Ganduri, scrieri, amintiri din viata gabitei veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

sunt noua aici, dar imi place...

in primul rand, nu imi place sa imi scriu singura, asa ca scrieti daca vreti, va fi o placere sa va raspund.
in prima mea postare in jurnal am o stare...nici nu stiu cum sa o descriu. ma simt...useless. si nu imi place sentimentul asta.
as prefera sctiunea, in locul linistei si "lancezelii". desi imi place linistea. imi place si singurateatea pana la un punct. e bine sa fii singur, ai mult timp pentru tine, sa te analizezi, sa te "sucesti" pe toate partile. Ligia spunea bine cand spunea. si o inteleg.
am lasat si cititul. si nu imi place asta. am inceput sa nu ma mai vad asa mult nici cu prietenii. si nici asta nu imi place. nu mai am timp pentru mine atat cat as vrea. sunt prea multe ingradiri carora trebuie sa ma supun. si in definitiv de ce trebuie sa fac asta? cine ma obliga? va spun eu...teama de a nu ii dezamagi pe altii cu alegerile mele. oricum ar fi si orice as alege, cineva va fi nemultumit.
de ce imi e frica sa ma ridic si sa spun ceea ce vreau sa spun? de ce nu pot impartasii cu toata lumea ca sunt fericita, ca iubesc si sunt iubita? ca am pe cineva cu care rad si plang, care e langa mine si dimineata cand sunt ciufulita, si ametita, si cand sunt aranjata si parfumata si frumoasa...?
as vrea sa nu mai pot sa fiu atat de lasa. sa pot sa ma ridic si sa spun "el este, pe el il iubesc".
va intreb pe voi. Oamenii de ce se impiedica in prejudecati? de ce nu vad padurea din cauza copacilor?
poate nu intelegeti multe din mesajul meu acum...
mai scriu aici....
G.

Bine ai venit, Gabitza
Sper sa te simti bine aici si ... fii sigura ca am sa iti scriu ceva in jurnal.

buna dimineata...
azi e liniste, eu sunt mai linistita, dar parca ma tot incearca sentimentul ala de "ceva ma sacaie, si nu stiu ce"
parca am inceput ceva si am lasat neterminat, si nu mai imi aduc aminte ce.
ma chinui de jumatate de an sa ajung la doctor, cu niste probleme, si tot nu reusesc. ma gandesc la faptul ca am examene, ca am de munca, serviciul e mai important…
si asa fac de cateva luni bune, fara nici un rezultat.
Si la o adica, stand sa te gandesti…e chiar atat de important incat sa neglijezi sanatatea?
Si in plus sunt obosita…as dormi pana la 11, m-as uita la televizor, as sta pe net… imi e dor sa mai stau cu prietenii pe messenger…
De fapt cred ca imi e dor de zilele in care nu aveam asa multe griji.
G.

hello, it's me, the devil.... asta era o replica dintr-un film (nu imi aduc aminte care) si mi-a placut in mod deosebit.
tin minte primul film la care am plans...era desenul animat "ferma animalelor". plangeam singura in sufragerie...si apoi cand am fost la "braveheart" iar am plans de se uita tot cinematograful la mine.
cand mi s-a spus prima oara "te iubesc" am inceput sa plang. mi se parea frumos, si in acelasi timp imposibil...parca nu mi se intampla mie...era asa o stare de fericire, incat nu imi venea sa cred.
am vrut sa ii spun si eu, dar nu puteam. il iubeam, si il iubesc in continuare, dar nu puteam sa ii spun. a fost primul "te iubesc" pe care l-am spus. si imi era greu.
mai scriu...nu acum, ca nu e liniste...si am nevoie de un pic de liniste
G.

