Lectura placuta!
Versiune completa:De La Sensibilitate La Nevroza
Scrieri, ganduri, amintiri din viata valeriei veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!
Lectura placuta!
Asteptati numai putin. 
Sa imi dreg glasul, sa-mi contactez muza personala, sa-mi revin din euforia pe care o traiesc la gandul ca voi putea comunica...cu...virtualul, cu...prietenii mei cei noi si deja dragi, cu...cine ar fi, eventual, interesat sa ma asculte.
Revin... cand imi revin, adica curand...
Mihai, draga, ...
Sa imi dreg glasul, sa-mi contactez muza personala, sa-mi revin din euforia pe care o traiesc la gandul ca voi putea comunica...cu...virtualul, cu...prietenii mei cei noi si deja dragi, cu...cine ar fi, eventual, interesat sa ma asculte.
Revin... cand imi revin, adica curand...
Mihai, draga, ...
Pornesc la drum cu definitii. Asa m-a sfatuit un coleg de la han, contrazicatorul-Catalin
Deci, daca-mi permiteti, as defini sensibilitatea ca pe o zestre ereditara. O ai sau nu la nastere. Mai mare sau mai mica. Sensibilitatea, vreau sa zic. OK? Eu cred ca am simtit-o de cand am tras primul tipat. A fost un tipat de om sensibil, cred. Prea ma mai mirau toti: salonul, doctorul, moasa, scaunul ala ciudat pe care statea mama. Si mi-era o mila de ea! Asa mai tipa, saracuta! Cine ce i-o fi facut? 
O zestre pe care daca o ai, ai si trairile mai intense decat ceilalti in aceleasi situatii. Probabil toate. Asa e la mine. La ceilalti...habar n-am.
Apoi nevroza. O inteleg si am cunoscut-o ca pe o stare de disconfort psihic+fizic, mai mare sau...(nu mai mica!)...si mai mare, uneori ff greu de indurat, data de niste dezechilibre chimice prin "calculatorul personal", survenite in urma unor agresiuni-de-tip-stres asupra sensibililor.
E bine Catalin? Cataliiiiiiiiin!...Nu ma aude. Suntem intre noi, singuri. Sau intre mine. Oricum, acum e bine ca pot si eu sa vorbesc cu virtualul. Tare tip asta, virtualul! Cum s-a latit el cat lumea asta mare, mai, mai...! Si cate mai suporta. Asta sigur nu s-a nascut sensibil! D-aia ne e la toti drag. D-aia ne atrage ca un sorb, pe toti. Pe noi, astia, de bantuim p-aici...
Stai ca parca-l aud pe Catalin... Nu sunt sigura daca e el, dar cineva ma intreaba daca nu sunt nebuna.
Nu, desi a fost prima intrebare pe care mi-am pus-o cand m-am simtit nevrozata si nu stiam ce am. Mergi la doctori, analize, ma doare, ma-nteapa, ma strange, m-apuca, etc... Daca sunteti pe drumul asta, iubiti prieteni si daca va doare peste-tot, treceti mai intai pe la psihiatru. Lol. Dar zau, sunt atat de pornita pe toti internistii astia care parca n-au auzit de nevroza si n-o banuiesc. Te ia fiecare cu "obsesia" lui. Pe mine m-au radiografiat la ceafa pana am scos fum. Adenom de hipofiza? Spondiloza? ... fiindca mi se incordau grozav muschii cefei si ai umerilor si eu spuneam "ma doare-n ceafa!".
Deci, ce spuneam? Ca am citit si mi s-a spus si simt ca nu sunt nebuna, ba chiar suntem cu totii atat de constienti de noi, de chinul nostru, incat il putem descrie foarte coerent si foarte detaliat. Dar colorat, cu nota personala vreau sa spun...
Deci, daca-mi permiteti, as defini sensibilitatea ca pe o zestre ereditara. O ai sau nu la nastere. Mai mare sau mai mica. Sensibilitatea, vreau sa zic. OK?
