Marturisesc ca e primul om care m-a complexat.
Voi cum il vedeti ?
Versiune completa:Patapievici
E un tip periculos prin influenta nefavorabia asupra tinerei generatii. E "conservative" pana in maduva oaselor, ultra-religios, nu vede latura neagra a capitalismului, e homofob si anti-minoritati in general, e de un elitism de prost gust, e arogant, iar din punct de vedere al argumentelor, este foarte biased, neglijand literatura recenta in privinta multor subiecte abordate (de la postmodernism la feminist studies, etc).
Imi fac cruce si zic ptiu drace cand imi aduc aminte ca in liceu il veneram. Bine ca m-am trezit.
Click aici pentru parerea prof.univ. dr. Adrian Miroiu despre pseudointelectualul Patapievici
+++din Observatorul Cultural...
Imi fac cruce si zic ptiu drace cand imi aduc aminte ca in liceu il veneram. Bine ca m-am trezit.
Click aici pentru parerea prof.univ. dr. Adrian Miroiu despre pseudointelectualul Patapievici
+++din Observatorul Cultural...
| QUOTE |
| Pe alta spirala a istoriei… Ion Bogdan LEFTER Daca ar fi fost semnata de un necunoscut, Omul recent ar fi ramas o carte oarecare, necomentata, fara impact. Ambitioasa, de „larga cuprindere“ - dar greoaie, stufoasa, indigesta. „Filozofica“ - dar alunecata rapid in politica, si anume intr-un discurs ideologic de un conservatorism radical, izolat in mitul unei modernitati stagnate la mijlocul propriei sale evolutii, incapabil sa inteleaga filozofia sociala a postmodernitatii si, mai rau, sustinator - de aceea - al unor idei antidemocratice. In cazul unui autor obscur, n-ar fi fost decit inca un titlu adaugat pe o lista de ciudatenii anacronice. Nimic deosebit: de la romantism incoace, n-a fost niciodata penurie de idei „retrograde“, de exaltari ale unor fundamente din trecut, de - adica - „fundamentalisme“ de toate felurile… Insa cartea e semnata de H.-R. Patapievici, una dintre vedetele intelectuale ale perioadei pe care o traversam. In consecinta, are vizibilitate si impact, venind in trena popularitatii autorului ei. I se cuvine - de aceea - toata atentia critica, mai ales daca se dovedeste cu adevarat radical-conservatoare, antidemocratica, „fundamentalista“. Rezumat Desi - spuneam - stufoasa si greoaie, cartea lui H.-R. Patapievici nu e greu de rezumat, caci, dincolo de aspectul „savant“, „erudit“, „filozofic“, e construita - de fapt - pe teze foarte simple. Le-a rezumat si singur, in Cuvintul inainte al Omului recent, in alte interventii publicistice (cel mai limpede intr-un articol- „avanpremiera“ a cartii, aparut in numarul inaugural al suplimentului cultural al ziarului Cotidianul, seria noua), le-a formulat programatic si repetitiv de-a lungul cartii si le-a mai dezvoltat o data in Cuvintul inapoi (sic!), text al unei conferinte folosit ca postfata. Rezumind aceste rezumate, iata ce sustine H.-R. Patapievici. Modernitatea ar fi ajuns intr-un stadiu excesiv, eventual in postmodernism, considerat o forma exacerbata de modernitate, o jalnica fundatura. Societatea occidentala actuala ar parcurge o perioada de prosperitate materiala, dar care nu mai e „solida“, compusa din bunuri concrete, din proprietati materiale (pamint, imobile), ci e „lichida“, transformata in „lichiditati“ (bancnote, precum si - printr-un mic abuz terminologic - creante bancare, obligatiuni s.a.m.d.). Lumea moderna ar mai fi minata si de stingismul devastator, „socialist“, de „dirijism“ si de „aberatia principiului redistribuirii proprietatii“ (p. 183), adica de mobilizarea imorala a statului impotriva economiei de piata (pe cale de consecinta, s-ar deduce ca impozitarea in sine e o procedura vicioasa, deci ea ar trebui stopata, deci… n-am mai avea infrastructuri, iluminatie in spatiul public etc. etc.!!!). Alte rele actuale: excesul de legiferare („un periculos surplus de legislatie“ care conduce catre „domnia de facto a irespirabilului“ - sic! - p. 221); „destramarea moralei