Stiu ca sint multe, stiu ca e greu ...
pentru mine insa, trofeul nu poate reveni decat Poetului ...

"spune-mi, daca te-as prinde intr-o zi
si ti-as saruta talpa
nu-i asa ca ai schiopata putin dupa aceea
de teama sa nu-mi strivesti sarutul?" Nichita STANESCU

asa e...

sa punem si "medalia de argint" ...
acelasi autor ...

" atit de mult o iubeam eu pe ea
ca insusi cerul se curba
albastru ..."

DESPARTIRE
....................... Ernest Maftei


Anume n-am venit!
Nici tu!
Ne-am intalnit
In acest tainic labirint
Cu facle stinse!
Eu ratacind!
Si tu!
Ne-am intalnit
Si s-a facut
Lumina!
Acum, cand inima mi-e plina
Tu pleci!
De ce nu stai ca sa-ti arat
Intunecatele poteci?
Si cate-aveam sati spun!...
Drum bun!
De te-oi striga
Nu te uita-ndarat,
Ca totu-i bine.
Facliile-s aprinse
Si-s la tine!

De fiecare data cand am incercat sa stabilesc care e cea mai frumoasa poezie de dragoste am dat peste ceva ce mi-a ravasit clasamentul. Asa ca pentru moment ....
" In ceasul acela inalt, de-alchimie cereasca,
siliram luna- si alte vreo cateva astre
in jurul inimilor noastre
sa se-nvarteasca."
Lucian Blaga- "Legenda noastra"


"Caci te iubesc, copila, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil,
Ca sceptrul mana blanda, ca vulturul marirea,
Ca visul pe un copil."
Mihai Eminescu - "Amorul unei marmure"

Parerea mea ? Cea mai frumoasa poezie de dragoste este sa spui:
"TE IUBESC ! "
Dar nu oricum. Se spune rar, ca sa nu se banalizeze. Ca sa nu devina ceva zilnic: un fel de ...nu "Buna ziua", ci "Te iubesc".Sau mai rau, "teiubesc". Existe sute de moduri de a spune TE IUBESC. Se spune din suflet. Eventual, cu lacrimi in ochi.Eventual, in genunchi. E ceva atat pentru tine, cat si pentru persoana iubita.
Dar exista si poezii frumoase.Dar o sa mai zic si alta data.

"Nu credeam să învăţ a muri vreodată.
Pururi tînăr, înfăşurat în manta-mi, ochii mei înălţam visători
La steaua singurătăţii

Cind, deodată... ... ..."

Oda în metru antic a lui Eminescu este cea mai frumoasă poezie de dragoste pe care am citit-o.

am mai postat poezia asta in cateva locuri pe site dar nu pot sa ma abtin.
I love it.

Love Sonnet XI

by Pablo Neruda

I crave your mouth, your voice, your hair.
Silent and starving, I prowl through the streets.
Bread does not nourish me, dawn disrupts me, all day
I hunt for the liquid measure of your steps.

I hunger for your sleek laugh,
your hands the color of a savage harvest,
hunger for the pale stones of your fingernails,
I want to eat your skin like a whole almond.

I want to eat the sunbeam flaring in your lovely body,
the sovereign nose of your arrogant face,
I want to eat the fleeting shade of your lashes,

And I pace around hungry, sniffing the twilight,
hunting for you, for your hot heart,
like a puma in the barrens of Quitratue.

Scrisoare pe cocori
de Valeriu Gorunescu



Nu te iubesc doar cu acest cocor
Cu cate trestii se arunca-n balta
Mai e in mine-un luminis sonor
O stea modelatoare ca o dalta.

Se-arunca noaptea-n cei din urma plopi
Aud porumbul numarandu-si dintii
Din sacrul tau sarut nu pierd un strop
Cand luna-si spala-n valuri iuti argintii


Se-arunca noaptea-n cei din urma plopi
Mai vechi decat tarana, decat, bobul.
Din sacrul tau sarut nu pierd un strop.
De n-as mai fi acestor carnuri robul,

La fel te-as adora doar prea usor
Spre-a starui in stoluri pe aproape
Nu te iubesc doar cu acest cocor
Ci cu tot cerul, care nu ne-ncape!

Iubire,
Lucian Blaga

Iubesti - când ulciorul de-arama
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suava icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înramata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti sa culegi printre umbre
balaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.

Iubesti - când întreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
îti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.

in original, ca altfel se pierde din farmec:

Sonnet XLIII

HOW do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of Being and ideal Grace.
I love thee to the level of everyday's
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for Right;
I love thee purely, as they turn from Praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood's faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints, -I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life! - and, if God choose,
I shall but love thee better after death.

Elizabeth Barrett Browning
******************

si un pic de Arghezi [morgenstimmung]:

tu ti-ai strecurat cintecul in mine
intr-o dupa amiaza, cind
fereastra sufletului, zavorita bine
se deschide-n vint
fara sa stiu ca te aud cintind

Leagan in oglinda

de Cezar Baltag

O mie de usi inainte
O mie de usi inapoi
respiratia- prag leganat
din care pornesc
in siruri contrare
doua fugi infinite de usi.
o usa
care naste o usa
care naste alta usa..
pana in cel mai indepartat
punct
din care toate usile
vin inapoi.
si ultima usa
esti Tu
un prag din care pornesc
toate usile.

Pleoape de apa

Intre noi doi
Această oglindă moale, nesigură
Astfel înclinată încât
Eu nu mă văd
Şi tu nu te vezi,
Dar te văd
Şi mă vezi,
Ochii ni se întâlnesc
Şi se încleştează
În zarea ei argintie.
Cât timp această oglindă
Va continua să fie
Şi să ne găzduiască
În visul ei afund,
Viaţa şi moartea
În care eşti, în care sunt,
Rămân doar poveşti
În care sunt, în care eşti.

(Ana Blandiana)

VERDELE FALS ŞI CEL ADEVĂRAT
- Salvatore Quasimodo -


Tu nu mă mai aştepţi cu inima josnică
a orologiului. Nu contează dacă deschizi
sau scrutezi dezolarea : rămân ore
aspre, pârjolite, cu bătaie de frunze
neaşteptată în geamurile
ferestrei tale, înaltă peste două străzi de nori.
Îmi rămân încetineala unui surâs,
cerul întunecat al unei haine, velurul
de culoarea ruginii înfăşurat în păr
şi despletit pe spate şi-acel chip al tău
scufundat într-o apă abia mişcată.

Lovituri de frunze asprite de galben,
păsări de funingine. Alte frunze
crapă azi crengile şi sar
răsucite : verdele fals şi cel adevărat
din aprilie, acel rânjet dezlănţuit
al certei înfloririi. Şi tu nu înfloreşti,
nu pui zile, nici visuri să urce
dintr-un de-dincolo al nostru, nu mai ai ochii tăi
copilăreşti, nu mai ai mâini gingaşe
să-mi cauţi chipul ce-mi scapă ?

Rămâne pudoarea de a scrie versuri
de jurnal intim sau arunci un urlet în gol
ori în inima incredibilă care încă
mai luptă cu timpul său surpat.