Eu cred ca am simtit-o de cand am tras primul tipat. A fost un tipat de om sensibil, cred. Prea ma mai mirau toti: salonul, doctorul, moasa, scaunul ala ciudat pe care statea mama. Si mi-era o mila de ea! Asa mai tipa, saracuta! Cine ce i-o fi facut? O zestre pe care daca o ai, ai si trairile mai intense decat ceilalti in aceleasi situatii. Probabil toate. Asa e la mine. La ceilalti...habar n-am.
Apoi nevroza. O inteleg si am cunoscut-o ca pe o stare de disconfort psihic+fizic, mai mare sau...(nu mai mica!)...si mai mare, uneori ff greu de indurat, data de niste dezechilibre chimice prin "calculatorul personal", survenite in urma unor agresiuni-de-tip-stres asupra sensibililor.
E bine Catalin? Cataliiiiiiiiin!...Nu ma aude. Suntem intre noi, singuri. Sau intre mine. Oricum, acum e bine ca pot si eu sa vorbesc cu virtualul. Tare tip asta, virtualul! Cum s-a latit el cat lumea asta mare, mai, mai...! Si cate mai suporta. Asta sigur nu s-a nascut sensibil! D-aia ne e la toti drag. D-aia ne atrage ca un sorb, pe toti. Pe noi, astia, de bantuim p-aici...
Stai ca parca-l aud pe Catalin... Nu sunt sigura daca e el, dar cineva ma intreaba daca nu sunt nebuna.
Nu, desi a fost prima intrebare pe care mi-am pus-o cand m-am simtit nevrozata si nu stiam ce am. Mergi la doctori, analize, ma doare, ma-nteapa, ma strange, m-apuca, etc... Daca sunteti pe drumul asta, iubiti prieteni si daca va doare peste-tot, treceti mai intai pe la psihiatru. Lol. Dar zau, sunt atat de pornita pe toti internistii astia care parca n-au auzit de nevroza si n-o banuiesc. Te ia fiecare cu "obsesia" lui. Pe mine m-au radiografiat la ceafa pana am scos fum. Adenom de hipofiza? Spondiloza? ... fiindca mi se incordau grozav muschii cefei si ai umerilor si eu spuneam "ma doare-n ceafa!".
Deci, ce spuneam? Ca am citit si mi s-a spus si simt ca nu sunt nebuna, ba chiar suntem cu totii atat de constienti de noi, de chinul nostru, incat il putem descrie foarte coerent si foarte detaliat. Dar colorat, cu nota personala vreau sa spun...
Scuze ca ma bag in ..nevroza ta !
Apropos de ce zici
Apropos de ce zici
| QUOTE |
| Dar zau, sunt atat de pornita pe toti internistii astia care parca n-au auzit de nevroza si n-o banuiesc |
vino la mine ! io invers, nu reusesc sa-i conving ca ..au nevroza !
Deci mai exista speranta!!!
1. Stiam eu, in sub (in) constient ca mai pot spera;
2. Speranta moare ultima;
3. Speranta mea cea mai mare este sa pot muri... sperand, asa cred eu ca as putea muri linistito-fericita.
Da' draga, tu mai ai frati?... sosii, ceva... unicate d'astea... ca-mi vine sa te pup ca existi (scuze pentru efuziunea lirica si cam... obraznica, dar, in mod cert, sincera).
Ma bucur sa aud ca se poate si asa, prea multi au avut ghinionul meu si nevroza s-a agravat cam naspa, intelegi, vorbesc de NOC DE INHIBITIE in cazul meu, dar, din fericire, e doar o amintire veche si urata, pe care o pot accepta acum ca atare.
Sa fii sanatos, ma bucur ca te avem printre noi pe aici...