e seara si e tarziu acum...parca nici somn nu prea imi este. am fost cu prietenul meu la terasa si cu niste prietene. trebuia sa sarbatorim ceva. aveam ce..
incet incet discutia a degenerat. parca as fi stat la masa cu femei batrane, care nu au nici o speranta de la viata. am fost singura care a sustinut faptul ca mai exista pe lumea asta fericire, cupluri care se iubesc, oameni de 50 de ani care se mai tin de mana cand merg pe strada, sau care se saruta. nu vorbeam de fericirea mea. poate undeva in sine lor, fiecare din cei de la masa s-au gandit "lasa ca se desparte ea de iubitul ei si o sa ajunga tot la vorba noastra" in rest fiecare dintre fete era intr-un fel sau altul convinsa ca la un moment dat va face un compromis in viata pentru a avea pe cineva langa ele, sau pur si simplu vor ramane singure.
din pacate, experientele nefericite au fost mai multe decat cele fericite. dar cat de mult ne afecteaza ele (sau le lasam sa ne afecteze) incat de la o varsta atat de tanara (22-23 d ani) sa credem cu vom ramane nefericite toata viata.
acum sunt fericita...si asta e foarte important pentru mine. au fost multe momente cand m-am simtit parasita, cand oamenii si-au batut joc de mine, cand s-a ras si am fost aratata cu degetul. dar nici unul din momentele grele nu m-a facut sa devin o pesimista incurabila,care se teme ca la 50 de ani va muri in casa, mancata de pisici...
nu cred, ca in urma unor experiente traite atitudinea unui om poate fi schimbata atat de radical. ce ne ramane, daca nici sperana nu mai avem? nimic... fara speranta, omul..nu mai e om.
nu stiu ce va fi maine...iar eu din pacate sunt un om care are nevoie de certitudini in viata. nu pot sa le am...
nu stiu daca maine voi fi cu cel pe care il iubesc, daca intre timp nu va aparea pentru el altcineva, sau poate pentru mine...nu stiu daca voi avea un serviciu mai bun, sau din contra, mai rau...si poate sunt asa pentru ca sunt nesigura pe mine.
dar am ajuns sa imi fie frica sa fac planuri. nu pot sa visez la casa pe care as vrea sa o am impreunacu "el", la viata mea de acum inainte alaturi de el. imi e frica sa nu ma trezesc intr-o zi fara el langa mine....si as inlatur aaceasta teama, dar nu stiu cum.
care e cheia spre fericire? cine o detine?
suntem prea tineri sa ne pierdem speranta...acum e varsta la care ar trebui sa visam, si sa incercam sa facem visurile, realitate. sau ca sa lasam pe cineva sa ne calce in picioare. am vazut multe capete plecate, in numele dragostei. am vazut multi oameni slabi, care au lasat sa "treaca de la ei". dar stau sa ma gandesc, daca as fi eu in lcul fiecaruia dintre ei, cum as reactiona? as pleca si eu la randul meu capul si as accepta multe chestii care la ora asta mi se par de netrecut?
noapte buna.
G.

Gabita, draga mea, induci lumea in eroare Te credeam mascul in toata regula...

@serenity: nu am spus nicaieri cum ca as fi baiat. but then again nu am spus nici ca as fi fata.
dar sunt fata...am 23 de ani...

@Jubilee: nu ai de unde sa stii ca este de neatins, un tel, daca nu incerci. anul care a trecut a fost un an foarte greu pentru mine, cu probleme acasa, certuri, lipsa banilor (ajunsesem sa nu mai avem ce manca)...eram disperata. cazusem intr-o stare de deprimare groaznica. mi se parea ca nu mai vad iesirea de nici o culoare. ma rugam la dumnezeu sa aiba grija de noi, si sa iesim cumva din toate problemele care le aveam. in plus eram singura de un an si ceva, si ajunsesem sa ma gandesc "ce este in neregula cu mine", de ce nu ma vrea si pe mine cineva. apoi l-am cunoscut pe iubitul meu, si el mi-a fost de la inceput sprijin cand imi era greu. slujba nu aveam atunci, si ma chinuiam pentru ca nu aveam bani deloc. in cele din urma...m-au sunat sa ma cheme la un interviu, apoi inca unul si tot asa....
acum am o slujba (buna), un om langa mine pe care il iubesc, si incerc sa fac si eu ceva in viata.
ideea mea este ca nu putem lasa greutatile sa ne doboare asa devreme. daca acum se intampla asa, cand o sa avem 35-45 de ani, ce o sa mai zicem? ...dar a ramane in acea stare de "leguma", pentru ca oricum lucrurile vor merge prost, sa stai sa astepti inevitabilul...
au fost momente in care cred ca oricare dintre noi s-a resemnat pentru ca lucrurile mergeau prost, dar aceasta stare nu ar trebui sa persiste. asta nu mai inteleg.
am o prietena buna care in general vorbind este deprimata de orice. la un moment dat sa spus ca ea nu vrea sa mai iasa in oras cu noi astia "realizati" ci prefera sa stea sa isi planga de mila impreuna cu altii care o duc prost, ca si ea. i-am raspuns ca in general "cine se aseamana se aduna". daca stai cu ratatii ajungi un ratat. daca vrei sa inveti ceva, si sa ajungi cineva, stai langa cineva care te poate invata ceva. nu?
eu nu vorbesc aici numai de fericirea in dragoste, sau numai de aspectele materiale. vorbesc in general de toate aspectele vietii.
atunci cand ne-am nascut, cred ca fiecaruia dintre noi i-a fost "ursit" sa aiba parte de si "grele" in viata. dar depinde de fiecare dintre noi cum le suportam. am vazut multi oameni care se descurcau mult mai greu decat noi, dar erau puternici si zambitori.
G.

salut,gabitza!
ma bucur ca ti-ai deschis un jurnal.asa o sa avem mai des vesti despre tine.
te pup

am ajuns...
desi am sperat sa nu fie asa, am ajuns la punctul la care mi-am pierdut speranta. speranta ca va fi mai bine, ca voi reusi sa scap de probleme, si sa ies la liman cu toate. se pare ca nu va fi asa. in loc sa fie mai usor, va fi si mai greu.
mereu am spus ca viata e grea, dar nici chiar asa.
care aveti oameni buni, o reteta pentru speranta, k eu am pierdut-o pe a mea.
voi fi bine peste ceva vreme...ma rog de asta la Dumnezeu in fiecare seara, dar acum, nu mai stiu nimik.
G.

