Pe undeva cred că e normal ca fiecare să avem interesul/interesele noastre. Mă întreb, în acest context, în ce situaţii ar trebui "lăsat" interesul la o parte, să fim dezinteresaţi. Să nu se spună, acuzator, "ştie numai de interesul lui şi nimic altceva!".

Grea intrebare, Xcross...
Cind ne ,,limitam'' doar la interesul propriu ne pierdem din umanitate...
...Umila mea parere, evident...

Ştii, de fapt, ce cred eu Diana-Maria? Că aproape fiecare gînd şi gest al nostru, chiar şi cele pe care le credem "nevinovate" ascund, de fapt, un interes al nostru, mai mult sau mai puţin bun. Tendinţa spre apariţia şi manifestarea egoismului pîndeşte, în acest fel, ameninţător din toate părţile.

Tare mult aş vrea să fiu contrazis!!

Intrebai in ce situatii?... e greu de spus avand in vedere ca in ziua de azi traim intr-o societate in care individualismul isi cere victimele. De ce sa nu recunosc ca uneori ducem o viata de parazit in care vrem sa profitam cat mai mult. Bine ar fi sa fim macar intr-o simbioza...dar hey, nu traim intr-o lume ideala. Si totusi... daca cineva ne este prieten, eu cred ca cel mai grav ar fi sa ni-l consideram prieten doar ca sa tragem o folosinta din asta,alta decat prietenia lor.
Binenteles ca mai sunt destule puncte de vedere...

Farga^, prietenia nu se naste din interes. Am avut si eu astfel de "prieteni" mai demult, cand ma chemau la ei acasa si-mi spuneau sa aduc si ceva anume. E lesne de inteles ca ei nu ma chemau pe mine, ci chemau acel "ceva" pe care ei nu-l aveau. Aveau interes, nu?

Ai dreptate Marcus. Adevarata prietenie nu se naste din interes
Ai avut noroc ca ai realizat la timp asa-zisa prietenie a lor numai ca vezi tu sunt unii mai naivi sau dornici de prieteni incat accepta orice doar ca sa aiba prieteni. E trist , grav dar cunosc cazuri...e practic o injosire.

Bunica mea avea o vorba: "interesu' poarta fesu'". Mai sunt si altele "vorba dulce, gand viclean /carcater de.....",etc.
Mai stiti si voi altele cred, lumea e diversa... Dar in toata diversitatea ei, scopul, sau interesul, este acel ceva catre care tinde, este progresul. Cum ajungem la interes este problema. Sa-si raspunda fiecare, nu ? Toate decurg de aici. Dupa cum abordam problema. In toate domeniile: prietenie, ....etc.

Cred ca in viata cel putin de cateva ori actionam din interes.Daca acele actiuni ating mai mult sau mai putin persoanele apropiate, in funtie de asta suntem catalogati ca persoane ce isi urmaresc scopul sau nu.Sunt anumite lucruri ,din interes, pe care toata lumea le face, a devenit ceva normal,lumea nu le mai percepe ca actiuni din interes,ci ca normalitate(ex :cand mergi la piata si negociezi cu vanzatoare pretul kg de rosii,tot interesul tau il urmaresti,sa platesti mai putin).
Daca nu am mai face nimic pentru interesul nostru,parerea mea e ca am fi deja morti si ajunsi in Rai,ca sincer,numai sfintii pot face ceva in detrimentul lor si nu isi baga unghia in gat,ba dimpotriva sunt fericiti.

Problema e unde tragi linia, absolut orice actiune umana poate fi catalogata prin prisma unui interes ultim, fie el satisfactie personala, autoapreciere, stima de sine (ca urmare a unui act "dezinteresat"). Gratificatia personala de ordin emotional (....adaugati voi) intra sau nu in sfera interesului? Ce spuneti?
Pa de alta parte, daca egoismul este ceva primar, se vorbeste de asemenea de "altruism genetic", de comportament "dezinteresat" care este in beneficiul speciei.