1. Stiam eu, in sub (in) constient ca mai pot spera;
2. Speranta moare ultima;
3. Speranta mea cea mai mare este sa pot muri... sperand, asa cred eu ca as putea muri linistito-fericita.
Da' draga, tu mai ai frati?... sosii, ceva... unicate d'astea... ca-mi vine sa te pup ca existi (scuze pentru efuziunea lirica si cam... obraznica, dar, in mod cert, sincera).
Ma bucur sa aud ca se poate si asa, prea multi au avut ghinionul meu si nevroza s-a agravat cam naspa, intelegi, vorbesc de NOC DE INHIBITIE in cazul meu, dar, din fericire, e doar o amintire veche si urata, pe care o pot accepta acum ca atare.
Sa fii sanatos, ma bucur ca te avem printre noi pe aici...
Astazi, marturisesc spasit, ca am facut o greseala! 
Vazand eu ca Catalin are subiectu' lui preferat, ce mi-am zis: ia sa vad ce vrea omul asta de la viata, de si-a ales tocma' acest subiect!?
Intru pe subiect, citesc, si, fire "altruista" cum sunt, ce-mi da prin minte? Daca spune ca e greu ce face el, sa-l "ajut" un pic, sa mai faca si el o pauza, sa se mai reculeaga...
Incerc sa-i dovedesc ca eu ma pot contrazice si singura... Ma gandeam sa aberez nitel, sa ma contrazic, iar el sa se odihneasca "activ", ca o avea si alte treburi...
Si cand colo, ce sa vezi! Nu mi-a inteles intentia, ce vrei, lipsa de comunicare, si "nu mai insista, ca l-am convins ca ma contrazic singura". Sunt, prieteni, sincer dezamagita!
Ma implicasem atat de tare, cum fac eu tot ce fac si el imi refuza "ajutoru'". Eh, asta e, ii place sa-si treaca timpul asa, si-a ales jobu' asta, e de fapt treaba lui! Corect? Ia sa las eu omu' in pace sa-si vada de hobby-urile lui! DE GUSTIBUS NON DISPUTANDUM, parca...
Si culmea, realizez acum ca tot de Catalin vorbeam si inainte de a sti cam cu ce se ocupa! Coincidenta, premonitie, habar n-am! Hmm...
Dar, subiectul meu nu-mi permite sa comentez prea mult despre unul sau altul dintre voi, dragi prieteni, asa ca sa-mi urmez ideea mea:
Scanand degajat/detasat prin amintiri, cu mintea de pe urma, sa vad ce-as fi putut face, (ce depindea de mine la momentul respectiv) ca sa depasesc anumite franturi/accidente de viata, d'alea mai-prea stresante, ramanand numai Sensibila Eu, fara daune prea mari la calculator.
Cam asta e ideea mea... Sa vedem ce pot sa fac, sa raman lucida si fara resentimente, fara "emotii" prea mari, cum ma sfatuia alt coleg. Daca ma citeste cineva si sar iar calu', pls trageti-ma de maneca, ma prind eu despre ce e vorba. Promit!
Pe curand, dragi prieteni.
Noapte buna!
Vazand eu ca Catalin are subiectu' lui preferat, ce mi-am zis: ia sa vad ce vrea omul asta de la viata, de si-a ales tocma' acest subiect!?
Intru pe subiect, citesc, si, fire "altruista" cum sunt, ce-mi da prin minte? Daca spune ca e greu ce face el, sa-l "ajut" un pic, sa mai faca si el o pauza, sa se mai reculeaga...
Incerc sa-i dovedesc ca eu ma pot contrazice si singura... Ma gandeam sa aberez nitel, sa ma contrazic, iar el sa se odihneasca "activ", ca o avea si alte treburi...
Si cand colo, ce sa vezi! Nu mi-a inteles intentia, ce vrei, lipsa de comunicare, si "nu mai insista, ca l-am convins ca ma contrazic singura". Sunt, prieteni, sincer dezamagita!