@iedera: imi pare bine sa te vad din nou. suparata sunt, dar nu neaparat din cauza examenelor. din pacate, alte probleme sunt, nu legate de scoala. acolo de bine, de rau, merge treaba. mi-am predat si lucrarea de diploma (mare bolovan de pe suflet mi-am luat) dar sunt alte chestii, si nu stiu kum sa le rezolv.
G.

azi e frumos afara. parca si starea de spirit e mai buna.
se apropie licenta...piatra de temelie...
in fiecare dimineata la birou citesc pe net ziarele. in dimineata asta citesc despre Mihai Erbasu care a fost gasit mort in piscina casei sale. apoi despre soldatul de la Sulina care a omorat nu stiu cati oameni, si acum nu isi mai aduce aminte nimic. cum se poate asa ceva? pana unde ajunge rautatea, cruzimea in lumea asta?
raman in fiecare zi socata citind in ziare despre oameni omorati pentru un milion de lei, despre parinti care isi maltrateaza copii...
si nu pot sa nu fiu recunoscatoare pentru ceea ce am eu, o sora pe care o iubesc, un om bun langa mine care ma iubeste si ma ajuta, o casa, un loc de munca...
astea au fost in general chestii pe care le-am luat "for granted" si cu toate astea nu sunt. nici locul de munca linistit, nici un salariu ok, nici iubitul sau vacantele la mare...nimik.
ar trebui sa fim mai constienti de ce avem si sa le apreciem la justa valoare pentru ca niciodata nu se stie ce intorsaturi poate lua viata si unde ne duce...
ma intristez mereu cand vad ce se intampla pe langa noi, cersetori la semafoare, aurolaci, batrani care mor de foame...asta nu e viata de trait.
si daca stau sa ma gandesc, majoritatea prietenilor mei vor sa plece in strainatate. ce e asa de frumos "afara"? e lapte si miere?
eu stiu ca la noi in tara e greu, dar afara as fi o straina. aici e casa mea, aici imi sunt prietenii si radacinile.
G.

@gabitza^
Sarutmana!
Gabitza, ce fiori mi-a dat numele tau cand l-am zarit... O durere dulce mi-a sagetat din nou inima...Ce dulce durere...Gabitza o cheama pe fata ce, cu mult timp in urma, poate ca nu chiar atat de mult, dar singuratea transforma secundele in ani,mi-a patruns in inima si m-a facut sa inteleg de ce florile sunt colorate, de ce zboara fluturii, de ce canta pasarile... Si numai eu ii spuneam Gabitza... Ceilalti ii spuneau Gabi... Stau uneori, cand viata devine de nesuportat, cand stanca mi se pravale iar, stau si recitesc scrisorile de la EA, imi aduc in minte dulcile momente petrecute impreuna si sufletul imi este inundat de prea-plinul sentimentelor de fericire de atunci... Dar stiu ca nu le voi mai trai, si atunci...atunci imi vine in minte ceea ce spunea Eminescu, undeva :"departe sunt de tine, si singur, langa foc/petrec in minte viata-mi lipsita de noroc".
Ai un nume frumos, foarte frumos, imi tremura glasul cand il rostesc. Si ai si un suflet pe masura acestui nume. Eu iti doresc o viata frumoasa, iar daca acum crezi ca iti este mai greu, TREBUIE SA SPERI, ca maine dimineata te vei trezi dintr-un vis urat, langa iubitul tau, si veti trai amandoi intr-o lume frumoasa, in care copii rad, nu intind manutele lor murdare dupa un colt de paine, o lume in care oamenii vor sarbatori dragostea, nu banul , o lume in care trilurile pasarilor vor lua locul impuscaturilor.
Crezi ca este o utopie o astfel de lume? Nu este, iti spun cu mana pe inima ca nu este. Eu am trait, putin, prea putin, intr-o astfel de lume, si iti jur ca totul este posibil atunci cand poti spune magicul TE IUBESC. Poti sa faci asta! Incearca, si nu vei regreta nimic din tot ce are sa se intample! Incerca azi, copil frumos al petalelor de trandafir!

mariusc2: mi-a placut tare mult ce ai scris. de mult nu am mai citit asa niste cuvinte frumoase.
promit sa scriu mai mult, acum am inca o gramada de probleme pe cap...
vroiam doar sa iti spun ca am citit ce ai scris si ca mi-a placut la nebunie. o sa scriu cat de curand din nou. imi lipseste jurnalul.
G.

