Versiune completa:Psaltirea In Versuri - Mitropolitul Dosoftei
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Comunitatea Credintei - Religie > Ecclesia
| QUOTE (Cateva Cuvinte despre Mitropolitul Dosoftei) |
| Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din sec. al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. "Acest Dosofteiu mitropolitul", scrie Ion Neculce, "nu era om prost de felul lui; era neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adinc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si blind, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca acesta". Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adinca in viata religioasa a Moldovei, dindu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct al operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in viersuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. A tradus aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere a vazut lumina tiparului in anul 1680. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a tarii Moldovei, scrisa in viersuri silabice, compusa din 136 rinduri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. La sfirsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Tot la tipografia din Uniev, mitropolitul Dosoftei publica in anul 1673 un Acatist talmacit de pre limba slavoneasca pre limba romaneasca prin iubirea de munca si rivna Preasfintitului chir Domnului parinte Dositei, mitropolitul Sucevei. Probabil ca este o retiparire a unei parti, Acatistul Maicii Domnului; din Precinstitele Acatiste a lui Petru Movila, aparuta la tipografia din manastirea Pecersca in anul 1629. In 1679 tipareste o Liturghie, tradusa de el din limba greceasca, cu numeroase note scrise in limba greaca. Si Psaltirea slavo-romana, pe care o tipareste la Iasi in anul 1680, este tiparita la tipografia sa. O insemnatate mare pentru literatura noastra veche are monumentala opera cunoscuta sub titlul Viata si petreacerea svintilor sau Proloagele. Intreaga scriere a lui Dosoftei cuprinde patru volume mari, tiparite intre anii 1682-1686. Opera lui Dosoftei in mare parte este o compilatie a lui proprie, alcatuita sau tradusa dupa mai multe izvoare, cum spune el, "de pre greceste si de pre sirbeste". In anul 1683, mitropolitul scoate o a doua editie a Liturghiei lui, completata cu rugaciuni noi. In acelasi an, el tipareste o noua lucrare, intitulata Parimiile preste an. Este o colectie de slujbe si rugaciuni, care se intrebuinteaza in biserica la serviciile divine ce se oficiaza seara. Deasemenea el traduce si trimite la Moscova si Kiev Epistolele lui Ignatie, arhiepiscopul de Antiohia. Moldova, dupa cum vedem, ne-a lasat o intreaga literatura istoriografica scrisa in slavoneste, o bogatie de cronici de tot felul. |
(Sursa: Molddata.md)
In cele ce urmeaza, voi prezenta in cadrul acestui topic o parte Psalmii in versuri realizati de Dosoftei.
Psalmul 1
Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celor fără de lege
Şi cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a şedea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Şi-n legea lui ş-a petrece somnul,
De să va-nvăţa de zî, de noapte,
Să-i desprinză poruncile toate.
Şi va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Şi frunza sa încă nu-ş-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Şo de câte ori lucrează i-sporeşte,
Si agonisita lui va creşte.
Iară voi, necuraţâi, ca pleava,
De sârg veţ cunoaşte-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veţ duce cum să duce pravul,
Şi cu grâul n-iţ cădea-n făţare,
Ce veţ fi suflaţ cu spulbărare.
Ţi la giudeţ nu vă s-afla locul
Să vă sculaţ, ce-ţ pieri cu totul.
Nice păcătoşii din dreapta
Vor fi cu direpţii sa-ş ia plata,
Că celor direpţ Domnul le vede
Toata calea din scaun ce şede.
Şi calea pagânilor cea strâmbă
Va pieri, şi vor cădea-n grea scârbă.
----------------------
n-iţ = nu veţi
ce-ţ = ce veţi
Va urma
Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celor fără de lege
Şi cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a şedea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Şi-n legea lui ş-a petrece somnul,
De să va-nvăţa de zî, de noapte,
Să-i desprinză poruncile toate.
Şi va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Şi frunza sa încă nu-ş-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Şo de câte ori lucrează i-sporeşte,
Si agonisita lui va creşte.
Iară voi, necuraţâi, ca pleava,
De sârg veţ cunoaşte-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veţ duce cum să duce pravul,
Şi cu grâul n-iţ cădea-n făţare,
Ce veţ fi suflaţ cu spulbărare.
Ţi la giudeţ nu vă s-afla locul
Să vă sculaţ, ce-ţ pieri cu totul.
Nice păcătoşii din dreapta
Vor fi cu direpţii sa-ş ia plata,
Că celor direpţ Domnul le vede
Toata calea din scaun ce şede.
Şi calea pagânilor cea strâmbă
Va pieri, şi vor cădea-n grea scârbă.
----------------------
n-iţ = nu veţi
ce-ţ = ce veţi
Va urma
Psalmul 1 al lui David
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori:
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori:
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.
Psalmul 2
Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, şi de veste,
De să zborâră păgânii,
Gloate, tineri şi bătrânii,
De să vorovăsc cu svaturi
In deşert din toate laturi!
Şi sfătuiesc necuraţâi,
Cu craii si cu-mpăraţâi,
Şi cu toţâi să-nvitează
Spre Domnul, de vor să piarză
Pre alesul lui şi svântul
Iubit fiiul si cuvântul.
Iară noi, svânta sămânţă,
Să nu dăm cu dânş în sâlţă.
Legătura să le spargem,
În giugul lor să nu tragem.
Că Dumnezău toate vede
Din scaunul său ce şede
În ceri, unde odihneşte,
De-acolo pre toţ prăveşte.
Pre pizmaşii şi pârâşii
Domnul va râde de înşii
Şi-i va mustra de ocară
Pentru carea-l supărară.
Cu mânie le va zâce
A ce stătură cu price
Şi-i va rurbura-n urgie
De muncile cu vecie.
Iară eu-s pus de Domnul
Crai pre muntele Sionul,
Ca să-i spui de-nvăţătură
Ce poronceşte-n scriptură.
Către mine Domnul zâceŞ
"Fiiul mieu eşti din mătrice,
E astăz te nasc pre tine.
Şi vei cere de la mine
De-ţ voi da limbile toate,
Ce ţî-s ocină de soarte,
Că-ţ vor asculta cuvântul
Şi vei domni-n tot pământul.
Şi-i vei paşte cu toiagul
Cel de fier în tot şireagul,
De vei face-ntr-înşii cârduri
Şi-i zdrobi ca neşte hârburi".
Iar acmu voi, împăraţâi,
Sama vă luaţ, şi alţâi,
De va certaţ cu cuvântul
Toţ ce giudecaţ pământul.
Slujiţ Domnului cu teamă
Şi vă bucuraţ cu samă,
Să suferiţ şi certare
De la fiiu-său ce are,
Să nu cumva mânie
Spre voi Domnul cu urgie.
Şi veţ scăpa de la ceata
Celora ce-s de-a direapta,
Când urgia lui cea mare
Va arde fără-ncetare.
Atunce va fi ferice
De ceia ce nu pun price,
Ce cu inemă direaptă
Nedejduiesc să ia plată.
---------------------
Şi-i = Şi îi vei
Va Urma
Ce poate fi de poveste,
Ca aceasta, şi de veste,
De să zborâră păgânii,
Gloate, tineri şi bătrânii,
De să vorovăsc cu svaturi
In deşert din toate laturi!
Şi sfătuiesc necuraţâi,
Cu craii si cu-mpăraţâi,
Şi cu toţâi să-nvitează
Spre Domnul, de vor să piarză
Pre alesul lui şi svântul
Iubit fiiul si cuvântul.
Iară noi, svânta sămânţă,
Să nu dăm cu dânş în sâlţă.
Legătura să le spargem,
În giugul lor să nu tragem.
Că Dumnezău toate vede
Din scaunul său ce şede
În ceri, unde odihneşte,
De-acolo pre toţ prăveşte.
Pre pizmaşii şi pârâşii
Domnul va râde de înşii
Şi-i va mustra de ocară
Pentru carea-l supărară.
Cu mânie le va zâce
A ce stătură cu price
Şi-i va rurbura-n urgie
De muncile cu vecie.
Iară eu-s pus de Domnul
Crai pre muntele Sionul,
Ca să-i spui de-nvăţătură
Ce poronceşte-n scriptură.
Către mine Domnul zâceŞ
"Fiiul mieu eşti din mătrice,
E astăz te nasc pre tine.
Şi vei cere de la mine
De-ţ voi da limbile toate,
Ce ţî-s ocină de soarte,
Că-ţ vor asculta cuvântul
Şi vei domni-n tot pământul.
Şi-i vei paşte cu toiagul
Cel de fier în tot şireagul,
De vei face-ntr-înşii cârduri
Şi-i zdrobi ca neşte hârburi".
Iar acmu voi, împăraţâi,
Sama vă luaţ, şi alţâi,
De va certaţ cu cuvântul
Toţ ce giudecaţ pământul.
Slujiţ Domnului cu teamă
Şi vă bucuraţ cu samă,
Să suferiţ şi certare
De la fiiu-său ce are,
Să nu cumva mânie
Spre voi Domnul cu urgie.
Şi veţ scăpa de la ceata
Celora ce-s de-a direapta,
Când urgia lui cea mare
Va arde fără-ncetare.
Atunce va fi ferice
De ceia ce nu pun price,
Ce cu inemă direaptă
Nedejduiesc să ia plată.
---------------------
Şi-i = Şi îi vei
Va Urma
Psalmul 2
Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
1. Pentru ce s-au intaratat neamurile si popoarele au cugetat desertaciuni ?
2. Ridicatu-s-au imparatii pamantului si capeteniile s-au adunat impreuna impotriva Domnului si a Unsului Sau, zicand :
3. " Sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor ".