Ma implicasem atat de tare, cum fac eu tot ce fac si el imi refuza "ajutoru'". Eh, asta e, ii place sa-si treaca timpul asa, si-a ales jobu' asta, e de fapt treaba lui! Corect? Ia sa las eu omu' in pace sa-si vada de hobby-urile lui! DE GUSTIBUS NON DISPUTANDUM, parca...
Si culmea, realizez acum ca tot de Catalin vorbeam si inainte de a sti cam cu ce se ocupa! Coincidenta, premonitie, habar n-am! Hmm...
Dar, subiectul meu nu-mi permite sa comentez prea mult despre unul sau altul dintre voi, dragi prieteni, asa ca sa-mi urmez ideea mea:
Scanand degajat/detasat prin amintiri, cu mintea de pe urma, sa vad ce-as fi putut face, (ce depindea de mine la momentul respectiv) ca sa depasesc anumite franturi/accidente de viata, d'alea mai-prea stresante, ramanand numai Sensibila Eu, fara daune prea mari la calculator.
Cam asta e ideea mea... Sa vedem ce pot sa fac, sa raman lucida si fara resentimente, fara "emotii" prea mari, cum ma sfatuia alt coleg. Daca ma citeste cineva si sar iar calu', pls trageti-ma de maneca, ma prind eu despre ce e vorba. Promit!
Pe curand, dragi prieteni.
Noapte buna!
| QUOTE (valeria @ 3 Dec 2005, 03:08 AM) |
Dar, subiectul meu nu-mi permite sa comentez prea mult despre unul sau altul dintre voi, dragi prieteni, asa ca sa-mi urmez ideea mea: Scanand degajat/detasat prin amintiri, cu mintea de pe urma, sa vad ce-as fi putut face, (ce depindea de mine la momentul respectiv) ca sa depasesc anumite franturi/accidente de viata, d'alea mai-prea stresante, ramanand numai Sensibila Eu, fara daune prea mari la calculator. Cam asta e ideea mea... Sa vedem ce pot sa fac, sa raman lucida si fara resentimente, fara "emotii" prea mari, cum ma sfatuia alt coleg. Daca ma citeste cineva si sar iar calu', pls trageti-ma de maneca, ma prind eu despre ce e vorba. Promit! Pe curand, dragi prieteni. Noapte buna! |
Hello, again, dragii mosului
Pai,... navigand eu printre amintiri, prezentul e, totusi, continuu (ca timpu' ala ciudat din engleza) si prezent.
Si... ce credeti? Eram prea ocupata sa observ ca am trecut in DECEMBRIE, luna cadourilor-de-tot-felul!
S-a schimbat luna, o noua secventa de trait, o noua zodie, mai "buna"..., un mic-bilant al lui NOIEMBRIE, prezentul, iar si...normal... etc. cam la fel pentru noi, toti...
Acum, cat am putut "invata" fiecare in luna trecuta, e o chestie prea relativa, ca sa o dezvolt eu, aici, ca as devia de la tema!
CE INTELEGEM NOI DE AICI?, vorba lui TEO-draga-de-ea...
| QUOTE (valeria @ 3 Dec 2005, 11:10 AM) |
| Si... ce credeti? Eram prea ocupata sa observ ca am trecut in DECEMBRIE, luna cadourilor-de-tot-felul! S-a schimbat luna, o noua secventa de trait, o noua zodie, mai "buna"..., un mic-bilant al lui NOIEMBRIE, prezentul, iar si...normal... etc. cam la fel pentru noi, toti... Acum, cat am putut "invata" fiecare in luna trecuta, e o chestie prea relativa, ca sa o dezvolt eu, aici, ca as devia de la tema! CE INTELEGEM NOI DE AICI?, vorba lui TEO-draga-de-ea... |
Ca totul e mult-prea-relativ, adica, ne cam scapa de sub control.
Ce sa-i faci, trebuie ne adaptam, altfel "disparem".
Si cu totii, cautam, iar-si-iar, sa ne mentinem pe drumul drept, dupa cum ne convine sa definim acest drum drept.