traditionale“ (p. 233) si a oricarei morale (cf. p. 235); colectivismul „corectitudinii politice“, „masificarea identitatilor minoritare“ (p. 362 - formula fiind contrasa in sumarul analitic al cartii - p. 484) (prin - adica - institutionalizarea minoritatilor si militantismul pentru recunoasterea drepturilor lor); si inca alte pacate distrugatoare, din pricina carora „Traim intr-un timp cu totul inferior“ (sic! - p. 363). Personaj al acestei epoci a „dezagregarii“ sociale, omul „recent“ se multumeste cu prosperitatea civilizatiei avansate, dupa ce a pierdut legatura cu traditia si cu Dumnezeu. Cartea e deopotriva o vestire a apocalipsei si o profetie a noii mintuiri, posibile doar prin redescoperirea valorilor spirituale si a divinitatii pierdute. Dupa cum se vede, procedeul esential e acela al crearii unui oponent polemic facil - prin mistificare, printr-un reductionism vulgar: autorul decreteaza ca e rau, ca sintem „recenti“, adica „despiritualizati“, redusi la dimensiuni „consumiste“, ca modernitatea si postmodernitatea ar fi asa cum spune el, abominabile, drept pentru care, pe baza respectivelor postulate, condamna scurt societatea, legislatia, intelectualii, minoritatile, totul, constatind in ultima instanta caracterul pernicios al democratiilor occidentale, care ar trebui „salvate“. Dupa ce isi condamna din start „inamicul“ prin descriere minimalizatoare, cartea se poate desfasura impetuos intre diatriba si mesianism. Din pacate, in pofida bogatei bibliografii citate, textul isi exhiba - dimpotriva - insuficienta documentarii, incultura pe multe dintre temele atinse (cum ar fi postmodernitatea, statutul minoritatilor, economia, statul de drept), neintelegerea in profunzime a fenomenelor. „Omul recent“ e acuzat de lipsa profunzimii, care e de fapt o tara a acuzatorului, emitator de diatribe impotriva unor tinte care nu exista: le-a fabricat singur ca pe niste fantose pe care-si imagineaza ca le rapune… Stilistic si compozitional, Omul recent avanseaza printr-o combinatie teoretic imposibila intre doua maniere: de-o parte - liniaritate a ideilor, enuntate printr-o retorica raspicata, sententioasa, in tipare sintactice concise, tip definitie sau enunt propagandistic („Postmodernismul este un fenomen post-traumatic“ - p. 119 etc.), cu calificative atit de dure incit diagnosticheaza o gindire fara nuante („prost“, „timp“ etc. etc.); de partea cealalta - o constructie modulara complicata, cu 164 de secvente numerotate ca-ntr-un tratat stiintific sau filozofic, cu numeroase referinte savante, aglomerate uneori in subsoluri care urca impunator in pagina, si cu pusee de limbaj baroc, in perioade ample si cu un lexic brusc diversificat, jumatate neologistic, jumatate arhaizant, dupa o anume reteta filozofica inca in uz la noi. De aceea este cartea greu de parcurs: caci dezvolta la infinit, in peste 450 de pagini, teze simple/simpliste, devenind grav redundanta, iritanta la lectura. Cu adaosul ca, pe masura ce vezi reluate aceleasi si aceleasi stereotipuri antimoderne, antioccidentale, „spiritualiste“ si „fundamentaliste“, ipostazierile lor in sumedenia de teme si subteme culturale, sociale, etnice, politice, economice, financiare s.a.m.d., autorul se afunda tot mai mult intr-un antidemocratism atit de radical incit nu stii cum sa mai reactionezi: sa te indignezi sau sa te amuzi, sa iei atitudine sau doar sa constati ridicolul total si - vai! - periculos al „teoriei“ din carte… Despre autor: un „caz“ simptomatic Cum a ajuns H.