virgulele din titlu nu au incaput din cauza spatiului.

Cercetarile recente arata ca in cadrul cuplurilor actuale, aparitia primului copil este in jurul varstei de 30 de ani.
Inainte de 1990, varsta parintilor era intre 20 - 25 de ani.
O statistica facuta in Spania, arata ca in aceasta tara, cuplurile prefera sa aiba primul copil mult dupa varsta de 30 de ani, chiar la 40 de ani, cauzele fiind terminarea studiilor, stabilitatea unei cariere, o baza materiala.
Unii recurg la infieri .
Credeti ca un copil este binevenit oricand este multa dragoste , sau numai atunci cand este programat ?

Care va fi calea de urmat in cazul nostru, al romanilor ?

Calea ?Intrebarea dar si raspunsul cred ca sta in psihicul dar uneori in egala masura in momentul, cheful , educatia dar si
dorinta proprie a fiecaruia. In ceea ce ma priveste ca barbat ideea de a fi tata ma ingrijoreaza cel putin din cauza unui oarecare
aspect financiar si aici ma refer la asigurarea unui mediu propice cresterii unui copil. Din exemplele pe care le cunosc personal
(rude,prieteni) care au avut si au copii chestiunea in cauza pare ...fericita.Ne casatorim, avem - nu avem casa stam la parinti,
dupa 1an facem copil, il lasam "la mama" ca oricum n-are ce face ?! si ne vedem de viata in continuare.Exemplul nu este unul singular .Cu siguranta exista si multe cazuri in care familia isi creste copilul in conditiile in care poate sa o faca oferindu-i protectie,ingrijire si educatie.Faptul ca in prezent media de varsta la care cuplul hotaraste sa aiba copii se duce spre 30 ani denota probabil o maturitate a gandirii sau pur si simplu oportunitatea unui moment.Sincer sa fiu nu prea iau in seama aceste
statistici .Ceea ce cred este faptul ca romanii sunt inca tributari ideii ca urmasii trebuiesc conceputi la tinerete ca sa aiba
cine "te-ngriji la batranete".Sigur, nu generalizez dar parca imi aduc aminte acum de :"Hai mama cand faceti si voi un bebe,hai
mama ca imbatranesc si nu mai apuc sa-l vad crescand.!". Sunt multe motive pt. care ne repezim sa procream copii.
Cel mai amuzant dintre ele mi se pare : inmultirea speciei umane! Sunt eu ignorant sau s-a gandit cineva in timp ce face
sex/dragoste cu partenera ca face un copil doar pt. inmultirea speciei?
Opinia mea in ceea ce priveste calea de urmat pt. romani: sa creeze o ambianta placuta in cuplu (intimitate asigurata,tandrete,consideratie reciproca ) , sa faca marele pas la varsta unei maturitati morale care sa le permita sa ia
o decizie justa si argumentata asupra aparitiei unui copil.Nu e cazul sa ne jucam cu viata copilului in speranta ca "acolo unde
mancam noi o sa poata si el...".Cu totii dorim sa asiguram conditii ideale pt. copii nostri dar cati reusim cu adevarat?Meseria
de parinte se invata " in direct " si este "un spectatcol" al copiilor nostri dar in aceeasi masura si al nostru.Suntem datori sa
vrem si sa putem in limita putintei noastre sa dam copiilor imboldul,exemplul si ajutor in viata.Vine o vreme apoi cand isi vor
lua libertatea de a deveni si ei parinti... dar asta este subiectul unui alt posibil topic.
Salutari tuturor!

Nu stiu daca este pentru" la batranete" un copil, dar stiu sigur ca este pentru "la iubire".
Dragostea de specie, la om nu mai este doar instinct, Renne. Tu barbat, eu femeie. Eu Jane, tu Tarzan, s-au dus de mult....
Dar copiii facuti din iubire, au o poveste anume pe care o spun cu ochii lor. Cei "programati", sunt intr-adevar doriti, dar doriti conditionat : "eu am facut atatea sacrificii si uite, tu...." Se asteapta totul de la acestia.
Eu sunt pentru copiii nascuti din dragoste curata si "lasati din prima", acestia pe langa mesajul genetic poarta in ei si muuulta, tare muuuulta dragoste !