Ma bucur mult ca ti-a placut ce am scris. Sunt cuvinte pornite din inima, cuvinte ce le-am cenzurat prea mult timp, pentru ca dor, pentru ca sunt esenta suferintei inimii mele, inima ce, intr-adevar, a fost candva luata de cine nu avea nevoie de ea. Si sunt cu atat mai importante cu cat reprezinta adevarul - nu, nu adevarul tuturor, ci adevarul meu.
O sa mai rasfoiesc jurnalul tau, daca nu te deranjeaza, pt ca si mie imi place f mult cum scrii tu.

Nu mai scrii nimic?

@mariusc2: imi pare rau...sincer ca nu am mai apucat sa scriu aici. a trecut ceva vreme de cand nu am mai postat, timp nu prea mai am...si a fost o perioada grea. continua sa fie. se va rezolva....cumva...sper.
lucrurile au in general tendinta de a se rezolva de la sine, atunci cand te astepti mai putin, si intr-un fel neasteptat. cand eram deznadajduita cu jobul am reusit sa il am. cand eram singura si trista a aparut cineva in viata mea, asa cum nu credeam ca o sa cunosc. asta e speranta mea...sper sa razbat peste greu si sa ajung intr-un punct in care sa ma uit in spate si sa zambesc.
normal ca nu ma supar sa mai scrii aici. am facut special acest jurnal...si nu e neaparat al meu.
o sa scriu din nou, mai mult si mai des...uitasem cat este de bine sa ai un jurnal. altfel imi sunt sentimentele cand le am in fata ochilor....sa le pot atinge.
am acasa jurnale vechi pe caiete...si imi sunt atat de dragi...nu cred ca o sa le arunc vreodata. sunt parti din mine, in atatea ipostaze, atatea trairi, "drame"...
si cat de mult m-am schimbat....cum a disparut inocenta din noi, din fiecare dintre noi. in schimb s-a trezit "animalul", partea rea care o avem fiecare dar care este tot mai evidenta.
m-am saturat de rautate, tipete, oameni rai, intrigi...
de ce ne complicam vietile atat de mult?
G.

azi sunt vesela. m-am saturat de tristete, de oameni care se plang, care sunt nedreptatiti....m-am saturat si de durere si de tot. azi o sa fiu egoista si o sa fiu fericita. in definitiv toate o sa se rezolve mai devreme sau mai tarziu.
azi e zi sa rad, sa ma simt bine...sa imi deschid inima, sa nu ma mai gandesc la "ce o sa fie".
poate nu e frumos din partea mea sa fac asa...dar nu mai pot. trebuie sa vad si o parte frumoasa...altfel va fi mult mai greu.
sa nu ma inteleaga nimeni gresit: sunt multe lucruri bune in viata mea. iubitul meu... , sora mea , jobul...
dumnezeu are grija de mine, nu zic nu. si pentru asta ii multumesc.
asa ca azi o decretez ziua fericirii, sa zambesc si sa fiu fericita
G.

pese: sa mi se ierte tenta "copilareasca" din seara asta dar imi face bine la moral sa ma gandesc asa.

Gabi mamah nu prea scrii tu in jurnalul asta dar sunt sigura ca n-o sa te superi daca scriu eu.
N-as putea sa-mi fac un jurnal propriu pt ca n-as mai scrie din placere ci m-as simti un pic obligata sa scriu ceva in el, ca si cand ar fi un jurnal de prezenta. Daca nu scriu ma simt vinovata si daca scriu fiind constransa iti dai seama ca nu scriu asa cum ar trebui.
Asa fac de cand eram mica. De cate ori mi-am facut un jurnal am scris cu entuziasm o perioada si apoi am inceput sa fac un fel de sumar al zilei (un inventar sec si neinteresant).

Te rog zi-mi ca pot sa scriu si eu aici (nu neaparat ca raspuns la postarile tale).
Evident ca va rezulta un dialog straniu dar am vaga impresie ca nu te va deranja.

am zis de la inceput ca nu ma deranjeaza sa scrieti aici. asa ca....
bun venit la mine in jurnal, stimata doice!!
G.

trebuia sa va povestesc si voua: azi am condus. a fost a treia lectie si tare mult imi place. inca mi se pare ca nu am ochi destui sa vad in toate partile, ca sunte prea multe manevre de facut, dar chiar imi place. simteam ca asa o sa fie. fac si greseli, o mie de greseli dar pana la urma, cine nu face?
de fapt ideea mea este ca ma bucur pentru un motiv simplu: am o stare de spirit mult mai buna. micile "bucurii ale vietii" ma ajuta sa nu mai fiu posomorata. si nu imi place sa fiu asa. parca as fi Grinch. dar cateodata parca nu pot deloc sa ma abtin. mi se pare ca toata lumea are ceva cu mine. se cheama "mania persecutiei"
acum va las...o seara frumoasa la toti.
G.

