Va invit sa adaugati aici cugetari ale Sfintilor Parinti ce v-au impresionat, citate din religia crestina pe care considerati de cuviinta sa le impartiti si cu ceilalti forumisti.

Voi incepe cu un 'blestem' al Parintelui Cleopa: Manca-v-ar Raiul!


Sufletul curat, daca va privi in el insusi, Il va vedea, ca intr-o oglinda, pe Dumnezeu. (Sf. Atanasie cel Mare)


Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul. (Sf. Ioan Gura de Aur)

Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, si inima noastra nu-si gaseste pacea pana cand nu se odihneste in Tine. (Fericitul Augustin)

Cauta-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni. (Sf. Ioan Damaschin)

Dumnezeu ne permite sa fim fata in fata cu El, nu prin enigme. El se apropie de cei care-L cauta si chiar se identifica cu ei, ba chiar se intrupeaza in ei, astfel ca, la randul lor, ei salasluiesc cu trup si cu suflet in El. (Sf. Grigorie Palama)


Astept si alte citate. Pe cat posibil nu comentati alte cugetari, nu acesta este scopul topicului de fata. Multumesc.

Acuma ,sefu`, cugetari par coeur nu stiu, sa ma duc acasa sa-mi fac temele, nu mai are farmec, sigur ca am citit multe, dar ca sa o spun pe a mea , cea de suflet,zice Cuvantul:

"Sa iubesti pe Domnul ,Dumnezeul Tau,cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata gandirea ta."

Mai mult nu stiu nimic.

Cine nu e vrednic sa se impartaseasca in fiecare zi, nu e vrednic de Trupul Domnului in nici o zi din an; nu poti fi sloi de gheata tot timpul anului si jaratec aprins asa din cand in cand.

Cel care nu se roaga zace in imparatia materiei, nu este scris in cartea vietii din ceruri si nu are loc in imparatia lui Dumnezeu

Fecioria nu e vrednică de laudă pentru că se află în martiri ci pentru că ea face martiri. (Sfantul Ambroziu, Episcop de Milano)
_____________________________________________________________________________________________________________

Prieten imi este cel ce-mi arata greselile si dusman cel ce ma lauda (Sf. Grigore cel Mare)
_____________________________________________________________________________________________________________

Vocatia mea este iubirea. (Sf. Tereza de Lisieux)
_____________________________________________________________________________________________________________

Mai bine moartea decât păcatul (Sf. Dominic Savio)
_____________________________________________________________________________________________________________

Providenţa divină veghează asupra Bisericii lui Cristos, făcând să răsară în grădina Sa câte o floare, care să-şi răspândească parfumul purităţii." (Pr. Nicolae Both)
_____________________________________________________________________________________________________________

"Văd deasupra altarului şi a preotului care oficiază, marea scenă a Patimilor Mântuitorului. ...văd îngerii zorind să completeze ceea ce preotul are nenorocirea să omită... O, cât de mare este iubirea lui Isus faţă de noi!... Toate faptele lui Dumnezeu sunt veşnice în raport cu oamenii - supuşi condiţiilor timpului, acestea nu-s decât făgăduinţe, până ce... în clipa hotărâtă le primeşte şi - intrând în timp - lucrează asupra omului, cu virtutea lor specială." (Sf. Ecaterina Emerik)
_____________________________________________________________________________________________________________

“Dumnezeu nu e o bunavointa senila, dorindu-ti, indolenta, fericirea in legea ta, nu filantropia rece a functionarului scrupulous…, ci Insusi focul mistuitor, Iubirea care a facut lucrurile , dainuitoare ca iubirea artistului pentru opera sa si despotica precum iubirea omului pentru cainele sau, prevazatoare si venerabila ca dragostea tatalui pentru copilul sau, geloasa, inexorabila si exigenta ca dragostea intre sexe.”
C.S. Lewis

"Cine are credinta, cand se roaga pentru ploaie tine mana pe umbrela." (autor necunoscut)