Of ! Fireste ca in cadrul casatoriei, draga mea ! Dar nu dupa lungi programari si asa cum cunosc multe cazuri la colegele mele dupa "n" intreruperi ! Si spun aceasta pentru faptul ca una din prietenele mele este doctor in stiinte medicale si afirma ca organismul femeii este subrezit de boli, vardta, intreruperi si alti multi factori, iar pruncul care vine pe acest fundal poate fi tarat. Dar generatiile de acum opteaza pentru intarzierea aparitiei copiilor infruntand astfel de pericole.
LOREDARIA, eu nu sunt de loc un om suparacios, ci vesel, glumet si deschis oricarui dialog, mai ales cu o astfel de persoana ca tine.
Am deschis aceste discutii, pentru ca multe tinere intre 20 si 35 de ani, nu au copii si tot amana.
Ma gandesc ca vom ajunge si noi sa infiem, iar infierile din Romania se vor muta ...cine stie in ce tara din lumea a cata ?
Eu doresc insa ca toti barbatii si toate femeile care deschid acest thread sa isi spuna parerea cand este mai bine pentru un copil sa apara in sanul unei familii, asa cum vade fiecare , si de ce, asa cum am spus si eu,motivand. Si observatia pe care mi-ai citat-o, sa stii ca este o afirmatie facuta de mine in urma unor discutii purtate de mine cu prietena sus-pomenita si un preot.
Tu esti prima care ai raspuns la obiect si iti multumesc.

O parere personala: un copil ar trebui sa fie un motiv de bucurie, chiar si fara a fi programat. E adevarat ca la o varsta frageda, sau daca mai ai inca 3, 4,...7... (cam asa se intampla in familiile sarce, au multi copii si de aceea un altul nu mai reprezinta un motiv de bucurie) nu este o incantare. Totusi am avut experienta intalnirii unor mame foarte tinere, care pe perioada sarcinii nu doreau decat sa renunte la propriul copil, iar dupa ce si-au vazut puiul, au uitat de aceasta idee si ulterior nu le venea a crede ca s-au putut gandi vreodata la abandon. Cum percepi aparitia unui copil tine de educatie, mediu, model parental, etc.
Evident ca cel mai bine ar fi sa aduci pe lume un copil atunci cand te simti pregatit, dar si bebelusul surpriza poate aduce bucurii nebanuite parintilor, si chiar am niste prieteni care au trecut prin asa ceva, iar acum sunt o familie fericita

Eu una, referitor la adoptii sunt pro. Daca ai posibilitatea sa salvezi viata unui copil nedorit, de ce sa nu o faci?

contraste:

@toxic:
Nu reiese de nicaieri ca programarea implica lipsa de iubire. Alegerea este intre "oricand" si "numai atunci cand", nu intre "cu iubire" si "fara iubire, dar programat".

On-topic: E de preferat sa iti pui problema daca esti pregatit sau nu sa ai un copil si sa actionezi in consecinta. Daca "ocazia" se iveste totusi pe neasteptate, sunt multi factori care trebuie luati in considerare inainte de a lua o decizie si consider ca nu exista un raspuns general valabil. Cu siguranta avorturile repetate ca metoda contraceptiva constituie o tampenie. Cat despre ce arata cercetarile recente, eu vad ca arata tot mai multi oameni care au descoperit ca tineretea e frumoasa si ca merita sa te bucuri pentru mai multa vreme de ea si de libertatea pe care ti-o ofera. Va fi suficient timp si pentru responsabilitati.

Eu incerc sa aflu parerile mai multor oameni care au sau inca nu au copii. De ce o sa ma intrebati. Pentru ca eu am o meserie , care mi-i aduce in fata si pe parinti si pe copiii. Am tras niste concluzii, mai ales din comportamentul unora fata de altii.
Dupa ce voi mai vedea cateva pareri, am sa postez unele din observatiile mele si concluziile aferente, binenteles cu specificatia de rigoare ca imi apartin si nu sunt o regula. Doar niste observatii. Si vreau sa le discutam. Ca un studiu de caz. OK?

