Textul promis....E randul tau...
"„- Dar, Parinte, dumneata, care traiesti in mijlocul „nobilitatii“, ce spun domnii de focul asta cumplit ? Ce spune, bunaoara, printul de Salina, nobil, aprig, si trufas cum il stim ?
Parintele Pierrone isi pusese, si nu numai o data, aceeasi intrebare, si raspunsul nu era de loc usor...............................
- Vezi, dumneata, don Pietrino, „domnii“, cum ii numiti voi, nu sunt chiar asa de usor de inteles. Ei traiesc intr-o lume deosebita, care nu e lucrarea nemijlocita a Tatalui, ci a lor insisi, durata prin veacuri de experiente de casta, de suferinte si de bucurii harazite numai lor; ei au o tinere de minte – nu a insului, ci a obstii – cat se poate de treaza, si de aceea se intristeaza sau se bucura pentru pricini care dumitale sau mie ni se par fara noima, dar care pentru ei inseamna viata, pentru ca sunt legate de intreaga lor mostenire de amintiri, de nadejdi, de spaime de clasa...............
- „Domnii“, nu sunt asa, ei traiesc din lucruri dinainte si indelung alcatuite. Noi, preotii, le slujim ca o incredintare a vietii celei vesnice, dupa cum voi, vanzatorii de ierburi, ca sa le faceti leacuri alinatoare sau atatatoare. Si cu asta nu vreau sa spun ca sunt rai, dimpotriva. Sunt altfel alcatuiti; poate ca ni se par atat de ciudati datorita faptului ca au atins o treapta catre care toti cei care nu sunt sfinti se indreapta – dispretul fata de bunurile pamantesti, fiindca s-au obisnuit sa le aiba. Poate de aceea nu iau in seama anumite lucruri de care noua, in schimb, ne pasa, si inca mult...Cine sta la munte nu ia in seama tantarii din ses, si cine traieste in Egipt, n-are nevoie de umbrele. Dar cel dintai se teme de avalanse, cel de-al doilea, de crocodili, lucruri de care noi ne sinchisim, in schimb, prea putin. Sufletul lor e bantuit de griji si de spaime noi, pe care noi nu le cunoastem........
.................................
- Pai, daca-i asa, parinte, toti astia o sa intre in Iad !
- Si pentru ce, rogu-te ? Unii vor fi afurisiti, altii mantuiti, dupa cum vor fi trait pe lumea asta inchisa a lor. La prima vedere, Salina, de pilda, ar putea sa scape – isi joaca bine rolul, pazeste regulile, nu insala. Domnul atotputernic pedepseste pe cel care cu bunastiinta calca legile sfinte pe care le cunoaste, pe cel care de bunavoie ia calea cea rea; dar cine isi urmeaza calea lui se poate mantui numai sa nu savarseasca vreo necuviinta. ...............................
.....................................
Parintele Pierrone baga de seama si fu multumit, pentru ca acum putea sa vorbeasca in voie, fara teama ca va fi gresit inteles; si el sa vorbeasca voia, sa prinda in volutele concrete ale frazelor ideile ce, nedeslusit, i se imbulzeau in minte.
- Si fac si mult bine, chiar. Daca ai sti, de pilda, cate familii, care altfel ar ramane pe drumuri, isi afla adapost in palatele lor ! Si nu le cer nimic in schimb, nici macar sa se mai lase de furtisaguri. Si n-o fac din falosenie, ci dintr-o tainica pornire inradacinata, care-i impinge sa nu poata face altfel. Desi nu s-ar parea, sunt mai putin egoisti decat altii. Splendoarea caselor lor, maretia serbarilor lor au ceva impersonal, putin cam ca stralucirea bisericilor si a liturghiei, lucru pe care il fac „ad majorem gentis gloriam“ si pentru care nu putine li se iarta ; pentru fiecare pahar de sampanie pe care il beau, ofera altora cincizeci; si cand sunt rai cu cineva, cum se intampla cateodata, nu atat personalitatea lor e cea care pacatuieste, cat clasa lor, care se afirma. „Fata crescunt“. .....Don Fabrizio a ocorotit si crescut pe nepotu-sau, Tancredi, de pilda. A salvat, cu alte cuvinte un orfan, care altfel, s-ar fi prapadit. Ai sa-mi spui, poate, ca a facut-o pentru ca era si el nobil si ca, dac-ar fi fost vorba de altii, Printul n-ar fi ridicat macar un deget. E adevarat, dar pentru ce ar fi facut-o daca, sincer si din toata inima, toti „ceilalti“ i se par exemplare neizbutite, figurine iesite strambe din mana olarului si care nu merita sa fie puse la proba focului ?
Dumneata, don Pietrino, daca n-ai dormi in clipa asta, ai sari in sus ca sa-mi spui ca domnii fac rau cand dispretuiesc pe ceilalti si ca noi toti, deopotriva supusi la indoita robie a dragostei si a mortii suntem egali in fata Ziditorului; si eu n-as putea sa nu-ti dau dreptate. Cu toate astea, as adauga ca nu e drept a invinui de dispret numai pe acesti „domni“, dat fiind ca acesta e un viciu universal. ........
...........
O clasa greu de starpit, pentru ca, de fapt, ea se reinnoieste neincetat si pentru ca, atunci cand trebuie, stie sa moara frumos, adica sa arunce samanta chiar in clipa sfarsitului. Uita-te la Franta: s-au lasat macelariti cu eleganta, si acuma sunt tot acolo, la fel ca mai inainte, zic ca mai inainte, fiindca nu mosiile si drepturile feudale fac pe nobil, ci natura lui deosebita. Mi s-a spus ca la Paris poti intalni acum conti polonezi pe care rascoalele si despotismul i-au impins la exil si la mizerie; s-au facut birjari, dar privesc la clientii lor burghezi cu atata trufie, ca acestia, sarmanii, se urca in trasura, fara sa stie de ce, cu infatisarea umila a cainilor care patrund in biserica.
Si iti voi spune chiar, don Pietrino, ca daca, asa cum s-a intamplat de atatea ori, aceasta clasa va trebui sa dispara, se va ivi numaidecat o alta, care sa-i semene, cu aceleasi calitati si cu aceleasi defecte. N-o sa se mai intemeieze, poate, pe sange, ci, stiu eu...pe vechimea prezentei intr-un loc, sau pe pretinsa cunoastere mai adanca a unui text presupus sacru.....“
Giuseppe Tomasi Di Lampedusa - Ghepardul – cap. 5