Nu sunt inca ce ar trebui sa fiu. Nu sunt inca ce as vrea sa fiu. Nu sunt nici macar ce speram sa fiu. Dar prin crucea lui Hrisots, nu mai sunt ce am fost." J. Newton

"Oamenii nu neagă existenta lui Dumnezeu cu buzele, dar o fac in inimile si vietile lor." (autor necunoscut)

Eu aş propune, dacă sînteţi de acord, să fie citate doar 1-2 cugetări, comentate de cei care le pun în topic, pentru a vedea cum înţeleg, cum se reverberează acestea în sufletul lor. Ce să fac eu, de exemplu, să vă spun toată Filocalia pe care am citit-o? Ca şi Ioana, nici eu nu ştiu cuvînt cu cuvînt, pe dinafară, vorbele frumoase care mi-au rămas în suflet...

Aş urmări, însă, cu interes modul în care sînt receptate aceste cugetări, pentru că pe mine, personal, mă interesează mai mult cum simt decît ce ştiu prietenii mei forumişti. Am evita astfel o simplă înşiruire...

Dar, sigur că da, e o simplă propunere, fără nici o pretenţie. Cum doriţi voi aşa să fie!

"Doctore, vindeca-te mai intai pe tine!" (Dumnezeu - cf. Patericulul Egiptean)

"Mintea omului este podoaba sufletului" (isihast anonim)

''Noi nu suntem smeriti si de aceea ne chinuim pe noi insine si pe cei care traiesc împreuna cu noi" (Sfântul Siluan Athonitul)

Am gasit intr-o inregistrare audio cu parintele Rafail Noica (cred ca din 2003) un fragment care imi place foarte mult si pe care il redau mai jos (am incercat sa transcriu exact in stilul de vorbire al parintelui):

"... Daca omul refuza, apoi cu refuzul asta trebuie sa lucreze mai departe Dumnezeu, incercand in toate chipurile sa mantuiasca pe omul indaratnic. Si vedeti ce miscator vorbeste Dumnezeu prin Isaia. Zice ‘toata ziua am tins mainile Mele catre un popor indaratnic’. Ce inseamna ‘tins mainile Mele’? Dumnezeu ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu, iata ca Dumnezeu se roaga omului, se roaga de om, tinde mainile catre noi, ne implora, cum ne implora si Sf. Pavel: ‘impacati-va cu Dumnezeu’, zice, ‘vorbesc ca in numele lui Dumnezeu, impacati-va cu Dumnezeu!’.

Si Dumnezeu este primul care cauta impacarea cu omul si v-as intoarce cu mintea la primele zile ale primului nostru parinte Adam. Adam a cazut, s-a inselat, s-a lasat inselat de minciuna, ca daca vei manca din pomul ala ai, o sa devii ca Dumnezeu, ochii ti se vor deschide si vei cunoaste diferenta dintre rau si bine. A crezut si a mancat. Si s-a trezit ca ochii s-au deschis ca sa vada. Ce taine dumnezeiesti i s-au revelat lui Adam? S-a rusinat de faptura lui goala. Si ce era de rusine acolo? Ce este de rusine in faptura asa cum Dumnezeu a facut-o, asa cum Dumnezeu a gandit-o? Dar ochiul viclean s-a deschis. Iata ca Hristos mai tarziu avea sa spuna ‘daca ochiul tau va fi, zicem noi, curat (in traducerile noastre, in greaca ‘athlos’, simplu), daca ochiul tau va fi simplu, tot trupul tau va fi luminat. Daca ochiul tau va fi viclean, tot trupul tau va fi intunecat.’ Ochiul viclean s-a deschis lui Adam si a vazut intuneric acolo unde nu era.