Nu e nici o PB, recunoaste insa ca "lasatul din prima" ar face mai multi nefericiti decat o reproductie "responsabila" (cu doza de dragoste aferenta, evident...)

Parinti nefericiti de a avea propriul lor copil ? Nu si-ar merita numele ! Vorbeai de parinti? Sa nu ma lansez in tirade !
Este adevarat ca nu am facut din prima precizarea ca vorbesc de cupluri casatorite, pentru ca in mintea mea asa estre firescul, parandu-mi-se ca asa vad toti. Oricum mai precizez o data. Casatoriti. Daca te-ai casatorit, esti deja responsabil, si stii de ce o faci, bineanteles daca asta a fost si optica familiei tale. Lasam la o parte din cadrul acestei discutii pe cei inapti adica care nu pot face copii.

Eu asi vorbi de "cupluri stabile" casatoria fiind iesita, intr-un fel, din moda...

Atunci, avand in vedere rezervele de care dau dovada partenerii, este si firesc sa le continue si in rezervarea "pentru viitor" a progeniturilor !

Draga contraste,
Cand ai creat topicul i-ai spus "Iubire sau computerizare". De ce excluzi posibilitatea de a exista si una, si alta? Chiar casatorit fiind, poti considera ca inca nu este momentul sa ai un copil - de exemplu, este posibil ca unul dintre soti sau chiar amandoi sa nu aiba loc de munca; este posibil sa locuiasca intr-o garsoniera inchiriata; sunt posibile o mie si una de situatii pe care poate nici nu le concepem, in care venirea unui copil (cu toata bucuria pe care o produce) este mai bine sa fie amanata.
Bineinteles, avortul nu este cea mai recomandabila metoda de planificare familiala, insa exista atatea altele...

Nu exclud deloc, am creat posibilitatea partenerilor mei de dialog sa priveasca din cele doua puncte de vedere, ba mai mult, precizez ca pot formula ei insisi punctul lor de vedere. Altfel titulul suna altfel : Sau iubire, sau computerizare.
Ai inteles acum ? Eu vreau sa vad opiniile celor doua sexe, ale unor oameni de varste diferite. Am inteles situatia pe care mi-o expui ca este o probabilitate, sau este a ta? Stiu, este taaaaaare dureros sa vorbesti despre tine chiar si in spatele unui ID... Si eu simt la fel !
Si tocmai de aceea am deschis acest thread, pentru ca multi amarati aflati intr-o situatie amarata isi planifica pana si bucuriile ....Sunt convinsa ca solutii exista, in cel mai profund...ABIS !

Nu mai inteleg de loc ce vrei, doar daca nu ne ceri sa iti aprobam punctul de vedere fara rezerve...
PS acolo unde traiesc eu, peste 1/2 din copii se nasc din cupluri care au "uitat" sa mearga la primarie, de unde sensul observatiei mele...

Contraste,
Nu vorbesc despre situatia mea, dar pot intelege foarte bine greutatile altora. Si nu pot sa-i condamn pe cei care nu se grabesc cu maternitatea.

Nu SORIN, de loc. Nu trebuie sa tii cont de opinia mea, doar sa iti dai cu parerea . Opinia ta conteaza pentru noi, toti participantii la aceasta discutie. Parerea mea mi-o voi exprima fara retineri, dupa ceva mai multe postari ale tuturor.
Multumesc ABIS pentru modul elegant de exprimare si felul in care te apleci intelegator spre nevoile altora.... Si eu am observat cele semnalate de tine, si cred ca una dintre cauzele reducerii natalitatii este tocmai ceea ce spui tu ! Ramanem pe aceeasi lungime de unda .

eu zic, planificat pentru cind ti-l poti permite. altfel sansele ca sa fie cu handicap social sunt ridicate.

