Cred in Dumnezeu si consider ca nu este importanta religia pe care o ai atata timp cat incerci pri faptele pe care le faci sa te apropii de El.
Am inceput de cateva zile sa citesc o carte care ma face sa ma gandesc ca modul in care gandeam este gresit .Am sa redau in continuare un fragment .
" Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulţi creştini ortodocşi sunt ca nişte copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii (Efeseni 4,14). Pare într-adevăr să fi sosit timpul când oamenii nu mai suferă învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi grămădesc învăţători după poftele lor, şi îşi întorc auzul de la adevăr şi se abat către basme (II Tim 4,3-4).
Ne încearcă un sentiment de consternare când citim cele mai recente documente şi luări de poziţie ale mişcării ecumenice. Reprezentanţi ai Conferinţei Permanente a Episcopilor Ortodocşi din America împreună cu alte persoane oficiale ale ierarhiei ortodoxe se întrunesc la nivel înalt cu Romano-catolicii şi cu Protestanţii şi dau publicităţii "declaraţii comune" pe teme cum ar fi Sfânta împărtăşanie sau trăirea creştină.
Dar în cadrul unor astfel de întruniri la vârf se omite să li se comunice eterodocşilor (neortodocşilor) că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos la care suntem chemaţi cu toţii, că numai prin tainele acestei Biserici lucrează harul Duhului Sfânt, că membrii ei sunt membri ai Trupului lui Hristos care se împărtăşesc de acest har prin efort personal nemijlocit de c*răţire a trupului şi sufletului în interiorul Bisericii Ortodoxe şi că fără înţelegerea acestor aspecte fundamentale toate "dialogurile" şi "declaraţiile comune" nu sunt decât o caricatură cu pretenţii de ţinută academică a adevăratului dialog creştin - dialog al cărui ţel unic nu poate fi altul decât mântuirea sufletelor omeneşti.
Dar mulţi dintre participanţii ortodocşi la aceste "dialoguri" bănuiesc, ori s-au convins deja, că ele nu constituie nici pe departe cadrul în care să se poată face auzită vocea Ortodoxiei; ei văd că însăşi atmosfera de "liberalism" ecumenic a acestor întruniri anulează orice adevăr care s-ar putea rosti în cadrul lor. Aceşti participanţi rămân însă tăcuţi, pentru că "spiritul vremilor" pe care le trăim este adesea mai tare decât glasul conştiinţei ortodoxe. [1]
La nivele mai puţin înalte, "conferinţele" şi "discuţiile ecumenice" se organizează de obicei cu participarea unui "vorbitor" din partea Ortodoxă şi chiar cu oficierea unei "Liturghii Ortodoxe". Atmosfera acestor "conferinţe" este într-atât de marcată de diletantism şi de superficialitate, încât ele, departe de a sluji la crearea unei "unităţi" atât de dorite de animatorii lor, pun mai c*rând în evidenţă abisul de necuprins ce se cască între adevărata Ortodoxie şi viziunea "ecumenistă" asupra lumii şi vieţii. [2]
La nivelul acţiunii, activiştii ecumenişti profită de atitudinea nehotărâtă a intelectualilor ortodocşi invitaţi la aceste conferinţe şi de faptul că ei nu sunt ferm ancoraţi în tradiţia ortodoxă; se merge până într-acolo încât expresii formulate de aceştia, precum "acordul de fond asupra punctelor liturgice şi dogmatice", sunt folosite de activiştii ecumenişti ca bază pentru cele mai incredibile inovaţii, precum oferirea Sfintei împărtăşanii şi ereticilor.
La rândul ei, această stare de confuzie permite ideologilor ecumenişti să lanseze în rândul maselor declaraţii lipsite de acoperire care fac din aspectele fundamentale ale teologiei dogmatice ortodoxe o comedie ieftină. Iată în ce termeni îşi permite să vorbească Patriarhul Athenagoras: "Vă cere vreodată soţia dvs. părerea câtă sare să pună în mâncare? Cu siguranţă că nu, căci în această privinţă ea are infailibilitatea. Să o aibă aşadar şi Papa, dacă asta doreşte". [3]
Creştinii ortodocşi conştienţi se pot întreba pe bună dreptate unde vor sfârşi toate acestea şi până unde va fi împinsă limita trădărilor, falsificărilor şi demolării din interior a Ortodoxiei. Nu s-a făcut până acum nici un studiu atent în această privinţă, dar ţinând cont de logica desfăşurării evenimentelor, nu este imposibil să vedem în ce direcţie se îndreaptă ele. Ideologia care stă în spatele mişcării ecumenice, care a inspirat declaraţii şi acţiuni de felul celor menţionate mai sus, este o erezie ai cărei termeni sunt deja clar definiţi: "Biserica lui Hristos nu există, nimeni nu se află în posesia Adevărului absolut. Biserica se constituie de-abia acum, în zilele noastre".