4. Cel Ce locuieste in ceruri va rade de dansii, si Domnul ii va batjocori pe ei !
5. Atunci va grai catre ei in urgia Lui si intru mania Lui ii va tulbura pe ei;
6. Iar Eu sunt pus imparat de El peste Sion, muntele cel sfant al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnnul a zis catre Mine : " Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut !
8. Cere de la Mine si-Ti voi da neamurile mostenirea Ta; si stapanirea Ta, marginile pamantului.
9. Paste-vei pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi ! ".
10. Si acum, imparati, intelegeti ! Invatati-va toti, care judecati pamantul !
11. Slujiti Domnului cu frica si va bucurati de El cu cutremur.
12. Luati invatatura, ca nu cumva sa Se manie Domnul si sa pieriti din calea cea dreapta, cand se va aprinde degrab mania Lui ! Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El !
Un psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
1. Pentru ce s-au intaratat neamurile si popoarele au cugetat desertaciuni ?
2. Ridicatu-s-au imparatii pamantului si capeteniile s-au adunat impreuna impotriva Domnului si a Unsului Sau, zicand :
3. " Sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor ".
4. Cel Ce locuieste in ceruri va rade de dansii, si Domnul ii va batjocori pe ei !
5. Atunci va grai catre ei in urgia Lui si intru mania Lui ii va tulbura pe ei;
6. Iar Eu sunt pus imparat de El peste Sion, muntele cel sfant al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnnul a zis catre Mine : " Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut !
8. Cere de la Mine si-Ti voi da neamurile mostenirea Ta; si stapanirea Ta, marginile pamantului.
9. Paste-vei pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi ! ".
10. Si acum, imparati, intelegeti ! Invatati-va toti, care judecati pamantul !
11. Slujiti Domnului cu frica si va bucurati de El cu cutremur.
12. Luati invatatura, ca nu cumva sa Se manie Domnul si sa pieriti din calea cea dreapta, cand se va aprinde degrab mania Lui ! Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El !
Psalmul 3
Doamne, ce se inmultira
Ceia ce ma trag cu pira!
Asupra-mi multi se sculara,
Cuvint mare cuvintara,
Dindu-si inimii credinta
Cum sa fiu in oceinta,
Sa n-aib agiutori de tine,
Dumnezau, ce-mi esti cu bine,
La nevoie sprijineala,
Si la voaie imi esti fala.
Ca mi-ai impletit cununa,
Cu podoaba depreuna,
De m-ai pus cap peste altii,
Sa bat pe toti necuratii.
Am strigat cu glasul mare
Catra Dumnezau cel tare,
Ca mi-aude de mi-i vinta
Dintr-a sa magura svanta.
Am dormit somn cu odihna
Pana-n zua de la cina.
Si m-am sculat demineata,
Ca mi-i Dumnezau povata.
De-ntunerece de gloate
Teama n-am, nice ma poate
Vestea rea sa ma mahneasca,
Dimpregiur ce-a sa-mi girbasca.
Scoala, Doamne, de ma scoate
De la scarbe de la toate,
Si le da bataia-n girba
A pizmas ce-m cearca scirba.
Si scirscind sa-si fringa dintii
In durerea sa gresitii.
Ca Dumnezau cu izbanda
Va da celor buni dobanda.
oceinta=deznadejde, disperare
vinta(vanta)=aparare, sprijin, ocrotire
a girbi= a marai, a latra
girba=spinare
Psalmul 3
Psalmul 3
1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Doamne, ce se inmultira
Ceia ce ma trag cu pira!
Asupra-mi multi se sculara,
Cuvint mare cuvintara,
Dindu-si inimii credinta
Cum sa fiu in oceinta,
Sa n-aib agiutori de tine,
Dumnezau, ce-mi esti cu bine,
La nevoie sprijineala,
Si la voaie imi esti fala.
Ca mi-ai impletit cununa,
Cu podoaba depreuna,
De m-ai pus cap peste altii,
Sa bat pe toti necuratii.
Am strigat cu glasul mare
Catra Dumnezau cel tare,
Ca mi-aude de mi-i vinta
Dintr-a sa magura svanta.
Am dormit somn cu odihna
Pana-n zua de la cina.
Si m-am sculat demineata,
Ca mi-i Dumnezau povata.
De-ntunerece de gloate
Teama n-am, nice ma poate
Vestea rea sa ma mahneasca,
Dimpregiur ce-a sa-mi girbasca.
Scoala, Doamne, de ma scoate
De la scarbe de la toate,
Si le da bataia-n girba
A pizmas ce-m cearca scirba.
Si scirscind sa-si fringa dintii
In durerea sa gresitii.
Ca Dumnezau cu izbanda
Va da celor buni dobanda.
oceinta=deznadejde, disperare
vinta(vanta)=aparare, sprijin, ocrotire
a girbi= a marai, a latra
girba=spinare
Psalmul 3
Psalmul 3
1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea;
2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! "
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Psalmul 4
Când îţ strig cu mare jele
Dintr-adâncul de greşele,
Dumnezăul bunătăţâi,
Mi-ai ascultat direptăţâi,
Şi-n vreme de greutate
Mi-ai lărgitu-mi pre departe.
Te-ndură şi miluieşte
Pre mişel ce te doreşte
Şi mi-ascultă mişea rugă,
Ce ţî-s adevară slugă.
Răilor, să nu vă paie
Dumnezău mila să-ş taie!
Ce căce iubiţ deşerte,
Dumnezău va să vă certe.
Să vă părăsâţ minciuna,
Să nu o cercaţ deauna,
Ce să cunoaşteţ pre omul
Ce şi l-au minunat Domnul.
Că Dumnezău mă ascultă,
Când îl strig din grije multă.
Şi când te mânii, nu face
Rău altuia, ce nu-ţ place.
Inema ce te sfădeşte
La culcuş o umileşte.
Şi fă jărtva cea direaptă,
De la Domnul să iei plată.
Mulţ giuruiesc daruri bune
Binele cine le-ar spune.
Iară spre noi, Doamne svinte,
Ţ-ai însămnat de mainte
Strălucoarea svintei feţe,
De ne-ntoarce la blândeţe.
De-aceasta m-dai bucurie
Inemii şi veselie,
Ca de casă cu strânsoare,
Cu haine tinse la soare.
Vin şi grâu să prisosască,
Oloiul să nu lipsască.
Iară eu cu pace bună
Voi adormi depreună,
Şi când din lume m-ii1 duce,
Mă vei odihni cu dulce,
În casa ta cea senină,
Cătră nedejde deplină.
Psalmul 4
1. Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.
2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
3. Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
4. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi.
5. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul.
6. Mulţi zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune?" Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!
7. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit.
8. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Când îţ strig cu mare jele
Dintr-adâncul de greşele,
Dumnezăul bunătăţâi,
Mi-ai ascultat direptăţâi,
Şi-n vreme de greutate
Mi-ai lărgitu-mi pre departe.
Te-ndură şi miluieşte
Pre mişel ce te doreşte
Şi mi-ascultă mişea rugă,
Ce ţî-s adevară slugă.
Răilor, să nu vă paie
Dumnezău mila să-ş taie!
Ce căce iubiţ deşerte,
Dumnezău va să vă certe.
Să vă părăsâţ minciuna,
Să nu o cercaţ deauna,
Ce să cunoaşteţ pre omul
Ce şi l-au minunat Domnul.
Că Dumnezău mă ascultă,
Când îl strig din grije multă.
Şi când te mânii, nu face
Rău altuia, ce nu-ţ place.
Inema ce te sfădeşte
La culcuş o umileşte.
Şi fă jărtva cea direaptă,
De la Domnul să iei plată.
Mulţ giuruiesc daruri bune
Binele cine le-ar spune.
Iară spre noi, Doamne svinte,
Ţ-ai însămnat de mainte
Strălucoarea svintei feţe,
De ne-ntoarce la blândeţe.
De-aceasta m-dai bucurie
Inemii şi veselie,
Ca de casă cu strânsoare,
Cu haine tinse la soare.
Vin şi grâu să prisosască,
Oloiul să nu lipsască.
Iară eu cu pace bună
Voi adormi depreună,
Şi când din lume m-ii1 duce,
Mă vei odihni cu dulce,
În casa ta cea senină,
Cătră nedejde deplină.
Psalmul 4
1. Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.
2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
3. Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
4. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi.
5. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul.
6. Mulţi zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune?" Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!
7. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit.
8. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Psalmul 5
Sloboz, Doamne,-n urechi svinte
Grai cu de jele cuvinte
Şi mi-ascultă mişea rugă
La greu, ce-ţ sunt a ta slugă,
Dumnezău şi împărate,
Că mă rog cu dereptate.
Încă zoare nu răvarsă
De soare, când va să iasă,
Svinţia-ta mi-auz glasul
Şi mă vez preste tot ceasul.
Că tu, Doamne,-n fărălege
Pre nime nu laş s-alerge.
Şi-n casa ta n-ŕvea parte
Vicleanul, ce-a sta departe.
Strâmbii nu laş să trăiască,
De-aproape să te prăvască,
Că de svânta-ţ căůtătură
S-or face pizmaşii zgură.
Urât-ai pre toţ făloşii
Şi vei pierde mincinoşii.
Şi de om ce varsă sânge
Ţi-i greaţă a te atinge.
Iară eu, Dumnezău svinte,
Cu mila ta de mainte,
Îţ voi intra-n svânta casă,
Unde şez, Doamne, la masă,
De m-oi închina cu rugă,
În frica ta, ce ţî-s slugă,
În beserica ta svântă.