Da, imi amintesc si eu de silniciile procreatoare, si de multele ei victime. Cat si de copiii care traiau din ratia de pe cartela pe timp de pace. Si de parintii care nu mancau nici atat ca sa aibe cei 5 copii minim de procreat.
Si mai vad in jurul meu parinti care imi povestesc ca au copii de peste 35 de ani necasatoriti si fara nici un gand de a avea urmasi.

pai nu trebuie sa fii casatorit neaparat.
si 35 e mult?

cam toti care-i stiu ca s-au casatorit la 22-23 au divortat.

si pina la urma, nu-i o obligatie sa ne procream. asa ca, treaba lor...

copii "cand si cati o da domnu'", este un lux pe care si-l pot permite doar cei cu o situatie financiara stabila sau cat se poate de prospera. normal ca nimeni nu vrea sa aiba 60 de ani la majoratul copilului, dar nici sa asiste mai mult sau mai putin neputincios la eforturile copiilor lui de 'a razbi in viata'. sunt foarte multi tineri capabili care renunta la studii pentru ca parintii lor nu-si permit sa-i intretina, asa ca in loc sa mearga la scoala trebuie sa mearga la lucru.

una peste alta, sunt, hotarat, in favoarea planificarii si vad in asta o dovada de responsabilitate si de dragoste pentru viitorul copil, nicidecum invers.

Bine ai venit draga BURSUCA ! la hanul nostru si pe acest thread, unde te astept cu drag in continuare !

Dar este bine dupa cum ati pus problemele fiecare. Dreptatea este reala din mai toate unghiurile din care este privita.
Si nu este de glumit deloc cu viitorul copiilor nostri, dar nici cu al nostru fara ei.

Nu este vorba "de cine ma ingroapa", ci de acea implinire spirituala pe care ti-o poate da un copil. Societatea trecuta, obliga nasterile "la norma", in conditiile pe care parintii vostri vi le pot ilustra prin viu grai, dar nu uitati ca voi sunteti produsii acelei norme. Vreau sa spun prin aceasta ca sunteti de varsta apropiata cu parintii vostri, ca va puteti intelege. Un parinte apropiat de varsta poate fi un prieten, nu un neantelegator de aspiratii tineresti, pentru ca, firesc, dupa o varsta intervine nu plictiseala sau indiferenta fata de progenitura, ci oboseala timpului asternut peste umerii fiecaruia, a luptelor pe care fiecare individ le-a avut cu propria soarta, a bolilor. Astfel, studiile de specialitate au stabilit ca o diferenta prea mare de varsta duce la neintelegerea dintre generatii.
Am observat in jurul meu multe cupluri trecute de 45 de ani care nu au nici un copil. Voi credeti ca este tarziu sau nu ca la aceasta varsta sa apara unul ?

Cred ca nu trebuie sa ne substituim hotararii liber consimtite si suverane a unui cuplu de a avea SAU NU copii...
Singurul lucru care il putem pretinde este SA ASUME consecintele alegerii facute...
Ca sa nu spun ca un printe este un parinte NU UN PRIETEN si rolul lui educativ este mult mai complex dacat sa "fie tanar si modern"...
Din contra, o oarecare distanta este necesara pentru ca juniorul sa poata sa devina o personalitate distincta, in loc sa se "impregneze" de cea a parintilor/prieteni.
Mai bine un copil adus pe lume responsabil chiar si la 45 de ani (daca, din motive diverse si variate nu s-a vrut sau putut mai devreme) decat unul facut la 16 ani "din prima" si aruncat cu neglijenta intr-un orfelinat...

Trebuie si statisticienii sa manance o paine...

@dead-cat

pai 30 nu-s 45.

diferenta de 30 de ani e "normala" in zilele noastre. de 40+ e deja relativ rara. si mai ales sa nu mai ai frati/surori.