Interes-dezinteres.
Dupa mine dezinteres inseamna sa nu te gindesti deloc la persoana ta si la consecintele actiunii tale asupra ta pe termen scurt sau lung.Parerea mea este ca exista foarte putini oameni care fac actiuni dezinteresate.Actiunile dezinteresate pleaca din iubirea fata de orice persoana, straina sau cunoscuta.Daca eu cistig 100 de lei pe zi si dau 1leu la amariti tot in fiecare zi, pot spune ca este o fapta buna dar nu si dezinteresata.Daca ofer jumate din cistigul meu unei persoane necunoscute atunci pot spune ca gestul meu se apropie de un gest dezinteresat, iar daca ofer toata suma citigata asta inseamna iubire, ISUS.
Nu fac acum credinta ca sa nu deranjez, dar Isus a fost un om si vb. de oameni dezinteresati.El a suferit pentru noi pentru ca ne-a iubit si ne iubeste.El si-a oferit viata pentru noi, din dragoste.A dat totul pentru noi.
Sa vorbim de dezinteres in iubire.Iubim dezinteresat?Nu cred.Iubim pt. ca probabil credem ca sintem iubiti.Ne asteptam la un anumit comportament de la acea persoana pe care noi spunem ca o iubim.Primim ceva in chimb, intelegeti?Care dintre noi poate iubii fara sa primeasca nimic in schimb?Ba mai mult sa isi si dea viata pt. aceea persoana.Nu cumva iubim altceva?
Noi nu stim ce este aia iubire.Noi misunam ca viermii pe Pamint si multumim numai celor ce ne fac un bine.

... sa ne imaginam o situatie: capeti o licoare care are posibilitatea sa vindece oamenii si dai cate o picatura la toti cei care au nevoie, cum e gestul tau? interesat? sa spunem ca interesul tau este sa-i vezi pe toti sanatosi... dar atunci notiunea de 'interes' isi pierde semnificatia de egoism (de a capata ceva in schimb) dar nici nu poti sa-l numesti dezinteres.

Mdah... În condiţiile în care se pare că nu ne putem "dezlipi" nici un moment de interesul nostru cred că ar trebui să ne punem problema discernerii şi alegerii între diferitele "genuri" de interese. Am interes să am o relaţie armonioasă cu partenerul meu (inclusiv cel cu care discut la HanuAncutei) sau am interes să-i trîntesc vreo două ca să mă ţină minte!!

Nici cînd ud o floare nu o fac dezinteresat? Oh, ce vorbe crude! S-a dus orice urmă de speranţă, trebuie să mă sinucid.

Ba nu, nu mă sinucid. Tot din interes aş face-o, nu-i aşa?

Sunt total interesat, nu dau nimic, fur tot, si scriu aici cu mult interes sa vad ca va minunati de multa mea stiinta !

Nu poti fi prieten cu cineva si nu poti iubi pe cineva din interes.

Eu cred ca faci o confuzie terminologica.

In opinia mea cel mai bun interes este acela de a nu avea nici unul .
Sa reusesc sa fac tot ce fac minata doar de ,,amorul artei".

Cred ca sintem ,in esenta , niste egoisti . Sint putine questii pe care le faci complet dezinteresat in viata . Cind iubesti , cred ca daruiesti ... asteptind sa si primesti . Mi-ar placea sa iubesc fara sa astept nimic in schimb ...
M-am "prajit" wd la capitolul acesta , dar de atunci fac mici lucruri si nu astept nici macar sa mi se spuna "multumesc" . De fapt incerc sa nu astept nimic de la nimeni , si-asa apreciez ceea ce mi se ofera .
Dar cred ca intrebarea este : E dezinteres ?? sau este mai mult interesul de a ma simti eu bine cu mine ???

Pese : apropo de iubire si dezinteres ... versurile la "Savoir aimer " de Florent Pagny .

Cineva m-a acuzat nu demult ca cel mai mare defect al meu este ca nu imi cunosc interesele. Presupun ca a vrut sa spuna ceva de genul ca nu fac orice pentru a-mi atinge scopul. Si are dreptate. In viata,indiferent ca a fost o implicare emotionala sau profesionala m-am purtat cu bun simt si respect dar asta nu prea duce nicaieri.Am incercat la un moment dat sa profit in favoarea mea de o situatie, dar nu am reusit sa fac mare lucru, asa ca prefer sa-mi rezolv interesul pe cont propriu fara a mai implica pe nimeni pentru favoruri sau alte interese colaterale.