Şi mă du fără de smântă
Spre-adevăr, să nu duc greaţă,
Că tu, Doamne, m-eşti povaţă
Şi spre tine-m deregi paşii,
Ca să nu-m strice pizmaşii.
Că li-i gura nedireaptă
Şi li-i inema deşartă.
Cu gâltejele căscate,
De izbucnesc răutate,
Cu graiuri necuvioase,
Ca un mormânt plin de oase.
Şi cu limba lor înşală,
Să facă-n lume sminteală.
Ce le dă, Doamne, osândă,
Să nu-ş laude-n dobândă.
Sfaturile să le piarză
Şi din mila ta să cază.
Cu a lor păgânătate,
Să-i urneşti la răutate,
Că te, Doamne, mâniară,
Clevetindu-te prin ţară.
Iară ceia ce te-aştaptă,
Pre toţ să-i bucuri cu plată,
Cu tine-n veci să petreacă
Bucurie, să le placă.
Să să laude cu tine
Carii ţ-vor numelui bine,
Că dai bună cuvântare
Direptului şi spori mare.
Doamne,-n scut de bună vrere,
Ne-ncununi cu mângâiere.
Psalmul 5
1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne!
3. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea.
4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.
6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.
7. Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta.
8. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta.
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne,
11. şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău.
12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.
Sloboz, Doamne,-n urechi svinte
Grai cu de jele cuvinte
Şi mi-ascultă mişea rugă
La greu, ce-ţ sunt a ta slugă,
Dumnezău şi împărate,
Că mă rog cu dereptate.
Încă zoare nu răvarsă
De soare, când va să iasă,
Svinţia-ta mi-auz glasul
Şi mă vez preste tot ceasul.
Că tu, Doamne,-n fărălege
Pre nime nu laş s-alerge.
Şi-n casa ta n-ŕvea parte
Vicleanul, ce-a sta departe.
Strâmbii nu laş să trăiască,
De-aproape să te prăvască,
Că de svânta-ţ căůtătură
S-or face pizmaşii zgură.
Urât-ai pre toţ făloşii
Şi vei pierde mincinoşii.
Şi de om ce varsă sânge
Ţi-i greaţă a te atinge.
Iară eu, Dumnezău svinte,
Cu mila ta de mainte,
Îţ voi intra-n svânta casă,
Unde şez, Doamne, la masă,
De m-oi închina cu rugă,
În frica ta, ce ţî-s slugă,
În beserica ta svântă.
Şi mă du fără de smântă
Spre-adevăr, să nu duc greaţă,
Că tu, Doamne, m-eşti povaţă
Şi spre tine-m deregi paşii,
Ca să nu-m strice pizmaşii.
Că li-i gura nedireaptă
Şi li-i inema deşartă.
Cu gâltejele căscate,
De izbucnesc răutate,
Cu graiuri necuvioase,
Ca un mormânt plin de oase.
Şi cu limba lor înşală,
Să facă-n lume sminteală.
Ce le dă, Doamne, osândă,
Să nu-ş laude-n dobândă.
Sfaturile să le piarză
Şi din mila ta să cază.
Cu a lor păgânătate,
Să-i urneşti la răutate,
Că te, Doamne, mâniară,
Clevetindu-te prin ţară.
Iară ceia ce te-aştaptă,
Pre toţ să-i bucuri cu plată,
Cu tine-n veci să petreacă
Bucurie, să le placă.
Să să laude cu tine
Carii ţ-vor numelui bine,
Că dai bună cuvântare
Direptului şi spori mare.
Doamne,-n scut de bună vrere,
Ne-ncununi cu mângâiere.
Psalmul 5
1. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne!
3. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea.
4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.
6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul.
7. Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta.
8. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta.
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne,
11. şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău.
12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.
Psalmul 6
Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie* ,
Când îm vei lua sama, cu a ta urgie.
Ce-ţ fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune,
Oasele mi le strânge cu vindecăciune.
Mi-i sufletul în groază şi-n grea turbureală
De zua cea de samă şi de sârguială.
Pănă când, milostive, vei face zăbavă
Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă?
Ce te milostiveşte de mă izbăveşte
Cu a ta bunătate ce ţî să vesteşte.
Că în moarte nu-i nime sa te pomenească,
Dară-n iad cine poate să-ţ mărturisască?
Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,
Spăl în nopţâle toate perinile mele
Cu lacrămile mele, de-m moi aşternutul,
De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul.
Că mi s-au turburatu-mi vederea de spaimă,
M-am vechit în pizmaşii carii mă defaimă.
Pizmaşilor puterea să li să scurteze,
Şi cei fără de lege să nu-mi mai cuteze,
Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare
Şi mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare.
La a mea greutate Dumnezău m-ascultă,
La boala mea-m trimite mila sa cea multă.
Priěmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite,
Şi sâmţârile toate îm sunt curăţâte.
Ruşine şi necinste, feţe ocărâte
Pizmaşii miei să paţă şi mustrări cumplite.
Şi-ndărăpt să să ducă cu multă sâială,
Să-i cuprinză nevoia din grea sârguială.
Psalmul 6
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.
Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie* ,
Când îm vei lua sama, cu a ta urgie.
Ce-ţ fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune,
Oasele mi le strânge cu vindecăciune.
Mi-i sufletul în groază şi-n grea turbureală
De zua cea de samă şi de sârguială.
Pănă când, milostive, vei face zăbavă
Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă?
Ce te milostiveşte de mă izbăveşte
Cu a ta bunătate ce ţî să vesteşte.
Că în moarte nu-i nime sa te pomenească,
Dară-n iad cine poate să-ţ mărturisască?
Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,
Spăl în nopţâle toate perinile mele
Cu lacrămile mele, de-m moi aşternutul,
De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul.
Că mi s-au turburatu-mi vederea de spaimă,
M-am vechit în pizmaşii carii mă defaimă.
Pizmaşilor puterea să li să scurteze,
Şi cei fără de lege să nu-mi mai cuteze,
Că mi-au auzit Domnul glasul de plânsoare
Şi mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare.
La a mea greutate Dumnezău m-ascultă,
La boala mea-m trimite mila sa cea multă.
Priěmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite,
Şi sâmţârile toate îm sunt curăţâte.
Ruşine şi necinste, feţe ocărâte
Pizmaşii miei să paţă şi mustrări cumplite.
Şi-ndărăpt să să ducă cu multă sâială,
Să-i cuprinză nevoia din grea sârguială.
Psalmul 6
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.
Psalmul 7
Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m eşti razăm tare*,
De la gonaci mă scoate, de grea supărare.
Cândái să nu mi-apuce sufletul ca leul,
Când nu-i cine mă scoate, cându-m vine greul.
Doamne, Dumnezăul mieu, de-am făcut aceasta,
De este strâmbătate în mânu-mi dând plata,
De-am întors răutate, prin rău cine-m face,
Sau cuiva strâmbătate, mie ce nu-m place,
De la gonaci cădere las să mi să tâmple
Asupra mea pizmaşii mânia să-ş împle,
Sufletul să-m gonească pizmaşii la fugă,
Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă.
Viaţa-n pământ să-m calce atocma cu pravul
Şi slava să-m defaime, precum li-i năravul.
Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă,
Răsâpeşte pizmaşii, le fă pre osândă.
Şi cu a ta poruncă, Doamne, te rădică.
Să să veghe pizmaşii, să-ţ aibă de frică.
Te vor încungiura-te năroade de gloate,
Carile ţ-au ţânutu-ţ poruncile toate.
Beserica cea svântă carea ţi-i de slavă
Să o-ntorci spre nălţâme fără de zăbavă.
Domnul giudecă gloate, giudecă-mi şi mie,
Cu a ta dereptate, fără de mânie.
Păcătoşilor răul să să obârşască,
Să-ndereptez direptul să să proslăvască.
Că tu cerci de-amănuntul inema şi zgăul
Şi ştii cu de-adevărul direptul şi răul.
Agiutoriul mieu este, Doamne, de la tine,
Ce scoţ din greutate pre carii ţ-vor bine.
Domnul giudeţ direptu-i, tare şi lung rabdă,
Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă.
Şi de nu veţ întoarce cătră pocăinţă,
Are săgeţ amână scoase din tulbiţă.
Arcul întins încoardă, lancea străluceşte,
De strică şi răstoarnă în ce să opreşte.
Şi-n voi le-a slobozî-le, arse şi-nfocate,
Aceste vase toate de moarte gătate.
Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere
Şi-ş fată strâmbătate, de-i face scădere.
Cine va săpa groapă altuia să-l surpe,
Sângur ş-va cădea-n râpă şi viaţa ş-a rumpe.
Că i să va întoarce în cap răutatea
Şi i s-a strânge-n creştet toată strâmbătatea.
Mărturisi-ţ-voi, Doamne, a ta dereptate,
Şi numele tău cel nalt cânt cu bunătate.
Psalmul 7
1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,
4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei,
5. Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze.
6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7. Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea.
9. Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă.
11. Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.
12. De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit
13. Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14. Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea.
15. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.
17. Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m eşti razăm tare*,
De la gonaci mă scoate, de grea supărare.
Cândái să nu mi-apuce sufletul ca leul,
Când nu-i cine mă scoate, cându-m vine greul.
Doamne, Dumnezăul mieu, de-am făcut aceasta,
De este strâmbătate în mânu-mi dând plata,
De-am întors răutate, prin rău cine-m face,
Sau cuiva strâmbătate, mie ce nu-m place,
De la gonaci cădere las să mi să tâmple
Asupra mea pizmaşii mânia să-ş împle,
Sufletul să-m gonească pizmaşii la fugă,
Să nu hălăduiască, ce să mi-l agiungă.