Si cu asta vreau sa spun ca fiecare cauta ceva, care sa-i completeze "confortul"., apropo de "Ce-ti sopteste corpul tau".
Si cu totii traind, invatam... pana la sfarsit... bune-rele...
Si... stiti voi mai bine "si..."!
Deci, am incheiat paranteza:
Cum a fost noiembrie? O noiembrie-noiembrie, ce credeati?
Sa ma explic: am trait, am experimentat franturi de existenta, noi/vechi, am invatat, ne-am adaptat-cat-am-stiut-si-am-putut...
Cum este decembrie? ca decembrie-decembrie, vom vedea, abia e la inceput...
Prima concluzie a mea? Sa ma tin ocupata, ca ma ajuta la relaxare, si apoi in noiembrie mi-am neglijat cam multe indatoriri, inclusiv fata de mine-insami. , si trebuie sa mai recuperez. Cred ca voi avea mult de lucru luna asta... si, vai, ar fi trebuit sa ne pregatim pentru Spiritul Craciunului! Doamne, cate mai sunt de facut!
Uitasem sa-mi ud florile, sa-mi mangai birmanezu', noroc cu prezentul-asta-asteptat/neasteptat...
Mi-am amintit de toate cele nefacute si mi-am "scris lista" cu restante-obligatorii, in ordinea "urgentei".
Uitasem sa mai caut solutia problemelor mele... Dar orice rau e spre bine, se spune...
Am avut noroc...cu ajutorul lui ALTER-EGO (cred ca era mai bun titlul asta pentru Povestea-mea...) am avut o REVELATIE! Asta intr-o mica pauza, fortata de o imprejurare-anume, nu-dam-nume.
Deci ALTER-EGO s-a pus pe treaba... si a reusit sa-mi faca o psihanaliza-amatorism-dar-cu-implicare. Deh, ALTER-EGO!
Si mi-a produs revelatia! Am zis, in sfarsit EVRIKA! Am descoperit-originea-originilor problemelor mele.
Si am "economisit" cine-stie-cate-sedinte-la-psihanalist...
ACUM STIU EXACT.
Eram numai sensibila, dar am avut o mare-trauma in adolescenta-timpurie.
Un soc-groaznic-de-socant, din ala urmat de stres-posttraumatic. Si chestiile astea cam lasa urme pe toata viata, caracterul si personalitatea erau INCA IN FORMARE!
Pe scurt, mi-a fugit cu tragica-bruschete pamantul de sub picioare, cand ma asteptam mai putin! Atunci nu stiam ce se intampla cu mine. Stiam doar ca sufar cumplit. M-am readaptat, greu-greu la noua realitate, dar din lipsa de ... (de fapt din lipsa de maturitate, aici e buba!) am devenit pe viata victima propriului meu destin...
CE PUTEAM EU SA FAC ATUNCI?
Daca n-as fi fost atat de mica si de socata, trebuia sa ma pot ajuta singura, cerand ajutorul cuiva. Mai ... harsit-de-viata, mai competent, dar lucid si implicat in ajutorul ce ar fi putut veni. Dar, cum nu aveam pe-atunci minte-de-pe-urma ci numai soc si n-am avut nici noroc sa ma sfatuiasca cineva, ca nu prea avea cine, erau toti ocupati cu ale lor, singura persoana care ar-fi-vrut/stiu/putut fiind pierduta deja, nu puteam sa fac altceva decat ceea ce a urmat.
Simt ca va dezamagesc: nici mintea-de-pe-urma nu gaseste raspunsul... dar eram atat de copil, nevinovat/inocent...
Insa nu parasiti, daca vreti, prematur, subiectul meu!
Urmeaza alte evenimente/trairi, de fiecare data cu mai multa minte-de-pe-urma, de fiecare data cu un mai consistent "CE PUTEAM EU SA FAC ATUNCI". Cat voi putea sa-mi respect promisiunile, ca mie imi place sa mi le respect, exceptii sunt doar situatiile care-mi starnesc primitiva reactie de tip "lupta-sau-fugi"...
