Pentru inceputul propun un articol aparut in Cultura 7-13 aug
QUOTE |
Arthur Dogariu poate deveni cel mai faimos roman din lume A absolvit Facultatea de Fizica in 1991, la Bucuresti Comunitatea stiintifica internationala astepta de multa vreme reusita unui experiment asupra existentei unor viteze mai mari decat 300.000 km/s. Aceasta limita, data de viteza luminii, era considerata de nedepasit, intr-o vreme. Apoi, fizicienii au fost constransi de propriile lor descoperiri sa postuleze existenta unor viteze mai mari. Experimentul care ar fi reusit sa puna in evidenta asemenea viteze ar fi fost de talia celor ce sunt incununate cu premiul Nobel. Iata ca acum se poate vorbi despre un asemenea experiment la trecut. A avut loc. Si a reusit. Din echipa americana care a organizat experimentul face parte si tanarul fizician roman Arthur Dogariu, care a parasit tara in 1997, dupa ce in 1991 obtinea diploma de absolvent al Facultatii de Fizica din Bucuresti. Relatam, mai jos, istoria si semnificatia experimentelor fizice care au condus la „revolutia" vitezelor supralumice. Spre inceputul secolului al XX-lea se ajunsese deja la ideea ca atomul nu este ultima particula. Ca este divizibil. Ca se compune si el din alte particule, mai mici. Experimentele fizicienilor au reusit sa demonstreze ca ideea aceasta este corecta. Surpriza a fost, insa, ca noile particule asa-zis fundamentale (electronii, de pilda) aveau un comportament nemaiintalnit. Apareau in experiment precum corpurile solide, dar apareau si ca unde de energie. Diferenta aparea in functie de instrumentele de cercetare experimentala. Era ca si cum, in functie de perceptie, ceva putea sa apara o data ca un corp, alta data ca o „dara" de energie. In 1927, fizicienii formau deja doua scoli. Unii afirmau ca aceasta contradictie intre corpuri si unde este o simpla problema de descriere. Altii sustineau ca ambele aspecte apar dintr-unul mai adanc. Intr-o prima etapa, scoala de la Copenhaga, cea care sustinea prima teorie, a avut castig de cauza. Toate calculele se faceau in baza axiomei potrivit careia obiectele microfizicii ar fi entitati situate in sfera spatio-temporala definita de teoria relativitatii. Viteza lor maxima: 300.000 km/s. In 1964, John Stewart Bell formuleaza o noua teorie, bazata pe experimentarea modului in care interactioneaza din fotoni („atomi" de lumina). Realitatea experimentala era ca acesti fotoni au o interactiune instantanee care nu se poate explica nici printr-o relatie fizica bazata pe viteza luminii, nici prin relatii fizice bazate pe viteze supraluminice! Era ca si cum fotonii ar comunica intre ei telepatic, fara timp, fara deplasare in spatiu a informatiei fizice (energetice). Marele fizician de la Berkeley, Henri Stapp, numea teorema lui Bell „cea mai profunda descoperire a stiintei". Fizicianul Wolfgang Smith concluziona ca datorita teoremei lui Bell stiinta fizicii si-a descoperit propria ei limita, propria ei neputinta de a descrie straturile mai adanci ale realitatii cosmice. Acolo nu exista viteza, spatiu, timp, masa. Conceptele de baza ale fizicii nu se mai potrivesc acolo. Exista, asadar, o adancime non-temporala a realitatii. Experimentul care a dovedit existenta vitezelor supraluminice are a fi inteles ca o confirmare a teoremei lui Bell. In fapt, nu este vorba de viteze, ci de contact experimental cu realitatea non-fizica. Anul 2000 va ramane in istorie prin aceasta piatra de hotar. Stiinta fizicii a putut „privi" intr-o alta dimensiune a realitatii, una care este interconectata, punct cu punct, la aceea pe care o putem studia experimental in baza unor idei cum sunt cele de spatiu, timp, viteza, masa etc. Ce inseamna, pentru