Va invit sa ne delectam impreuna cu scurte (sau complexe) comentarii ale lui flu referitoare la filmele si spectacolele de teatru pe care le-a vazut.
Versiune completa:Elogiul Filmelor De Categoria D
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Teatru si Film > Cronica de Teatru si Film
Un film bun? Un spectacol de teatru interesant?
Va invit sa ne delectam impreuna cu scurte (sau complexe) comentarii ale lui flu referitoare la filmele si spectacolele de teatru pe care le-a vazut.
Va invit sa ne delectam impreuna cu scurte (sau complexe) comentarii ale lui flu referitoare la filmele si spectacolele de teatru pe care le-a vazut.
Astazi a fost Hotel Rwanda. Mi-a lasat un gust amar.
A fost al naibii de veridic, aproape documentar, a fost trist , a fost puternic.
Inainte de a-l vedea stiam vag despre cele petrecute in Rwanda in 1994, filmul mi-a oferit o lectie cruda de istorie. Au fost acolo doua fraze care ies in relief si care spun multe despre ce este inca lumea de azi. Prima este replica lui Joaquin Phoenix si in mare suna cam asa: "I think if people will see this footage they will say 'Oh my God, that's horrible', and then they'll go on eating their dinners". Cealalta era replica lui Nick Nolte: "They're not coming. To them (superputerile) you're not even a nigger, you're African".
Amandoua sunt perfect valabile si la noi. Atata timp cat in turnul de clestar e liniste si pace, cui ii pasa de ce se intampla in cealalta parte a lumii? Unde pe deasupra mai sunt si negri. Aduceti-va aminte de sosirea negrului italian in Occident...
Filmul e un manifest impotriva intolerantei si ar putea fi folosit oriunde in lume unde gasim xenofobie si extremism.
La sfarsit ajungi sa te intrebi la fel ca si unul dintre personaje: "De ce sunt oamenii atat de cruzi?" Si nu cred ca exista raspuns la intrebarea asta, important e sa vezi ca exista si oameni care nu sunt cruzi si care reusesc sa se sacrifice pentru ceilalti.
A fost al naibii de veridic, aproape documentar, a fost trist , a fost puternic.
Inainte de a-l vedea stiam vag despre cele petrecute in Rwanda in 1994, filmul mi-a oferit o lectie cruda de istorie. Au fost acolo doua fraze care ies in relief si care spun multe despre ce este inca lumea de azi. Prima este replica lui Joaquin Phoenix si in mare suna cam asa: "I think if people will see this footage they will say 'Oh my God, that's horrible', and then they'll go on eating their dinners". Cealalta era replica lui Nick Nolte: "They're not coming. To them (superputerile) you're not even a nigger, you're African".
Amandoua sunt perfect valabile si la noi. Atata timp cat in turnul de clestar e liniste si pace, cui ii pasa de ce se intampla in cealalta parte a lumii? Unde pe deasupra mai sunt si negri. Aduceti-va aminte de sosirea negrului italian in Occident...
Filmul e un manifest impotriva intolerantei si ar putea fi folosit oriunde in lume unde gasim xenofobie si extremism.
La sfarsit ajungi sa te intrebi la fel ca si unul dintre personaje: "De ce sunt oamenii atat de cruzi?" Si nu cred ca exista raspuns la intrebarea asta, important e sa vezi ca exista si oameni care nu sunt cruzi si care reusesc sa se sacrifice pentru ceilalti.
am mai vazut un topic despre acest film, si pana la urma am sa-l caut! 
Constantine - daca chiar nu aveti altceva mai bun de facut... 
... atunci puteti sa-l vedeti pe Keanu cum bate demoni cu un box sfintit... si cum aprinde si stinge cu gestul acela smecheros un Zippo...
... atunci puteti sa-l vedeti pe Keanu cum bate demoni cu un box sfintit... si cum aprinde si stinge cu gestul acela smecheros un Zippo...
trebuie sa recunosti ca scena in care Constantine ii arata "the finger" Diavolului in timp ce este purtat spre rai e shmechera.
