Bine aţi venit în
Arta Vizuală!
Acest colţişor al Hanului priveşte, după cum şi numele lasă de înţeles, arta imaginilor. Putem include tot aici şi senzaţiile care ne cuprind la privirea unui portret, unei fotografii, unui tablou.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie, unul, anumite privelişti îmi crează anumite stări, aşa cum şi o anumită ţinută vestimentară îmi imprimă o anumită stare.
În genere, acest topic este destinat referinţelor tehnice ale acestei zone - un fel de
HOW TO, dacă vreţi.
Nu cu mult timp în urmă s-a început o curaţenie a acestei zone, deşi nu prea-mi convine termenul acela - o reîmprospătare, mai degrabă. Tot cam pe atunci s-au stabilit şi unele referinţe pentru viitor, astfel încât o viitoare astfel de reîmprospătare să nu mai fie necesară.
Prin reîmprospătare mă refer la faptul că anumite imagini
legate (ataşate în mesaje prin intermediul etichetei [IMG]) de Han nu mai erau disponibile. De ce? Pentru că paginile unde acele imagini erau găzduite au expirat, Hanul neputând astfel a le încărca. De aceea, uneori, apăreau în locul acelor imagini mesaje de genul
user posted image sau o eroare tipică reprezenzând un X roşu într-un chenar.
De altfel, acelaşi lucru se întâmpla şi cu imaginile găzduite pe paginile ce nu permiteau
hotlinking (folosirea etichetei IMG). Alternativ, apărea o imagine standard incluzând acest mesaj. O verificare simplă ar fi
legarea unei astfel de imagini prin eticheta [IMG] de pe o pagină găzduită de către
Tripod.
Pentru a evita astfel de ipostaze - iritante pentru moderatori, cel puţin
- e bine să verificaţi întâi integritatea paginii de la care se face legătura. Personal, în cazul în care pagina de unde preiau imaginea este una personală, mă feresc să fac o legătură directă cu Hanul, exact pentru a evita situaţia de mai sus. Încarc imaginea gratuit la o altă gazdă specializată şi apoi o leg la Han. E mult mai sigur astfel.
Gazda pe care o folosesc eu este
Imageshack. Cum procedez? Salvez imaginea iniţial în propriul calculator, apoi deschid pagina anterioară, o încarc acolo, băieţii imi oferă un adresa exactă unde se află imaginea (ex.
http://img.echo.cx/niste-numere/imaginea-mea.jpg), iar apoi mă folosesc de eticheta [IMG] pentru a o ataşa la Han. Nimic complicat în asta. Există şi alte gazde ce imagini în genul celei pe care o folosesc eu - liberă alegere. Mai mult, nimeni nu este obligată să folosească o astfel de metodă. Este mai simplu să o legi direct Hanului, fără vreun alt
intermediar, dar e o vorbă -
better safe than sorry. Fiecare cum pofteşte.
Cazurile de mai sus sunt destinate celor ce nu doresc să
ataşeze imaginile la Han. Prin
ataşare definim procesul prin care un fişier este adăugat odată cu un anumit mesaj. Acel fişier se descarcă separat dacă se doreşte a fi vizualizat direct de pe serverul Hanului. Aceasta este o metodă total distinctă de eticheta [IMG], cea din urmă neexercitând nici o solicitare asupra bazei de date a Hanului.
Revenind la curaţenia despre care vorbeam la început, moderatorii acestei zone au şters imaginile actualmente indisponibile din cadrul topicelor aferente. În cazul
Jocului cu imagini, ei au înlocuit imaginile inexistente cu alte imagini asemănătoare, pentru a nu deranja cursul jocului. Dacă există utilizatori ce nu sunt de acord cu alegerea făcută de moderatori în cazul uneia sau mai multor imagini depuse antecedent de către ei, atunci îşi pot exprima nemulţumirea prin folosul opţiunii de
Report this post to a moderator /
Reclamă acest mesaj unui moderator, adăugând adresa directă către mesajul lor, alături de adresa eventualului substitut ales de către ei.
Altfel zis, dacă nu-ţi convine ce-am considerat noi că se potriveşte, dă-ne altceva să punem.
Utilizatorii nu pot edita propriile mesaje care-au fost depuse de o perioadă ce depăşeşte 24 de ore; din această cauză puteţi apela cu încredere la moderatorii acestei regiuni pentru a face înlocuirile cu pricina.
De asemenea, moderatorii acestei regiuni au editat fără conştiinţă (
) imaginile ce nu încăpeau în pagină, evitând astfel nevoia
scrolling-ului în lateral. Vor continua să facă acest lucru de fiecare dată când va fi nevoie, pentru a permite o navigare mai uşoară. Dacă aveţi o imagine care nu încape în pagină şi nu ştiţi cum s-o micşoraţi, vă recomand o metodă. Încărcaţi imaginea la
Resize2Mail, alegeţi ce modificări doriţi, apoi salvaţi imaginea şi folosiţi o pagină de găzduire pentru a le lega Hanului. Aveţi o metodă de găzduire mai sus.
Cam atât am avut de spus şi sper că am acoperit tot ce era nevoie. Pentru alte sugestii fie reclamaţii, puteţi face un
apel în secţiunea de
Sugestii, reclamatii si anunturi a Hanului.
Navigare plăcută,
Comitetul de moderatori.