-R. Patapievici aici? Se pot da - cred - mai multe raspunsuri in functie de cum interpretam prestatiile sale anterioare si contextele lor socio-culturale si politice. Le enunt pe scurt, cu convingerea ca e vorba despre un „caz“ care ar merita analizat mai in detaliu, caci ne ajuta sa avansam catre corecta diagnosticare a comportamentului intelighentiei românesti in postcomunism. O prima ipoteza ar fi aceea ca autorul a involuat grav, ceea ce ar presupune excelenta primelor sale etape. In sustinere s-ar putea aduce cel putin pierderea de prospetime expresiva: intre fluenta articolelor sale de la mijlocul anilor ’90 si propozitiile seci-arogante sau frazele confuz-pletorice de acum e o distanta limpede. A doua ipoteza ar fi aceea ca si in eseistica mai veche, dincolo de calitatile stilistice, se stravedea aceeasi ideologie. Au existat inca de-atunci, mai degraba izolate, reactii critice care au atras atentia asupra unor propuneri antidemocratice, precum aceea de recuperare a votului cenzitar (la sfirsit de secol XX!), sau asupra unor calificari similare discursurilor extremiste („comunismul american“, minoritatea maghiara din România ca „minoritate imperiala“ s.a.m.d.). De asemenea, au fost indicate insuficiente bibliografice (de pilda de catre Stefan Borbély). In aceasta varianta, Omul recent nu e decit ducerea pina la ultimele consecinte a unor premize. A treia ipoteza ar fi aceea ca insusi mediul nostru intelectual, cultural in sens larg, a evoluat, punind din ce in ce mai limpede in evidenta in ultimii ani derapajele extremiste din discursurile unor personalitati pina acum recunoscute fara probleme de catre o elita care-si prelungise in postcomunism criteriile de validare strict estetice, fara sa-si constientizeze diversitatea ideologica. Aliniat unor mode profitabile precum atitudinea „filozofica“ de descendenta „noicista“ ori mai general- „criterionista“, speculatia identitara (ce este „poporul român“ s.a.m.d.) sau negativismul politic (contestarea oricarei evolutii a României in anii ’90, in schimb fiind vesnic acuzate „neocomunismul“, „securismul“, „marasmul moral“ etc. etc.), beneficiar si al unei promovari intelectuale, editoriale si mediatice care l-a transformat in vedeta, Patapievici a ramas acelasi in toti acesti ani, doar ca lumea din jur s-a schimbat incetul cu incetul, pina intr-un moment anume in care a inceput sa fie stridenta intrarea sa in contratimp cu contemporaneitatea. S-a adaugat atunci si inversunarea - psihologic de inteles - a celui uimit ca nu mai intilneste cvasiunanimitatea de altadata. Omul recent si alte interventii publicistice ale autorului din ultima vreme ilustreaza aceasta iritare, intoarsa in vehementa a diagnosticarii surselor „malefice“ ale criticii care i se aplica. Pericolul major este ca rezultatul sa fie o ideologie extrem-conservatoare, cu potential socio-politic periculos si cu - inca - buna vizibilitate, cu potential de atractivitate si de persuasiune. De aici - adevaratul interes al „cazului“. In fond si la urma urmei, identitatea autorului e mai putin importanta in atare ordine de idei (desi el poate fi un eseist cu calitati si cu cota, iar ca persoana - agreabil, inteligent, monden etc. etc.): insa Patapievici e de luat in seama mai ales ca simptom al unor tendinte mai generale ale unei parti a intelighentiei romanesti de azi si ca figura simbolica, lider informal al acestor orientari care tind sa se coaguleze ideologic. Din fericire (inclusiv pentru el!), sintem acum pe o alta spirala a istoriei si experientele anilor ’30 ai secolului trecut nu mai pot fi retraite decit ca mimetism anacronic, cazut in caricatura si kitsch. Pe colegul nostru il salveaza astazi epoca (alta!) si propriul lui statut epigonic… |
| QUOTE (Nicodim @ 14 May 2004, 09:59 PM) |
| E un tip periculos prin influenta nefavorabia asupra tinerei generatii. E "conservative" pana in maduva oaselor, ultra-religios, nu vede latura neagra a capitalismului, e homofob si anti-minoritati in general, e de un elitism de prost gust, e arogant, iar din punct de vedere al argumentelor, este foarte biased, neglijand literatura recenta in privinta multor subiecte abordate (de la postmodernism la feminist studies, etc). |
Sunt de acord ca e religios, dar de aici pana la a spune ca e ultra-religios e cale lunga.