Intr-un fel total superficial, dar totusi.
Shmechera.
Intr-un fel total superficial, dar totusi.
Shmechera.
Smecher - smecheros ... asa cum se vrea tot filmul, de la efectele speciale pana la felul de a fi lui Keanu... cateodata insa prea multa smecherie ostentativa strica ceea ce ma duce cu gandul ca si a fi "cool" trebuie sa fie ceva firesc.
In concluzie e doar un alt film de spalat creierii dupa o zi de... (a se completa dupa preferinte). Trebuie sa recunosc ca mi-a placut faza in care tipa il intreaba daca trebuie sa se dezbrace de tot, iar el dupa o pauza lunga ii raspunde: "Ma gandesc"
Si legat de cool... in seara asta am revazut The Big Lebowski.
Zic eu ca e cel mai bun film al fratilor Coen cu Jeff Bridges in rolul unui loser 100% care reuseste sa fie cool fara mari eforturi. Alaturi de el mai au ocazia sa arate ce pot: John Goodman, Steve Buscemi si John Turturro. Ar mai fi si altii dar eu pe acestia i-am remarcat.
Avem o rapire (laitmotiv care se repeta in filmele fratilor Coen), avem bowling, avem mai multe grupuri de interese si pe 'Dude' Lebowski la mijloc... avem umor.
Cei care nu l-au vazut ar face bine sa-l vada; ceilalti sa-l revada, s-ar putea sa le fi scapat unele detalii la prima vizionare.
... asa cum se vrea tot filmul, de la efectele speciale pana la felul de a fi lui Keanu... cateodata insa prea multa smecherie ostentativa strica ceea ce ma duce cu gandul ca si a fi "cool" trebuie sa fie ceva firesc. In concluzie e doar un alt film de spalat creierii dupa o zi de... (a se completa dupa preferinte). Trebuie sa recunosc ca mi-a placut faza in care tipa il intreaba daca trebuie sa se dezbrace de tot, iar el dupa o pauza lunga ii raspunde: "Ma gandesc"
Si legat de cool... in seara asta am revazut The Big Lebowski.
Zic eu ca e cel mai bun film al fratilor Coen cu Jeff Bridges in rolul unui loser 100% care reuseste sa fie cool fara mari eforturi. Alaturi de el mai au ocazia sa arate ce pot: John Goodman, Steve Buscemi si John Turturro. Ar mai fi si altii dar eu pe acestia i-am remarcat.
Avem o rapire (laitmotiv care se repeta in filmele fratilor Coen), avem bowling, avem mai multe grupuri de interese si pe 'Dude' Lebowski la mijloc... avem umor.
Cei care nu l-au vazut ar face bine sa-l vada; ceilalti sa-l revada, s-ar putea sa le fi scapat unele detalii la prima vizionare.
Astazi va propun un anime si anume Grave of the Fireflies...
Asta daca sunteti intr-o dispozitie potrivita pentru ceva trist... (daca exista asa ceva)
Avem povestea unui baiat si a surioarei sale in Japonia anului 1945. De la inceput aflam ca baiatul moare in mizerie si ce urmeaza e doar amintirea ultimelor sale luni de viata.
Nu cred ca are rost sa dau nume si detalii tehnice, daca totusi aveti ocazia sa dati de acest anime oferiti-i o sansa, nu e de razboi, nu e pentru copii si are pe alocuri Magie.
Fetele pot sa-si pregateasca o batistuta...
Asta daca sunteti intr-o dispozitie potrivita pentru ceva trist... (daca exista asa ceva)
Avem povestea unui baiat si a surioarei sale in Japonia anului 1945. De la inceput aflam ca baiatul moare in mizerie si ce urmeaza e doar amintirea ultimelor sale luni de viata.
Nu cred ca are rost sa dau nume si detalii tehnice, daca totusi aveti ocazia sa dati de acest anime oferiti-i o sansa, nu e de razboi, nu e pentru copii si are pe alocuri Magie.