Viaţa-n pământ să-m calce atocma cu pravul
Şi slava să-m defaime, precum li-i năravul.
Scoală, Doamne,-n mânie, rădică izbândă,
Răsâpeşte pizmaşii, le fă pre osândă.
Şi cu a ta poruncă, Doamne, te rădică.
Să să veghe pizmaşii, să-ţ aibă de frică.
Te vor încungiura-te năroade de gloate,
Carile ţ-au ţânutu-ţ poruncile toate.
Beserica cea svântă carea ţi-i de slavă
Să o-ntorci spre nălţâme fără de zăbavă.
Domnul giudecă gloate, giudecă-mi şi mie,
Cu a ta dereptate, fără de mânie.
Păcătoşilor răul să să obârşască,
Să-ndereptez direptul să să proslăvască.
Că tu cerci de-amănuntul inema şi zgăul
Şi ştii cu de-adevărul direptul şi răul.
Agiutoriul mieu este, Doamne, de la tine,
Ce scoţ din greutate pre carii ţ-vor bine.
Domnul giudeţ direptu-i, tare şi lung rabdă,
Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă.
Şi de nu veţ întoarce cătră pocăinţă,
Are săgeţ amână scoase din tulbiţă.
Arcul întins încoardă, lancea străluceşte,
De strică şi răstoarnă în ce să opreşte.
Şi-n voi le-a slobozî-le, arse şi-nfocate,
Aceste vase toate de moarte gătate.
Cine umblă cu pizmă, îngreacă durere
Şi-ş fată strâmbătate, de-i face scădere.
Cine va săpa groapă altuia să-l surpe,
Sângur ş-va cădea-n râpă şi viaţa ş-a rumpe.
Că i să va întoarce în cap răutatea
Şi i s-a strânge-n creştet toată strâmbătatea.
Mărturisi-ţ-voi, Doamne, a ta dereptate,
Şi numele tău cel nalt cânt cu bunătate.
Psalmul 7
1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,
4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei,
5. Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze.
6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7. Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea.
9. Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă.
11. Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.
12. De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit
13. Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14. Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea.
15. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.
17. Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
Psalmul 8
Doamne, Domnul nostru, cum ţ-ai făcut nume* ,
De să minunează-n toate părţ de lume!
Că prin toate ceriuri tu dai cuviinţă,
Sugarii din braţe ţ-cântă cu credinţă,
Când vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmaşul,
Să-i culegi dobânda, să-i răstorni sălaşul.
Văz că-i făcut ceriul de mânule tale,
Cu toată podoaba, şi-i pornit cu cale.
Ai tocmit şi luna să crească, să scază,
Să-ş ia de la soare lucoare din rază.
Stele luminate ce lucesc pre noapte,
De dau cuviinţă, tu le-ai urzât toate.
Ce poate fi omul de-l aduci aminte,
De cerci pentru dânsul folos înainte?
Sau fiiu-său doară, ce ţi-i cu credinţă,
De grijeşti de dânsul şi-i faci socotinţă?
Puţân nu de-atocma cu îngeri în slavă,
I-a-ntrece cu cinstea fără de zăbavă.
Mare cuviinţă i-ai dat şi cunună
Să dea-nvăţătură cu tocmală bună.
L-ai pusu-l mai mare, toate să-l asculte,
Câte sunt pre lume cuvânt să nu-i mute.
Şi i-ai supus toate supt a lui picioare,
Oile şi boii, şi tot de supt soare,
Dobitoc sălbatec de câmp şi de luncă,
Jigănii sirepe, ce strică ş-apucă,
Pasările toate, ce sunt zburătoare
De vânt şi de apă ce-s înotătoare,
Pre chiţii cei mare, pre tot feli de peşte,
Şi-n tot ce-i în mare el oblăduieşte.
Doamne, Domnul nostru, cum ţ-ai făcut nume,
De să minunează-n toate părţ de lume!
Psalmul 8
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
Doamne, Domnul nostru, cum ţ-ai făcut nume* ,
De să minunează-n toate părţ de lume!
Că prin toate ceriuri tu dai cuviinţă,
Sugarii din braţe ţ-cântă cu credinţă,
Când vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmaşul,
Să-i culegi dobânda, să-i răstorni sălaşul.
Văz că-i făcut ceriul de mânule tale,
Cu toată podoaba, şi-i pornit cu cale.
Ai tocmit şi luna să crească, să scază,
Să-ş ia de la soare lucoare din rază.
Stele luminate ce lucesc pre noapte,
De dau cuviinţă, tu le-ai urzât toate.
Ce poate fi omul de-l aduci aminte,
De cerci pentru dânsul folos înainte?
Sau fiiu-său doară, ce ţi-i cu credinţă,
De grijeşti de dânsul şi-i faci socotinţă?
Puţân nu de-atocma cu îngeri în slavă,
I-a-ntrece cu cinstea fără de zăbavă.
Mare cuviinţă i-ai dat şi cunună
Să dea-nvăţătură cu tocmală bună.
L-ai pusu-l mai mare, toate să-l asculte,
Câte sunt pre lume cuvânt să nu-i mute.
Şi i-ai supus toate supt a lui picioare,
Oile şi boii, şi tot de supt soare,
Dobitoc sălbatec de câmp şi de luncă,
Jigănii sirepe, ce strică ş-apucă,
Pasările toate, ce sunt zburătoare
De vânt şi de apă ce-s înotătoare,
Pre chiţii cei mare, pre tot feli de peşte,
Şi-n tot ce-i în mare el oblăduieşte.
Doamne, Domnul nostru, cum ţ-ai făcut nume,
De să minunează-n toate părţ de lume!
Psalmul 8
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
Psalmul 9
Mă rog ţie, Doamne, cu inema toată,
Ciudesele tale spuindu-le-n gloată.
Mă bucur de tine şi-ţ cânt pre tot ceasul,
Numele tău cél svânt l-înalţ în tot glasul.
Că tu mi-ai înfrântu-mi pizmaşii să fugă,
De i-ai obosâtu-i în goana cea lungă.
De svânta ta faţă vor săca din fire
Pizmaşii tăi, Doamne, şi vor da-n pierire.
Mi-ai căutat giudeţul şi de greutate,
Şezându-ţ în scaun giudeci dereptate.
Îngrozâş păgânii ş-au pierit vicleanul,
L-ai rasu-l din nume de preste tot anul.
I-i suliţa frântă, armele stricate,
A pizmaşul trúfaş cetăţâle sparte.
Pierit-au cu sunet vestea lui cea mare,
Şi Domnul cu vecii custă pre-aşezare.
Ş-au gătatu-ş scaun Domnul pre giudeţe,
Să giudece lumea ne-alegând în feţe.
Şi cu dereptariul va socoti Domnul,
De-a certa cu lege vina a tot omul.
Mişelului este Domnul de scăpare,
Agiutori la treabă, la greu stâncă tare.
Că cine cunoaşte cinstitul tău nume,
Şede cu nedejde petrecând pre lume.
Şi cine te cearcă cu rugă curată,
Îl grijeşti la lipsă cu mână-ndurată.
Cântaţ cu dulceaţă şi slăviţ pre Domnul
Care lăcuieşte-n muntele Sionul.
Şi să-i faceţ veste de tocmele bune
În limbile toate, că sunt de minune.
Că prin lumea toată sânge ce să varsă
A şerbii săi Domnul necercat nu lasă,
Nice le uită rugă şi strigare,
Să-i lase-n nevoaie fără scumpărare.
Caůtă şi de mine, Doamne,-ntr-a ta milă,
De-m vez greutatea şi de vrăjmaş sâlă.
Şi tu mă rădică de la prag de moarte,
Să-ţ povestesc, Doamne, laudele toate,
În mijloc de poarta a fiěcei Sionul,
Să prinză de veste prin ţară tot omul.
S-ávem bucurie de-a ta mântuinţă,
Să vedem pizmaşii afundaţ în sâlţă.
Că-n laţul acela care ei gătară
Li s-au prins piciorul de să încurcară.
Vestit este Domnul de giudeţ ce face,
Păcătosul da-ş-va în laţ, cum nu-i place.
Şi să vor întoarce în iad de vor merge
Toate limbi păgâne şi fără de lege.
Iară pre mişelul Dumnezău nu-l uită,
Săvái că-ş petrece viaţa-n grije multă.
Ce pentru răbdare le cruţă de-i gata
Mişeilor Domnul de le va da plata.
Rădică-te, Doamne, cu a ta tărie,
Să să părăsască omul de mândrie,
Să giudeci păgânii cu svânta ta faţă,
Dătători de lege le dă şi povaţă,
Să vază păgânii că-s oameni cu minte
Şi să-ţ înţăleagă svintele cuvinte.
Dară căce, Doamne, te mutaş departe
La loc de nevoaie şi de greutate,
Şi pre necuratul laş de să dezmiardă,
De să sămeţeşte pre mişel şi-l pradă?
Sfatul şi voroava ce fac necuraţâi
Tind sâlţe şi laţuri să strice pre alţâi.
Şi să prind într-înse cu multă durere,
Altora nu strică, şie fac scădere.
Că şi păcătosul cu mult să făleşte
În dezmierdăciune, căce-i prisoseşte.
Asuprele face, şi-l grăiesc de bine,
Mânie pre Domnul cu rău ce-are-n sine.
Şi nu va să cerce să-ş afle folosul,
Ce stă-ntr-a sa pizmă-n tot ceas păcătosul.