Ce s-a intamplat? S-a cait Adam? I-a parut rau de harul pe care l-a pierdut? L-a durut? Bineinteles ca a suferit ceva, dar nu-l vedem pe Adam facand nici o miscare de intoarcere la Dumnezeu, de apropiere, de impacare, de impaciuire cu Ziditorul lui, a carui dragoste o cunostea. Ce se intampla? Aude Adam pe Dumnezeu plimbandu-se, cum zice, prin gradina catre seara, in racoarea serii. Si ce face Adam? Cum zicem noi acuma, 6-6, dupa tufisuri. Si ce face Dumnezeu? Se preface ca nu vede, ca sa nu-l sperie pe Adam.

Dar de ce L-a auzit Adam pe Dumnezeu? Nu putea sa vina Dumnezeu dintr-o data, sa-i traga una peste bot si sa-i spuna ‘nu ti-am spus sa nu halesti din aia?’ Scuzati! Nu putea sa vina dupa ce a mancat si sa spuna ‘Ce-ai facut!!’ Nu-i asa? E un joc, un scenariu pe care-l facem noi zi de zi. De ce n-a facut asta Dumnezeu? N-a vrut, n-a vrut sa sperie pe Adam, n-a vrut sa sileasca pe Adam. Dumnezeu gingaseste cu Adam. Daca vrem sa intelegem ce este dragostea lui Dumnezeu, pai acolo sa ne uitam. Si ce face? Adam se ascunde dupa tufisuri. Dumnezeu nu se da batut: ‘Adame, unde esti? Eu, Atoatevazatorul, nu stiu unde esti, nu te vad, dar bineinteles, te las pe tine sa vii. Nu vrei sa vii, lasa ca te incurajez eu.’ Adam raspunde: ‘pai, eram gol si nu ma puteam prezenta asa inainte dumnezeirii Tale.’ ‘A, esti gol’, zice. Interesanta in greaca expresia ‘cine ti-a vestit ca erai gol?’ Adica trebuia o vestire, nu era doar o constatare. ‘Cine ti-a vestit ca erai gol? Au oare nu cumva ai mancat din rodul din care ti-am spus sa nu mananci’ si iata ca Dumnezeu ii face spovedania, si Adam putea sa-si lase nasul jos si sa zica ‘Da, Doamne, iarta-ma. N-am ce sa zic, am facut-o!’ Sau cum spunea cineva acum ani de zile intr-o spovedanie, ‘parinte, iarta-ma, mi-e rusine sa spun toate astea, dar pana la urma asta sunt’. Na, asta spovedanie! ‘Asta sunt!’ Daca Adam ar fi spus ‘Am facut-o, iarta-ma, asta sunt, n-am ce sa zic, nu stiu ce sa zic, fa tu cum stii!’, apoi multi din noi din niste spovedanii mai adevarate stim cum face Dumnezeu, ca spovedindu-ne de lucruri grele si urate cateodata iesim zburand usurati de la spovedanie. Asta nu e un moment psihologic, este o realitate duhovniceasca. Dea Domnul sa murim cu sufletul asa usurat in clipa noastra cea mai de pe urma.

Cine face impaciurea? Dumnezeu vine dupa Adam. Dumnezeu. Iata ca intr-o rugaciune spune si lucrul asta: ‘cel care mai mult iubeste, mai mult se si smereste’. Cel Atotputernic S-a smerit inaintea fapturii Lui, El a venit, El a cautat pe Adam cel pierdut, El a cautat sa faca impaciuire cu Adam.

De ce seara? Eu vad doua motive, s-ar putea sa fie mai multe. Unul, ca sa-i lase ragaz lui Adam, doar-doar s-ar pocai si ar veni el de la sine. Asa ca facem noi, pacatuim, cu incredere sa mergem la Dumnezeu si prin preoti sa ne gasim, sa ne refacem pacea cu Dumnezeu. Al doilea motiv, Hristos avea sa ne spuna ‘sa nu lasati soarele sa apuna peste mania voastra’. Si iata ca Dumnezeu ne vorbeste despre lucrurile pe care El Insusi le traieste. Dumnezeu n-a vrut sa lase soarele sa apuna peste cearta intre Adam si El, si daca Adam nu a venit, inainte de apusul soarelui Dumnezeu a venit dupa Adam sa faca pace.