Ma bucur pentru tine cat, pentru relatiile tale parentale, dar, in general cei ca tine sunt exceptia care confirma regula.
Asumarea responsabilitatii la varste inaintate, degeneraza uneori in excese. Fireste, nu in toate familiile. Sunt si rauri care curg invers, ca la noi in Romania.
Important este ca in conditiile actuale sa se poata asigura in familiile mono sau biparentale legatura dintre parinti si copii, avand in vedere ca tentatiile existente astazi, in urma cu 15 ani nu existau. Ma refer la droguri, arme, secte.
Optica tanarului pui care vrea sa zboare din cuib trebuie dirijata, nu impusa.
Haideti sa discutam un pic si asupra acestei laturi, da ?

OK, dar dirijarea este tot o forma de impunere, doar ca "lesa" nu e asa de stransa...
In acest sens cred ca e de preferat o familie BI-parentala, solida, rodata, un cuplu stabil, nu o pereche de porumbei inconstienti care se vor desparti 6 luni dupa ce si-au terminat "opera"...
In acest fel exista SANSE mai mari (nu certitudini, astea nu exista niciodata...) ca progeniturile sa nu o ia razna...
Asta nu inseamna, evident ca viitorul tata "trebuie" sa fie la 6 luni inainte de pensie iar mama la 2 ani inainte de menopauza... dar inseamna ca o stabilitate a cuplului este de preferat unei inconstante vecina cu inconstienta specifica adesea (dar nu intotdeauna) cuplurilor "adolescentine" si de privilegiat unei varste a parintilor care sa le permita sa se traga de sireturi cu copiii...
Nimic nu se poate generaliza, dar copiii colegilor mei casatoriti la sfarsitul liceului sau in primii ani de fac. au crescut in majoritate in familii recompuse, cu un parinte vitreg... nu stiu cati ar dori sa fie in locul lor, nici ce influenta a avut acest lucru in "implinirea" lor ca indivizi...
Pe de alta parte si DOAR in cazurile foarte grave, pe care le-ai evocat aici (arme, secte, droguri) sunt de parere ca incercarile de convingere cu "lugu-lugu papuselul tatii" nu tin, si deci trebuie sa se impuna autoritatea, chiar daca expresia ei nu e placuta nici uneia din parti... In aceste cazuri (de ex) o mama cu 14 ani mai in varsta decat fiul nu e de nici un folos, eventual se va molipsi si ea...

SORIN 666- Esti liber sa iti exprimi propria parere vis-a-vis de acest thread, dar nu sa dai cu presupusa fata de mine sau alti semnatari in acest thread. Discuta civilizat, fara lansari turbulente, altfel sunt nevoita sa te rog sa te reorientezi in alte locuri pentru postari. Si puteai ca cele doua postari sa le compactezi sa te incadrezi in regulile hanului.

Exact, repet acele probleme puse, va rog sa le recititi, ma intereseaza opinia fiecaruia, asa cum vede fiecare, caci sunt multe laturi din care pot fi privite problemele, valurile multe, haideti sa le ridicam pe rand, cu cat mai multe maini.
Nu doresc sa las neclar nici in mintea mea, nici in mintea altora, nimic legat de aceasta problema, asa ca uite, va mai arat o latura din care s-ar putea privi problema: la locul meu de munca, mamele devin in general mamici cam intre 28 - 36 de ani pentru prima data, cu cezariene si dificultati, iar tatii, unii se implica, altii divorteaza. Cunosc si un domn care la varsta sa este tata adoptiv desavarsit pentru fiul sotiei, fiu care ii este cu putin mai mic....Am o vecinica tanara, 24 de ani, cu un bebelus scump tare...Cazuri, si cazuri.
Oare pentru a crea un cadru optim pentru cresterea si educarea copiilor, nu credeti ca statul ar trebui sa se implice mai mult ?
Niste cunostinte de-ale mele traitoare in Germania povestesc ceva de legislatia cu privire la protectia mamei si copilului. Oare noi avem asa ceva ? Este un stimulent ?