De toţ dumnezăii mai presus să urcă
Şi căile sale pre tot ceasul spurcă.
Vor lipsi din faţă-i a tale giudeţe,
Că-n svânta ta lege n-a vrea să să-nveţe.
Şi căce ş-va-nvince preste toţ pizmaşii,
Inema i-va zâce să nu-ş mute paşii
Din rudă de rudă pănă nu va face
Peste toată lumea vrajbă şi nepace.
Gura i-este plină de amărăciune,
De blăstăm, de hulă şi de-nşelăciune.
Supt limba lui este trudă şi durere,
Şi-n gândul său poartă să facă scădere.
Ascuns să supune-n leşnici cu bogaţâi,
Ca să viclenească, să nu-l prinză alţâi.
Cearcă să găsască vreme pre-ndemână
Întru să ucigă pre cel fără vină.
Şi cu ochii lacomi pre mişel prăveşte,
Ca leu în ogradă ascuns leşuieşte,
Túpilă s-apuce şi să căpuiască,
Pre mişel să tragă-n laţ şi să-l smerească.
Şi fără de veste i-va veni sminteală,
Cu grea căzătură şi cu sârguială.
Cându-i va părea lui c-au făcut izbândă,
De-au domnit mişeii, veni-i-va osândă.
Inema-i grăieşte precum i să place,
Căce-ndelung rabdă Dumnezău şi tace.
Şi ş-au întors faţa, svânta căůtătură,
Să nu cerceteze pentr-a sa făptură.
Rădică-te, Doamne şi Dumnezău svinte,
De-ţ înalţă mâna şi-ţ ádo aminte.
Nu-ţ uita mişeii de la a ta milă,
Nu lăsa pizmaşii să le facă sâlă.
Pentru care lucru tine, Doamne svinte,
Mânie pizmaşul cu rele cuvinte.
„Şi să nu-i iei sama“, în inemă-ş zâce,
Poruncilor tale să pune cu price.
Nu-ş vede durerea, urgia venită,
Ce-i pare să scape de mâna ta svântă.
Iară ţie, Doamne, neavutul caůtă
S-agiuţ pre săracul cu mână-ndurată.
A rău ş-a vicleanul braţele li-i frânge,
Să le cerci păcatul pănă să vor stânge.
În veci este Domnul de împărăţeşte,
Slava lui şi cinstea nu să obârşeşte.
Păgânii să pieie din svânta lui ţară,
Să nu mai rădice în creştini ocară.
Mişei ce să roagă cu inemă frântă
I-ai auzât, Doamne, cu urechea svântă.
Şi cu a ta milă a săraci să giudeci,
Şi la greutate pre mişel să nú-l treci.
Să nu-ş mai rădice mândrul şi sămăţul
Gâltejul în fală, ce să-i faci giudeţul.
Psalmul 9
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
3. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta!
4. Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5. Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului.
6. Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
8. Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9. Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
11. Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.
12. Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
13. Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,
14. Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
15. Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16. Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
17. Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18. Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22. Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
23. Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
24. Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
25. Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni.
26. Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
27. Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.
28. Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
29. Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el.
30. În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
31. Că a zis în inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Întors-a faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit!"
32. Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
33. Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35. Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla.
36. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului! Pieriţi neamuri din pământul Lui.
37. Dorinţa săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38. Judecă pe sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.
Mă rog ţie, Doamne, cu inema toată,
Ciudesele tale spuindu-le-n gloată.
Mă bucur de tine şi-ţ cânt pre tot ceasul,
Numele tău cél svânt l-înalţ în tot glasul.
Că tu mi-ai înfrântu-mi pizmaşii să fugă,
De i-ai obosâtu-i în goana cea lungă.
De svânta ta faţă vor săca din fire
Pizmaşii tăi, Doamne, şi vor da-n pierire.
Mi-ai căutat giudeţul şi de greutate,
Şezându-ţ în scaun giudeci dereptate.
Îngrozâş păgânii ş-au pierit vicleanul,
L-ai rasu-l din nume de preste tot anul.
I-i suliţa frântă, armele stricate,
A pizmaşul trúfaş cetăţâle sparte.
Pierit-au cu sunet vestea lui cea mare,
Şi Domnul cu vecii custă pre-aşezare.
Ş-au gătatu-ş scaun Domnul pre giudeţe,
Să giudece lumea ne-alegând în feţe.
Şi cu dereptariul va socoti Domnul,
De-a certa cu lege vina a tot omul.
Mişelului este Domnul de scăpare,
Agiutori la treabă, la greu stâncă tare.
Că cine cunoaşte cinstitul tău nume,
Şede cu nedejde petrecând pre lume.
Şi cine te cearcă cu rugă curată,
Îl grijeşti la lipsă cu mână-ndurată.
Cântaţ cu dulceaţă şi slăviţ pre Domnul
Care lăcuieşte-n muntele Sionul.
Şi să-i faceţ veste de tocmele bune
În limbile toate, că sunt de minune.
Că prin lumea toată sânge ce să varsă
A şerbii săi Domnul necercat nu lasă,
Nice le uită rugă şi strigare,
Să-i lase-n nevoaie fără scumpărare.
Caůtă şi de mine, Doamne,-ntr-a ta milă,
De-m vez greutatea şi de vrăjmaş sâlă.
Şi tu mă rădică de la prag de moarte,
Să-ţ povestesc, Doamne, laudele toate,
În mijloc de poarta a fiěcei Sionul,
Să prinză de veste prin ţară tot omul.
S-ávem bucurie de-a ta mântuinţă,
Să vedem pizmaşii afundaţ în sâlţă.
Că-n laţul acela care ei gătară
Li s-au prins piciorul de să încurcară.
Vestit este Domnul de giudeţ ce face,
Păcătosul da-ş-va în laţ, cum nu-i place.
Şi să vor întoarce în iad de vor merge
Toate limbi păgâne şi fără de lege.
Iară pre mişelul Dumnezău nu-l uită,
Săvái că-ş petrece viaţa-n grije multă.
Ce pentru răbdare le cruţă de-i gata
Mişeilor Domnul de le va da plata.
Rădică-te, Doamne, cu a ta tărie,
Să să părăsască omul de mândrie,
Să giudeci păgânii cu svânta ta faţă,
Dătători de lege le dă şi povaţă,
Să vază păgânii că-s oameni cu minte
Şi să-ţ înţăleagă svintele cuvinte.
Dară căce, Doamne, te mutaş departe
La loc de nevoaie şi de greutate,
Şi pre necuratul laş de să dezmiardă,
De să sămeţeşte pre mişel şi-l pradă?
Sfatul şi voroava ce fac necuraţâi
Tind sâlţe şi laţuri să strice pre alţâi.
Şi să prind într-înse cu multă durere,
Altora nu strică, şie fac scădere.
Că şi păcătosul cu mult să făleşte
În dezmierdăciune, căce-i prisoseşte.
Asuprele face, şi-l grăiesc de bine,
Mânie pre Domnul cu rău ce-are-n sine.
Şi nu va să cerce să-ş afle folosul,
Ce stă-ntr-a sa pizmă-n tot ceas păcătosul.
De toţ dumnezăii mai presus să urcă
Şi căile sale pre tot ceasul spurcă.
Vor lipsi din faţă-i a tale giudeţe,
Că-n svânta ta lege n-a vrea să să-nveţe.
Şi căce ş-va-nvince preste toţ pizmaşii,
Inema i-va zâce să nu-ş mute paşii
Din rudă de rudă pănă nu va face
Peste toată lumea vrajbă şi nepace.
Gura i-este plină de amărăciune,
De blăstăm, de hulă şi de-nşelăciune.
Supt limba lui este trudă şi durere,
Şi-n gândul său poartă să facă scădere.
Ascuns să supune-n leşnici cu bogaţâi,
Ca să viclenească, să nu-l prinză alţâi.
Cearcă să găsască vreme pre-ndemână
Întru să ucigă pre cel fără vină.
Şi cu ochii lacomi pre mişel prăveşte,
Ca leu în ogradă ascuns leşuieşte,
Túpilă s-apuce şi să căpuiască,
Pre mişel să tragă-n laţ şi să-l smerească.
Şi fără de veste i-va veni sminteală,
Cu grea căzătură şi cu sârguială.
Cându-i va părea lui c-au făcut izbândă,
De-au domnit mişeii, veni-i-va osândă.
Inema-i grăieşte precum i să place,
Căce-ndelung rabdă Dumnezău şi tace.
Şi ş-au întors faţa, svânta căůtătură,
Să nu cerceteze pentr-a sa făptură.
Rădică-te, Doamne şi Dumnezău svinte,
De-ţ înalţă mâna şi-ţ ádo aminte.
Nu-ţ uita mişeii de la a ta milă,
Nu lăsa pizmaşii să le facă sâlă.
Pentru care lucru tine, Doamne svinte,
Mânie pizmaşul cu rele cuvinte.
„Şi să nu-i iei sama“, în inemă-ş zâce,
Poruncilor tale să pune cu price.
Nu-ş vede durerea, urgia venită,
Ce-i pare să scape de mâna ta svântă.
Iară ţie, Doamne, neavutul caůtă
S-agiuţ pre săracul cu mână-ndurată.
A rău ş-a vicleanul braţele li-i frânge,
Să le cerci păcatul pănă să vor stânge.
În veci este Domnul de împărăţeşte,
Slava lui şi cinstea nu să obârşeşte.
Păgânii să pieie din svânta lui ţară,
Să nu mai rădice în creştini ocară.
Mişei ce să roagă cu inemă frântă
I-ai auzât, Doamne, cu urechea svântă.
