Ganduri, scrieri, amintiri din viata lui dan_neagu2002 veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

Hmmm ... Curios. Am asteptat atat deschiderea acestui capitol si acum ideile se incapataneaza sa vina.
Sa incep prin a explica de ce cred ca povestea mea ar trebui sa fie mai altfel decat altele?...nu stiu ... io personal nu cred ca as avea rabdare sa citesc jurnalul altuia. si totusi in speranta ca nu toti sunt ca mine sa incepem.
Acum 2 saptamani eram instiintat cum ca urma sa sustin un interviu. Probabil cel mai important interviu de angajare de pana acum. Era pentru fotografi pe vase de croaziera.
O.K. perfect . Am deja un frate care face de 8 luni chestia asta si tocmai s-a intors din primul voiaj. Mare smecherie nu e . N-a vazut decat toata America de nord, America centrala, si ceva din America de sud. Distractii, chestii... o gramada de locuri noi si oameni la fel de virgini pentru memoria oricaruia dintre cei care citesc acest jurnal. Interviul urma sa aiba loc in Croatia la Zagreb, iar pasaportul meu e mai gol decat frigiderul de acasa. Era prima iesire a mea pe alte plaiuri decat cele mioritice.

Bine-ai venit ! Am citit prima postare din jurnal . Si eu lucrez pe vas de croaziera . Am doi ani de cind am plecat . E un alt stil de viata , ai sa vezi tu ! Mult succes !

Asa ca miercurea trecuta dupa ce mi-am terminat munca am plecat spre bucuresti de unde urma ca joi dimineata Cristi , reprezentantul firmei de turism care a intermediat acest interviu sa ne imbarce in 2 masini pe cei 8 ce urmam sa sustinem acest interviu. La bucuresti m-am intalnit cu fratele meu care a incercat sa ma indoape cu cat mai multa informatie despre cum se sustine un astfel de interviu si o tona de trucuri "fotografesti".
Bineinteles ca tot ce-mi intra pe o ureche iesea pe cealalta. O gramada de setari care lui i se pareau normale pentru a fotografia subiectul insa mie care nu cred ca am apasat de 10 ori click pe un aparat de fotografiat ma buimaceau si ma faceau sa tremur numai la ideea ca interviatorul o sa ma intrebe ceva despre vreo poza din portofoliul cu care urma sa ma prezint la interviu.
Joi dimineata am intins-o spre locul de intalnire si dupa formalitatile de plecare am pornit spre Zagreb. Pana la granita cam frigulet. Cand plecasem din focsani ( orasul de bastina ) erau 22 de grade iar pe internet vazusem ca in Hrvatska erau in jur de 0 grade noaptea si cel mult 10 grade ziua. Inceputul a fost promitator. Am descoperit ca uitasem la focsani o sacosica in care-mi pusesem io aparatul de barbierit, sapunul, prosopul, si alte chestii de maxima trebuinta dimineata. Bine ca nu pusesem la loc periuta de dinti.
Atunci am vazut pentru prima oara campurile imbibate cu apa din vestul tarii ce aveau sa se transforme in adevarate catastrofe in cateva zile.
Sunt obosit si nu vreau sa uit vreun amanunt mai mult sau mai putin picant. Continuarea maine...