N-a reusit si asta tot pe Dumnezeu a cazut. Cinci mii de ani mai tarziu in carca Lui Si-a luat canonul de moarte pe care si l–a insusit Adam. Dumnezeu Si-a insusit Luisi firea adamica intrupandu-se si Si-a luat canonul pana la moarte, pana la pogorarea in iad, pentru ca Dumnezeu este singurul Fiu al lui Adam care a putut si sa treaca prin iad, si sa iasa biruitor, si sa faca din pogorarea la iad si inviere cale de mantuire a tuturor fiilor lui Adam, cei de dinainte si cei de dupa..."


Dumnezeu sa va ajute!

Sfântului Papă Grigore cel Mare

Este scris: Duhul Domnului împodobeşte Raiul. Frumuseţile cerurilor sunt virtuţile învăţătorilor. Ce podoabe mari sunt acelea enumerate de Paul in cuvintele: printr-un singur Duh sunt date cuvântările înţelepciunii; la fel cunoştinţa, credinţa tot in Duhul, iar darul vindecării tot în acelaşi Duh Sfânt şi miracolele, şi profeţia, şi vorbirea în limbi tot la fel în Duhul lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrarea aceluiaşi Duh, care împarte fiecăruia, harurile, după placul divin.

Raiul, deci, are multe podoabe aşa cum învăţătorii credinţei au virtuţi. Pentru ce, este dealtfel scris: Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile. Căci Cuvântul Domnului Dumnezeu este Fiul Tatălui. Trebuie aşadar să ştim că aceste ceruri, care sunt Sfinţii Apostoli, ne arată totodată lucrarea întregii Sfintei Treimi, aici fiind adăugată în special referinţa la Duhul Sfânt, Dumnezeu, care a încununat lucrarea: Şi toată puterea lor a fost prin Duhul graiului lor. Deci puterea cerurilor este luată de la Duhul Sfânt: ei nu s-ar fi împotrivit puterii acestei lumi, dacă Duhul Sfânt nu i-ar fi binecuvântat cu tăria Sa. Ştim ce au fost aceşti Doctori ai Sfintei Biserici înainte de venirea Duhului, şi vedem cum au fost ei înzestraţi cu tărie, după ce El s-a coborât asupra lor.

Într-adevăr, aceşti mari Păstori ai Bisericii, ale căror rămăşiţe preasfinte au rămas, şi lângă care noi ne-am adunat, au arătat o aşa mare slăbiciune şi timiditate, înaintea sosirii Duhului Sfânt; noi putem învăţa credinţa doar dacă întrebăm slujitorii porţilor (Bisericii) şi numai în Duhul Sfânt. El(Petru) a fost aşa de înspăimântat la auzul vocii femeii aceleia, astfel că cuprins de frică, el a negat Viaţa. Şi amintiţi-vă că Petru L-a negat când El era prins în curte, iar tâlharul L-a mărturisit când El era agăţat pe Cruce. Să auzim acum, după trimiterea Duhului Sfânt, cum s-a comportat acel om care mai-nainte era un fricos. Conducătorii şi bătrânii s-au întrunit, iar Apostolii erau oprimaţi, şi li se interzicea să vorbească în numele lui Isus; dar Petru a răspuns cu mare fermitate: Trebuie să-L ascultăm mai degrabă pe Dumnezeu decât pe om. (iata ce face Duhul Sfant in om)



Cer scuze pentru eventuale greseli, dar m-am straduit sa traduc cat mai bine

Se povesteste despre avva Agathon, ca odata au venit la dansul cativa frati, caci auzisera ca avea mare discernamant. Si vrand sa-l incerce daca se manie, i-au zis:
- Tu esti Agathon? Am auzit ca esti curvar si plin de mandrie.
- Da.
- Flecar si barfitor?
- Eu sunt acela.
- Tu esti Agathon, ereticul?
El insa a raspuns: "Nu sunt eretic". Atunci ei l-au intrebat: "De ce ai acceptat tot ce ti-am spus pana acum, iar ultimul cuvant nu l-ai suportat?" El raspunde: "Cele dintai acuze mi le insusesc, pentru ca sunt de folos sufletului meu. Dar a fi eretic inseamna a te rupe de Dumnezeu, si nu vreau sa ma rup de Dumnezeu." Ei l-au ascultat si, minunandu-se de discernamantul lui, au plecat ziditi [sufleteste].