Şi cu a ta milă a săraci să giudeci,
Şi la greutate pre mişel să nú-l treci.
Să nu-ş mai rădice mândrul şi sămăţul
Gâltejul în fală, ce să-i faci giudeţul.
Psalmul 9
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
3. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta!
4. Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5. Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului.
6. Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
8. Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9. Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
11. Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.
12. Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
13. Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,
14. Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
15. Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16. Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
17. Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18. Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22. Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
23. Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
24. Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
25. Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni.
26. Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
27. Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.
28. Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
29. Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el.
30. În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
31. Că a zis în inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Întors-a faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit!"
32. Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
33. Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35. Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla.
36. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului! Pieriţi neamuri din pământul Lui.
37. Dorinţa săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38. Judecă pe sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.
Psalmul 10
Cătră tine, Doamne, mi-i toată nedejdea*,
De-m eşti razăm tare la toată primejdea.
Zică cât le place ceia ce n-au minte,
De vor să mă sparěe cu a lor cuvinte,
Să fug pre la munte cu pădure deasă,
Ca o vrăbiuţă să mâi fără casă.
Că iată păgânii încordară arce,
Pun săgeţ în tulbă, să grijesc de lance
Şi vin prin tunerec cu arce pre-amână,
Întru să săgete pre cei fără vină.
Giurământul nú-ş ţân, hotarăle strică,
Şi de-mpăcăciune nu gândesc nemică.
Ce eu am pre Domnul care mă grijeşte,
Din svânta sa casă ce să odihneşte.
Din svântul său scaun din ceri caůtă Domnul
Cu ochii săi céi svinţi, de cearcă-n tot omul.
Vede pre cel meser şi pre tot lipsitul,
Derepţâi şi strâmbii de pre tot pământul.
Deci strâmbătatea cine o iubeşte,
Acela el sângur sufletul ş-ureşte.
Că va ploua Domnul cu iarbă pucioasă
Preste necuraţâi, şi holbură groasă,
Foc şi sterevie cu năvală mare,
Le-a trimite laţuri, păhar de pierzare.
Că direptu-i Domnul, dereptăţ iubeşte,
Giudecări direpte faţa lui prăveşte.
Psalmul 10
1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?"
2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă.
3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?
4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său.
6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.
Cătră tine, Doamne, mi-i toată nedejdea*,
De-m eşti razăm tare la toată primejdea.
Zică cât le place ceia ce n-au minte,
De vor să mă sparěe cu a lor cuvinte,
Să fug pre la munte cu pădure deasă,
Ca o vrăbiuţă să mâi fără casă.
Că iată păgânii încordară arce,
Pun săgeţ în tulbă, să grijesc de lance
Şi vin prin tunerec cu arce pre-amână,
Întru să săgete pre cei fără vină.
Giurământul nú-ş ţân, hotarăle strică,
Şi de-mpăcăciune nu gândesc nemică.
Ce eu am pre Domnul care mă grijeşte,
Din svânta sa casă ce să odihneşte.
Din svântul său scaun din ceri caůtă Domnul
Cu ochii săi céi svinţi, de cearcă-n tot omul.
Vede pre cel meser şi pre tot lipsitul,
Derepţâi şi strâmbii de pre tot pământul.
Deci strâmbătatea cine o iubeşte,
Acela el sângur sufletul ş-ureşte.
Că va ploua Domnul cu iarbă pucioasă
Preste necuraţâi, şi holbură groasă,
Foc şi sterevie cu năvală mare,
Le-a trimite laţuri, păhar de pierzare.
Că direptu-i Domnul, dereptăţ iubeşte,
Giudecări direpte faţa lui prăveşte.
Psalmul 10
1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?"
2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă.
3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?
4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său.
6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.
Psalmul 11
Foloseşte-mi, Doamne, şi mă sprejineşte
Cu a ta putere, de mă mântuieşte,
Că scăzură céi buni şi să-mpuţânară,
De nu-i dereptate nice într-o ţară.
Deşert cătră proape tot omul grăieşte
Şi cu-nşelăciune va de-l păgubeşte.
Cu buze viclene, din inemi-adânce,
Grăiesc răutate şi cuvânt de price.
Despierde-vei, Doamne, buze-nşelătoare,
A limbă sămaţă, de rău grăitoare.
Să fălesc pizmaşii că-ş vor mări limba,
În cuvânt de svadă, să mulţască scârba :
„Că buzele noastre sunt cu noi de faţă,
Nu băgăm în samă Dumnezău ce-nvaţă“.
Vez mişelătate, vez suspini cu jele,
A lipsiţ şi meseri vez de durori grele.
Acmu pentru dânşii scoală, Doamne svinte,
Să-ţ umplě cu izbândă svintele cuvinte
Şi să-ţ rădici sămnul cel de biruire,
Că cutez cu dânsul fără de-ndoire.
Că cumu-i argintul lămurit cu focul,
Ţ-sunt svinte cuvinte curate cu totul.
Tu, Doamne, ne scoate şi ne socoteşte
De ruda aceasta şi-n veci ne fereşte.
Că-mpregiurul nostru sunt gata s-alerge
Cu rău necuraţâi cei fără de lege.
Precum este ceriul mare de nălţâme,
Pre pământ adaogi de oameni mulţâme.
Psalmul 11
1. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.
2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.
3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.
4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?"
5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.
6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.
7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.
8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.
Foloseşte-mi, Doamne, şi mă sprejineşte
Cu a ta putere, de mă mântuieşte,
Că scăzură céi buni şi să-mpuţânară,
De nu-i dereptate nice într-o ţară.
Deşert cătră proape tot omul grăieşte
Şi cu-nşelăciune va de-l păgubeşte.
Cu buze viclene, din inemi-adânce,
Grăiesc răutate şi cuvânt de price.
Despierde-vei, Doamne, buze-nşelătoare,
A limbă sămaţă, de rău grăitoare.
Să fălesc pizmaşii că-ş vor mări limba,
În cuvânt de svadă, să mulţască scârba :
„Că buzele noastre sunt cu noi de faţă,
Nu băgăm în samă Dumnezău ce-nvaţă“.
Vez mişelătate, vez suspini cu jele,
A lipsiţ şi meseri vez de durori grele.
Acmu pentru dânşii scoală, Doamne svinte,
Să-ţ umplě cu izbândă svintele cuvinte
Şi să-ţ rădici sămnul cel de biruire,
Că cutez cu dânsul fără de-ndoire.
Că cumu-i argintul lămurit cu focul,
Ţ-sunt svinte cuvinte curate cu totul.
Tu, Doamne, ne scoate şi ne socoteşte
De ruda aceasta şi-n veci ne fereşte.
Că-mpregiurul nostru sunt gata s-alerge
Cu rău necuraţâi cei fără de lege.
Precum este ceriul mare de nălţâme,
Pre pământ adaogi de oameni mulţâme.
Psalmul 11
1. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.
2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.
3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.
4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?"
5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.
6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.
7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.
8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.
Psalmul 12
Pănă când, milostive, nu-ţ aduci aminte* ,
De mă uiţ cu totul, o, Dumnezău svinte?
Pănă când, milostive, ţ-ascunz svânta faţă
De mine, ticălosul, cu destulă greaţă?
Pănă când îm voi pune sfaturi în biet suflet,
Zua durori, şi noaptea inemă-n greu cuget?
Pănă când s-a nălţa-să vrăjmaşul cu scârbă,
De va să mi să suie să să puie-n gârbă?
Ce te milostiveşte, o, Dumnezău svinte,
De mi-auz mişea rugă, mişele cuvinte,
Cugetul îm svinţeşte, ochii luminează
Dintr-a ta strălucoare de senină rază.
Să nu adorm în somnul de a doua moarte,
Să nu râză vrăjmaşul, să zâcă că-m poate.
Că ceia ce-m fac scârbă şi grea supărare
Le-ar fi de bucurie să fiu de pierzare.
Ce mila ta cea svântă mi-i de bunătate,
Mi-i nedejde şi razăm despre greutate.
Bucurie m-voi face şi inemă bună
De a ta biruire, cântând împreună.
Dentr-a ta bunătate, carea-m vei trimite,
Ca să-ţ cânt svântul nume, o, Dumnezău svinte.
Psalmul 12
1. Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine?
2. Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?
3. Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?
4. Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
5. Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: "Întăritu-m-am asupra lui". Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.
6. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
Pănă când, milostive, nu-ţ aduci aminte* ,
De mă uiţ cu totul, o, Dumnezău svinte?
Pănă când, milostive, ţ-ascunz svânta faţă
De mine, ticălosul, cu destulă greaţă?
Pănă când îm voi pune sfaturi în biet suflet,
Zua durori, şi noaptea inemă-n greu cuget?
Pănă când s-a nălţa-să vrăjmaşul cu scârbă,
De va să mi să suie să să puie-n gârbă?
Ce te milostiveşte, o, Dumnezău svinte,
De mi-auz mişea rugă, mişele cuvinte,
Cugetul îm svinţeşte, ochii luminează
Dintr-a ta strălucoare de senină rază.
Să nu adorm în somnul de a doua moarte,
Să nu râză vrăjmaşul, să zâcă că-m poate.
Că ceia ce-m fac scârbă şi grea supărare
Le-ar fi de bucurie să fiu de pierzare.
Ce mila ta cea svântă mi-i de bunătate,
Mi-i nedejde şi razăm despre greutate.
Bucurie m-voi face şi inemă bună
De a ta biruire, cântând împreună.
Dentr-a ta bunătate, carea-m vei trimite,
Ca să-ţ cânt svântul nume, o, Dumnezău svinte.
Psalmul 12
1. Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine?
2. Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?
3. Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?
4. Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
5. Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: "Întăritu-m-am asupra lui". Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.
6. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
Psalmul 13
Zâsă întru sine cel fără de minte,
’Ntr-a sa nebunie, deşerte cuvinte.
Zâsă că nu este Dumnezău să vază,
Să le ia de samă cine ce lucrează.
Că scăzură céi buni, răii să mulţâră,
De stricară lumea şi o împuţâră.
Ce Domnul din scaun preste toţ prăveşte,
De le înţălege cine ce gândeşte.
De cugetă bine şi cearcă de Domnul,
Plinindu-i porunca, vede pre tot omul.
Când să pornesc răii de sunt fără treabă,
Atuncea-i de dânşii o nedejde slabă,
Când nu-i pănă-ntr-unul spre bine să margă,
Când să detorniră-n volnicie largă,
Ţ-ar putea-nţălege svintele cuvinte,
Carii fac greşele, că sunt toţ cu minte.
Şi să nu-ţ mănânce oamenii cu pâine,
Ca să-i concenească de astăz, de mâine,
Fără de sâială şi fără de frică,
Negândind de Domnul nice-ntr-o nemică.
Pentr-aceea, Doamne, le trimite spaimă,
Când nu le-a hi-n veste, să bage de samă.
Că tu, Doamne svinte, în ruda direaptă
Ţ-gătez lăcuinţa, carii drag te-aşteaptă.
Că ei, bogătaşii, pre meser defaimă,
Ce Domnul l-a face bogat fără samă,
Trimiţând putere de la Sion s-aibă,
Să-ş facă izbândă turma lui cea slabă.
Să o-ntoarcă Domnul din plean şi din pradă
Gloata sa cea svântă într-a sa ogradă.
Să să veselească Iacov în tot şirul,
Cu toţ credincioşii ce-are Izrailul.
Psalmul 13
Al lui David.
1. Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!" Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
2. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
3. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
4. Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat.
5. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor.
6. Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel?
7. Dar când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucura-se-va Iacob şi se va veseli Israel.
Zâsă întru sine cel fără de minte,
’Ntr-a sa nebunie, deşerte cuvinte.
Zâsă că nu este Dumnezău să vază,
Să le ia de samă cine ce lucrează.
Că scăzură céi buni, răii să mulţâră,
De stricară lumea şi o împuţâră.
Ce Domnul din scaun preste toţ prăveşte,
De le înţălege cine ce gândeşte.
De cugetă bine şi cearcă de Domnul,
Plinindu-i porunca, vede pre tot omul.
Când să pornesc răii de sunt fără treabă,
Atuncea-i de dânşii o nedejde slabă,
Când nu-i pănă-ntr-unul spre bine să margă,
Când să detorniră-n volnicie largă,
Ţ-ar putea-nţălege svintele cuvinte,
Carii fac greşele, că sunt toţ cu minte.
Şi să nu-ţ mănânce oamenii cu pâine,
Ca să-i concenească de astăz, de mâine,
Fără de sâială şi fără de frică,
Negândind de Domnul nice-ntr-o nemică.
Pentr-aceea, Doamne, le trimite spaimă,
Când nu le-a hi-n veste, să bage de samă.
Că tu, Doamne svinte, în ruda direaptă
Ţ-gătez lăcuinţa, carii drag te-aşteaptă.
Că ei, bogătaşii, pre meser defaimă,
Ce Domnul l-a face bogat fără samă,
Trimiţând putere de la Sion s-aibă,
Să-ş facă izbândă turma lui cea slabă.
Să o-ntoarcă Domnul din plean şi din pradă
Gloata sa cea svântă într-a sa ogradă.
Să să veselească Iacov în tot şirul,
Cu toţ credincioşii ce-are Izrailul.
Psalmul 13
Al lui David.
1. Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!" Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
2. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
3. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
4. Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat.
5. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor.
6. Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel?
7. Dar când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucura-se-va Iacob şi se va veseli Israel.
Psalmul 14
Doamne, cine ş-va face*
Lăcuinţă de pace,
Să şază-ntr-a ta casă,
În măgura cea deasă?
Numai cine va merge
Întreg pre svânta lege,
Să facă-n toată partea
Ce-nvaţă dereptatea.
Şi de câte grăieşte,
Pre nime nu sminteşte,
Nice cu limba-nşală,
Să bage la greşeală.
Ş-a prietin scădere
Nu va face-ntr-avere,
Şi ruda sa ce are
Nu o ia-n defăimare.
Pre viclean de departe
Nu sufere să-i caůte,
Iară carii au frică
De Domnul, îi rădică.
Ce-ş ţâne giurământul
Şi nu-ş schimbă cuvântul.
Cătră soţ de ce zâce
Nu grăieşte de price.
Argintul nu-ş dă-n leafă,
Să-ş ia blăstăm în ceafă.
Nice voieşte-n feţe,
Luând mâzde-n giudeţe,
Pre cei fără de vină
Să-i dea-n mână streină.
Aceste cine face,
În veci va fi cu pace.
Psalmul 14
1. Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
2. Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
3. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
4. Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,
5. Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.
Doamne, cine ş-va face*
Lăcuinţă de pace,
Să şază-ntr-a ta casă,
În măgura cea deasă?
Numai cine va merge
Întreg pre svânta lege,
Să facă-n toată partea
Ce-nvaţă dereptatea.
Şi de câte grăieşte,
Pre nime nu sminteşte,
Nice cu limba-nşală,
Să bage la greşeală.
Ş-a prietin scădere
Nu va face-ntr-avere,
Şi ruda sa ce are
Nu o ia-n defăimare.
Pre viclean de departe
Nu sufere să-i caůte,
Iară carii au frică
De Domnul, îi rădică.
Ce-ş ţâne giurământul
Şi nu-ş schimbă cuvântul.
Cătră soţ de ce zâce
Nu grăieşte de price.
Argintul nu-ş dă-n leafă,
Să-ş ia blăstăm în ceafă.
Nice voieşte-n feţe,
Luând mâzde-n giudeţe,
Pre cei fără de vină
Să-i dea-n mână streină.
Aceste cine face,
În veci va fi cu pace.
Psalmul 14
1. Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
2. Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
3. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
4. Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,
5. Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.
Psalmul 15
Fereşte-mă, Doamne, de primejde,
Că pre tine am de-m eşti nedejde.
Şi eu am zâs şi zâc, Doamne svinte,
Tu-m eşti Dumnezăul de mainte.
Şi bunătatea mea nu-ţ lipseşte,
Că tu ai destul, de-ţ prisoseşte.
Svinţilor tăi ce-s în tot pământul
I-ai minunat, căce-ţ ţân cuvântul,
Şi deşi pat nevoaie şi scârbă,
De sârg le iei nevoia din gârbă.
Iară răii, Doamne, nu-i vei strânge
Adunarea lor cea cruntă-n sânge,
Nice cu rostul tău le vei zâce
Numele lor, să-i ţâie ferice.
Domnul m-este ocină direaptă
Ş-a păharului mieu ce m-aşteaptă.
Tu eşti, Doamne, ce-m întorci pre soarte
Ocina mea în semnele toate,
De mi s-au venit funi în părţ late,
Cu fruntaşii în rând măsurate.
Că moşia mea este stâlpită,
De pre uric în semne-ntărită.
Blagoslovit să fii, Doamne svinte,
Ce mi-ai datu-mi ştiinţă şi minte.
Mă certară din zî pănă-n noapte
Rărunchii miei, ce tu mă vei scoate.
Că eu te văz în tot ceasul gata
De mă sprejineşti,
Doamne,-n direapta.
Pentr-aceea îm fac voia bună,
Cu inemî, cu voaie-mpreună.
Şi trupul mieu, mărgând la odihnă,
S-a răposa cu nedejdea plină.
Sufletul mieu n-ii lăsa-n zăbavă
În iad să stea, ce-l vei scoate-n slavă.
Nice vei da trupul să să strice
A svântul tău ce i-ai dat ferice.
Mi-ai arătat căile de viaţă
Şi m-ii veseli cu svânta-ţ faţă.
Din frâmseţea ta cea din direapta
La sfârşit vei da celór buni plata.
Psalmul 15
1. Păzeşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
2. Zis-am Domnului: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuie".
3. Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.
4. Înmulţitu-s-au slăbiciunile celor ce aleargă după alţi dumnezei. Nu voi lua parte la adunările lor cu jertfe de sânge, nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele.
5. Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu. Tu eşti Cel care îmi aşezi mie iarăşi moştenirea mea.
6. Sorţii mi-au căzut între cei puternici, că moştenirea mea este puternică.
7. Binecuvânta-voi pe Domnul, Cel ce m-a înţelepţit; la aceasta şi noaptea mă îndeamnă inima mea.
8. Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.
9. Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea, dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde.
10. Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea.
11. Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.
Fereşte-mă, Doamne, de primejde,
Că pre tine am de-m eşti nedejde.
Şi eu am zâs şi zâc, Doamne svinte,
Tu-m eşti Dumnezăul de mainte.
Şi bunătatea mea nu-ţ lipseşte,
Că tu ai destul, de-ţ prisoseşte.
Svinţilor tăi ce-s în tot pământul
I-ai minunat, căce-ţ ţân cuvântul,
Şi deşi pat nevoaie şi scârbă,
De sârg le iei nevoia din gârbă.
Iară răii, Doamne, nu-i vei strânge
Adunarea lor cea cruntă-n sânge,
Nice cu rostul tău le vei zâce
Numele lor, să-i ţâie ferice.
Domnul m-este ocină direaptă
Ş-a păharului mieu ce m-aşteaptă.
