Ganduri, scrieri, amintiri din viata lui Achernar veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Bine ai venit in randul celor ce simt nevoia sa vorbeasca 'singuri'. )

Mi s-a cam luat. De toate alea. Tot ce incepe bine continua prost. Tot ce incepe prost continua prost. Tot ce pare simplu e supercomplicat. O treaba simpla nu poate fi dusa la bun sfarsit decat dupa rezolvarea a 10000 de mici maruntisuri care de fapt n-au nici o legatura cu problema.

Acest jurnal a fost creat ca urmare a unei anumite conjuncturi. In realitate in momentul respectiv jurnalul nu era necesar. Nu exista o minima motivatie pentru a-l folosi. Probabil de aceea am si uitat de existenta lui dupa un timp.
In ultima perioada insa motivatia respectiva exista si e din ce in ce mai puternica. Suficient de puternica pentru a ma determina sa 'scutur de praf' jurnalul si sa-l pregatesc in asa fel incat sa fie disponibil atunci cand va fi nevoie de el. Pentru ca va fi.

Candva, pe vremea gimnaziului, locuiam 'la casa'. Vedeam blocurile undeva in zare si tin minte ca din cand in cand m-apuca invidia pe aia ce erau atat de norocosi incat puteau sta 'la bloc'. Fireste, acum stiu ca n-aveam de ce sa-i invidiez.
Revin. Deci, fiind vorba de case, iesitul pe strada nu prezenta dificultati. N-avea decat sa urle careva la poarta si-n urmatoarele 3 secunde eram prezent la datorie alaturi de cei 10-15 insi care formau gasca strazii.
Dupa ce-am exersat cam toate formele de leapsa, baza, fotbal si-alte de-astea am trecut la chestii mai serioase. Adica, la un moment dat, a devenit foarte popular un joc pe care l-am botezat 'razboi'. Si care consta in vanarea inamicului cu corcoduse, prune, visine, nuci si in general vorbind cam toate tipurile de munitie disponibile in sezonul respectiv. E adevarat, proiectilele de mare calibru (gutui, pere, piersici) erau interzise prin regulament. Jocul era destul de violent, in sensul ca o pruna sau nuca luata-n plin te cam scotea din lupta inclusiv fizic, plus ca exista si riscul de a ne scoate ochii. Din fericire niciodata nu s-a lasat cu chestii intr-adevar seriose.
Din cand in cand se juca murdar. Adica inamicul te pandea de dupa copaci - sau chiar in curtea proprie - si-ti arunca in cap toata munitia disponibila. Fireste, uneori se lasa cu scandal si reclamatii la forurile superioare gen parinti, bunici sau frati mai mari. Dar totul se rezolva in dimineata urmatoare printr-un armistitiu valabil de obicei pana seara, deci pana la reizbucnirea ostilitatilor.

De ce-mi reamintesc toate astea ? Pai ... tare mi-ar place sa fie totul cum era acolo. Sa pot evita o belea cu o eschiva rapida si apoi sa pot plasa un proiectil bine tintit in capatana aluia care mi-a pasat beleaua. Sau, daca tot e s-o incasez, sa stiu ca intotdeauna voi putea relua jocul de la capat fara ca infrangerea de azi sa-mi afecteze sansa victoriei de maine. Si, de ce nu, la terminarea jocului sa pot sta cu 'inamicul' de vorba fara ca ala sa faca mare caz de ceea ce s-a intamplat in joc.
Da. Ar fi misto. Dar din pacate nu e posibil.

Cea mai tampita si frustranta situatie e aia in care un individ isi foloseste toata energia disponibila pentru a mentine un echilibru in conditiile in care insasi mediul inconjurator erodeaza incet-incet acel echilibru.
Iar treaba devine de-a dreptul insuportabila atunci cand persoanele apropiate pur si simplu refuza sa-si modifice comportamentul in asa fel incat presiunea sa scada.