Un frate l-a intrebat pe avva Matoes: "Spune-mi un cuvant". El i-a zis: "Mergi si roaga-te lui Dumnezeu, ca sa-ti dea plans si smerenie in inima ta. Fii mereu atent la pacatele tale si nu-i judeca pe altii, ci socoteste-te mai prejos de toti. Nu tine prietesug cu vreun copil si nu cunoaste nici o femeie, nu te imprieteni cu vreun eretic, rupe indrazneala din tine, stapaneste-ti limba si pantecele si gusta doar putin vin. Daca cineva iti vorbeste despre vreun lucru oarecare, nu te lua la harta cu el, ci, daca vorbeste bine, spune-i: "Da", iar de vorbeste rau, spune-i: "Tu stii ce vorbesti". Nu te certa cu el despre cele spuse. Aceasta e smerenia."


Odata au venit cativa eretici la avva Pimen si au inceput sa-l barfeasca pe arhiepiscopul Alexandriei, cum ca a fost hirotonit de preoti. Batranul n-a spus nimic, l-a chemat pe fratele sau si i-a zis: "Pune masa, pregateste-le de mancare si condu-i in pace".


(Pateric sau apoftegmele Parintilor din pustiu - Polirom, 2003)

Ma iertati ca nu aduc comentarii la cele spuse sau nu aduc, cum spunea cineva, o cugetare-doua pe care apoi lumea sa le comenteze... Am gasit insa la un parinte lucruri care sunt spuse mult mai bine decat le-as spune sau chiar le-as gandi eu. Si apoi numele parintelui are si mai multa autoritate - cine sunt eu sa vorbesc despre lucrurile astea? E vorba de parintel Porfirie (din cartea Ne vorbeste parintele Porfirie, Editura Bunavestire, 2003)

"V-am spus de multe ori: sa va daruiti studiului Sfintei Scripturi, al psalmilor, al scrierilor patristice. Sa va daruiti studiului cu dragoste. Cautati in dictionar fiecare cuvant si cititi corect, limpede si cu inteles. Sa cercetati de cate ori se afla un cuvant in Sfanta Scriptura, de pilda cuvantul "simplitate", si de cate ori altul. Lumina lui Hristos se va revarsa in sufletul vostru. Astfel se va implini ceea ce spune Evanghelistul Matei: "Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare" (Matei 4,16).

Lumina aceasta este lumina cea nezidita a lui Hristos. Daca dobandim aceasta lumina, vom cunoaste adevarul. Si adevarul este Dumnezeu. Dumnezeu le cunoaste pe toate. Pentru El toate sunt cunoscute, luminoase. Lumea este lucrarea lui Dumnezeu. El lumineaza aceasta lume cu lumina Sa nezidita. Dumnezeu este El Insusi lumina. Este lumina, pentru ca Se cunoaste pe Sine. Noi nu ne cunoastem pe noi insine, de aceea suntem in intuneric. Cand lasam lumina sa ne imbibe, atunci avem partasie cu Dumnezeu. Daca nu se intampla asa, atunci avem alte lumini, mii de lumini, dar nu avem Lumina. Cand suntem uniti cu El, Hristos ne face luminosi. Lumina cea mare o daruieste fiecaruia dintre noi. Macar sa o primim. Atunci dobandim si o credinta mai adanca, si se implineste ceea ce spune Intelepciunea lui Solomon:... Se arata celor care au credinta in El.