Pe curand, sper, drag han-al-ancutei-unde ti se permite sa vorbesti chiar si singur cu virtualul, iar asta e tot o forma de comunicare (mai scade putin stresul).Va las cu bine si cu voi, ca acum mai am si alte treburi.
Asaa, o alta secventa frustranta din viata mea:
Am ramas singure, eu si mama. Ea s-a trezit deodata cu o gramada de responsabilitati pe cap, printre care, normal, Eu.
Nu pot decat sa banuiesc cat a fost de disperata. S-a internat de vreo doua ori in spital, dar s-a facut bine. E o fire care-si pune mai putine intrebari existentiale decat mine. Norocul ei. Ea, acum, cand e cu mine, rade mai mereu, glumeste. Incerc sa-i fac bucurii, ce pot eu, sa nu-mi pot reprosa vreodata ca "nu i-am spus cat am iubit-o". Eu am de fapt doi rasfatati: mama si fiu-meu. Dar ei intre ei... BELEA. Diferenta dintre DOUA generatii!
Iar eu la mijloc. FIX la mijloc! Un alt fel de stres, in acest caz cu laturi bune.
Dar, of, iar DAR...!
A venit vremea sa dau si eu la facultate, ca omu care vrea sa faca ceva mai bun in viata, sa-si "ridice" conditia, material si intelectual, ca sa zic asa.
Si eu plecam la examen, iar mama era la spital...
Veneam acasa, n-aveam nici macar cui sa-i impartasesc ce simt...si-mi era si tare dor de ea, ca o vedeam cam rar fiind cu examenul.
Si mi-era si tare mila de ea... Dupa ce tata s-a reintors acolo..., nu vreau sa fiu trista acum...vreo doi ani am dormit cu mama in pat si ma trezeam de cate ori nu-i mai auzeam respiratia, ingrozita sa n-o pierd si pe ea. Dar D-zeu m-a crutat de atata suferinta, atunci. Altfel... nu prea vad cum as mai fi putut fi azi aici cu voi.
CE AS FI PUTUT FACE ATUNCI?
Cred ca am procedat bine, per ansamblu. Ar fi trebuit sa-mi vad mai des prietenii si prietenul, ca sa mai vorbesc una-alta si altceva decat "Cum a fost la examen". Nu cred ca atunci aveam o adevarata problema psihica. Eram doar trista, stresata de examen, obosita, dar doar atat. Si in plus, aveam si o bucurie: eram, ma simteam iubita si iubeam. Mult, aproape nefiresc de mult...
Dar nu ma luati prea in serios. Eu sunt cam exaltata.
Apropo, acu' doua zile, eram la spital la o prietena cu o alta prietena. Una dintre paciente m-a auzit vorbind-glumind cam-acid cum fac eu uneori si mi-a zis: Tu gandesti-cu-gura-deschisa! Stiu, ca asa mi s-a spus ca fac si eu!
Hait, mi-am zis! In 5 minute m-a citit! Dar m-am linistit repede, ca eu-sunt-eu doar cand ma simt in siguranta, intre prieteni.
Am fost si DIPLOMATA de mii de ori cand am apucat sa stiu ca e cazul... Bine, nu chiar mereu... Ca doar acum nu ma laud. Sunt intre prietenii mei virtuali, daca-or poposi vreunul pe aici...
Cu examenul a mers bine. M-am concentrat suficient, fara sa tocesc, incercand doar sa INTELEG ceea ce invatam.
Oricum, cand mama a aflat ca "am intrat", a observat brusc si doctorul evolutia starii ei spre bine.
Saracuta, cate griji si-o fi facut, mai ales ca eram SINGUR ACASA 2.
Am ramas singure, eu si mama. Ea s-a trezit deodata cu o gramada de responsabilitati pe cap, printre care, normal, Eu.