Drumul a durat 16 ore. Am plecat la 6 dimineata din bucuresti si am ajuns la 12 noaptea la Zagreb. In mod normal, la alte plecari se lua un autocar , care ajungea mai tarziu... pe la 7-8 dimineata. Romaniii se schimbau repede, se aranjau si plecau direct la interviu. Insa noi plecand cu renault megane s-a mers iute tare de tot si am ajunss cu 6 ore mai devreme. In prealabil se facusera niste rezervari pentru noi insa in momentul in care am ajuns acolo receptionerul a aparut foarte surprins . "--- Nu am decat o singura camera libera....Are 3 paturi...De fapt mai am 2 dar hotelul fiind in reconstructi una nu are nici un pat in ea, iar alta areo canapea si o saltea pe jos."
Si asa am dormit io pe o canapea cu inca un coleg, fara asternuturi , fara nimic , ca sa nu mai spun ca era jegoasa de am zis ca noaptea o sa muste din mine.
Asta e... m-a culcat asa cum am putut in corul sforaiturilor unui roman care dormea pe salteaua de jos, neinvelit si imbracat asa cum venisem dupa drum. A fosto noapte oribila care credeam ca nu se mai termina. M-am trezit superinfrigurat pe la 4 dimineata si mi-am luat o geaca pe mine pe post de plapuma. In camera cu paturile a dormit singura fata dintre noi , seful agentiei de turism care ne facuse intermedierea si soferul celei de a doua masini, acesta din urma probabil datorita oboselii sforaind toata noaptea si nelasandu-i deloc sa doarma pe colegii de camera care nu au inchis un ochi macar toata noaptea.

Dimineata la prima ora, asta insemnand undeva pe la 6:30 ora lor, dupa ce m-am trezit am coborat jos la receptie si am schimbat niscaiva euro. Moneda lor se numeste kuna si rata de schimb este undeva la 100 de euro=700 de kuna. Apoi am iesit prin jurul hotelului in cautarea unui magazin.
Curios ca chiar desi era dimineata magazinele erau deschise.
Dupa ce am dat o raita dar nu pe o raza mai mare de 50 de metri de frica sa nu ma ratacesc am gasit probabil cel mai mare magazin din acea zona. Prima impresie a unui agent de vanzari adica io, a fost jalnica . Intradevar magazinul era maricel ca suprafata. Comparabil cu alimentara de la noi. Insa arata groaznic. Rafturile erau invelita in hartie de impachetat , vanztoarele erau imbracate in halate albe nu prea curatele, iar produsele in rafturi erau alandala, aruncate de-a valma intr-o ordine mai mult a dezordine. Ce ma interesa pe mine era in primul rand un aparat de barbierit de unica folosinta . Auzisem ca la interviu si chiar pe vas se pune mare baza pe u look cat de cat ingijit shi nu vroiam sa creez o prima impresie deplorabila. Tot ce am gasit acest capitol in afara de cateva aparate de ras Gillette cu lame de rezerva in care nu eram hotarat sa investesc a fost ceva noname cu o singura lama. Calitatea insa a lasat de dorit pentru ca m-am taiat de am innebunit iar de barbierit nici vorba.
Total dezamagit de tentativa mea de barbierit incercam sa recuperez la impresia artistica cu un costumas curatel a caror pereche de pantaloni fusese calcata cu o seara inainte de prietena varului meu in bucuresti in seara dinainte de plecare. Ce nu am vazut nici io nici ea cand i-a calcat insa a sarit in ochi in momentul cand i-am luat pe mine a fost ca pantalonii aveau un fermuar sublim insa lipsea cu desavasire. Ce-mi ramasese era sa iau blugii cu care venisem pe drum care jucasera rolul si de pijamale cu o noapte inainte. Vizibil iritat de neatentia cu care-mi facusem bagajul am plecat spre interviu cu o doza de optimism artificial absolut necesara pentru un spirit compatibil cu ceea ce cerea munca de fotograf pe vas .

La interviu in afara de noi adica cei 8 romani mai erau prezenti vreo 6 unguri, 4 sarbi si 20 de croati. Leaderul nostru, cel ce ne adusese la interviu, a trebuit sa ramana in camera de hotel pentru a recupera din somnul pierdut, pentru a putea soferi pe drumul de intoarcere.

Totusi pentru a nu fi de capul nostru am fost dati in primire conducatorului celuilalt grup, un croat pe la 32 de ani super fitos care nu prea avea interes ca romanii sa reuseasca pentru ca el nu avea nici un castig de aici. El isi lua comision doar de pe urma croatilor, sarbilor si ungurilor . Totusi nu pot sa neg ca sfaturile lui mi-au fost de ajutor si chiar daca, comportamentul lui nu numai cu noi ci si cu sarbii ( s-a purtat oribil cu acestia ) a lasat de dorit, are si el un aport mititel in sucesul meu de mai tarziu.