Celor indoiti in credinta, celor neintariti si nestatornici, care gandesc numai rational si nu sunt deschisi lui Dumnezeu, El nu li Se descopera. In suflete incuiate, Dumnezeu nu intra; nu siluieste, nu forteaza. Dimpotriva, celor ce au o credinta simpla, fara clatinari, Dumnezeu li Se arata si le daruieste lumina Sa nezidita. O da imbelsugat si in aceasta viata, si, cu mult mai mult, in cea viitoare.

Sa nu socotiti, insa, ca aici toti vad la fel de limpede lumina adevarului. Fiecare o vede dupa masura sufletului sau, a duhului sau, a formarii sale, a starii lui sufletesti. Ati inteles? De pilda, multi vad o imagine, dar nu au toti aceleasi simtaminte. La fel este si cu lumina dumnezeiasca. Adevarata lumina nu straluceste in toate inimile omenesti la fel. Adica, soarele natural are aceeasi lumina pentru toti, dar in casa cu geamuri negre vor patrunde putine raze. Ati inteles? De-asta spun ca acelasi lucru se petrece si cu lumina nezidita: sunt negre geamurile noastre, nu ne este curata inima, nu-i ingaduie negreala sa intre.

Chiar si sfintilor si proorocilor nostri li s-a intamplat acelasi lucru. Chiar si ei simteau lumina dumnezeiasca dupa masura curatiei lor. Nu sunt toate acestea indreptatite teologic?"


Parintel Porfirie nu a terminat decat o clasa primara, dar nu stiu cati au ajuns la marimea dragostei lui de Dumnezeu, care este cea mai de capatai virtute crestina. Si ce credeti, cum ar privi Dumnezeu pe unul care ar spune sa nu intemeiem faptele noastre pe ceea ce spune unul ca parintele Porfirie, pentru ca nu a avut studii teologice in cadrul unei institutii recunoscute? De fapt e mai mult o intrebare retorica...

Din viata Fericitului Ieremia Valahul:

Un confrate care observase că în timpul rugăciunii chipul fratelui Ieremia strălucea de o lumină cerească, îi destăinui cu simplitate că ar dori să experimenteze şi el ceva asemănător.

- Dragul meu, îi spuse, zâmbind, fratele Ieremia, dacă Dumnezeu ţi-ar dărui harul extazului, tu ai fi obligat faţă de El, dar dacă tu împlineşti o faptă de caritate faţă de săraci, atunci El se simte obligat faţă de tine!
________________________
Într-o noapte, pe când fratele Ieremia se ruga profund i-a apărut Preacurata Fecioară Maria cu Fiul în braţe şi scăldată în lumină. Într-un târziu, deşi nu îndrăznea s-o privească, la încurajarea Ei umilul călugăr a întrebat-o:

- Stăpâna mea, tu eşti Regină şi nu porţi coroană?

- Coroana mea este Fiul meu!

L-as cita pe Sfantul Ambrozie al Milanului (sper sa nu gresesc! sa nu fie cumva Sf. Augustin), care spunea urmatorul lucru:"Templul lui Dumnezeu este in inima mea". In ceea ce ma priveste, consider aceasta afirmatie drept "calauza" oricarui crestin.

Din spusele sfântului Anton, abate (Antonie cel Mare cunoscut de orientali)

- "Păzeşte ceea ce-ţi spun: oriunde ai merge, să-l ai pe Dumnezeu înaintea ochilor pururea; orice ai face, să ai adeverirea Sfintelor Scripturi; oriunde te-ai statornici, nu pleca devreme de acolo. Urmează-le pe acestea trei şi te vei mântui".

- "Am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ şi am suspinat, zicând: «Cine o să treacă printre ele?» Şi am auzit o voce care zicea: «Smerenia»".

- "Dumnezeu nu îngăduie ca neamul de acum să fie încercat ca cele dinainte, căci ştie că este slab şi nu rabdă".

- "Eu nu mă tem nicidecum de Dumnezeu, ci îl iubesc, fiindcă iubirea izgoneşte teama".