Dar nu trebuie să dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia că demolarea din interior a Ortodoxiei, adică a Bisericii lui Hristos, ar însemna de fapt distrugerea a însuşi Creştinismului. Că, dacă nici una dintre Bisericile actuale nu poate pretinde că este adevărata Biserică a lui Hristos, atunci o combinare a lor nu va duce nici ea la alcătuirea acestei Biserici unice, sau nu în modul şi în sensul în care a întemeiat-o Hristos.
Şi dacă toate aceste Biserici creştine nu există decât în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o Biserică absolută, căci o atare însumare va trebui şi ea să se raporteze la alte organizaţii "religioase". Şi iată cum ecumenismul "creştin" nu va putea să sfârşească decât in sincretismul unei religii mondiale.
Căci, într-adevăr, acesta este scopul nemărturisit al ideologiei de tip masonic, care inspiră şi animă "Mişcarea Ecumenică", ideologie care, la ora actuală, a pătruns atât de adânc în conştiinţa celor care participă la aşa-zisul dialog ecumenic, încât pentru creştinismul denaturat de astăzi următorul pas logic care se prefigurează este intrarea în comuniune cu religiile necreştine. Dăm, în cele ce urmează, câteva exemple care indică liniile de dezvoltare a Mişcării Ecumenice din afara Creştinismului.
1. Pe 27 iunie, 1965, s-a convocat la San Francisco o Conferinţă religioasă pentru pacea mondială, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea unei filiale a Organizaţiei Naţiunilor Unite în acel oraş. În faţa unui public de 10000 de persoane reprezentanţi ai religiilor Hindusă, Budistă, Musulmană, Mozaică, Protestantă, Catolică şi Ortodoxă au ţinut cuvântări despre fundamentarea "religioasă" a noţiunii de pace mondială, iar un cor "inter-confesional" de 2000 de voci a intonat imnuri religioase aparţinând tuturor denominaţiunilor.
2. Într-o declaraţie oficială la cel de-al 19-lea Congres al clerului şi laicatului din Dioceza Greacă a Americii de Nord şi de Sud (Atena, iulie 1968), s-a afirmat: „Credem că Mişcarea Ecumenică, chiar dacă a luat naştere în sânul Creştinismului, trebuie să fie o mişcare a tuturor religiilor care îşi dau mâna".
3. "The Temple of Understanding, Inc". (Templul înţelegerii), o fundaţie Americană iniţiată în 1960 ca un soi de "Asociaţie a Religiilor Unite" cu scopul de a "clădi Templul simbolic în diferite colţuri ale lumii" (în perfect acord cu doctrina Francmasoneriei), a ţinut până în prezent mai multe "conferinţe la vârf". La prima dintre ele, organizată la Calcutta în 1968, trapistul [4] Thomas Merton [5] a declarat: „Suntem deja în unitate. Ceea ce trebuie să ne redobândim însă este unitatea primordială".
La cea de a doua conferinţă, organizată la Geneva în aprilie 1970, s-au întâlnit optzeci de reprezentanţi a zece dintre religiile existente pentru a discuta probleme precum: "Proiectul de Creare a Comunităţii Mondiale a Religiilor". Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, Dr. Eugene Garson Blake a lansat un mesaj de unire către toţi conducătorii spirituali ai tuturor religiilor din lumea întreagă; iar pe 2 aprilie la Catedrala Sfântul Petru a avut loc o slujbă supraconfesională "fără precedent", descrisă de către pastorul protestant Babel ca fiind „un eveniment epocal din istoria religiilor". Cu acest prilej, fiecare participant s-a rugat în limba lui şi potrivit tradiţiei propriei sale religii.
De asemenea, "credincioşii tuturor religiilor au fost invitaţi să coparticipe la cultul aceluiaşi Dumnezeu; slujba s-a încheiat cu rugăciunea 'Tatăl nostru" (La Suisse, 3 aprilie 1970).
