Un loc in care imi doresc de mult timp sa ajung este Manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus. Stie cineva cum se ajunge de la Bucuresti pana acolo, daca nu am masina?
Poate mai este careva dintre voi amator de un drum acolo, intr-un weekend...
Iata si un scurt istoric
Istoria Mânăstirii Brâncoveanu începe în secolul al XVII-lea. Dacă la începutul secolului XVI avem mai multe mărturii indirecte despre existenţa mânăstirii prin menţionarea unor călugări de aici în diferite acte, dispersate, primele dovezi directe le avem din anul 1654, când satul şi moşia din Sâmbata de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor. Acesta, se spune că a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil pentru călugării sihastri de aici. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), a zidit din piatră şi cărămidă o mânăstire.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania abia scăpase de atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa ortodoxă a românilor, urmărind-se, de fapt, deznaţionalizarea lor. Pentru întărirea şi salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizării, apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea mânăstire ortodoxă din Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o mânăstire mai mare cu viaţă de obşte (călugări care trăiesc, muncesc şi se roagă împreună), spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor.
Tot aici, voievodul martir, înfiinţează o "Şcoală de grămătici", un atelier de pictură în fresco şi o mică tipografie pe care le instalează în noua incintă, după modelul brâncovenesc folosit în toate ctitoriile domneşti.
Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre români. Schimbarea credinţei strămoşeşti a românilor ar fi condus uşor la pierderea identităţii lor naţionale. Rezistenţa românilor ortodocsi s-a organizat îndeosebi în jurul bisericilor şi a mânăstirilor, motiv pentru care , în Transilvania, în 1762 începe calvarul distrugerii acestora. Astfel, mai mult de 150 de mânăstiri şi biserici ortodoxe au fost distruse; cele de lemn incendiate, iar cele de piatră darâmate cu tunurile, de către generalul vienez Bukow. Multă vreme administraţia austro-ungară nu s-a atins de Mânăstirea Brâncoveanu. După decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, Curtea din Viena a ţinut seama mai întâi de moştenitoare, doamna Marica, soţia acestuia, şi apoi de faptul că mai rămăsese în viaţă un nepot al domnitorului.
Nu de puţine ori episcopii uniţi, au cerut desfiinţarea mânăstirii. Profitând de faptul că în 1782 s-a dispus desfiinţarea tuturor ordinelor călugăreşti, curtea de la Viena, la cererea administraţiei catolice, şi la insistenţele episcopului greco-catolic Grigorie Maior, a trimis în 1785 pe generalul Preiss, care a dărâmat mânăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusă în stare de ruină.
Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus i-a revenit Înalt Prea Sfinţitul Dr. Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în anul 1926. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, după război. Mitropolitul Nicolae Bălan a păstrat în interiorul bisericii pictura veche; arhitectura bisericii încadrându-se întru totul stilului brâncovenesc, stil apărut la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea în Tara Românească.