- "Cel care bate fierul, mai întâi se gândeşte ce va face: seceră, sabie, secure. Aşa şi noi trebuie să ne gândim ce virtute vrem să dobândim, ca să nu ne ostenim în zadar".

- "Să însetăm, să flămânzim, să veghem, să fim goi, să ne întristăm şi să gemem în inima noastră, să măsurăm dacă suntem vrednici de Dumnezeu. Să iubim suferinţa, ca să-l găsim pe Dumnezeu..."

Cel mai bun mijloc de a pastra memoria Faptelor Bune este de a le repeta. F.Bacon

Fa Bine de dragul Binelui, iar nu pentru gura lumii. A. de Vigny

«BUNATATEA: singurul semn al Superioritatii pe care-l recunosc». L.van BEETHOVEN

Binele pe care-l faci, inseamna-l pe nisip; Binele, pe care ti-l fac altii, imprima-l pe o lespede de marmora. Goethe

Cind intilnesti un om bun, straduieste-te sa-l intreci; cind intilnesti un om rau, cerceteaza-ti inima (nu fa raul). Confucius

Felul Daruirii pretuieste mai mult decit Darul. P.Corneille

Daca faci Bine unui om bun, el devine si mai bun; paradox: «Iubiti pe vrajmasii vostri...!» Michelangelo

Nu toti oamenii pot fi Ciceroni sau Platoni, Vergilii sau Homeri, dar toti pot fi oameni buni. Petrarca

Din scrierile sfântului Ambrozie

- "Biserica Domnului... rămâne nemişcată în mijlocul atâtor valuri ale lumii şi durează pe temelia ei de nezdruncinat în ciuda asalturilor mării furioase. Este lovită de valuri, dar nu se clatină. Şi chiar dacă deseori elementele acestei lumi, lovindu-se, fac un zgomot foarte mare, ea are totuşi un port sigur de mântuire, unde îi primeşte pe cei osteniţi" (Scrisori, 2, 1).

- "Trupul lui Cristos din sacrament este cu adevărat trupul lui Cristos, cel care a fost răstignit şi a fost înmormântat. Acest sacrament este cu adevărat sacramentul trupului său" (Despre sacramente, 53).

- "Sufletul Mariei să fie în fiecare dintre voi, ca să-l preamărească pe Domnul... Dacă, după trup, Cristos nu are decât o singură mamă, totuşi, după credinţă, toţi îl nasc pe Cristos, pentru că orice suflet îl primeşte pe Cuvântul lui Dumnezeu, cu condiţia să fie neprihănit..." (Comentariu la Evanghelia după sfântul Luca, 2,27).

Din scrierile lui Augustin

-"Iubeşte şi fă ce vrei!" (Despre iubirea desăvârşită, VII, 8).

-"Trezeşte-te, omule: pentru tine, Dumnezeu s-a făcut om... Ai fi fost mort pentru totdeauna dacă el nu s-ar fi născut în timp" (Predici, 185).

-"Cel care este egal Tatălui... s-a făcut asemenea nouă, luând firea slujitorului... Făcându-se fiu al omului, Fiul unic al lui Dumnezeu îi transformă pe mulţi dintre fiii oamenilor în fii ai lui Dumnezeu... şi îi face liberi, ca să contemple natura lui Dumnezeu..." (Predici, 194, 3-4).

-"Domnul Dumnezeul meu, unica speranţă!... De tine să-mi amintesc, pe tine să te înţeleg, pe tine să te iubesc! Când vom ajunge în prezenţa ta,... tu singur vei rămâne totul în toţi!" (Despre Sfânta Treime, 15, 28).

-"Pentru tine ne-ai creat, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine" (Confesiuni, I, 1).

-"Prea târziu te-am iubit, Doamne, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, prea târziu te-am iubit!" (Confesiuni, X, 27).

- "Dacă limba ar trebui să tacă, atunci viaţa ta să fie un strigăt puternic" (Comentariu asupra psalmilor, 37, 28).