Tu eşti, Doamne, ce-m întorci pre soarte
Ocina mea în semnele toate,
De mi s-au venit funi în părţ late,
Cu fruntaşii în rând măsurate.
Că moşia mea este stâlpită,
De pre uric în semne-ntărită.
Blagoslovit să fii, Doamne svinte,
Ce mi-ai datu-mi ştiinţă şi minte.
Mă certară din zî pănă-n noapte
Rărunchii miei, ce tu mă vei scoate.
Că eu te văz în tot ceasul gata
De mă sprejineşti,
Doamne,-n direapta.
Pentr-aceea îm fac voia bună,
Cu inemî, cu voaie-mpreună.
Şi trupul mieu, mărgând la odihnă,
S-a răposa cu nedejdea plină.
Sufletul mieu n-ii lăsa-n zăbavă
În iad să stea, ce-l vei scoate-n slavă.
Nice vei da trupul să să strice
A svântul tău ce i-ai dat ferice.
Mi-ai arătat căile de viaţă
Şi m-ii veseli cu svânta-ţ faţă.
Din frâmseţea ta cea din direapta
La sfârşit vei da celór buni plata.
Psalmul 15
1. Păzeşte-mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit.
2. Zis-am Domnului: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuie".
3. Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei.
4. Înmulţitu-s-au slăbiciunile celor ce aleargă după alţi dumnezei. Nu voi lua parte la adunările lor cu jertfe de sânge, nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele.
5. Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu. Tu eşti Cel care îmi aşezi mie iarăşi moştenirea mea.
6. Sorţii mi-au căzut între cei puternici, că moştenirea mea este puternică.
7. Binecuvânta-voi pe Domnul, Cel ce m-a înţelepţit; la aceasta şi noaptea mă îndeamnă inima mea.
8. Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.
9. Pentru aceasta s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea, dar încă şi trupul meu va sălăşlui întru nădejde.
10. Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea.
11. Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.
Psalmul 16
Ascultă-mi, Doamne, de dereptate*
Şi de făgadă la greutate,
De rugăciune să m-iei aminte,
Că mă rog ţie, Dumnezău svinte.
Că nu din buze cu-nşelăciune
Îţ fac făgadă de rugăciune.
Să-mi scoţ giudeţul dintr-a ta faţă,
Să-m vază ochii trai fără greaţă.
Că mi-ai cercatu-mi inema-n rândul
Şi-n vremea nopţii mi-afli tot gândul.
M-ai ars cu focul să-m găseşti vină
De strâmbătate-n faptă streină.
Mi-am oprit rostul să n-aib a zâce
De fapt de oameni cuvânt de price.
Printr-ale tale graiuri cinstite
Ce-ai zâs cu rostul, Dumnezău svinte,
Mi-am păzât drumul pre căi vârtoase,
Pietri-ascuţâte şi sâmceloase.
Tu mă-ndereaptă-ntr-a ta cărare,
Să nu-m scap paşii cătră pierzare.
Eu ţ-am strigatu-ţ, Dumnezău svinte,
Să mi-asculţ graiul de rugăminte.
Pleacă-ţ urechea-n vreme de scârbă,
De-mi iuşiurează greul din gârbă.
Şi-ţ minunează svânta ta milă,
Carii ţ-au frica să-i scoţ din sâlă.
Şi de pizmaşii ce să-nvitează
Să-ţ stea-mprotivă, vrând să mă piarză.
Svânta-ţ direaptă, Doamne, şi stânga
Le tinde îmbe de-mi potoli tânga.
Şi ca lumina tu mă fereşte,
Supt aripi svinte, de mă umbreşte
De feţe strâmbe ce mă ia frică
A le prăvirea, carile-m strică.
Că-m stau pizmaşii împregiur suflet
Ca neşte hiară fără de cuget.
Căce le este înfundat săul,
Grăiesc asupră-mi cu de tot răul.
Că mă-ntiriră pănă afară
Cătră grea moarte şi cu ocară.
Pusără-ş ochii de mă omoară,
Şi cu pământul mă împresoară.
Mă ocoliră de mă vinează,
Precum fac leii, vrând să mă piarză.
Scoală-te, Doamne, de-i ocoleşte
Şi sirepia le îngrozeşte.
Şi-mi izbăveşte mişelul suflet,
Că să mă piarză le este-n cuget.
Sloboz spre înşii svânta ta armă,
De-i răsâpeşte şi le dă spaimă.
Supt svânta-ţ mână nu ţî să pleacă,
Pre a lor vină să li să facă.
Şi-i osăbeşte de svânta ceată,
De le dă-n viaţă direaptă plată.
Căce-i puţână svânta ta turmă,
Datu-i-ai roadă cuconi pre urmă.
Le-ai împlut zgăul de svânta mană,
Carea-i ascunsă cerească hrană.
Şi rămăşiţe nu lepădară
Dintr-a ta zâsă să dea afară,
Ce le lăsară să socotească
Pruncii lor céi mici, să le plinească.
Iară eu, Doamne, fără de greaţă,
M-oi arăta-mă-n svânta ta faţă,
Şi-m vei da saţâu cu a ta slavă,
Când ti-oi vedea-te fără zăbavă.
Psalmul 16
1. Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie.
2. De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.
3. Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.
4. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
5. Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.
6. Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele mele.
7. Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.
8. Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă
9. De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins;
10. Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.
11. Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.
12. Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.
13. Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.
14. Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.
15. Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.
Ascultă-mi, Doamne, de dereptate*
Şi de făgadă la greutate,
De rugăciune să m-iei aminte,
Că mă rog ţie, Dumnezău svinte.
Că nu din buze cu-nşelăciune
Îţ fac făgadă de rugăciune.
Să-mi scoţ giudeţul dintr-a ta faţă,
Să-m vază ochii trai fără greaţă.
Că mi-ai cercatu-mi inema-n rândul
Şi-n vremea nopţii mi-afli tot gândul.
M-ai ars cu focul să-m găseşti vină
De strâmbătate-n faptă streină.
Mi-am oprit rostul să n-aib a zâce
De fapt de oameni cuvânt de price.
Printr-ale tale graiuri cinstite
Ce-ai zâs cu rostul, Dumnezău svinte,
Mi-am păzât drumul pre căi vârtoase,
Pietri-ascuţâte şi sâmceloase.
Tu mă-ndereaptă-ntr-a ta cărare,
Să nu-m scap paşii cătră pierzare.
Eu ţ-am strigatu-ţ, Dumnezău svinte,
Să mi-asculţ graiul de rugăminte.
Pleacă-ţ urechea-n vreme de scârbă,
De-mi iuşiurează greul din gârbă.
Şi-ţ minunează svânta ta milă,
Carii ţ-au frica să-i scoţ din sâlă.
Şi de pizmaşii ce să-nvitează
Să-ţ stea-mprotivă, vrând să mă piarză.
Svânta-ţ direaptă, Doamne, şi stânga
Le tinde îmbe de-mi potoli tânga.
Şi ca lumina tu mă fereşte,
Supt aripi svinte, de mă umbreşte
De feţe strâmbe ce mă ia frică
A le prăvirea, carile-m strică.
Că-m stau pizmaşii împregiur suflet
Ca neşte hiară fără de cuget.
Căce le este înfundat săul,
Grăiesc asupră-mi cu de tot răul.
Că mă-ntiriră pănă afară
Cătră grea moarte şi cu ocară.
Pusără-ş ochii de mă omoară,
Şi cu pământul mă împresoară.
Mă ocoliră de mă vinează,
Precum fac leii, vrând să mă piarză.
Scoală-te, Doamne, de-i ocoleşte
Şi sirepia le îngrozeşte.
Şi-mi izbăveşte mişelul suflet,
Că să mă piarză le este-n cuget.
Sloboz spre înşii svânta ta armă,
De-i răsâpeşte şi le dă spaimă.
Supt svânta-ţ mână nu ţî să pleacă,
Pre a lor vină să li să facă.
Şi-i osăbeşte de svânta ceată,
De le dă-n viaţă direaptă plată.
Căce-i puţână svânta ta turmă,
Datu-i-ai roadă cuconi pre urmă.
Le-ai împlut zgăul de svânta mană,
Carea-i ascunsă cerească hrană.
Şi rămăşiţe nu lepădară
Dintr-a ta zâsă să dea afară,
Ce le lăsară să socotească
Pruncii lor céi mici, să le plinească.
Iară eu, Doamne, fără de greaţă,
M-oi arăta-mă-n svânta ta faţă,
Şi-m vei da saţâu cu a ta slavă,
Când ti-oi vedea-te fără zăbavă.
Psalmul 16
1. Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie.
2. De la faţa Ta judecata mea să iasă, ochii mei să vadă cele drepte.
3. Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate.
4. Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.
5. Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei.
6. Eu am strigat, că m-ai auzit Dumnezeule; pleacă urechea Ta către mine şi auzi cuvintele mele.
7. Minunate fă milele Tale, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc în Tine de cei ce stau împotriva dreptei Tale.
8. Păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă
9. De faţa necredincioşilor care mă necăjesc pe mine. Vrăjmaşii mei sufletul meu l-au cuprins;
10. Cu grăsime inima lor şi-au încuiat, gura lor a grăit mândrie.
11. Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ.
12. Apucatu-m-au ca un leu gata de pradă, ca un pui de leu ce locuieşte în ascunzişuri.
13. Scoală-Te, Doamne, întâmpină-i pe ei şi împiedică-i! Izbăveşte sufletul meu de cel necredincios, cu sabia Ta.
14. Doamne, desparte-mă de oamenii acestei lumi, ce-şi iau partea în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor de bunătăţile Tale; săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor.
15. Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.