Fetele pot sa-si pregateasca o batistuta...
sau cutia cu servetele.... Intr-adevar super filmul ... mi-a schimbat parerea despre anime. Trista poveste...
Mi-e mi-a amintit de "Imperiul Soarelui" si de Oliver Twist ca atmosfera.
Nu credeam sa-l fi vazut cineva...
Ce-am mai vazut si mi-a placut?
All That Jazz (1979) si pot sa va spun ca nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult tinand cont de subiectul filmului: viata lui Joe Gideon (Roy Scheider), un regizor/coregraf de musicals, obisnuit sa-si ia amfetamina de dimineata si mare gagicar...
Filmul e foarte bine realizat, cu umor, pe alocuri secventele "de cantec si dans" pot fi un pic prea lungi pentru unii dar per ansamblu toate elementele se imbina perfect.
Gideon e autodistructiv si obsedat de moarte dar iubeste viata, e genial si o stie, e perfectionist. Impartindu-si viata intre fiica/sotie/amanta oficiala si nenumaratele amante de ocazie, singurul lucru care conteaza de fapt pentru el este munca.
Ce-am mai vazut si mi-a placut?
All That Jazz (1979) si pot sa va spun ca nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult tinand cont de subiectul filmului: viata lui Joe Gideon (Roy Scheider), un regizor/coregraf de musicals, obisnuit sa-si ia amfetamina de dimineata si mare gagicar...
Filmul e foarte bine realizat, cu umor, pe alocuri secventele "de cantec si dans" pot fi un pic prea lungi pentru unii dar per ansamblu toate elementele se imbina perfect.
Gideon e autodistructiv si obsedat de moarte dar iubeste viata, e genial si o stie, e perfectionist. Impartindu-si viata intre fiica/sotie/amanta oficiala si nenumaratele amante de ocazie, singurul lucru care conteaza de fapt pentru el este munca.
Mi l-a recomandat cineva, altfel poate nu vedeam 'Mormantul licuricilor'. Si daca tot ti-am invadat spatiul, sa spun si despre All That Jazz ca, desi l-am vazut acum multi ani, mi-au ramas in minte atat muzica excelenta (ai dreptate, totul se imbina perfect) si ritualul acela de dimineata - trezire...dus...pastile...picaturi ..."Show time!" . Impresia mea a fost ca se lua la intrecere cu moartea ... si ritmul era parca alert dar, cum spuneam, am vazut filmul de mult.
Pentru ziua de azi bifam Sin City...
Filmul are o distributie bunicica, Bruce Willis, Mickey Rourke, Benicio Del Toro, Rutger Hauer si o actiune care se petrece in universul de banda desenata a lui Frank Miller. Excesiv de violent si de carnal (sa zic visceral sau e o descriere prea blanda?), face si Kill Bill-ul lui Tarantino (care e regizor de onoare si la Sin City - cum o fi asta?) sa para mai putin sangeros decat este...
Povestile personajelor se lipesc intre ele in stilul Pulp Fiction iar pana aici nu avem nimic nou, doar un alt film de actiune. Partea interesanta, sau chiar frumoasa vine atunci cand lasam la o parte celelalte caracteristici ale filmului si ne oprim asupra vizualului, unde Sin City chiar exceleaza... realizat in alb-negru, universul se coloreaza doar pentru a scoate in evindenta anumite detalii...ochii verzi ai unei fete, sirenele rosii-albastre ale masinilor de politie, etc...
Film de vazut o singura data... care urmeaza sa devina trilogie. Intelegeti ce vreti din asta.
Filmul are o distributie bunicica, Bruce Willis, Mickey Rourke, Benicio Del Toro, Rutger Hauer si o actiune care se petrece in universul de banda desenata a lui Frank Miller. Excesiv de violent si de carnal (sa zic visceral sau e o descriere prea blanda?), face si Kill Bill-ul lui Tarantino (care e regizor de onoare si la Sin City - cum o fi asta?) sa para mai putin sangeros decat este...