mintea umana, o asemenea descoperire? Ce consecinte filosofice decurg de aici? Una, in expresia ei cea mai generala, ar fi urmatoarea: macrocosmul si microcosmul sunt realitati fizice, dar sunt realitati secundare. Mai adanc, „dincolo" de microcosm, „dincolo" de viteza luminii, realitatea are comportament non-fizic si nu mai poate fi inteleasa cu actualele teorii ale mintii umane. Poate fi identificata, dar nu poate fi descrisa. Timpul, aici, apare ca fiind o simpla descriere, nu o realitate. Acolo, in substratul primar din care apar microcosmul si macrocosmul, totul e simultan. Urmatorul pas al mintii umane sta intr-o intrebare. Orice teorie este un raspuns la o intrebare, dar nu orice intrebare poate fi pusa oricand in chip rational. Iata intrebarea: „De vreme ce fotonii interactioneaza telepatic, instantaneu, este, oare, realul simultaneitatii dotat cu constiinta"? |
QUOTE |
Credeti ca in curind omul va reusi sa "domesticeasca" superluminalul..?! |
QUOTE |
- pentru prima oara s-a lansat ipoteza existentei sau crearii unui mediu care sa poata "accelera" undele luminoase. |
QUOTE |
As soon as this sliver of the pulse enters the chamber, the specially prepared atoms can begin making another, identical pulse at the chamber's far side. |
QUOTE |
Deindata ce pulsul intra in camera , atomii special pregatiti incep reconstituirea unui puls identic la celalat capat al camerei (experimentale ). |
QUOTE |
Si inca ceva...eu nu cred in existenta tahionilor, nu pentru ca nu s-a dovedit existenta lor ci pentru faptul ca insasi termenul de particula implica existenta unei mase (fie ea si infima ) care conduce automat la restrictiile impuse de viteza luminii. |
QUOTE |
Si inca ceva...eu nu cred in existenta tahionilor, nu pentru ca nu s-a dovedit existenta lor ci pentru faptul ca insasi termenul de particula implica existenta unei mase (fie ea si infima ) care conduce automat la restrictiile impuse de viteza luminii |
QUOTE |
The wave–particle nature of light Uncertainty relations Experiments with the photoelectric effect show that energy can be transferred from one atom to another in a way that suggests that photons are corpuscles—i.e., localized concentrations of energy and momentum. Other experiments imply equally clearly that the light emitted from an atom, when it loses energy, must be represented by wave groups. Both of these sets of experiments are equally valid, and together they require that the photon must have both wave-group and particle properties at the same time. |
QUOTE |
A frequency n, energy hn, momentum hn/c = h/l, and angular momentum h/2p are associated with a photon of circularly polarized light. In many situations the photons appear to be localized concentrations of energy and momentum—i.e., to have the properties of particles. |
QUOTE |
Scientists Create Matter Out of Light Physicists at the Stanford Linear Accelerator Center (SLAC) in California have succeeded in producing particles of matter from very energetic collisions of light. The team, which included researchers from Stanford University, the University of Rochester in New York, the University of Tennessee in Knoxville, and Princeton University in New Jersey, published an account of their work in the September 1, 1997, issue of the journal Physical Review Letters. |
QUOTE (Catalin @ 14 Oct 2005, 06:02 PM) |
Fotonilor li se poate asocia o masa! se ia energia lor si se imparte la c^2. Evident, ei exista doar cat timp calatoresc cu viteza luminii... nu pot accelera si nu pot decelera fara a-si inceta existenta. |
QUOTE (exergy33 @ 14 Oct 2005, 10:00 PM) | ||
Unii au reusit sa creeze materie folosind ca "materie prima" undele luminoasa.