Interviatorul, un canadian cu o engleza-americana impecabila a venit la jumatate de ora dupa ce am ajuns in sala si dupa ce ne-a pus o caseta video filmata pe unul din vasele apartinand companiei Carnival ne-a pus pe fiecare sa ne ridicam in picioare , sa ne prezentam cine suntem, de unde venim si de ce vrem neaparat sa ajungem pe vas ca fotografi. Apoi fiecare a urmat sa se prezinte intr-o alta sala de conferinte mai mica, unde timp 15 minute dotati cu portofoliul de poze si cu cv-ul am purata o discutie libera doar de fata cu canadianul .

Pe rand toti cei ce ieseau pareau super entuziasmati de prestatia lor. Doar la vreo ora dupa ce am iesit mi-am dat seama ca asta era o super calitate a interviatorului ,care, din discutia avuta am aflat ca pe vase e o adevarata mafie romaneasca, aceasta fiind cea mai numeroasa comunitate in randul fotografilor shi chiar si in pozitii ca dealeri de cazino sau in restaurante eram reprezentati destul de bine. Nici el nu-si putea explica acest lucru . De ce era sigur era ca el ii angajase si nu ii parea rau de acest lucru, romanii fiind muncitori si dornici de a face bani ceea ce insemna ca isi faceau destul de constiincios treaba aducand un profit serios firmei.

Am omis sa spun ca inainte de interviu am avut norocul sa cunosc o super croata de undeva din dalmatia care prostul de mine nu a fost in stare sa ceara si el acolo un numar de telefon sau macar o adresa de email. O fetita dulce tare de tot . M-a ajutat foarte mult discutia cu ea pentru ca in momentul in care am intrat la interviu imi dadusem drumul la engleza si nu mai pierdeam timpul incercand sa-mi gasesc in cap traducerea la ideile ce-mi veneau.

Tin sa le spun celor ce au de gand sa urmeze acest drum si au impresia ca stiu engleza ca nu este de ajuns sa te uiti la film si sa intelegi ce se intampla acolo fara titrare. Conteaza foarte mult conversatia si de abia dupa ce vor avea aceasta ocazie vor observa ca engleza lor are multe goluri.

Dupa interviu am iesit cu singura romanca din grup in oras. Ea mai fusese la un interviu si-l picase din cauza englezei. A fost o companie placuta prin zagreb mai ales ca il cunostea putin . Am mancat o pizza si am baut o apa minerala cu 5 euro si dupa ce am dat o raita prin centru ne-am intors la hotelul unde se tinea interviul. Apoi odata cu terminarea tuturor celor intervievati am iesit impreuna cu leaderul din nou la o plimbare.

Vreau sa spun ca croatele la 30-35 de ani m-au dat pe spate. Sunt de o frumusete si o naturalete extraordinara si chiar daca nu se imbraca mai bine decat romancele au un sex-appeal iesit din comun.

Nici aici magazinele nu au fost nici macar la un sfert din ceea ce ma asteptam la o tara invecinata cu Italia si Germania, mult mai aproape de Europa decat noi. Pot spune ca in Focsani comertul este mult mai ingrijit deat in centrul Zagrebului, ca sa nu mai spun de periferie . E cumva normal ca o tara de nici 5 milioane de locuitori insa ce de notat a fost faptul ca acolo chiar daca era vineri parea ca este duminica. Concerte, lume iesita la zecile de terase din centru la cafea, insa nu mi-au putut ascunde tramvaiele ce treceau pe acolo, care erau populate cu croatii din clasa de mijloc care aduceau foarte mult cu romanii , cu lumea pestrita din militari macinata de problemele de zi cu zi . Am realizat ca ma aflu in centru si e normal ca totul sa fie foarte coafat.