Povestile personajelor se lipesc intre ele in stilul Pulp Fiction iar pana aici nu avem nimic nou, doar un alt film de actiune. Partea interesanta, sau chiar frumoasa vine atunci cand lasam la o parte celelalte caracteristici ale filmului si ne oprim asupra vizualului, unde Sin City chiar exceleaza... realizat in alb-negru, universul se coloreaza doar pentru a scoate in evindenta anumite detalii...ochii verzi ai unei fete, sirenele rosii-albastre ale masinilor de politie, etc...
Film de vazut o singura data... care urmeaza sa devina trilogie. Intelegeti ce vreti din asta.
Ce am mai vazut zilele astea... Un film despre viata unui compozitor si unul despre viata unui pictor... doar ca nu e vorba de orice compozitor sau orice pictor... Immortal Beloved despre viata lui Beethoven (nu cainele 
) si Modigliani despre viata lui ... Picasso? nope... Utrillo? nope... Diego Rivera? nope... s-o lasam balta, oricum nu e chiar atat de greu de ghicit...
In primul, Gary Oldman, reuseste sa traga dupa el filmul interpretand un Beethoven veridic, scindat intre genialitatea si umanitatea sa, un Beethoven care iubeste dar si greseste, care poate inspira ura, marcat de traumele copilariei.
Sfarsitul filmului este impresionat, cu Beethoven copil, fugind departe de tatal sau betivan, ajunge la un lac, unde este filmat plutind iar in apa se reflecta milioane de stele, totul desfasurandu-se pe Oda Bucuriei...
In al doilea avem un Andy Garcia care nu reuseste sa traga dupa el un film mediocru, care avea potential dar care a avut ghinionul de a fi regizat de cine nu trebuie. Retin doar imaginea in care dupa o bataie, intins pe zapada, Modigliani vede cum ninge albastru...
Pe amandoua le recomand doar pentru valoarea documentara, trecand peste cat de romantate le sunt vietile in aceste filme...
) si Modigliani despre viata lui ... Picasso? nope... Utrillo? nope... Diego Rivera? nope... s-o lasam balta, oricum nu e chiar atat de greu de ghicit...In primul, Gary Oldman, reuseste sa traga dupa el filmul interpretand un Beethoven veridic, scindat intre genialitatea si umanitatea sa, un Beethoven care iubeste dar si greseste, care poate inspira ura, marcat de traumele copilariei.
Sfarsitul filmului este impresionat, cu Beethoven copil, fugind departe de tatal sau betivan, ajunge la un lac, unde este filmat plutind iar in apa se reflecta milioane de stele, totul desfasurandu-se pe Oda Bucuriei...
In al doilea avem un Andy Garcia care nu reuseste sa traga dupa el un film mediocru, care avea potential dar care a avut ghinionul de a fi regizat de cine nu trebuie. Retin doar imaginea in care dupa o bataie, intins pe zapada, Modigliani vede cum ninge albastru...
Pe amandoua le recomand doar pentru valoarea documentara, trecand peste cat de romantate le sunt vietile in aceste filme...
"Though nothing can bring back the hour
Of splendour in the grass, of glory in the flower;
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind;"
Cam asa spunea domnul William Wordsworth...
Aici avem povestea de iubire dintre un El (Warren Beatty in tinerete) si o Ea (Natalie Wood, frumoasa de la soare te puteai uita...
)... doar ca acesta nu e un film cu final previzibil gen "au trait fericiti pana la adanci batraneti..." Daca ar fi doar atat ar fi o telenovela banala de pe Acasa (sau nu? ) si nici macar una reusita...
Ce am retinut din acest film (regizat de Elia Kazan, pentru cei carora le spune ceva numele )? Pai, mai multe... Ca tineretea nu dureaza o eternitate, dureaza chiar foarte putin de fapt. Ca in America puritana a anilor '20, fetele cuminti nu trebuiau nici macar sa se gandeasca la "that thing" 
... Ca parintii doresc tot timpul binele copiilor, pe cand copiii habar nu au ce isi doresc de fapt si de aceea exista parintii care sa le aranjeze un viitor. Ca oamenii normali pot parea mai nebuni decat nebunii si invers, depinde de unde privesti. Numai lucruri pe care le stiam deja, dar subliniate frumos si elegant in acest film... Daca i-as da nota, i-as da cu siguranta una Mare.
