ROSE

de Christian Goodfroy

In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta. Spuse:
- Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?
Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere.
- Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta? am intrebat.
- Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii, raspunse ea zambind.
- Hai sa lasam gluma, am reluat.
Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei.
- Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul, imi spuse.
Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului" confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta.
De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:
- Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant.
N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu.
Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:
- Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim.
Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam.
Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes.
Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori.
Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul".
Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani.
La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii.
--------------------------------------------------------------------------------------
Aceste rinduri au fost compuse in memoria lui Rose.

Impresionant. Este, poate, cel mai important tip de lectie de viata. Sa nu fii un mort viu. Sa continui sa crezi in tine si in ceva. Sa traiesti, cu alte cuvinte. Probabil nici nu ne dam seama uneori ca, asa cum spunea Rose, suntem inconjurati de oameni fara viata, ca pana si noi suntem de foarte multe ori doar niste marionete care se tarasc in rutina.

As face o paralela si as adauga aici si urmatorul text. Unii spun ca ii apartine lui Marquez, asa am crezut si eu cand l-am descoperit. Inclin sa cred, insa, ca e al altcuiva, pentru ca nu seamana deloc cu stilul lui. Al oricui ar fi, insa, cuprinde cateva idei foarte importante, care pe mine m-au impresionat, iar mesajul de ansamblu seamana cu cel din povestirea de mai inainte.


"Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi în dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi în definitiv as putea sa gandesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai c*rând pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as încerca sa visez mai mult, de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge în timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta în timp ce altii ar vorbi si, doamne, cum m-as bucura de savoarea unei înghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar împinge de la spate în bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata... N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca îi iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cât de mult gresesc atunci când cred ca nu trebuie sa se mai îndragosteasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca ei îmbatranesc tocmai pentru ca înceteaza a se mai îndragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa învete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri...
Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre varf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, il tine strâns pentru totdeauna. Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mana sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja."

Diana Maria Te rog sa intri La dezbaterile hanului "Oameni realizati, nu conteaza cand, si ce esti ! Este acelasi text, ROSE
a lui Goodfroy, al tau usor mai lung. A fost deschis pe 1 august. Vrei sa facem aceleasi discutii pe ambele ?

Eu as spune ca nu e acelasi lucru. Aici se poate vorbi despre alte sensuri ale textului, iar cea despre oameni realizati poate sa ramana unde este, fiind vorba de interpretari diferite.

Subtitlul topicului este ,,Poveste de viata'' , Contraste. Nu vad cum Rose s-ar fi putut ,,realiza'' dupa ce a absolvit. E vorba despre realizarea unui vis, despre o implinire sufleteasca de care toti avm nevoie. Despre faptul ca , indiferent ce virsta am avea, putem sa avem un suflet de 15 ani.
Nu are nici o legatura cu oamenii realizati...

Frumoase texte, frumoase invataminte...Pacat ca, prinsi in valtoare vietii uitam mereu de ele...Cel putin eu..Am zile cand doar plang si nici macar un zambet nu-mi brazdeza fatza...Cel mult un rictus apare in coltul gurii...Apoi, dintr-o intamplare, ca si acum, dau peste asemenea texte si incerc sa revin la viata...Apoi iarasi vine cotidianul peste mine si uit...Insa un lucru stiu sigur: la vise nu voi renunta niciodata...Si mai stiu ca nu imbatranesti decat daca te simti batran...Daca te simti tanar, indiferent de varsta, tanar vei fi...
Ma uit la mama, are 44 ani...Zilele trecute cineva , in parc, i-a dat doar 32...De ce? Pt ca in sfarsit a reusit sa se simta tanara , chiar daca greutatile o cocoseaza...Pe cand eu, uneori, ma simt ca de 40...Si cand pot fi de 15 sunt cea mai fericita

Realizarea din suflet, nu contul din banca ! Daca tu consideri ca asa ai o noua realizare, bucurate ! Fara polemica. Cu bine !

Afrodita, păi mama ta, care are doar (aprox.) juma' din vîrsta lui Rose, e tînără de totul lui tot, cum altfel?! E interesantă aritmetica pe care o faci. Păi Rose ce-ar trebui să spună: "eu cînd mă simt ca de 70 de ani, sînt cea mai fericită!"? Oricum, e clar: tu oscilezi între 15 şi 40 de ani!

Uneori, ma simt mai batran decat sunt.
Alteori, mai tanar.
E pacat ca mi se intampla foarte rar sa ma simt ca si cand as avea varsta pe care o am.

Mi-a placut textul si ce a spus Rose... In ceea ce ma priveste, pot spune ca am un milion de vise si ca in fiecare zi rad sau zambesc un pic. Zilele trecute cineva m-a caracterizat ca fiind "fata care rade mereu", desi nu este asa, am si eu momentele mele foarte proaste cand plang, tip, sunt rea cu cei din jur, dar dupa asemenea clipe imi dau seama ca nu se merita sa-mi irosesc energia intr-un asemenea mod si revin la buna dispozitie...

@eclectic

La urma urmelor nu e chiar rea, zic eu, "variaţia" asta de vîrstă. S-ar putea să ne plictisim "evoluînd" la aceeaşi etate, aşa că puţină variaţie nu strică. Numai că, avînd (de exemplu) 25 ani, să nu ne simţim mai mult de 50 şi f puţin timp de 15!!

@aramis

Mă faci să... zîmbesc fată care rîzi mereu. Fericiţi sînt cei care te au în preajmă!

@afrodita

Cel mai interesant trebuie să fie atunci cînd mama "ajunge" la 32 iar tu "urci" la 44!

Sau despre a NU renunta la visele tale , indiferent de anii pe care ii ai . Si de a ramine cit mai copil .