Intrebarea e daca tot efortul asta are vreun rost.

N-are.
Duca-se ...

Pe undeva cred ca gresesc. De fapt nu atat agitatia in van e frustranta ci mai degraba faptul ca n-am deloc dispozitia necesara pentru a face ce trebuie pentru a ma detensiona. Si nu merge cu paleative, am nevoie de ceva 'strong'. As putea de exemplu sa ma-nfund in prima carciuma si sa beau pana cad jos. As putea sa vin acasa si sa-ncep sa urlu la consoarta, sa-i pun in carca toate nerealizarile si eventual sa-i dau si cateva peste bot. As putea sa ma duc in vichend pe stadion si sa-njur in stanga si-n dreapta pana m-oi scarbi de-atat injurat. As putea face ... X chestii de genul asta. Dar nu merge. Imi lipseste sentimentul ala, vocea aia interioara care sa-mi sopteasca la ureche 'ba, du-te, rezolva-te si dupa aia totul o sa fie bine'. Tampita asta de voce interioara nu numai ca nu m-ajuta dar ma si streseaza sadic cu tot felul de tampenii. Ca ce fac daca treaba va marge prost ... ca de ce nu mi-am luat de siguranta .. ca am niste responsabilitati ... ca viitorul ... ca trecutul ... ca eu sunt de vina pentru aia si ailalta ...
N-am fost niciodata un individ prea inteligent. Si am asa o senzatie ca epoca indivizilor cu inteligenta la juma' s-a cam terminat. Darwin. Cel mai bine adaptat supravietuieste. Cel adaptat pe jumatate se roaga la Al-de-sus pentru noroc sau se roaga de ai-de-jos pentru toleranta. Nu-mi place sa ma rog. Al-de-sus oricum hotaraste fara aprobarea muritorilor iar cei de jos nu vor avea nici o jena sa dea intr-un individ aflat la pamant. Daca n-ar face-o ar insemna ca nu-s suficient de bine adaptati ...
Mda. M-au cam lasat nervii.

Azi dimineata am surprins un cetatean stand turceste pe trotuar si vorbind la telefonul mobil.
Hmm ... imi inchipui cam ce-as putea vedea daca individul ala si-ar cumpara laptop. IRC, chestii ... Cine spunea ca romanii nu se modernizeaza ?

Au trecut 7 luni de la ultima postare. Imi amintesc destul de bine conjunctura in care am scris ultima fraza. Ce vremuri ...
Aveam o gramada de belele pe cap dar nici nu-mi puteam inchipui ce avea sa urmeze. Sper ca 2007 va fi un an ceva mai putin zgaltait. Mi-a cam ajuns 2006. Sunt obosit cum n-am fost niciodata, dorm in prostie si cand ma trezesc parca-s un zombie. Mai tragic e ca nu voi beneficia de vreo zi libera de sarbatori si parca-mi vine sa-mi iau campii la gandul asta.
Si ca sa fie totul perfect se pare ca-n ianuarie voi avea parte de activitati suplimentare. Va fi interesant ...

Din nou revin dupa o pauza lunga. Patruzeci (si ceva) de zile ... ca la mort ...
Treaba continua sa fie groasa. Si va fi si in viitorime. Castig prost, asta desi efortul pe care il depun zilnic e mult mai mare decat efortul depus de multi altii mai bine platiti. Da' mi-am facut-o singurel si cu manuta proprie. N-am studii superioare. Doispe clase. Fara calificari suplimentare. Intru in categoria 'a se exploata la maximum, iar daca e sa crape nu-i nici o problema, se mai gasesc inca 'n' milioane care sa-i ia locul'. F**k ... incep sa-i inteleg pe aia de proslaveau revolutia, indiferent de care. Supravietuiesti sau nu, cel putin ai satisfactia ca ti-ai bagat picioarele (si nu numai) in ea de oranduire.