Of splendour in the grass, of glory in the flower;
We will grieve not, rather find
Strength in what remains behind;"
Cam asa spunea domnul William Wordsworth...
Aici avem povestea de iubire dintre un El (Warren Beatty in tinerete) si o Ea (Natalie Wood, frumoasa de la soare te puteai uita...
)... doar ca acesta nu e un film cu final previzibil gen "au trait fericiti pana la adanci batraneti..." Daca ar fi doar atat ar fi o telenovela banala de pe Acasa (sau nu? ) si nici macar una reusita... Ce am retinut din acest film (regizat de Elia Kazan, pentru cei carora le spune ceva numele
)? Pai, mai multe... Ca tineretea nu dureaza o eternitate, dureaza chiar foarte putin de fapt. Ca in America puritana a anilor '20, fetele cuminti nu trebuiau nici macar sa se gandeasca la "that thing" ... Ca parintii doresc tot timpul binele copiilor, pe cand copiii habar nu au ce isi doresc de fapt si de aceea exista parintii care sa le aranjeze un viitor. Ca oamenii normali pot parea mai nebuni decat nebunii si invers, depinde de unde privesti. Numai lucruri pe care le stiam deja, dar subliniate frumos si elegant in acest film... Daca i-as da nota, i-as da cu siguranta una Mare.
Sa nu credeti ca in jumatatea de an de cand n-am mai scris, n-am mai vazut filme... doar ca...
Incep cu un film de-al lui Stanley Kubrick din 1964:
Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb . Ce mi s-a parut interesant la acest film e felul in care a reusit Kubrick sa transforme un subiect atat de serios - razboiul atomic dintre rusi si americani, filmul a fost facut la scurt timp dupa criza rachetelor din Cuba - intr-unul amuzant. Nu am ajuns chiar sa-mi placa bomba, asa cum spune titlu, pentru ca finalul este totusi unul trist (si previzibil).
Imi place si felul in care a surprins Kubrick atitudinea anti-comunista din epoca, de genul: rusii nu beau apa ci doar votca, nu le pasa de vietile altor oameni de aceea trebuie omorati; si personajele caricaturale: generalii americani si ambasadorul rus. Si bineinteles Dr. Strangelove insusi, mad scientist-ul nazist care si-a schimbat numele, atunci cand a primit cetatenia, din Merkwürdigeliebe.
Replica filmului ii apartine presedintelui S.U.A., adresandu-se unui general american si ambasadorului sovietic:
"Gentlemen, you can't fight in here! This is the War Room."
Incep cu un film de-al lui Stanley Kubrick din 1964:
Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb . Ce mi s-a parut interesant la acest film e felul in care a reusit Kubrick sa transforme un subiect atat de serios - razboiul atomic dintre rusi si americani, filmul a fost facut la scurt timp dupa criza rachetelor din Cuba - intr-unul amuzant. Nu am ajuns chiar sa-mi placa bomba, asa cum spune titlu, pentru ca finalul este totusi unul trist (si previzibil).
Imi place si felul in care a surprins Kubrick atitudinea anti-comunista din epoca, de genul: rusii nu beau apa ci doar votca, nu le pasa de vietile altor oameni de aceea trebuie omorati; si personajele caricaturale: generalii americani si ambasadorul rus. Si bineinteles Dr. Strangelove insusi, mad scientist-ul nazist care si-a schimbat numele, atunci cand a primit cetatenia, din Merkwürdigeliebe.
Replica filmului ii apartine presedintelui S.U.A., adresandu-se unui general american si ambasadorului sovietic:
"Gentlemen, you can't fight in here! This is the War Room."
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.