exergy33 |
QUOTE (Artanis @ 14 Oct 2005, 09:11 PM) | ||
LOL! Energia ESTE masa Apoi, bineinteles ca fotonii pot avea viteze diferite in medii cu indice de refractie diferit |
QUOTE |
Exergy, gandeste-te asa: eu imi iau un laser si ma joc cu el... spre Luna. Si ma joc destul de repede astfel incat imaginea laserului pe luna se misca cu o viteza mai mare ca viteza luminii. |
QUOTE |
Exergy, gandeste-te asa: eu imi iau un laser si ma joc cu el... spre Luna. Si ma joc destul de repede astfel incat imaginea laserului pe luna se misca cu o viteza mai mare ca viteza luminii. E foarte posibil si n-am incalcat nici o lege a relativitatii. |
QUOTE (Catalin @ 10 Dec 2005, 09:28 AM) |
Exergy, gandeste-te asa: eu imi iau un laser si ma joc cu el... spre Luna. Si ma joc destul de repede astfel incat imaginea laserului pe luna se misca cu o viteza mai mare ca viteza luminii. E foarte posibil si n-am incalcat nici o lege a relativitatii. Si nici nu transmit vreo informatie cu viteza mai mare. Cam asa ar trebui sa gandesti toate experimentele de genul asta. |
QUOTE (Afx @ 18 May 2006, 01:35 PM) |
Astfel viteza pe care o va avea imaginea laserului pe Luna nu poate depasi viteza luminii. |
QUOTE |
Doar obiectele fizice se supun teoriei relativităţii (având deci viteza limitată). Imaginile, patele de lumină sau de umbră nu sunt obiecte fizice. Se pot deplasa cu viteză oricât de mare. Fără ca asta să intre în contradicţie cu limitarea vitezei din teoria relativităţii. |
QUOTE (exergy33 @ 19 May 2006, 07:50 AM) | ||
@Amenhotep
Imaginile reprezinta in esenta lumina. Daca acceptam idea ca viteza maxima posibila in Univers este viteza luminii in vid , atunci cum putem afirma ca 'ceva' se poate deplasa cu o viteza mai mare decit acest obsesiv numar 3X10^8m/s !? |
QUOTE |
Daca dau mai la dreapta de laser, din moment ce lumina se misca cu o anumita viteza, finita, raza se va comporta la fel cu un jet de apa. |
QUOTE |
Dar dacă luăm un cerc de 10 m, atunci "spalsh-ul" va parcurge 62,8 m în timpul unei rotaţii complete. |
QUOTE |
"Splash-ul" acesta parcurge circumferinţa de 6,28 m în o secundă, deci avansează cu viteza de 6,2 |
QUOTE (Blakut @ 19 May 2006, 07:22 PM) | ||||
Hmm, mie inca mi se pare ceva in neregula aici. |
QUOTE |
simultaneitatea e relativa |
QUOTE |
Acele pocnitori vor pocni mai repede sau mai rar in functie de sistemul inertial din care le privesc. |
QUOTE |
La ideea ta cu poc poc, acolo e altceva. Acolo sunt evenimente separate |
QUOTE |
Dar raza laser pe luna, zic eu, nu se misca mai repede decat viteza luminii... |
QUOTE |
nr. pocnitoare declanşarea timerului pocnitură 1 t0 t0 + 1 h 2 t0 + 2 μs (t0 + 2 μs) + (1 h - 1 μs) = t0 + 1 h + 1 μs 3 t0 + 4 μs (t0 + 4 μs) + (1 h - 2 μs) = t0 + 1 h + 2 μs 4 t0 + 6 μs (t0 + 6 μs) + (1 h - 3 μs) = t0 + 1 h + 3 μs ... |
QUOTE (exergy33 @ 24 Sep 2005, 11:19 PM) |
Iata ce afirma Dogariu despre aplicatiile practice ale acestui fenomen: All the necessary information about the pulse is contained in its tiny leading edge. As soon as this sliver of the pulse enters the chamber, the specially prepared atoms can begin making another, identical pulse at the chamber's far side. |
QUOTE |