Mancarea in schimb in restaurantele de aici este mult mai divesificata fata de ceea ce ne prezinta meniurile romanesti .
Usor usor ne-am indreptat spre hotel pentru a pleca din Zagreb vizibil obositi de cele 2 zile de cand fiecare din noi fuseseram plecati de acasa. Ajunsi in camera mi-am impachetat ce mai ramasese dupa care a inceput calvarul:))
Ce mi se putea intampla mai rau de atat?!? Nu-mi mai gaseam pasaportul. Belea frate. Am cautat de am innebunit in fiecare buzunarel din fiecare lucrusor care-l aveam la mine. Nimic. Am coborat la masina. Speram sa-l fi uitat acolo. Nimic. Leaderul profund stresat si el a inceput sa dea telefoane ca sa se intereseze de numarul de telefon de la consulatul din zagreb. Cand l-am intrebat ce era de facut in cazul asta am turbat.
Trebuia sa mai stam vreo 2-3 zile prin zagreb. De fapt cred ca de vineri pana luni. Asta ca sa-mi trimita nu stiu ce hartie ca sa demonsrez ca io sunt io...
Nici macar nu puteau sa plece ei si sa raman in zagreb. Daca au venit cu mine tebuiau sa plece cu mine. Nici in masina nu l-am gasit. Am luat din nou geanta la rost. Umplusem parcarea cu lucrurile mele iar pasaportu' ioc. Am avut in schimb inspiratia sa urc inapoi in camera de hotel si l-am gasit intr-un vestiar in care leaderul imi spusese ca a cautat el. Am rasuflat usurat. Asta-mi mai trebuia acu' Sa mai stam vreo 3 zile prin Croatzia. Nu ca nu era frumos da nu era momentu' ...
Am plecat .
Nici la dus nici la intors nu am vazut Budapesta. Am dormit intr-una. Am ajuns vineri dupaamiaza in bucuresti, iar sambata la pranz am fost in focsani. Joi am primit raspunsul. Am luat. IUPIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII
De acu incolo tot ce am de facut este sa astept . Insa de plecat plec sigur.
Nu stiu daca moderatorul de la acest forum imi va da voie sa dau numarul de telefon al celui care m-a ajutat in acest pas. Sincer le plang de mila celor care au ales Italia sau Spania pentru a face bani. Aici e distractia mult mai mare si cheltuielile mult mai mici.
Toti cei care stiu engleza ar trebui sa incerce sa faca acest pas. E pacat. Io-s putin suparat ca n-am aflat de asta mai demult dar nici acu nu-i tarziu. Sper sa fiu la fel de entuziasmat si cand o sa ma intorc. Bafta la toata lumea

felicitari, Dane !!!

in primul rind pentru reusita ta. ai pus mult suflet si ai trecut prin emotii, dar a meritat !

si in al doilea rind, pentru felul in care scrii super !!! am citit cu sufletul la gura mica ta poveste.

multa BAFTA in continuare si sa ne tii la curent cu ce se mai intimpla. eu deja sunt tare curioasa sa aflu continuarea...

, Danut. Sa ai parte de toate cele bune si sa ne vedem sanatosi si cand te-ntorci. Te pupa sefu' tau

Initial incepusem acest jurnal pentru a imortaliza fiecare locsor pe unde urmeaza a trece in aventura mea de fotograf. Dar pentru ca o sa mai dureze ceva timp pana sa vad marea , de fapt oceanul ... o sa va plictisesc cu ceea ce mi se intampla mie pe acilea.

In primul rand sa ma prezint mai detaliat. Cam tarziu da' hai... Sunt agent de vanzari la o firma de distributie din focsani . vand bergenbier, pepsi, si alte derivate. O munca in care deja sunt robot. Aceleasi glume cu vanzatoarele , aceleasi trasee de oras in fiecare zi, aceeasi cafea intinsa pana la 10 jumate in fiecare dimineata impreuna cu colegii de suferinta de la firma, ce sa mai ... era de asteptat o astfel de schimbare in viata.