Nu pot decat sa banuiesc cat a fost de disperata. S-a internat de vreo doua ori in spital, dar s-a facut bine. E o fire care-si pune mai putine intrebari existentiale decat mine. Norocul ei. Ea, acum, cand e cu mine, rade mai mereu, glumeste. Incerc sa-i fac bucurii, ce pot eu, sa nu-mi pot reprosa vreodata ca "nu i-am spus cat am iubit-o". Eu am de fapt doi rasfatati: mama si fiu-meu. Dar ei intre ei... BELEA. Diferenta dintre DOUA generatii!
Iar eu la mijloc. FIX la mijloc! Un alt fel de stres, in acest caz cu laturi bune.
Dar, of, iar DAR...!
A venit vremea sa dau si eu la facultate, ca omu care vrea sa faca ceva mai bun in viata, sa-si "ridice" conditia, material si intelectual, ca sa zic asa.
Si eu plecam la examen, iar mama era la spital...
Veneam acasa, n-aveam nici macar cui sa-i impartasesc ce simt...si-mi era si tare dor de ea, ca o vedeam cam rar fiind cu examenul.
Si mi-era si tare mila de ea... Dupa ce tata s-a reintors acolo..., nu vreau sa fiu trista acum...vreo doi ani am dormit cu mama in pat si ma trezeam de cate ori nu-i mai auzeam respiratia, ingrozita sa n-o pierd si pe ea. Dar D-zeu m-a crutat de atata suferinta, atunci. Altfel... nu prea vad cum as mai fi putut fi azi aici cu voi.
CE AS FI PUTUT FACE ATUNCI?
Cred ca am procedat bine, per ansamblu. Ar fi trebuit sa-mi vad mai des prietenii si prietenul, ca sa mai vorbesc una-alta si altceva decat "Cum a fost la examen". Nu cred ca atunci aveam o adevarata problema psihica. Eram doar trista, stresata de examen, obosita, dar doar atat. Si in plus, aveam si o bucurie: eram, ma simteam iubita si iubeam. Mult, aproape nefiresc de mult...
Dar nu ma luati prea in serios. Eu sunt cam exaltata.
Apropo, acu' doua zile, eram la spital la o prietena cu o alta prietena. Una dintre paciente m-a auzit vorbind-glumind cam-acid cum fac eu uneori si mi-a zis: Tu gandesti-cu-gura-deschisa! Stiu, ca asa mi s-a spus ca fac si eu!
Hait, mi-am zis! In 5 minute m-a citit! Dar m-am linistit repede, ca eu-sunt-eu doar cand ma simt in siguranta, intre prieteni.
Am fost si DIPLOMATA de mii de ori cand am apucat sa stiu ca e cazul... Bine, nu chiar mereu... Ca doar acum nu ma laud. Sunt intre prietenii mei virtuali, daca-or poposi vreunul pe aici...
Cu examenul a mers bine. M-am concentrat suficient, fara sa tocesc, incercand doar sa INTELEG ceea ce invatam.
Oricum, cand mama a aflat ca "am intrat", a observat brusc si doctorul evolutia starii ei spre bine.
Saracuta, cate griji si-o fi facut, mai ales ca eram SINGUR ACASA 2.
Valeria, ai invatat sa supravietuiesti. Mai povesteste. Doare tot ce n-ai vorbit cu nimeni niciodata. Sa vezi ce lumina se va face!
Pentru ca am oarece motiv(e) sa las putin Povestea mea in Stand-by, lansez aici, local, o mica provocare. Poate e cineva interesat de cum e De la sensibilitate la nevroza, iar daca am noroc e si macar putin interesat(a) (si) de psihologie!
Concret, cam singurele filme pe care le mai urmaresc in ultimul timp, cu exceptia celor atrase prin ODC, sunt ...
... cele trei asa-zise telenovele romanesti. Prietenii stiu de ce!
Cea care mi-a atras atentia in mod special este "Pacatele Evei", desi toate 3 ma relaxeaza.
Dar de ce tocmai aia? N-am stiut, simteam eu ceva, dar...am aflat!