"Precisely speaking, it is the speed of information transfer that is limited by the speed of light in a vacuum.'' |
QUOTE |
Exiting before it enters? [...] Normally light would pass through a vacuum chamber of that length in 0.2 nanoseconds [...]. But the cesium atoms in the chamber shift the light pulse, making it [...] exit 62 nanoseconds sooner [...] This reconstructed pulse can then emerge from the far end of the chamber sooner than it would go through a vacuum. |
QUOTE (Amenhotep @ 19 May 2006, 07:09 PM) | ||
Exact. Gândeşte-te la un aspersor care se roteşte şi aruncă un jet de apă. Să zicem că face o rotaţie completă într-o secundă. Tragem un cerc cu raza de 1 m şi analizăm "splash-ul" călător (adică locul unde jetul întâlneşte cercul). "Splash-ul" acesta parcurge circumferinţa de 6,28 m în o secundă, deci avansează cu viteza de 6,28 m/s. Dar dacă luăm un cerc de 10 m, atunci "spalsh-ul" va parcurge 62,8 m în timpul unei rotaţii complete. Iar o rotaţie completă a "splash-ului" durează tot o secundă. Deci pe cercul de rază 10 m "splash-ul" va călători cu 62,8 m/s. Da, este adevărat, jetul de apă va începe să arate ca o spirală pe măsură ce mărim cercul -- pentru că există un decalaj între ieşirea din furtun şi ajungerea pe circumferinţa cercului. Dar asta nu face decât să decaleze în timp efectul, fără să-i modifice viteza de rotaţie. Iar efectul este: pe cercul de rază 10 m, "splash-ul" parcurge 62,8 m în timp de 1 secundă. Dacă acum mărim cercul până la raza de 100.000 km, viteza "splash-ului" pe această circumferinţă va fi de aproximativ 628.000 km/s: o rotaţie completă într-o secundă. Iar lucrul acesta este independent de viteza jetului de apă. N-au nici o treabă unul cu altul. Dacă vrei, poţi să-ţi închipui că din aspersor iese un "jet" de melci care înaintează cu 1 mm/s. Şi aceşti melci fac "Poc!" când se izbesc (după foaaarte mult timp) de peretele interior al unui cilindru cu raza de 100.000 km. Chiar şi cu melci, viteza "Poc-ului călător" pe peretele cilindrului va fi tot de 628.000 km/s -- peste dublul vitezei luminii. Nici o contradicţie, pentru că "Poc-ul călător" nu este obiect fizic. Şi nici nu transmite informaţie (încearcă tu să imaginezi o metodă de a transmite informaţie cu ajutorul acestul "poc" sau "splash"...). În concluzie: Viteza imaginii n-are nici o legătură cu viteza luminii. Aşa se face că o imagine staţionară (viteză de deplasare zero) poate fi generată de lumină având viteza de 300.000 km/s. Dacă fizica ar spune că există vreo legătură între viteze, acest fapt ar fi inexplicabil. a PS: Poate foloseşte mai mult să te gândeşti la un şir de pocnitori: pot să-i pun fiecăreia un timer şi să le programez încât să pocnească în succesiune foarte rapidă. Cât de rapidă vreau eu. Vei auzi un "TRRRR..." ca de mitralieră şi vei vedea cum "flama" se deplasează cu viteză foarte mare de-a lungul şirului. Dar dacă te gândeşti bine... ce anume se deplasează cu acea viteză? Ce obiect fizic se mişcă? Pocnitorile stau pe loc, au viteză zero. Rezultă de-aici că viteza "flamei" nu poate fi mai mare decât zero? Ce legătură există între viteza de deplasare a pocnitorilor şi viteza de deplasare a "flamei"? Ţi-e clar că niciuna? EDIT: Ca să fie mai clară treaba cu jetul de melci: |