pese: doice, jurnalul asta nu vreau sa fie o simpla statistica a zilelor care trec: azi am mancat, am dormit, am....
jurnalul meu nu a fost niciodata asa. prefer sa fie mai mult o analiza. pe mine m-a ajutat foarte mult, e altfel cand vezi totul pus pe hartie, si bune si rele si iti dai seama ce ai facut si ce mai ai de facut. asa ca...have no fear. poti sa scrii aici la mine oricand vrei, orice vrei

Un sfarsit de saptamana care ma face sa doresc sa emigrez undeva departe si sa nu mai aud de nimeni cunoscut niciodata.
Sunt in stare sa-mi las in urma si prietenii si tot ce ma leaga de lcul asta numai sa scap.
Vreau ca viata mea sa fie altfel. Fiecare are dreptul sa-si doreasca asta, nu?Am un job bun si prieteni si poate ca ar trebui sa-mi fie de ajuns, dar.....

Eh, fiecare cu nemultumirile lui.
Acum cateva saptamani vorbeam cu o prietena si imi zicea ca daca toti oamenii si-ar pune supararile la un loc, tot pe ale sale le-ar lua inapoi la final.
Poateare dreptate dar eu m-am saturat sa am incontinuu aceeasi problema.
Incep sa cred ca este fara rezolvare. Sau poate pur si simplu asa trebuie sa fie sa ai un bolovan de gat toata viata.
Chiar daca te obisnuiesti cu el si cateodata uiti de el, el este tot acolo.
Daca il ignori nu scapi de el dar macar nu inrautatesti situatia.
Bla, bla,bla....

Ma urasc cand sunt atat de deprimata. Vreau sa fiu o persoana optimista dar nu reusesc si asta ma intristeaza si mai tare. Fiecare cu limitarile lui.
Eu de exemplu nu vad soarele din spatele norilor. Cand este inorat incep sa ma intreb daca soarele o sa mai apara vreodata sau daca mai exista.
Imi aduc aminte ca eram altfel. Eram vesela si optimista si naiva si multe alte lucruri.
Vreau sa fiu din nou asa.

Oare o persoana care a iubit si a pierdut poate sa mai iubeasca vreodata la fel de mult?
Simt ca o parte din mine a fost smulsa si n-o s-o primesc inapoi prea curand sau poate niciodata. Doamne cat urasc sa fiu deprimata si sa gandesc asa dar nu ma pot opri. Nu reusesc sa fiu pozitiva oricat as incerca.
Vremea asta nu ma ajuta cu nimic. As vrea sa fie vara. Eu doar vara ma simt cu advarat bine. Atunci am soare si altceva nici nu-mi trebuie ca sa fiu fericita.

zorro: cand ai inima grea nu vezi nici soarele, nici frunzele, nici pasari...nimic. esti legat la ochi.
asa eram si eu. nimeni si nimic nu ma putea scoate din starea asta daca reusea sa ma prinda. tin minte odata (negra perioada) prin anul 2 d faculta eram atat de trista....nu eram in stare sa fac nimic, nici nu mai invatam, nu mai zambeam (de ras nici nu se punea problema) si dormeam de nu mai stiam de mine. o speriasem pe sora mea. dormeam non-stop. daca ma trezeam vedeam ca sufar, ca plang, ca imi aduc aminte diverse si atunci preferam sa dorm numai ca sa nu simt nimic. e si asta o reactie a omului...

fiecare dintre noi isi revine dupa o dezamagire...nu e vorba de asta. si doice va face la fel. numai ca atunci cand te arunci cu totul, sentimente, vise...si te trezesti la pamant parca nu mai iti vine sa investesti din nou. din pacate nimeni nu ne garanteza nimic in viata. cel mult in domeniul asta nici nu se pune problema.
de cate ori eram "jos" si nu ma mai puteam ridica.....cu timpul toate trec....cred ca fraza asta a fost de multe ori singura care m-a salvat, mai mult decat o mie de cuvinte sau de randuri de lacrimi. sunt constienta ca toate trec si ca putem sa pornim din nou de la zero la un moment dat, dar... a zis cineva ca o sa fie usor? nu cred.
o sa vezi, Doice, ca o sa razi peste o vreme de toate astea. ranile acum se inchid. lucrurile au in gneral o tendinta de a se aranja de la sine. o sa vezi. nu trebuie sa disperi sau sa iti pui intrebari existentiale. asta e o greseala. let it flow si multe vor fi mai usoare. cred ca noi oamenii avem un stil foarte aiurea de a ne complica viata inutil, de a ne face o mie de probleme chiar daca nu avem de ce. pacatoasa, natura asta a omului...
G.

trece timpul pe langa mine...ceva de speriat. se duce viata, mi se scurge printre degete si nici nu imi dau seama.
acum cativa ani la mare era sa mor inecata. a fost primul moment in viata mea in care CHIAR mi-am dat seama ca o sa murim. eu mereu ma imaginez asa cum sunt acum, tanara si cu chef de viata.
cand am constientizat ca nu va fi asa...cred ca a fost unul dinre cele mai triste momente din viata mea.
nu sunt pregatita sa mor....si cred ca niciodata nu o sa fiu.
G.