Scenarista, talentata de altfel, este o psiholoaga (buna, cred eu). Si inghesuie in serialul asta toti normalii care dau semne ca ar putea ajunge la...cel putin Nevroza. Deocamdata nici un personaj n-a dat pe la doctor, dar, vedem mai incolo, daca...
In orice caz, mi se pare o lectie distractiva si oarecum "pe viu" despre psihologia personalitatii. Si subiectul e destul de alambicat, doi frati gemeni fac tot felul de incurcaturi (pare pueril, stiu!) dar una peste alta... e ca la seminar, unde dezbati ce ai invatat la curs, dar esti mai destins.
Asa ca, draga mea Felina, pana-mi revine inspiratia, poate te uiti si tu la serial? Macar la unul? Unul mic, micut, la cateva scene?
Concret, cam singurele filme pe care le mai urmaresc in ultimul timp, cu exceptia celor atrase prin ODC, sunt ...
... cele trei asa-zise telenovele romanesti. Prietenii stiu de ce!
Cea care mi-a atras atentia in mod special este "Pacatele Evei", desi toate 3 ma relaxeaza.
Dar de ce tocmai aia? N-am stiut, simteam eu ceva, dar...am aflat!
Scenarista, talentata de altfel, este o psiholoaga (buna, cred eu). Si inghesuie in serialul asta toti normalii care dau semne ca ar putea ajunge la...cel putin Nevroza. Deocamdata nici un personaj n-a dat pe la doctor, dar, vedem mai incolo, daca...
In orice caz, mi se pare o lectie distractiva si oarecum "pe viu" despre psihologia personalitatii. Si subiectul e destul de alambicat, doi frati gemeni fac tot felul de incurcaturi (pare pueril, stiu!) dar una peste alta... e ca la seminar, unde dezbati ce ai invatat la curs, dar esti mai destins.
Asa ca, draga mea Felina, pana-mi revine inspiratia, poate te uiti si tu la serial? Macar la unul? Unul mic, micut, la cateva scene?
| QUOTE (valeria @ 8 Dec 2005, 01:21 AM) |
| ...cam singurele filme pe care le mai urmaresc in ultimul timp, sunt... cele trei asa-zise telenovele romanesti... |
Motive obiective ma determina sa parasesc acest forum, unde la un moment dat mi-a facut placere sa postez, dar intalnirea cu voi pentru mine personal a reprezentat o "scurtatura", care pare a duce la schimbarea titlului "Povestii vietii mele".
Daca mai "trece " cineva prin acest mesaj, ii doresc toate cele bune de la viata si mai ales multa. multa liniste sufleteasca. Din pacate, eu eram mult mai linistita cand v-am intalnit decat acum, cand va parasesc.
Pentru mine ati fost o iluzie placuta, ca multe-multe alte lucruri pe care sunt pe cale sa le pierd.
Imi pare rau ca sunt atat de pesimista, nu luati in seama.
Valeria, drum drept si lumina !
Nu inteleg ce atata secret... de ce TREBUIE sa parasesti hanul?
Daca e un motiv pe care nu-l poti spune, trebuie ca vine din interior. Nu prea vad ce motiv obiectiv poate exista de a parasi un forum, unde nu e prezenta obligatorie, unde daca nu mai ai accesul obisnuit la net exista intotdeauna varianta internet-cafe-ului chiar si din joi in pasti.
Oricare ar fi motivul, eu sper sa te razgandesti. In rest, nu uita, speranta moare ultima!
Daca e un motiv pe care nu-l poti spune, trebuie ca vine din interior. Nu prea vad ce motiv obiectiv poate exista de a parasi un forum, unde nu e prezenta obligatorie, unde daca nu mai ai accesul obisnuit la net exista intotdeauna varianta internet-cafe-ului chiar si din joi in pasti.
Oricare ar fi motivul, eu sper sa te razgandesti. In rest, nu uita, speranta moare ultima!
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.