni de la Atlassib nu-i deranjeaza .. |
Nu numai ca nu-i deranjeaza dar sunt mana in mana cu ei. Atentie mare!
Aha ... ma gandeam eu.
Oricum am hotarat ca merg cu avionul de acum inainte ... e mai sanatos asa
Oricum am hotarat ca merg cu avionul de acum inainte ... e mai sanatos asa
Doamne de cand n-am mai scris
Oricum, v-am zis ca nu ma omor cu scrisul in jurnale. N-am fost niciodata in stare sa ma tin de treaba asta asa cum trebuie, ca sa nu vorbim ca am o viata plictisitoare ...
Ce s-a mai intamplat?
EL a plecat in Germania la lucru. Incerc sa dovedesc ca relatiile la distanta pot rezista (oricum, nu ma gandesc ca as putea sa-l pierd) am rabdare .. nu ma grabesc niciunde. Povestim la telefon, mai un SMS, mai un mail. Imi lipseste mai ales in week-end, ca atunci apucam si noi sa stam ca lumea impreuna. In rest muncim (el destul de mult pe santier, eu cu 2 job-uri intr-o perioada - 13 ore pe zi).
Acum ma "innec" in munca. Parca am innebunit. De la inceputul anului am lucrat ca Sisif la proiectele mele. Am cumparat niste domenii (linksforwebdesign.com pe asta l-am facut director de situri de web design, am stat la "purecat" layoutul si integrat scriptul vreo 10 ore fara oprire acum 2 sambete .. stampstobuy.com inca nedezvoltat si ultima gaselnita un forum de filme talkingaboutmovies.com la tema caruia am lucrat iar 2 zile (zi de vara pana-n seara
) ... asta stiu eu sa fac, si orele, pe care le petrec incercand sa rezolv cate o problema din proiecte, trec mai usor .. nu apuc sa ma gandesc la el, la faptul ca mi-e dor de as pleca pe jos pana in Munchen ...
Sunt ca de obicei obosita, ma ustura ochii de frigul de azi-dimineata si de orele de lucru pe comp ... in cateva minute ma voi duce la nani si maine o iau de la capat. De la 8 la 4 dupa-masa la job, dupa aia lumea e a mea. Voi intra din nou la mine in camera, voi pune in functiune laptopul pe care mi l-am dorit atatia ani, voi lua agenda pe care mi-am notat ce mai am de lucru (setat reclamele pe situri, pus linkuri reciproce intre ele, modificari pe portofoliu, hacks de instalat pe forumuri, articole de scris, linkuri de indexat ... mereu e ceva) .... voi incepe cu ce imi "place" in momentul respectiv, iar pe la 11 seara ma voi tara rupta de oboseala in pat.
V-am zis ca sunt plictisitoare
Poate am zilele astea ceva nou sa va povestesc. Deocamdata nu anticipez
Oricum, v-am zis ca nu ma omor cu scrisul in jurnale. N-am fost niciodata in stare sa ma tin de treaba asta asa cum trebuie, ca sa nu vorbim ca am o viata plictisitoare ...
Ce s-a mai intamplat?
EL a plecat in Germania la lucru. Incerc sa dovedesc ca relatiile la distanta pot rezista (oricum, nu ma gandesc ca as putea sa-l pierd) am rabdare .. nu ma grabesc niciunde. Povestim la telefon, mai un SMS, mai un mail. Imi lipseste mai ales in week-end, ca atunci apucam si noi sa stam ca lumea impreuna. In rest muncim (el destul de mult pe santier, eu cu 2 job-uri intr-o perioada - 13 ore pe zi).
Acum ma "innec" in munca. Parca am innebunit. De la inceputul anului am lucrat ca Sisif la proiectele mele. Am cumparat niste domenii (linksforwebdesign.com pe asta l-am facut director de situri de web design, am stat la "purecat" layoutul si integrat scriptul vreo 10 ore fara oprire acum 2 sambete .. stampstobuy.com inca nedezvoltat si ultima gaselnita un forum de filme talkingaboutmovies.com la tema caruia am lucrat iar 2 zile (zi de vara pana-n seara
) ... asta stiu eu sa fac, si orele, pe care le petrec incercand sa rezolv cate o problema din proiecte, trec mai usor .. nu apuc sa ma gandesc la el, la faptul ca mi-e dor de as pleca pe jos pana in Munchen ...Sunt ca de obicei obosita, ma ustura ochii de frigul de azi-dimineata si de orele de lucru pe comp ... in cateva minute ma voi duce la nani si maine o iau de la capat. De la 8 la 4 dupa-masa la job, dupa aia lumea e a mea. Voi intra din nou la mine in camera, voi pune in functiune laptopul pe care mi l-am dorit atatia ani, voi lua agenda pe care mi-am notat ce mai am de lucru (setat reclamele pe situri, pus linkuri reciproce intre ele, modificari pe portofoliu, hacks de instalat pe forumuri, articole de scris, linkuri de indexat ... mereu e ceva) .... voi incepe cu ce imi "place" in momentul respectiv, iar pe la 11 seara ma voi tara rupta de oboseala in pat.
V-am zis ca sunt plictisitoare
Poate am zilele astea ceva nou sa va povestesc. Deocamdata nu anticipez
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.