Inca o zi cu ploaie , frig si vant. Este un fel de trinitate sfanta a toamnei.
Zile scurte si mohorate, care trec repede unele dupa altele si te fac sa te intrebi unde se grabesc?
Am ajuns sa simt fuga timpului. Acum ceva ani aveam impresia ca timpul nu trece destul de repede iar acum mi se pare ca zboara pe langa mine si eu nu reusesc sa-l vad decat cu coada ochiului.
De cate ori ma intorc sa-l privesc in ochi si sa-l intreb unde fuge pur si simplu ingheata pe loc. Si atunci imi dau seama ca asta este natura lui. Daca nu te opresti sa-l analizezi nici nu simti cum prinde viteza.

edit:
Ce se intampla cu mine?
Are cineva o pastila care sa ma readuca la normal?
Am asteptat atat timp sa ma vindec si toti mi-au zis ca am nevoie de timp, dar timpul are treburile lui. Se grabeste undeva si nu se gandeste la mine. Nici macar el nu ma vrea.

doice, nu face greseala sa cazi in panta "pe mine nu ma vrea nimeni". nu are rost. de vrut te vrea sigur cineva. si langa acel cineva o sa fi fericita. mai ai mailurile de la mine in care eram "down" din toate punctele de vedere, singura, trista, fara iubit, fara job...? inca imi aduci aminte de ele si radem. dar sti foarte bine si cum eram atunci si cate s-au schimbat.
acum sti care e viata mea...desi niciodata nu am crezut ca o sa ajung asa. ma consolasem cu viata si starea in care ma aflam. nu zic ca acum e 100% ok. sunt inca multe chestii care nu merg. dar sunt pe calea cea buna. si tu esti. sa nu crezi altceva.
cheer up....good days are on their way to U.
G.

Ai dreptate
Lucrurile merg spre bine
Abia astept sarbatorile, mirosul de brad, luminitele colorate pe strazi, zapada si vinul fiert.
speranta exista doar ca uneori ajunge mai greu la tine.
Ca in legenda despre Cutia Pandorei. Speranta aer aripile fragile si este intotdeauna ultima care reuseste sa iasa din cutia aia nenorocita care este plina de rele
gata.
Acum a reusit sa iasa si isi va indeplini misiunea

m-am apucat aseara sa ai scriu aici pe forum....nu mai stiu de cand nu mai scrisesem....iar saracul jurnalul meu ajunsese departe...l-am ignorat total. acasa am un jurnal vechi...o agenda in care scriam mai mereu...l-am lasat balta si pe ala. nu mai reusesc sa imi fac timp de nimic...si ce naiba ca am abia 23 d ani, copii nu am, casa de tinut nu am...si cu toate astea uite ca raman in urma cu multe. cu prietenii, cu o piesa de teatru buna, cu o zi linistita, cu somnul....nu duc o viata agitata, dar in mod sigur duc o viata care din anumte puncte de vedere ma nemultumeste....si asta se vede.

mi-e dor de prietenii mei, mi-e dor de o ciocolata calda bauta pe o terasa la aer curat...
cum naiba sa fac sa reusesc sa revin si eu la normal cu timpul asta....e asa de putin, nu mai am timp sa fac nimic.
nici doice nu mai scrie la mine in jurnal...nici prietena mea cea mai buna nu ma mai suna...si imi e dor de ea...

intrebare: cine ne garanteaza ca reusim in viata? si daca nu reusim trebuie sa ne blamam pentru asta? cat din viata e pregatire, creier si cat e noroc, sansa? chiar avem o singura viata si daca in asta nu reusim...cand oare o mai facem?

si nu ninge. as vrea sa ninga...
G.

ps: am tot citit la jurnalul lui nicodim....o placere ca intotdeauna. are un stil aparte....deschis....fara false pudori si ascunzisuri dupa degete...mai rar asa....cateodata e reconfortant sa citesti ce scrie un om care spune exact c are de spus....
yo recunosc ca nu pot sa fiu asa...inca...nu imi "asum" niste chestii desi ar trebui...sa fie asta oare lasitate?