Toate bune si frumoase, de vorbit e usor, dar de unde bani in Mioritika, ca toti cer alinierea coditiilor sociale cu ale Suediei, uitand ca productivitatea medie a muncii este mai curand asemanatoare cu cea din Am de Sud...
Sii asta NICI un guvern nu o va rezolva peste noapte...
Amenintarile tale voalate ma lasa impasibil, daca nu vrei sa mai dicut cu tine, spune-o pe sleau...
IN conditiile de azi consoder ca e NORMAL sa devii parinte peste 30 de ani, nu de alta, dar, contrar patrupedelor, in acceasi fiinta coexista un parcurs personal, o cariera, preocupari ALTELE decit procreatia, daca nu se va ajunge EXACT la obligativitatea reproducerii ca in timpul lui impuscatu', doar ca de data asta nu mai prin presiunea legii, ci a "moralei publice"

Da, LPREDARIA, este cumplit ! Privim copiii ca pe o sursa de venituri ! Dar sotul ei intrebat daca ar fi, ce ar putea raspunde ? Ca nu este de munca, sau ca nu vrea sa munceasca conform cu pregatirea sa? Ai putea sa-ti intrebi prietena ?
Cat despre perioada trecuta, cand copiii se faceau la norma, multi dintre acestia la norma ieseau ! Iar femeile care nu doreau "monta" si riscau o intrerupere, multe dintre ele plateau cu viata sau libertatea. Am cunoscut astfel de femei care au ramas o amintire sau care au facut puscarie pentru asa ceva...Dar pentru ceausisme exista un thread aparte, le discutam pe acestea din urma acolo.
Noi acum ar trebui sa gasim noi cai prin care sa ne crestem copiii si mai ales sa facem posibila aducerea pe lume a acestora si intretinerea lor. Lumea actuala te aspira profesional in totalitate, salariile sunt mult prea mici, uneori parintii nu pot contribui material la cresterea propriului lor copil. Stress-ul planeaza peste tot. Mie mi se pare ca in aceste conditii ca este si firesc ca sa te gandesti sa ai un copil dincolo de varsta primei tinereti... Eu am in minte imaginea unei mame care se juca in parc, pe alee cu fetita ei, invartea de coarda si sareau pe rand, jucau volei, jucau carti, isi povesteau...Alte vremuri, alte generatii... Si mai am in minte povestile care le auzeam sambata si duminica de la bunicul meu, care era un om foarte ocupat, un om care a muncit la locul de munca dincolo de 74 de ani...Este vorba aici de personalitatea si psihicul fiecarui individ in parte, ca sa poti avea o astfel de relatie speciala cum a fost aceea a mea si a bunicului meu...Iata, am spus si ceva despre mine !

Contraste, persoana respectiva nu este prietena mea, am cunoscut-o la spital cand am nascut eu. Copii nostri sunt nascuti la o zi diferenta. Cam asta e tot ce avem in comun asa ca nu-ti pot spune nimic despre sotul ei. Nici macar nu stiu cum arata. Totusi imi pare rau de micutul care va veni pe lume cu scopul de a asigura un venit parintilor. Si ma intreb daca peste doi ani cand va iesi femeia din concediu de maternitate oare va mai naste un copil in acelasi scop? Cred ca ar fi trebuit adaugata o clauza la legea aceasta care sa previna cumva astfel de situatii.

Nu o clauza ar fi solutia, ci mai multe locuri de munca, si o politica de dezvoltare si sustinere a activitatilor cu caracter privat.
Pana una - alta, multe femei fac acest lucru : 6.000.000 milioane - solutia de momentul 2 ani. Dar dupa aceea ?

Vi-l reactualizez, in contextul dat, proaspata mama a Elizei-Maria !

ce pot sa va spun din propria experienta e ca sunt oameni care sunt facuti parinti,oameni care pot invata aceasta "meserie" si oameni care ,de ce sa nu o recunoastem nu au nici cea mai mica legatura cu sentimentele materne sau paterne...deci se pare ca inclin oarecum spre programare(mai ales pe calea prezervativelor,anticonceptionalelor samd)

Bine ai venit la han, si multumesc ca al treilea mesaj al tau a fost pe acest thread !