In scoala, la orele de matematica, unii dintre noi poate au fost atentionati sa citesca cu mare atentie subiectele date la extemporale, teze sau examene, sa fie siguri ca au inteles enuntul inainte de a trece la rezolvarea problemei. In caz contrar, destul de des se intampla ca o parte dintre noi sa uitam sa rezolvam o anumita cerinta, sau sa dam rezolvarea altei probleme decat cea propusa.
In mod asemanator se pot petrece lucrurile si atunci cand problema de rezolvat este scrierea unui comentariu literar cu o anumita directie precizata in titlu, a oricarei lucrari scrise sau dezbateri care trebuie sa se incadreze intr-un titlu si un enunt dat.
Actorul Mircea Diaconu parea pe buna dreptate deranjat de faptul ca enuntul emisiunii si continutul ei nu se prea suprapuneau. Altfel spus, una era problema data si alta problema dezbatuta.
Intelegerea problemei, completa si corecta, pare asadar primul pas in rezolvarea ei.
__________________________
Ce va propun este sa discutam, pe de o parte, si alte aspecte ale psihologiei rezolvarii problemelor.
Pe de alta parte, sa discutam si psihologia "rezolvitorului", a problem solverului.
Cam care ar fi etapele de parcurs in rezolvarea problemelor ?
Se poate defini o strategie unica pentru orice problema, in orice context ?
Sau o strategie optima ?
E problem solvingul o aptitudine psihologica ? Si daca da, cat de innascuta si cat de dezvoltabila e ea ?
Hai sa ne dam cu parerea ! Cred ca oricine poate avea pareri macar pentru una dintre intrebarile de mai sus.
) au cel mai important rol in formarea unei astfel de gandiri.) Mai trebuie sa fim inarmati cu mult calm, rabdare si ambitie. Problemele mari necesita mult timp, iar daca suntem niste repeziti, abandonul e garantat. Nu in ultimul rand, avem nevoie de disciplina. Nu este absolut necesara, dar prezenta ei reduce timpul pe care il "consumam" la rezolvarea problemei.
)
), o pot observa sau nu. 