Asa e, n-am mai scris.
dar n-am mai scris pt ca tu n-ai scris iar ideea de jurnal care tace si inghite ( ) nu-mi place prea tare.
O sa consider ca si tu simti la fel asa ca de data asta o sa fiu eu vocea di off care o sa-ti raspunda (fara a lamuri ceva )

Ce inseamna a reusi in viata?
Fiecare are propria definitie a reusitei. Pentru mine reusita inseamna sa fiu fericita, toata familia mea sa fie sanatoasasa si sa am suficienti bani incat sa nu trebuiasca sa-mi pun vreodata intrebarea daca am ce manca.
Altceva? Nimic altceva nu mi se pare esential.
Daca nu reusesc sa le obtin cred ca m-as blama. Sunt tipul de om care se blameaza chiar si pentru lucruri care nu tin de ei.
As ajunge la concluzia ca nu merit mai mult de atat si cu timpul m-as impaca cu situatia.

Cat despre timp nu cred ca vrei sa vorbesti cu mine pe tema asta. Eu am dat faliment de mult. Am luat cu imprumut timp de la somn si am zis ca o sa-l recuperez candva dar nu am mai apucat.
As vrea sa am un job de 6 ore pe zi. Asa as reusi sa ma pun pe piccioare, dar ce sa-i faci?

Oricum cand esti indragostita simti lipsa timpului.
Chiar si o zi petrecuta cu iubitul ti se pare prea putin

Unde v-ati ascuns?

mami...uite ca incet incet am disparut... Multumesc pentru trandafir
abia mai mi-am gasit jurnalul...disparuse in pagini. cateodata imi e dor sa mai scriu aici. dar ma iau cu altele si uit.

acum sunt trista. tot timpul asta imi da de furca. mi se pare ca am prea putin pentru a face ce vreau. si mi se pare ca sunt legata de maini si picioare cand vreau sa fac ceva.
ma intreb ce voi fi eu peste 10 ani. am (aproape) 24 de ani si am in suflet teama de a nu imi rata viata. stiu eu de ce...si nu mi se pare corect. dar asta e acum boala care imi macina sufletul. cineva mi-a bagat in suflet dorinta asta care acum ma macina. teama ca as putea sa nu reusesc ma sperie. as pierde multe, sunt sigura....dar asa imi pierd mintile.
in viata asta am nevoie de un sigur lucru, pe care din pacate nu pot sa il am: siguranta. in primul rand in mine...nu mai sunt sigura pe mine, nu mai stiu ce vreau, ce trebuie sa fac, ce e bine pentru mine. nu mai cred in mine (nu ca as fi facut-o vreodata in mod deosebit), dar acum parca eu cu mine nu ne mai intelegem deloc. sunt nemultumita de mine si de faptul ca nu pot sa fac mai mult... aaaa, simt ca o iau razna.
stiu ca pentru voi poate parea fara sens ce scriu eu...vorbe spuse la suparare. dar ma descarc si eu un pic.
G.

ps: Doice, de ce nu mai scrii? mai scrie, ca imi e dor sa scrii aici la mine.

azi a fost o zi faina, una peste alta. abia asteptam sa scap de la munci sa ma duc sa ma vad cu iubitul meu. tare imi era dor de el. apoi am fost si la restaurant cu nistre amici...am ras, am glumit...la televizor erau multi oameni care plangeau, se rugau...murea Papa. dar astazi nu vreau sa ma intristez...m-am saturat sa fiu trista si sa imi bat capul cu problemele de acasa, ale altor oameni...si sa caut si o eventuala rezolvare. deocamdata mi-e bine asa cum imi e. sa stau cu iubitul...cred ca numai alaturi de el imi gasesc o stare de liniste care imi e atat de necesara.

zorro:

zorro stiu sigur ca ai dreptate. bag mana in foc ca asa este. dar tine foarte mult de firea mea pacatoasa, sau asa mi se pare mie. nu stiu exact care sunt "radacinile" de la care mi se trage...dar din pacate self esteem-ul meu este "below level". chiar daca am o idee buna sau ceva de zis...prefer sa tac, sa nu zic o gogoasa. mda...nu pot sa zik decat ca "i'm trying to work on it". dar am avut cateva dati cand mi-am luat-o "in freza" cu chestii de genul "taci din gura, tu nu vorbi ca esti mik si nu te pricepi" sau..."ce sti tu mah??" toate astea ma intristeaza foarte tare, am impresia ca nu se tine cont de parerea mea. sau poate nu stiu sa ma impun. pana mea, cine sa mai imi dea si mie de cap.
G.

ps: stau acum si ma gandesc ca imi expun "psihozele" pe net...dar practic la ce imi foloseste? mi-ar fi placut tare mult sa merg la un psiholog. ii admir tare mult pentru felul in care reusesc sa patrunda si sa descifreze mintea oamenilor. mi-ar placea sa stiu mai bine ce e in a mea. cred ca m-ar ajuta foarte mult.

stie cineva sa imi spuna de ce sunt oamenii rai?
G.

