jeanne moreau. o vad dupa ceva timp. vorbeste despre ritm, vorbeste despre dans. vorbeste despre viata. despre cum sintem cu totii dansatori; intr-un fel.
aveam dreptate mai an; aveam dreptate sa spun.
dar ce are ea, care nu cred ca mai simte tupeul tinerilor care se arunca in sex. care isi arunca trufas in fata, in afara, sexul.
ce au copiii de sint atit de fericiti? ei, care nu au nici ca perspectiva amorul. ce au oamenii astia care ies din perioada eligibila si sint frumosi- ea, care nu a fost dupa gustul meu niciodata frumoasa-, sint senini si ochii le stralucesc si nu as considera nici macar cutezator gindul de a pune lucirea pe seama vreunui bulge tinar sau doar in putere.
e altceva
parte din nervozismul acela pe care il simteam la jeanne cea fertila nu mai e. e poate tristetea unei femei care nu mai e tinara. face eforturi sa nu fie respingatoare. are orori cotidiene in fata oglinzii. insa e femeie. de ce e femeie femeia asta?
ce are ea de femeie? de ce nu se resemneaza sa fie baba? mai are nazuinte jeanne? inima ii tresare la menopauza? spiritul ei se aprinde?
de ce atitea femei in virsta- si cu distinctie- sint atit de atragatoare? de ce atractia nu e una sexuala? era o ecuatie simpla. i-as fi cedat si eu, poate. m-am retiut. am facut bine.
si atitia barbati.
poate de toti nu foarte multi. insa indeajuns sa nu pui pe seama bujorilor juvenili intregul.
bunicii vostri erau si ei frumosi?
scriu bazaconii. morne du samedi.