Acum fiecare cu preferintele sale, dar cred ca opinia despre Patapievici cum ca ar fi arogant, elitist de prost gust este neargumentata si implicit fara sustinere.
Nu sunt un mare admirator al lui, dar stiu ca in aceste momente viata intelectuala romaneasca numara printre personalitati si un Patapievici.
| QUOTE (Nicodim @ 14 May 2004, 09:59 PM) |
| E un tip periculos prin influenta nefavorabia asupra tinerei generatii. { Bla, bla ... } |
"Moarte duşmanului progresului" mai lipsea !!!
Lăsînd gluma deoparte - mie nu-mi place mai deloc Patapievici - dar aprecieri de-astea devastatoare mă sperie.
Mai ales că Miroiu şi gaşca de la "Observatorul Cultural" nu au avut decît cuvinte de laudă pentru "marele filosof" pînă acum ceva vreme ... 
Amuzant oricum - că mă disputam la greu pe alt forum pe tema lui HRP.
P.S. : Iar pentru a mă face pînă la capăt "avocatul diavolului" ( rol pe care, în treacăt fie spus, adesea mă încîntă să-l joc
) inserez şi eu referinţa la un articol care-l face harcea-parcea pe I.B. Lefter cam în aceeaşi măsură în care se ia el de HRP ...
Original, fără să cultive superstiţia originalităţii, ştiutor de carte (înspăimîntător), refuzînd însă mitizarea vicioasă a culturii, H.-R. Patapievici ne propune enigma unei personalităţi greu de situat din cauza harului plural ce o chezăşuieşte. Eseurile sale sunt nişte semne (adeverite) şi nişte pariuri: pariezi pe gînditor, pe istoricul ideilor, pe artist, sau semnezi (dacă poţi) în alb pentru omul de ştiinţă, pentru teologul nemărturisit, pentru moralistul neşovăitor. […]
Cam aşa scrie V. Ierunca despre "omul nostru". Nu sînt nici fan dar nu sînt nici contra. Cînd "dau de el" pe la TV îl urmăresc cu interes, deoarece aflu întotdeauna lucruri deosebite. Nu îl cunosc decît de la TV (din nefericire pt mine...) dar mi se pare a fi un intelectual adevărat...
Am auzit că are mulţi admiratori şi că în prezent cîştigă o mulţime de bani din activitatea culturală pe care o desfăşoară. Bravo lui!
Cam aşa scrie V. Ierunca despre "omul nostru". Nu sînt nici fan dar nu sînt nici contra. Cînd "dau de el" pe la TV îl urmăresc cu interes, deoarece aflu întotdeauna lucruri deosebite. Nu îl cunosc decît de la TV (din nefericire pt mine...) dar mi se pare a fi un intelectual adevărat...
Am auzit că are mulţi admiratori şi că în prezent cîştigă o mulţime de bani din activitatea culturală pe care o desfăşoară. Bravo lui!
| QUOTE (Barrie @ 14 May 2004, 07:10 PM) |
| Marturisesc ca e primul om care m-a complexat. |
Prin ce?
Eu am gasit destule "bube" si in scrierile lui Patapievici, dar si in obiectiile "vrajmasilor" lui (recenzentii Omului Recent, de pilda). Nu mi se pare dificil de aprofundat, cere doar atentie si din loc in loc putina lectura suplimentara - ma amuza teribil toti care se raporteaza la asta (acuzandu-l sau venerandu-l).
Pe mine ma oboseste tipul.
Imi place mai mult Stelian Tanase, de exemplu.
Imi place mai mult Stelian Tanase, de exemplu.
| QUOTE |
| Prin ce? |
Prin cultura uriasa si prin felul in care jongleaza cu ideile.
| QUOTE |
| Imi place mai mult Stelian Tanase, de exemplu. |
Si Stelian Tanase imi place (de cand mi-a dat un zece la un examen pentru care nu invatasem
), insa il apreciez mai mult pe Patapievici. Tanase e mai spre politica, in timp ce Patapievici e mai aplecat spre filosofie.