gata. a trecut si concediul...3 saptamani. a trecut atat de repede parca ar fi fost trei zile. dar m-am odihnit. m-am simtit bine.
am fost cu prietenii si m-am distrat.
acum m-am intors la munci si ma uit pe poze si imi aduc aminte ce bine m-am distrat. dar nu ma pot impiedica sa observ ca am cam inceput sa imbatranesc. si e cam devreme pentru cei 24 de ani ai mei, nu?
G.
ps: mai las sa treaca putin timp si o sterg la munte. ma ard talpile sa conduc, mai ales ca masinutza mea e noua si eu nu am scos-o pe afara ca sa "vad ce poate".

astazi am devenit "vornic" pe han.
felicitari mie!!
G.

Felicitari gabitza. La mai mare si mai tare! Multa putere de postare in continuare!

multumesc carmelita.... din pacate timpul nu imi permite sa intru asa des cat as vrea, dar I do my best.

acum e liniste, cred ca e aproape 12 noaptea, am venit de la film unde am baut 1l de cola si nu imi e somn. ma gandesc cate mai am de facut, ma gandesc ca nu stiu unde a trecut anul asta, parca acum eram la revelionul de anul trecut.
before you know it o sa am 40 de ani si o sa dau sfaturi de viata copiilor mei.
as manca ceva dulce, bomboane sau jeleuri din alea de tragi cu dintii de ele.

si ma gandesc ca trebuie sa imi repar masina si ma apuca spumele. am dat cu ea intr-o groapa cat casa poporului...cine naiba l-a votat primar pe videanu, ca nu mai pot nici sa merg pe strada ca sunt in pericol.
si sa nu ma intrebati de ce nu am vazut ca groapa...daca tot era asa mare...pentru ca era noapte iar eu mergeam cu viteza. de unde sa stiu eu ca in mijocul unui bulevard central e ditai groapa??? ufff, ma gandesc daca o sa ajungem si noi vreodata la civilizatie.
noapte buna.
G.

ziua de azi nu mi-a priit...asta e clar. nu cred ca are legatura cu ceva anume, s-or fi strans mai multe.
dar azi ma simteam ca nu am chef de nimic. nici sa fumez, nici sa rad, nici sa...nimic. as fi stat in pat...
scenariu: as vrea sa fiu acum undeva, cred ca la munte, sa fiu intr-o cabana in varf de munte, inauntru sa fie cald si bine, afara sa fie ninsoare din aia frumoasa, cu fulgi mari. si sa stau sa ascult cum bate vantul, sa simt liniste in inima, sa beau ceva...(oscilez intre ceva alcool bun si o cioco calda)...sa ies sa ma dau cu punga (nu cu sania ca nu e la fel de fain), sa vad un film si sa plang...cred ca mai mult am chef sa plang asa ca filmul e un pretext bun.
cred ca de fapt as vrea ceva liniste, as vrea sa se aseze lucurile putin, sa nu ma mai simt asa dezradacinata.
mdeah, observ din nou ca vreau ca multe chestii sa se intample mai repede decat se poate...nu sunt cea mai abdatoare persoana din fire...asta e.

maine e greva la metrou, eu INCA am masina stricata, asa ca va trebui sa plec muuuult mai devreme, pentru ca va fi iad in bucuresti, iar eu trebuie sa il strabat "pe sus" dintr-un cap in altul. prevad o zi lunga.
G.

ps: am gasit prin pozele vechi de prin calc, o poza de acum vreo 5-6 ani, cu un catel care imi era tare drag. a murit saracul la putin timp dupa ce nu l-am mai vazut. saracul sufletzel....

maine iar tre' sa ma duc la munca. si nu am nici un chef. abia astept petrecerea de Craciun, bradul...cred ca o sa fac 3 anul asta..unul la birou cu colegii, unul la parinti si unul acasa cu prietenul meu . imi plac asa mult brazii de craciun....cred ca tuturor le plac..imi dau un sentiment de frumos, de liniste. "municipalitatea" noastra cea mandra a pus luminile de craciun. pe magheru e superb, in rest...bezna. poate craciunul vine numai pe magheru... ...dar aurolacii de la semafoare nu au stiut sa ii ia.
asa e fratilor si prin alte tari? spuneti-mi si mie, ca eu nu am iesit din "eterna si fascinanta romanie". tot asa umbla tiganii pe la semafoare, sa spele parbrize...sau sa iti scuipe pe ele in caz ca ii refuzi? aahhhh ce i-as bate....
sa ma iertati si sa nu ma acuzati de intoleranta dar cateodata ma apuca....

nu am ce sa fac de revelion.
G.

mai e putin si intru in concediu. sa ma odihnesc...
n-am chef nici sa scriu...vineri avem party-ul de craciun...nici de ala nu am chef...uff. oare ce aduce anul care vine?
G.