Materialele de popularizare pe care le-a redactat “Templul înţelegerii" dau la iveală că la conferinţa ”la vârf” organizată în toamna anului 1971 în S.U.A., au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi că Mitropolitul Emilianos din Patriarhia de Constantinopol este membru al "Comitetului International" al Templului.
Aşadar, "conferinţele la vârf oferă delegaţilor ortodocşi ocazia să intre în dialoguri care duc la "crearea unei comunităţi mondiale a religiilor", care "grăbesc realizarea visului de pace şi de înţelegere al omenirii", potrivit filozofiilor întemeiate de Vivekananda, Ramakrishna, Gandhi, Schweitzer, şi potrivit fondatorilor altor felurite religii; aceiaşi reprezentanţi participă, de asemenea, la rugăciuni supraconfesionale "fără precedent", la care "fiecare se roagă potrivit propriei sale religii".
Ne întrebăm: cam care ar putea fi starea inimii unui creştin ortodox, care participă la asemenea conferinţe şi se roagă împreună cu musulmani, cu mozaici şi cu păgâni?
4. La începutul anului 1970 Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a finanţat conferinţa de la Ajaltoun (Liban) dintre hinduşi, budişti, creştini şi musulmani, care a fost urmată de o conferinţă de evaluare în iunie al aceluiaşi an la Zurich, unde 23 de "teologi" din cadrul CMB au declarat necesitatea "dialogului" cu religiile necreştine. La întâlnirea Comitetului Central al CMB de la Addis Abbeba din ianuarie anul acesta [1979], Mitropolitul Georges Khodre al Beirutului (Biserica Ortodoxă a Antiohiei) i-a şocat până şi pe delegaţii protestanţi când nu numai că a lansat apelul la "dialog" cu aceste religii dar, călcând în picioare nouăsprezece secole de istorie a Bisericii Mântuitorului Hristos, i-a urgentat pe creştini să "investigheze viaţa de autentică spiritualitate a celor nebotezaţi" şi să-şi îmbogăţească experienţa cu "comorile ce se află în sânul comunităţii religioase universale" (Religious Press Service), căci atunci când "brahmanul, budistul sau musulmanul îşi citeşte scriptura sa, el primeşte în lumină pe însuşi Hristos".[6]
5. La întâlnirea de la Addis Abbeba din ianuarie 1971 Comitetul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor a încurajat şi a aprobat ca reprezentanţii diferitelor religii să se întâlnească cât mai des posibil, menţionând că, "în prezenta fază de dezvoltare putem începe să acordăm prioritate întâlnirilor bilaterale axate pe probleme specifice".[7]
În acord cu această directivă, s-a programat pentru mijlocul anului 1972 un "dialog" major creştino-musulman cu circa patruzeci de participanţi de ambele părţi, la care au fost prezenţi şi delegaţi ortodocşi.
6. În februarie 1972 un alt eveniment ecumenic "fără precedent" a avut loc la New-York, Aici, pentru prima oară în istorie - potrivit Arhiepiscopului Iakovos al New-Yorkului - Biserica Ortodoxă Greacă (Arhidioceza Greacă a celor două Americi) a intrat într-un "dialog" teologic oficial cu reprezentanţii cultului mozaic, în cele două zile de discuţii s-a ajuns la rezultate foarte precise care pot fi considerate simptomatice pentru rezultatele viitoarelor "dialoguri cu religiile necreştine". "Teologii" greci au căzui de acord cu "revizuirea textelor lor liturgice referitoare la iudei şi iudaism, atunci când ele sunt negative sau ostile" (Religious News Service).
Mai poate exista vreo îndoială în ceea ce priveşte intenţia acestor "dialoguri"? În mod evident ea este aceea de a "reformula" Creştinismul Ortodox aşa încât el să nu mai creeze senzaţii de disconfort religiilor acestei lumi.
Acestea sunt evenimentele care au marcat începutul "dialogului cu religiile necreştine" la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70.
De atunci încoace ele s-au înteţit, iar dialogurile şi chiar rugăciunile "creştinilor ortodocşi" cu reprezentanţii religiilor necreştine sunt acceptate ca un aspect normal şi cotidian al vieţii contemporane. "Dialogul cu religiile necreştine" a devenit chiar moda intelectuală a zilelor noastre; această modă reprezintă actuala fază de progres a ecumenismului în drumul său către un sincretism religios universal. Dar să examinăm acum "teologia" şi scopul acestui "dialog" accelerat şi să vedem ce îl distinge de ecumenismul aşa-zis creştin care a predominat până acum."