Eu il doscoper pe HRP ca fiind un intelectual rafinat, elegant si matur. Dincolo de orice critici care i se aduc, eu il consider un model fara echivoc, atat cat se poate vorbi omeneste despre acest lucru. Il urmaresc cu interes si placere ori de cate ori am ocazia si intotdeauna il descoper coerent si cu control asupra subiectului. Si cu discernamant, e chiar o vorba de-a lui.
Nicodim
| QUOTE |
| Imi fac cruce si zic ptiu drace cand imi aduc aminte ca in liceu il veneram. Bine ca m-am trezit. |
Ciudat ca si eu am unele cunostinte care au trecut printr-o situatie asemanatoare , adica de la veneratie/adoratie la dezgust.
Din ceea ce am citit sau am auzit (interviuri, eseuri, recenzii transmise de unele posturi de radio in limba romana) , am tras concluzia ca el nu se poate adapta postmodernismului si din aceasta cauza il reneaga.
In cele mai multe scrieri ale sale Patapievici vede omul modern ca pe un individ lipsit de religie, altruism si uneori chiar lipsit de inteligenta.
Aceste aspecte sint discutabile.
Scrierile lui emana o stare depresiva care poate lasa sentimente puternice la cititorii aflati ei insisi intr-o asemenea stare.
Eu il vad pe Patapievici ca pe un individ incapabil de iubire si condamnat sa traiasca intr-un secol in care se pare ca nu se poate adapta.
Desigur in scrierile lui se pot gasi idei interesante , idei care ulterior au patruns in societatea noastra (in special elita ei intelectuala), dar asta nu il face sa fie cel mai bun eseist de dupa revolutie.
exergy33
un alt articol din Observatorul Cultural despre Omul recent al lui HRP: http://electra.ifrance.com/electra/patapievici.htm
interesant.
interesant.
| QUOTE (Leonardo @ 8 May 2006, 01:03 PM) |
| un alt articol din Observatorul Cultural despre Omul recent al lui HRP: http://electra.ifrance.com/electra/patapievici.htm interesant. |
E beton articolul si mi se pare extrem de dibace abordarea, dar nu e din "Observatorul Cultural", doar foloseste ca documentare articole din revista cu pricina.
Mia: chiar n-am fost atent la sursa, am vazut Obs. cult. sus si am presupus ca e de acolo. L-am gasit cu ceva timp in urma pe cand satul de osanalele aduse Dlui HRP am vrut sa vad daca mai exista si alte pareri.
Si mie mi-a placut, e o analiza serioasa
Si mie mi-a placut, e o analiza serioasa
Patapievici este inteligent, are educatie, taxonomist, este un om fericit, nu mi-ar placea sa-l cunosc.
un individ mai rigid greu gasesti. e atras de pompos si de multe ori asta dauneaza la capitolul consistenta de idei.
e clar 'conservative', ce e grav ca insista sa aiba dreptate.
stilul este pur mioritic, cu jelanii metafizice despre politica, om etc.
altfel e un tip citit.
e clar 'conservative', ce e grav ca insista sa aiba dreptate.
stilul este pur mioritic, cu jelanii metafizice despre politica, om etc.
altfel e un tip citit.
Misticismul lui de trairist intarziat aproape ca ii anuleaza bruma de inteligenta pe care o are (ca doar n-o fi ainjtain)...
Daca tot e fizician mai interesant ar fi fost sa faca niste emisiuni tv pentru popularizarea stiintei in general si fizicii in special,asa cum face prof.dr. Harald Lesch la BR-alfa tv...
Dar in peisajul intelectual romanesc (trairisto-semanatoristo-mioritico-umanisto-crestin-ortodox) e greu sa schimbi gusturile formate deja de Liiceanu,Plesu & co.
Daca tot e fizician mai interesant ar fi fost sa faca niste emisiuni tv pentru popularizarea stiintei in general si fizicii in special,asa cum face prof.dr. Harald Lesch la BR-alfa tv...
Dar in peisajul intelectual romanesc (trairisto-semanatoristo-mioritico-umanisto-crestin-ortodox) e greu sa schimbi gusturile formate deja de Liiceanu,Plesu & co.
entropy si iti doresc o sedere cat mai placuta
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.